11.2.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 38/13


DECIZIA COMISIEI

din 9 februarie 2010

de stabilire a claselor de performanță privind comportarea la foc pentru anumite produse pentru construcții în ceea ce privește pastele de rostuit cu uscare în aer

[notificată cu numărul C(2010) 399]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2010/83/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de construcții (1), în special articolul 20 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 89/106/CEE prevede că, pentru a lua în considerare diferitele niveluri de protecție la nivel național, regional sau local pentru lucrările de construcții, poate fi necesar să se stabilească în documentele interpretative clase corespunzătoare performanței produselor pentru fiecare cerință esențială. Aceste documente au fost publicate sub titlul „Comunicarea Comisiei cu privire la documentele interpretative ale Directivei 89/106/CEE” (2).

(2)

În ceea ce privește cerința esențială de siguranță în caz de incendiu, documentul interpretativ nr. 2 conține o listă a măsurilor interdependente care, împreună, definesc strategia privind siguranța în caz de incendiu care poate fi pusă în aplicare în mod diferit în statele membre.

(3)

Documentul interpretativ nr. 2 identifică una dintre măsurile menționate care constă în limitarea apariției și propagării focului și a fumului într-un spațiu dat prin limitarea contribuției posibile a produselor pentru construcții la dezvoltarea în totalitate a unui incendiu.

(4)

Nivelul limitării menționate nu se poate exprima sub forma unor grade diferite ale performanței de comportare la foc a produselor în condiții de utilizare finală a acestora.

(5)

Ca soluție armonizată, s-a adoptat un sistem de clase prin Decizia 2000/147/CE a Comisiei din 8 februarie 2000 de punere în aplicare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului referitor la clasificarea comportării la foc a materialelor de construcții (3).

(6)

Pentru anumite paste de rostuit cu uscare în aer, este necesar să se utilizeze clasificarea stabilită prin Decizia 2000/147/CE.

(7)

Pentru numeroase produse și/sau materiale de construcții, caracteristicile privind comportarea la foc în conformitate cu clasificarea instituită prin Decizia 2000/147/CE sunt bine definite și suficient de bine cunoscute de către autoritățile de reglementare în domeniul siguranței în caz de incendiu din statele membre, fără a fi necesară testarea pentru această caracteristică specifică.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Produsele și/sau materialele pentru construcții care îndeplinesc toate cerințele caracteristicii „comportare la foc”, fără a necesita teste suplimentare, sunt definite în anexă.

Articolul 2

Clasele specifice care se aplică diferitelor produse și/sau materiale de construcții în conformitate cu clasificarea privind comportarea la foc, stabilite prin Decizia 2000/147/CE, sunt definite în anexa la prezenta decizie.

Articolul 3

Produsele sunt luate în considerare avându-se în vedere utilizarea lor finală, acolo unde este cazul.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 9 februarie 2010.

Pentru Comisie

Günter VERHEUGEN

Vicepreședinte


(1)   JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2)   JO C 62, 28.2.1994, p. 1.

(3)   JO L 50, 23.2.2000, p. 14.


ANEXĂ

Tabelul din prezenta anexă enumeră produsele și/sau materialele de construcție care satisfac totalitatea cerințelor caracteristicii de performanță a comportării la foc, fără a fi necesară testarea lor.

Tabel

Clase de performanță privind comportarea la foc a pastelor de rostuit cu uscare în aer

Produsul (1)

Detalii privind produsul pentru sistemul de rostuit

Conținutul maxim de materii organice

(% în greutate)

Clasa (2)

Paste de rostuit cu uscare în aer pentru plăci ornamentale de ipsos utilizate împreună cu bandă de hârtie pentru rostuit. Paste gata de folosire sau pudră pentru a fi amestecată în apă aplicate pe orice substrat care corespunde cel puțin clasei A2-s1,d0, având o grosime de cel puțin 6 mm și o densitate de minimum 700 kg/m3 (cu excepția pardoselii)

Paste de rostuit cu uscare în aer de tipul 1A, 2A și 3A și bandă de hârtie pentru rostuit (3) în conformitate cu EN 13963

7,0

A2-s1,d0


(1)  Densitatea în stare umedă a pastei de rostuit de cel puțin 1,1 kg/litru (1 100 kg/m3).

(2)  Clasă în conformitate cu tabelul 1 din anexa la Decizia 2000/147/CE a Comisiei.

(3)  Lățimea maximă a benzii de hârtie pentru rostuit: 55 mm; masa maximă a hârtiei de rostuit pe unitatea de suprafață: 135 g/m2.