14.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 286/12


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1711 AL COMISIEI

din 13 noiembrie 2018

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 al Consiliului în ceea ce privește data de aplicare a scutirilor acordate producătorilor-exportatori indieni

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1), în special articolul 11 alineatul (3), articolul 13 alineatul (4) și articolul 14 alineatul (3),

după consultarea statelor membre,

întrucât:

1.   MĂSURI ÎN VIGOARE

(1)

La 9 august 2011, în urma unei anchete antidumping, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă de 62,9 % asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”).

(2)

La 24 iulie 2012, în urma unei anchete privind circumvenția unor măsuri efectuată în temeiul articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (3) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 (4), Consiliul a extins măsurile la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia.

(3)

La 16 ianuarie 2013, în urma unei anchete privind circumvenția unor măsuri efectuată în temeiul articolului 13 din regulamentul de bază, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 (5), Consiliul a extins măsurile la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan sau Thailanda.

(4)

La 20 decembrie 2013, în urma unei anchete privind circumvenția unor măsuri efectuată în temeiul articolului 13 din regulamentul de bază, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 (6), Consiliul a extins măsurile la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India și Indonezia și a acordat Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. o scutire de la taxa respectivă. În temeiul articolului 1 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013, taxele trebuiau percepute pe toate importurile de produs în cauză (cu excepția produselor fabricate de Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd.), care făceau anterior obiectul înregistrării în temeiul Regulamentului (UE) nr. 322/2013 al Comisiei (7), care deschide ancheta privind circumvenția unor măsuri.

(5)

La 21 ianuarie 2014, Pyrotek Incorporated, o companie nord-americană care deține fabrici și puncte de vânzare în diverse țări, inclusiv în state membre ale Uniunii, a solicitat o scutire de la măsurile extinse în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază în ceea ce privește Pyrotek India Pvt. Ltd., un producător-exportator din India.

(6)

În răspunsul său la un chestionar trimis de Comisie, Pyrotek India Pvt. Ltd a indicat că a exportat produsul în cauză pe parcursul perioadei de desfășurare a anchetei privind circumvenția unor măsuri care a dus la extinderea măsurilor la India, și anume de la 1 aprilie 2012 la 31 martie 2013. Așadar, Pyrotek India Pvt. Ltd. nu întrunea condițiile stabilite la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Cu toate acestea, cererea conținea suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei reexaminări intermediare parțiale a măsurilor, astfel cum au fost extinse la India, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) și cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(7)

La 23 septembrie 2014, Comisia a deschis o reexaminare intermediară parțială în temeiul articolului 11 alineatul (3) și al articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază. În cursul acestei reexaminări intermediare parțiale, Comisia a stabilit că Pyrotek India Pvt. Ltd. a fost un producător autentic al produsului în cauză, deoarece și-a început producția în august 2011 și nu s-a angajat în practici de circumvenție.

(8)

La 10 septembrie 2015, în urma unei anchete efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (3) și al articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1507 (8), Comisia a scutit anumiți producători indieni, inclusiv Pyrotek India Pvt. Ltd., de la extinderea taxei aplicabile importurilor de produs în cauză expediate din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India. În consecință, începând cu data respectivă, Pyrotek India Pvt. Ltd. a fost scutită de la măsurile extinse pentru exporturile în Uniune.

(9)

La 6 noiembrie 2017, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993 (9), Comisia a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din RPC astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări.

2.   REDESCHIDEREA ANCHETEI PRIVIND SCUTIREA

(10)

Astfel cum se prevede la considerentul 6 de mai sus, Comisia a stabilit că Pyrotek India Pvt. Ltd. a fost un producător autentic al produsului în cauză, deoarece și-a început producția în august 2011 și nu s-a angajat în practici de circumvenție. Prin urmare, Comisia a decis să redeschidă parțial ancheta privind scutirea.

(11)

La 18 mai 2018, Comisia a inițiat redeschiderea parțială a anchetei privind scutirea în ceea ce privește importurile de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate de peste 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din RPC sau expediate din India, declarate sau nu ca fiind originare din India, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00. Comisia a publicat avizul de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (10) (denumit în continuare „avizul de deschidere”).

(12)

În avizul de deschidere, Comisia a afirmat că redeschiderea s-a limitat, din punctul de vedere al domeniului de aplicare, la evaluarea caracterului adecvat al extinderii domeniului de aplicare temporal al scutirii la perioada cuprinsă între 21 decembrie 2013 și 10 septembrie 2015.

(13)

În avizul de deschidere, Comisia a invitat, de asemenea, părțile interesate să se manifeste pentru a participa la anchetă. Mai mult, ea a informat în mod special Pyrotek India Pvt. Ltd., industria din Uniune și alte părți interesate cunoscute a fi vizate de deschiderea anchetei privind scutirea și le-a invitat să participe.

(14)

Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a solicita o audiere cu Comisia și/sau cu consilierul-auditor pentru proceduri comerciale în termenele stabilite în avizul de deschidere.

3.   PRODUSUL ÎN CAUZĂ

(15)

Produsul care face obiectul prezentei anchete este reprezentat de țesăturile cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate de peste 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din RPC, expediate din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019510014, 7019590014).

4.   ANCHETA

(a)   Domeniul de aplicare al anchetei

(16)

Domeniul de aplicare al anchetei se limitează la a evalua dacă ar fi oportună extinderea domeniului de aplicare temporal al scutirii la perioada cuprinsă între 21 decembrie 2013 și 10 septembrie 2015.

(b)   Pyrotek India Pvt. Ltd.

(17)

Pyrotek India Pvt. Ltd. este o filială indiană a grupului multinațional Pyrotek, cu sediul în SUA. Grupul Pyrotek este un furnizor de diferite tipuri de consumabile și de unelte pentru industria metalurgică și cea a aluminiului.

(18)

Solicitantul fabrică produsul care face obiectul reexaminării în uzina sa din Chennai (India) și îl vinde societăților sale afiliate din Uniune. În majoritatea cazurilor, societățile afiliate din Uniune prelucrează ulterior produsul care face obiectul reexaminării și vând produsul rezultat consumatorilor finali.

(c)   Constatările anchetei

(19)

Se reamintește faptul că, în cadrul reexaminării intermediare parțiale anterioare (11), Comisia a stabilit că Pyrotek India Pvt. Ltd. este un producător autentic al produsului în cauză și că nu s-a angajat în practici de circumvenție.

(20)

Astfel cum se prevede la considerentul 6, Pyrotek India Pvt. Ltd. a exportat produsul în cauză în perioada cuprinsă de ancheta privind circumvenția unor măsuri care a condus la extinderea măsurilor la India, și anume de la 1 aprilie 2012 la 31 martie 2013, și a plătit taxe antidumping la exporturile sale către Uniune, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013.

(21)

Astfel cum se prevede la considerentul 11, la 10 septembrie 2015, Pyrotek India Pvt. Ltd. a obținut, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1507, o scutire de la măsurile extinse pentru exporturile către Uniune începând cu 11 septembrie 2015. Cu toate acestea, data de începere a acestei scutiri nu acoperea perioada anterioară acestei date, în care a fost necesară plata de taxe antidumping pentru exporturile Pyrotek India Pvt. Ltd. către Uniunea Europeană.

(22)

Comisia a reexaminat situația și a concluzionat că exporturile Pyrotek India Pvt. Ltd. către Uniune în perioada 21 decembrie 2013-10 septembrie 2015 ar trebui să fie excluse de la plata taxei pentru circumvenția unor măsuri.

(23)

Nicio parte interesată nu s-a manifestat în termenul stabilit în avizul de deschidere. De asemenea, nicio parte interesată nu și-a făcut cunoscut punctul de vedere în scris și nici nu a solicitat o audiere de către Comisie sau de către consilierul-auditor pentru proceduri comerciale.

(24)

Prin urmare, Comisia consideră că ar fi oportun să se acorde o scutire Pyrotek India Pvt. Ltd. Această scutire ar trebui să se aplice în perioada cuprinsă între 21 decembrie 2013 și 10 septembrie 2015, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

(25)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 ar trebui modificat pentru a clarifica faptul că scutirile acordate Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. și Pyrotek India Pvt. Ltd. se aplică de la data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1371/2013, și anume de la 21 decembrie 2013, până la intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1507, la 11 septembrie 2015. Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 ar trebui modificat în consecință.

(26)

Mai mult, ca urmare a observațiilor prezentate de Pyrotek India Pvt. Ltd. după comunicarea constatărilor, Comisia consideră oportun să clarifice faptul că orice taxă antidumping plătită pentru produsul în cauză fabricat de Pyrotek India Pvt. Ltd. și importat în Uniune în timpul perioadei de înregistrare a mărfurilor prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 322/2013 ar trebui să fie eligibilă, de asemenea, pentru cereri de remitere sau de rambursare.

(27)

Prin urmare, este oportun să se prelungească termenul menționat la articolul 121 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (12) până la 1 septembrie 2019, astfel încât să se asigure că taxa plătită în mod necuvenit poate fi rambursată sau remisă de la autoritățile vamale naționale în conformitate cu legislația vamală aplicabilă în cazurile în care termenele prevăzute la alineatul respectiv au expirat înainte de data aplicării prezentului regulament.

5.   PROCEDURA

(28)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Aplicarea scutirii acordate Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. și Pyrotek India Pvt. Ltd. este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale din statele membre a unei facturi comerciale valabile, care să fie conformă cu cerințele stabilite în anexa la prezentul regulament. În cazul în care nu este prezentată o astfel de factură, se aplică taxa antidumping prevăzută la alineatul (1).

Scutirile acordate Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. și Pyrotek India Pvt. Ltd. se aplică începând cu 21 decembrie 2013.”

2.

Articolul 1 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   În absența unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare privind taxele vamale. Perioada menționată la articolul 121 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (*1) se prelungește până la 1 septembrie 2019 pentru cererile de remitere sau de rambursare depuse de Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd. și Pyrotek India Pvt. Ltd. în conformitate cu legislația vamală aplicabilă, pentru a acoperi rambursarea sau remiterea taxelor antidumping pentru importurile de produs în cauză în perioada 21 decembrie 2013-10 septembrie 2015, sau în perioada de înregistrare instituită prin articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 322/2013.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 noiembrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21, modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2018/825 (JO L 143, 7.6.2018, p. 1).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului din 3 august 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză (JO L 204, 9.8.2011, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, 22.12.2009, p. 51), modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 18, 21.1.2014, p. 1) [înlocuit de Regulamentul (UE) 2016/1036, modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2018/825].

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 al Consiliului din 16 iulie 2012 de extindere a taxei antidumping definitive instituite de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia (JO L 196, 24.7.2012, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 al Consiliului din 10 ianuarie 2013 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan sau Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan sau Thailanda (JO L 11, 16.1.2013, p. 1).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 al Consiliului din 16 decembrie 2013 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 privind importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India și Indonezia (JO L 346, 20.12.2013, p. 20).

(7)  Regulamentul (UE) nr. 322/2013 al Comisiei din 9 aprilie 2013 de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India sau Indonezia, și de supunere a acestor importuri la înregistrare (JO L 101, 10.4.2013, p. 1).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1507 al Comisiei din 9 septembrie 2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2013 al Consiliului de extindere a taxei antidumping definitive instituite privind importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile expediate, inter alia, din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India (JO L 236, 10.9.2015, p. 1).

(9)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1993 al Comisiei din 6 noiembrie 2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din India, Indonezia, Malaysia, Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 288, 7.11.2017, p. 4).

(10)  Aviz de deschidere referitor la măsurile antidumping aplicabile importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză, extinse asupra importurilor expediate din India, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India (JO C 171, 18.5.2018, p. 10).

(11)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1507, considerentele 12-16.

(12)  Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

(*1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1 ”