|
14.8.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 219/55 |
DIRECTIVA 2008/83/CE A COMISIEI
din 13 august 2008
de modificare a Directivei 2003/91/CE de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor articolului 7 din Directiva 2002/55/CE a Consiliului privind numărul minim de caracteristici care trebuie examinate și condițiile minime necesare pentru examinarea anumitor soiuri de legume
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 2002/55/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de legume (1), în special articolul 7 alineatul (2) literele (a) și (b),
întrucât:
|
(1) |
Directiva 2003/91/CE a Comisiei (2) a fost adoptată pentru a garanta că soiurile de legume pe care statele membre le includ în cataloagele lor naționale sunt conforme cu orientările stabilite de Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP) în ceea ce privește numărul minim de caracteristici care trebuie examinate și condițiile minime necesare pentru examinarea soiurilor, în măsura în care au fost stabilite astfel de orientări. În privința altor soiuri, directiva prevede că trebuie aplicate orientările Uniunii Internaționale pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante (UPOV). |
|
(2) |
De atunci, OCSP și UPOV au formulat noi orientări pentru o serie de alte soiuri și le-au actualizat pe cele existente. |
|
(3) |
Prin urmare, Directiva 2003/91/CE ar trebui modificată în consecință. |
|
(4) |
Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Anexele I și II la Directiva 2003/91/CE se înlocuiesc cu textul anexei la prezenta directivă.
Articolul 2
În ceea ce privește examinările începute înainte de 1 noiembrie 2008, statele membre pot aplica Directiva 2003/91/CE în versiunea aplicabilă înainte de modificarea prin prezenta directivă.
Articolul 3
Statele membre adoptă și publică, până la 31 octombrie 2008 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă.
Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 noiembrie 2008.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 4
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 5
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 13 august 2008.
Pentru Comisie
Androulla VASSILIOU
Membru al Comisiei
(1) JO L 193, 20.7.2002, p. 33. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2006/124/CE a Comisiei (JO L 339, 6.12.2006, p. 12).
(2) JO L 254, 8.10.2003, p. 11. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/49/CE (JO L 195, 27.7.2007, p. 33).
ANEXĂ
„ANEXA I
Lista soiurilor menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a) care trebuie să respecte protocoalele de testare ale OCSP
|
Denumire științifică |
Denumire comună |
Protocol OCSP |
|
Allium cepa L. (grupul Cepa) |
Ceapă și ceapă eșalotă tip «banană» |
TP 46/1 din 14.6.2005 |
|
Allium cepa L. (grupul Aggregatum) |
Ceapă eșalotă |
TP 46/1 din 14.6.2005 |
|
Allium porrum L. |
Praz |
TP 85/1 din 15.11.2001 |
|
Allium sativum L. |
Usturoi |
TP 162/1 din 25.3.2004 |
|
Apium graveolens L. |
Țelină |
TP 82/1 din 13.3.2008 |
|
Apium graveolens L. |
Țelină de rădăcină |
TP 74/1 din 13.3.2008 |
|
Asparagus officinalis L. |
Sparanghel |
TP 130/1 din 27.3.2002 |
|
Brassica oleracea L. |
Conopidă |
TP 45/1 din 15.11.2001 |
|
Brassica oleracea L. |
Broccoli |
TP 151/2 din 21.3.2007 |
|
Brassica oleracea L. |
Varză de Bruxelles |
TP 54/2 din 1.12.2005 |
|
Brassica oleracea L. |
Gulii |
TP 65/1 din 25.3.2004 |
|
Brassica oleracea L. |
Varză creață de Milano, varză albă, varză roșie |
TP 48/2 din 1.12.2005 |
|
Brassica rapa L. |
Varză chinezească |
TP 105/1 din 13.3.2008 |
|
Capsicum annuum L. |
Ardei |
TP 76/2 din 21.3.2007 |
|
Cichorium endivia L. |
Cicoare creață și scarola |
TP 118/2 din 1.12.2005 |
|
Cichorium intybus L. |
Cicoare industrială |
TP 172/2 din 1.12.2005 |
|
Cichorium intybus L. |
Andivă |
TP 173/1 din 25.3.2004 |
|
Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai |
Pepene verde |
TP 142/1 din 21.3.2007 |
|
Cucumis melo L. |
Pepene galben |
TP 104/2 din 21.3.2007 |
|
Cucumis sativus L. |
Castravete cu fruct semilung și lung și castravete cu fruct scurt |
TP 61/2 din 13.3.2008 |
|
Cucurbita pepo L. |
Dovlecel |
TP 119/1 din 25.3.2004 |
|
Cynara cardunculus L. |
Anghinare și cardon |
TP 184/1 din 25.3.2004 |
|
Daucus carota L. |
Morcov și morcov furajer |
TP 49/3 din 13.3.2008 |
|
Foeniculum vulgare Mill. |
Fenicul |
TP 183/1 din 25.3.2004 |
|
Lactuca sativa L. |
Salată |
TP 13/3 din 21.3.2007 |
|
Lycopersicon esculentum Mill. |
Tomate |
TP 44/3 din 21.3.2007 |
|
Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A. W. Hill |
Pătrunjel |
TP 136/1 din 21.3.2007 |
|
Phaseolus coccineus L. |
Fasole de Spania |
TP 9/1 din 21.3.2007 |
|
Phaseolus vulgaris L. |
Fasole pitică și fasole urcătoare |
TP 12/2 din 1.12.2005 |
|
Pisum sativum L. (partim) |
Mazăre cu bob zbârcit, mazăre cu bob neted și mazăre dulce |
TP 7/1 din 6.11.2003 |
|
Raphanus sativus L. |
Ridiche |
TP 64/1 din 27.3.2002 |
|
Solanum melongena L. |
Pătlăgele vinete |
TP 117/1 din 13.3.2008 |
|
Spinacia oleracea L. |
Spanac |
TP 55/2 din 13.3.2008 |
|
Valerianella locusta (L.) Laterr. |
Fetică |
TP 75/2 din 21.3.2007 |
|
Vicia faba L. (partim) |
Bob |
TP Bob/1 din 25.3.2004 |
|
Zea mays L. (partim) |
Porumb zaharat și porumb de floricele |
TP 2/2 din 15.11.2001 |
Textul acestor protocoale este disponibil pe pagina web a OCSP (www.cpvo.europa.eu).
„ANEXA II
Lista soiurilor menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (b) care trebuie să respecte orientările de testare ale UPOV
|
Denumire științifică |
Denumire comună |
Orientare UPOV |
|
Allium fistulosum L. |
Ceapă de stufat |
TG/161/3 din 1.4.1998 |
|
Allium schoenoprasum L. |
Arpagic |
TG/198/1 din 9.4.2003 |
|
Beta vulgaris L. |
Sfeclă de pețiol sau mangold |
TG/106/4 din 31.3.2004 |
|
Beta vulgaris L. |
Sfeclă roșie |
TG/60/7 din 9.4.2008 |
|
Brassica oleracea L. |
Varză creață |
TG/90/6 din 31.3.2004 |
|
Brassica rapa L. |
Napi |
TG/37/10 din 4.4.2001 |
|
Cichorium intybus L. |
Cicoare cu frunză lată sau cicoare italiană |
TG/154/3 din 18.10.1996 |
|
Cucurbita maxima Duchesne |
Dovleac comestibil |
TG/155/4 din 28.3.2007 |
|
Raphanus sativus L. |
Ridiche neagră |
TG/63/6 din 24.3.1999 |
|
Rheum rhabarbarum L. |
Revent |
TG/62/6 din 24.3.1999 |
|
Scorzonera hispanica L. |
Scorțoneră |
TG/116/3 din 21.10.1988 |
Textul acestor orientări poate fi consultat pe pagina web a UPOV (www.upov.int).