—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la inspecțiile eficace la locul de muncă ca strategii de îmbunătățire a condițiilor de muncă în Europa (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un pilon european al drepturilor sociale (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la o Europă socială puternică pentru tranziții juste (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 22 octombrie 2020 referitoare la politicile de ocupare a forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro 2020 (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 20 ianuarie 2021 referitoare la întărirea pieței unice: viitorul liberei circulații a serviciilor (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 20 mai 2021 referitoare la efectele normelor UE asupra liberei circulații a lucrătorilor și a serviciilor, mobilitatea forței de muncă în interiorul UE ca instrument de corelare a nevoilor și competențelor de pe piața forței de muncă (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 iunie 2020 referitoare la protecția europeană a lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri în contextul crizei provocate de COVID-19 (7),

—

având în vedere întrebarea E-001132/2021 din 25 februarie 2021 și răspunsul scris la ea, oferit de Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale în numele Comisiei la 28 aprilie 2021 (8),

—

având în vedere Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară (9),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1149 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de instituire a unei Autorități Europene a Muncii (10),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (11),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (12),

—

având în vedere Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (13),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (14),

—

având în vedere Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne („Regulamentul IMI”) (15),

—

având în vedere Directiva (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (16),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/1054 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor (17),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/1055 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 și (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluțiile sectorului transportului rutier (18),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană (19),

—

având în vedere hotărârea CJUE în cauza C-55/18, potrivit căreia statele membre trebuie să solicite angajatorilor să instituie un sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic (20),

—

având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale (PEDS), proclamat de Consiliul European, Parlamentul European și Comisie în noiembrie 2017,

—

având în vedere propunerea Comisiei din 3 iunie 2021 de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 în ceea ce privește crearea cadrului pentru o identitate digitală europeană – „Un sistem european de identificare electronică fiabil și sigur” (COM(2021)0281),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 martie 2020 privind orientările referitoare la exercitarea liberei circulații a lucrătorilor în timpul epidemiei de COVID-19,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2020 referitoare la orientările privind lucrătorii sezonieri din UE în contextul pandemiei de COVID-19,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 4 martie 2021 referitoare la Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale (COM(2021)0102),

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la introducerea unui card european de securitate socială pentru a îmbunătăți implementarea digitală a drepturilor de securitate socială și a mobilității echitabile (O-000071/2021 – B9-0041/2021),

—

având în vedere articolul 136 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere propunerea de rezoluție prezentată de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

A.

întrucât mobilitatea forței de muncă în interiorul UE a urmat o tendință ascendentă în ultimii ani; întrucât, în 2019, 17,9 milioane de oameni din UE-28 s-au mutat într-o altă țară din UE; întrucât 13 milioane dintre cei care s-au mutat în altă țară erau în vârstă de muncă, iar 78 % dintre ei erau angajați; întrucât în 2017 în Uniune erau 1,5 milioane de lucrători transfrontalieri (21); întrucât în 2019 lucrătorii mobili activi reprezentau 4,3 % din totalul forței de muncă din statele membre ale UE-28; întrucât datele Comisiei Europene pentru 2017 estimează că în UE munca nedeclarată reprezintă circa 11,6 % din totalul forței de muncă folosite în sectorul privat și 16,4 % din valoarea adăugată brută (22); întrucât în 2019 în Uniune au fost emise 4,6 milioane de documente portabile A1 pentru lucrătorii detașați, ceea ce reprezintă aproximativ 3,06 milioane de lucrători; întrucât lucrătorii detașați trebuie să dețină un formular A1 atunci când lucrează într-un alt stat membru; întrucât formularul A1 oferă informații cu privire la sistemul de securitate socială care se aplică unui lucrător; întrucât formularele A1 nu oferă informații actualizate în timp real cu privire la drepturile de securitate socială;

B.

întrucât datele Eurofound arată că perioadele de mobilitate în interiorul UE sunt din ce în ce mai scurte, 50 % dintre lucrătorii mobili rămânând în țara-gazdă o perioadă de unu până la patru ani; întrucât a crescut și mobilitatea în sensul întoarcerii în țara de origine (23): din patru persoane care au plecat dintr-un stat membru în 2017, trei s-au întors (24); întrucât din cauza perioadelor mai scurte și repetate de mobilitate lucrătorii mobili au și mai mare nevoie să țină evidența contribuțiilor de securitate socială și a drepturilor de pensie;

C.

articolul 48 din TFUE conferă Parlamentului și Consiliului, acționând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, competența de a adopta în domeniul securității sociale măsurile necesare pentru a permite libera circulații a lucrătorilor; întrucât, în acest scop, ele trebuie să ia măsuri pentru a garanta drepturi de securitate socială lucrătorilor imigranți salariați și liber profesioniști și persoanelor aflate în întreținerea lor; întrucât articolul 153 alineatul (1) din TFUE conferă Uniunii competența de a sprijini și completa activitățile statelor membre în domeniul securității sociale; întrucât articolul 153 alineatul (2) din TFUE prevede că în domeniul securității sociale Consiliul hotărăște în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor;

D.

întrucât lucrătorii transfrontalieri și cetățenii mobili activi contribuie la bogăția țesutului socioeconomic în regiunile de frontieră, care reprezintă 40 % din teritoriul Uniunii Europene; întrucât, din acest motiv, trebuie asigurate condiții de concurență loială și de mobilitate echitabilă pentru cetățeni, oferindu-le instrumente capabile să le garanteze securitatea juridică, protecția drepturilor și beneficii de asigurare socială; întrucât este important să se evite impunerea unei sarcini administrative excesive pe întreprinderi, în special pe întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri);

E.

întrucât principiul 12 al Pilonului european al drepturilor sociale precizează că, indiferent de tipul și de durata raportului de muncă, lucrătorii și, în condiții comparabile, lucrătorii independenți au dreptul la o protecție socială adecvată;

F.

întrucât problemele puse de concurența neloială bazată pe exploatarea prin muncă, formele frauduloase de contracte și practici neloiale, precum dumpingul social, rămân de actualitate în toate statele membre, fiind extrem de spinoase pentru întreprinderile, lucrătorii și societățile europene; întrucât trei forme de contracte de muncă par a fi cel mai afectate de fraude: întrucât nu există date fiabile despre amploarea problemei, mai ales în contextul detașării lucrătorilor (25); întrucât una dintre cauze este că nu se practică o monitorizare temeinică și nu se impune cu suficientă rigoare aplicarea legislației în vigoare a Uniunii, îndeosebi a principiilor egalității de tratament și remunerației egale pentru muncă egală în același loc, care nu pot fi garantate dacă nu se respectă principiul trasabilității și portabilității drepturilor; trebuie făcute progrese în aceste domenii;

G.

întrucât pandemia de COVID-19 a adus la lumină și a agravat precaritatea condițiilor de muncă și de viață ale multor lucrători mobili și transfrontalieri din UE; întrucât criza a evidențiat cât este de important să existe sisteme de securitate socială solide, care să garanteze că nimeni nu este lăsat pe dinafară pentru că și-a exercitat libertatea de circulație; întrucât după izbucnirea pandemiei măsurile luate de statele membre au provocat insecuritate juridică pentru lucrătorii mobili în legătură cu normele de securitate socială aplicabile și la mulți le-a fost greu să își ceară indemnizațiile de șomaj de la distanță; întrucât pandemia a scos la lumină vulnerabilitățile specifice lucrătorilor nedeclarați și sezonieri care nu beneficiază de asigurări sociale, precum și abuzurile și utilizarea frauduloasă a pachetelor de sprijin financiar pe termen scurt generate de COVID-19 au dus la înmulțirea cazurilor de muncă nedeclarată și subdeclarată, inclusiv la noi forme de sprijin pentru munca nedeclarată (26);

H.

întrucât digitalizarea oferă o oportunitate fără precedent de a facilita mobilitatea, pentru că conformitatea cu legislația UE aplicabilă se asigură mai rapid și este mai ușor de controlat; întrucât nu există un exercițiu de colectare sistematică a datelor la nivelul UE care să aibă ca scop să ofere date fidele despre lucrătorii mobili sau să înlesnească transferul drepturilor de securitate socială la nivel transfrontalier prin faptul că le permite actorilor și instituțiilor competente să verifice în timp real nivelul și prestațiile de securitate socială ale lucrătorilor; întrucât accesul la informații despre normele aplicabile, precum și respectarea, monitorizarea și impunerea efectivă sunt condiții prealabile necesare pentru o mobilitate echitabilă și pentru combaterea abuzurilor; întrucât tehnologia digitală, care poate facilita supravegherea și asigurarea respectării legislației, apărând drepturile lucrătorilor mobili și reducând costurile administrative pentru companii și instituțiile naționale, ar trebui deci promovată și utilizată în conformitate cu normele de protecție a datelor;

I.

întrucât partenerii sociali naționali din diferite sectoare din statele membre au introdus diferite carduri naționale sau instrumente comparabile în legislația muncii, fie în cooperare cu autoritățile locale, fie impuse direct de la nivel național; întrucât aceste diverse inițiative au o caracteristică esențială în comun: un număr de identificare sau un card personal care oferă lucrătorilor, autorităților și furnizorilor principali un instrument util care asigură drepturile de securitate socială și salarii și condiții de muncă decente; întrucât aceste inițiative îi ajută pe toți lucrătorii să conștientizeze mai bine condițiile de muncă și de încadrare în muncă, contribuind în plus la o mai bună impunere a respectării legii;

J.

întrucât, în rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la inspecții eficiente ale muncii, Parlamentul a solicitat Comisiei să analizeze beneficiile introducerii unui card european de securitate socială imposibil de falsificat sau a unui alt document electronic la nivel european, în care ar putea fi stocate toate datele necesare pentru a verifica relația de muncă a titularului, de exemplu informații despre statutul de securitate socială și programul de lucru, care să fie supus unor norme stricte de protecție a datelor; întrucât în Rezoluția Parlamentului European din 19 ianuarie 2017 referitoare la un pilon european al drepturilor sociale se subliniază potențialul unor soluții de e-guvernare accesibile, care ar putea include un card european de securitate socială, cu garanții solide de protecție a datelor, care ar putea asigura o mai bună coordonare la nivelul UE în domeniul securității sociale și o mai bună conștientizare la nivel individual; întrucât, în rezoluția sa din 22 octombrie 2020 referitoare la ocuparea forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro în 2020, Parlamentul a rugat Comisia să vină cu o propunere privind un număr de asigurări sociale digital la nivelul UE după o evaluare de impact temeinică, ancorată în realitățile momentului; întrucât în rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la o Europă socială puternică pentru tranziții juste Parlamentul i-a cerut încă o dată Comisiei să propună un număr digital de securitate socială în UE (NESS), împreună cu un potențial mecanism de control ca, de pildă, un card de muncă personal, afirmând răspicat că lucrătorii, reprezentanții lor și inspectoratele trebuie să aibă acces la informații actualizate despre angajatorii lor și drepturile lor salariale, de muncă și sociale; întrucât în rezoluția sa din 20 mai 2021 referitoare la mobilitatea forței de muncă în interiorul UE Parlamentul subliniază că digitalizarea schimburilor de date între statele membre ar putea facilita libera circulație a lucrătorilor pe o bază corectă și echitabilă, precum și impunerea respectării normelor aplicabile ale Uniunii;

K.

întrucât în programul de lucru al Comisiei pentru 2018, stabilit la 24 octombrie 2017, se anunța intenția de a introduce un NESS, care să contribuie la obiectivul general de a garanta condiții de muncă echitabile pentru lucrătorii mobili, de a apăra standardele sociale pentru toți cetățenii mobili și de a asigura aplicarea lor corespunzătoare; întrucât Comisia s-a consultat cu partenerii sociali și cetățenii cu privire la introducerea NESS între 27 noiembrie 2017 și 7 ianuarie 2018; întrucât, în evaluarea sa inițială de impact din 2017 pentru NESS, Comisia a avut în vedere, într-o perspectivă pe termen mai lung și posibilitatea de a extinde aplicarea NESS la alte domenii de politică, în afară de coordonarea securității sociale; întrucât Comisia Europeană a confirmat, în raportul său anual pe 2019 privind sarcina de reglementare, publicat la 13 august 2020, că lucrează la o inițiativă privind NESS; întrucât președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat în discursul privind starea Uniunii Europene din 16 septembrie 2020 că Comisia va propune în curând un sistem de identificare electronică europeană sigur și de încredere; întrucât Comisia a anunțat în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale că va începe un proiect-pilot în 2021 pentru a explora posibilitatea de a lansa, până în 2023, un pașaport european de securitate socială (PESS), pe baza inițiativei privind cartea de identitate electronică europeană;

L.

întrucât Confederația Europeană a Sindicatelor consideră NESS un instrument valoros de combatere a fraudelor și abuzurilor în materie de securitate socială; întrucât Business Europe a publicat la 12 ianuarie 2018 o notă în care se subliniază potențialul NESS de a îmbunătăți coordonarea securității sociale în UE, dând glas, totodată, preocupărilor stârnite de diversitatea sistemelor naționale de securitate socială, de eventualele hibe în protecția datelor și de sarcinile administrative suplimentare; întrucât partenerii sociali din sectorul construcțiilor au solicitat instrumente digitale eficace pentru a impune respectarea legislației aplicabile, inclusiv o abordare europeană a cărților de muncă personale (27);

M.

întrucât Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) a fost înființată la în iunie 2019; întrucât NESS nu este inclus în Regulamentul ELA; întrucât ELA are ca obiectiv să asigure o mobilitate echitabilă a forței de muncă, ajutând statele membre și Comisia să aplice și să impună respectarea efectivă a dreptului Uniunii în raport cu mobilitatea forței de muncă și coordonarea sistemelor de securitate socială;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.