Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ATHANASIOS RANTOS
prezentate la 11 iunie 2026(1)
Cauzele C‑631/24 P și C‑632/24 P
Comisia Europeană
împotriva
Margrete Auken ș.a. (C‑631/24 P)
și
Comisia Europeană
împotriva
Fabien Courtois ș.a. (C‑632/24 P)
„ Recurs – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Acces la documentele instituțiilor Uniunii Europene – Articolul 4 alineatul (1) litera (b) – Excepție referitoare la protecția vieții private și a integrității individului – Articolul 4 alineatul (2) prima liniuță – Excepție referitoare la protecția intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice – Regulamentul (UE) 2018/1725 – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date – Articolul 9 alineatul (1) litera (b) – Cerința ca transmiterea datelor să fie necesară într‑un scop specific de interes public – Transmitere care ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanei vizate și proporționalitatea acestei transmiteri – Documente privind contractele de achiziție anticipată și contractele de achiziție încheiate între Comisie și întreprinderi farmaceutice în contextul pandemiei de COVID-19 – Refuz parțial al accesului – Anularea deciziilor Comisiei în măsura în care aceasta a refuzat un acces mai larg, pe de o parte, la declarațiile privind absența conflictelor de interese semnate de membrii echipei comune de negociere pentru achiziționarea de vaccinuri și, pe de altă parte, la clauzele referitoare la despăgubirea întreprinderilor farmaceutice vizate ”
I. Introducere
1. Prin recursurile formulate, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 17 iulie 2024, Auken și alții/Comisia (T‑689/21, denumită în continuare „prima hotărâre atacată”, EU:T:2024:476), precum și a Hotărârii Courtois și alții/Comisia (T‑761/21, denumită în continuare „a doua hotărâre atacată”, EU:T:2024:477), prin care acesta a anulat în parte Decizia C(2022) 1038 final a Comisiei Europene din 15 februarie 2022, adoptată în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001(2), prin care doamnei Auken și altora (denumite în continuare „recurentele”), li s‑a acordat un acces parțial la contractele de achiziție anticipată și la contractele de achiziție încheiate între Comisie și întreprinderile farmaceutice în cauză pentru achiziționarea de vaccinuri împotriva pandemiei de COVID-19 (denumită în continuare „prima decizie în litigiu”), și, respectiv, Decizia C(2022) 1359 final a Comisiei Europene din 28 februarie 2022, adoptată în temeiul acestui articol 4, prin care domnului Courtois și altora (denumiți în continuare „recurenții”), li s‑a acordat un acces parțial la anumite documente privind achiziționarea de vaccinuri de către această instituție în cadrul acestei pandemii, și versiunea în limba franceză a acestei din urmă decizii, comunicată la 31 martie 2022.
2. Accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei este reglementat prin Regulamentul nr. 1049/2001, în timp ce prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii intră sub incidența Regulamentului (UE) 2018/1725(3), fiind necesară coroborarea acestor două acte în vederea examinării prezentelor cauze.
3. Aceste cauze invită Curtea să precizeze, în contextul pandemiei de COVID-19, pe de o parte, întinderea competenței Comisiei de a refuza unor persoane fizice, invocând protecția datelor cu caracter personal, accesul la documentele instituțiilor Uniunii referitoare, în speță, la numele membrilor echipei comune de negociere, compusă din funcționari ai Comisiei și dintr‑un număr mic de experți din statele membre, pentru achiziționarea de vaccinuri de la întreprinderi farmaceutice, și, pe de altă parte, domeniul de aplicare al excepției privind protecția intereselor comerciale ale acestor întreprinderi în ceea ce privește prevederile legate de despăgubirea de către statele membre a eventualelor daune interese care ar reveni în mod normal respectivelor întreprinderi în temeiul răspunderii lor pentru vaccinuri.
II. Cadrul juridic
A. Regulamentul nr. 1049/2001
4. Articolul 1 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Obiectul”, prevede la litera (a):
„Prezentul regulament urmărește:
(a) definirea principiilor, a condițiilor și a limitelor, întemeiate pe rațiuni de interes public sau privat, care cârmuiesc dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului [Uniunii Europene] și ale Comisiei […] prevăzut la articolul 255 [CE] în vederea garantării unui acces cât mai larg la documente.”
5. Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Excepții”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției:
[…]
(b) vieții private și integrității individului, în special în conformitate cu legislația comunitară privind protecția datelor personale.
(2) Instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției:
– intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală;
[…]
cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.”
B. Regulamentul 2018/1725
6. Articolul 1 din Regulamentul 2018/1725, intitulat „Obiect și obiective”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Prezentul regulament stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele Uniunii precum și normele referitoare la libera circulație a datelor cu caracter personal între acestea sau către alți destinatari stabiliți în Uniune.
(2) Prezentul regulament asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și, în special, a dreptului acestora la protecția datelor cu caracter personal.”
7. Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins la punctul 13:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
13. «destinatar»: înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căreia (căruia) îi sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o parte terță. […]”
8. Articolul 9 din regulamentul menționat, intitulat „Transmiterile de date cu caracter personal către destinatari stabiliți în Uniune, alții decât instituțiile și organele Uniunii”, are următorul cuprins la alineatul (1):
„Fără a aduce atingere articolelor 4-6 și 10, datele cu caracter personal se transmit destinatarilor stabiliți în Uniune, alții decât instituții și organe ale Uniunii, numai dacă:
[…]
(b) destinatarul stabilește că transmiterea datelor este necesară într‑un scop specific de interes public, iar operatorul, în cazul în care are motive să presupună că interesele legitime ale persoanei vizate ar putea fi prejudiciate, stabilește că transmiterea datelor cu caracter personal pentru acel scop specific este proporțională, după ce a evaluat, într‑un mod demonstrabil, diversele interese concurente.”
III. Istoricul litigiilor
9. Istoricul litigiilor, astfel cum a fost prezentat de Tribunal la punctele 2-13 din prima hotărâre atacată și la punctele 2-17 din a doua hotărâre atacată, poate fi rezumat, în scopul prezentelor concluzii, după cum urmează, contextul fiind comun celor două cauze.
A. Contextul comun celor două cauze
10. La 14 aprilie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2020/521(4), prin care a activat asistența de urgență instituită prin Regulamentul (UE) 2016/369(5), pentru a permite Uniunii, în spiritul solidarității, să facă față crizei provocate de pandemia de COVID-19, având în vedere răspândirea rapidă a virusului și caracterul transnațional al efectelor acestuia, ceea ce a făcut necesar un răspuns global.
11. La 17 iunie 2020, Comisia a publicat Comunicarea intitulată „Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19”(6). Această strategie, care viza accelerarea dezvoltării, fabricării și a punerii la dispoziția populației a vaccinurilor împotriva COVID-19, se baza pe doi piloni. Primul consta în garantarea unei producții suficiente de vaccinuri în Uniune și, prin urmare, a unor rezerve suficiente pentru statele membre prin încheierea de angajamente prealabile de achiziție cu producătorii de vaccinuri prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență, astfel cum a fost activat prin Regulamentul 2020/521. Al doilea obiectiv viza adaptarea cadrului de reglementare al Uniunii pentru a ține seama de situația de urgență de la momentul respectiv și recurgerea la mecanismele de flexibilitate normativă existente la momentul respectiv pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor, menținând în același timp standarde adecvate în materie de calitate, siguranță și eficacitate a vaccinurilor.
12. Din această perspectivă, Comisia a precizat că statele membre vor participa la acest proces încă de la început și că toate statele membre participante vor fi reprezentate într‑un comitet director, care urma să acorde asistență cu privire la toate aspectele contractelor de achiziție anticipată înainte de semnarea acestora. În plus, aceasta a arătat că o echipă comună de negociere, compusă din ea însăși și dintr‑un număr restrâns de experți din statele membre, va fi însărcinată să negocieze aceste contracte (denumită în continuare „echipa comună de negociere”), care vor fi încheiate în numele tuturor statelor membre participante. De asemenea, Comisia a afirmat că va fi responsabilă pentru procesul de achiziții în numele statelor membre și pentru contracte de achiziție anticipată încheiate.
13. Potrivit Comisiei, cadrul propus trebuia să fie analizat ca o „poliță de asigurare”, constând în transferul unei părți a riscului suportat de industria farmaceutică către autoritățile publice, în schimbul căruia statele membre erau asigurate că beneficiază de un acces echitabil și la prețuri accesibile la un vaccin dacă acesta urma să fie realizat.
B. Cauza C‑631/24 P
14. Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2021 adresată președintei și secretarei generale a Comisiei, recurentele, membre ale Parlamentului, au solicitat accesul, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, „la diferite contracte – contracte de achiziție anticipată – încheiate între Comisie și societățile farmaceutice în vederea achiziționării de vaccinuri împotriva COVID-19” (denumită în continuare „cererea inițială 1”). Se preciza că, potrivit informațiilor lor, fuseseră deja semnate contracte cu societățile AstraZeneca, Sanofi‑GSK, Johnson & Johnson, BioNTech‑Pfizer, CureVac și Moderna, astfel încât cererea privea aceste contracte, precum și pe cele care ar putea fi încheiate după data cererii, precum cel prevăzut cu Novavax.
15. Prin scrisoarea din 11 martie 2021, directoarea generală a Direcției Generale (DG) Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei (denumită în continuare „DG Sănătate”) a informat recurentele că identificase opt documente care corespundeau cererii inițiale 1, și anume șase contracte de achiziție anticipată și două contracte de achiziție. Aceasta a precizat că o versiune cenzurată a trei dintre aceste contracte de achiziție anticipată, și anume a celor încheiate cu AstraZeneca, cu Sanofi‑GSK și cu CureVac, fusese făcută publică pe una dintre paginile sale de internet și că examinarea celorlalte documente, precum și consultările cu terții în cauză continuau în vederea adoptării unor decizii referitoare la divulgarea lor.
16. Prin scrisoarea din 9 iunie 2021, directoarea generală a DG Sănătate a informat recurentele că, drept răspuns la cererea inițială 1, fusese acordat un acces parțial la nouă documente identificate ca făcând parte din aceasta, și anume la cele opt documente sus‑menționate, precum și la un contract de achiziție suplimentar încheiat cu Pfizer‑BioNTech. Ea a arătat că versiuni cenzurate ale acestor documente fuseseră făcute publice pe una dintrepaginile sale de internet și că pasajele fuseseră ocultate în temeiul excepțiilor referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, la protecția intereselor comerciale și, respectiv, la protecția procesului decizional al instituțiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b), la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță și la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf(7) din Regulamentul nr. 1049/2001.
17. Prin scrisoarea din 30 iunie 2021, recurentele au introdus o cerere de confirmare prin care solicitau revizuirea de către Comisie a poziției sale în ceea ce privește cele nouă documente identificate și autorizarea divulgării lor în integralitate, cu excluderea pasajelor care intră sub incidența excepției privind protecția vieții private și a integrității individului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament (denumită în continuare „cererea de confirmare”). Acestea au invocat în special împrejurarea că prețurile indicate în toate contractele de achiziție anticipată încheiate, precum și versiunile integrale ale contractelor de achiziție anticipată încheiate cu AstraZeneca, Pfizer‑BioNTech și Moderna făcuseră obiectul unor scurgeri de informații pe o rețea socială și în mass‑media, între decembrie 2020 și aprilie 2021. La 13 august 2021, Secretariatul General al Comisiei a informat recurentele că nu era încă în măsură să răspundă la cererea lor de confirmare. La această dată, lipsa unui răspuns la cererea de confirmare a dat naștere unei decizii implicite de respingere, în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat(8).
18. La 15 februarie 2022, după consultarea întreprinderilor farmaceutice în cauză în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din același regulament (denumite în continuare „întreprinderile în cauză”), Comisia a adoptat prima decizie în litigiu. În aceasta se arăta că, în cadrul aprecierii cererii de confirmare 1, Secretariatul General al Comisiei efectuase o nouă examinare a răspunsului dat la cererea inițială de către DG Sănătate și că, în urma acesteia, 13 documente au fost identificate ca făcând parte din cererea de acces la documente, și anume cele nouă documente sus‑menționate, precum și patru documente suplimentare.
19. Prin intermediul primei decizii în litigiu, Comisia a acordat un acces parțial la documentele menționate la punctul 11 din prima hotărâre atacată. Mai precis, aceasta a acordat un acces parțial mai larg la unele dintre aceste documente, divulgate anterior, precum și un acces parțial la alte documente, care nu fuseseră divulgate până atunci în mod public, într‑o formă cenzurată(9). Versiunile cenzurate ale documentelor menționate erau anexate la prima decizie în litigiu.
20. În prima decizie în litigiu, Comisia s‑a întemeiat pe excepțiile referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, precum și la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză pentru a justifica accesul numai parțial la contractele în cauză.
C. Cauza C‑632/24 P
21. Prin scrisoarea din 24 mai 2021 adresată președintei Comisiei, precum și prin e‑mailul din aceeași zi trimis Secretariatului General al Comisiei, doi avocați au solicitat, în numele și pe seama primilor 86000 de petiționari ai platformei https://dejavu/legal/” pe care îi reprezentau și printre care figurau recurenții, accesul, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, la o serie de documente privind achiziționarea de către Comisie și în numele statelor membre de vaccinuri în cadrul pandemiei de COVID-19 (denumită în continuare „cererea inițială 2”). Această scrisoare conținea și o cerere de informații. În special, această cerere inițială 2 se referea la acordurile de achiziție semnate de Comisie cu producătorii de vaccinuri, la identitatea reprezentanților Uniunii care au participat la negocierile cu acești producători și la declarațiile de interese directe sau indirecte între acești reprezentanți și producătorii respectivi și era redactată făcând referire la următoarele documente: în primul rând, totalitatea contractelor semnate de Comisie în temeiul Regulamentului 2020/521 și în special contractele cu Pfizer‑BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson și AstraZeneca; în al doilea rând, lista, deciziile de desemnare și identitatea completă a reprezentanților Uniunii în cadrul negocierii contractelor (și anume prenume, nume, rol profesional sau instituțional) și, în al treilea rând, declarațiile de interese directe sau indirecte între reprezentanții Uniunii menționați mai sus și producătorii, investitorii și finanțatorii de vaccinuri și de alte produse medicamentoase(10).
22. Prin scrisoarea din 30 iulie 2021, directoarea generală a DG Sănătate a răspuns la cererea inițială 2 arătând că a identificat 46 de documente care corespundeau cererii respective, și anume patru contracte de achiziție anticipată și trei contracte de achiziție încheiate de Comisie cu AstraZeneca, cu Pfizer‑BioNTech, cu Janssen și cu Moderna, 17 documente denumite „Proiecte de protocol de acord” („draft term sheet”), precum și 22 de declarații privind absența conflictelor de interese. Ea a precizat că s‑a acordat un acces parțial la contractele de achiziție anticipată și la contractele de achiziție menționate mai sus, ale căror versiuni parțial cenzurate fuseseră făcute publice pe una dintre paginile sale de internet. Pasajele au fost ocultate în temeiul excepțiilor referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor și la protecția procesului decizional al instituțiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b), la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță și la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. Aceste pasaje ar conține informații comerciale sensibile referitoare printre altele la întreprinderile în cauză, la subcontractanții acestora și la societățile afiliate, inclusiv date științifice privind vaccinurile, prețul, calendarul de punere la dispoziție a vaccinurilor, capacitatea de producție, know‑how‑ul și implicarea experților și a partenerilor, strategiile comerciale și alte informații cu valoare comercială. De asemenea, a fost acordat un acces parțial la declarațiile privind absența conflictelor de interese, din care numai un exemplar a fost transmis recurenților, aceste documente diferind doar în ceea ce privește numele semnatarului, semnătura și data semnării. Informațiile au fost ocultate în temeiul excepției referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001. În schimb, Comisia a arătat că accesul la cele 17 „proiecte de protocol de acord” trebuia refuzat în totalitate în temeiul excepțiilor referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor și la protecția procesului decizional al instituțiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță și la articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat și, pentru șase dintre aceste „proiecte de protocol de acord”, și în temeiul excepției referitoare la protecția procedurilor judiciare, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din același regulament.
23. La 13 august 2021, recurenții au prezentat, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare prin care solicitau revizuirea de către Comisie a poziției sale în ceea ce privește documentele la care accesul fusese refuzat fie parțial, fie total (denumită în continuare „cererea de confirmare 2”). La 24 septembrie 2021, Comisia a informat recurenții că nu era încă în măsură să răspundă la cererea de confirmare. La această dată, lipsa unui răspuns a dat naștere unei decizii implicite de respingere a cererii de confirmare 2 (denumită în continuare „decizia implicită de respingere 2”), în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din acest regulament.
24. La 28 februarie 2022 și după consultarea întreprinderilor farmaceutice în cauză în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din regulamentul menționat, Comisia a adoptat a doua decizie în litigiu, în temeiul articolului 4 din același regulament (denumită în continuare „decizia explicită”), care a fost notificată în limba engleză recurenților la 1 martie 2022. Comisia a arătat că decizia fusese notificată din motive de celeritate și că o traducere în limba franceză a acesteia le va fi comunicată ulterior recurenților.
25. În decizia explicită, Comisia a arătat că, în cadrul examinării cererii de confirmare 2, Secretariatul General a efectuat o nouă examinare a răspunsului dat la cererea inițială 2 de către DG Sănătate. În urma acestei noi examinări, lista documentelor care corespundeau cererii de acces la documente a fost modificată, iar numărul de documente enumerate a ajuns la 66. În mod concret, această modificare se reflectă, pe de o parte, în eliminarea tuturor celor 17 documente identificate în prealabil de DG Sănătate ca fiind „proiecte de protocol de acord”, la care accesul fusese refuzat în totalitate ca răspuns la cererea inițială 2, și, pe de altă parte, în adăugarea de noi documente, la care a fost acordat un acces parțial, incluzând contracte de achiziție anticipată, contracte de achiziție, precum și 31 de scrisori care țin de schimbul de corespondență dintre Comisie și statele membre. În plus, un acces parțial mai larg a fost acordat la patru contracte de achiziție anticipată și la trei contracte de achiziție care făcuseră deja obiectul unui acces parțial în urma cererii inițiale 2. Astfel, prin decizia explicită, a fost acordat acces parțial atât la contractele de achiziție anticipată, și la contractele de achiziție menționate la punctul 14 din a doua hotărâre atacată, cât și la celelalte documente menționate de asemenea la acest punct 14.
26. În decizia explicită, Comisia a considerat că excepția referitoare la protecția vieții private și a integrității individului se aplica contractelor în cauză în integralitate, precum și celorlalte documente enumerate la punctele 14 și 15 din a doua hotărâre atacată. În plus, aceasta a apreciat că, în ceea ce privește aceste contracte, se aplica și excepția referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor. La 31 martie 2022, versiunea în limba franceză a deciziei explicite a fost comunicată recurenților.
IV. Procedurile în fața Tribunalului și hotărârile atacate
A. Cauza T‑689/21 P
27. Recurentele au introdus la Tribunal o acțiune având ca obiect anularea primei decizii în litigiu. În susținerea acțiunii formulate, ele au invocat șase motive, întemeiate, primul, pe aplicarea eronată a excepției referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor în privința unor informații care nu intră sub incidența acestei excepții, pe nemotivare în această privință, precum și pe o aplicare incoerentă a excepției menționate; al doilea, pe lipsa justificării aplicării excepției referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor la șapte categorii de clauze; al treilea, pe o aplicare incoerentă a Regulamentului nr. 1049/2001 care a condus la o încălcare a acestuia și pe o încălcare a principiului bunei administrări, întrucât Comisia nu a ocultat, în aceeași măsură, clauze sau informații de aceeași natură, precum și pe nemotivare în această privință; al patrulea, pe o încălcare a articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, în măsura în care Comisia nu a luat în considerare interesul public superior care justifică divulgarea informațiilor solicitate, precum și pe un viciu de motivare în această privință; al cincilea, pe încălcarea articolului 42 și a articolului 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și a articolului 10 alineatul (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și, al șaselea, pe încălcarea articolelor 7 și 8 din regulamentul menționat, în măsura în care, prin prima decizie în litigiu, Comisia a ocultat anumite informații pe care le divulgase anterior, precum și pe o lipsă de motivare în această privință.
28. Tribunalul a anulat prima decizie în litigiu în măsura în care Comisia a refuzat un acces mai larg, în primul rând, la definițiile expresiilor „abatere intenționată” („wilful misconduct”) din contractul de achiziție anticipată încheiat între aceasta și AstraZeneca și „toate eforturile rezonabile posibile” („best reasonable efforts”) din contractul de achiziție anticipată și în contractul de achiziție încheiat între aceasta și Pfizer‑BioNTech, în al doilea rând, la clauzele privind donațiile și revânzările și, în al treilea rând, la clauzele privind despăgubirea din contractele de achiziție anticipată și din contractele de achiziție încheiate între aceasta și întreprinderile vizate pentru achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19 în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Tribunalul a respins în rest acțiunea.
B. Cauza T‑761/21
29. Recurenții au introdus la Tribunal o acțiune având ca obiect anularea deciziei implicite de respingere 2, a deciziei explicite și a versiunii în limba franceză a deciziei explicite din 31 martie 2022. În susținerea acțiunii lor, aceștia au invocat în esență patru motive, întemeiate, primul, pe caracterul incomplet al listei documentelor identificate ca intrând în sfera cererii de acces la documente; al doilea, pe inaplicabilitatea celor două excepții invocate de Comisie pentru a justifica refuzul parțial al accesului la documentele solicitate; al treilea, pe existența unui interes public superior care justifică accesul integral la documentele solicitate și, al patrulea, pe încălcarea principiului proporționalității.
30. Prin intermediul celei de a doua hotărâri atacate, Tribunalul a statuat că nu mai era necesară pronunțarea cu privire la capetele de cerere prin care se solicită anularea deciziei implicite 2 de respingere a cererii de confirmare 2. Acesta a anulat a doua decizie în litigiu, precum și versiunea în limba franceză a acestei decizii, în măsura în care Comisia a refuzat un acces mai larg, pe de o parte, la declarațiile privind absența conflictelor de interese semnate de membrii echipei comune de negociere în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pe de altă parte, la clauzele privind despăgubirea din contractele de achiziție anticipată și din contractele de achiziție încheiate între Comisie și întreprinderile vizate pentru achiziționarea vaccinurilor în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din acest regulament. Tribunalul a respins în rest acțiunea.
V. Procedurile în fața Curții și concluziile părților
A. Cauza C‑631/24 P
31. În susținerea recursului formulat privind prima hotărâre atacată, Comisia invocă patru motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea obligației de motivare în ceea ce privește ocultările referitoare la definițiile expresiilor „abatere intenționată” și „toate eforturile rezonabile posibile” (punctele 39-46 din această hotărâre); al doilea, pe erori de drept în interpretarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, o încălcare a obligației de motivare și o denaturare a faptelor care au condus la constatarea nelegalității ocultărilor clauzelor contractuale referitoare la despăgubire (punctele 157-171 din hotărârea menționată); al treilea, pe erori de drept în interpretarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din acest regulament și în interpretarea obligației de motivare în ceea ce privește ocultările clauzelor contractuale referitoare la revânzări și la donații (punctele 179-188 din aceeași hotărâre) și, al patrulea, pe o eroare de drept prin faptul că a considerat stabilită o încălcare a articolului 11 alineatul (1) și a articolului 42 din cartă (punctele 236-238 și 240 din prima hotărâre atacată).
32. Recurentele solicită Curții respingerea recursului ca fiind în parte inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat, precum și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
B. Cauza C‑632/24 P
33. În susținerea recursului formulat privind a doua hotărâre atacată, Comisia invocă trei motive, întemeiate, primul, pe o denaturare a elementelor de probă în aprecierea necesității transmiterii datelor cu caracter personal în discuție (punctele 63-92 din această hotărâre atacată); al doilea, pe o eroare de drept în interpretarea articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 (punctele 52-92 din această hotărâre). Al treilea motiv, referitor la temeinicia motivării refuzului de acces integral la clauzele contractuale privind despăgubirea (punctele 154-174 din aceeași hotărâre), cuprinde trei aspecte, și anume o eroare de drept în interpretarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, o încălcare a obligației de motivare și trei denaturări ale elementelor de probă.
34. Recurenții solicită Curții respingerea recursului, precum și cererea adresată Curții de anulare a celei de a doua hotărâri atacate sau, cu titlu subsidiar, respingerea cererii Comisiei de a se pronunța cu privire la acțiunea în primă instanță în cauza T‑761/21 și trimiterea acestei cauze spre rejudecare la Tribunal sau, cu titlu încă mai subsidiar, respingerea cererii Comisiei de respingere de către Curte a acțiunii în primă instanță în cauza menționată. Recurenții solicită, în orice caz, Curții să respingă orice altă cerere a Comisiei, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată, și să o oblige să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de aceștia, inclusiv cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii.
35. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Curte au fost ascultate în ședința, comună celor două cauze, care a avut loc la 4 martie 2026.
VI. Analiză
36. În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii se vor concentra pe analiza, pe de o parte, a celui de al doilea motiv în cauza C‑632/24 P, și, pe de altă parte, a celui de al doilea motiv în cauza C‑631/24 P și a celui de al treilea motiv în cauza C‑632/24 P, care vor fi examinate împreună.
A. Cu privire la al doilea motiv în cauza C‑632/24 P
37. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 atunci când a considerat că aceasta trebuia să acorde acces la declarațiile privind absența conflictelor de interese, inclusiv la datele cu caracter personal ale membrilor echipei comune de negociere și, mai precis, la numele acestora.
1. Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a primei condiții prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725
a) Argumentele părților
38. Comisia arată că Tribunalul a calificat în mod eronat drept „scop specific de interes public”, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, obiectivul care constă în verificarea imparțialității membrilor echipei comune de negociere.
39. Potrivit Comisiei, acest obiectiv nu poate fi asociat unui scop de interes public. Într‑adevăr, deși imparțialitatea funcționarilor Comisiei și ai statelor membre ține de interesul public, verificarea acestei imparțialități de către „orice persoană” care solicită accesul la documentele în cauză nu ar răspunde unui astfel de interes public, ci mai degrabă interesului individual al acesteia, de exemplu pentru a‑și satisface curiozitatea.
40. În plus, recurenții nu ar fi demonstrat existența unui scop specific de interes public, care este menționat la punctul 71 din a doua hotărâre atacată. Potrivit Comisiei, raționamentul urmat de Tribunal ar avea o sferă atât de generală încât s‑ar putea aplica oricărei cereri de divulgare a datelor cu caracter personal ale funcționarilor Comisiei și ai statelor membre în cadrul oricărei proceduri referitoare la gestionarea pandemiei de COVID-19. Astfel, pe baza acestui raționament, s‑ar prezuma că este demonstrat un scop specific de interes public pentru divulgarea, de exemplu, a numelor funcționarilor Comisiei care au participat la elaborarea unei decizii privind compatibilitatea unui ajutor de stat adoptat pentru a face față efectelor acestei pandemii. Prin urmare, Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat prima condiție prevăzută la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725.
41. Această concluzie nu ar fi repusă în discuție de jurisprudența Tribunalului citată la punctul 72 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia natura generală a justificării transferului de date cu caracter personal nu are efect direct asupra aspectului dacă transferul este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de solicitant(11). În acest sens, Comisia arată, în primul rând, că această jurisprudență privea articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001(12), înlocuit de Regulamentul 2018/1725, dispoziție în temeiul căreia destinatarul datelor cu caracter personal „demonstrează că există necesitatea transferului”. În al doilea rând, aceasta susține că jurisprudența menționată nu ar privi o justificare generală și abstractă pentru transmiterea datelor cu caracter personal, ci o justificare specifică referitoare la comportamentul membrilor Parlamentului în exercitarea funcțiilor lor. În al treilea rând și în orice caz, această instituție amintește că jurisprudența Tribunalului nu poate impune Curții modul de interpretare a dreptului Uniunii.
42. De asemenea, potrivit Comisiei, Tribunalul nu a luat în considerare o diferență semnificativă între cauza C‑632/24 P și cea în care s‑a pronunțat Hotărârea ClientEarth(13), în ceea ce privește interpretarea primei condiții prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725. Astfel, spre deosebire de această din urmă cauză, recurenții nu ar fi susținut că funcționarii și agenții Comisiei ale căror date cu caracter personal sunt în discuție erau terți care puteau influența procesul decizional al acestei instituții ca urmare a unor eventuale legături cu mediul industrial. În speță, reprezentanții Comisiei și ai statelor membre ar fi negociat, dimpotrivă, în mod direct contractele cu reprezentanții operatorilor economici în cauză, fără intervenția unor terți care ar putea avea astfel de legături. Tribunalul ar fi încercat să facă distincția între cele două cauze arătând că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea ClientEarth, recurentele au putut prezenta indicii care să permită să se pună la îndoială imparțialitatea experților în cauză, întrucât le cunoșteau numele. Cu toate acestea, în cauza respectivă, experții și‑au făcut publice declarațiile de interese, astfel încât identitatea lor era cunoscută. În plus, litigiul nu ar fi privit divulgarea declarațiilor privind absența conflictelor de interese. Comisia adaugă că împrejurarea potrivit căreia un solicitant este sau nu este în măsură să demonstreze existența unui scop specific de interes public nu poate avea ca efect eliminarea chiar a cerinței caracterului specific al unui astfel de scop.
43. Pe de altă parte, Comisia apreciază că Tribunalul a reținut în mod eronat că divulgarea numelor membrilor echipei comune de negociere era necesară, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725. Astfel, Tribunalul s‑ar fi limitat să arate, la punctul 73 din a doua hotărâre atacată, că „numai aflați în posesia numelor, a prenumelor și a rolului profesional sau instituțional al membrilor echipei comune de negociere, reclamanții ar fi putut verifica dacă membrii menționați nu se aflau într‑o situație de conflict de interese”, fără a expune motivele pentru care divulgarea acestor informații ar constitui singurul mijloc de a permite recurenților, să verifice absența unui conflict de interese. Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 60 din a doua hotărâre atacată, pentru a îndeplini condiția „necesității”, solicitantul ar trebui să demonstreze că transferul datelor cu caracter personal este măsura cea mai adecvată dintre cele care pot fi avute în vedere pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărește și că aceasta este proporțională cu obiectivul respectiv.
44. Comisia consideră că, în speță, divulgarea acestor date cu caracter personal unor membri ai publicului fără nicio funcție oficială nu este necesară, din moment ce este suficient să se permită accesul autorităților competente la acestea pentru a efectua verificările cerute. În plus și în orice caz, scopul constând în „verificarea imparțialității membrilor echipei comune de negociere” ar fi fost deja atins prin divulgarea versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese, care permiteau recurențilorsă verifice dacă agenții Comisiei îndepliniseră obligațiile aplicabile în cadrul oricărei proceduri de achiziții publice a Uniunii.
45. Recurenții contestă temeinicia argumentelor invocate de Comisie.
b) Apreciere
46. Cu titlu introductiv, amintim că, potrivit jurisprudenței Curții, cu ocazia analizării relației existente între Regulamentele 1049/2001 și nr. 45/2001, acesta din urmă fiind înlocuit prin Regulamentul 2018/1725, în vederea aplicării excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 în speță, trebuie să se țină seama de faptul că aceste regulamente au obiective diferite. Primul urmărește să asigure cea mai mare transparență posibilă procesului decizional al autorităților publice, precum și informațiilor pe care se întemeiază deciziile acestora. Regulamentul urmărește, așadar, să faciliteze la maximum exercitarea dreptului de acces la documente, precum și să promoveze bunele practici administrative. Al doilea regulament urmărește să asigure protecția drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață privată, în cadrul prelucrării datelor cu caracter personal(14).
47. Regulamentele nr. 1049/2001 și 2018/1725 nu cuprind dispoziții care să prevadă expres supremația unuia asupra celuilalt. Trebuie, în principiu, să se asigure deplina lor aplicare. Singura legătură explicită între aceste două regulamente este stabilită la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, care prevede o excepție de la accesul la un document în cazul în care divulgarea conținutului său ar putea aduce atingere protecției vieții private sau integrității individului, în special în conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor personale(15).
48. Pe de altă parte, astfel cum enunță considerentul (5) al Regulamentului 2018/1725, ori de câte ori dispozițiile acestui regulament urmează aceleași principii ca dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679(16), aceste două seturi de dispoziții ar trebui să fie interpretate în mod omogen, în special pentru că structura Regulamentului 2018/1725 ar trebui înțeleasă ca fiind similară structurii Regulamentului 2016/679.
49. În acest cadru, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, datele cu caracter personal se transmit destinatarilor stabiliți în Uniune, alții decât instituții și organe ale Uniunii, numai dacă, potrivit primei condiții prevăzute de această dispoziție, „destinatarul stabilește că transmiterea datelor este necesară într‑un scop specific de interes public”, contrar articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001(17).
50. În speță, recurenții au solicitat comunicarea de informații referitoare la identitatea membrilor echipei comune de negociere. În a doua decizie în litigiu, Comisia a concluzionat că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001,nu li se putea acorda accesul la aceste date cu caracter personal.
51. În recursul formulat în cauza C‑632/24 P, Comisia afirmă că, deși imparțialitatea funcționarilor Comisiei și ai statelor membre ține de interesul public, verificarea sa de către „orice persoană” care solicită accesul la documentele în cauză nu poate fi considerată ca având legătură cu un interes public, ci răspundea mai degrabă unui interes individual al acesteia, de exemplu pentru a‑și satisface curiozitatea.
52. În opinia noastră, un asemenea argument nu poate fi admis. Astfel, articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 vizează transmiterea de date cu caracter personal către „destinatari”. Or, articolul 3 punctul 13 din acest regulament definește un „destinatar” ca putând fi o persoană fizică. Rezultă că regulamentul menționat nu exclude, în principiu, ca „orice persoană” să poată solicita comunicarea unor astfel de date în scopul verificării imparțialității funcționarilor Comisiei. Dimpotrivă, același regulament recunoaște în mod explicit posibilitatea oricărei persoane fizice de a avea acces la date cu caracter personal, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la acest articol 9 alineatul (1) litera (b). Prin urmare, contrar celor afirmate de Comisie, accesul la datele cu caracter personal necesare pentru această verificare a imparțialității membrilor echipei comune de negociere nu poate fi rezervat numai autorităților competente.
53. Comisia arată de asemenea că Tribunalul a statuat în mod eronat că recurenții au demonstrat existența unui scop specific de interes public. În această privință, ea se referă la punctul 71 din a doua hotărâre atacată, în care Tribunalul a considerat că transparența procesului urmat de Comisie în cadrul negocierilor cu producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19 și al încheierii contractelor în cauză în numele statelor membre ar putea să constituie un scop specific de interes public în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, „în măsura în care poate contribui la creșterea încrederii cetățenilor Uniunii în strategia vaccinală promovată de această instituție și, prin urmare, la combaterea în special a difuzării de informații false în ceea ce privește condițiile de negociere și de încheiere a contractelor menționate […], în special permițând cetățenilor Uniunii să se asigure de lipsa oricărui conflict de interese între membrii echipei comune de negociere și producătorii de vaccinuri respectivi”.
54. În opinia noastră, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept. Astfel, după cum a arătat acesta la punctul 70 din a doua hotărâre atacată, din considerentul (2) al Regulamentului nr. 1049/2001 rezultă că transparența permite să se confere instituțiilor Uniunii o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate față de cetățenii Uniunii într‑un sistem democratic. Pe de altă parte, potrivit considerentului (28) al Regulamentului 2018/1725(18), un scop specific de interes public în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din acest regulament poate să se refere la transparența instituțiilor și organelor Uniunii. Or, în speță, această cerință de transparență era cu atât mai necesară cu cât trebuiau adoptate decizii urgente pentru a face față pandemiei de COVID-19.
55. În acest sens, Curtea a statuat deja că, atunci când o lege națională, prin adoptarea principiului transparenței declarațiilor de interese, urmărește să asigure prevalența interesului public în luarea deciziilor de către persoanele care lucrează în cadrul funcției publice, să garanteze imparțialitatea acestor decizii și să prevină situațiile de conflict de interese, precum și apariția și dezvoltarea corupției în cadrul funcției publice, astfel de obiective, în măsura în care constau în consolidarea garanțiilor de probitate și imparțialitate a factorilor de decizie din sectorul public, în prevenirea conflictelor de interese și în combaterea corupției în sectorul public, sunt, fără îndoială, de interes public și, prin urmare, legitime. Într‑adevăr, garantarea faptului că decidenții din sectorul public își îndeplinesc atribuțiile în mod imparțial și obiectiv și evitarea faptului ca aceștia să fie influențați de considerente de interes privat sunt menite să asigure o bună gestionare a afacerilor publice și a bunurilor publice(19).
56. În același mod, în ceea ce privește industria farmaceutică, articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 726/2004(20) prevede că, în contextul farmacovigilenței, Agenția Europeană pentru Medicamente, în colaborare cu statele membre și cu Comisia, creează și gestionează un portal web european privind medicamentele, destinat difuzării informațiilor privind medicamentele autorizate în Uniune și că, prin intermediul acestui portal, agenția pune la dispoziția publicului cel puțin, printre altele, lista membrilor comitetelor precizate la articolul 56 alineatul (1) literele (a) și (aa) din acest regulament și a membrilor grupului de coordonare, cât și calificările lor profesionale și declarațiile lor în temeiul articolului 63 alineatul (2) din prezentul regulament(21).
57. Potrivit Comisiei, raționamentul reținut de Tribunal ar avea o sferă atât de generală încât s‑ar putea aplica oricărei cereri de divulgare a datelor cu caracter personal ale funcționarilor Comisiei și ai statelor membre în cadrul oricărei proceduri referitoare la gestionarea pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, considerăm că Tribunalul a prezentat corespunzător cerințelor legale la punctul 71 din a doua hotărâre atacată motivele pentru care, în contextul specific al acestei pandemii, recurenții au demonstrat existența unui scop specific de interes public.
58. În ceea ce privește specificitatea scopului de interes public urmărit, Comisia a precizat în ședință că, în cadrul procesului de negociere a contractelor cu întreprinderile în cauză, echipa de negociere comună raporta comitetului director („steering board”), care era însărcinat să adopte deciziile în cauză. Astfel, aceasta a susținut că verificarea imparțialității funcționarilor care intervin la nivel tehnic nu prezenta aceeași importanță precum cea a persoanelor care exercită responsabilități decizionale sau ierarhice superioare. În această privință, considerăm important să subliniem că cerința de imparțialitate se impune funcționarilor Comisiei în toate etapele procesului decizional, inclusiv atunci când intervin în cadrul unui organ a cărui activitate are în esență un caracter tehnic.
59. În ceea ce privește Hotărârea Tribunalului din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul(22), evocată la punctul 72 din a doua hotărâre atacată, trebuie amintit, că justificarea transferului de date cu caracter personal poate avea natură generală, în sensul că nu este proprie unui anumit solicitant, în special în contextul pandemiei de COVID-19, în care strategia de vaccinare privea toți cetățenii Uniunii.
60. În sfârșit, Comisia apreciază că Hotărârea ClientEarth, la care Tribunalul s‑a referit la punctele 90 și 91 din a doua hotărâre atacată, nu este relevantă în speță, în măsura în care recurenții nu au susținut că funcționarii și agenții Comisiei ale căror date cu caracter personal sunt în discuție erau terți care puteau influența procesul decizional al acestei instituții ca urmare a unor eventuale legături cu mediul industrial. Cu toate acestea, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 91 din a doua hotărâre atacată, recurentele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea ClientEarth fuseseră informate cu privire la numele experților în cauză și obținuseră accesul la declarațiile lor de interese, spre deosebire de cauza C‑632/24 P. Or, pe de o parte, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul, recurenții nu cunoșteau identitatea experților desemnați de statele membre în cadrul echipei comune de negociere, astfel încât nu erau în măsură să prezinte indicii care să permită punerea la îndoială a imparțialității lor. Pe de altă parte, la punctul 58 din Hotărârea ClientEarth, Curtea a statuat că, deși recurentele au fost informate despre numele, biografia și declarațiile de interese ale experților care au formulat observații privind un proiect de orientare al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) legat de documentația științifică ce trebuie anexată cererilor de autorizare pentru introducerea pe piață a unor produse fitosanitare, obținerea informației care le‑ar fi permis să identifice care experți externi redactaseră fiecare observație se dovedea necesară pentru a permite verificarea concretă a imparțialității fiecărui expert. În consecință, Curtea a considerat în esență că până și comunicarea numelor experților menționați ar putea să nu fie suficientă în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725.
61. În ceea ce privește necesitatea, în sensul acestei dispoziții, a divulgării numelor membrilor echipei comune de negociere, Comisia amintește jurisprudența Curții potrivit căreia derogările de la protecția datelor cu caracter personal și limitările acestora se efectuează în limitele strictului necesar, altfel spus, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor legitime urmărite, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare dintre ele, ceea ce implică examinarea aspectului dacă aceste obiective nu ar putea fi în mod rezonabil atinse la fel de eficient prin alte mijloace care afectează mai puțin drepturile fundamentale ale persoanelor în cauză(23).
62. Potrivit Comisiei, divulgarea acestor date cu caracter personal unor membri ai publicului care nu dețin nicio funcție oficială nu ar fi necesară, din moment ce ar fi suficient să se permită autorităților competente accesul la acestea pentru a efectua verificările necesare. Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 50 din prezentele concluzii, articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 prevede în mod expres că persoanelor fizice, inclusiv membrilor publicului, li se pot comunica astfel de date, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție. Comisia adaugă că, în orice caz, întrucât divulgarea versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese a permis deja atingerea scopului de a verifica imparțialitatea membrilor echipei comune de negociere, Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 73 din a doua hotărâre atacată, că divulgarea „numelor, a prenumelor și a rolului profesional sau instituțional al membrilor echipei comune de negociere” era necesară.
63. Cu toate acestea, Comisia nu explică modul în care divulgarea versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese ar fi suficientă pentru a examina imparțialitatea membrilor echipei comune de negociere. Într‑adevăr, prin definiție, astfel de versiuni anonimizate nu permit efectuarea unei verificări externe destinate să controleze exactitatea și/sau exhaustivitatea informațiilor pe care le conțin. În plus, această abordare este în contradicție cu Hotărârea ClientEarth, în care Curtea a statuat că simpla comunicare a numelui experților în cauză și a declarațiilor lor de interese nu permitea să se asigure o verificarea concretă a imparțialității fiecărui expert(24).
64. Având în vedere tot ceea ce precedă, propunem respingerea primului aspect al celui de al doilea motiv ca nefondat.
2. Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a celei de a doua condiții prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725
a) Argumentele părților
65. Comisia susține, prin intermediul primei critici, că împrejurările de fapt stabilite în a doua hotărâre atacată demonstrează că ingerința care rezultă din divulgarea datelor cu caracter personal în cauză ar fi deosebit de gravă pentru membrii echipei comune de negociere. În această privință, ea susține că Tribunalul însuși a recunoscut, la punctul 77 din această hotărâre, contextul special în care acești membri au trebuit să lucreze, și anume o perioadă caracterizată printr‑o cerere puternică pentru vaccinuri împotriva COVID-19 și, în același timp, printr‑o neîncredere a unei părți a cetățenilor Uniunii față de strategia vaccinală promovată de Comisie. Tribunalul a dedus de aici, la același punct 77, că expunerea membrilor echipei comune de negociere la contacte externe nesolicitate în urma divulgării identității lor nu era pur ipotetică. Comisia susține că nu trebuie subestimate consecințele grave și totodată foarte probabile asupra vieții private a funcționarilor vizați pe care le‑ar avea divulgarea către publicul larg a identității lor. În opinia sa, o astfel de divulgare i‑ar expune unor contacte externe nesolicitate, care nu s‑ar limita la contacte jurnalistice, ci ar putea include și atingeri aduse integrității lor fizice, precum și forme de hărțuire, în special din partea adepților unor „teorii ale conspirației”, al căror număr nu este neglijabil în contextul pandemiei de COVID-19.
66. Prin intermediul celei de a doua critici, Comisia amintește că, la punctul 80 din a doua hotărâre atacată, Tribunalul a recunoscut că a doua decizie în litigiu luase în considerare rolul tehnic în procesul de atribuire a contractelor jucat de membrii echipei comune de negociere. Într‑adevăr, acești funcționari publici nu ar deține nici putere decizională în cadrul instituției lor, nici funcții ierarhice superioare, astfel încât obiectivul de verificare a imparțialității lor ar avea o importanță limitată.
67. Prin intermediul celei de a treia critici, Comisia susține că obiectivul de verificare a imparțialității membrilor echipei comune de negociere ar fi fost deja atins prin comunicarea versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese. Semnarea de către toți membrii acestei echipe a unor astfel de declarații ar demonstra, în sine, respectarea obligațiilor de imparțialitate și de independență care le revin. Or, Tribunalul ar fi considerat, la punctul 84 din a doua hotărâre atacată, că simplul fapt că toți membrii echipei comune de negociere au semnat o declarație privind absența conflictelor de interese nu permite cetățeanului să se asigure el însuși că acești membri și‑au îndeplinit misiunea în deplină independență. Tribunalul ar presupune în mod eronat că orice cetățean ar fi în măsură, în orice moment, să se substituie unui fel de „polițist informal” însărcinat să investigheze imparțialitatea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor lor tehnice. Cu toate acestea, ordinea juridică a Uniunii și cele ale statelor membre ar încredința această misiune autorităților competente, precum instanțele în materie disciplinară, autoritățile polițienești și procurorii, care oferă garanții adecvate în domeniul protecției datelor persoanelor vizate în cursul anchetei, în timp ce, dimpotrivă, un cetățean obișnuit nu ar fi în măsură să asigure astfel de garanții. Ar rezulta că Tribunalul ar fi trebuit să concluzioneze că ingerința deosebit de gravă în viața privată a membrilor echipei comune de negociere trebuia să prevaleze asupra scopului, astfel cum a fost invocat de recurenți, de a verifica imparțialitatea acestor membri.
68. Recurenții contestă temeinicia argumentelor invocate de Comisie.
b) Apreciere
69. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie punctele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză. În această privință, Curtea a statuat că trebuie respins ca vădit inadmisibil un recurs care nu are o structură coerentă, care se limitează la afirmații generale și care nu cuprinde indicații precise privind punctele din decizia în litigiu care ar fi afectate eventual de o eroare de drept(25).
70. În speță, constatăm că primele două critici invocate de Comisie, referitoare la gravitatea ingerinței și la caracterul limitat al importanței scopului specific de interes public, se limitează la a reaminti raționamentul urmat de Tribunal, fără a‑l contesta și fără a identifica cu precizie punctele din a doua hotărâre atacată care ar fi afectate de o eroare de drept. Prin urmare, aceste două critici trebuie respinse ca inadmisibile.
71. În ceea ce privește a treia critică, referitoare la evaluarea comparativă a intereselor în cauză, Comisia susține că obiectivul de verificare a imparțialității membrilor echipei comune de negociere ar fi fost deja atins prin comunicarea versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese și că numai autoritățile competente, precum instanțele în materie disciplinară, autoritățile polițienești și procurorii, ar trebui să aibă acces la datele cu caracter personal care sunt necesare în scopul verificărilor referitoare la absența conflictului de interese.
72. Procedând astfel, Comisia reia argumente similare celor pe care le‑a invocat în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, care, în opinia noastră, trebuie respinse în lumina jurisprudenței Curții(26).
73. Comisia invocă de asemenea Hotărârea din 22 noiembrie 2022, Luxembourg Business Registers(27), în care Curtea, la punctul 83 din aceasta, a statuat că, în ceea ce privește evaluarea comparativă a gravității ingerinței care rezultă din accesul publicului larg la informațiile privind beneficiarii reali în drepturile fundamentale garantate la articolele 7 și 8 din cartă, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului revine în mod prioritar autorităților publice, precum și entităților, precum instituțiile de credit sau instituțiile financiare, cărora, ca urmare a activităților lor, li se impun obligații specifice în materie. Cu toate acestea, prezenta cauză se bazează pe un cadru juridic diferit, întrucât verificarea concretă a imparțialității funcționarilor Comisiei poate fi efectuată atât de autoritățile competente, cât și de publicul larg.
74. În consecință, considerăm că a treia critică trebuie respinsă ca nefondată.
75. Rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.
76. În aceste condiții, propunem respingerea în totalitate a celui de al doilea motiv de recurs în cauza C‑632/24 P.
B. Cu privire la al doilea motiv în cauza C‑631/24 P și la al treilea motiv în cauza C‑632/24 P
77. Potrivit jurisprudenței Curții, articolul 1 din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede că acesta urmărește să confere publicului un drept de acces cât mai larg posibil la documentele instituțiilor Uniunii, sub rezerva unui regim de exceptări întemeiate pe rațiuni de interes public sau privat, care, prin derogare de la principiul prevăzut la acest articol, trebuie interpretate și aplicate în mod strict. Printre aceste excepții de la dreptul de acces figurează cea prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din acest regulament, potrivit căruia instituțiile Uniunii resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției „intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală”, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză. În cazul în care instituția vizată decide să refuze accesul la un document a cărui comunicare îi este solicitată, ea are în principiu obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la acest document ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de excepția prevăzută la articolul 4 din regulamentul menționat, pe care instituția respectivă o invocă. În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic(28).
78. În speță, din deciziile în litigiu reiese că Comisia a refuzat accesul integral la clauzele referitoare la răspunderea contractuală a întreprinderilor în cauză pentru a nu risca să dezvăluie informații pretins sensibile din punct de vedere comercial referitoare la riscurile identificate privind punerea în aplicare a contractelor în cauză și la pragurile financiare acceptate în privința riscurilor menționate de întreprinderile respective(29).
79. Al doilea motiv în cauza C‑631/24 P și al treilea motiv în cauza C‑632/24 P, care sunt în esență similare, se împart în trei aspecte, întemeiate, primul, pe posibilitatea de a adopta un comportament strategic în privința întreprinderilor în cauză, al doilea, pe avantajul concurențial conferit concurenților acestor întreprinderi și, al treilea, pe repercusiunile asupra reputației întreprinderilor menționate.
1. Cu privire la primul aspect, întemeiat pe posibilitatea de a adopta un comportament strategic în privința întreprinderilor în cauză
a) Argumentele părților
80. Comisia arată că, la punctele 157-161 din prima hotărâre atacată și la punctele 160-164 din a doua hotărâre atacată, Tribunalul a respins motivul invocat de ea în deciziile în litigiu, potrivit căruia o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderii în cauză ar permite adoptarea unui comportament strategic în privința sa, în măsura în care aceasta s‑ar putea confrunta cu consecințele economice ale mai multor acțiuni în justiție, inițiate în mod abuziv și nejustificat, numai în scopul de a primi o despăgubire legată de utilizarea vaccinului său.
81. În primul rând, potrivit susținerilor Comisiei, considerația formulată de Tribunal, la punctul 158 din prima hotărâre atacată și la punctul 161 din a doua hotărâre atacată(30), nu repune în discuție motivul reținut în deciziile în litigiu pentru a justifica refuzul unei divulgări mai extinse a clauzelor referitoare la despăgubirea întreprinderilor în cauză, și anume utilizarea pe care un reclamant ar putea să o dea acestor clauze în cadrul unei acțiuni în despăgubire, indiferent de faptul că respectivele clauze se deosebesc de normele care reglementează răspunderea contractantului.
82. În al doilea rând, Comisia subliniază că afirmația care figurează la punctul 159 din prima hotărâre atacată și la punctul 162 din a doua hotărâre atacată(31) este afectată de o lipsă de motivare și este vădit eronată. În opinia sa, interesele comerciale ale întreprinderilor în cauză constau în necesitatea de a evita o creștere a acțiunilor în despăgubire îndreptate împotriva lor. Presupunând că interesul în cauză se limitează la simplul obiectiv de a evita astfel de acțiuni, aceste puncte din hotărârile atacate nu ar explica motivele pentru care un astfel de interes nu ar fi demn de protecție. Pe de altă parte, jurisprudența citată în a doua teză a fiecăruia dintre punctele menționate ar privi eventuale consecințe în ceea ce privește cheltuielile de judecată în cadrul unei acțiuni în justiție, în timp ce prezentele cauze ar privi nu numai consecințele economice ale unei astfel de acțiuni, ci și efectele referitoare la reputația producătorului în cazul creșterii contenciosului(32).
83. În al treilea rând, Comisia afirmă că punctul 160 din prima hotărâre atacată și punctul 163 din a doua hotărâre atacată(33) sunt de asemenea eronate și ar denatura conținutul deciziilor în litigiu. Într‑adevăr, ea ar fi indicat în mod clar în aceste decizii că o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii contractantului ar fi de natură să favorizeze un comportament strategic împotriva întreprinderilor în cauză.
84. Recurentele susțin că primul aspect al prezentelor motive trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat. Recurenții susțin că acest prim aspect este nefondat.
b) Apreciere
85. Cu titlu introductiv, amintim că, potrivit jurisprudenței Curții, accesul la informații comerciale sensibile referitoare la strategiile comerciale ale întreprinderilor în cauză, la cuantumul vânzărilor lor, la cotele de piață sau la relațiile lor comerciale poate aduce atingere protecției intereselor comerciale ale acestor întreprinderi, în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001(34)
86. În ceea ce privește punctul 158 din prima hotărâre atacată și punctul 161 din a doua hotărâre atacată, este necesar să se facă o distincție între, pe de o parte, condițiile care reglementează angajarea răspunderii întreprinderilor în cauză, care intră sub incidența legislației naționale de transpunere a Directivei 85/374(35), și, pe de altă parte, mecanismele de despăgubire prevăzute în beneficiul acestor întreprinderi, care constau în rambursarea de către statele membre a sumelor pe care întreprinderile respective ar putea fi obligate să le plătească unor terți în temeiul răspunderii lor extracontractuale.
87. În această privință, deși Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctele citate anterior din hotărârile atacate, că introducerea unor acțiuni în despăgubire este susceptibilă să genereze costuri ridicate pentru întreprinderile în cauză, inclusiv atunci când aceste acțiuni sunt ulterior respinse ca nefondate, nu este mai puțin adevărat că clauzele referitoare la despăgubire nu sunt de natură să modifice condițiile în care terții prejudiciați eventual de un vaccin cu defect pot exercita acțiuni în răspundere împotriva acestor întreprinderi. Într‑adevăr, problema despăgubirii nu intervine decât într‑o etapă ulterioară, odată ce răspunderea întreprinderii în cauză este stabilită ca urmare a caracterului defectuos al produsului respectiv, pentru a stabili dacă despăgubirile plătite victimelor trebuie, în definitiv, să fie rambursate de un stat membru. În aceste condiții, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat că dreptul de regres al terților rămâne independent atât de existența, cât și de conținutul clauzelor referitoare la despăgubire. Această simplă constatare este suficientă, în opinia noastră, pentru a respinge primul aspect al acestor motive.
88. În ceea ce privește punctele 159 și 160 din prima hotărâre atacată, precum și punctele 162 și 163 din a doua hotărâre atacată, observăm că acestea sunt expuse cu titlu suplimentar, după cum demonstrează utilizarea locuțiunii „în plus”. Prin urmare, argumentele invocate de Comisie împotriva acestor puncte din hotărârile atacate trebuie respinse ca inoperante.
89. În orice caz, amintim că, potrivit jurisprudenței Curții, o simplă afirmație nesusținută referitoare la un risc general de utilizare abuzivă nu poate conduce la considerarea datelor conținute într‑un document la care se solicită accesul ca intrând sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, în absența oricărei alte precizări cu privire la natura, la obiectul și la domeniul de aplicare ale acestor date, susceptibilă să lămurească instanța Uniunii cu privire la modul în care divulgarea acestora ar fi în măsură să aducă în mod concret atingere, într‑o manieră previzibilă în mod rezonabil, intereselor comerciale ale persoanelor vizate de aceste date(36). Or, în speță, argumentul Comisiei întemeiat pe un risc de creștere a numărului de litigii în cazul divulgării integrale a clauzei de despăgubire nu este întemeiat și are, în consecință, un caracter ipotetic(37).
90. Prin urmare, propunem respingerea primului aspect al prezentelor motive ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.
2. Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe avantajul concurențial conferit concurenților întreprinderilor în cauză
a) Argumentele părților
91. Comisia arată că Tribunalul a respins, la punctele 162-166 din prima hotărâre atacată și la punctele 165-169 din a doua hotărâre atacată, al doilea motiv invocat în deciziile în litigiu, potrivit căruia divulgarea integrală a clauzelor referitoare la despăgubire și în special a celor care definesc condițiile precise în care este exclusă o despăgubire de către statul membru, ar dezvălui în mod necesar concurenților întreprinderii în cauză, inclusiv celor care nu produc vaccinuri, „punctele slabe” ale acoperirii răspunderii sale și le‑ar oferi un avantaj concurențial pe care l‑ar putea exploata, de exemplu, în anunțuri publicitare și în anunțuri publicitare comparative.
92. În această privință, Comisia contestă aprecierea Tribunalului, efectuată la punctul 163 din prima hotărâre atacată și la punctul 166 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia clauzele referitoare la despăgubire intrau în „domeniul public” înainte de adoptarea deciziilor în litigiu(38).
93. Comisia consideră de asemenea că punctul 164 din prima hotărâre atacată și punctul 167 din a doua hotărâre atacată, potrivit cărora toate contractele în cauză cuprind o clauză referitoare la despăgubire care enumeră, „în mod global similar”, situațiile specifice principale în care despăgubirea întreprinderii în cauză de către statul membru este exclusă, constituie o simplificare excesivă și sursa unei concluzii eronate, în comparație cu conținutul clauzelor descris la punctul 155 din prima hotărâre atacată și la punctul 158 din a doua hotărâre atacată.
94. În ceea ce privește punctul 165 din prima hotărâre atacată și punctul 168 din a doua hotărâre atacată, Comisia susține că concluzia reținută de Tribunal ar fi de asemenea eronată. În această privință, ea face trimitere la argumentele pe care le‑a invocat deja în primul aspect al prezentelor motive. În plus, Tribunalul ar fi denaturat faptele din moment ce, în deciziile în litigiu, avantajul concurențial descris de Comisie ar fi nu numai cel al operatorilor care au încheiat contracte cu ea, ci și cel al celorlalți concurenți ai acestora.
95. Recurentele și recurenții susțin că al doilea aspect al prezentelor motive trebuie respins.
b) Apreciere
96. În primul rând, în ceea ce privește argumentul Comisiei întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că clauzele referitoare la despăgubire intrau în „domeniul public”, constatăm că Comisia invită Curtea să efectueze o nouă apreciere a faptelor, deși, cu excepția ipotezei în care un recurent invocă o denaturare a faptelor, ceea ce nu este cazul în speță, argumentele referitoare la faptele pe care le invocă trebuie considerate inadmisibile(39).
97. În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia Tribunalul ar fi calificat în mod eronat ca fiind „global similare” clauzele referitoare la despăgubire care figurează în diferitele contracte, arătăm că acest argument privește de asemenea aprecierea faptelor efectuată de Tribunal. Prin urmare, un asemenea argument trebuie declarat inadmisibil.
98. În orice caz, raționamentul urmat de Tribunal la punctul 164 din prima hotărâre atacată și la punctul 67 din a doua hotărâre atacată nu pare a fi în contradicție cu cel expus la punctul 155 din prima hotărâre atacată și la punctul 158 din a doua hotărâre atacată, în care Tribunalul a arătat că majoritatea situațiilor rămân „în mod global similare în contractele în cauză” în ceea ce privește situațiile precise în care s‑a convenit că despăgubirea de către statul membru nu este aplicabilă.
99. În al treilea rând, în ceea ce privește punctul 165 din prima hotărâre atacată și punctul 168 din a doua hotărâre atacată, pe de o parte, este suficient să se arate că argumentele dezvoltate în cadrul primului aspect al prezentelor motive trebuie respinse, astfel încât concluzia Tribunalului care figurează la aceste puncte nu are un caracter eronat. Pe de altă parte,punctul 2.1.4 din prima decizie în litigiu și punctul 2.2.4 din a doua decizie în litigiu(40) menționau „concurenții ale căror contracte nu conțin o clauză de despăgubire”. Or, din cuprinsul punctului 162 din prima hotărâre atacată și din cuprinsul punctului 165 din a doua hotărâre atacată reiese că Tribunalul a indicat că al doilea motiv invocat în deciziile în litigiu pentru a refuza divulgarea integrală a clauzelor referitoare la despăgubire făcea referire la concurenții întreprinderii în cauză, inclusiv la cei care nu produc vaccinuri. În consecință, Tribunalul a luat în considerare în mod corect motivul Comisiei. În plus, la punctul 165 din prima hotărâre atacată și la punctul 168 din a doua hotărâre atacată, Tribunalul a statuat că, din moment ce toate întreprinderile în cauză beneficiau, pentru un motiv identificat și legitim, de o clauză referitoare la despăgubire, deciziile în litigiu nu conțineau niciun element care să permită să se concluzioneze că, în cazul divulgării mai largi a clauzei referitoare la despăgubire, riscul de a aduce atingere intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, în special prin conferirea unui avantaj concurențial acestor întreprinderi între ele, era, la data adoptării sale, previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Prin utilizarea termenilor „între ele”, Tribunalul a făcut astfel o distincție între întreprinderile în cauză și celelalte întreprinderi farmaceutice, printre care cele care nu produc vaccinuri, răspunzând astfel la argumentul Comisiei. Prin urmare, Tribunalul nu a denaturat faptele supuse aprecierii sale.
100. În consecință, considerăm că al doilea aspect al prezentelor motive trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
3. Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe repercusiunile asupra reputației întreprinderilor în cauză
a) Argumentele părților
101. Comisia arată că, în ceea ce privește al treilea motiv invocat în deciziile în litigiu, și anume că o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderilor în cauză ar putea avea repercusiuni asupra reputației lor în rândul consumatorilor și al eventualilor lor parteneri comerciali, Tribunalul a respins‑o la punctul 168 din prima hotărâre atacată și la punctul 171 din a doua hotărâre atacată, referindu‑se la aceleași argumente precum cele expuse la punctele 163-165 și, respectiv, la punctele 166-168 din aceste hotărâri. Potrivit Comisiei, o astfel de trimitere, formulată în termeni atât de generali, ar fi contrară obligației de motivare care revine Tribunalului.
102. În plus, Tribunalul ar fi denaturat elementele de care dispunea, precum și contextul în care au fost adoptate deciziile atacate, omițând să țină seama de faptul că documentele la care s‑a solicitat accesul nu sunt acte unilaterale ale Comisiei, ci contracte comerciale susceptibile să conțină informații confidențiale atât cu privire la întreprinderile în cauză, cât și la relațiile comerciale ale acestora, iar aceste contracte urmăreau scopul specific de reglementare a obligațiilor reciproce dintre părțile contractante în ceea ce privește livrarea unui produs comercial statelor membre.
103. Recurentele consideră că al treilea aspect al prezentelor motive trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat. Recurenții contestă argumentele invocate de Comisie..
b) Apreciere
104. În ceea ce privește pretinsa nemotivare a hotărârilor atacate referitoare la repercusiunile asupra reputației întreprinderilor în cauză în rândul consumatorilor și al eventualilor parteneri comerciali ai acestora, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, obligația de motivare nu impune Tribunalului să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu, motivarea putând fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază Tribunalul, iar Curții să dispună de suficiente elemente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unui recurs(41).
105. Or, reiese cu claritate din cuprinsul punctului 168 din prima hotărâre atacată și al punctului 171 din a doua hotărâre atacată că Tribunalul a considerat că argumentul Comisiei întemeiat pe repercusiunile asupra reputației întreprinderilor vizate nu era fondat, în măsura în care se întemeia pe aceleași motive legate de riscul de a aduce atingere intereselor comerciale precum cele deja invocate în cadrul celui de al doilea aspect al prezentelor motive. Prin urmare, motivarea cuprinsă la aceste puncte permite, corespunzător cerințelor legale, cunoașterea motivelor pentru care Tribunalul a respins acest argument. Rezultă că punctele menționate nu sunt afectate de o motivare insuficientă.
106. Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmația potrivit căreia Tribunalul ar fi efectuat o prezentare incompletă a faptelor pertinente, omițând să ia în considerare contextul sau natura comercială a contractelor în cauză, Comisia nu identifică niciun fragment din hotărârile atacate în care Tribunalul ar fi efectuat o astfel de denaturare. Prin urmare, această afirmație trebuie respinsă ca inadmisibilă. În orice caz, constatăm că, la punctul 106 din a doua hotărâre atacată, Tribunalul a arătat că, în ceea ce privește motivul întemeiat pe inaplicabilitatea excepției referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor, contractele în cauză erau contracte de o importanță certă, susceptibile să conțină informații confidențiale sensibile referitoare la întreprinderile în cauză și la relațiile lor de afaceri în sensul jurisprudenței citate la punctul 100 din această hotărâre. La punctul 33 din prima hotărâre atacată, Tribunalul a făcut trimitere la aceeași jurisprudență.
107. Prin urmare, considerăm că al treilea aspect al prezentelor motive trebuie respins ca fiind în parte neîntemeiat și în parte inadmisibil.
108. În aceste condiții, al doilea motiv invocat în cauza C‑631/24 P și al treilea motiv invocat în cauza C‑632/24 P ni se par în parte inadmisibile și în parte nefondate.
VII. Concluzie
109. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să respingă al doilea motiv în cauza C‑631/24 P, precum și al doilea și al treilea motiv în cauza C‑632/24 P.
1 Limba originală: franceza.
2 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 1/vol. 3, p. 76).
3 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39).
4 Regulamentul de activare a sprijinului de urgență în temeiul Regulamentului (UE) 2016/369 și de modificare a dispozițiilor acestuia având în vedere epidemia de COVID-19 (JO 2020, L 117, p. 3).
5 Regulamentul Consiliului din 15 martie 2016 privind furnizarea sprijinului de urgență pe teritoriul Uniunii (JO 2016, L 70, p. 1).
6 COM(2020) 245 final.
7 Potrivit acestei dispoziții, accesul la un document întocmit de o instituție pentru uzul său intern sau primit de o instituție și referitor la o chestiune pentru care instituția nu a luat încă nici o decizie este refuzat în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar aduce gravă atingere procesului decizional al acestei instituții, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.
8 Articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Soluționarea cererilor de confirmare”, prevede la alineatul (3) că „[l]ipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit se consideră răspuns negativ și dă dreptul solicitantului să introducă o acțiune în justiție împotriva instituției și/sau să formuleze o plângere adresată Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Tratatul CE”.
9 A se vedea, pentru o prezentare mai detaliată a doucumentelor vizate, punctul 12 din prima hotărâre atacată.
10 A se vedea, pentru o prezentare mai detaliată a cererii inițiale 2, punctul 7 din a doua hotărâre atacată.
11 A se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul (T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 61).
12 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142).
13 Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA (C‑615/13 P, denumită în continuare „Hotărârea ClientEarth” EU:C:2015:48).
14 A se vedea Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Bavarian Lager (C‑28/08 P, EU:C:2010:378, punctul 49).
15 A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Bavarian Lager, C‑28/08 P, EU:C:2010:378, punctul 57).
16 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1).
17 Potrivit acestei dispoziții, „[c]ererile de acces la documente se formulează în scris, inclusiv în format electronic, într‑una din limbile enumerate la articolul 314 din Tratatul CE și într‑un mod suficient de precis pentru a permite instituției să identifice documentul. Solicitantul nu este obligat să‑și motiveze cererea.”
18 Potrivit acestui considerent, „[a]tunci când destinatari stabiliți în Uniune, alții decât instituțiile și organele Uniunii, ar dori ca instituții și organe ale Uniunii să le transmită date cu caracter personal, destinatarii respectivi ar trebui să demonstreze că este necesar ca datele să fie transmise acestor destinatari pentru îndeplinirea sarcinii lor executate în interes public sau în cadrul exercitării unei autorități oficiale cu care sunt învestiți. În mod alternativ, destinatarii respectivi ar trebui să demonstreze că transmiterea este necesară pentru un scop specific în interesul public iar operatorul ar trebui să stabilească dacă există vreun motiv să se presupună că interesele legitime ale persoanei vizate ar putea fi afectate. În astfel de cazuri, în mod demonstrabil, operatorul ar trebui să cântărească diferitele interese pentru a evalua proporționalitatea transmiterii solicitate de date cu caracter personal. Scopul specific în interesul public ar putea să se refere la transparența instituțiilor și organelor Uniunii. […]”
19 A se vedea Hotărârea din 1 august 2022, Vyriausioji tarnybinės etikos komisija (C‑184/20, EU:C:2022:601, punctele 74-76).
20 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO 2004, L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 83), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1027/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 (JO 2012, L 316, p. 38).
21 Ultimul paragraf al acestei dispoziții prevede că „[m]embrii consiliului de administrație, membrii comitetelor, raportorii și experții care participă la întruniri sau grupuri de lucru ale Agenției [Europene pentru Medicamente] declară, la fiecare întrunire, toate interesele specifice susceptibile de a cauza prejudicii independenței lor în legătură cu punctele de pe ordinea de zi. Aceste declarații se pun la dispoziția publicului” (sublinierea noastră).
22 T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 61.
23 A se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2024, Landeshauptstadt Wiesbaden (C‑61/22, EU:C:2024:251, punctele 83 și 84, precum și jurisprudența citată).
24 A se vedea punctul 57 din prezentele concluzii.
25 A se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2025, Hamoudi/Frontex (C‑136/24 P, EU:C:2025:977, punctele 54 și 55, precum și jurisprudența citată).
26 A se vedea punctele 62 și 63 din prezentele concluzii.
27 C- 37/20 și C- 601/20, EU:C:2022:912.
28 A se vedea Hotărârea din 16 ianuarie 2025, Comisia/Pollinis France (C‑726/22 P, EU:C:2025:17, punctele 61-63 și jurisprudența citată).
29 A se vedea punctul 146 din prima hotărâre atacată și punctul 150 din a doua hotărâre atacată.
30 În aceste puncte, Tribunalul a considerat că, deși faptul că o societate este expusă unor acțiuni în despăgubire poate avea drept consecință, în mod indubitabil, costuri ridicate, indiferent dacă este vorba de resurse economice, timp sau personal, inclusiv în ipoteza în care astfel de acțiuni ar fi ulterior respinse ca nefondate, dreptul terților prejudiciați eventual de un vaccin cu defect de a introduce acțiuni în răspundere împotriva întreprinderilor în cauză se întemeiază pe legislația națională de transpunere a Directivei 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (JO 1985, L 210, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 183), întrucât acest drept de regres este independent de existența și de conținutul clauzelor referitoare la despăgubire.
31 Tribunalul a apreciat, la aceste puncte, că interesul întreprinderilor în cauză de a evita acțiuni în despăgubire, în ipoteza în care ar fi produs efectiv și ar fi pus în circulație un vaccin cu defect, nu poate fi calificat drept interes comercial și, în orice caz, nu constituie un interes demn de protecție, având în vedere în special dreptul oricărei persoane de a solicita repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat de un produs cu defect.
32 În aceste teze, Tribunalul a subliniat că „dorința de a evita să fie expusă unor costuri mai importante legate de o procedură judiciară nu constituie un interes protejat în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2019, Intercept Pharma și Intercept Pharmaceuticals/EMA, 377/18–, nepublicată, EU:T:2019:456, punctele 55 și 56)”.
33 Potrivit acestor puncte, deciziile atacate nu conțin niciun element care să permită să se concluzioneze că divulgarea mai largă a mecanismului de despăgubire a întreprinderilor în cauză ar putea fi la originea unor acțiuni introduse împotriva acestora din urmă.
34 A se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW (C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 79 și jurisprudența citată).
35 În această privință, astfel cum a arătat Curtea, articolele 1 și 4 din Directiva 85/374, interpretate în lumina primului considerent al acesteia, stabilesc principiul unei răspunderi obiective a producătorului, al cărei temei este defectul produsului, definit, potrivit articolului 6 din această directivă, ca fiind o lipsă de siguranță a acestui produs, la care consumatorul se poate aștepta în mod legitim, ținând seama de toate circumstanțele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2026, Sanofi Pasteur, C‑338/24, EU:C:2026:248, punctul 29).
36 A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 2020, Intercept Pharma și Intercept Pharmaceuticals/EMA (C‑576/19 P, EU:C:2020:873, punctul 53, precum și jurisprudența citată).
37 Astfel, în cadrul recursului formulat în cauza C‑631/24 P, Comisia susține că a furnizat date numerice în memoriul său în apărare în fața Tribunalului în cauza în care s‑a pronunțat prima hotărâre atacată. Cu toate acestea, reiese din pasajul vizat din acest memoriu că Comisia s‑a limitat să afirme că „riscul unui litigiu de amploare intentat de consumatori împotriva producătorilor de vaccinuri nu este abstract și că, ținând seama de faptul că, la ora actuală, peste 70 % dintre europeni (respectiv 447,2 milioane de persoane) au primit cel puțin o doză de vaccin, acest risc constă în consecințe financiare foarte importante pentru un singur contractant”.
38 Potrivit acestor puncte din hotărârile atacate, motivul pentru care clauzele referitoare la despăgubire au fost integrate în contractele în cauză, și anume compensarea riscurilor la care se expun întreprinderile în cauză legate de scurtarea termenului de dezvoltare a vaccinurilor, intra în domeniul public înainte de adoptarea deciziilor atacate.
39 A se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2024, Anglo Austrian AAB/BCE și Far‑East (C‑579/22 P, EU:C:2024:731, punctul 120, precum și jurisprudența citată).
40 Punctul 2.2.4 din această decizie prevede că „divulgarea integrală a dispozițiilor contractuale referitoare la despăgubire, în special a celor care definesc condițiile exacte în care furnizorul nu poate recurge la despăgubire, ar dezvălui în mod inevitabil concurenților furnizorului – și anume tuturor societăților farmaceutice, inclusiv celor care nu produc vaccinuri – «punctele slabe» ale acoperirii eventualei sale răspunderi și le‑ar oferi un avantaj concurențial pe care l‑ar putea exploata în continuare (în anunțuri publicitare, în anunțuri publicitare comparative etc.). În mod evident, acest lucru ar fi valabil pentru concurenții ale căror contracte nu conțin o clauză de despăgubire, dar a căror acoperire printr‑o asigurare generală în cazul răspunderii pentru produsele cu defect este de domeniul public.”
41 A se vedea Hotărârea din 20 iunie 2024, EUIPO/Indo European Foods (C‑801/21 P, EU:C:2024:528, punctul 85 și jurisprudența citată).