1

Prin recursul formulat, Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları TAȘ, İskenderun Demir ve Çelik AȘ și Erdemir Çelik Servis Merkezi Sanayi ve Ticaret AȘ (denumite în continuare „Erdemir”, „Isdemir” și, respectiv, „Ersem”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 8 mai 2024, Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları ș.a./Comisia (T‑629/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2024:303), prin care acesta le‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1100 al Comisiei din 5 iulie 2021 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii impuse importurilor de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Turcia (JO 2021, L 238, p. 32, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

Cadrul juridic

Dreptul internațional

2

Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord, printre care Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „acordul antidumping”).

3

Articolul 2 din acordul antidumping, intitulat „Stabilirea existenței unui dumping”, prevede:

Dreptul Uniunii

4

Considerentul (27) al Regulamentului (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”) are următorul cuprins:

5

Articolul 2 din regulamentul de bază, intitulat „Stabilirea existenței dumpingului”, prevede:

6

Articolul 6 din acest regulament, intitulat „Examinarea”, prevede:

7

Articolul 16 din regulamentul menționat, intitulat „Vizite de verificare”, are următorul cuprins:

8

Potrivit articolului 18 din același regulament, intitulat „Lipsa cooperării”:

Istoricul cauzei

9

La punctele 2-10 din hotărârea atacată, istoricul cauzei este rezumat după cum urmează:

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

10

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 septembrie 2021, recurentele au introdus o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu.

11

În susținerea acțiunii în anulare, recurentele au invocat patru motive. Primul motiv se întemeia pe încălcarea articolului 2 alineatul (5) și alineatul (10) prima-a treia și a cincea teză, precum și a articolului 10 litera (j) din regulamentul de bază. Al doilea motiv se întemeia pe încălcarea articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază, a articolului 2.4 din acordul antidumping și a principiului bunei administrări ca urmare a respingerii de către Comisie a unei ajustări pentru câștigurile și pierderile de acoperire. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantele au invocat o încălcare a articolului 2 alineatele (5) și (6), precum și alineatul (10) prima-a treia teză din regulamentul de bază. În sfârșit, al patrulea motiv se întemeia pe încălcarea articolului 2 alineatul (6) din regulamentul de bază și a articolului 2.2.2 din acordul antidumping.

12

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste patru motive și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

Concluziile părților în fața Curții

13

Prin recursul formulat, recurentele solicită Curții:

–

cu titlu principal:

–

anularea hotărârii atacate;

–

anularea regulamentului în litigiu și

–

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura de recurs și în procedura de la Tribunal;

–

cu titlu subsidiar:

–

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

–

soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată efectuate în cele două proceduri.

14

Comisia solicită Curții:

–

respingerea recursului și

–

obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.

Cu privire la recurs

15

În susținerea recursului, recurentele invocă opt motive. Primul motiv este întemeiat pe nemotivare și pe încălcarea articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază ca urmare a unei interpretări eronate a argumentului, pe care recurentele l‑au invocat în primă instanță, potrivit căruia toate cifrele furnizate fuseseră exprimate în aceeași monedă și, prin urmare, conversia suplimentară efectuată de Comisie nu era necesară. În susținerea celui de al doilea motiv, recurentele invocă o încălcare a obligației de a lua în considerare acordurile OMC de interpretare a dispozițiilor regulamentului de bază. Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele critică Tribunalul că a ignorat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază atunci când a considerat că articolul 2 alineatul (5) din acest regulament nu prevede obligația de a utiliza o anumită rată de schimb. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele invocă faptul că Tribunalul a denaturat probele prin faptul că a apreciat că ele au solicitat și au fost de acord cu o conversie lunară și au aplicat chiar ele o astfel de conversie. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurentele reproșează Tribunalului că a impus o sarcină a probei excesivă prin faptul că a impus furnizarea de noi informații cu privire la costurile de producție în lire turcești. Al șaselea motiv se întemeiază pe interpretarea eronată a articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază. Al șaptelea motiv se întemeiază pe nemotivarea hotărârii atacate, întrucât Tribunalul nu a abordat o parte din argumentele pe care recurentele le‑au invocat în primă instanță. În sfârșit, prin intermediul celui de al optulea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a interpretat în mod eronat jurisprudența Curții și a Tribunalului referitoare la obligația de informare ce revine producătorilor‑exportatori care fac obiectul unei anchete antidumping și a stabilit un conținut al acestei obligații de natură să anuleze obligația de diligență și de bună administrare a Comisiei.

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

16

Prin intermediul primului motiv, recurentele susțin în esență că, la punctele 45, 47-49 și 68 din hotărârea atacată, Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare întrucât a interpretat în mod eronat argumentul invocat de reclamantele în primă instanță potrivit căruia o conversiune a monedelor nu poate fi efectuată decât atunci când este necesară și a aplicat în mod eronat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază.

17

În opinia recurentelor, Tribunalul a examinat problema dacă conversiunile monedelor erau necesare în general, în condițiile în care ele convertiseră deja toate tranzacțiile care nu au fost exprimate în dolari americani (USD) în această monedă, care este moneda lor contabilă, în vederea înregistrării lor contabile la data fiecărei tranzacții. Contestată la Tribunal a fost conversiunea ulterioară efectuată de Comisie, din moment ce aceasta nu ar fi fost necesară pentru a putea efectua o comparație echitabilă. Astfel, toate datele relevante necesare comparării prețurilor (vânzările pe piața internă, vânzările la export, costurile de producție, precum și cifrele referitoare la costurile de vânzare, la cheltuielile administrative și la alte costuri generale) au fost declarate în dolari americani, cu toate că era inutil să se efectueze o conversiune în temeiul articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază. În consecință, a doua conversiune efectuată de Comisie era superfluă și încălca deci această dispoziție.

18

Cu toate acestea, Tribunalul nu a analizat necesitatea acestei a doua conversiuni a monedelor în raport cu criteriile pe care acesta le‑a enunțat, potrivit cărora Comisia are obligația de a justifica conversiunile efectuate referitoare la vânzările la export, la vânzările interne și la costurile de producție. Această omisiune constituie o lipsă de motivare, precum și o aplicare eronată a articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază. Aceasta privește și punctul 68 din hotărârea atacată, potrivit căruia era necesar să se convertească costurile de producție în lire turcești, din moment ce s‑a considerat necesară convertirea prețurilor de export și a valorii normale în această monedă pentru a asigura o comparație echitabilă, în sensul articolului 2 alineatul (10) din acest regulament.

19

Comisia susține că acest motiv este lipsit de temei și este inoperant.

Aprecierea Curții

20

Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei adoptate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Germania – Ville de Paris ș.a./Comisia, C‑177/19 P-C‑179/19 P, EU:C:2022:10, punctul 37, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 noiembrie 2024, LE/Comisia, C‑781/22 P, EU:C:2024:960, punctul 73).

21

Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază, pentru a garanta o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală, se poate efectua o ajustare sub forma unei conversiuni a monedelor.

22

În speță, contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a examinat aspectul dacă conversiunea „ulterioară” a monedelor, care corespunde „celei de a doua” conversiuni invocate de recurente, era necesară. Înainte de a aprecia, la punctul 49 din hotărârea atacată, legalitatea acestei conversiuni, Tribunalul a constatat în mod clar că recurentele prezentaseră date, rezultate din contabilitatea lor, convertite în dolari americani. Astfel, la punctul 44 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că părțile nu contestă că dolarul american era principala monedă contabilă a recurentelor. La punctul 45 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, „[p]e baza rapoartelor contabile [ale reclamantelor], Comisia a convertit în lire turcești, pe de o parte, date furnizate în dolari americani, și anume vânzările interne, vânzările la export, ajustările privind vânzările și costurile de producție, prin intermediul euro, și, pe de altă parte, vânzările la export facturate de reclamante în euro”. În continuare, Tribunalul a amintit, la punctul 46 din hotărârea atacată, că Comisia justificase „aceste conversii” în considerentul (127) al regulamentului în litigiu. Or, în acest considerent, Comisia a arătat în esență că, în primul rând, constatase că reclamantele efectuaseră tranzacții în dolari americani, în euro și în lire turcești și că, prin urmare, a trebuit să se efectueze conversiuni ale monedelor pentru a exprima valorile într‑o monedă care permite comparația. În al doilea rând, Comisia a menționat că ea nu contestase faptul că recurentele convertiseră chiar ele toate valorile în americani, această monedă fiind moneda utilizată în contabilitatea lor. Totuși, această instituție a considerat adecvat să se utilizeze moneda țării în cauză, și anume lira turcească, pentru a compara valoarea normală cu prețul de export.

23

La punctul 47 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că o conversiune a monedelor era necesară pentru a putea efectua o astfel de comparație echitabilă, din moment ce, așa cum au recunoscut recurentele, vânzările lor la export către Uniune fuseseră efectuate în euro și în dolari americani, în timp ce toate facturile de vânzări interne, cu excepția unei facturi emise de Ersem, erau redactate în lire turcești, dolarul american nefiind indicat decât ca monedă complementară. În plus, odată achitată factura, plata era exprimată în una sau în alta dintre aceste monede.

24

Procedând în acest mod, Tribunalul nu a încălcat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază. Astfel, această dispoziție nu impunea Comisiei să ia în considerare moneda pe care recurentele declarau că o utilizau pentru operațiunile lor contabile. Așa cum Tribunalul a statuat în mod întemeiat la punctul 48 din hotărârea atacată, atunci când o astfel de conversiune se dovedește necesară, articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază nu impune acestei instituții să convertească moneda vânzărilor la export în moneda solicitată de producătorul‑exportator. Astfel, faptul că recurentele au efectuat ele însele o conversie monetară în scopuri contabile nu este suficient pentru a demonstra că Comisia a încălcat această dispoziție atunci când a efectuat, pe baza dispoziției menționate, o conversiune într‑o altă monedă decât cea pe care recurentele o reținuseră.

25

Din aceste considerații reiese că, contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a examinat în concret, iar nu la modul general, aspectul dacă „a doua conversiune” efectuată de Comisie, și anume conversiunea în lire turcești, era necesară în speță. Tribunalul a examinat de asemenea în concret aspectul dacă elementele de probă prezentate de Comisie respectau criteriile enunțate cu precădere la punctele 40, 42 și 43 din hotărârea atacată.

26

Procedând astfel, Tribunalul și‑a respectat obligația de motivare și nu a încălcat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază.

27

Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

28

Al doilea motiv privește punctele 63, 66, 67 și 70 din hotărârea atacată. Acest motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de a lua în considerare acordurile OMC de interpretare a dispozițiilor regulamentului de bază.

29

Potrivit reclamantelor, reiese în special din cuprinsul punctului 31 din Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube (C‑891/19 P, EU:C:2022:38), că supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune impune interpretarea textelor de drept derivat al Uniunii, în măsura posibilului, în conformitate cu aceste acorduri. Totuși, la punctul 63 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat că articolul 2.2.1.1 din acordul antidumping „nu are […] nicio influență asupra interpretării care trebuie reținută a articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază”.

30

Refuzând, așadar, în mod nejustificat să țină seama de articolul 2.2.1.1 din acordul antidumping, astfel cum a fost interpretat de grupurile speciale și de organul de apel al OMC, pentru a interpreta articolul 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază, Tribunalul a ignorat limitele impuse posibilității pe care o au autoritățile însărcinate cu ancheta de a nu se raporta la documentele contabile ale unui producător‑exportator. Astfel, Comisia ar fi trebuit să justifice în speță existența unui „motiv imperativ” pentru a nu se raporta la documentele contabile ale recurentelor, justificare pe care aceasta nu a furnizat‑o.

31

În plus, utilizarea expresiei „pe baza registrelor contabile” la articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază nu înseamnă că registrele contabile pot fi ajustate sau prelucrate în mod liber de autoritatea însărcinată cu ancheta. Desigur, din articolul 2 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din acest regulament reiese că această autoritate ar avea posibilitatea să efectueze anumite ajustări ale costurilor pentru a obține un calcul mai precis și pentru a garanta o relație reală între costurile reflectate în registre și cele aferente producției și vânzării produsului specific în cauză. Totuși, după părerea recurentelor, nu s‑a pus această problemă la Tribunal, deoarece Comisia a acceptat repartizarea cheltuielilor făcută de recurente.

32

Prin urmare, Tribunalul nu a ținut seama de jurisprudența grupurilor speciale și a organului de apel al OMC atunci când a decis, la punctul 66 din hotărârea atacată, că „Comisia nu este obligată să se bazeze, fără a efectua vreo verificare, pe registrele contabile prezentate de partea în cauză în cursul anchetei și […] nu este obligată să le utilizeze ca atare”.

33

Comisia solicită respingerea acestui motiv, întrucât el este întemeiat pe o interpretare eronată a punctului 63 din hotărârea atacată. În plus, acest motiv, în măsura în care vizează punctele 67 și 70 din acea hotărâre, este inoperant. El este, în orice caz, lipsit de temei.

Aprecierea Curții

34

Trebuie să se constate că al doilea motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a punctului 63 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a statuat că „articolul 2.2.1.1 din acordul antidumping, de care se prevalează reclamantele, conține o formulare aproape identică și, prin urmare, nu are nicio influență asupra interpretării care trebuie dată articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază”.

35

Astfel, contrar celor susținute de recurente, din această considerație reiese că Tribunalul nu a refuzat să țină seama de articolul 2.2.1.1 din acordul antidumping sau de deciziile relevante ale grupurilor speciale sau ale organului de apel al OMC, ci, dimpotrivă, a ținut cont, având în vedere textul acestei dispoziții, și a arătat că ea era „aproape identică” cu articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază. În acest fel, Tribunalul nu a afirmat că articolul 2.2.1.1 din acest acord era lipsit ca atare de relevanță, ci că modul de redactare a acestei dispoziții nu conținea niciun indiciu suplimentar în vederea interpretării articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, dată fiind redactarea aproape identică a acestor două dispoziții.

36

În plus, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a ținut seama de deciziile relevante ale OMC referitoare la interpretarea articolului 2.2.1.1 din acordul antidumping, invocate în cererea introductivă în primă instanță. Astfel, din hotărârea atacată reiese că, fără a pune la îndoială decizia grupului special al OMC menționată la punctul 69 din hotărâre, potrivit căreia numai în cazul în care Comisia poate justifica existența unui „motiv imperativ” poate refuza să aibă în vedere registrele contabile ale producătorului în cauză, Tribunalul a constatat, la punctul 70 din această hotărâre, referindu‑se la ceea ce indicase deja la punctul 67 din aceeași hotărâre, că Comisia nu a înlăturat registrele contabile ale recurentelor. Prin urmare, această instituție era cu atât mai puțin obligată să justifice existența unui asemenea de „motiv imperativ”.

37

În consecință, din hotărârea atacată nu reiese că Tribunalul a interpretat articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază în sensul că permite Comisiei să înlăture registrele contabile ale producătorului‑exportator fără a fi obligată să facă dovada unui „motiv imperativ” și nici că Comisia nu a avut în vedere aceste registre în speță.

38

Al doilea motiv, care se întemeiază, așadar, pe o interpretare eronată a hotărârii atacate, trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al treilea motiv

Argumentația părților

39

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază atunci când a considerat, la punctul 72 din hotărârea atacată, că articolul 2 alineatul (5) din acest regulament nu prevede nicio obligație de a utiliza un anumit curs de schimb.

40

În esență, recurentele susțin că Tribunalul a statuat în mod eronat, atunci când a interpretat articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, că nu exista nicio obligație privind cursul de schimb care trebuie utilizat pentru a converti costurile de producție, în condițiile în care, pe de o parte, articolul 2 alineatul (10) litera (j) prima teză din acest regulament impune utilizarea cursului de schimb în vigoare la data tranzacției și, pe de altă parte, Tribunalul a statuat deja că această dispoziție se aplică conversiei costurilor de producție.

41

Comisia arată că al treilea motiv trebuie respins ca inadmisibil, întrucât, pe de o parte, recurentele nu indică suficient de precis argumentul pe care înțeleg să îl întemeieze pe articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, prin invocarea, pentru prima dată în fața Curții, a acestei ultime dispoziții pentru a‑și susține argumentul formulat la Tribunal potrivit căruia utilizarea cursurilor de schimb lunare aducea atingere articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, ele invocă un motiv nou și modifică obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului.

42

În plus, Comisia susține că acest motiv este inoperant, având în vedere cele decise de Tribunal la punctul 67 din hotărârea atacată, pe care nu le contestă recurentele. În orice caz, motivul menționat ar trebui respins ca nefondat.

Aprecierea Curții

43

În această privință, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie punctele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 18 decembrie 2025, Hamoudi/Frontex, C‑136/24 P, EU:C:2025:977, punctul 54 și jurisprudența citată).

44

În plus, potrivit unei jurisprudențe consacrate, competența Curții în cadrul recursului este limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și la argumentele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost sesizat Tribunalul. În aceste condiții, este admisibil ca un recurent să formuleze un recurs invocând în fața Curții motive și argumente derivate din însăși hotărârea contestată și care urmăresc să critice temeinicia în drept a acesteia (Hotărârea din 6 octombrie 2021, Sigma Alimentos Exterior/Comisia, C‑50/19 P, EU:C:2021:792, punctele 38 și 39 și jurisprudența citată).

45

În speță, în ceea ce privește admisibilitatea celui de al treilea motiv, este necesar să se constate, pe de o parte, că el indică fără echivoc eroarea invocată și nu este deci imprecis, contrar celor susținute de Comisie. Astfel, recurentele au indicat punctul contestat din hotărârea atacată, și anume punctul 72 din aceasta, arătând totodată că eroarea pe care, în opinia lor, a săvârșit‑o Tribunalul constă în faptul că acesta a considerat că articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază nu prevede nicio obligație de a utiliza un anumit curs de schimb, în condițiile în care, la punctul 40 din hotărârea atacată, acesta a statuat că articolul 2 alineatul (10) litera (j) din acest regulament se aplică conversiunii costurilor de producție, ceea ce presupunea utilizarea obligatorie a cursului de schimb în vigoare la data vânzării.

46

Pe de altă parte, în cererea lor de sesizare a Tribunalului, recurentele au arătat că utilizarea unui curs de schimb lunar în locul unui curs zilnic, astfel cum prevede articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază și la care recurentele au recurs pentru ținerea contabilității lor, a dus la încălcarea articolului 2 alineatul (5) din acest regulament. Prin urmare, în măsura în care, prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele reproșează Tribunalului în esență că a înlăturat acest argument pe care ele l‑au invocat în fața sa, nu se poate considera că acest motiv modifică obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului.

47

Din considerațiile precedente rezultă că al treilea motiv este admisibil.

48

În plus, contrar celor pretinse de Comisie, punctul 67 din hotărârea atacată nu este suficient pentru a justifica decizia Tribunalului potrivit căreia Comisia putea utiliza un curs de schimb lunar pentru conversiunile efectuate de această instituție la verificarea costurilor de producție ale recurentelor.

49

În ceea ce privește temeinicia acestui al treilea motiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, valoarea normală a produsului similar se calculează, în situații speciale, pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și pentru profit.

50

Mai mult, articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază precizează, printre altele, că valoarea cheltuielilor se calculează în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul anchetei, cu condiția ca aceste registre să respecte principiile contabile general acceptate ale țării respective și să țină seama în mod rezonabil de costurile de producție și de vânzare ale produsului respectiv. În caz contrar, aceste costuri sunt ajustate sau stabilite pe baza costurilor altor producători sau exportatori din aceeași țară sau, în cazul în care aceste informații nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, pe baza oricăror alte informații rezonabile.

51

Această din urmă dispoziție nu cuprinde însă nicio referire la o conversiune a cuantumului acestor cheltuieli care trebuie luate în considerare, exprimate într‑o anumită monedă și a fortiori nici la tipul de curs de schimb care ar trebui utilizat cu ocazia acestei conversiuni.

52

Prin urmare, Tribunalul a statuat fără a săvârși o eroare de drept că articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază nu prevede nicio obligație de a utiliza un anumit tip de curs de schimb.

53

Această considerație nu este pusă la îndoială de faptul că articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază prevede că trebuie efectuată o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală și că o astfel de comparație poate necesita o conversiune monetară utilizând, în principiu, cursul de schimb în vigoare la data vânzării, cu excepția cazului în care o vânzare de monedă străină pe piețele la termen este direct legată de vânzarea la export avută în vedere, caz în care se utilizează cursul de schimb practicat pentru vânzarea la termen.

54

Astfel, rezultă cu claritate din textul acestei ultime dispoziții că expresia „cursul de schimb în vigoare la data vânzării” care se regăsește în cuprinsul ei face referire la prețul vânzărilor, iar nu la valoarea cheltuielilor care sunt luate în considerare pentru calcularea valorii normale.

55

Această interpretare este compatibilă cu interpretarea articolului 2.4.1 din acordul antidumping, care corespunde articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază, interpretare rezultată din raportul grupului special al OMC din 22 decembrie 2000 în cauza Statele Unite – Măsuri antidumping care vizează tabla din oțel inoxidabil în rulouri, precum și foile și benzile din oțel inoxidabil originare din Coreea (Statele Unite – Oțel inoxidabil) (WT/DS 179/R), invocat de reclamante, și care privea printre altele aspectul dacă se efectuaseră, în scopul comparației echitabile, conversiuni monetare ale prețurilor, cu încălcarea acestui articol 2.4.1.

56

În această privință, trebuie remarcat că această interpretare a articolului 2.4.1 din acordul antidumping, care se regăsește la alineatele 6.9-6.41 din acest raport, privește doar regula enunțată în prima parte a primei teze a articolului 2.4.1 din acordul antidumping, potrivit căreia conversiunea monedelor nu trebuie efectuată decât atunci când este necesară pentru o comparație echitabilă. În schimb, raportul menționat nu se referă deloc la aplicarea în cazul costurilor de producție a celorlalte dispoziții enunțate în această primă teză, referitoare la stabilirea cursului de schimb aplicabil cu ocazia unei conversiuni a modelor în vederea unei comparații echitabile.

57

Din considerațiile care precedă rezultă că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al patrulea motiv

Argumentația părților

58

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele contestă faptul că Tribunalul a putut să considere în mod valid la punctul 73 din hotărârea atacată, în primul rând, că ele au solicitat și au fost de acord cu utilizarea de către Comisie a unui curs de schimb lunar atât pentru vânzări, cât și pentru cheltuieli și, în al doilea rând, că ele însele furnizaseră acestei instituții o listă cu vânzările pe piața internă exprimate în dolari americani și convertite în lire turcești utilizând cursuri de schimb lunare. Printr‑o astfel de decizie, Tribunalul a denaturat elementele de probă supuse aprecierii sale.

59

În această privință, recurentele susțin în esență că, după ce au contestat, în etapa provizorie, conversiunea monedelor făcută de Comisie, ele au solicitat o utilizare coerentă a tipurilor de curs de schimb pentru convertirea costurilor de producție și de vânzare. După ce Comisia a modificat, în etapa informării finale, cursurile de schimb utilizate, recurentele au primit efectiv în mod favorabil utilizarea coerentă a aceluiași tip de curs de schimb, și anume cursul de schimb lunar, dar numai în măsura în care în acest fel se eliminau efectele de denaturare cele mai grave ale metodei precedente în ceea ce privește calculul marjei de dumping și arătând totodată în esență că costurile exprimate în lire turcești utilizate de Comisie nu reflectau costurile de producție ale Erdemir și Isdemir care figurau în registrele lor contabile.

60

În opinia recurentelor, din observațiile pe care le‑au transmis după etapa informării finale reiese că ele nu au solicitat utilizarea unui curs de schimb lunar, ci doar că au privit „în mod favorabil” utilizarea unui astfel de tip de curs de schimb, întrucât acest lucru era coerent în raport cu metoda anterioară utilizată de Comisie, și că ele au continuat să îți mențină argumentul conform căruia utilizarea unui curs de schimb lunar în locul unui curs zilnic contravenea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază. Tribunalul a denaturat deci elementele de probă din dosar.

61

De asemenea, considerația de la punctul 73 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurentele furnizaseră o listă cu date privind vânzările pe piața internă convertite cu ajutorul unui curs de schimb lunar, și insinuarea că ele „consimțiseră” în acest fel să fie utilizat un curs de schimb lunar constituie de asemenea o denaturare a elementelor de probă. De fapt, această listă a fost furnizată numai la cererea expresă a Comisiei, cu ocazia verificării independente la distanță, pentru a evita ca aceasta să decidă să își formuleze concluziile pe baza datelor disponibile în temeiul articolului 18 din regulamentul de bază pentru motivul că informațiile solicitate nu ar fi fost comunicate.

62

Comisia consideră că al patrulea motiv trebuie respins ca inoperant sau, în orice caz, ca nefondat.

Aprecierea Curții

63

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o denaturare a elementelor de probă există în special atunci când Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor elemente de probă. Denaturarea trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile de la dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor. În această privință, nu este suficient să se arate că un document ar putea face obiectul unei interpretări diferite de cea reținută de Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2023, Comisia/Italia și Spania, C‑635/20 P, EU:C:2023:98, punctul 127, precum și jurisprudența citată).

64

În speță, Tribunalul a constatat, la punctul 73 din hotărârea atacată, că, „în cursul anchetei, recurentele au solicitat în mod explicit Comisiei să aibă aceeași abordare pentru cursurile de schimb ale vânzărilor și ale costurilor prin recurgerea la un curs de schimb lunar. Ulterior, în cursul procedurii administrative, recurentele au primit favorabil abordarea Comisiei constând în alinierea cursurilor de schimb prin utilizarea unui curs lunar. În plus, în lista „tranzacție cu tranzacție” privind vânzările interne pe care recurentele au comunicat‑o Comisiei, acestea incluseseră chiar ele un curs de schimb lunar mediu pentru conversiunea [dolarilor americani în lire turcești]”.

65

Or, trebuie să se constate că recurentele nu au dovedit că reieșea în mod vădit din probele din dosar că au solicitat utilizarea unui curs de schimb zilnic în locul unui curs de schimb lunar.

66

Astfel, deși din observațiile lor cu privire la informarea finală reiese că recurentele considerau că costurile de producție reținute de Comisie nu le reflectau pe cele ale Erdemir și Isdemir care figurau în registrele lor contabile, din aceste observații nu rezultă în mod expres că sursa acestei pretinse neconcordanțe era lipsa unei conversiuni zilnice.

67

În plus, în ultima teză a punctului 73 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că recurentele au furnizat o listă cu date privind vânzările pe piața internă convertite pe baza unui curs de schimb lunar, aspect necontestat de recurente în recursul formulat.

68

Prin urmare, nu se poate considera că, la punctul 73 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi depășit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor observații sau ar fi denaturat elementele de probă supuse aprecierii sale.

69

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al cincilea motiv

Argumentația părților

70

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurentele critică punctul 74 din hotărârea atacată și reproșează Tribunalului că le‑a impus o sarcină a probei excesivă prin faptul că le‑a cerut să furnizeze noi informații cu privire la costurile de producție în lire turcești.

71

Referindu‑se la Hotărârea din 21 februarie 2024, Sinopec Chongqing SVW Chemical ș.a./Comisia (T‑762/20, EU:T:2024:113, punctul 129), potrivit căreia ar reveni instituțiilor Uniunii, printre altele în temeiul principiului bunei administrări, sarcina să indice părții care solicită aplicarea unei ajustări ce informații sunt necesare în acest scop și să nu îi impună o sarcină a probei nerezonabilă, recurentele susțin că, având în vedere termenul de numai zece zile acordat pentru a formula observații în etapa informării finale, le‑ar fi fost aproape imposibil să furnizeze un nou cost de producție convertit în lire turcești pe baza unui curs de schimb zilnic. În orice caz, Tribunalul a indicat la punctul 114 din hotărârea atacată că o nouă listă furnizată după finalizarea verificării (sau a verificării independente la distanță) nu ar fi putut fi luată în considerare, astfel încât interesul pe care l‑ar fi avut de a furniza o atare listă nu ar fi fost clar.

72

Comisia consideră că al cincilea motiv trebuie respins ca inadmisibil, întrucât recurentele contestă în esență aprecierea faptelor efectuată de Tribunal. Astfel, acesta din urmă a considerat, în limitele competenței sale de apreciere suverane, că recurentele avuseseră suficient timp pentru a comunica propriile conversiuni în lire turcești a datelor referitoare la vânzări și la costurile de producție, aplicând în acest scop propriul tip de curs de schimb. Recurentele nu au invocat o denaturare a faptelor în această privință. În plus, argumentul întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări pentru faptul că le‑a fost impusă o sarcină a probei excesivă nu a fost invocat la Tribunal și ar fi, așadar, lipsit de pertinență. În orice caz, contrar celor susținute de recurente, acestea ar fi dispus de mai mult de zece zile pentru a furniza datele sus‑menționate, fapt pe care ele nu îl contestă. Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

Aprecierea Curții

73

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții. Totuși, pretinsa nerespectare a normelor aplicabile în materie de probă constituie o chestiune de drept care este admisibilă în stadiul recursului (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/City Cycle Industries, C‑248/15 P, C‑254/15 P și C‑260/15 P, EU:C:2017:62, punctele 52 și 53).

74

La punctul 74 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, „[î]n urma schimburilor cu Comisia și în special a comunicării prealabile prin care aceasta și‑a indicat intenția de a converti în lire turcești datele declarate de recurente referitoare la vânzări și la costurile de producție, acestea din urmă aveau posibilitatea de a comunica propriile conversiuni în lire turcești ale cifrelor menționate, utilizând eventual un curs de schimb zilnic, ceea ce ele nu au făcut”.

75

Prin aceasta, Tribunalul, contrar celor susținute de recurente, nu le‑a impus vreo sarcină a probei atunci când a considerat că aveau obligația de a furniza Comisiei propriile conversiuni în lire turcești ale datelor în cifre privind vânzările și costurile de producție, ci doar a constatat, pe baza unei aprecieri suverane a faptelor, în privința cărora recurentele nu invocă o denaturare, că, ținând seama de momentul în care au fost informate cu privire la intenția Comisiei de a converti ea însăși aceste date în lire turcești, ele avuseseră posibilitatea și timpul necesar pentru a comunica propriile cifre în această privință, dar ele s‑au abținut totuși să o facă. Tribunalul s‑a limitat astfel să constate că recurentele au omis să comunice Comisiei propriile conversiuni ale datelor sus‑menționate, acesta fiind un element care se coroborează cu motivele invocate la punctul 73 din hotărârea atacată ce justifică concluzia, enunțată la punctul 75 din aceasta, că acest curs de schimb lunar mediu putea fi utilizat de Comisie pentru respectivele conversiuni și că, procedând astfel, nu a încălcat articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

76

Din moment ce al cincilea motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate, acesta trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al șaselea motiv

Argumentația părților

77

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, în care sunt criticate punctele 85-87 și 91-94 din hotărârea atacată, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază prin faptul că s‑a referit mai degrabă la valutele vizate de contractul de acoperire a riscurilor decât la data când este stabilit cursul de schimb în acest contract.

78

În opinia recurentelor, această dispoziție pune accentul pe data cursului de schimb, independent de monedele al căror curs de schimb este stabilit prin contractul de acoperire a riscurilor. Acest lucru reiese din trimiterea la „data vânzării” reluată în fiecare dintre frazele dispoziției menționate. În plus, o astfel de trimitere la această dată mai curând decât la monedele vizate de contractul de acoperire a riscurilor ar fi logică din punct de vedere financiar, având în vedere faptul că cursurile de schimb dintre diferitele monede sunt interconectate.

79

Astfel, recurentele adaugă că, dacă ar fi nevoie să se rețină poziția potrivit căreia operațiunile de acoperire a riscurilor pot fi luate în considerare numai atunci când o operațiune privește moneda străină menționată în factură și valuta de conversiune utilizată de Comisie, ar fi prea ușor ca aceasta să eludeze obligația prevăzută la articolul 2 alineatul (10) litera (j) prima teză din regulamentul de bază. Într‑adevăr, Comisia ar putea converti tranzacțiile în euro sau în alte monede pentru a nu trebui să țină seama de operațiunile de acoperire a riscurilor între euro și lira turcească. Or, interpretarea acestei dispoziții nu ar trebui să permită Comisiei să o priveze de efectul său util.

80

Comisia apreciază că al șaselea motiv trebuie respins ca inoperant, întrucât recurentele nu contestă punctul 82 din hotărârea atacată. Acest motiv ar fi, în orice caz, nefondat.

Aprecierea Curții

81

În primul rând, Comisia susține în mod eronat că al șaselea motiv este inoperant pentru motivul că recurentele nu au contestat punctul 82 din hotărârea atacată. Astfel, acest punct nu face decât să redea conținutul considerentului (98) al regulamentului în litigiu, fără ca Tribunalul să efectueze la acest punct o apreciere a temeiniciei acestui considerent, astfel încât faptul că punctul menționat nu este contestat nu este suficient pentru a face inoperant acest motiv.

82

În al doilea rând, în ceea ce privește temeinicia acestui motiv, este necesar să se arate că, la punctele 85-87 și 91-94 din hotărârea atacată, Tribunalul a confirmat abordarea urmată de Comisie în regulamentul în litigiu, potrivit căreia contractele de acoperire a riscurilor încheiate de recurente nu prezentau relevanță în ceea ce privește conversiunile monedelor efectuate de această instituție pentru a garanta o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală, conform articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază.

83

Mai precis, Tribunalul a arătat, la punctul 85 din hotărârea atacată, că nu a existat o acoperire a riscurilor pentru tranzacțiile facturate în dolari americani, ci numai pentru cele facturate în euro, și că vânzările la export ale recurentelor efectuate în euro au trebuit convertite în lire turcești de către Comisie pentru a asigura o comparație echitabilă între acestea și vânzările interne, operațiune pe care această instituție a realizat‑o direct, fără o conversiune intermediară în dolari americani, contrar celor afirmate de recurente. În plus, Tribunalul a statuat că, întrucât contractele de acoperire a riscurilor în cauză prevedeau o acoperire în dolari americani stabilind o rată de conversiune între euro și dolarul american, această conversiune era străină de operațiunea de conversiune efectuată de Comisie, și anume din euro în lira turcească. Prin urmare, Tribunalul a respins argumentul recurentelor potrivit căruia Comisia era obligată să utilizeze rata de conversiune prevăzută în contractele de acoperire a riscurilor.

84

Recurentele consideră că această apreciere se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază, prin aceea că ea are legătură mai curând cu monedele avute în vedere în contractul de acoperire a riscurilor decât cu data când este stabilit cursul de schimb în acest contract, menționată totuși în dispoziția amintită, și încalcă efectul util al acesteia din urmă.

85

În această privință, trebuie amintit mai întâi că, potrivit articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază, se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export stabilite nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii cu privire la care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora.

86

Printre factorii în temeiul cărora pot fi operate ajustări figurează, la litera (j) a acestui articol 2 alineatul (10), conversiunea monedelor. Această dispoziție prevede că, în cazul în care compararea prețurilor necesită o conversiune a monedelor, aceasta trebuie efectuată utilizând cursul de schimb în vigoare la data vânzării, cu condiția ca, atunci când o vânzare de monedă străină pe piețele tranzacțiilor la termen este legată direct de vânzarea la export respectivă, să se utilizeze cursul de schimb practicat pentru vânzarea la termen. Dispoziția menționată precizează totodată că, în mod obișnuit, data efectuării vânzării trebuie să fie cea care figurează pe factură, dar poate fi utilizată data contractului, a comenzii sau a confirmării comenzii în cazul în care este mai adecvată pentru a stabili condițiile materiale ale vânzării. Fluctuațiile cursului de schimb nu se iau în considerare și exportatorilor li se acordă 60 de zile pentru a ține seama de o modificare de durată a cursului de schimb în perioada de anchetă.

87

Astfel, atunci când este necesară o conversiune a monedelor pentru a compara în mod echitabil prețul de export și valoarea normală, articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază precizează modul în care trebuie stabilit cursul de schimb aplicabil acestei conversiuni. Acest curs de schimb trebuie să corespundă celui care este în vigoare la data vânzării, cu excepția cazului în care cursul respectiv a fost convenit cu ocazia unei vânzări la termen în legătură directă cu vânzarea la export care trebuie luată în considerare în comparația cu valoarea normală. Astfel, din termenii acestei dispoziții reiese că, în cazul în care vânzarea de monedă străină pe piața tranzacțiilor la termen este direct legată de vânzarea la export avută în vedere, se utilizează cursul de schimb pentru vânzarea la termen. Dispoziția menționată precizează de altfel cum se determină data vânzării atunci când aceasta trebuie să fie luată în considerare și indică faptul că fluctuațiile cursurilor de schimb nu vor fi luate în considerare.

88

În continuare, trebuie subliniat că articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază nu oferă nicio indicație cu privire la moneda în care trebuie efectuată conversiunea atunci când această conversiune este necesară pentru a efectua o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Rezultă că, atunci când o conversiune a monedelor se impune pentru a putea efectua o astfel de comparație, Comisia dispune de o marjă de apreciere pentru a determina în ce monedă vor trebui convertite aceste prețuri. Controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru alegerea monedei contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2024, Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics și Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia, C‑269/23 P și C‑272/23 P, EU:C:2024:984, punctul 125, precum și jurisprudența citată).

89

În sfârșit, astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 84 din hotărârea atacată, un contract de acoperire a riscurilor permite blocarea, la momentul încheierii contractului, a cursului de schimb care trebuie aplicat unei tranzacții monetare care va avea loc la o dată viitoare și reducerea în acest mod a riscului financiar la care este expus un contractant din cauza fluctuațiilor defavorabile ale cursurilor de schimb.

90

Un contract de acoperire a riscurilor stabilește astfel un curs de schimb pentru vânzarea la termen, în sensul articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază.

91

Cu toate acestea, din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 87 și 88 din prezenta hotărâre, această dispoziție precizează modul în care trebuie stabilit cursul de schimb aplicabil unei conversiuni a monedelor pentru a compara prețul de export și valoarea normală, dar nu oferă nicio indicație cu privire la alegerea monedei în care trebuie efectuată această conversiune, Comisia nu poate fi obligată în temeiul dispoziției menționate să ia în considerare monedele utilizate în acest contract de acoperire a riscurilor pentru a efectua această comparație și nici, prin urmare, să utilizeze cursul de schimb stabilit prin contractul menționat pentru simplul motiv că este direct legat de vânzarea la export avută în vedere.

92

Pentru ca Comisia să fie obligată să ia în considerare cursul de schimb stabilit printr‑un contract de acoperire, este necesar nu numai ca acest contract să fie direct legat de vânzarea la export în cauză, ci și ca moneda vizată de contractul menționat să fie și cea în care această instituție consideră că este necesar să convertească prețurile pentru a permite o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Faptul că un contract de acoperire este direct legat de vânzarea la export în cauză nu oferă însă nicio indicație cu privire la aspectul dacă moneda al cărei curs de schimb este stabilit prin acest contract este cea în care trebuie convertite prețurile de export și valoarea normală pentru a garanta comparația echitabilă a acestora, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) prima teză din regulamentul de bază.

93

Prin urmare, contrar celor susținute de recurente, din faptul că articolul 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază pune accentul pe data cursului de schimb, independent de monedele al căror curs de schimb este stabilit prin contract, nu rezultă că, atunci când un producător‑exportator a încheiat un contract de acoperire a riscurilor, Comisia are neapărat obligația de a efectua o conversiune în funcție de monedele menționate în acest contract pentru a garanta o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală.

94

În plus, recurentele susțin în mod eronat că faptul că un contract de acoperire a riscurilor nu trebuie luat în considerare de Comisie decât atunci când operațiunea privește moneda străină de întocmire a facturii și moneda străină de conversiune utilizate de Comisie ar echivala cu a permite acestei instituții să eludeze obligația prevăzută la articolul 2 alineatul (10) litera (j) prima teză din regulamentul de bază. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 91 și 92 din prezenta hotărâre, această obligație privește numai modul de stabilire a cursului de schimb care trebuie aplicat pentru realizarea unei comparații echitabile, iar nu alegerea monedelor care trebuie convertite.

95

De altfel, contrar celor susținute tot de recurente, această interpretare a articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază nu are efectul de a permite Comisiei să priveze obligația menționată de orice efect util. Într‑adevăr, atunci când această instituție consideră că trebuie convertite prețurile vânzărilor la export într‑o altă monedă decât cea care face obiectul unui contract de acoperire a riscurilor direct legat de aceste vânzări, această instituție rămâne în principiu obligată, în virtutea articolului 2 alineatul (10) litera (j) prima teză din acest regulament, să utilizeze cursul de schimb în vigoare la data vânzării.

96

În plus – și mai important, atunci când alege moneda în care consideră că trebuie convertite prețurile în discuție, Comisia este obligată, în temeiul obligației de principiu care se desprinde din articolul 2 alineatul (10) prima teză din acest regulament, să garanteze că această alegere permite o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Alegerea menționată, care se înscrie în puterea de apreciere de care dispune această instituție ca urmare a complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le examineze, rămâne supusă controlului instanței Uniunii, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 88 din prezenta hotărâre.

97

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se aprecieze că Tribunalul nu a efectuat o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (10) litera (j) din regulamentul de bază atunci când a statuat, după ce a constatat că contractele de acoperire a riscurilor încheiate de recurente stabileau un curs de schimb între euro și dolarul american, că această rată nu era relevantă pentru conversiunea prețurilor vânzărilor la export efectuată de Comisie, și anume din euro în lira turcească.

98

Prin urmare, al șaselea motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al optulea motiv

Argumentația părților

99

Prin intermediul celui de al optulea motiv, prin care se critică punctele 108-117 din hotărârea atacată, recurentele reproșează Tribunalului că a dedus în mod eronat din jurisprudența Curții și a Tribunalului, citată la aceste puncte și care privesc aplicarea articolului 18 din regulamentul de bază, o obligație de informare în sarcina producătorilor‑exportatori supuși unei anchete, care constă în a furniza Comisiei, de la începutul procedurii și acționând cât mai bine posibil, toate informațiile utile pentru buna înțelegere a datelor lor pentru a nu risca să împiedice buna desfășurare a procedurii antidumping și pentru a permite acestei instituții să efectueze verificările necesare în timp util. Or, în primul rând, această jurisprudență, referitoare la articolul 18 din regulamentul de bază privind lipsa cooperării, nu ar putea fi transpusă în speță întrucât recurentele au cooperat la procedura antidumping. În al doilea rând, Tribunalul a conferit acestei obligații de informare un conținut prea extins, permițând Comisiei să nu țină seama de anumite informații atunci când ea apreciază că ele nu sunt clare, fără ca această instituție să fie nevoită să încerce să le clarifice în virtutea competenței sale de a solicita informații suplimentare de la producătorii‑exportatori. Articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază admite însă o anumită flexibilitate, întrucât prevede că informațiile care „nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere” nu pot fi înlăturate de plin drept de Comisie. Drept urmare, în al treilea rând, impunerea unei astfel de obligații producătorilor‑exportatori ar risca să anuleze obligația Comisiei de diligență și de bună administrare.

100

Comisia consideră că al optulea motiv trebuie respins ca nefondat.

101

În această privință, Comisia arată, în primul rând, că afirmațiile recurentelor în sensul că în mod eronat Tribunalul le‑a reproșat că nu au furnizat încă de la începutul procedurii antidumping toate informațiile utile pentru buna înțelegere a datelor provenite de la acestea sunt vădit inadmisibile. Într‑adevăr, prin aceste afirmații, recurentele solicită Curții, fără a invoca vreo denaturare a observațiilor lor în această privință sau a elementelor din dosar, să substituie aprecierea Tribunalului cu propria apreciere a elementelor de fapt și de probă. În al doilea rând, întemeindu‑și argumentația pe articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, recurentele invocă un motiv nou, deci inadmisibil în faza recursului. Astfel, recurentele nu au susținut la Tribunal nici că această dispoziție fusese încălcată de Comisie prin faptul că nu a ținut seama de informațiile furnizate de ele cu privire la rolul pe care îl avea Erdemir în vânzările interne ale Isdemir, nici că această instituție nu și‑a îndeplinit obligația de diligență sau de bună administrare.

102

Comisia susține că al optulea motiv este, în orice caz, nefondat.

Aprecierea Curții

–

Cu privire la admisibilitate

103

În primul rând, trebuie să se constate că prin prezentul motiv nu se urmărește să se conteste aprecierea Tribunalului referitoare la elementele de fapt și de probă furnizate de recurente și nici constatarea făcută de acesta la punctul 110 din hotărârea atacată în sensul că, având în vedere informațiile furnizate de recurente în ceea ce privește vânzările interne ale Isdemir, era greu pentru Comisie să verifice dacă atribuțiile legate de vânzare ale Erdemir se reflectau în mod corect în costurile de vânzare, în cheltuielile administrative și în celelalte costuri generale (denumite în continuare „costurile VAG”) declarate de Isdemir. Astfel, prin intermediul celui de al optulea motiv, recurentele reproșează Tribunalului că, la punctul 116 din hotărârea atacată, a conferit, în temeiul propriei jurisprudențe și al jurisprudenței Curții, un conținut prea extins obligației de informare pe care o au producătorii‑exportatori care fac obiectul unei anchete antidumping.

104

Întrucât prin acest motiv nu se solicită Curții să efectueze o nouă apreciere a elementelor de fapt sau de probă, ci să se aplece asupra unei chestiuni de drept, excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie în această privință trebuie respinsă.

105

În al doilea rând, este necesar să se arate că motivul nu este nici nou, întrucât se întemeiază pe o încălcare neinvocată în primă instanță a articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază.

106

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, un recurent poate să formuleze un recurs invocând motive derivate din însăși hotărârea atacată prin care să conteste temeinicia în drept a acesteia (Hotărârea din 6 septembrie 2018, Republica Cehă/Comisia, C‑4/17 P, EU:C:2018:678, punctul 24, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Sigma Alimentos Exterior/Comisia, C‑50/19 P, EU:C:2021:792, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

107

Or, în speță, recurentele susțin că, pentru a înlătura primul aspect al celui de al treilea motiv al acțiunii lor, Tribunalul s‑a întemeiat pe o jurisprudență referitoare la aplicarea articolului 18 din regulamentul de bază. Tocmai acesta este contextul în care reclamantele invocă o încălcare a articolului 18 alineatul (3) din acest regulament, dar nu de către Comisie, ci de către Tribunal, întrucât nu a respectat conținutul exact al obligației de informare pe care o au în temeiul acestei dispoziții. Ele nu reproșează Comisiei nici faptul că și‑a încălcat obligația de diligență sau de bună administrare, dar susțin că obligația de informare, astfel cum a fost interpretată de Tribunal, ar conduce la anihilarea acestei obligații. Este vorba, așadar, despre o chestiune de drept care ține de competența Curții sesizate cu recurs.

108

Rezultă că excepția de inadmisibilitate invocată în această privință de Comisie trebuie respinsă.

–

Cu privire la fond

109

În esență, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 103 din prezenta hotărâre, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 18 din regulamentul de bază nu doar pentru că a considerat că ele aveau în speță obligația de informare care rezultă din această dispoziție, în condițiile în care recurentele cooperaseră la anchetă, ci și pentru că a conferit acestei obligații, pe baza propriei jurisprudențe și a celei a Curții, un conținut prea extins, în sensul că ea permite Comisiei să refuze să țină seama de anumite informații pentru motivul că nu erau suficient de clare. Or, din articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază ar trebui să se deducă o anumită toleranță în această privință. În plus, dacă s‑ar recunoaște un asemenea conținut pentru această obligație de informare ar exista riscul ca obligația de diligență și de bună administrare a Comisiei să fie anihilată, în sensul că ea nu ar fi obligată să solicite eventuale clarificări în temeiul competenței sale de a solicita informații suplimentare.

110

În această privință trebuie amintit că reiese din coroborarea articolelor 6, 16 și 18 din regulamentul de bază că, atunci când Comisia efectuează o anchetă cu privire la existența unui dumping și a unui prejudiciu, ea trebuie să urmărească în mod prioritar să obțină informații pertinente pe baza unei cooperări voluntare a părților interesate. În plus, Comisia este obligată, în conformitate cu obiectivul regulamentului de bază de a stabili existența unui dumping și a unui prejudiciu în mod obiectiv pentru a institui taxe antidumping adaptate, să examineze cu toată diligența necesară toate informațiile de care dispune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctele 48 și 50, precum și jurisprudența citată).

111

La punctele 112-114 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit obligațiile care revin, în cadrul unei anchete antidumping, atât Comisiei, cât și producătorilor‑exportatori. În mod deosebit, referindu‑se la precedente jurisprudențiale care privesc interpretarea articolelor 6 și 16 din acest regulament sau a regulamentului pe care l‑a înlocuit, Tribunalul a arătat că părțile cărora le este transmis un chestionar sunt obligate să furnizeze Comisiei informațiile care să îi permită să finalizeze ancheta antidumping. Acesta a mai evocat interesul de a efectua o verificare la fața locului sau o verificare independentă la distanță, în scopul verificării probelor colectate de la părțile care fac obiectul unei astfel de anchete.

112

În plus, Tribunalul a făcut trimitere la jurisprudența referitoare la interpretarea articolului 18 alineatele (3) și (6) din regulamentul de bază, care privește situații în care părțile interesate au avut o cooperare insuficientă sau parțială. Astfel, la punctul 115 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că din aceste dispoziții rezultă că informațiile pe care aceste părți au obligația să le furnizeze Comisiei trebuie să fie utilizate de instituțiile Uniunii pentru stabilirea concluziilor anchetei antidumping și că părțile respective nu trebuie să omită informațiile pertinente.

113

Potrivit articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, în cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil. Cu toate acestea, întrucât nicio dispoziție din regulamentul de bază nu conferă Comisiei puterea de a constrânge părțile interesate să participe la anchetă sau să prezinte informații, această instituție este tributară cooperării voluntare a acestor părți pentru a‑i furniza informațiile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2017, EBMA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctul 54].

114

În acest context, din considerentul (27) al regulamentului de bază rezultă că legiuitorul Uniunii a intenționat să prevadă că, în cazul părților care nu cooperează în mod satisfăcător, se pot utiliza alte informații pentru a stabili constatările privind dumpingul și prejudiciul și că aceste informații pot fi mai puțin favorabile părților respective decât în cazul în care acestea ar fi cooperat. Astfel, obiectivul articolului 18 din regulamentul de bază este de a permite Comisiei să continue ancheta chiar dacă părțile interesate ar refuza să coopereze sau ar coopera insuficient [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2017, EBMA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctul 55].

115

Din aceste considerații reiese că articolele 6 și 16, precum și articolul 18 alineatele (3) și (6) din regulamentul de bază, coroborate, urmăresc să stabilească nu doar în ce măsură Comisia trebuie să ia în considerare informațiile furnizate de partea care face obiectul unei anchete antidumping, ci și consecințele care pot decurge din lipsa cooperării sau dintr‑o cooperare parțială ori lacunară a acestei părți. Astfel, pe de o parte, Comisia nu trebuie să ia în considerare aceste informații decât atunci când îndeplinesc condițiile menționate la punctul 113 din prezenta hotărâre. Pe de altă parte, în cazul unei cooperări insuficiente, poate rezulta pentru partea menționată o situație mai puțin favorabilă decât dacă ar fi cooperat.

116

Rezultă de aici în primul rând că, în opoziție cu ceea ce au susținut recurentele, Tribunalul a considerat la punctul 116 din hotărârea atacată, fără să încalce aceste dispoziții ale regulamentului de bază și în special articolul 18 din acesta, că le revenea recurentelor sarcina de a furniza Comisiei, de la începutul procedurii antidumping și acționând cât mai bine posibil, toate informațiile utile pentru buna înțelegere a datelor provenite de la acestea pentru a nu risca să fie împiedicată buna desfășurare a acestei proceduri, în scopul de a‑i permite Comisiei să efectueze verificările necesare în timp util.

117

În al doilea rând, din moment ce Tribunalul a constatat în speță, la punctul 110 din hotărârea atacată, și fără să fi fost invocată o denaturare în această privință, că informațiile furnizate de recurente, chiar și după verificarea independentă la distanță, nu erau suficient de clare și nu permiseseră Comisiei să verifice dacă participarea Erdemir la vânzările Isdemir se reflecta în mod corect în costurile VAG declarate de Isdemir, el a putut considera în mod valabil că aceste elemente de fapt intrau în domeniul de aplicare al articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, întrucât informațiile în cauză nu puteau fi controlate în sensul acestei dispoziții. Constatarea faptului că a existat o astfel de lipsă de comunicare de informații clare, corecte și suficiente din partea recurentelor a permis de asemenea Tribunalului să decidă la punctul 117 din hotărârea atacată, fără ca hotărârea sa să fie viciată de o eroare de drept, că, pentru a reflecta în mod corect participarea Erdemir la procesul de vânzare a Isdemir pe piața internă, se justifica adăugarea de către Comisie a unui cuantum calibrat al costurilor VAG.

118

Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că a încălcat articolul 18 din regulamentul de bază prin aplicarea acestei dispoziții sau prin transpunerea unei jurisprudențe referitoare la această dispoziție într‑o situație în care nu dispoziția ar fi aplicabilă.

119

În al treilea rând, nu se poate reproșa Tribunalului nici că a încălcat articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază prin faptul că, deși această dispoziție prevede că informațiile care nu sunt „cele mai bune din toate punctele de vedere” nu pot fi înlăturate din oficiu, acesta a considerat că Comisia nu este obligată să țină seama de anumite informații în cazul în care apreciază că ele nu sunt clare, fără ca aceasta și fie ținută în prealabil să încerce să le clarifice în temeiul competenței sale de a solicita informații suplimentare producătorilor‑exportatori.

120

Astfel, din hotărârea atacată nu reiese că Tribunalul a statuat că Comisia era autorizată să refuze luarea în considerare a acestor date. Dimpotrivă, la punctul 115 din această hotărâre, Tribunalul a amintit că această instituție trebuia să utilizeze informațiile furnizate pentru stabilirea concluziilor anchetei antidumping. În schimb, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că pentru Comisie exista posibilitatea de a majora cuantumul cheltuielilor declarate de o societate afiliată pentru a reflecta participarea sa în procesul vânzărilor interne ale producătorului‑exportator în cauză atunci când această instituție nu este în măsură să verifice exactitatea datelor furnizate în această privință de părțile în cauză chiar și după ce a efectuat demersuri în acest sens. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 110 și 111 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în speță că, chiar și în raport cu documentele furnizate în urma unei verificări independente la distanță, tot a fost dificil pentru instituția menționată să verifice dacă atribuțiile legate de vânzare se reflectau în mod corect în costurile VAG declarate de Isdemir.

121

Din considerațiile care precedă rezultă că, întrucât se întemeiază pe o încălcare de către Tribunal a articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, deoarece ar fi admis că Comisia era autorizată din oficiu să înlăture sau să refuze utilizarea anumitor informații care nu sunt suficient de clare, al optulea motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și trebuie declarat nefondat.

122

În sfârșit, în al patrulea rând, trebuie respinsă deci și critica întemeiată pe riscul de a anihila obligația de diligență și de bună administrare a Comisiei, dat fiind că această critică se întemeiază pe premisa eronată că Tribunalul ar fi decis în mod eronat că îi este permis Comisiei să refuze din oficiu utilizarea anumitor informații fără a fi nevoită să încerce să le clarifice.

Cu privire la al șaptelea motiv

Argumentația părților

123

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, în care sunt criticate punctele 116, 117, 122, 124 și 125 din hotărârea atacată, recurentele susțin că Tribunalul nu și‑a îndeplinit obligația de motivare întrucât a răspuns doar parțial la argumentul pe care ele l‑au invocat în susținerea primului aspect al celui de al treilea motiv invocat în primă instanță, întemeiat pe faptul că Comisia a contabilizat de două ori anumite costuri VAG, și anume cheltuieli de transport pe care Erdemir le‑a efectuat și pe care le‑a facturat direct societății Isdemir. Totuși, Tribunalul a examinat problema dublei contabilizări numai în raport cu „serviciile prestate în cadrul grupului” și s‑a abținut să o examineze în raport cu „cheltuielile de transport”.

124

Comisia consideră că al șaptelea motiv este nefondat.

Aprecierea Curții

125

Potrivit jurisprudenței constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei adoptate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Germania – Ville de Paris ș.a./Comisia, C‑177/19 P-C‑179/19 P, EU:C:2022:10, punctul 37 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 14 noiembrie 2024, LE/Comisia, C‑781/22 P, EU:C:2024:960, punctul 73). Totuși, obligația de motivare nu impune Tribunalului să furnizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu, motivarea Tribunalului putând fi, așadar, implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu le‑a admis argumentele, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 92 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2025, Frajese/Comisia, C‑586/23 P, EU:C:2025:45, punctul 35 și jurisprudența citată).

126

Este necesar să se constate că, la punctele 96-125 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns la argumentul întemeiat pe eventuala dublă contabilizare a cheltuielilor de transport legate de vânzările interne ale Isdemir, efectuate de Erdemir, și a motivat corespunzător cerințelor legale respingerea primului aspect al celui de al treilea motiv invocat de recurente.

127

În această privință, Tribunalul a clarificat de la bun început, la punctele 96 și 97 din hotărârea atacată, aplicabilitatea argumentelor formulate de recurente în susținerea acestui prim aspect, arătând că, în opinia acestora, în procesul de vânzări interne întreprins de Isdemir, aceste vânzări erau refacturate de Erdemir clienților independenți la aceeași valoare cu cea facturată de Isdemir societății Erdemir, în timp ce costurile de transport erau facturate de prestatorii de transport de mărfuri societății Erdemir, care le refactura societății Isdemir. Or, atunci când a calculat marja de dumping în etapa definitivă care viza societatea Isdemir, Comisia a majorat în mod eronat costurile VAG declarate de Isdemir pentru vânzările interne, până la concurența unui cuantum pe care această instituție l‑a considerat a corespunde cu costurile VAG care acopereau participarea Erdemir la procesul de vânzare întreprins de Isdemir pe piața internă.

128

În acest context, trebuie să se țină seama de faptul că recurentele au arătat la punctul 115 din cererea introductivă formulată la Tribunal că cheltuielile de transport suportate inițial de Erdemir erau refacturate societății Isdemir și că aceste costuri erau luate în considerare în cadrul costurilor VAG suportate de Isdemir. În plus, la punctul 120 din acea cerere, recurentele au admis, în legătură cu considerentul (74) al regulamentului în litigiu, menționat la punctul 118 din cererea introductivă, în cuprinsul căruia Comisia a arătat că nu era în măsură să stabilească dacă serviciile facturate priveau costuri suportate cu ocazia revânzărilor pe piața internă, deoarece tranzacțiile înregistrate în conturi și/sau facturile emise au fost, toate, marcate doar ca „servicii prestate în cadrul grupului”, că facturile și registrele contabile se refereau la „cheltuielile pentru serviciile prestate în cadrul grupului”, susținând în același timp că ele furnizaseră explicații detaliate cu privire la calculul repartizării costurilor pentru a determina costurile suportate de fiecare societate.

129

Prin urmare, având în vedere aceste argumente ale recurentelor, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 96 și 97 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat necesară examinarea problemei unei eventuale duble contabilizări a cheltuielilor de transport legate de aceste vânzări interne ca parte din costurile VAG declarate de Isdemir, întrucât ar fi fost incluse în „serviciile prestate în cadrul grupului” facturate de Erdemir societății Isdemir.

130

În acest cadru, Tribunalul a arătat mai întâi, la punctele 101 și 102 din hotărârea atacată, că, în vederea stabilirii rentabilității vânzărilor interne, Comisia ține seama, dacă este cazul, de costurile VAG ale comercianților afiliați și a amintit că valorile corespunzătoare acestor costuri, precum și profitului se întemeiază pe date reale privind producția și vânzările.

131

Tribunalul a constatat în continuare, la punctul 104 din hotărârea atacată, că, în speță, Comisia nu a fost în măsură să stabilească dacă serviciile facturate priveau efectiv costuri suportate cu ocazia revânzărilor pe piața internă, dat fiind că tranzacțiile înregistrate în conturi sau facturile emise erau, toate, marcate doar ca „servicii prestate în cadrul grupului”. În plus, la punctul 110 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în cadrul verificării independente la distanță, Comisia nu fusese în măsură să stabilească și nici să verifice dacă serviciile facturate de Erdemir societății Isdemir reflectau în mod corect participarea Erdemir la procesul de vânzări interne și, în plus, că era în continuare dificil pentru Comisie să verifice, în urma verificării independente la distanță și în pofida furnizării de facturi sau de extrase din bilanțul contabil, dacă atribuțiile legate de vânzare ale Erdemir se reflectau în mod corect în costurile VAG declarate de Isdemir.

132

În sfârșit, după ce a considerat, la punctul 112 din hotărârea atacată, că nu revenea acestei instituții sarcina de a deduce din răspunsurile furnizate la chestionar și la cererile de informații suplimentare că vânzările interne ale Isdemir erau facturate prin intermediul societății Erdemir, Tribunalul a concluzionat, la punctul 117 din hotărârea atacată, că nu se poate reproșa Comisiei că a apreciat că nu este în măsură să stabilească și să verifice dacă serviciile facturate de Erdemir societății Isdemir reflectau în mod corect o astfel de participare a Erdemir și că această instituție a putut, așadar, să adauge în mod valabil o valoare a costurilor VAG menită să ia în considerare serviciile de vânzare furnizate de Erdemir.

133

Din aceste considerații reiese că, în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor, Tribunalul a statuat că informațiile furnizate de recurente nu permiseseră Comisiei să identifice exact care erau cheltuielile care se încadrau în „serviciile prestate în cadrul grupului” facturate de Erdemir și, drept urmare, nici să verifice dacă cheltuielile de transport efectuate de Erdemir și legate de vânzările pe piața internă pe care această societate le efectuase în calitate de intermediar pentru Isdemir se reflectau în mod corect în aceste servicii sau în costurile VAG suportate și declarate de Isdemir pentru vânzările interne.

134

Această motivare permite astfel recurentelor să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu le‑a admis argumentele, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

135

Rezultă că al șaptelea motiv, întemeiat pe nemotivarea hotărârii atacate, trebuie respins ca nefondat.

136

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că recursul trebuie respins în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

137

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

138

Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

139

În speță, întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları TAȘ, İskenderun Demir ve Çelik AȘ și Erdemir Çelik Servis Merkezi Sanayi ve Ticaret AȘ să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană.