|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/4089 |
16.7.2025 |
Aviz în atenția persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2024/1484 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2025/1425 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) 2024/1485 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1438 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Rusia
(C/2025/4089)
Următoarele informații sunt aduse la cunoștința persoanelor care figurează în anexa la Decizia (PESC) 2024/1484 a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2025/1425 a Consiliului (2), și în anexa IV la Regulamentul (UE) 2024/1485 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1438 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Rusia.
Consiliul Uniunii Europene a decis ca persoanele în cauză să fie incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2024/1484 și în Regulamentul (UE) 2024/1485 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Rusia. Motivele pentru desemnarea persoanelor respective sunt prezentate în rubricile corespunzătoare din anexele menționate.
Se atrage atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) relevant(e), conform indicațiilor de pe site-urile care figurează în anexa III la Regulamentul (UE) 2024/1485 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Rusia, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (a se vedea articolul 7 din regulament).
Persoanele în cauză pot înainta Consiliului o cerere, însoțită de documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a le include pe listele menționate anterior, înainte de 28 februarie 2026, la adresa de mai jos:
|
Consiliul Uniunii Europene |
|
Secretariatul General |
|
RELEX.1 |
|
Rue de la Loi/Wetstraat 175 |
|
1048 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
|
E-mail: sanctions@consilium.europa.eu |
Eventualele observații primite vor fi luate în considerare în scopul reexaminării periodice de către Consiliu, în conformitate cu articolul 11 din Decizia (PESC) 2024/1484 și cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1485.
Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(1) JO L, 2024/1484, 27.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1484/oj.
(2) JO L, 2025/1425, 15.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/1425/oj.
(3) JO L, 2024/1485, 27.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1485/oj.
(4) JO L, 2025/1438, 15.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1438/oj.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4089/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)