5.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 266/145


DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 3 aprilie 2014

privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului celui de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare aferent exercițiului financiar 2012

(2014/559/UE)

PARLAMENTUL EUROPEAN,

—

având în vedere Raportul Comisiei privind acțiunile întreprinse în urma descărcării de gestiune pentru exercițiul financiar 2011 [COM(2013) 668] și documentele de lucru ale serviciilor Comisiei care însoțesc raportul în cauză [SWD(2013) 348 și SWD(2013) 349],

—

având în vedere situațiile financiare și conturile de venituri și cheltuieli pentru cel de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare aferente exercițiului financiar 2012 [COM(2013) 541 – C7-0283/2013],

—

având în vedere Raportul anual al Comisiei din 29 aprilie 2013 privind gestiunea financiară a celui de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare în 2012,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Informații financiare cu privire la Fondul european de dezvoltare” [COM(2013) 346],

—

având în vedere raportul anual al Curții de Conturi referitor la activitățile finanțate de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare privind exercițiul financiar 2012, însoțit de răspunsurile Comisiei (1), precum și rapoartele speciale ale Curții de Conturi,

—

având în vedere Declarația de asigurare (2) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul financiar 2012 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Recomandările Consiliului din 18 februarie 2014 privind descărcarea de gestiune care urmează să fie acordată Comisiei referitor la executarea operațiunilor Fondurilor europene de dezvoltare pentru exercițiul financiar 2012 (05748/2014 – C7-0050/2014, 05750/2014 – C7-0051/2014, 05753/2014 – C7-0052/2014),

—

având în vedere Acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000  (3) și revizuit la Ouagadougou, Burkina Faso, la 22 iunie 2010  (4),

—

având în vedere Decizia 2001/822/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2001 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Comunitatea Europeană („Decizia de asociere peste mări”) (5),

—

având în vedere articolul 33 din Acordul intern din 20 decembrie 1995 dintre reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în Consiliu, privind finanțarea și administrarea ajutoarelor comunitare în temeiul celui de al doilea Protocol financiar la cea de a patra Convenție ACP-CE (6),

—

având în vedere articolul 32 din Acordul intern din 18 septembrie 2000 dintre reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului privind finanțarea și gestionarea ajutoarelor comunitare în cadrul Protocolului financiar la Acordul de parteneriat dintre statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific și Comunitatea Europeană și statele sale membre, semnat la Cotonou (Benin) la 23 iunie 2000, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul CE (7),

—

având în vedere articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 74 din Regulamentul financiar din 16 iunie 1998 aplicabil cooperării în vederea finanțării dezvoltării în temeiul celei de a patra Convenții ACP-CE (8),

—

având în vedere articolul 119 din Regulamentul financiar din 27 martie 2003 aplicabil celui de al nouălea Fond european de dezvoltare (9),

—

având în vedere articolul 142 din Regulamentul (CE) nr. 215/2008 al Consiliului din 18 februarie 2008 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al zecelea Fond European de Dezvoltare (10),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare [COM(2013) 660],

—

având în vedere Comunicările Comisiei din 13 octombrie 2011, intitulate „Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” și „Abordarea viitoare a sprijinului bugetar al UE destinat țărilor terțe”,

—

având în vedere articolul 76, articolul 77 a treia liniuță și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0176/2014),

1.   

acordă Comisiei descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului celui de al optulea, al nouălea și al zecelea Fond european de dezvoltare aferent exercițiului financiar 2012;

2.   

își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.   

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții de Conturi și Băncii Europene de Investiții și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

Președintele

Martin SCHULZ

Secretarul general

Klaus WELLE


(1)   JO C 331, 14.11.2013, p. 261.

(2)   JO C 334, 15.11.2013, p. 122.

(3)   JO L 317, 15.12.2000, p. 3.

(4)   JO L 287, 4.11.2010, p. 3.

(5)   JO L 314, 30.11.2001, p. 1 și JO L 324, 7.12.2001, p. 1.

(6)   JO L 156, 29.5.1998, p. 108.

(7)   JO L 317, 15.12.2000, p. 355.

(8)   JO L 191, 7.7.1998, p. 53.

(9)   JO L 83, 1.4.2003, p. 1.

(10)   JO L 78, 19.3.2008, p. 1.