|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2026/415 |
20.2.2026 |
REGULAMENTUL (UE) 2026/415 AL CONSILIULUI
din 16 decembrie 2025
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2533/98 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 5.4,
având în vedere recomandarea Băncii Centrale Europene (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
având în vedere avizul Comisiei Europene (3),
hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 129 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 41 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului (4) este o componentă esențială a cadrului juridic aflat la baza atribuțiilor de colectare a informațiilor statistice ale Băncii Centrale Europene (BCE) cu sprijinul băncilor centrale naționale. BCE s-a bazat în mod constant pe respectivul regulament în vederea îndeplinirii și monitorizării colectării coordonate a informațiilor statistice necesare pentru realizarea misiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). |
|
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 2533/98 a fost modificat de mai multe ori pentru a revizui sfera de aplicare a cerințelor de raportare necesare pentru îndeplinirea misiunilor SEBC și pentru a permite transmiterea și utilizarea informațiilor statistice colectate de SEBC, de membrii SEBC și de alte autorități responsabile cu supravegherea, supravegherea macroprudențială și rezoluția. |
|
(3) |
Transformarea digitală a introdus oportunități noi și radicale de integrare a tehnologiilor digitale nu numai în întreprinderi, ci și în furnizarea de servicii publice. Aceasta a creat un mediu fără precedent care a generat nevoia de statistici noi pentru ca SEBC să-și poată îndeplini atribuțiile și a făcut posibilă colectarea mai eficientă a datelor cu caracter granular. În plus, evoluțiile economice și financiare recente, cum ar fi urgența climatică, pandemia de COVID-19 și criza energetică și a costului vieții declanșată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, au amplificat cererile și așteptările privind statistici mai oportune, mai frecvente și mai detaliate necesare pentru a sprijini îndeplinirea misiunilor SEBC. În același timp, este important să se găsească un echilibru între cerințele respective și așteptări și necesitatea de a menține la un nivel minim sarcina impusă agenților care raportează, având în vedere că productivitatea și competitivitatea sunt condiții esențiale pentru ca întreprinderile să prospere. Din acest motiv, este important să se adapteze cadrul juridic pentru a sprijini principiul „doar o singură dată” în ceea ce privește raportarea statistică și de reglementare ori de câte ori este posibil, pentru a se asigura că agenții care raportează nu trebuie să raporteze aceleași date de mai multe ori. Adaptările respective ar trebui să țină seama de independența BCE și de principiile statistice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2533/98. Pentru a se evita necesitatea ca mai multe autorități și organisme ale Uniunii și ale statelor membre să colecteze aceleași informații statistice, acestea din urmă ar trebui să fie partajate între membrii SEBC și de către membrii SEBC cu membrii Sistemului Statistic European (SSE) și cu alte părți relevante în circumstanțe bine definite, indiferent de membrul SEBC care a colectat informațiile statistice. |
|
(4) |
Pentru a reflecta realitățile actuale și mediul digital în care funcționează SEBC, ar trebui introduse definiții actualizate sau noi în Regulamentul (CE) nr. 2533/98 pentru a clarifica conceptele de „partajare”, „altă parte legitimă” și „date de referință de bază”. Unele definiții ar trebui să fie actualizate pentru a se asigura consecvența cu dreptul Uniunii. |
|
(5) |
Este necesară o omogenitate a unităților de observare statistică cu obligații de raportare pentru elaborarea bilanțului consolidat al sectorului instituțiilor financiare monetare (IFM) din statele membre participante, care oferă o imagine statistică cuprinzătoare a evoluțiilor monetare din statele membre a căror monedă este euro, considerate ca un singur teritoriu economic. Din acest motiv, BCE a întocmit și menține o listă a IFM în scopuri statistice, pe baza unei definiții comune, care precizează că IFM cuprind instituții de credit, astfel cum sunt definite în dreptul Uniunii. Prin urmare, ar trebui clarificat faptul că, chiar și în cazurile excepționale în care o instituție de credit, astfel cum este definită în temeiul dreptului Uniunii, este clasificată în afara sectorului „societăți financiare (S.12)” în Sistemul european de conturi naționale și regionale 2010, aceasta s-ar încadra în sfera unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare, de la care membrii SEBC au dreptul de a colecta informații statistice. Colectarea informațiilor respective este necesară pentru aplicarea de către BCE a cerințelor privind rezervele minime obligatorii cu privire la instituțiile de credit în scopuri de politică monetară în conformitate cu articolul 19 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene și cu Regulamentul (UE) 2021/378 al Băncii Centrale Europene (5). În cazul în care orice alte instituții sau întreprinderi financiare care fac obiectul supravegherii prudențiale sunt clasificate în afara sectorului „societăți financiare”, dreptul membrilor SEBC de a colecta informații statistice cu privire la acestea nu ar trebui să fie afectat. |
|
(6) |
În plus, pentru a se alinia la principiile statistice ale eficienței din punctul de vedere al costurilor și minimizării sarcinii de raportare, BCE ar trebui să aibă și dreptul de a colecta informații statistice de la agenții care raportează cu privire la entitățile controlate de aceștia și la sucursale, inclusiv când sucursala este situată în altă țară. Această posibilitate ar permite BCE să pună în aplicare în mod efectiv principiul „doar o singură dată” în raportarea sa statistică, eliminând astfel duplicarea cerințelor de raportare. Aceasta ar permite și ca abordarea privind raportarea statistică să fie mai bine aliniată cu „abordarea țării-gazdă” pentru raportarea în scopuri de reglementare în materie de supraveghere cu privire la activitățile sucursalelor. Totodată, BCE ar avea mai multă flexibilitate pentru a adopta abordări diferite în ceea ce privește gradul de consolidare a raportării statistice. |
|
(7) |
În scopul îndeplinirii sarcinii sale de colectare a statisticilor, BCE trebuie să coopereze cu instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și cu autoritățile competente ale statelor membre. Pentru a reflecta respectiva cooperare strânsă, atunci când sunt stabilite și impuse cerințe de raportare în vederea colectării informațiilor statistice necesare pentru îndeplinirea misiunilor SEBC, BCE ar trebui să aibă în vedere posibila utilizare a unor astfel de informații pentru îndeplinirea sarcinilor privind politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, precum și a informațiilor de la alte instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau autorități competente ale statelor membre la care membrii SEBC au drept de acces. Cerința respectivă este necesară pentru a permite utilizarea la maximum a informațiilor existente și pentru a minimiza sarcina impusă agenților care raportează. |
|
(8) |
Limitele și condițiile în care BCE are dreptul de a impune sancțiuni agenților care raportează pentru neîndeplinirea obligațiilor care decurg din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 sau a obligațiilor prevăzute în regulamentele și deciziile BCE care impun cerințe de raportare statistică ar trebui actualizate pentru a se asigura că sancțiunile au un efect disuasiv suficient. În plus, cuantumul maxim al sancțiunilor care pot fi aplicate de BCE unui agent care raportează pentru neîndeplinirea obligațiilor care impun cerințe de raportare statistică ar trebui să fie aliniat, în mare măsură, la cuantumurile maxime care pot fi aplicate pentru neîndeplinirea altor obligații nestatistice impuse de BCE. |
|
(9) |
Informațiile statistice confidențiale pe care BCE și băncile centrale naționale le obțin în scopul îndeplinirii misiunilor SEBC trebuie să fie protejate pentru a preveni utilizarea sau difuzarea ilegală a acestora. Cu toate acestea, regimul de confidențialitate care se aplică informațiilor statistice confidențiale colectate de SEBC ar trebui revizuit și clarificat pentru a se asigura că BCE și băncile centrale naționale utilizează și partajează reciproc informații statistice confidențiale pentru îndeplinirea misiunilor SEBC menționate în tratat, cum ar fi pentru dezvoltarea, elaborarea sau difuzarea eficientă a statisticilor sau pentru îmbunătățirea calității acestora. Revizuirea respectivă este necesară pentru a se asigura că informațiile pot fi colectate de BCE cu sprijinul băncilor centrale naționale, în conformitate cu principiul „doar o singură dată”. În plus, pentru a reduce necesitatea duplicării cerințelor de raportare în scopuri de reglementare și în materie de supraveghere, pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile și organismele Uniunii și ale statelor membre și pentru a reduce sarcinile administrative nenecesare, membrii SEBC ar trebui să fie obligați să partajeze informații statistice confidențiale cu anumite autorități și organisme pentru îndeplinirea sarcinilor lor legate de supraveghere sau de stabilitatea și eficacitatea sistemului financiar, inclusiv în ce privește integritatea pieței și protecția investitorilor, precum și cu autoritățile SSE. Membrii SEBC ar trebui să aibă flexibilitate în a partaja, în anumite circumstanțe, informații statistice confidențiale cu alte autorități și organisme ale Uniunii și ale statelor membre sau cu cercetători afiliați organismelor de cercetare științifică. Ar trebui să fie posibil, de asemenea, să fie partajat un anumit set redus de informații statistice confidențiale cu agenții care raportează, atunci când este necesar pentru anumite scopuri statistice sau atunci când sursele sunt la dispoziția agentului care raportează, de exemplu, atunci când astfel de informații sunt raportate de o entitate controlată de agentul care raportează sau de sucursalele acestuia. Posibilitățile de partajare a datelor în cadrul regimului de confidențialitate revizuit trebuie să fie independente de membrul SEBC care colectează informațiile statistice. Pentru a menține încrederea agenților care raportează, ar trebui să existe mecanisme consecvente de protejare a informațiilor statistice confidențiale și o mai mare transparență cu privire la scopurile în care pot fi utilizate informațiile statistice. Partajarea de date respectivă ar trebui să excludă orice informație statistică confidențială care a fost primită inițial de la o autoritate SSE. |
|
(10) |
Membrii SEBC ar trebui să fie în continuare răspunzători pentru utilizarea și protejarea informațiilor statistice confidențiale colectate de membrii SEBC. Prin urmare, este necesară o guvernanță adecvată pentru transmiterea ulterioară către terți. Așadar, transmiterea de informații statistice confidențiale de la orice parte destinatară către terți ar trebui să necesite autorizarea din partea membrului SEBC care a partajat informațiile. Autorizarea explicită din partea membrului SEBC poate fi acordată o singură dată și aceasta are un caracter cât mai general posibil pentru categoriile relevante de informații, evitându-se astfel procedurile administrative inutile și menținându-se, în același timp, responsabilitatea membrilor SEBC. |
|
(11) |
În temeiul Directivei (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului (6) și al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/138 al Comisiei (7), informațiile privind întreprinderile și privind proprietatea asupra întreprinderilor sunt incluse în lista seturilor de date cu valoare ridicată. Acest lucru asigură faptul că datele publice cu cel mai mare potențial socioeconomic sunt puse la dispoziție în vederea reutilizării, cu restricții juridice și tehnice minime și gratuit. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2533/98 ar trebui adaptat pentru a reflecta disponibilitatea și valoarea ridicată a unor astfel de date privind întreprinderile în scopuri statistice și pentru alte funcții ale SEBC. În plus față de aceste date publice și în conformitate cu principiile eficienței din punctul de vedere al costurilor, minimizării sarcinii de raportare și unei foarte bune calități a rezultatelor, membrii SEBC ar trebui să poată partaja cu agenții care raportează date de referință de bază care cuprind atribute specifice privind persoanele juridice, sucursalele și unitățile instituționale. Prin urmare, ar trebui să fie specificate condițiile în care ar trebui să fie posibil să fie utilizate datele de referință de bază colectate de membrii SEBC în scopuri statistice și în alte scopuri. |
|
(12) |
Statisticile europene sunt dezvoltate, elaborate și difuzate atât de SEBC, cât și de SSE, în conformitate cu cadrele juridice diferite care reflectă structurile de guvernanță specifice ale acestora. Prin urmare, este important ca Regulamentul (CE) nr. 2533/98 să țină seama de modificările Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și ca acesta să se aplice fără a aduce atingere regulamentului respectiv. |
|
(13) |
În cazul în care activitățile care urmează să fie desfășurate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2533/98 implică prelucrarea de date cu caracter personal în scopuri statistice oficiale, o astfel de prelucrare ar trebui să respecte dreptul relevant al Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, și anume Regulamentele (UE) 2016/679 (9) și (UE) 2018/1725 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului. În concordanță cu principiile prevăzute în respectivele regulamente, o astfel de prelucrare ar trebui să facă obiectul unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate. Respectivele garanții ar trebui să asigure faptul că au fost instituite măsuri tehnice și organizatorice pentru a se asigura, în special, respectarea principiului reducerii la minimum a datelor. Respectivele măsuri pot include pseudonimizarea. |
|
(14) |
Pentru ca Regulamentul (CE) nr. 2533/98 să rămână un instrument eficace pentru îndeplinirea de către BCE a misiunilor SEBC de colectare a informațiilor statistice, este necesar să se permită utilizarea la maximum a informațiilor existente, a datelor administrative, a registrelor statistice și a altor surse disponibile. Dat fiind că utilizarea statisticilor din surse multiple ar trebui încurajată în continuare, statisticile fiind elaborate sau produse pe baza unei varietăți de surse de date, ar trebui să se aplice un cadru armonizat pentru utilizarea și partajarea unor astfel de informații. |
|
(15) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2533/98 ar trebui să fie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări
Regulamentul (CE) nr. 2533/98 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 1 se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
Articolul 2 se modifică după cum urmează:
|
|
3. |
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Modalități de definire a obligațiilor de raportare statistică Prin specificarea și impunerea obligațiilor de raportare statistică, BCE stabilește unitățile de observare statistică cu obligații de raportare în limitele unităților de observare statistică de referință, cu observații de raportare, definite la articolul 2. Fără a aduce atingere îndeplinirii obligațiilor de raportare statistică, BCE:
Înainte de adoptarea regulamentului menționat la articolul 5 cu privire la noile statistici, BCE evaluează avantajele și costurile aferente colectării noilor informații statistice în cauză. BCE ține seama, în special, de caracteristicile specifice ale colectării, de dimensiunea unităților de observare statistică cu obligații de raportare, de periodicitatea raportării și de informațiile deja deținute de autoritățile și administrațiile statistice sau de alte instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau de autorități competente ale statelor membre la care membrii SEBC au drept de acces.” |
|
4. |
Articolul 7 se modifică după cum urmează:
|
|
5. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 7a Partajarea de date neconfidențiale de către SEBC cu SSE Fără a aduce atingere articolului 2a, un membru al SEBC partajează date neconfidențiale, inclusiv date puse la dispoziție de deținători de date privați, cu SSE la cerere, dacă datele solicitate sunt necesare și disponibile în formă agregată, în domenii de responsabilitate comună sau de interes comun și în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor autorității SSE solicitante.” |
|
6. |
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Protecția, utilizarea și partajarea de informații statistice confidențiale colectate de SEBC (1) Normele prevăzute în prezentul articol se aplică pentru a se preveni utilizarea ilegală și divulgarea ilegală de informații statistice confidențiale furnizate de către agentul care raportează sau de altă persoană juridică sau fizică, entitate sau sucursală către un membru SEBC sau partajate în cadrul SEBC. (2) Membrii SEBC utilizează și partajează informații statistice confidențiale pentru îndeplinirea misiunilor SEBC, inclusiv pentru dezvoltarea, elaborarea sau difuzarea de statistici sau pentru îmbunătățirea calității acestora. (3) În plus față de obligația prevăzută la alineatul (2), membrii SEBC:
(4) În situațiile prevăzute la alineatul (3) literele (a)-(f), informațiile statistice confidențiale nu sunt utilizate sau partajate în scopuri comerciale sau fiscale sau în scopul unor proceduri judiciare, cu excepția:
(5) BCE poate decide să colecteze informațiile confidențiale colectate inițial în alte scopuri decât cele avute în vedere de articolul 5 din statut, în măsura și la nivelul de detaliu necesare pentru dezvoltarea sau elaborarea de statistici în mod eficient sau pentru îmbunătățirea calității acestora și în cazul în care aceste statistici sunt necesare pentru îndeplinirea misiunilor SEBC prevăzute în tratat. Odată integrate în informațiile statistice, aceste informații confidențiale fac obiectul normelor care se aplică informațiilor statistice confidențiale. (6) Membrii SEBC pot partaja informații statistice confidențiale cu un agent care raportează în următoarele situații:
Datele de referință de bază menționate la litera (a) pot fi partajate cu un agent care raportează, cu condiția ca partajarea informațiilor respective să fie necesară pentru dezvoltarea, elaborarea sau difuzarea eficientă a statisticilor europene sau pentru îmbunătățirea calității acestora. (7) Membrii SEBC iau toate măsurile de reglementare, administrative, tehnice și organizatorice necesare pentru a asigura protecția fizică și logică a informațiilor statistice confidențiale. BCE stabilește regulile comune și pune în aplicare normele minime pentru a împiedica divulgarea ilegală și utilizarea neautorizată a informațiilor statistice confidențiale. Statele membre și BCE adoptă toate măsurile necesare pentru a garanta protecția informațiilor statistice confidențiale, inclusiv aplicarea unor măsuri adecvate de asigurare a respectării normelor în caz de încălcare. (8) Orice parte care primește informații statistice confidențiale:
(9) Agenții care raportează sunt informați cu privire la utilizările pe care le pot primi informațiile statistice furnizate de aceștia. În acest scop, membrii SEBC publică informații privind utilizarea informațiilor statistice în scopuri statistice sau în scopul îndeplinirii atribuțiilor SEBC sau a misiunilor referitoare la politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, precum și informații privind orice alte circumstanțe în care informațiile statistice confidențiale sunt utilizate sau partajate în conformitate cu alineatul (3). Agenții care raportează au dreptul să solicite informații cu privire la temeiul juridic pentru partajarea de informații și la măsurile de protecție adoptate. (10) Informațiile statistice aflate în mod legal la dispoziția publicului și care rămân la dispoziția publicului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern nu sunt considerate confidențiale. Aceste informații includ în special date privind atributele-cheie ale întreprinderilor individuale, astfel cum sunt enumerate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/138 al Comisiei (*10). (11) Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor speciale din dreptul Uniunii sau din dreptul intern referitoare la transmiterea către BCE sau partajarea cu BCE a altor informații decât informațiile statistice confidențiale. (12) Prezentul articol nu se aplică informațiilor statistice confidențiale transmise inițial între o autoritate SSE și un membru SEBC. (13) Prezentul articol nu interzice ca informațiile statistice confidențiale colectate de un membru SEBC în alte scopuri decât acela de a îndeplini obligațiile de raportare statistică ale BCE, sau în plus față de acest scop, să fie folosite în acele alte scopuri. (14) Prezentul articol nu împiedică membrii SEBC să acorde furnizorilor de servicii acces la informații statistice confidențiale cu unicul scop de a furniza servicii contractate care sprijină îndeplinirea atribuțiilor pentru care astfel de informații pot fi utilizate și partajate în temeiul prezentului regulament. (*10) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/138 al Comisiei din 21 decembrie 2022 de stabilire a unei liste de seturi de date cu valoare ridicată specifice și a modalităților de publicare și reutilizare a acestora (JO L 19, 20.1.2023, p. 43, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/138/oj).” " |
|
7. |
Articolul 8a se modifică după cum urmează:
|
|
8. |
Articolul 8c se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8c Protecția informațiilor confidențiale referitoare la persoane fizice Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (*11) și Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (*12). (*11) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj)." (*12) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).” " |
|
9. |
Articolul 8d se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8d Accesul la date administrative Pentru a reduce sarcina respondenților, băncilor centrale naționale și BCE li se permite să acceseze, să utilizeze și să integreze, în mod gratuit, date administrative din surse relevante din cadrul sistemelor lor de administrație publică respective, în timp util și cu o frecvență și o granularitate suficiente în scopul dezvoltării, elaborării și difuzării de statistici europene. Modalitățile practice și condițiile pentru a obține accesul efectiv sunt stabilite, atunci când este cazul, de către fiecare stat membru și de către BCE, în cadrul sferelor lor corespunzătoare de competențe. Odată integrate în informațiile statistice, rezultatele statistice generate sunt utilizate și partajate ca și cum ar fi fost colectate în temeiul articolului 5 din statut.” |
Articolul 2
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
M. BJERRE
(1) JO C, C/2025/3224, 17.6.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/3224/oj.
(2) Avizul din 26 noiembrie 2025 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(3) JO C, C/2025/6326, 19.11.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/6326/oj.
(4) Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (JO L 318, 27.11.1998, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1998/2533/oj).
(5) Regulamentul (UE) 2021/378 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (JO L 73, 3.3.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/378/oj).
(6) Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO L 172, 26.6.2019, p. 56, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2019/1024/oj).
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/138 al Comisiei din 21 decembrie 2022 de stabilire a unei liste de seturi de date cu valoare ridicată specifice și a modalităților de publicare și reutilizare a acestora (JO L 19, 20.1.2023, p. 43, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/138/oj).
(8) Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/223/oj).
(9) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).
(10) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/415/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)