14.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 168/137


Marți, 13 decembrie 2011
Mobilizarea Fondului de solidaritate al UE: Spania (cutremurul de la Lorca) și Italia (inundațiile din regiunea Veneto)

P7_TA(2011)0549

Rezoluția Parlamentului European din 13 decembrie 2011 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în conformitate cu punctul 26 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (COM(2011)0792 – C7-0424/2011 – 2011/2300(BUD))

2013/C 168 E/23

Parlamentul European,

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0792 – C7–0424/2011),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 26,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (2),

—

având în vedere Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată în cursul reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008 privind Fondul de solidaritate,

—

având în vedere scrisoarea Comisiei pentru dezvoltare regională,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0437/2011),

1.

aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

2.

reamintește că punctul 26 din AII din 17 mai 2006 prevede că, atunci când există posibilitatea de a se efectua realocări ale creditelor din capitolul care necesită cheltuieli suplimentare, Comisia ia în considerare acest lucru la elaborarea propunerii necesare;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.


(1)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(2)  JO L 311, 14.11.2002, p. 3.


Marți, 13 decembrie 2011
ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în conformitate cu punctul 26 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia 2012/6/UE.)