5.7.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 262/16


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10373 — Primonial/Samsung/ Target)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2021/C 262/06)

1.   

La data de 23 iunie 2021, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Primonial Real Estate Investment Management, care aparține grupului Primonial („Primonial”, Franța);

—

Samsung SRA Asset Management, care aparține grupului Samsung, („Samsung”, Coreea);

—

SCI TS Influence („target” - „întreprinderea-țintă”), Franța).

Primonial și Samsung dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi-țintă.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

în cazul întreprinderii Primonial: grup de investiții imobiliare care își desfășoară activitatea în principal în Franța, controlat în comun de Bridgepoint Group (Regatul Unit) și Latour Capital Management SAS (Franța), două grupuri independente de investiții în societăți necotate;

—

în cazul întreprinderii Samsung: conglomerat care își desfășoară activitatea, la nivel mondial, într-o gamă largă de sectoare, inclusiv în sectorul electronicii, al construcțiilor navale, al ingineriei și al asigurărilor;

—

în cazul întreprinderii-țintă: societate imobiliară controlată în prezent de grupul Tishman Speyer (SUA) și proprietară a unei singure clădiri (denumită „Influence”) situată în Saint-Ouen, Franța.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10373 — Primonial/Samsung/Target

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

Email: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.