1.

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 ( 2 ) creează pentru piața internă un certificat european de moștenitor și reglementează în mod detaliat regimul său de emitere și efectele acestuia. Obiectivul său este ca moștenitorii, legatarii, executorii testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral să își poată dovedi cu ușurință statutul, drepturile sau competențele în orice stat membru.

2.

Curtea s‑a pronunțat deja în legătură cu certificatul european de moștenitor în mai multe hotărâri ( 3 ). Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) îi adresează în prezent trei întrebări preliminare cu privire la aspecte din regulamentul respectiv care nu au fost încă tratate: a treia întrebare – la care, la indicația Curții, vor fi limitate prezentele concluzii, privește valabilitatea în timp ( 4 ) a unei copii certificate a certificatului, precum și momentul procedural în care trebuie evaluată aceasta.

3.

Atât în practica națională, cât și în doctrină ( 5 ), există interpretări divergente ale regulamentului cu privire la acest aspect, ceea ce confirmă pertinența întrebării preliminare. Răspunzând la această întrebare, Curtea va contribui la facilitarea securității juridice în utilizarea copiilor certificatului european de moștenitor, favorizând integrarea sa în sistemele juridice ale statelor membre.

I.

Cadrul juridic. Regulamentul nr. 650/2012

4.

Potrivit considerentului (7):

5.

Considerentul (67) are următorul cuprins:

6.

Potrivit considerentului (71):

7.

Articolul 62 alineatul (1) („Crearea unui certificat european de moștenitor”) prevede:

8.

Potrivit articolului 63 („Scopul certificatului”):

9.

Articolul 65 alineatul (1) („Solicitarea unui certificat”) prevede:

10.

Articolul 69 („Efectele certificatului”) prevede:

11.

Potrivit articolului 70 („Copii certificate ale certificatului”):

12.

Potrivit articolului 71 („Rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului”):

II.

Situația de fapt, litigiul și întrebările preliminare

13.

Litigiul are ca obiect cererea creditorilor prin care se solicită eliberarea unor bunuri consemnate, care se află sub sechestru judiciar ( 6 ).

14.

Primul creditor, tatăl lui HC și UE, a decedat la 5 mai 2017. Ultima sa reședință obișnuită s‑a situat în Spania, iar succesiunea sa a fost dezbătută în această țară, în fața unui notar, în conformitate cu dreptul spaniol.

15.

Pentru a dovedi, în Austria, că sunt moștenitori în cotă de 50 % ai tatălui lor (primul creditor), HC și UE au prezentat o copie certificată a unui certificat european de moștenitor eliberat de notarul spaniol, în conformitate cu articolul 62 și următoarele din regulament.

16.

Certificatul a fost emis de notarul spaniol la cererea lui HC, în conformitate cu formularul nr. V din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1329/2014 ( 7 ). UE este desemnat nominal în anexa IV la formularul menționat, alături de HC, ambii în calitate de moștenitori în cotă de 50 %.

17.

În căsuța corespunzătoare a copiei certificate (rubrica „Aceasta este valabilă până la”) ( 8 ) se preciza că durata sa de valabilitate este nedeterminată.

18.

Prin hotărârea din 17 septembrie 2018, Bezirksgericht Bregenz (Tribunalul Districtual din Bregenz, Austria) a respins cererea de eliberare a bunurilor consemnate.

19.

Prin hotărârea din 28 ianuarie 2019, Landesgericht Feldkirch (Tribunalul Regional din Feldkirch, Austria), în calitate de instanță de apel, a confirmat hotărârea primei instanțe, considerând că:

–

prin copia unui certificat european de moștenitor își poate dovedi legitimitatea numai partea care a solicitat eliberarea certificatului;

–

eliberarea unui certificat valabil pentru o perioadă nedeterminată este contrară limitării temporale prevăzute la articolul 70 alineatul (3) din regulament. Prin urmare, acesta trebuie considerat un certificat cu o durată de valabilitate normală de șase luni de la data emiterii ( 9 );

–

pentru ca o copie a certificatului să își poată produce efectul de legitimare, ea trebuie să fie valabilă nu numai la momentul depunerii cererii, ci și la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe.

20.

HC și UE au formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care adresează Curții următoarele întrebări preliminare:

III.

Procedura în fața Curții

21.

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 7 iulie 2020.

22.

Guvernele german, austriac, spaniol și maghiar, precum și Comisia au prezentat observații scrise. S‑a considerat că nu se impune organizarea unei ședințe.

IV.

Analiză

23.

Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, singura cu privire la care ne vom pronunța, instanța de trimitere solicită interpretarea articolului 69 și a articolului 70 alineatul (3) din regulament.

24.

Întrebarea, în redactarea sa actuală, prezintă o falsă alternativă, întrucât plasează pe același nivel efectul de legitimare al unei copii certificate a certificatului de moștenitor și legitimarea conferită de certificatul însuși ( 10 ).

25.

Reiese din dosar că întrebarea privește în exclusivitate capacitatea copiei de a produce efecte de legitimare. Întrucât durata de valabilitate a copiei este limitată în timp, trebuie să se stabilească momentul exact în care autoritatea la care este prezentată trebuie să verifice dacă aceasta este sau continuă să fie validă din punct de vedere temporal.

26.

În acest scop, există, în principiu, două opțiuni: a) examinarea trebuie efectuată ținând seama de data la care este depusă cererea susținută de copie și b) examinarea respectivă poate fi efectuată, în plus, luând în considerare momentul în care autoritatea competentă trebuie să decidă asupra cererii respective.

27.

Înainte de a analiza aceste opțiuni, vom aborda anumite aspecte ale regulamentului care pot să aducă o clarificare asupra litigiului.

A.

Certificatul european de moștenitor

28.

Certificatul urmărește, potrivit termenilor considerentului (7) al regulamentului, să faciliteze funcționarea corespunzătoare a pieței interne prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor care doresc să își exercite drepturile în contextul unei succesiuni cu elemente de extraneitate.

29.

În cadrul acestui obiectiv, se acordă o atenție specială garantării într‑un mod eficient a drepturilor moștenitorilor, ale legatarilor și ale persoanelor apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii.

30.

Răspunde în mod direct acestei finalități crearea unui certificat care, emis într‑un stat membru, permite „fiecărui moștenitor, legatar sau având‑cauză menționat în acest certificat să probeze în alt stat membru calitatea sa și drepturile sale succesorale” ( 11 ).

1.

Regimul de emitere și efectele

31.

Certificatul are caracteristici care, în situații de succesiuni cu elemente de extraneitate, vor constitui în mod normal avantaje, dacă se face comparația cu documente naționale de natură similară.

32.

Capacitatea certificatului de a genera aceste avantaje decurge din regimul său de emitere ( 12 ). Certificatul:

–

se solicită, prin intermediul unui formular ( 13 ), unei autorități care are competență judiciară internațională în sensul regulamentului și competență obiectivă de a soluționa succesiunea în sistemul juridic de care aparține;

–

acesta este emis sub forma unui formular uniform și detaliat, cu o porțiune redusă de text liber, disponibil în diferitele limbi oficiale ale Uniunii Europene;

–

cu respectarea procedurilor în materie de probă prevăzute de legislațiile naționale, autoritatea emitentă trebuie să verifice, anterior eliberării acestuia, elementele pe care le va atesta certificatul și să ia măsurile necesare pentru a‑i informa pe toți beneficiarii succesiunii, mai întâi cu privire la cerere, iar ulterior cu privire la eliberare;

–

autoritatea emitentă păstrează certificatul și exercită controlul asupra acestuia. Este obligată să îl rectifice, la cererea părților sau din oficiu, în caz de eroare materială; de asemenea, îl retrage sau îl modifică în cazul în care se dovedește că certificatul sau unele dintre părțile sale nu corespund realității juridice;

–

în general, deciziile autorității emitente pot face obiectul unei căi de atac în fața unei instanțe.

33.

Ca o consecință a acestui sistem și a aspectului uniform al certificatului, emiterea într‑un stat membru produce efecte în mod automat în celelalte state, respectiv fără a fi necesară o altă procedură.

34.

Nu există un control de fond asupra certificatului în statul membru în fața autorităților căruia este utilizat. Necesitatea unei traduceri în scopul circulației este, în plus, limitată, întrucât textul liber al formularului comun este limitat.

35.

Certificatul produce în toate statele membre aceleași efecte:

–

face dovada, cu prezumție iuris tantum, a elementelor cuprinse în acesta (și care sunt reglementate de regulament);

–

îi protejează pe terții de bună‑credință;

–

permite accesul la registre.

36.

Prin urmare, este irelevant dacă documentele utilizate în statul membru în care este prezentată copia certificată a certificatului au sau nu aceleași efecte ( 14 ).

2.

Circulația certificatului

37.

Certificatul nu circulă în forma sa originală. Spre deosebire de alte certificate create pentru spațiul european de libertate, securitate și justiție ( 15 ), precum și de certificatele naționale de moștenitor în unele state membre ( 16 ), cel prevăzut la articolul 62 din regulament rămâne în posesia și sub controlul autorității emitente.

38.

Circulația se realizează, în schimb, prin copia sau prin copiile certificate eliberate „solicitantului și oricărei persoane care dovedește că are un interes legitim” ( 17 ).

39.

Copia transpune în practică efectele certificatului. La fel ca acesta, este suficientă pentru a face dovada elementelor pe care le menționează și care sunt reglementate de regulament.

40.

Utilizarea certificatului nu este obligatorie ( 18 ). Totuși, în cazul în care este utilizat, „ar trebui să se considere că certificatul dovedește în mod fidel elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice, precum condițiile de fond ale dispoziției pentru cauză de moarte” ( 19 ). Statele membre nu pot solicita prezentarea altor elemente de probă atât timp cât prezumția nu este înlăturată.

41.

Importanța copiei certificate în schimburile transfrontaliere impune ca conținutul acesteia să corespundă realității juridice. În vederea asigurării acestei concordanțe:

–

se conferă copiei o durată de viață limitată: validitatea acesteia (literal „perioada de valabilitate”) este limitată de dispozițiile legale, de regulă, la șase luni de la data eliberării sale ( 20 );

–

modificarea, rectificarea sau retragerea certificatului, precum și suspendarea temporară a efectelor acestuia se repercutează în mod automat asupra copiilor. Prin urmare, în prezența uneia dintre aceste împrejurări, autoritatea emitentă trebuie să informeze fără întârziere persoanele cărora le‑au fost eliberate copii certificate pentru a se evita utilizarea abuzivă a acestora ( 21 ).

42.

Regulamentul admite însă prelungirea perioadei de valabilitate (validitate) a unei copii, la expirarea acesteia ( 22 ). Spre deosebire de procedura de eliberare a copiei, nu este reglementat regimul prelungirii.

B.

Momentul aprecierii valabilității copiei

43.

Astfel cum am arătat anterior, a treia întrebare a instanței de trimitere a primit răspunsuri diferite în practica statelor membre și în doctrină. În aceeași ordine de idei, observațiile statelor care au intervenit în cadrul prezentei trimiteri și ale Comisiei sunt divergente.

44.

De fapt, primul aspect care trebuie abordat este acela dacă alegerea momentului determinant pentru a aprecia valabilitatea în timp a copiei poate fi efectuată prin aplicarea regulamentului sau dacă, dimpotrivă, nu există o reglementare la nivel european.

45.

În această privință, există argumente (rezonabile) care pledează pentru soluții complet opuse:

–

o primă poziție susține că tăcerea regulamentului cu privire la acest element lasă soluția la latitudinea legislației din fiecare stat membru ( 23 );

–

o a doua poziție sugerează că răspunsul rezultă chiar din regulament. Unele dintre expresiile utilizate în acesta, precum și motive legate de obiectivul facilitării gestionării succesiunii, permit să se susțină că momentul relevant pentru a stabili dacă o copie este validă, din punct de vedere temporal, este atunci când este prezentată în procedura care are ca obiect adoptarea unei decizii pe baza ei ( 24 ).

46.

Suntem în favoarea celei de a doua poziții, cu nuanțele pe care le vom prezenta mai departe, referitoare la pluralitatea obiectivelor regulamentului – facilitarea gestionării succesiunii fiind unul dintre acestea.

47.

Înțelegem, totuși, că este legitimă existența unor îndoieli cu privire la faptul că legiuitorul european, după ce a reglementat în detaliu regimul de emitere a certificatului, a dorit să stabilească momentul pentru evaluarea valabilității copiei, înlăturând astfel dispozițiile naționale de procedură.

48.

Deși regulamentul nu oferă, în mod explicit, o soluție la această întrebare, considerăm ca posibilă identificarea ei prin intermediul interpretării regulamentului în conformitate cu criteriile hermeneutice uzuale (cu excepția interpretării literale, întrucât, repetăm, nu există o normă expresă în această privință în regulament). Un răspuns uniform în întreaga Uniune ( 25 ) este, fără îndoială, preferabil pentru securitatea juridică.

49.

Acest răspuns unic garantează, în plus, egalitatea efectelor unui certificat atunci când copiile sale sunt prezentate spre examinare, simultan, în mai multe state membre. Dacă, în această situație, stabilirea momentului aprecierii valabilității copiei ar fi lăsată la latitudinea fiecăruia dintre statele respective, copia prezentată în același timp în fața mai multor instanțe naționale ar putea să producă efecte diferite, ca urmare a aprecierii sale diferite (care rezultă dintr‑o apreciere în momente diferite) în oricare dintre acestea ( 26 ).

1.

Interpretarea sistematică

50.

Regulamentul conține expresii care leagă cerința valabilității în timp a copiei de primul moment în care titularul său o prezintă autorității care trebuie să îi soluționeze cererea. Determinarea momentului despre care este vorba (cel al introducerii cererii sau unul ulterior) va depinde de natura procedurii și de normele care o reglementează în statul membru corespunzător.

51.

Această legătură rezultă din termenii „utilizării” și „să își dovedească” de la articolul 63 alineatul (1), precum și din referirea la persoana care deține copia și care, pentru „a fi în măsură să utilizeze” certificatul după expirarea perioadei de valabilitate a copiei, trebuie să solicite o prelungire, în conformitate cu articolul 70 alineatul (3).

52.

Termenii folosiți sugerează o activitate care este epuizată în momentul în care este realizată: „utilizarea” descrie acțiunea de a prezenta copia sau de a o comunica autorității competente. Persoana care „dovedește” o calitate afirmă că o deține în acel moment precis. Copia care face obiectul acestor acțiuni sau care le însoțește trebuie să fie valabilă în momentul în care are loc activitatea corelativă.

53.

Considerentul (71) al regulamentului precizează că „[p]rotecția ar trebui asigurată dacă sunt prezentate copii certificate încă valabile”. Din această formulare se poate deduce că o copie valabilă la momentul prezentării este aptă să producă efecte chiar și după expirarea sa ( 27 ).

54.

Este adevărat că teza reprodusă indică o situație foarte specifică, astfel încât domeniul său de aplicare este limitat ( 28 ): se referă la protecția terților care fac plăți sau transmit bunuri persoanei indicate în copie ca având calitatea necesară (ori le cumpără de la persoana respectivă). Aceste persoane ( 29 ) nu primesc nicio comunicare privind suspendarea efectelor certificatului, care poate interveni în cursul procesului de rectificare, de modificare sau de retragere a acestuia [articolul 73 alineatul (1) litera (a) din regulament].

55.

Eficacitatea copiei poate fi repusă în discuție în această perioadă; totuși, pentru terții pe care i‑am menționat, ea va continua să fie valabilă, din punct de vedere temporal ( 30 ), întrucât nu era contestată în momentul în care când le‑a fost prezentată și nu se prevede ca autoritatea emitentă a certificatului să îi informeze cu privire la modificările unui astfel de document.

56.

În orice caz, considerăm că prevederile pe care tocmai le‑am amintit susțin mai degrabă teza favorabilă unei soluții uniforme (implicite), decât a multitudinii de abordări naționale.

2.

Interpretarea teleologică: eliminarea obstacolelor care rezultă din caracterul transfrontalier al succesiunii

57.

Faptul că prima prezentare a unei copii constituie momentul determinant pentru aprecierea valabilității sale în timp răspunde unor argumente legate de obiectivele care guvernează regimul documentelor respective.

58.

În cazul în care prezentarea (inițială) a copiei nu ar fi factorul temporal esențial, iar reiterarea sa ar fi solicitată ulterior, s‑ar genera întârzieri, formalități și eforturi suplimentare, atât pentru părțile interesate, cât și pentru autoritățile responsabile cu succesiunea ( 31 ).

59.

Raționamentul descris este conform cu scopurile care au inspirat crearea certificatului. În special, prin instituirea acestuia se urmărea:

–

„garanta[rea] într‑un mod eficient [a drepturilor] moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii”;

–

configurarea modului în care o „succesiune cu elemente de extraneitate […] să fie soluționată într‑o manieră rapidă, simplă și eficace” ( 32 ).

60.

Realizarea acestor obiective ar fi pusă în pericol dacă valabilitatea copiei s‑ar impune, în plus față de momentul prezentării copiei, atunci când autoritatea căreia îi este prezentată urmează să adopte decizia finală. Dacă aceasta ar fi situația, există temerea că, în practică, ocaziile în care persoana interesată va trebui să solicite autorității emitente prelungirea, sau o nouă copie, vor fi mai multe decât cele în care nu va fi necesar să facă acest lucru.

61.

În cadrul aprecierii avantajelor și a dezavantajelor, trebuie să se țină seama de faptul că autoritatea emitentă a copiei se situează în general ( 33 ) într‑un stat membru diferit de cel în care este prezentată aceasta, astfel încât repetarea cererilor va conduce inevitabil la întârzieri și la importante costuri suplimentare ( 34 ). Rapiditatea, simplitatea și eficiența sistemului ar avea de suferit în aceeași măsură.

62.

În plus, după cum subliniază guvernul german ( 35 ), termenul suplimentar pe care l‑ar oferi prelungirea sau reînnoirea copiei certificate ar putea să nu fie suficient pentru a asigura că aceasta produce efecte la data adoptării deciziei. În această eventualitate, ar fi indispensabil să se formuleze cereri succesive de prelungire sau de reînnoire, în funcție de durata mai lungă sau mai scurtă a procedurii.

63.

În concluzie, considerăm că nu este în conformitate cu regulamentul să se impună persoanei interesate, ca regulă generală, obligația de a solicita prelungirea valabilității copiei – sau eliberarea uneia noi –, în cazul în care copia prezentată era valabilă și producea efecte în momentul procedural în care a fost depusă.

C.

Corespondența certificatului (și a copiilor sale) cu realitatea juridică

64.

Totuși, este posibil ca, ulterior momentului inițial în care este prezentată copia, să existe unele îndoieli sau anumite indicații că certificatul a putut fi rectificat, modificat, retras sau suspendat. În această situație, copia ar putea, în mod neașteptat, să nu corespundă fidel certificatului în sine.

65.

Intenția de a facilita gestionarea succesiunii cu elemente de extraneitate este un scop esențial al regulamentului, dar nu constituie un imperativ absolut. Ea coexistă cu preocuparea de a menține identitatea între ceea ce se certifică și realitatea juridică. Acest obiectiv se traduce, la rândul său, prin necesitatea de a garanta concordanța dintre realitate și certificat și dintre acesta și copiile sale.

66.

În cadrul unei proceduri contradictorii, partea care este prejudiciată de conținutul certificatului are interesul de a acorda atenție acestor elemente și poate, dacă este cazul, să comunice autorității sesizate cu soluționarea litigiului posibilele modificări ale documentului (certificatului) original, ulterioare eliberării copiei depuse ( 36 ).

67.

Nimic nu împiedică, în acest context, autoritatea sesizată cu soluționarea litigiului să evalueze pertinența afirmațiilor care contrazic corespondența realității cu certificatul sau a certificatului cu copia și să solicite un nou document conform cu realitatea.

68.

Situația este diferită în procedurile în care nu există obligația emitentului de informare a altor persoane interesate sau a unor persoane potențial lezate, pentru ca acestea să se înfățișeze înaintea autorității decizionale. Astfel cum am explicat anterior, regulamentul a instituit garanții ( 37 ) care oferă soluția pentru aceste cazuri.

69.

Astfel, autoritatea emitentă trebuie să informeze persoanele cărora le‑a eliberat copia în legătură cu orice schimbare referitoare la certificat ( 38 ) pentru a evita utilizarea abuzivă a acesteia ( 39 ). În opinia noastră, o parte care nu informează (autoritatea din statul membru de primire, căreia i‑a fost prezentată copia) cu privire la faptul că aceasta nu mai corespunde cu certificatul original, întrucât certificatul respectiv a fost retras, rectificat sau modificat, acționează în mod abuziv.

70.

În sfârșit, în cazul în care autoritatea căreia i se prezintă copia obține, prin alte mijloace, informații care să justifice în mod rezonabil existența unor îndoieli cu privire la starea certificatului original, nimic nu o împiedică să solicite persoanei interesate dovedirea acestui detaliu.

71.

Astfel cum am arătat deja, regulamentul permite deținătorului copiei să solicite prelungirea sau eliberarea unei noi copii ( 40 ), fără nicio condiție ( 41 ). Această prevedere diferă de cea conținută în propunerea inițială a Comisiei, al cărei articol 43 limita valabilitatea copiilor la trei luni ( 42 ). Nu era posibilă o eliberare inițială pentru un interval mai lung și nici prelungirea valabilității copiei expirate. Persoanei interesate îi rămânea, ca unică opțiune, solicitarea unei noi copii.

72.

Durata scurtă a perioadei vizate a provocat reacția nefavorabilă a unor autori și profesioniști din domeniul dreptului ( 43 ). Articolul 43 din propunere a fost modificat de Parlamentul European, care a sugerat redactarea actuală.

73.

Soluția reținută în cele din urmă, mai flexibilă, permite coexistența pașnică a scopurilor regulamentului:

–

pe de o parte, aceasta ia în considerare data depunerii copiei ca moment în care trebuie apreciată în mod normal valabilitatea sa din punct de vedere temporal;

–

pe de altă parte, stabilește mecanisme pentru confirmarea identității dintre certificat și copie în ipoteza în care, atunci când trebuie să decidă, autoritatea are îndoieli cu privire la o copie care a expirat între timp.

74.

Credem că în acest mod coexistă în echilibru obiectivul ca persoanele interesate să dispună de posibilitatea „ca o succesiune cu elemente de extraneitate […] să fie soluționată într‑o manieră rapidă, simplă și eficace” și cel ca autoritățile competente să asigure exactitatea informațiilor conținute în certificat și care se reflectă în copie.

75.

Astfel, se respectă cu o mai mare fidelitate prezumția că persoana sau persoanele care figurează în certificat (în speță, ca moștenitori) sunt titularii drepturilor sau ai puterilor stipulate în acesta, fără mai multe condiții sau limitări decât cele menționate în certificat, a cărui copie certificată nu face decât să transmită informațiile respective autorităților competente ale unui alt stat membru.

V.

Concluzie

76.

Având în vedere cele de mai sus, propunem să se răspundă la a treia întrebare adresată de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) după cum urmează: