C-453/0562005J04530008.000150861510217CJHOTĂRÂREA DIN 21.6.2007 — CAUZA C-453/05LUDWIG<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera întâi)</P><P><DATE ISO="20070621">21 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: germana.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-453/05,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Finanzgericht des Landes Brandenburg (Germania), prin decizia din 23 noiembrie 2005, primită de Curte la 20 decembrie 2005, în procedura

Volker Ludwig

împotriva

Finanzamt Luckenwalde,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul P. Jann, preşedinte de cameră, domnii A. Tizzano, A. Borg Barthet, M. Ilešič şi E. Levits (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 8 martie 2007,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru domnul Ludwig, de K. Landry, Rechtsanwalt;

pentru guvernul german, de doamna C Schulze-Bahr, în calitate de agent;

pentru guvernul elen, de domnul M. Apessos şi de doamna Z. Chatzipavlou, în calitate de agenţi;

pentru guvernul francez, de domnii G. de Bergues şi J.-C Gracia, în calitate de agenţi;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnii D. Triantafyllou şi W. Mölls, în calitate de agenţi,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1, denumită în continuare A şasea directivă), în special a noţiunii negociere de credite cuprinsă în acesta.2Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între, pe de o parte, domnul Ludwig (denumit în continuare reclamantul din acţiunea principală), consilier patrimonial, şi, pe de altă parte, Finanzamt Luckenwalde referitor la refuzul acestuia din urmă de a scuti de impozitul pe cifra de afaceri un comision în sumă netă de 267 de euro, primit de reclamantul din acţiunea principală în cursul primului trimestru al anului 2005.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Reglementarea comunitară</P></TI>3Conform articolului 2 alineatul (1) din A şasea directivă, sunt supuse taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare TVA) livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul ţării de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare.4Articolul 13 intitulat Scutiri pe teritoriul ţării prevede:

[...]

<TI><NP><NO.P>B.</NO.P><TXT>Alte scutiri</TXT></NP></TI>

Fără a aduce atingere altor dispoziţii comunitare, statele membre scutesc, în anumite condiţii pe care acestea le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă şi directă a scutirilor de mai jos şi de a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz:

[...]

(d)următoarele operaţiuni:

1.acordarea şi negocierea de credite şi gestionarea creditelor de către persoana care le acordă;

[...]

<TI><P>Reglementarea naţională</P></TI>5Dispoziţiile pertinente din legea referitoare la impozitul pe cifra de afaceri (Umsatzsteuergesetz, BGBl. 1979 I, p. 1953), în versiunea aplicabilă acţiunii principale, au următorul cuprins:

Articolul 1 — Operaţiuni impozabile

1)Sunt supuse impozitului pe cifra de afaceri următoarele operaţiuni:

1.livrările şi alte prestări, efectuate cu titlu oneros pe teritoriul ţării de către un comerciant în cadrul activităţii sale.

[...]

Articolul 4 — Scutiri pentru livrări şi alte prestări

Operaţiunile următoare care intră în sfera de aplicare a articolului 1 alineatul 1 punctul 1 sunt scutite:

[...]

8.a)acordarea şi negocierea de credite, [...]

<TI><P>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</P></TI>6Reclamantul din acţiunea principală exercită profesia de consilier patrimonial independent în numele societăţii Deutsche Vermögensberatung AG (denumită în continuare DVAG) pe baza unui contract de agenţie comercială.7DVAG pune le dispoziţia persoanelor private, prin intermediul subagentului său care acţionează în calitate de consilier patrimonial, diferite produse financiare precum creditele, ale căror condiţii generale au fost definite în prealabil cu instituţii financiare de credit.8în acest scop, consilierul patrimonial prospectează potenţiali clienţi, în numele DVAG, pentru a-i invita la un interviu având ca scop întocmirea bilanţului patrimoniului lor şi stabilirea eventualelor nevoi de investiţie ale acestora.9în urma unei analize a situaţiei financiare a unei persoane astfel contactate, realizate datorită unui program de calculator pus la dispoziţie de DVAG, consilierul patrimonial îi propune acestei persoane produsele financiare care pot să răspundă nevoilor sale.10Dacă persoana îşi manifestă interesul pentru un credit, consilierul pregăteşte o ofertă de contract ferm transmisă, în urma semnării de către client, către DVAG, care controlează corectitudinea acesteia. DVAG trimite oferta de contract unei instituţii financiare de credit care este liberă să o accepte, să o refuze sau să modifice termenii acesteia.11în cazul încheierii contractului, DVAG primeşte un comision de rezultat din partea instituţiei financiare de credit DVAG plăteşte, la rândul său, consilierului patrimonial, în calitatea sa de subagent şi ca remuneraţie pentru intervenţia sa în încheierea contractului respectiv, un comision al cărui cuantum depinde de clauzele contractului de agenţie comercială. Cât priveşte clientul, acesta nu plăteşte vreun comision nici către DVAG, nici consilierului.12Consilierul este responsabil de urmărirea clientelei sale ulterior încheierii fiecărui contract de credit.13Prin intermediul acestui mecanism, reclamantul din acţiunea principală a primit de la DVAG, în calitate de subagent, un comision în sumă netă de 267 de euro, în urma contribuţiei la încheierea unui contract de credit în cursul primului trimestru al anului 2005. întrucât reclamantul din acţiunea principală apreciază că operaţiunea efectuată de el şi care a ocazionat plata comisionului respectiv este scutită de TVA în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă, acesta contestă în faţa Finanzgericht des Landes Brandenburg perceperea taxei menţionate în cotă de 16 % de către administraţia fiscală germană.14în cadrul acestei acţiuni, Finanzgericht des Landes Brandenburg a decis să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1)Atunci când o persoană impozabilă — eventual reprezentată de un subagent -procură clienţilor prospectaţi de aceasta credite acordate de diferiţi împrumutători cu care a realizat în prealabil un acord referitor la condiţiile generale aplicabile clienţilor săi şi de la care primeşte un comision pentru negocierea unui produs, chiar dacă, făcând acest lucru, el analizează situaţia patrimonială a clienţilor, precum şi nevoile lor personale şi financiare, suntem în prezenţa unei prestări de negociere în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă sau această prestare este una neautonomă, accesorie prestării principale, care constituie un serviciu financiar ce nu este vizat prin articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă?2)Scutirea negocierii de credite prevăzută la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă presupune că:

a)există o relaţie contractuală directă între negociator, pe de o parte, şi împrumutat şi/sau împrumutător, pe de altă parte,b)şi că negociatorul trebuie să intre în contact nu doar cu împrumutatul, ci şi cu împrumutătorul şi să ajungă la un acord cu acesta asupra detaliilor contractului,

sau scutirea se referă şi la plăţile comisioanelor pe care o persoană impozabilă le primeşte de la un agent principal, pentru care lucrează în calitate de subagent şi în numele căruia apare faţă de clienţii acestuia, în schimbul faptului că aceşti clienţi încheie contracte de credit cu împrumutători indicaţi de agentul principal, dar fără ca subagentul să intre în contact cu împrumutătorul?

<TI><P>Cu privire la întrebările preliminare</P></TI><TI><P>Cu privire la prima întrebare</P></TI>15Prin intermediul primei sale întrebări, instanţa de trimitere doreşte să ştie, în esenţă, care dintre activităţile reclamantului din acţiunea principală, şi anume negocierea de credite sau consultanţa patrimonială, este determinantă pentru calificarea prestării acestuia în raport cu scutirea prevăzută la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă.16Din decizia de trimitere rezultă că activitatea reclamantului din acţiunea principală constă, pe de o parte, în oferirea de consultanţă clienţilor referitor la situaţia lor financiară şi, pe de altă parte, în a face astfel încât aceştia din urmă să încheie un contract de credit în caz de nevoie. Pentru această activitate, reclamantul din acţiunea principală primeşte, cu titlu de remuneraţie, o parte din comisionul plătit către DVAG de instituţiile financiare de credit, această remuneraţie fiind supusă condiţiei potrivit căreia consilierul patrimonial, în calitate de subagent al DVAG, contribuie la încheierea unui contract de credit între aceste instituţii şi clienţii pe care i-a abordat.17Din articolul 2 alineatul (1) din A şasea directivă care defineşte domeniul de aplicare al directivei respective rezultă că fiecare prestare de servicii trebuie să fie considerată în mod normal ca fiind distinctă şi independentă şi că prestarea constituită dintr-un singur serviciu pe plan economic nu trebuie să fie descompusă în mod artificial pentru a nu altera funcţionalitatea sistemului TVA-ului, astfel încât trebuie identificate elementele caracteristice ale operaţiunii respective pentru a determina dacă o persoană impozabilă livrează consumatorului, considerat ca un consumator mediu, mai multe prestaţii principale distincte sau o prestaţie unică (hotărârea din 25 februarie 1999, CPP, Ć-349/96, Rec, p. I-973, punctul 29).18în această privinţă, este vorba despre o prestaţie unică în special în situaţia în care unul sau mai multe elemente trebuie considerate ca reprezentând prestaţia principală, pe când, invers, unul sau mai multe elemente trebuie să fie privite ca una sau mai multe prestaţii accesorii care au acelaşi tratament fiscal precum prestaţia principală. O prestaţie trebuie să fie considerată accesorie unei prestaţii principale atunci când ea nu constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiţii de serviciul principal al prestatorului (hotărârea din 22 octombrie 1998, Madgett şi Baldwin, C-308/96 şi C-94/97, Rec, p. I-6229, punctul 24, şi hotărârea CPP, citată anterior, punctul 30).19în acţiunea principală, pe de o parte, împrejurarea că prestările efectuate de către DVAG şi de subagentul acesteia sunt remunerate de către instituţiile financiare de credit doar cu condiţia ca acei clienţi abordaţi şi cărora li se oferă consultanţă de către consilierul patrimonial să încheie un contract de credit face ca prestarea de negociere să fie considerată ca reprezentând prestarea principală, prestarea de consultanţă fiind doar accesorie. Negocierea de credite apare, pe de altă parte, ca fiind prestarea decisivă pentru împrumutaţi, precum şi pentru instituţiile financiare de credit, în măsura în care activitatea de consultanţă patrimonială intervine doar într-o fază preliminară şi se limitează la asistarea clientului în alegerea, dintre diferitele produse financiare, a celor care sunt cel mai bine adaptate la situaţia şi la nevoile sale.20Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că împrejurarea că o persoană impozabilă analizează situaţia patrimonială a clienţilor prospectaţi prin demersurile sale în vederea procurării de credite acestora nu se opune recunoaşterii unei prestări de negociere de credite scutite în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă, dacă, în lumina elementelor de interpretare de mai sus, prestarea de negociere de credite oferită de persoana impozabilă respectivă trebuie considerată ca fiind prestarea principală faţă de care prestarea de consultanţă patrimonială este accesorie, astfel încât aceasta din urmă beneficiază de acelaşi tratament fiscal ca şi prima. Este de competenţa instanţei de trimitere să stabilească dacă aceasta este situaţia în litigiul aflat pe rolul său.<TI><P>Cu privire la a doua întrebare</P></TI><TI><P>Observaţii preliminare</P></TI>21Trebuie amintit că termenii utilizaţi pentru a indica scutirile prevăzute la articolul 13 din A şasea directivă sunt de strictă interpretare, având în vedere că acestea constituie derogări de la principiul general potrivit căruia TVA-ul este perceput pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de către o persoană impozabilă (hotărârea din 15 iunie 1989, Stiching Uitvoering Financiële Acties, 348/87, Rec, p. 1737, punctul 13, şi hotărârea din 5 iunie 1997, SDC, C-2/95, Rec, p. I-3017, punctul 20).22De asemenea, potrivit unei jurisprudente constante, respectivele scutiri constituie noţiuni autonome de drept comunitar care au ca obiect evitarea unor divergenţe în aplicarea regimului TVA-ului de la un stat membru la altul şi trebuie să fie considerate în contextul general al sistemului comun de TVA (hotărârea din 8 martie 2001, Skandia, C-240/99, Rec, p. I-1951, punctul 23, şi hotărârea din 3 martie 2005, Arthur Andersen, C-472/03, Rec, p. I-1719, punctul 25).23Termenul negociere prevăzut la punctele 1-5 ale articolului 13 secţiunea B litera (d) din A şasea directivă nu este definit în directiva respectivă. Cu toate acestea, Curtea a hotărât în contextul punctului 5 din această dispoziţie că această noţiune vizează o activitatea efectuată de către o persoană intermediară care nu ocupă locul unei părţi la un contract având ca obiect un produs financiar şi a cărei activitate este diferită de prestaţiile contractuale tipice efectuate de părţile la astfel de contracte, într-adevăr, activitatea de negociere este un serviciu prestat unei părţi contractante şi remunerat de către aceasta ca o activitate distinctă de intermediere. în această privinţă, finalitatea unei astfel de activităţi este de a face ceea ce este necesar pentru ca două părţi să încheie un contract, fără ca negociatorul să aibă un interes propriu cu privire la conţinutul contractului (a se vedea în acest sens hotărârea din 13 decembrie 2001, CSC Financial Services, C-235/00, Rec, p. I-10237, punctul 39). în schimb, nu este vorba despre o activitate de negociere atunci când una dintre părţile la contract încredinţează unui subcontractant o parte din operaţiunile materiale legate de contract (a se vedea în acest sens hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, punctul 40).24Instanţa de trimitere doreşte să afle dacă noţiunea negociere, în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă, presupune, pe de o parte, existenţa unei legături contractuale între prestatorul serviciului de negociere de credite şi una dintre părţile la contractul de credit şi, pe de altă parte, în cazul unui răspuns negativ, dacă un contract direct între prestatorul respectiv şi cele două părţi la contractul de credit este necesar pentru a aplica scutirea prevăzută la punctul 1 al articolului menţionat<TI><P>Cu privire la necesitatea unei legături contractuale între negociator şi una dintre părţile la contract</P></TI>25Trebuie subliniat că operaţiunile scutite în temeiul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă sunt definite în funcţie de natura prestărilor de servicii furnizate, şi nu în funcţie de prestator sau de destinatarul serviciului. într-adevăr, această dispoziţie nu face nicio referire la aceştia din urmă [a se vedea, prin analogie, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctele 3 şi 5 din A şasea directivă, hotărârea SDC, citată anterior, punctul 32, iar în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din această directivă, hotărârea din 4 mai 2006, Abbey National, C-169/04, Rec, p. I-4027, punctul 66].26Această constatare este valabilă şi cu privire la natura raportului dintre negociator şi părţile la contract, în măsura în care textul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă nu conţine nicio indicaţie referitoare la acest aspect.27într-adevăr, din jurisprudenţa Curţii rezultă că, pentru a fi calificate drept operaţiuni scutite în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) din A şasea directivă, serviciile prestate trebuie să formeze un ansamblu distinct, apreciat în mod global, care are drept efect îndeplinirea funcţiilor specifice şi esenţiale ale serviciului de negociere [a se vedea în acest sens, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă, hotărârile citate anterior SDC, punctul 66, şi CSC Financial Services, punctul 25, precum şi, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din această directivă, hotărârea Abbey National, citată anterior, punctul 70].28în această privinţă, Curtea a apreciat că activitatea de negociere este o activitate de intermediere care poate consta, printre altele, în a indica unei părţi din contract ocaziile de a încheia un astfel de contract, în a contracta cu cealaltă parte şi în a negocia în numele clientului şi pentru acesta detaliile prestaţiilor reciproce, finalitatea unei astfel de activităţi fiind aceea de a face ceea ce este necesar pentru ca cele două părţi să încheie un contract, fără ca negociatorul să aibă un interes propriu cu privire la conţinutul acestuia [a se vedea în acest sens, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din A şasea directivă, hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, punctul 39].29Din cele de mai sus rezultă, aşadar, că recunoaşterea unei activităţi de negociere scutite în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă nu ar putea depinde în mod necesar de existenţa unei legături contractuale între prestatorul serviciului de negociere şi una dintre părţile la contractul de credit.30Contrar celor susţinute de guvernul german, această constatare nu este contrazisă de împrejurarea că, la punctul 39 din hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, Curtea a indicat că activitatea de negociere este un serviciu prestat unei părţi contractante şi remunerat de către aceasta ca activitate distinctă de intermediere.31într-adevăr, mai întâi, în cauza CSC Financial Services menţionată, chestiunea existenţei unui contract între prestatorul şi destinatarul serviciului, în această împrejurare CSC Financial Services Ltd, şi, respectiv, Sun Alliance Group, nu era în discuţie. Astfel cum rezultă de la punctul 7 din această hotărâre, o asemenea legătură contractuală exista în speţă. în pofida acestei împrejurări, Curtea a constatat totuşi, sub rezerva aprecierii faptelor în speţă de către instanţa de trimitere, că CSC Financial Services Ltd părea să exercite o activitate similară cu cea a unui subcontractant, căruia o parte la contract i-ar fi încredinţat simple operaţiuni materiale legate de contract, care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 13 secţiunea B litera (d) punctele 3-5 din A şasea directivă (hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, punctul 40). Prin urmare, constatarea Curţii privind existenţa unei legături contractuale între prestator şi destinatarul serviciului nu a putut avea, în argumentarea Curţii, importanţa pe care i-o atribuie guvernul german în observaţiile sale.32Trebuie amintit în continuare, pe de o parte, că, în această cauză, Curtea, atunci când s-a referit la punctele 64 şi 66 din hotărârea SDC, citată anterior, a subliniat caracterul primordial al naturii activităţilor CSC Financial Services Ltd pentru a stabili dacă aceasta efectua o prestare scutită în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctele 3-5 din A şasea directivă (hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, punctele 23-28). Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca introducere la punctul 39 din această hotărâre că nu este necesar să analizeze sensul exact al termenului negociere.33în consecinţă, aplicarea scutirii prevăzute la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă nu ar putea depinde de existenţa unei legături contractuale între prestatorul serviciului de negociere şi o parte la contractul de credit, ci trebuie apreciată având în vedere însăşi natura prestării furnizate şi finalitatea sa, astfel cum au fost amintite la punctul 23 din prezenta hotărâre.<TI><P>Cu privire la necesitatea unui contract direct între negociator şi cele două părţi la contract</P></TI>34Trebuie să se sublinieze că formularea articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă nu exclude, în principiu, ca activitatea de negociere să se împartă în diferite servicii distincte care pot intra în sfera noţiunii negociere de credite în sensul acestei dispoziţii şi care pot beneficia de scutirea pe care aceasta o prevede [a se vedea în acest sens, cu privire la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 3 din A şasea directivă, hotărârea SDC, citată anterior, punctul 64; în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 5 din această directivă, hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, punctul 23, precum şi, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din această directivă, hotărârea Abbey National, citată anterior, punctul 67].35în aceste condiţii, din principiul neutralităţii fiscale rezultă că operatorii trebuie să poată alege modelul de organizare pe care, din punct de vedere strict economic, îl consideră cel mai convenabil, fără să rişte excluderea operaţiunilor lor de la scutirea prevăzută la articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din A şasea directivă [a se vedea în acest sens, în ceea ce priveşte articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 6 din A şasea directivă, hotărârea Abbey National, citată anterior, punctul 68].36Cu toate acestea, astfel cum s-a amintit la punctul 27 din prezenta hotărâre, pentru a fi calificat drept operaţiune scutită în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă, serviciul furnizat de către prestator trebuie să formeze un ansamblu distinct, apreciat în mod global, care are drept efect îndeplinirea funcţiilor specifice şi esenţiale ale serviciului de negociere.37în consecinţă, articolul 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă nu se opune, în împrejurări precum cele din acţiunea principală, faptului ca serviciul de negociere a creditelor să se împartă în două prestări, una furnizată de agentul principal, şi anume DVAG, în cadrul negocierii cu instituţiile financiare de credit, şi cealaltă furnizată de subagentul său, şi anume reclamantul din acţiunea principală în calitatea sa de consilier patrimonial, în cadrul negocierii cu împrumutaţii.38Trebuie amintit că, potrivit punctului 39 din hotărârea CSC Financial Services, citată anterior, negocierea este o activitate de intermediere care poate consta, printre altele, în a indica unei părţi la contract ocaziile de a încheia un astfel de contract, finalitatea unei astfel de activităţi fiind de a face ceea ce este necesar pentru ca două părţi să încheie un contract, fără ca negociatorul să aibă un interes propriu cu privire la conţinutul său. Prin urmare, noţiunea de negociere nu presupune în mod necesar ca negociatorul, în calitate de subagent al unui agent principal, să intre în contact direct cu cele două părţi la contract pentru a negocia ansamblul clauzelor, cu condiţia, totuşi, ca activitatea sa să nu se limiteze la asumarea unei părţi a operaţiunilor materiale legate de contract.39în plus, însuşi faptul că una dintre părţile la contract a stabilit în prealabil clauzele unui contract de credit nu ar putea împiedica, în sine, furnizarea unei prestări de negociere în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă, deoarece, astfel cum rezultă de la punctul precedent, activitatea de negociere se poate limita la a indica unei părţi la contract ocaziile de a încheia un astfel de contract.40în consecinţă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare adresată că împrejurarea că o persoană impozabilă nu are o relaţie contractuală cu niciuna dintre părţile la un contract de credit la încheierea căruia a contribuit şi nu intră direct în contact cu una dintre aceste părţi nu se opune faptului ca persoana impozabilă respectivă să furnizeze o prestare de negociere de credite scutită în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>41întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

1)împrejurarea că o persoană impozabilă analizează situaţia patrimonială a clienţilor prospectaţi prin demersurile sale în vederea procurării de credite acestora nu se opune recunoaşterii unei prestări de negociere de credite scutite în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, dacă, în lumina elementelor de interpretare de mai sus, prestarea de negociere de credite oferită de persoana impozabilă respectivă trebuie considerată ca fiind prestarea principală faţă de care prestarea de consultanţă patrimonială este accesorie, astfel încât aceasta din urmă beneficiază de acelaşi tratament fiscal ca şi prima. Este de competenţa instanţei de trimitere să stabilească dacă aceasta este situaţia în litigiul aflat pe rolul său,2)împrejurarea că o persoană impozabilă nu are o relaţie contractuală cu niciuna dintre părţile la un contract de credit la încheierea căruia a contribuit şi nu intră direct în contact cu una dintre aceste părţi nu se opune faptului ca persoana impozabilă respectivă să furnizeze o prestare de negociere de credite scutită în sensul articolului 13 secţiunea B litera (d) punctul 1 din A şasea directivă 77/388,

Semnături