COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 5.2.2025
COM(2025) 32 final
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
privind delegarea competenței de a adopta acte delegate conferită Comisiei în temeiul Regulamentului (UE) 2020/1056 al Parlamentului European și al Consiliului privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri
1.Introducere
Regulamentul (UE) 2020/1056 privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri (denumit în continuare „Regulamentul eFTI”) instituie un cadru juridic care le permite operatorilor economici să facă schimb de informații în format electronic privind transportul de mărfuri rutier, feroviar, pe căi navigabile interioare și aerian în interiorul UE cu autoritățile de aplicare a legii.
Regulamentul eFTI urmărește să încurajeze digitalizarea transportului de mărfuri și a operațiunilor logistice aferente, pentru a reduce costurile administrative, a îmbunătăți capacitățile de aplicare a legii ale autorităților competente și a face transportul mai eficient și mai sustenabil. Regulamentul eFTI a intrat în vigoare la 20 august 2020. În timp ce majoritatea dispozițiilor se aplică de la data intrării lor în vigoare sau de la 21 august 2024, cerința ca autoritățile statelor membre să accepte informațiile prezentate pentru control în format electronic va începe să se aplice numai de la 9 iulie 2027.
Printre obiectivele fundamentale ale Regulamentului eFTI se numără armonizarea definițiilor și a formatelor datelor, precum și măsurile de îmbunătățire a fluxurilor de date în vederea creșterii eficienței. În acest scop, articolul 2 alineatul (3), articolul 7, articolul 12 alineatul (5) și articolul 13 alineatul (3) din regulament împuternicesc Comisia să adopte acte delegate. În mod concret:
a)articolul 2 alineatul (3) împuternicește Comisia să adopte acte delegate de modificare a anexei I, care conține informații de reglementare care intră sub incidența Regulamentului eFTI;
b)articolul 7 împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a completa Regulamentul eFTI prin stabilirea și modificarea setului de date eFTI comune și a subseturilor de date eFTI;
c)articolul 12 alineatul (5) împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a completa Regulamentul eFTI prin stabilirea de norme privind certificarea platformelor eFTI și privind utilizarea mărcii de certificare, inclusiv norme privind reînnoirea, suspendarea și retragerea certificării;
d)articolul 13 alineatul (3) împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a completa Regulamentul eFTI prin stabilirea de norme privind certificarea furnizorilor de servicii eFTI, inclusiv norme privind reînnoirea, suspendarea și retragerea certificării.
Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele de mai sus este conferită Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 20 august 2020. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
În conformitate cu articolul 14 alineatul (2), Comisia trebuie să elaboreze un raport cu privire la delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Prezentul raport acoperă această obligație.
2.Exercitarea competențelor delegate
Până la data adoptării prezentului raport, Comisia și-a exercitat de două ori competența de a adopta acte delegate în temeiul Regulamentului eFTI:
·În conformitate cu articolul 2 alineatul (3), la 15 iulie 2024, Comisia a adoptat Regulamentul delegat (UE) 2024/2025 al Comisiei pentru a modifica partea B din anexa I la Regulamentul eFTI, încorporând trimiteri la cerințele privind informațiile de reglementare din dreptul intern notificate Comisiei de către statele membre în conformitate cu Regulamentul eFTI.
·În conformitate cu articolul 7, la 26 iulie 2024, Comisia a adoptat Regulamentul delegat (UE) 2024/2024 al Comisiei pentru a completa Regulamentul eFTI prin stabilirea setului de date eFTI comune și a subseturilor de date eFTI.
Comisia nu a făcut încă uz de competențele delegate prevăzute la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 13 alineatul (3). Cu toate acestea, actele delegate respective sunt în curs de pregătire și se preconizează că vor fi adoptate de Comisie în al doilea trimestru al anului 2025.
Regulamentul delegat care completează Regulamentul eFTI în ceea ce privește stabilirea setului de date eFTI comune și a subseturilor de date eFTI a fost adoptat după termenul de 21 februarie 2023 prevăzut la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul eFTI. Acest lucru s-a datorat în principal complexității activităților de cartografiere și modelare a datelor aferente numărului mare de acte juridice ale UE și naționale care intră sub incidența Regulamentului eFTI. Criza provocată de pandemia de COVID-19 a avut, de asemenea, un impact asupra colectării datelor și asupra consultărilor, întrucât autoritățile statelor membre din sectorul transporturilor erau implicate, la momentul respectiv, în gestionarea crizei.
În conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare, înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia trebuie să consulte experții desemnați de fiecare stat membru. La elaborarea celor două regulamente delegate, Comisia a efectuat consultări adecvate și transparente cu experții din statele membre și cu operatorii din sectorul economic care participă la Forumul pentru transport și logistică digitale (
E03280
), în special în cadrul subgrupului 3: Acte delegate privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri (eFTI). Experții au sprijinit dispozițiile incluse în regulamentele delegate.
Pe parcursul procedurii și al procesului decizional, Comisia a transmis documentele relevante atât Parlamentului European, cât și Consiliului. Parlamentul și Consiliul nu au formulat obiecții cu privire la adoptarea celor două regulamente delegate.
Comisia consideră că competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 2 alineatul (3), la articolul 7, la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul eFTI ar trebui menținută atât timp cât Regulamentul eFTI rămâne aplicabil. Scopul este de a asigura actualizarea setului de date eFTI comune și a subseturilor de date eFTI, în conformitate cu modificările aduse dispozițiilor juridice ale UE și naționale care intră sub incidența regulamentului și cu evoluțiile standardelor UE sau internaționale relevante, precum și de a stabili și a actualiza normele privind certificarea atât a platformelor eFTI, cât și a furnizorilor de servicii eFTI.
3.Concluzie
Prin prezentul raport, Comisia își îndeplinește obligația de a raporta Parlamentului European și Consiliului cu privire la utilizarea competențelor delegate care i-au fost conferite în temeiul articolului 14 din Regulamentul eFTI.
Comisia a exercitat în mod activ și corespunzător competențele delegate care i-au fost conferite prin Regulamentul eFTI. Comisia consideră că prelungirea acestei delegări a competenței de a adopta acte delegate a fost și rămâne adecvată, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul eFTI (prelungirea tacită). Această prelungire va permite Comisiei să continue să completeze Regulamentul eFTI și să modifice anexa I la acesta, precum și să asigure actualizarea setului de date eFTI comune și a subseturilor de date eFTI și adoptarea de dispoziții pentru un flux de date neîntrerupt și sigur în mediul de schimb de date eFTI (norme privind certificarea platformei eFTI și a furnizorilor de servicii eFTI).
Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să ia act de prezentul raport.