20.9.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 316/7


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9394 – Echostar/Mubadala/HPE JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 316/07)

1.   

La data de 13 septembrie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 și în urma unei trimiteri efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Hughes Network Systems, LLC („Hughes”, Statele Unite ale Americii), controlată de EchoStar Corporation;

—

Al Yah Satellite Communications PrJSC („Yahsat”, Emiratele Arabe Unite), controlată de Mubadala Investment Company PJSC;

—

HNS Participações e Empreendimentos Ltda. („HPE”, Brazilia).

Hughes și Yahsat dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii HPE.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Hughes: furnizarea de tehnologii prin satelit în bandă largă și de servicii de internet în bandă largă pentru clienți casnici și întreprinderi mici;

—   în cazul întreprinderii Yahsat: furnizarea de soluții multifuncționale prin satelit în domeniul benzii largi, al radiodifuziunii, precum și al comunicațiilor publice și comerciale;

—   în cazul întreprinderii HPE: furnizarea de servicii prin satelit în Brazilia.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9394 – Echostar/Mubadala/HPE JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.