European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/2601

8.10.2024

PROTOCOL ADIȚIONAL LA ACORDUL DINTRE COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ ȘI REPUBLICA ISLANDA

UNIUNEA EUROPEANĂ

și

ISLANDA

AVÂND ÎN VEDERE Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda, semnat la 22 iulie 1972, precum și regimul actual aplicabil comerțului cu pește și produse pescărești dintre Islanda și Comunitate,

AVÂND ÎN VEDERE Protocolul adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Islanda privind dispozițiile speciale aplicabile importurilor în Uniune de anumite specii de pești și produse pescărești în perioada 2014-2021, în special articolul 1,

DECID SĂ ÎNCHEIE PREZENTUL PROTOCOL:

Articolul 1

(1)   Dispozițiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de pești și produse pescărești originare din Islanda sunt prevăzute în prezentul protocol și în anexa la acesta. Contingentele tarifare anuale scutite de taxe vamale sunt prevăzute în anexa la prezentul protocol. Aceste contingente tarifare sunt aplicabile de la data la care se aplică cu titlu provizoriu prezentul protocol, conform procedurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3), până la data de 30 aprilie 2028.

(2)   La sfârșitul acestei perioade, părțile contractante vor evalua necesitatea de a păstra dispozițiile speciale menționate la alineatul (1) și, dacă este necesar, de a reexamina nivelurile contingentelor, ținând totodată seama de toate interesele relevante.

Articolul 2

(1)   Contingentele tarifare sunt deschise de la data aplicării cu titlu provizoriu a prezentului protocol, conform procedurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3).

(2)   Volumele contingentelor tarifare sunt prevăzute în anexa la prezentul protocol. Primul contingent tarifar este pus la dispoziție de la data aplicării cu titlu provizoriu a prezentului protocol până la 30 aprilie 2024. Începând cu 1 mai 2024, următoarele contingente tarifare sunt alocate anual de la 1 mai la 30 aprilie, până la sfârșitul perioadei menționate la articolul 1 din prezentul protocol.

(3)   Volumele contingentelor tarifare care acoperă perioada cuprinsă între 1 mai 2021 și data aplicării cu titlu provizoriu a prezentului protocol sunt alocate în mod proporțional și puse la dispoziție pentru restul perioadei menționate la articolul 1 din prezentul protocol.

(4)   În cazul în care contingentele tarifare menționate la articolul 1 nu sunt epuizate în perioada menționată la articolul 1 și în cazul în care nu se aplică provizoriu un protocol ulterior de stabilire a unor contingente tarifare scutite de taxe vamale pentru aceleași produse, importurile din Islanda pot fi efectuate pentru restul volumului acumulat al contingentelor tarifare respective pentru o perioadă de până la doi ani de la sfârșitul perioadei menționate la articolul 1, dar care să nu depășească începutul perioadei de aplicare provizorie a unui protocol ulterior de stabilire a contingentelor tarifare scutite de taxe vamale pentru aceleași produse.

Articolul 3

Regulile de origine aplicabile contingentelor tarifare enumerate în anexa la prezentul protocol sunt cele prevăzute în Protocolul 3 la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Islanda, semnat la 22 iulie 1972.

Articolul 4

(1)   Prezentul protocol se ratifică ori se aprobă de către părți în conformitate cu procedurile proprii. Instrumentele de ratificare sau de aprobare se depun la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

(2)   Protocolul intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni de la data depunerii ultimului instrument de ratificare sau de aprobare.

(3)   Până la finalizarea procedurilor menționate la alineatele (1) și (2), prezentul protocol se aplică cu titlu provizoriu începând cu prima zi a celei de a treia luni de la depunerea ultimei notificări în acest scop.

Articolul 5

Prezentul protocol, redactat într-un singur exemplar original în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și islandeză, textele redactate în fiecare limbă fiind egal autentice, se depune la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, care va transmite o copie certificată fiecărei părți.

Image 1

Image 2


ANEXĂ

DISPOZIȚII SPECIALE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOL

Pe lângă actualele contingente tarifare permanente scutite de taxe vamale, Uniunea Europeană deschide următoarele contingente tarifare anuale scutite de taxe vamale pentru produsele originare din Islanda:

Codul NC

Descrierea produselor

Volumul contingentelor tarifare anuale (1.5-30.4) exprimat în greutate netă, cu excepția cazului în care se prevede altfel (1)

0303 51 00

Heringi din speciile Clupea harengus și Clupea pallasii, congelați (2)

400 de tone

0306 15 00

Homari norvegieni (Nephrops norvegicus), chiar afumați, chiar decorticați, inclusiv homari nedecorticați, fierți în apă sau în aburi, congelați

100 de tone

0304 49 50

Fileuri de sebastă (Sebastes spp.), proaspete sau refrigerate

2 500 de tone

1604 19 92

1604 20 90

Preparate din cod și din alți pești

2 000 de tone

 

Proaspeți sau refrigerați

5 500 de tone

0302 23 00

Calcan (Solea spp.)

 

0302 24 00

Calcani (Psetta maxima)

 

0302 29

Calcani mici (Lepidorhombus spp.) și alți pești plați, cu excepția fileurilor de pește și a cărnii de pește

 

ex 0302 59 90

Pești din familiile Bregmacerotidae, Euclichthyidae, Gadidae, Macrouridae, Melanonidae, Merlucciidae, Moridae și Muraenolepididae

 

0302 82 00

Pisici și vulpi-de-mare (Rajidae)

 

0302 89 50

Pește-undițar (Lophius spp.)

 

0302 89 90

Alți pești proaspeți sau refrigerați, nedenumiți în altă parte

 

0303 32 00

Cambula (Pleuronectes platessa), congelată

 

0303 39 85

Pești plați congelați

 

ex 0303 59 90

Specii de pești din genul Rastrelliger (Rastrelliger spp.), congelați

 

ex 0303 69 90

Pești din familiile Bregmacerotidae, Euclichthyidae, Gadidae, Macrouridae, Melanonidae, Merlucciidae, Moridae și Muraenolepididae, congelați

 

0303 82 00

Pisici și vulpi-de-mare (Rajidae), congelate

 

0303 89 90

Pește congelat, nedenumit în altă parte

 

0303 99 00

Înotătoare, capete, cozi, vezici înotătoare de pește și alte organe comestibile de pește, congelate

 

0304 43 00

Fileuri de pești plați (Pleuronectidae, Bothidae, Cynoglossidae, Soleidae, Scophthalmidae și Citharidae), proaspete sau refrigerate

 

ex 0304 44 90

Fileuri de pești din familiile Bregmacerotidae, Euclichthyidae, Gadidae, Macrouridae, Melanonidae, Merlucciidae, Moridae și Muraenolepididae, proaspete sau refrigerate

 

0304 46

Fileuri de „toothfish”, proaspete sau refrigerate

 

0304 49 10

Fileuri de pești de apă dulce, proaspete sau refrigerate

 

0304 49 90

Fileuri de alte specii de pește, nedenumite în altă parte, proaspete sau refrigerate

 

0304 95 10

Surimi, congelat

 

0305 39 10

Fileuri de somon, sărate sau în saramură, dar neafumate

50 de tone

0305 42 00

Hering afumat

 

0305 69 50

Somon, doar sărat sau în saramură

 

0305 41 00

Somon afumat, inclusiv fileuri

 

0305 72 00

Capete, cozi și vezici înotătoare de pește, afumate, uscate, sărate sau în saramură

1 950 de tone

0305 79 00

Înotătoare și alte organe comestibile de pește, afumate, uscate, sărate sau în saramură

 

0305 43 00

Păstrăvi afumați (Salmo trutta, Oncorhynchus mykiss, Oncorhynchus clarki, Oncorhynchus aguabonita, Oncorhynchus gilae, Oncorhynchus apache și Oncorhynchus chrysogaster)

 

0305 49 80

Alți pești afumați

 

1604 11 00

1604 20 10

Preparate sau conserve din somon, întreg sau bucăți (cu excepția celui tocat)

 

1605 61 00

Castraveți de mare, preparați sau conservați

 

1605 62 00

Arici de mare, preparați sau conservați

 

0302 22 00

Cambula (Pleuronectes platessa), proaspătă sau refrigerată

2 500 de tone

0302 59 20

Merlani (Merlangius merlangus), proaspeți sau refrigerați

 

0304 49 10

Fileuri de alte specii de pește, nedenumite în altă parte, proaspete sau refrigerate

 

0304 52 00

Carne proaspătă sau refrigerată, chiar tocată, de salmonide

 

0304 89 10

Fileuri de pești de apă dulce, nedenumite în altă parte, congelate

 

0305 69 80

Alte specii de pește, doar sărate sau în saramură

 

0304 82 10

0304 82 90

Fileuri de păstrăvi (Salmo trutta, Oncorhynchus mykiss, Oncorhynchus aguabonita, Oncorhynchus gilae), congelate

 

0302 59 40

Mihalț-de-mare (Molva spp.), proaspăt sau refrigerat

 

0305 53 90

Pești din familiile Bregmacerotidae, Euclichthyidae, Gadidae, Macrouridae, Melanonidae, Merlucciidae, Moridae și Muraenolepididae, uscați, alții decât codul

 

0303 14 20

0303 14 90

Păstrăvi (Oncorhynchus mykiss), cu cap și branhii, eviscerați, congelați

 

0304 82 10

Păstrăvi (Salmo trutta, Oncorhynchus mykiss, Oncorhynchus), congelați, fileuri de păstrăvi (Oncorhynchus mykiss), congelate, cântărind peste 400 de grame fiecare

 

0302 14 00

Somoni de Atlantic (Salmo salar) și lostriță, proaspeți sau refrigerați

 

0303 13 00

Somoni de Atlantic (Salmo salar) și lostriță (Hucho hucho), congelați

 

0304 41 00

Fileuri de somon de Pacific (Oncorhynchus nerka, Oncorhynchus gorbuscha, Oncorhynchus keta, Oncorhynchus tschawytscha, Oncorhynchus kisutch, Oncorhynchus masou and Oncorhynchus rhodurus), Somoni de Atlantic (Salmo salar) și lostriță (Hucho hucho), proaspete sau refrigerate

 

0304 81 00

Fileuri de somon de Pacific (Oncorhynchus nerka, Oncorhynchus gorbuscha, Oncorhynchus keta, Oncorhynchus tschawytscha, Oncorhynchus kisutch, Oncorhynchus masou and Oncorhynchus rhodurus), Somoni de Atlantic (Salmo salar) și lostriță (Hucho hucho), congelate

 


(1)  Se adaugă anumite cantități în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din prezentul protocol.

(2)  Beneficiul contingentului tarifar nu se acordă în cazul mărfurilor declarate pentru punere în liberă circulație în perioada 15 februarie-15 iunie.


ELI: http://data.europa.eu/eli/prot/2024/2601/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)