European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/2415

28.11.2025

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2415 A COMISIEI

din 25 noiembrie 2025

privind anumite măsuri de urgență referitoare la variola ovină și caprină din România și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1767

[notificată cu numărul C(2025) 8176]

(Numai textul în limba română este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 259 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact mare asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe. În cazul apariției unui focar de variola ovină și caprină la caprine sau ovine există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități de ovine sau de caprine.

(2)

Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3). În special, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar de boală de categoria A, inclusiv de variolă ovină și caprină, precum și aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.

(3)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 a Comisiei (4) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește anumite măsuri de urgență vizând infecțiile din România cauzate de agentul etiologic al variolei ovine și caprine. Mai precis, articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 prevede că zona de restricții, care cuprinde zone de protecție și de supraveghere, care trebuie să fie stabilită de autoritatea competentă a statului membru respectiv, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare, precum și măsurile care trebuie aplicate în zonele de protecție și de supraveghere, care trebuie aplicate cel puțin până la datele menționate în anexa respectivă.

(4)

Ca urmare a apariției unor noi focare de variolă ovină și caprină în județele Teleorman și Olt din România, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1954 a Comisiei (5).

(5)

Începând cu 24 octombrie 2025, toate măsurile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 au fost eliminate de autoritatea competentă din România, deoarece ultimul focar de variolă ovină și caprină din statul membru respectiv înainte de data respectivă a fost notificat Comisiei la 5 septembrie 2025. Ultima dintre măsurile prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 a încetat să se aplice de la 24 octombrie 2025 și nu au existat noi focare până la data respectivă.

(6)

La 17 noiembrie 2025, România a notificat Comisiei apariția a două noi focare de variolă ovină și caprină în unități în care erau deținute ovine și caprine, situate în județele Dolj și Teleorman. Ca răspuns la aceste noi focare, România a stabilit o zonă de restricții, care cuprinde zone de supraveghere și de protecție, în care se aplică măsurile generale de control al bolii prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687 pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective.

(7)

Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se identifice rapid, la nivelul Uniunii, limitele acestei zone de restricții și durata aplicării în ea a măsurilor care vizează variola ovină și caprină. Prin urmare, este necesar ca lista arealelor care compun zona de restricții din România în ceea ce privește variola ovină și caprină, precum și durata preconizată a acestor zone, să fie stabilite în anexa la prezenta decizie.

(8)

Dimensiunea zonelor de protecție și de supraveghere și durata măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective se bazează pe criteriile prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, inclusiv pe situația epidemiologică în ceea ce privește variola ovină și caprină în arealele afectate de boala respectivă, pe situația epidemiologică generală a variolei ovine și caprine din statul membru afectat de boala respectivă și pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii, și sunt conforme cu normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Durata măsurilor trebuie să țină seama și de standardele internaționale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA) (6).

(9)

Din motive de claritate a legislației Uniunii, este adecvat să se abroge Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767, deoarece măsurile de urgență prevăzute în decizia respectivă vor fi înlocuite cu cele prevăzute în prezenta decizie.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

România asigură faptul că:

(a)

o zonă de restricții, care cuprinde zone de protecție și de supraveghere, se stabilește imediat în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 și în condițiile prevăzute la articolul respectiv;

(b)

zonele de protecție și de supraveghere menționate la litera (a) cuprind cel puțin arealele menționate în anexa la prezenta decizie;

(c)

măsurile care trebuie aplicate în zonele de protecție și de supraveghere se aplică cel puțin până la datele menționate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 se abrogă.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează României.

Adoptată la Bruxelles, 25 noiembrie 2025.

Pentru Comisie

Olivér VÁRHELYI

Membru al Comisiei


(1)   JO L 84, 31.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/429/oj.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/687/oj).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei din 3 decembrie 2018 privind aplicarea anumitor norme de prevenire și control al bolilor în cazul categoriilor de boli listate și de stabilire a unei liste a speciilor și a grupurilor de specii care prezintă un risc considerabil de răspândire a bolilor listate respective (JO L 308, 4.12.2018, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/1882/oj).

(4)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 a Comisiei din 27 august 2025 privind anumite măsuri de urgență referitoare la variola ovină și caprină din România și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1406 (JO L, 2025/1767, 29.8.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1767/oj).

(5)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1954 a Comisiei din 22 septembrie 2025 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1767 privind anumite măsuri de urgență referitoare la variola ovină și caprină din România (JO L, 2025/1954, 26.9.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1954/oj).

(6)   https://www.woah.org/en/what-we-do/standards/codes-and-manuals/terrestrial-code-online-access.


ANEXĂ

Zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul focarelor confirmate

Regiunea și numărul de referință ADIS al focarului

Zone stabilite ca zone de protecție și de supraveghere, care fac parte din zona de restricții din România menționată la articolul 1

Data până la care se aplică

Județul Dolj

RO-CAPRIPOX-2025-00024

Zonă de protecție:

Părțile din județul Dolj incluse într-un cerc cu raza de 3 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.880631, Long. 23.706794 (2025/24).

9.12.2025

Zonă de supraveghere:

Părțile din județul Dolj incluse într-un cerc cu raza de 10 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.880631, Long. 23.706794 (2025/24) cu excepția arealelor din zona de protecție.

18.12.2025

Zonă de supraveghere:

Părțile din județul Dolj incluse într-un cerc cu raza de 3 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.880631, Long. 23.706794 (2025/24).

10.12.2025-18.12.2025

Județul Teleorman

RO-CAPRIPOX-2025-00025

Zonă de protecție:

Părțile din județul Teleorman incluse într-un cerc cu raza de 3 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.810743, Long. 25.373924 (2025/25).

13.12.2025

Zonă de supraveghere:

Părțile din județul Teleorman incluse într-un cerc cu raza de 10 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.810743, Long. 25.373924 (2025/25) cu excepția arealelor din zona de protecție.

22.12.2025

Zonă de supraveghere:

Părțile din județul Teleorman incluse într-un cerc cu raza de 3 kilometri, cu centrul în UTM 30, ETRS89, cu coordonatele Lat. 43.810743, Long. 25.373924 (2025/25).

14.12.2025-22.12.2025


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/2415/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)