European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/5986

2.10.2024

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.11587 – MASDAR / EDFR / NESMA / JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2024/5986)

1.   

La data de 25 septembrie 2024, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Abu Dhabi Future Energy Company PJSC („Masdar”, Emiratele Arabe Unite);

—

Electricité de France S.A. („EDF”, Franța);

—

Nesma Company Limited („Nesma”, Arabia Saudită).

Masdar, EDF și Nesma dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii comune Sana Taibah for Renewable Energy Company LLC („JV”, Arabia Saudită).

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni într-o societate nou-creată, care constituie o întreprindere comună.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

—

Masdar își desfășoară activitatea în Emiratele Arabe Unite și în întreaga lume în domeniul energiei din surse regenerabile și durabile; aceasta dezvoltă soluții în domeniul energiei, al apei, al dezvoltării urbane și al tehnologiilor curate;

—

EDF își desfășoară activitatea în principal în producția și vânzarea cu ridicata, comercializarea și furnizarea de energie electrică, precum și în furnizarea de alte servicii legate de energia electrică și energie;

—

Nesma are un portofoliu de afaceri în mai multe sectoare, în special inginerie, construcții, domeniul electromecanic, infrastructură, petrol și gaze și ospitalitate, în principal în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egipt.

3.   

Activitățile comerciale ale întreprinderii comune vor consta în producerea, transportul și distribuția de energie electrică în Arabia Saudită.

4.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat al anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

5.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.11587 – MASDAR / EDFR / NESMA / JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/5986/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)