COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 26.8.2016
COM(2016) 541 final
ANEXE
la propunerea de Decizie a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Grupului de experți pe tema acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite
ANEXA I
Modificarea articolului 22 și eliminarea articolului 22bis
(1)
Articolul 22 se modifică după cum urmează:
(a)
la articolul 22, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:
„(1)
Apendicele 1, 1B, 1C și 2 la anexa la prezentul acord pot fi modificate în conformitate cu procedura prevăzută la prezentul articol.
(2)
La cererea unei părți contractante, orice amendament propus al apendicelor 1, 1B, 1C sau 2 la anexa la prezentul acord este examinat de Grupul de lucru principal privind transportul rutier al Comisiei Economice pentru Europa.”
(b)
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
„(4) Amendamentul este acceptat dacă, în termen de șase luni de la data notificării, nu mai mult de jumătate din administrațiile competente ale părților contractante notifică Secretarului General obiecțiile lor cu privire la amendament.”
(c)
se adaugă un nou alineat (6):
„(6)
Dacă o propunere de amendare a apendicelui 1B sau 1C la prezentul acord necesită amendarea altor prevederi ale acordului, amendamentele la apendicele 1B sau 1C nu pot intra în vigoare înainte de data intrării în vigoare a amendamentelor aduse respectivelor prevederi în conformitate cu articolul 21. Dacă, într-un astfel de caz, amendamentele aduse apendicelui 1B sau 1C sunt prezentate simultan cu amendamentele aduse altor prevederi ale acordului, data intrării în vigoare a acestora este data care rezultă din aplicarea procedurii specificate la articolul 21.”
(2)
Articolul 22bis se elimină.
ANEXA II
Modificarea articolului 14
Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)
după alineatul (1) se introduce următorul alineat (1a):
„(1a) Prezentul acord este, de asemenea, deschis spre semnare organizațiilor de integrare regională. În sensul prezentului acord, o «organizație de integrare regională» înseamnă orice organizație alcătuită din state suverane dintr-o anumită regiune, care deține competențe în privința anumitor aspecte reglementate de prezentul acord și care a fost autorizată în mod corespunzător să semneze și să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la prezentul acord.
Reprezentantul unei organizații de integrare regională parte contractantă la acord votează utilizând voturile statelor membre care intră în alcătuirea sa, fără ca prezența acestora să fie necesară în cadrul procesului de votare.”
(b)
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
„(5)
În ceea ce privește fiecare stat sau organizație de integrare regională care ratifică prezentul acord sau aderă la acesta după depunerea celui de-al optulea instrument de ratificare sau de aderare, astfel cum este menționat la alineatul (4) de la prezentul articol, acordul intră în vigoare la o sută optzeci de zile de la depunerea de către statul respectiv sau de către organizația de integrare regională respectivă a instrumentului său de ratificare sau de aderare.”
ANEXA III
Modificarea articolului 10
Articolul 10 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) În cazul vehiculelor înmatriculate pentru prima dată până la 14 iunie 2019, un dispozitiv de control conform cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 și cu apendicele 1B la prezentul acord în ceea ce privește construcția, instalarea, utilizarea și încercarea este considerat ca fiind conform cu cerințele prezentului acord.
În cazul vehiculelor înmatriculate pentru prima dată începând cu 15 iunie 2019, un dispozitiv de control conform cu Regulamentul (UE) nr. 165/2014 din 4 februarie 2014 și cu apendicele 1C la prezentul acord în ceea ce privește construcția, instalarea, utilizarea și încercarea este considerat ca fiind conform cu cerințele prezentului acord.”
ANEXA IV
Apendicele 1C
Anexa IC la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/799 al Comisiei se introduce ca apendice 1C la anexa la AETR.
ANEXA V
Certificat de omologare a produselor în conformitate cu apendicele 1B/1C
Capitolul III din apendicele 2 „III. Certificatul de omologare a produselor în conformitate cu apendicele IB” se înlocuiește cu următorul text:
„III. Certificat de omologare a produselor în conformitate cu apendicele 1B/1C (1)
De îndată ce partea contractantă a efectuat o omologare, aceasta emite solicitantului un certificat de omologare, întocmit în conformitate cu modelul de mai jos. Părțile contractante utilizează copii ale acestui document pentru a comunica altor părți contractante omologările acordate sau orice eventuale retrageri.
Certificat de omologare a produselor în conformitate cu apendicele 1B/1C (1)
Denumirea administrației competente
Comunicare privind (2):
Omologarea
Retragerea unei omologări
a unui model de dispozitiv de control
a unei componente a unui dispozitiv de control (3)
a unei cartele de conducător auto
a unei cartele de atelier
a unei cartele de societate
a unei cartele de controlor
Nr. de omologare
.
(1)Marca de fabricație sau comercială
(2)Denumirea modelului
(3)Denumirea producătorului
(4)Adresa producătorului
(5)Prezentat pentru omologare la data:...............................................................
(6)Laborator sau laboratoare de încercare
(7)Data și numărul rapoartelor de control...............................................
(8)Data omologării
(9)Data retragerii omologării
(10)Model(e) de componentă(e) a(le) dispozitivului de control cu care
componenta este destinată a fi utilizată........................................................
(11)Locul..............................................................................................................
(12)Data...............................................................................................................
(13)Documente descriptive anexate....................................................................
(14)Observații (inclusiv aplicarea sigiliilor, dacă este necesar)............................
........................................................................................................
........................................................................................................
.............................
(Semnătura)
(1) A se specifica apendicele 1B sau 1C
(2) A se bifa casetele relevante
(3) A se preciza componenta implicată în comunicare”