European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/4236

28.7.2025

Aviz în atenția persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2023/1532 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2025/1547 a Consiliului, și în Regulamentul (UE) 2023/1529 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1548 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru grupuri și entități armate din Orientul Mijlociu și din regiunea Mării Roșii

(C/2025/4236)

Următoarele informații sunt aduse la cunoștința persoanelor fizice sau juridice, entităților și organismelor care figurează în anexa la Decizia (PESC) 2023/1532 a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2025/1547 a Consiliului (2), și în anexa III la Regulamentul (UE) 2023/1529 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1548 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru grupuri și entități armate din Orientul Mijlociu și din regiunea Mării Roșii.

Consiliul Uniunii Europene a decis ca persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele care figurează în anexele sus-menționate să fie menținute pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2023/1532 și în Regulamentul (UE) 2023/1529.

Se atrage atenția persoanelor fizice sau juridice, entităților și organismelor în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) relevant(e), conform indicațiilor de pe site-urile care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) 2023/1529, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (a se vedea articolul 3a din regulament).

Persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele în cauză pot înainta Consiliului, înainte de 1 ianuarie 2026 , o cerere însoțită de documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a le include pe lista menționată anterior, la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Eventualele observații primite vor fi luate în considerare în scopul reexaminării periodice de către Consiliu în conformitate cu articolul 10 din Decizia (PESC) 2023/1532 și cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2023/1529.

De asemenea, se atrage atenția persoanelor fizice sau juridice, entităților și organismelor în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)   JO L 186, 25.7.2023, p. 20.

(2)   JO L, 2025/1547, 25.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/1547/oj.

(3)   JO L 186, 25.7.2023, p. 1.

(4)   JO L, 2025/1548, 25.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1548/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4236/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)