|
19.7.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 256/103 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1183 A COMISIEI
din 16 iulie 2021
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/450 în ceea ce privește publicarea referințelor documentelor de evaluare europene pentru anumite produse pentru construcții
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (1), în special articolul 22,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011, organismele de evaluare tehnică trebuie să utilizeze metodele și criteriile prevăzute în documentele de evaluare europene, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru evaluarea performanței produselor pentru construcții care fac obiectul documentelor respective, în funcție de caracteristicile lor esențiale. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, în urma mai multor solicitări ale producătorilor pentru realizarea de evaluări tehnice europene, organizația organismelor de evaluare tehnică a elaborat și a adoptat 16 documente de evaluare europene și o rectificare (2). |
|
(3) |
Documentele de evaluare europene elaborate și adoptate de organismele de evaluare tehnică se referă la următoarele produse pentru construcții:
|
|
(4) |
Documentele de evaluare europene elaborate și adoptate de organizația organismelor de evaluare tehnică îndeplinesc condițiile necesare privind cerințele de bază aplicabile lucrărilor de construcții prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 305/2011. Prin urmare, este oportun ca referințele acestor documente de evaluare europene să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(5) |
Lista referințelor documentelor de evaluare europene este publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 a Comisiei (3). Din motive de claritate, referințele noilor documente de evaluare europene trebuie adăugate la lista respectivă. |
|
(6) |
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 trebuie modificată în consecință. |
|
(7) |
Pentru a permite utilizarea documentelor de evaluare europene cât mai curând posibil, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 16 iulie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(2) Documentul de evaluare european referitor la „Știfturi pentru îmbinări structurale supuse solicitărilor statice și cvasi-statice” este o rectificare a documentului de evaluare european publicat în JO L 359, 29.10.2020.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 a Comisiei din 19 martie 2019 privind publicarea documentelor de evaluare europene (DEE) pentru produsele pentru construcții, elaborate în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 77, 20.3.2019, p. 78).
ANEXĂ
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 se modifică după cum urmează:
|
(a) |
următoarele rânduri se introduc în ordine secvențială în conformitate cu ordinea numerelor de referință:
|
|
(b) |
următorul rând:
se înlocuiește cu:
|