24.9.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 316/23


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9955 – PSP/Aviva/20 Station Road)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2020/C 316/10)

1.   

La data de 14 septembrie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Public Sector Pension Investment Board (Consiliul de investiții pentru pensii din sectorul public) („PSP”, Canada);

—

Aviva Plc Group („Aviva”, Regatul Unit);

—

20 Station Road (Regatul Unit).

PSP și Aviva dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi 20 Station Road.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de active.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

în cazul întreprinderii PSP: gestionează investițiile aferente sistemelor de pensii ale Canadian Federal Public Service, Canadian Forces, Royal Canadian Mounted Police și Reserve Force. Întreprinderea gestionează un portofoliu diversificat la nivel mondial, care include acțiuni, obligațiuni și alte titluri cu venit fix, precum și investiții în societăți necotate, proprietăți imobiliare, infrastructură, resurse naturale și investiții de credit;

—

în cazul întreprinderii Aviva: societate cotată la bursă, înregistrată în Regatul Unit, care își desfășoară activitatea în sectorul asigurărilor. Aviva Plc este cotată la Bursa de valori din Londra. Aceasta oferă o gamă largă de produse de asigurare, de economii și de investiții în 16 țări. Grupul Aviva își desfășoară activitatea în principal în Regatul Unit, Franța și Canada, dar efectuează operațiuni și în alte țări, din Europa și Asia;

—

în cazul întreprinderii 20 Station Road: proprietate imobiliară comercială situată la adresa: 20 Road Station, Cambridge, CB1, Regatul Unit.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9955 – PSP/Aviva/20 Station Road

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax: +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 (Regulamentul privind concentrările economice).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.