|
19.3.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 75/3 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2018/421 A CONSILIULUI
din 19 martie 2018
privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),
având în vedere Decizia 2013/255/PESC a Consiliului din 31 mai 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1), în special articolul 30 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 31 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/255/PESC. |
|
(2) |
Având în vedere gravitatea situației din Siria, în special utilizarea de către regimul sirian a armelor chimice și implicarea acestuia în proliferarea armelor chimice, patru persoane ar trebui adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive, care figurează în anexa I la Decizia 2013/255/PESC. |
|
(3) |
Prin urmare, Decizia 2013/255/PESC ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa I la Decizia 2013/255/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 19 martie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
F. MOGHERINI
ANEXĂ
Persoanele enumerate în continuare se adaugă pe lista prevăzută în secțiunea A (Persoane) din anexa I la Decizia 2013/255/PESC:
|
|
Nume |
Informații de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
|
„260. |
Yusuf Ajeeb (a.k.a: |
General de brigadă; Doctor; Șef al serviciului de securitate, Centrul de studii și cercetare științifică (SSRC) Adresă: Centrul de studii și cercetare științifică (Scientific Studies and Research Centre [SSRC]), Barzeh Street, P.O. Box 4470, Damasc |
Deține funcția de general de brigadă, un ofițer superior în cadrul forțelor armate siriene, aflat în funcție din mai 2011. Începând din 2012 a fost șeful serviciului de securitate al Centrului de studii și cercetare științifică din Siria (SSRC), care desfășoară activități legate de proliferarea armelor chimice. Având în vedere funcția sa importantă ca șef al serviciului de securitate al SSRC, el este asociat cu SSRC, entitate desemnată. |
19.3.2018 |
|
261. |
Maher Sulaiman (alias: |
Doctor; Director al Institutului superior de știință și tehnologie aplicate Adresă: Institutul superior de știință și tehnologie aplicate (Higher Institute for Applied Sciences and Technology [HIAST]), P.O. Box 31983, Damasc |
Directorul Institutului superior de știință și tehnologie aplicate (HIAST), care oferă formare și susținere profesională, făcând parte din sectorul proliferării armelor chimice. Având în vedere funcția sa importantă în HIAST, care este o instituție afiliată și subordonată SSRC, el este asociat cu HIAST și SSRC, ambele fiind entități desemnate. |
19.3.2018 |
|
262. |
Salam Tohme (alias: |
Doctor; Director general adjunct, Centrul de studii și cercetare științifică (SSCR) Adresă: Centrul de studii și cercetare științifică (Scientific Studies and Research Centre [SSRC]), Barzeh Street, P.O. Box 4470, Damasc |
Director general adjunct al Centrului de studii și cercetare științifică (SSCR), care este responsabil de dezvoltarea și producția de arme neconvenționale, inclusiv arme chimice, precum și de rachete purtătoare pentru acestea. Având în vedere funcția sa importantă în SSRC, el este asociat cu SSRC, entitate desemnată. |
19.3.2018 |
|
263. |
Zuhair Fadhlun (alias: |
Director al Institutului 3000 (alias: Institutul 5000), Centrul de studii și cercetare științifică (SSRC) Adresă: Centrul de studii și cercetare științifică (Scientific Studies and Research Centre [SSRC]), Barzeh Street, P.O. Box 4470, Damasc |
Directorul departamentului din cadrul Centrului de studii și cercetare științifică (SSRC) cunoscut sub numele de Institutul 3000 (alias: Institutul 5000). În această calitate, el este responsabil de proiectele din domeniul armelor chimice, inclusiv privind producția de agenți chimici și muniții chimice. Având în vedere funcția sa importantă în SSRC, el este asociat cu SSRC, entitate desemnată. |
19.3.2018” |