C-411/04 P62004C04110007.0001962198928CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GEELHOED — CAUZA C-411/04 PSALZGITTER MANNESMANN (VOORHEEN MANNESMANNRÖHREN-WERKE)/COMISIA<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">L. A. Geelhoed</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20060912">12 septembrie 2006</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: olandeza.</P></NOTE></P></TI><TI><P>Cuprins</P></TI>I —IntroducereI-963II —DeciziaI-963III —Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacatăI-965IV —Procedura în faţa CurţiiI-965V —Motivele de recurs ale recurentei şi argumentele părţilorI-966A —Primul motiv: încălcarea dreptului la un proces echitabilI-9661.Raţionamentul TribunaluluiI-9662.Criticile recurenteiI-9683.Argumentele ComisieiI-9704.ApreciereI-973B —Al doilea motiv: aplicarea greşită a articolului 81 CE prin articolul 2 din decizieI-9781.Raţionamentul TribunaluluiI-9782.Criticile recurenteiI-9793.Argumentele ComisieiI-9804.ApreciereI-981C —Al treilea motiv: încălcarea principiului egalităţii de tratament cu ocazia aprecierii amenzii aplicateI-9831.Fragmente relevante din hotărârea atacatăI-9832.Criticile recurenteiI-9843.Argumentele ComisieiI-9864.ApreciereI-987VI —Cu privire la cheltuielile de judecatăI-988VII —ConcluzieI-989<TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Introducere</TXT></NP></TI>1.Prezenta cauză are ca obiect recursul declarat de Salzgitter Mannesmannröhren-Werke GmbH, fostă Mannesmannröhren-Werke AG (denumită în continuare Mannesmann), împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 8 iulie 2004, Mannesmannröhren-Werke/Comisia (T-44/00)

Rec, p. II-2223, denumită în continuare hotărârea atacată.

.2.Prin hotărârea atacată, Tribunalul a redus amenda aplicată recurentei prin Decizia 2003/382/CE a Comisiei din 8 decembrie 1999 privind o procedură de aplicare a articolului 81 din Tratatul CE (cauza IV/E-1/35.860-B-tuburi din oţel fără sudură)

JO 2003, L 140, p. 1.

 (denumită în continuare decizia) şi a respins acţiunea în anulare introdusă împotriva acestei decizii cu privire la celelalte motive.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Decizia</TXT></NP></TI>3.în privinţa faptelor pe care se întemeiază decizia, facem trimitere la concluziile noastre prezentate astăzi în cauza Sumitomo Metal Industries şi Nippon Steel/Comisia (C-403/04 P şi C-405/04 P, punctele 3-12).4.în măsura în care este relevant pentru prezentul recurs, dispozitivul deciziei este formulat după cum urmează:

Articolul 1(1)Mannesmannröhren-Werke AG [...] [a] încălcat dispoziţiile articolului 81 alineatul (1) din Tratatul CE, prin participarea, în modalitatea şi în măsura indicate în motivarea prezentei decizii, la un acord care prevede, printre altele, respectarea pieţelor lor naţionale respective în ceea ce priveşte tuburile OCTG filetate standard şi linepipe project fără sudură.(2)în ceea ce priveşte Mannesmannröhren-Werke AG [...], încălcarea a durat din 1990 până în 1995.
Articolul 2(1)Mannesmannröhren-Werke AG [...] [a] încălcat dispoziţiile articolului 81 alineatul (1) din Tratatul CE, prin încheierea, în cadrul încălcării menţionate la articolul 1, a unor contracte care au avut ca rezultat o împărţire a furnizărilor de tuburi OCTG neprelucrate către British Steel Limited [...].2.[...] în ceea ce priveşte Mannesmannröhren-Werke AG, încălcarea a durat din 9 august 1993 până la 24 aprilie 1997.

[...]

Articolul 4Următoarele amenzi sunt aplicate întreprinderilor enumerate la articolul 1, ca urmare a încălcării constatate la acest articol:1. Mannesmannröhren-Werke AG13500000 de euro

[...]

<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</TXT></NP></TI>5.Prin şapte cereri introductive depuse la grefa Tribunalului între 28 februarie şi 3 aprilie 2000, şapte dintre cele opt întreprinderi cărora li s-au aplicat amenzi, printre care şi Mannesmann, au introdus acţiuni împotriva deciziei.6.Mannesmann a solicitat anularea deciziei şi, în subsidiar, reducerea amenzii care i-a fost aplicată şi obligarea Comisiei Comunităţilor Europene la plata cheltuielilor de judecată.7.Prin hotărârea atacată, Tribunalul:

a anulat articolul 1 alineatul (2) din decizie, în măsura în care constata existenţa încălcării imputate înainte de 1 ianuarie 1991;

a stabilit cuantumul amenzii aplicate reclamantei la 12600000 de euro;

a respins acţiunea în ceea ce priveşte celelalte motive;

a obligat fiecare parte la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Procedura în faţa Curţii</TXT></NP></TI>8.în recursul său, Mannesmann a solicitat Curţii:

anularea hotărârii atacate, în măsura în care prin aceasta s-a respins acţiunea introdusă împotriva deciziei;

anularea deciziei;

în subsidiar, reducerea amenzii stabilite la articolul 4 din decizie;

reducerea dobânzilor de întârziere stabilite prin articolul 5 al deciziei;

în plus, în subsidiar, trimiterea cauzei Tribunalului, în vederea rejudecării acesteia în temeiul hotărârii Curţii;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

9.Comisia solicită Curţii respingerea recursului în întregime şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Motivele de recurs ale recurentei şi argumentele părţilor</TXT></NP></TI>10.Mannesmann invocă trei motive de anulare a hotărârii atacate, întemeiate pe încălcarea dreptului la un proces echitabil, pe aplicarea greşită a articolului 81 CE prin articolul 2 al deciziei în litigiu şi, respectiv, pe încălcarea principiului egalităţii de tratament.11.Vom analiza în continuare în această ordine motivele invocate de recurentă.<TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Primul motiv: încălcarea dreptului la un proces echitabil</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Raţionamentul Tribunalului</TXT></NP></TI>12.în primă instanţă, recurenta a contestat faptul că înscrisul denumit cheie de repartizare este admisibil ca probă a încălcărilor articolului 81 CE constatate în decizie, întrucât Comisia nu a comunicat identitatea autorului înscrisului, autenticitatea acestuia şi forţa sa probatorie trebuie să fie apreciate cu prudenţa necesară.13.Comisia ar fi trebuit cel puţin să precizeze în ce împrejurări a obţinut acest înscris pe care îl invocă drept probă directă a unui act ilicit.14.Dat fiind că niciuna dintre întreprinderile vizate nu a recunoscut autenticitatea acestui înscris şi că nici Comisia nu a demonstrat-o în vreun alt mod, aceasta nu putea să întemeieze pe acest înscris decizia pe care a adoptat-o împotriva Mannesmann. Acest fapt ar constitui o încălcare a dreptului la apărare şi ar justifica anularea deciziei.15.Tribunalul a analizat în mod detaliat, la punctele 81-85, aceste argumente invocate de către recurentă împotriva admisibilităţii ca element de probă a înscrisului intitulat cheie de repartizare:

81Mai întâi, este necesar să se sublinieze că, în considerentele deciziei atacate referitoare la existenţa încălcării constatate la articolul 1 al acesteia, Comisia se bazează în mare măsură pe declaraţia domnului Verluca din 17 septembrie 1996 [...]. Deşi Comisia se bazează în egală măsură, în acest context, în special în considerentele 85 şi 86 din decizia atacată, pe înscrisul cheie de repartizare, trebuie constatat că acesta din urmă are o mai mică importanţă în economia generală a deciziei atacate decât declaraţiile domnului Verluca.82în consecinţă, trebuie să se respingă de la bun început argumentul avansat de Mannesmann potrivit căruia Comisia s-a bazat în principal pe acest înscris pentru a constata existenţa încălcării constatate la articolul 1 al deciziei atacate [...].83[La acest punct, Tribunalul reproduce parţial punctele 85 şi 86 din motivele deciziei atacate, care indică modul în care Comisia a intrat în posesia înscrisului denumit cheie de repartizare şi care este conţinutul relevant al acestuia.]84Mai întâi, trebuie să se sublinieze că, în ceea ce priveşte admisibilitatea înscrisului cheie de repartizare ca dovadă a încălcării constatate la articolul 1 al deciziei atacate, principiul care prevalează în dreptul comunitar este acela al liberei administrări a probelor, iar singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor prezentate constă în credibilitatea acestora (concluziile domnului judecător Vesterdorf, care a îndeplinit funcţia de avocat general în hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 1991, Rhone-Poulenc/Comisia, T-1/89, Rec, p. II-867, II-869, II-954; a se vedea de asemenea în acest sens hotărârea Curţii din 23 martie 2000, Met-Trans şi Sagpol, C-310/98 şi C-406/98, Rec, p. I-1797, punctul 29, şi hotărârea Tribunalului din 7 noiembrie 2002, Vela şi Tecnagrind/Comisia, T-141/99, T-142/99, T-150/99 şi T-151/99, Rec, p. II-4547, punctul 223). în plus, se poate dovedi necesar pentru Comisie să protejeze anonimatul informatorilor (a se vedea în acest sens hotărârea Adams/Comisia [...], punctul 34)

Hotărârea din 7 noiembrie 1985 (145/83, Rec, p. 3539).

, iar această împrejurare nu ar fi suficientă pentru a obliga Comisia să nu ia în considerare o probă aflată în posesia sa.85.în consecinţă, dacă argumentele avansate de Mannesmann pot fi relevante pentru aprecierea credibilităţii şi, prin urmare, a forţei probante a înscrisului cheie de repartizare, nu trebuie considerat că acesta este o probă inadmisibilă, care trebuie îndepărtată din dosar.

<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Criticile recurentei</TXT></NP></TI>16.în susţinerea acestui motiv, recurenta invocă în principal două argumente:

la punctul 84 din hotărârea atacată, Tribunalul nu ar fi interpretat în mod corect jurisprudenţa relevantă a Curţii şi a Tribunalului; potrivit acestei jurisprudenţe, cu ocazia aprecierii elementelor de probă, trebuie să se verifice originea acestora;

prin admiterea înscrisului denumit cheie de repartizare ca mijloc de probă, Tribunalul ar fi nesocotit jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare CEDO) în ceea ce priveşte admisibilitatea martorilor anonimi şi a elementelor de probă anonime.

17.Potrivit recurentei, care citează în această privinţă hotărârea Vela şi Tecna-grind/Comisia

Citată anterior la punctul 15.

, punctul 223, cu ocazia aprecierii elementelor de probă, dreptul comunitar impune să se verifice originea acestora.18.în cadrul unei proceduri de investigaţie administrativă, pârâtul trebuie să poată, fără nicio restricţie, să verifice autenticitatea conţinutului unui înscris, precum şi credibilitatea informatorului. în caz contrar, acesta nu ar fi în măsură să determine dacă informatorul spune adevărul sau dacă este manipulat de către terţi care vor să aducă prejudicii întreprinderii în cauză. Folosirea de elemente de probă al căror autor şi a căror provenienţă sunt necunoscute ar fi, pe de altă parte, contrară principiului statului de drept, astfel cum este acesta consacrat de articolul 6 alineatul (1) UE.19.Această teză nu ar fi contrazisă de hotărârea Adams/Comisia

Citată anterior la nota de subsol 4.

 pe care o citează Tribunalul, în care ar fi vorba despre informaţii anonime folosite pentru a conduce o investigaţie care viza descoperirea altor elemente de probă care, în ceea ce le priveşte, sunt admisibile.20.Din articolul 6 alineatul (2) UE ar rezulta că în aplicarea dreptului comunitar trebuie să se ţină seama de drepturile fundamentale consacrate de CEDO. Acest fapt este, pe de altă parte, confirmat din nou, în mod expres, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

JO 2000, C 364, p. 1, denumită în continuare Carta.

. Articolele 46 şi 47 din această cartă corespund articolului 6 din CEDO şi garantează cetăţenilor vizaţi dreptul la un proces echitabil.21.în plus, articolul 52 alineatul (3) din cartă precizează că interpretarea cartei de către instanţe trebuie să garanteze un nivel de protecţie care să nu fie inferior celui oferit de CEDO. Declaraţiile oficiale referitoare la articolul 52 alineatul (3) adaugă că trimiterea la CEDO vizează de asemenea jurisprudenţa aplicabilă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.22.Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mai multe rânduri limite clare în privinţa utilizării declaraţiilor unui terţ anonim. Potrivit acestei jurisprudente, pârâtul trebuie să aibă posibilitatea de a contesta nu doar autenticitatea unor astfel de declaraţii, ci şi credibilitatea persoanei protejate de anonimat. în această privinţă, recurenta citează hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Kostovski împotriva Ţărilor de Jos

A se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 20 noiembrie 1989, seria A nr. 166.

, Van Mechelen împotriva Ţărilor de Jos

A se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 23 aprilie 1997, Recueil des arrêts et décisions, 1997-III.

 şi Windisch împotriva Austriei

A se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 27 septembrie 1990, seria A, nr. 186.

.23.Această jurisprudenţa ar confirma, de altfel, că folosirea de declaraţii anonime este admisibilă în cursul fazei de investigaţie a unei proceduri, dar că astfel de declaraţii nu pot fi utilizate ca elemente de probă incriminatoare împotriva părţii acuzate.24.Atunci când este vorba de un înscris care conţine declaraţia unui martor anonim, jurisprudenţa este rezumată astfel în hotărârea recentă Visser împotriva Ţărilor de Jos

A se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 14 februarie 2002, Recueil des arrêts et décisions, 2002, § 32.

: un asemenea înscris nu poate fi folosit ca element de probă decât dacă: a) în nicio fază a procedurii pârâtul nu a solicitat autorizarea să asculte martorul respectiv, b) condamnarea este întemeiată în principal pe alte elemente de probă, care nu provin din surse anonime şi c) instanţa în cauză menţionează explicit că a folosit declaraţia martorului anonim cu prudenţă şi circumspecţie.25.în speţă, Tribunalul nu a îndeplinit aceste condiţii. Din acest motiv, nu prezintă relevanţă să se ştie ce valoare probatorie a acordat Tribunalul înscrisului denumit cheie de repartizare. în plus, ar rezulta de la punctele 85-94 din hotărârea atacată că acest înscris ocupă un loc central în administrarea probei.26.Recurenta conchide afirmând că, prin utilizarea împotriva sa a înscrisului denumit cheie de repartizare, Tribunalul a încălcat principiul unui proces echitabil. în temeiul acestui principiu, dreptul la apărare nu poate fi limitat decât în măsura în care această limitare este necesară şi proporţională

în acest context, recurenta face trimitere la hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder (265/87, Rec, p. 2237, punctul 21).

. Dat fiind că nu cunoştea nici identitatea, nici mobilul informatorului anonim, Tribunalul nu putea să îşi formeze o opinie în privinţa faptului dacă, în speţă, această limitare a dreptului la apărare era justificată.<TI><NP><NO.P>3.</NO.P><TXT>Argumentele Comisiei</TXT></NP></TI>27.Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil, deoarece recurenta invocă pentru prima dată în faza de recurs o încălcare a CEDO şi a Cartei. în primă instanţă, recurenta s-ar fi limitat să arate că, dacă s-ar admite ca element de probă înscrisul denumit cheie de repartizare, aceasta ar presupune o încălcare a dreptului la apărare. în orice caz, în primă instanţă, recurenta nu ar fi putut învinui Comisia de o încălcare a Cartei. Aceasta nu a fost proclamată decât la 7 decembrie 2000, în vreme ce decizia datează din 8 decembrie 1999.28.Pe fond, Comisia contestă faptul că Tribunalul a încălcat dreptul la apărare. Nu se poate în niciun caz deduce din jurisprudenţa citată de către recurentă

Citată la punctul 15 şi la nota de subsol 4.

 că un înscris nu poate fi folosit ca element de probă dacă autorul său este necunoscut. Provenienţa unui înscris este, potrivit acestei jurisprudenţe, unul dintre diferitele criterii pe baza cărora trebuie apreciată valoarea sa probatorie.29.Asemănător pârâtului, Tribunalul trebuie să aprecieze, pe baza tuturor informaţiilor disponibile, dacă un element de probă este autentic sau nu şi dacă conţinutul acestuia reflectă faptele într-un mod exact sau eronat.30.Este vorba, aşadar, de a se stabili dacă recurenta a fost în măsură să se pronunţe cu privire la autenticitatea şi credibilitatea elementelor de probă apreciate de către Tribunal înainte ca acesta din urmă să se pronunţe asupra aprecierii probelor. Aceasta a fost situaţia în speţă, atât în cursul procedurii care a condus la decizia Comisiei, cât şi în cursul procedurii în faţa Tribunalului.31.în cazul în care autorul şi destinatarul unui înscris, precum şi împrejurările în care acesta a fost redactat sunt necunoscute sau nu pot fi divulgate de către Comisie din cauza obligaţiei de confidenţialitate care îi revine în temeiul articolului 287 CE, aceasta poate, desigur, să îi afecteze valoarea probatorie.32.Tribunalul a ţinut seama în mod corespunzător de acest fapt în aprecierea pe care a făcut-o în hotărârea atacată asupra mijloacelor de probă: pe de o parte, la punctul 86 din hotărârea atacată, acesta constată că înscrisul denumit cheie de repartizare nu are decât o valoare probatorie limitată, deoarece împrejurările în care a fost redactat sunt necunoscute, şi, pe de altă parte, la punctele 87 şi 94 din această hotărâre, constată că are într-adevăr o astfel de valoare probatorie, limitată, deoarece conţine informaţii concrete care corespund celor conţinute în alte înscrisuri.33.Pe de altă parte, concluziile pe care recurenta le trage din hotărârea Adams/Comisia

Citată anterior la nota de subsol 4.

 sunt incomplete. Este adevărat că, potrivit acestei hotărâri, Comisia are o obligaţie de confidenţialitate atunci când un informator solicita så i se păstreze anonimatul, însă această obligaţie nu devine efectivă decât în momentul în care aceasta doreşte să folosească informaţiile respective.34.Comisia contestă încălcarea de către Tribunal a articolului 6 din CEDO şi a articolelor 47 si 48 din Cartă.35.în ceea ce priveşte Carta, Comisia arată că aceasta nu este încă obligatorie din punct de vedere juridic

Hotărârea Tribunalului din 15 ianuarie 2003, Philip Morris International si altii/Comisia (T-377/00, T-379/00, T-380/00, T-260/01 şi T-272/01, Rec, p. II-l, punctul 122).

. în plus, dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit la articolul 47 alineatul (2) din Cartă, nu are vreo semnificaţie specifică, deoarece, în temeiul articolului 52 alineatul (3), această dispoziţie nu are un domeniu de aplicare mai vast decât cel al articolului 6 din CEDO. Prin urmare, în acest context, nu ar fi necesar să se acorde o atenţie specială articolului 47 din Cartă.36.Chiar dacă CEDO nu face parte din dreptul comunitar

Hotărârea Tribunalului din 20 februarie 2001, Mannesmann-röhren-Werke/Comisia (T-l 12/98, Rec, p. II-729, punctul 59).

, dreptul la un proces echitabil se numără totuşi printre drepturile fundamentale care fac parte integrantă din dreptul comunitar şi pentru interpretarea cărora instanţa comunitară trebuie să ţină seama în mod corespunzător de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului

Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij si altii/Comisia (C-238/99 P, C-244/99 P, C-245/99 P, C-247/99 P, C-250/99 P-C-252/99 P şi C-254/99 P, Rec, p. I-8375, punctele 273 şi 274).

.37.Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată de recurentă priveşte folosirea de depoziţii anonime într-un proces penal, în timp ce în speţă este vorba despre folosirea, în cadrul unei proceduri de aplicare a unei amenzi în temeiul dreptului concurenţei, a unui înscris al cărui autor nu este identificat.38.Mannesmann asimilează în mod greşit proba testimonială probei cu înscrisuri. Nu rezultă din niciuna dintre hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului citate de către recurentă

Comisia face trimitere aici la hotărârile Kostovski împotriva Ţărilor de Jos (citată la nota de subsol 8, § 41), Van Mechelen împotriva Ţărilor de Jos (citată la nota de subsol 9, § 51), Windisch împotriva Austriei (citată la nota de subsol 10, § 26), precum şi la hotărârile Äsch împotriva Austriei din 26 aprilie 1991 (seria A, nr. 203, § 27) şi Ludi împotriva Elveţiei din 15 iunie 2002 (Seria A, nr. 238, § 47).

 că înscrisurile nu pot fi folosite decât dacă autorul lor este cunoscut şi poate fi interogat de către pârât şi de către instanţa competentă.39.Potrivit Comisiei, această jurisprudenţa se întemeiază pe principiul potrivit căruia toate probele trebuie să fie prezentate în cadrul unei şedinţe publice, în vederea unei dezbateri contradictorii

Acest temei se regăseşte de asemenea la punctele indicate din jurisprudenţa citată la nota de subsol precedentă.

.40.Aceasta aminteşte că, în cadrul procedurii de investigaţie administrativă, nu are competenţa de a constrânge persoanele să compară în calitate de martori. Din acest motiv, deciziile în cauzele din domeniul concurenţei se bazează mai ales pe proba cu înscrisuri. în lumina acestor caracteristici particulare ale procedurii, Comisia respectă principiul la care tocmai s-a făcut referire făcând accesibile toate elementele de probă, astfel încât întreprinderea vizată să poată lua cunoştinţă de acestea şi să reacţioneze, fie în scris, fie oral. Aceasta constituie dezbaterea contradictorie pe care Comisia trebuie să o facă posibilă prin aplicarea în cadrul procedurii administrative a principiului citat.41.în plus, Comisia contestă teza susţinută de Mannesmann potrivit căreia înscrisul intitulat cheie de repartizare a jucat un rol central în administrarea probelor.42.Tribunalul a respins deja această teză la punctele 81 şi 82 din hotărârea atacată. La punctul 87, Tribunalul dezvoltă acest punct de vedere, constatând că, în măsura în care înscrisul intitulat cheie de repartizare cuprinde informaţii concrete care corespund celor conţinute în alte înscrisuri, în special în declaraţiile domnului Verluca, aceste elemente de probă se pot susţine reciproc

Punctul 87 din hotărârea atacată este formulat după cum urmează: Cu toate acestea, în măsura în care înscrisul cheie de repartizare cuprinde informaţii concrete, care corespund celor conţinute în alte înscrisuri, mai ales în declaraţiile domnului Verluca, este necesar să se considere că aceste mijloace de probă se susţin reciproc.

.<TI><NP><NO.P>4.</NO.P><TXT>Apreciere</TXT></NP></TI>43.Trebuie ca principiul general de drept comunitar potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil să fie interpretat, în ceea ce priveşte aplicarea dreptului comunitar al concurenţei, în sensul că înscrisurile care conţin informaţii incriminatoare referitoare la întreprinderile în cauză nu sunt admisibile ca mijloace de probă dacă identitatea autorilor lor, precum şi a celor care le-au transmis Comisiei trebuie să rămână confidenţială?44.Aceasta este, în esenţă, chestiunea de drept pe care o ridică recurenta prin primul său motiv şi la care apreciază că Tribunalul a dat un răspuns greşit.45.într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a recunoscut că principiul potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil este un principiu general al dreptului comunitar, în privinţa căruia aceasta are obiceiul să facă trimitere atât la tradiţiile constituţionale comune statelor membre, cât şi la CEDO

A se vedea, pentru o confirmare recentă a acestei jurisprudenţe, hotărârea din 2 mai 2006, Eurofood IFSC Ltd. (C-341/04, Rec, p. I-3813, punctul 65).

.46.Dată fiind ultima parte a frazei, nu acordăm o mare importanţă faptului că, în cursul procedurii în primă instanţă, recurenta a omis să invoce în mod explicit articolul 6 din CEDO.47.Astfel cum a subliniat Curtea întotdeauna, principiul juridic al unui proces echitabil este dedus, în calitate de principiu general al dreptului comunitar, din drepturile fundamentale, care sunt întemeiate de asemenea pe CEDO şi în special pe articolul 6 al acesteia.48.Din acest motiv, se poate admite că, dacă principiul juridic al unui proces echitabil este invocat în faţa instanţei comunitare - astfel cum a procedat recurenta în primă instanţă

A se vedea mai precis punctul 77 din hotărârea atacată.

 -, se face referire, implicit, şi la articolul 6 din CEDO.49.în consecinţă, apreciem că acest motiv este admisibil50.Principiul juridic al unui proces echitabil a fost fără încetare precizat şi concretizat, de-a lungul timpului, în cadrul procedurii administrative de investigaţie desfăşurate de către Comisie în ceea ce priveşte încălcările articolelor 81 CE şi 82 CE. Tocmai rezultanta interacţiunilor între instanţa comunitară, Comisie, în exercitarea practicii sale administrative, şi legiuitorul comunitar a codificat în dispoziţiile procedurale relevante evoluţia practicii administrative şi a jurisprudenţei

Aceasta rezultă clar din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 167) şi din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfăşurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 si 82 din Tratatul CE (JO L 123, p. 18).

.51.Pentru întreprinderile împotriva cărora se desfăşoară investigaţia, principiul unui proces echitabil implică cel puţin următoarele drepturi:

garanţia că obiecţiunile, la care întreprinderile în cauză trebuie să poată reacţiona, le vor fi comunicate în prealabil

Condiţiile pe care comunicarea privind obiecţiunile trebuie să le îndeplinească au fost precizate de mult timp într-o jurisprudenţă detaliată. A se vedea între altele hotărârea din 15 iulie 1970, ACF Chemiefarma/Comisia, cunoscută sub denumirea Chinină (41/69, Rec, p. 661, punctele 90-96), hotărârea din 14 iulie 1972, ICI/Comisia, cunoscută sub denumirea Coloranţi (48/69, Rec, p. 619, punctele 21-25), şi hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française/Comisia (100/80-103/80, Rec, p. 1825, punctele 12-17). Aceste condiţii sunt în prezent enunţate la articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi la articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004.

;

dreptul de acces la dosar: Comisia este obligată să dezvăluie elementele de probă conţinute în înscrisurile pe care îşi întemeiază afirmaţiile, mai puţin în situaţia în care aceste elemente de probă conţin secrete de afaceri şi alte informaţii confidenţiale care nu pot fi divulgate

Curtea a recunoscut acest drept în principiu în hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffman-La Roche/Comisia (85/76, Rec, p. 461, punctul 11), în hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française/Comisia (citată la nota de subsol 24, punctele 24-30), în hotărârea din 25 octombrie 1983, AEG/Comisia (107/82, Rec, p. 3151, punctele 21-30), şi în hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg-Portland si alţii/Comisia (C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/OO P, C-217/00 P şi C-219/00 P, Rec, p. I-123, punctul 68). Dreptul de acces la dosar este în prezent consacrat la articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 şi la articolul 15 din Regulamentul nr. 773/2004.

;

dreptul de a răspunde în scris la obiecţiuni

Acest drept este în prezent prevăzut la articolul 10 din Regulamentul nr. 773/2004.

;

dreptul de a fi ascultat: întreprinderile în cauză pot să îşi exprime oral, cu ocazia unei şedinţe, punctul de vedere asupra obiecţiunilor care le sunt adresate

Acest drept este în prezent prevăzut la articolul 12 din Regulamentul nr. 773/2004.

.

52.Administrarea probelor în cauzele din domeniul concurenţei se caracterizează prin probleme speciale, pe care Curtea le-a rezumat din nou recent în hotărârea Aal-borg-Portland şi alţii/Comisia

Citată la nota de subsol 25, punctele 55-57.

:

activităţile pe care le implică practicile şi acordurile anticoncurenţiale se desfăşoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se ţin în secret, cel mai adesea într-o ţară terţă şi documentaţia aferentă este redusă la minimum;

chiar şi rarele înscrisuri care atestă în mod explicit un contact nelegitim între operatori sunt de obicei fragmentare şi dispersate;

în cea mai mare parte a cazurilor, existenţa unei practici sau a unui acord anticoncurenţial trebuie să fie dedusă dintr-un anumit număr de coincidenţe şi de indicii care, apreciate împreună, pot constitui, în absenţa unei alte explicaţii coerente, dovada unei încălcări a regulilor concurenţei.

53.La aceste probleme intrinseci pe care le ridică administrarea probelor se adaugă limitările la care Comisia este supusă atunci când îşi exercită competenţele în materie de investigaţie. Ne gândim aici, între altele, la limitarea rattorte loci a acestor competenţe, care nu se pot exercita decât pe teritoriul Comunităţii, şi la limitările care decurg din dreptul destinatarilor investigaţiei de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina, care a jucat de asemenea un rol în procedura de investigaţie ce a condus la decizia Comisiei care se află la originea prezentei cauze

A se vedea hotărârea Tribunalului Mannesmannröhren-Werke/Comisia (citată la nota de subsol 16).

.54.O limitare aparte a competenţelor acordate Comisiei în cadrul unei investigaţii asupra practicilor anticoncurenţiale rezulta din faptul că aceasta nu avea competenţa să interogheze persoane pentru a obţine informaţiile relevante pentru această investigaţie. Cu toate acestea, de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1/2003, Comisia are această competenţă, sub condiţia consimţământului persoanelor interesate

Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi articolul 3 din Regulamentul nr. 773/2004.

. Fragilitatea relativă a acestei competenţe rezultă din faptul că aceasta nu poate obliga pe nimeni să depună mărturie, nu poate asculta pe nimeni sub jurământ şi nu poate aplica amenzi dacă informaţiile furnizate sunt eronate sau înşelătoare.55.Aşadar, proba testimonială, atât de importantă în procesele penale naţionale şi la care se referă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată de recurentă, nu poate juca decât un rol secundar în cadrul investigaţiilor referitoare la practicile anticoncurenţiale şi la reprimarea acestora.56.în consecinţă, în cadrul investigaţiei referitoare la dreptul comunitar al concurenţei şi al procedurii care vizează asigurarea respectării acestuia, înscrisurile vor trebui să joace un rol central în administrarea probei, oricât de dificilă ar fi strângerea lor în practică.57.Administrarea probei cu înscrisuri se complică şi mai mult datorită faptului că acestea conţin secrete de afaceri sau alte informaţii care nu pot fi dezvăluite sau care nu pot fi dezvăluite decât cu mari restricţii, în măsura în care este vorba despre înscrisuri care provin de la întreprinderi care fac obiectul investigaţiei, respectarea confidenţialităţii, care urmăreşte protejarea intereselor legitime ale întreprinderilor pârâte, constituie unul dintre aspectele principiului juridic al unui proces echitabil. Instanţa comunitară veghează ca această confidenţialitate să fie strict respectată

A se vedea între altele ordonanţa Tribunalului din 19 iunie 1996, NMH Stahlwerke si altii/Comisia (T-134/94, T-136/94, T-137/94, T-138/94, T-141/94, T-145/94, T-147/94, T-148/94, T-151/94, T-156/94 si T-157/94, Rec, p. II-537).

.58.Nu numai întreprinderile vizate de investigaţie, ci şi alte persoane fizice sau juridice, implicate în procedura de investigaţie în calitate de persoane prejudiciate, reclamante sau informatoare, pot avea interese economice şi juridice evidente care justifică asigurarea confidenţialităţii informaţiilor pe care le-au furnizat sau a identităţii lor. Curtea a recunoscut de asemenea acest fapt în jurisprudenţa sa

Hotărârea Adams/Comisia (citată la nota de subsol 4) şi hotărârea din 6 aprilie 1995, BPB Industries şi British Gypsum/Comisia (C-310/93 P, Rec, p. I-865, punctul 26).

.59.Dat fiind, pe de o parte, interesul pe care probele cu înscrisuri furnizate de terţi îl pot prezenta pentru investigaţia referitoare la practicile şi acordurile anticoncurenţiale şi pentru stabilirea dovezii existenţei unor asemenea practici şi acorduri şi, pe de altă parte, interesul pe care îl au terţii implicaţi ca identitatea lor sau informaţiile din care aceasta ar putea fi dedusă să fie ţinute secrete, apreciem că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată de recurentă, care priveşte admisibilitatea în procesele penale a depoziţiilor unor martori anonimi sau a înscrisurilor în care sunt consemnate aceste depoziţii, nu poate fi folosită pentru a contesta admisibilitatea ca elemente de probă a înscrisurilor furnizate de către terţi al căror anonimat trebuie să fie garantat.60.Fără a discuta despre faptul că deciziile respective ale Curţii Europene a Drepturilor Omului nu furnizează puncte de reper pentru aplicarea criteriilor pe care le enunţă pentru depoziţiile martorilor anonimi în cauzele penale

Aceste criterii sunt enumerate la punctul 32 din hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Visser împotriva Ţărilor de Jos (citată la nota de subsol 11), în care jurisprudenţă anterioară a Curţii Europene a Drepturilor Omului este rezumată de către Nederlandse Hoge Raad.

 la probele cu înscrisuri care sunt invocate pentru a stabili existenţa unei încălcări în cadrul procedurii de investigaţie administrativă referitoare la dreptul comunitar al concurenţei şi al procedurii care urmăreşte asigurarea respectării acestuia, o astfel de aplicare prin analogie ar putea complica în mod serios administrarea probelor, deja riguroasă, în privinţa încălcărilor acestui drept al concurenţei.61.în plus, în această privinţă, mai arătăm că pentru probele cu înscrisuri care nu provin de la terţi, ci de la întreprinderile pârâte nu va fi întotdeauna posibil să se determine autorul sau autorii şi provenienţa precisă, deoarece pot să existe motive evidente care să justifice ascunderea acestora.62.Cele arătate anterior nu împiedică posibilitatea de a respecta principiul juridic al unui proces echitabil. în acest scop, trebuie îndeplinite trei condiţii.63.în primul rând, întreprinderile împotriva cărora sunt invocate, cu titlu de elemente de probă, înscrisuri ale căror surse trebuie să rămână anonime trebuie să aibă posibilitatea să ia cunoştinţă de acestea şi să se pronunţe în privinţa lor atât în scris, cât şi oral, cu posibilitatea de a invoca înscrisuri sau alte mijloace de probă pentru a le combate.64.în al doilea rând, trebuie ca atât Comisia, în cursul procedurii de investigaţie, cât şi Tribunalul, atunci când se pronunţă în primă instanţă, să facă dovadă de spirit critic atunci când apreciază valoarea probatorie a unor astfel de înscrisuri şi să verifice cu grijă eventualele indicaţii care sunt împotriva credibilităţii şi a autenticităţii lor.65.în al treilea rând, în aplicarea principiului liberei administrări a probelor, admis de jurisprudenţă

A se vedea în această privinţă concluziile judecătorului Vesterdorf, care a îndeplinit funcţia de avocat general în cauza din 24 octombrie 1991, Rhône-Poulenc/Comisia (citată anterior la punctul 15, p. II-867, 869 şi II-954), şi hotărârea din 23 martie 2000, Met-Trans şi Sagpol (de asemenea citată anterior la punctul 15, punctul 27).

, trebuie să se vegheze ca încălcările dispoziţiilor Tratatului CE în materie de concurenţă să nu fie stabilite, în mod exclusiv sau în principal, prin înscrisuri a căror provenienţă sau ai căror autori trebuie să rămână necunoscuţi pârâtului.66.Pentru a finaliza examinarea noastră asupra acestui motiv, constatăm că, în hotărârea atacată, Tribunalul a îndeplinit aceste trei condiţii.67.Recurenta a avut posibilitatea de a-şi prezenta argumentele împotriva valorii probatorii a înscrisului intitulat cheie de repartizare.68.Apoi, Tribunalul a examinat aceste argumente şi a conchis pe baza acestora, la punctul 86 al hotărârii atacate, că credibilitate [a] [înscrisului intitulat cheie de repartizare] este redusă în mod inevitabil de faptul că împrejurările redactării sale sunt într-o mare măsură necunoscute şi că afirmaţiile Comisiei în această privinţă nu pot fi verificate.69.în sfârşit, la punctul 94, Tribunalul a confirmat în mod expres că, pentru aprecierea probelor care stabilesc existenţa încălcării în litigiu, înscrisul intitulat cheie de repartizare nu avea decât o importanţă accesorie: Rezultă din toate argumentele care precedă că înscrisul cheie de repartizare păstrează o anumită valoare probatorie pentru a susţine, în cadrul unui set de indicii concordante reţinute de către Comisie, unele dintre afirmaţiile esenţiale conţinute de declaraţiile domnului Verluca în legătură cu existenţa unui acord de împărţire a pieţelor care afectează tuburile OCTG fără sudură [...].70.în consecinţă, concluzionăm că primul motiv invocat de către recurentă este nefondat.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Al doilea motiv: aplicarea greşita a articolului 81 CE prin articolul 2 din decizie</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Raţionamentul Tribunalului</TXT></NP></TI>71.Al doilea motiv este îndreptat împotriva părţii din hotărârea atacată în care Tribunalul a constatat că Mannesmann a săvârşit încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE, descrisă la articolul 2 din decizie.72.Este vorba despre pasaje lungi (punctele 135-206) din hotărârea atacată, care nu pot fi reproduse aici in extenso.73.Pe scurt, Tribunalul a constatat că, încheind cu Corus UK Ltd (denumită în continuare Corus) un contract pentru livrarea de tuburi OCTG neprelucrate, recurenta ar fi încălcat interdicţia de a încheia acorduri orizontale care restrâng concurenţa. Tribunalul şi-ar fi întemeiat această concluzie pe faptul că, cu aproximativ doi ani înainte, Vallourec SA (denumită în continuare Vallourec) şi Dalmine SpA (denumită în continuare Dalmine) încheiaseră contracte similare cu Corus. Cei trei producători europeni ar fi împărţit astfel aprovizionarea întreprinderii Corus cu tuburi OCTG neprelucrate

Punctul 188 din hotărârea atacată.

.74.Tribunalul a văzut în următoarele elemente alte indicii ale existenţei unor acorduri restrictive de concurenţă între aceşti trei furnizori ai lui Corus:

existenţa de clauze de indexare comparabile în contractele de aprovizionare pe care aceştia le încheiaseră cu Corus

Punctele 165 şi 166 din hotărârea atacată.

;

existenţa unui înscris intitulat Reflecţii contractul VAM, datat 23 martie 1990, al cărui conţinut corespunde exact celui al contractelor încheiate ulterior de către Corus cu ceilalţi trei producători europeni

Punctele 182 şi 183 din hotărârea atacată.

;

o întâlnire organizată în 1993 între cei patru producători europeni pentru a-şi coordona poziţiile, mai ales ca urmare a închiderii viitoare a uzinei de filetare aparţinând Corus

Punctul 187 din hotărârea atacată.

;

durata neobişnuit de lungă a contractelor de aprovizionare încheiate între Corus si ceilalţi trei producători europeni

Punctul 164 din hotărârea atacată.

.

75.Tribunalul a constatat în continuare că Regulamentul (CE) nr. 2790/1999

Regulamentul Comisiei din 22 decembrie 1999 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate (JO L 336, p. 21, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 66).

 nu se putea aplica încălcării imputate Mannesmann, deoarece decizia a fost adoptată la 8 decembrie 1999, iar articolul 2 din aceasta se raportează, în ceea ce priveşte Mannesmann, la perioada 1993-1997, cu alte cuvinte la o perioadă care se termina înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 2790/1999, la 1 iunie 2000. Chiar dacă, în lumina acestui regulament, s-ar fi putut acorda o exceptare, aceasta ar fi necesitat o cerere de exceptare în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81] et [82] din tratat (JO 1962, 13, p. 204, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 3). în lipsa unei asemenea cereri, nu ar fi cazul să se examineze dacă articolul 81 alineatul (3) CE este aplicabil

Punctele 172 şi 173 din hotărârea atacată.

.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Criticile recurentei</TXT></NP></TI>76.Recurenta formulează patru critici împotriva constatării Tribunalului, care figurează la punctul 206 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia putea să considere în mod întemeiat că respectivele contracte de aprovizionare constituiau încălcarea reţinută la articolul 2 din decizie şi stabileau, aşadar, existenţa acesteia potrivit condiţiilor legale şi că elementele de probă complementare confirmau teza Comisiei potrivit căreia aceste contracte fuseseră încheiate în cadrul unei politici comune mai largi care afecta piaţa tuburilor OCTG standard.77.în primul rând, nu s-ar fi demonstrat în mod suficient că fiecare dintre producătorii în cauză era la curent cu contractele de aprovizionare încheiate de către ceilalţi producători cu Corus. Atunci când a apreciat elementele de probă în discuţie, Tribunalul nu ar fi respectat exigenţele riguroase cărora, potrivit jurisprudenţei

Recurenta face trimitere aici la hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Mayr-Melnhof/Comisia (T-347/94, Rec, p. II-1751, punctul 65) şi la hotărârea din 15 martie 2000, Cimenteries CBR şi alţii/Comisia (T-25/95, T-26/95, T-30/95-T-32/95, T-34/95-T-39/95, T-42/95-T-46/95, T-48/95, T-50/95-T-65/95, T-68/95-T-71/95, T-87/95, T-88/95, T-103/95 şi T-104/95, Rec., p. II-491, punctul 4027).

, trebuie să li se supună pentru a constata existenţa unei practici concertate.78.în al doilea rând, în mod eronat Tribunalul nu ar fi acordat nicio importanţă faptului că aceste contracte de aprovizionare ale întreprinderilor Vallourec, Dalmine şi Mannesmann cu Corus nu au fost încheiate în acelaşi timp.79.în al treilea rând, în mod eronat Tribunalul ar fi dedus din durata contractelor şi din clauzele de indexare a preţurilor legate de acestea existenţa unui acord orizontal între furnizorii în cauză.80.în al patrulea rând, considerentele Tribunalului referitoare la aplicabilitatea Regulamentului nr. 2790/1999 ar fi eronate sau incomplete. Tribunalul ar fi trebuit să ţină seama, în aceste considerente, de Regulamentele (CEE) nr. 1983/83 şi nr. 1984/83

Regulamentul (CEE) nr. 1983/83 al Comisiei din 22 iunie 1983 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de distributie exclusivă (JO L 173, p. 1) şi Regulamentul (CEE) nr. 1984/83 al Comisiei din 22 iunie 1983 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de aprovizionare exclusivă (JO L 173, p. 5).

, atunci în vigoare, şi, în temeiul acestora, să respingă aplicarea articolului 81 alineatul (1) CE contractului dintre recurentă şi Corus.<TI><NP><NO.P>3.</NO.P><TXT>Argumentele Comisiei</TXT></NP></TI>81.Comisia afirmă că acest motiv este inoperant, având în vedere că este îndreptat împotriva concluziilor Tribunalului care privesc caracterul orizontal al contractului de aprovizionare. La punctul 179 al hotărârii atacate, Tribunalul constată că încălcarea reţinută la articolul 2 al deciziei este stabilită potrivit condiţiilor legale şi că nu este strict necesar să se examineze raţionamentul Comisiei în privinţa practicilor concertate între cei patru producători europeni.82.Numai două critici ar putea fi operante, şi anume cea potrivit căreia clauza de revizuire a preţurilor conţinută în contracte nu ridică nicio obiecţie din punct de vedere concurenţial şi cea potrivit căreia Tribunalul a putut să aprecieze legalitatea contractului încheiat cu Corus nu numai în privinţa articolului 81 alineatul (1) CE, ci şi în privinţa articolului 81 alineatul (3) CE şi mai ales în privinţa Regulamentelor nr. 1983/83 şi nr. 1984/83 privind exceptările de categorii.83.în ceea ce priveşte admisibilitatea primelor trei critici ale recurentei, Comisia arată că acestea sunt în principal îndreptate împotriva deciziei sale, iar nu împotriva aprecierii valorii probatorii a elementelor de probă pe care a făcut-o Tribunalul. în măsura în care aceste critici sunt îndreptate în mod explicit împotriva hotărârii atacate, acestea implică numai o contestare a constatărilor de fapt efectuate de către Tribunal, fără a demonstra că, în examinarea faptelor, Tribunalul a făcut o apreciere eronată a valorii probatorii a diverselor elemente de probă.84.De fapt, aici este vorba despre o tentativă deghizată prin care se urmăreşte să se obţină o reexaminare a contextului factual apreciat de Tribunal. Astfel, aceste obiecţiuni depăşesc cadrul recursului, care, în temeiul articolului 58 din Statutul Curţii de Justiţie, este limitat la chestiuni de drept.85.Această argumentaţie este pe deplin aplicabilă şi pentru a combate argumentele pe care recurenta le avansează împotriva concluziilor Tribunalului întemeiate pe clauza de revizuire a preţurilor conţinută în contracte.86.în sfârşit, critica potrivit căreia Tribunalul ar fi trebuit să excepteze în mod automat contractul de aprovizionare de la aplicarea articolului 81 alineatul (1) CE este ridicată pentru prima dată în faza de recurs şi nu este, prin urmare, admisibilă.<TI><NP><NO.P>4.</NO.P><TXT>Apreciere</TXT></NP></TI>87.în opinia noastră, Comisia a remarcat în mod întemeiat că o parte considerabilă din criticile formulate în susţinerea acestui motiv sunt inoperante. Este vorba aici de criticile prin care recurenta urmăreşte să demonstreze că în mod eronat Tribunalul a concluzionat că respectivul contract privind furnizarea de tuburi OCTG neprelucrate standard pe care 1-a încheiat în 1993 cu Corus făcea parte dintr-un acord orizontal prin care cei patru producători europeni şi-ar fi repartizat piaţa a tuburilor OCTG standard a Regatului Unit.88.Singura concluzie care se poate trage din constatarea Tribunalului care figurează la punctul 179 al hotărârii atacate, potrivit căreia încălcarea reţinută la articolul 2 al deciziei este stabilită potrivit condiţiilor legale, chiar dacă nu este strict necesar să se examineze raţionamentul Comisiei în privinţa practicilor concertate între cei patru producători europeni, este că, potrivit Tribunalului, acest raţionament al Comisiei are cel mult o importanţă accesorie.89.Acest fapt este confirmat de punctul 206 al hotărârii atacate, care este formulat după cum urmează: în lumina argumentelor care precedă, trebuie concluzionat că în mod întemeiat Comisia a considerat în decizia atacată că respectivele contracte de aprovizionare constituiau încălcarea reţinută la articolul 2 din decizia atacată şi stabileau, aşadar, existenţa acesteia potrivit condiţiilor legale. De asemenea, pentru orice eventualitate

Sublinierea noastră.

, trebuie să se sublinieze că elementele de probă complementare reţinute de către Comisie confirmă exactitatea tezei sale potrivit căreia aceste contracte se înscriau într-o politică comună mai largă care afecta piaţa tuburilor OCTG filetate standard.90.Constatăm, aşadar, că aceste critici, şi anume cele expuse la punctele 77 şi 78 de mai sus, precum şi cea expusă la punctul 79, pot să nu fie luate în considerare, având în vedere că sunt inoperante, deoarece privesc durata contractelor de aprovizionare.91.în ceea ce priveşte critica expusă la punctul 79, care priveşte concluziile pe care Tribunalul le trage, la punctele 165-167, din clauzele de indexare a preţurilor, considerăm că nu este admisibilă.92.Recurenta îşi întemeiază această critică pe afirmaţia oarecum lapidară potrivit căreia această clauză de indexare a preţurilor nu ridică nicio obiecţie din punctul de vedere al concurenţei. în special, nici Comisia, nici Tribunalul nu ar fi demonstrat că a avut loc, în această privinţă, un schimb de informaţii ilicit între părţi.93.Dat fiind că recurenta omite aici să explice dacă şi în ce mod Tribunalul a săvârşit erori în aprecierea elementelor de probă pe care şi-a întemeiat concluziile, nu putem vedea în această parte a criticii în discuţie decât o invitaţie deghizată de a reverifica aprecierea faptelor reţinută de Tribunal. Potrivit unei jurisprudente constante a Curţii, o asemenea invitaţie nu este admisibilă

Din jurisprudenţa abundentă intervenită între timp, ne limităm să facem trimitere la hotărârea din 2 octombrie 2003, Salzgitter/Comisia (C-182/99 P, Rec, p. I-10761, punctul 43).

.94.Estimăm că ultima critică, expusă la punctul 80 de mai sus, este de asemenea inadmisibilă, deoarece a fost invocată tardiv.95.Considerăm că modul în care răspunde Tribunalul, la punctele 172 şi 173 din hotărârea atacată, la argumentele întemeiate de recurentă pe Regulamentul nr. 2790/1999 este, în sine, inatacabil96.Considerăm că nu este admisibilă afirmaţia potrivit căreia Tribunalul ar fi trebuit, în plus, să verifice din oficiu dacă Regulamentele nr. 1983/83 şi nr. 1984/83, în vigoare la momentul încheierii contractelor de aprovizionare, erau aplicabile acestora din urmă.97.în jurisprudenţa existentă, nu găsim niciun element care să susţină această afirmaţie, ci numeroase precedente care pledează împotriva sa

Hotărârea din 30 martie 2000, VBA/Florimex si alţii (C-265/97 P, Rec, p. I-2061, punctul 114).

.98.în plus, dacă recurenta aprecia că, în temeiul Regulamentelor nr. 1983/83 şi nr. 1984/83, contractele de aprovizionare trebuiau incluse în exceptările de grup pe care le prevedeau, revenea acesteia sarcina să invoce acest argument în cursul procedurii de investigaţie administrativă şi al procedurii în primă instanţă.99.Discuţia care a avut loc în şedinţă între recurentă şi Comisie cu privire la faptul dacă, dat fiind obiectul şi domeniul lor de aplicare, contractele respective puteau intra în cadrul exceptărilor pe categorii în discuţie ilustrează în exclusivitate faptul că acest argument a fost invocat în faţa unei instanţe necompetente şi la un moment inadecvat.100.Prin urmare, concluzionăm că al doilea motiv invocat de recurentă este în parte inadmisibil şi inoperant în privinţa restului criticilor.<TI><NP><NO.P>C —</NO.P><TXT>Al treilea motiv: încălcarea principiului egalităţii de tratament cu ocazia aprecierii amenzii aplicate</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Fragmente relevante din hotărârea atacată</TXT></NP></TI>101.La punctul 295 şi următoarele din hotărârea atacată, Tribunalul examinează în mod detaliat afirmaţia recurentei potrivit căreia aceasta a cooperat la investigaţia Comisiei care a condus la adoptarea deciziei. Comisia ar fi acordat o importanţă insuficientă acestei atitudini:

prin comparaţie cu Vallourec, care a obţinut datorită cooperării sale o reducere de 40 % din cuantumul amenzii;

prin comparaţie cu Dalmine, care a obţinut datorită cooperării sale o reducere de 20 % din cuantumul amenzii.

în plus, Comisia ar fi învinuit pe nedrept recurenta pentru faptul că a introdus la Tribunal o acţiune împotriva deciziei Comisiei întemeiate pe articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul nr. 17

Hotărârea Mannesmannröhren-Werke/Comisia (citată la nota de subsol 16).

, în timp ce în privinţa Dalmine, care a introdus o acţiune similară, a adoptat o atitudine mult mai indulgentă.

102.La punctele 297-301 din hotărârea atacată, Tribunalul compară cooperarea pe care Vallourec, în special prin persoana domnului Verluca, a întreţinut-o cu Comisia în cadrul investigaţiei sale cu cooperarea întreprinderii Mannesmann, în special prin persoana domnului Becher.103.Apoi, la punctul 302, Tribunalul constată că informaţiile pe care Comisia le-a primit de la Mannesmann înainte de comunicarea privind obiecţiunile nu sunt comparabile cu cele furnizate de către Vallourec.104.în continuare, la punctele 303-305, Tribunalul compară cooperarea pe care Dalmine a întreţinut-o cu Comisia cu cea a Mannesmann şi concluzionează, la punctul 306, că argumentarea întreprinderii Mannesmann nu justifică reducerea amenzii în temeiul punctului D 2 a doua liniuţă din comunicarea privind cooperarea.105.Mai departe, la punctele 307-309, Tribunalul explică din ce motiv nu trebuie să se reducă amenda în temeiul punctului 3 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 şi al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO 1998, C 9, p. 3, Ediţie specială, 08/vol. 3, p. 69).106.în final, Tribunalul apreciază comportamentul întrepriderii Mannesmann în calitate de parte la procedură în cauza Mannes-mannröhren-Werke/Comisia (T-112/98, citată anterior) şi îl califică, la punctul 312, ca fiind în totalitate necooperant.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Criticile recurentei</TXT></NP></TI>107.în susţinerea acestui motiv, recurenta invocă trei critici, din care primele două privesc diferenţe nejustificate, în opinia acesteia, în aprecierea comportamentului întreprinderilor Vallourec şi Dalmine în raport cu propriul său comportament în cursul procedurii administrative. A treia critică este îndreptată împotriva concluziilor pe care Tribunalul le trage din procedura din cauza T-112/98.108.Prin invocarea principiului egalităţii de tratament în aplicarea amenzilor în procedura în materie de concurenţă, astfel cum este acesta enunţat în jurisprudenţă

A se vedea între altele hotărârea din 13 decembrie 2001, Krupp Thyssen Stainless si Acciai speciali Terni/Comisia (T-45/98 şi T-47/98, Rec., p. II-3757, punctul 237), şi hotărârea din 20 martie 2002, ABB Asea Brown Boveri/Comisia (T-31/99, Rec., p. II-1881, punctul 240).

, recurenta afirmă că Tribunalul a minimalizat contribuţia sa la investigaţia Comisiei în comparaţie cu cea a întreprinderii Vallourec.109.Mai precis, Tribunalul ar fi acţionat încălcând regula potrivit căreia, în aplicarea comunicării privind cooperarea, trebuie să se ţină seama de orice contribuţie care, înainte de trimiterea comunicării privind obiecţiunile, facilitează activitatea de investigaţie a Comisiei

Potrivit recurentei, Tribunalul ar fi confirmat existenţa acestei reguli în hotărârea din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon si alţii (T-236/01, T-239/01, T-244/01-T-246/01, T-251/01 si T-252/01, Rec., p. II-1181, punctul 435).

.110.în speţă, Mannesmann a transmis declaraţia domnului Becher, prin care aceasta a confirmat participarea sa la încălcarea prezumată a normelor dreptului concurenţei, înainte de comunicarea de către Comisie a obiecţiunilor sale. Rezultă, de altfel, chiar din decizie că declaraţia domnului Becher constituia pentru Comisie un mijloc de probă important.111.Deşi declaraţiile domnului Verluca au fost probabil puţin mai detaliate şi mai precise, această uşoară diferenţă nu justifică o diferenţă de tratament atât de substanţială în aplicarea amenzilor, prin care Tribunalul a estimat că reducerea de 40 % acordată lui Vallourec era justificată, în timp ce, în schimb, întreprinderea Mannesmann nu a obţinut nicio reducere.112.De asemenea, Tribunalul a subestimat comportamentul întreprinderii Mannesmann în raport cu cel al întreprinderii Dalmine. Aceasta din urmă a acceptat comunicarea privind obiecţiunile în mod expres, în timp ce prima, în fapt, s-a abţinut să o conteste. Recurenta consideră că punctul D 2 a doua liniuţă din comunicarea privind cooperarea nu solicită o asemenea acceptare expresă a comunicării privind obiecţiunile. în orice caz, aceasta apreciază că, acordând o reducere de 20 % pentru Dalmine şi niciuna recurentei, s-a supraestimat în mod excesiv această diferenţă pur formală între atitudinile celor două.113.Prin a treia critică, Mannesmann contestă concluziile pe care Tribunalul le-a tras din acţiunea pe care a formulat-o împotriva deciziei Comisiei din 15 mai 1998 în cauza T-112/98. Tribunalul, la momentul la care a apreciat dacă nivelul amenzii care i-a fost aplicată era rezonabil, nu putea să îi impute faptul că s-a folosit cu succes de dreptul său la apărare.<TI><NP><NO.P>3.</NO.P><TXT>Argumentele Comisiei</TXT></NP></TI>114.Comisia consideră că cele trei critici invocate în susţinerea celui de al treilea motiv nu sunt admisibile, deoarece răspunsul la întrebarea dacă o întreprindere a contribuit la constatarea unei încălcări a regulilor de concurenţă şi evaluarea importanţei acestei contribuţii în comparaţie cu cele ale altor întreprinderi au un caracter factual şi implică o apreciere a faptelor

Ordonanţa din 17 septembrie 1996, San Marco/Comisia (C-19/95P, Rec, p. I-4435, punctul 39).

. Această competenţă aparţine numai Tribunalului, iar nu Curţii în faza de recurs.115.în plus, recurenta nu a afirmat că Tribunalul a săvârşit erori materiale cu ocazia aprecierii faptelor sau a elementelor de probă.116.Apoi, Comisia invocă o jurisprudenţă constantă potrivit căreia, în faza de recurs, Curtea nu poate substitui, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului asupra cuantumului amenzii cu propria apreciere

A se vedea între altele hotărârea din 18 septembrie 2003, Volkswagen/Comisia (C-338/00 P, Rec, p. I-9189, punctul 151).

.117.Pe fond, Comisia contestă prima critică afirmând că, la punctele 299 şi 300, Tribunalul a examinat în amănunt diferenţele dintre cooperarea întreprinderii Vallourec cu Comisia, prin intermediul domnului Verluca, şi cooperarea întreprinderii Mannesmann, prin intermediul domnului Becher, în plus, recurenta nu a demonstrat că Tribunalul a comis o eroare de drept atunci când a verificat folosirea de către Comisie a marjei de apreciere de care dispune în stabilirea amenzii.118.A doua critică este de asemenea în mod evident lipsită de fundament, deoarece este întemeiată pe o interpretare eronată a punctului D 2 a doua liniuţă din comunicarea privind cooperarea. în temeiul acestei prevederi, o întreprindere poate beneficia de o reducere de 10 până la 50 % din amendă dacă, după primirea comunicării privind obiecţiunile, aceasta informează Comisia că nu contestă în mod fundamental faptele pe care Comisia îşi întemeiază acuzaţiile.119.Dat fiind că dreptul comunitar al concurenţei prevede efecte juridice diferite după cum faptele relevante sunt în mod explicit acceptate sau nu

A se vedea hotărârea din 16 noiembrie 2000, SCA Holding/Comisia (C-297/98 P, Rec, p. I-10101, punctul 39), şi hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland şi Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia (T-224/00, Rec, p. II-2597, punctul 227).

, in speţa nu exista o diferenţă de tratament pe care Tribunalul ar fi trebuit să o rectifice.120.în privinţa celei de a treia critici, Comisia arată că aceasta este inoperantă, deoarece este îndreptată împotriva unui motiv subsidiar din hotărârea Tribunalului şi că, prin urmare, nu este admisibilă.121.Pe de altă parte, expunerea şi aprecierea faptelor care figurează la punctele 311 şi 312 din hotărârea atacată sunt corecte şi Tribunalul putea să deducă din acestea că, în cursul procedurii administrative, Mannesmann nu a cooperat în mod efectiv.<TI><NP><NO.P>4.</NO.P><TXT>Apreciere</TXT></NP></TI>122.Am reprodus mai sus criticile şi argumentele într-un mod relativ detaliat, pentru a dovedi astfel caracterul factual al argumentelor părţilor.123.Caracterul factual al acestei argumentări decurge din faptul că aprecierea de către Tribunal a elementelor respective ale deciziei, referitoare la stabilirea şi la reducerea amenzii, implică de asemenea în special o apreciere a faptelor şi a împrejurărilor, care nu sunt supuse unei reexaminări în faza de recurs.124.Din această perspectivă, argumentele expuse de către Comisie împotriva admisibilităţii tuturor celor trei critici sunt, la prima vedere, convingătoare.125.Numai dacă şi în măsura în care ar fi plauzibil prima facie că Tribunalul a comis erori evidente de apreciere şi că, de exemplu, ar fi omis în mod greşit să ţină cont de fapte şi împrejurări care, dacă ar fi fost luate în considerare, ar fi condus la o apreciere finală diferită, această lacună poate fi îndreptată în faza de recurs

A se vedea între altele hotărârea din 11 februarie 1999, Antillean Rice Mills şi alţii/Comisia (C-390/95 P, Rec, p. I-769, punctul 29), şi hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm şi Goupil/Comisia (C-352/98 P, Rec, p. I-5291, punctul 49).

.126.Prin urmare, nici în situaţia în care a apreciat critica, invocată în primă instanţă, potrivit căreia Comisia, când a aplicat comunicarea privind cooperarea, ar fi aplicat faţă de Mannesmann un tratament diferit de cel aplicat faţă de Vallourec, nici când a comparat răspunsul întreprinderii Mannesmann la comunicarea privind obiecţiunile cu cel al întreprinderii Dalmine, Tribunalul nu a neglijat elemente de fapt care ar permite să se afirme că principiul egalităţii de tratament a fost încălcat cu ocazia stabilirii amenzilor aplicate.127.Atunci când compară Mannesmann şi Vallourec, Tribunalul explică în mod con-vigător, la punctele 299-301, de ce cooperarea întreprinderii Vallourec, prin intermediul domnului Verluca, a fost, pe plan calitativ şi cantitativ, de o cu totul altă natură decât cea a întreprinderii Mannesmann, prin intermediul domnului Becher.128.Atunci când compară Mannesmann şi Dalmine, Tribunalul trage concluzia corectă, având în vedere textul punctului D 2 a doua liniuţă din comunicarea privind cooperarea, că Mannesmann, spre deosebire de Dalmine, nu a comunicat în mod expres Comisiei că nu contesta în mod explicit faptele care se aflau la baza comunicării privind obiecţiunile. Date fiind efectele juridice diferite care sunt legate de reacţiile diferite ale celor două întreprinderi

A se vedea mai sus, punctul 119 şi nota de subsol 52.

, diferenţa de nivel a amenzilor nu implică, prin urmare, o inegalitate de tratament relevantă din punct de vedere juridic.129.Apreciem că, deoarece este îndreptată împotriva unui motiv subsidiar din hotărârea Tribunalului, a treia critică este pur şi simplu inadmisibilă, având în vedere că este inoperantă.130.Pentru a completa, adăugăm că Tribunalul putea statua că un comportament care a condus la situaţia ca Mannesmann să nu comunice niciodată informaţiile pe care trebuia să le furnizeze, făcând abstracţie de acţiunea pe care o formulase împotriva deciziei respective şi care a condus la hotărârea pronunţată în cauza Mannes-mannröhren-Werke/Comisia, citată anterior, nu poate fi considerat ca fiind o atitudine cooperantă.131.Prin urmare, concluzionăm că al treilea motiv este inadmisbil sub toate aspectele sale.<TI><NP><NO.P>VI —</NO.P><TXT>Cu privire la cheltuielile de judecată</TXT></NP></TI>132.Dat fiind că recurenta cade în pretenţii în privinţa tuturor motivelor, iar Comisia a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, solicităm obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.<TI><NP><NO.P>VII —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>133.Având în vedere argumentele care precedă, sugerăm Curţii:

1)să respingă în totalitate recursul declarat de Salzgitter Mannesmannröhren-Werke GmbH (fostă Mannesmannröhren-Werke AG);2)să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată.