CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL PRIIT PIKAMÄE
prezentate la 13 ianuarie 2022(1)
Cauza C‑520/20
DB,
LY
împotriva
Nachalnik na Rayonno upravlenie Silistra pri Oblastna direktsia na Ministerstvo na vatreshnite raboti
[cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra, Bulgaria)]
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Sistemul de informații Schengen de a doua generație (SIS II) – Decizia 2007/533/JAI – Articolele 38 și 39 – Alertă privind obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale – Executarea acțiunii bazate pe o alertă – Măsuri necesare – Reglementare și practici administrative naționale care impun autorității competente să execute acțiunea bazată pe o alertă”
1. În prezenta cauză, Curtea este sesizată de Administrativen sad Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra, Bulgaria) cu o cerere de decizie preliminară privind interpretarea articolului 39 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (denumită în continuare „Decizia 2007/533”)(2).
2. Curtea va avea astfel ocazia să furnizeze pentru prima dată, în hotărârea care urmează să fie pronunțată, clarificări cu privire la mecanismul instituit prin acest instrument juridic pentru a susține cooperarea judiciară în materie penală, în cazul unor obiecte în legătură cu care au fost emise alerte în SIS II pentru confiscarea lor sau pentru folosirea lor ca probe în cursul procedurilor penale(3). Mai specific, aceasta va trebui să identifice întinderea marjei de apreciere lăsate autorităților competente din statele membre în cadrul executării acțiunii bazate pe o alertă și al măsurilor care urmează să fie luate pentru o asemenea executare.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
3. Articolele 38, 39, 45, 48 și 49 din Decizia 2007/533 sunt relevante în cadrul prezentei cauze.
B. Dreptul bulgar
4. Articolul 84 din Zakon za Ministerstvoto na vatreshnite reboti (Legea privind Ministerul Afacerilor Interne, denumită în continuare „ZMVR”)(4) prevede:
„(1) Autoritățile de poliție pot institui temporar sechestru asupra unui bun în legătură cu care a fost emisă o alertă pentru a fi căutat în SIS și/sau în bazele de date ale Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol).
(2) Persoana la care se află bunul căutat în sensul alineatului (1) este invitată să îl predea în mod voluntar. Se întocmește un proces‑verbal de predare voluntară a bunului, semnat de persoana care predă bunul descoperit […]
(3) În cazul în care persoana refuză să predea bunul în sensul alineatului (1), acesta este pus sub sechestru și se întocmește un proces‑verbal de sechestru. […]
[…]
(6) […] Predarea sau punerea sub sechestru se notifică statului membru care a introdus alerta în scopul căutării în SIS și/sau în baza de date a Interpol.
(7) Notificarea către statul membru care a introdus alerta de căutare în SIS și/sau în baza de date a Interpol este efectuată de structura specializată competentă a Ministerului Afacerilor Interne.
(8) […] În cazul în care, în termen de 60 de zile, statul membru care a emis alerta solicită restituirea bunului, acesta din urmă se restituie persoanei indicate în cerere în termen de 7 zile, prin decizia șefului unității competente în sensul alineatului (6).
(9) […] În cazul în care, în termen de 60 de zile, statul membru care a emis alerta nu solicită restituirea bunului, acesta din urmă se restituie persoanei care l‑a predat sau de la care a fost indisponibilizat prin punerea sechestrului în termen de 7 zile, prin decizia șefului unității competente în sensul alineatului (6).
[…]”
II. Situația de fapt, procedura principală, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
5. EF, resortisant bulgar, a achiziționat un autoturism prin intermediul unui împrumut luat de la o bancă norvegiană denumită Santander Consumer Bank. Rezultă că, în luna mai 2016, EF a încetat să ramburseze împrumutul respectiv și, prin urmare, banca în cauză a transmis dosarul societății Lindorff АS în vederea recuperării creanțelor. Ca răspuns la o somație de plată voluntară și la o punere în întârziere, EF a informat această societate că vehiculul în cauză se afla în Bulgaria. Astfel, acest vehicul a fost vândut lui AB, proprietar înregistrat în mod corespunzător în statul amintit, care l‑a revândut reclamantului din litigiul principal, DB. Acesta din urmă a cumpărat vehiculul respectiv în luna martie 2017 la Varna (Bulgaria) și l‑a înmatriculat.
6. La 24 mai 2017, în Sistemul național de informații Schengen (denumit în continuare „N.SIS”) din Norvegia a fost introdusă și înregistrată o alertă pentru confiscarea unui autovehicul calificat drept „obiect furat, dobândit ilegal sau pierdut” și individualizat în mod corespunzător, inclusiv prin numărul de șasiu.
7. La 26 mai 2017, într‑o parcare din Silistra (Bulgaria), poliția bulgară a descoperit vehiculul înmatriculat pe numele lui DB și, după consultarea sistemului de informații informatizat „Activitate de investigație” – SIS II, s‑a constatat că numărul de șasiu coincidea în întregime cu cel al vehiculului care făcuse obiectul alertei emise de Norvegia. În temeiul articolului 84 alineatul (3) din ZMVR, vehiculul menționat și certificatul său de înmatriculare au fost puse sub sechestru.
8. În urma unui schimb de informații între birourile SIRENE bulgar și norvegian, șeful comisariatului din Silistra a emis un ordin de restituire a bunurilor sechestrate. Din motivarea ordinului respectiv reiese că biroul SIRENE Norvegia a emis o alertă în vederea căutării vehiculului respectiv în cadrul urmăririi penale privind o infracțiune calificată drept fraudă sau abuz de încredere, săvârșită la 23 decembrie 2014 în Hordaland (Norvegia).
9. Societatea comercială norvegiană Santander Consumer Bank, proprietara vehiculului, a arătat că dorea predarea vehiculului și a mandatat în acest scop societatea Lindorff, al cărei reprezentant în Bulgaria era societatea Plam EOOD.
10. La 6 iunie 2017, autoritatea bulgară de poliție a primit din partea Plam EOOD o cerere de predare a vehiculului pus sub sechestru. Prin urmare, această autoritate a contactat Ministerul Afacerilor Interne bulgar în vederea trimiterii unei cereri oficiale de restituire de către Norvegia. La 4 iulie 2017, vehiculul în cauză a fost predat administratorului societății Plam EOOD, CD. La 12 iulie 2017, cele două plăcuțe de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale vehiculului au fost restituite reclamantului.
11. DB și soția sa, LY, au introdus o acțiune la instanța de trimitere pentru a contesta legalitatea deciziei de predare a vehiculului în discuție societății Plam EOOD, adoptată de autoritatea de poliție pârâtă din litigiul principal în temeiul articolului 84 alineatul (8) din ZMVR, ținând seama de caracterul nejustificat al alertei introduse de Norvegia în SIS II în lipsa unei dovezi convingătoare că în Norvegia a fost inițiată și efectuată o urmărire penală având ca obiect acest vehicul. De asemenea, reclamanții din litigiul principal au depus la autoritatea menționată o cerere de restituire imediată a vehiculului, apreciind că punerea sub sechestru a fost efectuată în mod forțat și fără niciun temei de drept și de fapt. Întrucât au primit de la această autoritate un refuz explicit, l‑au contestat în fața instanței de trimitere. Această a doua cauză a fost suspendată până la soluționarea cauzei principale.
12. În cadrul cauzei principale, instanța de trimitere a solicitat autorității pârâte să prezinte un extras din Codul penal în vigoare în Norvegia, însoțit de o traducere corespunzătoare în limba bulgară, care să includă articolele care au servit pentru înregistrarea în SIS II a alertei privind autovehiculul în litigiu, ceea ce nu s‑a întâmplat. În ședința din 8 iulie 2020, această instanță a indicat de asemenea autorității menționate mai sus că îi revenea sarcina de a furniza un răspuns oficial al autorităților de poliție norvegiene cu privire la aspectul dacă în Norvegia au fost inițiate proceduri penale având ca obiect acest vehicul și, în cazul unui răspuns afirmativ, ce încălcare făcea obiectul acestor proceduri și în ce stadiu se aflau ele. În urma acestei solicitări, în ședința din 26 august 2020 a fost prezentată o scrisoare a șefului serviciului SIRENE către Direcția „Cooperare internațională operativă” a Ministerului Afacerilor Interne, în care se precizează că dosarul și cercetarea cauzei referitoare la vehiculul menționat au fost închise la 10 iulie 2017 ca urmare a descoperirii și a repatrierii acestuia în Norvegia.
13. Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă vehiculul în litigiu a făcut obiectul unei proceduri penale în Norvegia(5) și apreciază că, în cazul unui răspuns negativ, alerta din SIS II ar fi fost emisă în afara domeniului de aplicare definit la articolul 2 din Decizia 2007/533 și, în consecință, cu încălcarea obiectivului urmărit prin crearea SIS II, astfel cum este definit în decizia respectivă.
14. Având în vedere aceste considerații, instanța de trimitere ridică problema conformității cu Decizia 2007/533 a unei dispoziții legislative naționale precum articolul 84 din ZMVR, care impune autorităților competente bulgare să pună sub sechestru orice bun în legătură cu care a fost emisă o alertă pentru a fi căutat în SIS II și, în cazul în care statul membru care a emis alerta solicită restituirea acestuia, să efectueze predarea bunului în discuție acestui stat, fără ca autoritățile respective să poată invoca, în cursul acestei proceduri, o nelegalitate în introducerea alertei precum cea descrisă la punctul precedent. În această privință, instanța de trimitere observă în special că eventualii proprietari de bună‑credință, precum reclamanții din litigiul principal, ar fi astfel privați de orice protecție juridică.
15. În aceste condiții, Administrativen sad Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 39 și în special alineatul (3) al acestuia din Decizia [2007/533] trebuie interpretate în sensul că nu se opune unor dispoziții și unor practici administrative naționale potrivit cărora autoritatea de executare poate și trebuie să refuze executarea atunci când există motive pentru a considera că alerta introdusă în SIS nu se circumscrie obiectivelor înregistrării unei astfel de alerte, în special celor prevăzute la articolul 38 alineatul (1) din decizia menționată?”
16. DB, guvernul bulgar și Comisia Europeană au depus observații scrise.
III. Analiză
A. Observații introductive
17. În opinia noastră, prezenta întrebare trebuie reformulată. În această privință, trebuie remarcat că ea, după cum a fost gândită de instanța de trimitere, pare să aibă un caracter pur ipotetic și, pentru acest motiv, răspunsul Curții nu ar putea contribui la soluționarea litigiului principal.
18. Astfel, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la conformitatea cu articolul 39 din Decizia 2007/533 a unor dispoziții sau practici administrative naționale care impun refuzul executării unei alerte introduse în SIS II de autoritățile statului membru de executare atunci când acestea din urmă apreciază că alerta respectivă nu se circumscrie obiectivelor urmărite de decizia menționată.
19. Așa cum am văzut mai sus, rezultă însă din articolul 84 din ZMVR că legislația bulgară nu permite nicidecum autorităților naționale competente să opună un astfel de refuz în împrejurări precum cele descrise de instanța de trimitere. Dimpotrivă, aceste autorități acționează în situație de competență nediscreționară, în măsura în care, atunci când s‑a găsit un bun în legătură cu care a fost emisă o alertă pentru a fi căutat în SIS II, autoritățile respective sunt obligate să îl pună sub sechestru și, în cazul în care primesc ulterior o cerere în acest sens din partea statului membru care a emis alerta în termen de 60 de zile de la notificarea punerii sub sechestru către acest stat, să îl restituie persoanei indicate în cerere.
20. Prin urmare, invităm Curtea să reformuleze întrebarea, dar nu în sensul propus de Comisie. Potrivit Comisiei, instanța de trimitere ar dori să afle dacă dreptul bulgar este conform cu Decizia 2007/533 în măsura în care prevede o repatriere necondiționată a obiectelor confiscate pe baza unei alerte din SIS II, controlul care trebuie efectuat de instanța menționată în cadrul litigiului principal privind exclusiv acest aspect.
21. Astfel, este adevărat că reclamanții din litigiul principal contestă legalitatea deciziei, adoptată în temeiul articolului 84 alineatul (8) din ZMVR, prin care poliția bulgară a dat curs cererii scrise de restituire a vehiculului în cauză trimise de Norvegia. Cu toate acestea, mai multe puncte din decizia de trimitere trebuie interpretate, în opinia noastră, în sensul că criticile lor privesc mai degrabă o nelegalitate care decurge din nerespectarea condițiilor care justifică introducerea alertei în SIS II, care ar fi viciat executarea alertei în ansamblul său, din moment ce, dacă autoritățile competente ale statului membru solicitat ar fi avut posibilitatea să invoce o asemenea nelegalitate, nici sechestrul, nici repatrierea în Norvegia a vehiculului respectiv nu ar fi fost posibile. În consecință, trebuie respinsă propunerea Comisiei de reformulare a întrebării adresate astfel încât aceasta să se refere exclusiv la conformitatea cu Decizia 2007/533 a dispoziției naționale în ceea ce privește caracterul necondiționat al repatrierii obiectelor confiscate în conformitate cu o alertă din SIS II.
22. Prin urmare, considerăm că este necesar să se reformuleze întrebarea adresată în sensul că instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă articolul 39 din Decizia 2007/533 se opune unei reglementări naționale care nu permite autorităților din statul membru solicitat să refuze executarea unei alerte privind un obiect înregistrate în SIS II în cazul în care anumite elemente conduc la concluzia că această alertă nu se circumscrie obiectivului prevăzut la articolul 38 din Decizia 2007/533.
23. Vom reveni ulterior asupra acestui aspect.
B. Cu privire la întrebarea preliminară
24. Creat prin Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (denumită în continuare „CAAS”)(6), dezvoltat apoi în versiunea actuală a SIS de a doua generație (SIS II), SIS este un sistem comun de informații care permite autorităților de securitate din statele membre să coopereze prin efectuarea schimbului de informații în vederea punerii în aplicare a politicilor esențiale pentru instituirea unui spațiu fără controale la frontierele interne ale Uniunii. Mai precis, SIS permite acestor autorități, grație unei proceduri de căutare automată, să aibă acces la alertele referitoare la persoane sau la obiecte introduse de unul dintre celelalte state membre. Aceste alerte sunt utilizate pentru controlul persoanelor la frontierele externe sau pe teritoriul național și pentru eliberarea vizelor și a permiselor de ședere, precum și pentru cooperarea polițienească și judiciară în materie penală(7). Prin urmare, SIS este un instrument esențial atât pentru aplicarea dispozițiilor acquis‑ului Schengen referitoare la libera circulație a persoanelor, cât și pentru asigurarea unui grad sporit de securitate în cadrul acestui spațiu(8).
25. Deși este vorba despre un sistem unic, SIS II este guvernat de două acte juridice distincte, și anume Regulamentul (CE) nr. 1987/2006(9) și Decizia 2007/533, o asemenea dualitate fiind necesară întrucât acest sistem este conceput pentru a susține atât punerea în aplicare a politicilor legate de libera circulație a persoanelor, care intră sub incidența TFUE, cât și cooperarea în materie penală, care intră sub incidența TUE. Aceste acte sunt aplicabile de asemenea Islandei și Norvegiei în temeiul articolului 2 din Acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis‑ului Schengen(10).
26. În ceea ce privește Decizia 2007/533, care face obiectul interpretării solicitate în prezenta cauză de instanța de trimitere, trebuie mai întâi să se constate că articolul 2 alineatul (1) din aceasta prevede că decizia menționată stabilește condițiile și procedurile de introducere în SIS II și de prelucrare a alertelor privind persoanele și obiectele, de schimb al datelor și al informațiilor suplimentare în scopul cooperării polițienești și judiciare în materie penală.
27. Schimbul unor „informații suplimentare” legate de o alertă este necesar pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Decizia 2007/533(11). În temeiul articolului 7 alineatul (2) din această decizie, fiecare stat membru este obligat să instituie o structură denumită „biroul SIRENE”, care efectuează schimbul respectiv în conformitate cu dispozițiile unui manual denumit „Manualul SIRENE”, după cum se prevede la articolul 8 alineatul (1) din decizia menționată.
28. Alertele sunt clasificate și reglementate, în cadrul Deciziei 2007/533, în funcție de motivul înregistrării lor în SIS II. Fiecare categorie de alertă astfel identificată face obiectul unui capitol care cuprinde în mod necesar o dispoziție referitoare la datele care permit identificarea sau găsirea persoanei sau a obiectului vizat de alertă și o dispoziție referitoare la măsurile care trebuie luate de autoritățile competente ale statului membru solicitat pentru a da curs acesteia.
29. Atunci când se referă la obiecte, alertele sunt clasificate în alerte în scopul unor controale discrete sau specifice, reglementate la articolele 36 și 37 din Decizia 2007/533, și în alerte privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, reglementate la articolele 38 și 39 din respectiva decizie. În ceea ce privește aceasta a doua categorie de alerte, datele care permit identificarea sau găsirea obiectului în cauză sunt categoriile de obiecte ușor identificabile menționate la articolul 38 alineatul (2) din această decizie.
30. Or, este cert că alerta în discuție în cauza principală a fost introdusă în SIS II de Norvegia pentru confiscarea vehiculului în discuție și că acesta din urmă, precum și certificatul său și plăcuțele sale de înmatriculare fac parte din categoriile denumite „autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 centimetri cubi3” [articolul 38 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2007/533] și „certificate de înmatriculare ale vehiculelor sau plăci cu numărul de înmatriculare care au fost furate, deturnate, pierdute sau anulate” [articolul 38 alineatul (2) litera (f) din decizia menționată].
31. Acțiunea bazată pe o alertă privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, precum cea din speță, face obiectul articolului 39 din Decizia 2007/533. Alineatul (1) al acestui articol are următorul cuprins: „Dacă o operațiune de căutare indică existența unei alerte în cazul unui obiect care a fost localizat, autoritatea care a coroborat cele două informații contactează autoritatea care a emis alerta pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate […]”.
32. Deși modul de redactare a acestei dispoziții lasă o oarecare incertitudine în ceea ce privește identificarea exactă a acțiunii care trebuie întreprinsă de către autoritățile competente ale statului membru solicitat, este suficient să se facă trimitere la punctul 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE pentru a constata că o astfel de acțiune se articulează în jurul următoarelor activități: în primul rând, confiscarea obiectului sau luarea tuturor măsurilor asigurătorii necesare, în al doilea rând, identificarea persoanei care deține obiectul și, în al treilea rând, contactarea biroului SIRENE din statul membru care a emis alerta (pentru a se conveni cu privire la măsurile necesare).
33. În ceea ce privește executarea acțiunii, articolul 39 alineatul (2) din Decizia 2007/533 prevede că, în acest scop, autoritățile competente ale statelor membre în cauză comunică între ele prin intermediul schimbului de informații suplimentare. Mai precis, punctul 8.3 din Manualul SIRENE enunță că un schimb de informații structurat are loc între biroul SIRENE al statului membru care a emis alerta și biroul SIRENE al statului membru solicitat prin intermediul formularelor SIRENE. Statul membru solicitat utilizează formularul G pentru a informa biroul SIRENE al statului membru care a emis alerta referitor la răspunsul afirmativ la o operațiune de căutare automată în SIS II cu privire la un obiect în legătură cu care a fost emisă o alertă de acest birou. În cazul în care se solicită informații suplimentare, biroul SIRENE din statul membru le furnizează prin intermediul formularului P.
34. Rezultă astfel că, după introducerea în SIS II a unei alerte privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul unei proceduri penale, autoritățile competente ale statului membru solicitat sunt în principiu obligate să execute acțiunea bazată pe această alertă.
35. În special, niciun refuz din partea respectivelor autorități de a executa acțiunea bazată pe această alertă nu se poate întemeia pe propria apreciere a împrejurărilor care au justificat introducerea unei alerte în SIS II, precum cele care au privit existența unei proceduri penale pendinte în statul membru care a emis alerta. Această concluzie reiese în special din dispozițiile articolului 49 alineatele (1) și (2) din Decizia 2007/533, potrivit cărora numai statul membru care emite o alertă are responsabilitatea de a asigura precizia și actualitatea datelor introduse în SIS II, precum și caracterul legal al introducerii acestora în SIS II și este autorizat să modifice, să suplimenteze, să corecteze, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le‑a introdus(12). În același sens, articolul 21 din decizia menționată prevede că aprecierea care precedă introducerea alertei și care privește aspectul dacă acel caz este suficient de adecvat, relevant și important pentru a se justifica o asemenea introducere este de competența statului membru care a emis alerta.
36. Astfel cum a explicat Curtea în Hotărârea Comisia/Spania(13), o asemenea concluzie nu poate surprinde.
37. În această cauză, Curtea a fost chemată să se pronunțe cu privire la o încălcare a normelor CAAS – integrate în prezent în Regulamentul nr. 1987/2006 – care reglementează intrarea pe teritoriu și refuzul eliberării vizei referitor la orice resortisant al unui stat terț care a făcut obiectul unei alerte în SIS II în sensul refuzului intrării. În această privință, Curtea a arătat mai întâi că normele respective prevedeau, în primul rând, că aprecierea împrejurărilor care justifică introducerea alertei în SIS era de competența statului membru care a emis alerta [articolul 94 alineatul (1) și articolul 105 din CAAS] și, în al doilea rând, că celelalte state contractante erau obligate, în lipsa unor împrejurări excepționale, să refuze intrarea și eliberarea unei vize străinului care făcea obiectul unei alerte emise în scopul refuzului intrării (articolele 5 și 15 din CAAS). Ea a explicat în continuare că „automatismul” unui asemenea refuz era „expresia principiului cooperării între statele contractante”, acesta din urmă fiind un principiu care stă la baza acquis‑ului Schengen și care este indispensabil pentru funcționarea SIS(14).
38. Un asemenea automatism constituie, în opinia noastră, și un atribut al Deciziei 2007/533, în măsura în care aceasta cuprinde la rândul ei norme de stabilire a competenței statului membru care a emis alerta în ceea ce privește evaluarea circumstanțelor pe care se întemeiază o alertă din SIS II [articolul 49 alineatele (1) și (2) și articolul 21] și obligația de executare a acțiunii bazate pe această alertă în sarcina autorităților statului membru solicitat (articolul 39). Prin urmare, este inevitabil să se sublinieze, asemenea Curții în Hotărârea Comisia/Spania(15), existența unui anumit automatism în executarea acțiunii bazate pe alertă, a cărei necesitate se justifică prin faptul că ea este o expresie a principiului cooperării loiale dintre statele membre care stă la baza acquis‑lui Schengen și care este indispensabil pentru funcționarea unui sistem de gestiune integrată ce urmărește să garanteze un nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii, drept corolar al liberei treceri a frontierelor în interiorul spațiului Schengen.
39. Deși există alerte susceptibile să fie repuse în discuție și să conducă la un refuz al executării, situația este diferită în cazul alertelor privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale.
40. Astfel, trebuie să se constate că articolul 24 din Decizia 2007/533, care permite statului membru solicitat să solicite adăugarea unui „reper” la o alertă pentru ca executarea acestei alerte să nu se desfășoare pe teritoriul său, în cazul în care acest stat consideră că faptul de a da curs unei alerte este incompatibil cu legislația sa internă, cu obligațiile internaționale sau cu interesele sale naționale vitale, nu privește aceste două categorii. Aplicabilitatea sa se limitează, în raport cu modul de redactare a acestuia, la alertele introduse în conformitate cu articolul 26 („Alertele privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau a extrădării”), cu articolul 32 („Alertele privind persoane dispărute”) sau cu articolul 36 („Alertele privind persoanele și obiectele care trebuie să facă obiectul unor controale discrete sau specifice”) din decizia menționată.
41. Articolul 48 din Decizia 2007/533 prevede un caz de neexecutare a unei alerte, dar care nu provine dintr‑un refuz de executare de către autoritățile statului membru solicitat. Această dispoziție stabilește în sarcina statului membru solicitat obligația de a informa de îndată statul membru care a emis alerta „dacă măsurile solicitate nu pot fi aplicate”. În această privință, trebuie arătat că ipoteza vizată este cea a unei imposibilități cu caracter obiectiv, după cum reiese din precizarea care figurează la punctul 2.4 din Manualul SIRENE, potrivit căreia obligația de informare enunțată la dispoziția menționată revine statului membru solicitat „care, pe baza tuturor informațiilor disponibile, nu este în niciun fel în măsură să urmeze procedura [prevăzută în cazul unui răspuns afirmativ]”(16) și privește „cazul în care măsura necesară nu poate fi luată”(17) (precum și motivarea unei asemenea imposibilități)(18).
42. Din motive de exhaustivitate, este necesar să se precizeze că, atunci când sunt îndeplinite condițiile pe care le enumeră, articolul 49 alineatul (3) din Decizia 2007/533 nu acordă nicidecum autorităților competente ale statului membru solicitat posibilitatea de a refuza executarea acțiunii bazate pe alertă. Această dispoziție prevede astfel că, atunci când statul membru solicitat deține dovezi care indică faptul că una dintre date este incorectă sau a fost stocată ilegal, acest stat trebuie, prin schimbul de informații suplimentare, să informeze în acest sens statul membru care a emis alerta cu prima ocazie (și nu mai târziu de zece zile de la data la care i‑au fost aduse la cunoștință asemenea dovezi) și, în caz de dezacord cu acest din urmă stat, trebuie să prezinte situația Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD) pentru ca acest organ să acționeze ca mediator, de comun acord cu autoritățile de supraveghere naționale. Cu alte cuvinte, autoritățile competente ale statului membru solicitat trebuie doar să informeze statul membru care a emis alerta că datele sunt inexacte sau stocate ilegal, acest stat rămânând în ultimă instanță responsabil de rectificarea sau de eliminarea datelor respective.
43. Trebuie precizat că, în orice caz, articolul 49 alineatele (3) și (4) din Decizia 2007/533 nu privește situația în care nelegalitatea datelor este invocată de autoritățile competente ale statului membru solicitat pentru motivul că alerta introdusă în SIS II nu ar fi acoperită de scopurile urmărite de decizia amintită. Această concluzie este motivată atât de elemente literale, cât și contextuale. Din punct de vedere literal, nu putem să nu observăm că alineatul (3) al articolului 49 menționat se referă la o dată „incorectă” și la o dată „stocată ilegal”, iar nu „introdusă ilegal”, ceea ce sugerează că această nelegalitate nu a privit condițiile care guvernează introducerea alertelor în SIS II. Din punct de vedere contextual, subliniem, primo, că articolul 49 din Decizia 2007/533 face parte din capitolul XI din aceasta, intitulat „Reguli generale de prelucrare a datelor”(19), și, secundo, că nu există motive să se susțină că expresia „dată stocată ilegal” în sensul acestui articol trebuie interpretată în mod diferit de expresia analogă prevăzută la articolul 58 alineatul (5) din aceeași decizie, potrivit căruia „[o]rice persoană are dreptul de a obține […] eliminarea datelor care o privesc care sunt stocate ilegal”. Rezultă de aici, în opinia noastră, că nelegalitatea acestor date ar fi motivată de încălcarea normelor, naționale sau ale Uniunii, referitoare la protecția datelor cu caracter personal, după cum atestă împrejurarea că o eventuală mediere între statul membru solicitat și statul membru care a emis alerta este încredințată AEPD.
44. Ținând seama de cele ce precedă, nu avem nicio îndoială că Decizia 2007/533 nu acordă autorităților competente din statul membru solicitat nicio posibilitate de a repune în discuție legalitatea introducerii unei alerte privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale și de a refuza astfel executarea acesteia, pentru motivul că alerta respectivă nu ar fi conformă cu obiectivele care pot justifica introducerea unei alerte în SIS II. De altfel, eficacitatea SIS II ar risca să fie în mod serios compromisă dacă decizia amintită ar trebui interpretată în sensul că statele membre pot refuza executarea unei alerte în temeiul motivului menționat mai sus.
45. Rezultă că legislația bulgară aplicată în împrejurările care au stat la baza cauzei principale, și anume articolul 84 din ZMVR, nu poate fi considerată incompatibilă cu Decizia 2007/533 în măsura în care această legislație impune autorităților de poliție naționale o obligație necondiționată de a proceda la punerea temporară sub sechestru a unui bun găsit atunci când au constatat că acest bun face obiectul unei alerte în SIS II.
46. În ceea ce privește repatrierea vehiculului pus sub sechestru de autoritățile de poliție bulgare în cauza principală, trebuie observat că aceasta se încadrează în „măsurile necesare” al căror conținut trebuie convenit de statul membru solicitat și de statul membru care a emis alerta în urma unui schimb de informații în sensul articolului 39 din Decizia 2007/533. În timp ce schimbul de informații suplimentare între birourile SIRENE din aceste state membre pentru a conveni cu privire la asemenea măsuri este una dintre componentele acțiunii bazate pe o alertă referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale(20), punerea în aplicare a măsurilor respective nu ține de executarea acestei alerte astfel cum este prevăzută de Decizia 2007/533. Rezultă că, în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) din decizia menționată, respectiva punere în aplicare este reglementată exclusiv de legislația națională.
47. Aceasta înseamnă că legislația bulgară, astfel cum este interpretată de instanțele naționale, putea efectiv să prevadă posibilitatea autorităților naționale competente de a nu efectua repatrierea obiectului în cauză pentru a respecta dreptul de proprietate al unui cumpărător de bună‑credință, precum reclamanții din litigiul principal. Totuși, aceasta implică de asemenea că o alegere legislativă diferită, precum, în speță, cea a unei repatrieri necondiționate, nu poate fi considerată incompatibilă cu Decizia 2007/533. Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia în observațiile sale scrise, nu există o obligație de repatriere care să decurgă dintr‑o asemenea decizie.
48. Această interpretare este, în opinia noastră, susținută de conținutul regimului juridic referitor la ștergerea alertelor.
49. Articolul 45 alineatele (1) și (3) din Decizia 2007/533 prevede că alertele privind obiectele introduse în SIS II sunt păstrate atât timp cât este necesar pentru realizarea scopurilor pentru care au fost introduse, și pentru maximum zece ani, atunci când este vorba despre alerte privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. În ceea ce privește această din urmă categorie de alerte, punctul 8.4 din Manualul SIRENE prevede că ștergerea lor intervine, pe lângă expirarea alertei [litera (b)] sau de la adoptarea unei decizii de ștergere de către autoritatea competentă a statului membru care a emis alerta [litera (c)], „de la confiscarea obiectului sau a măsurii echivalente, atunci când schimbul necesar consecutiv de informații suplimentare a avut loc între birourile SIRENE sau obiectul este în prezent vizat de o altă procedură judiciară sau administrativă”(21), și citează, cu titlu de exemplu, o procedură judiciară de bună‑credință, o contestare a proprietății sau o cooperare judiciară în materie de probe. Cu alte cuvinte, atunci când obiectul este vizat, în statul membru solicitat, de o procedură judiciară declanșată de contestarea proprietății asupra acestuia, cum este cazul în speță, alerta trebuie ștearsă.
50. Explicația care decurge din Manualul SIRENE trebuie completată de o trimitere la catalogul de recomandări și de bune practici pentru o aplicare corectă a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) și efectuarea schimbului de informații suplimentare(22), instrumentul amintit indicând el însuși că, „în ceea ce privește ștergerea alertelor, [acesta] furnizează exemple în sprijinul Manualului SIRENE, al cărui text este mai concis”(23). În cazul în care această ștergere privește alerte legate de obiecte, catalogul respectiv precizează că „SIS permite localizarea persoanelor și a obiectelor. Acesta nu joacă niciun rol în procedurile desfășurate ulterior de autoritățile judiciare naționale. În consecință, alertele legate de obiecte vizează confiscarea obiectului desemnat (sau, în anumite împrejurări, localizarea acestuia) astfel încât autoritățile să poată desfășura alte proceduri care nu au legătură cu SIS”(24), pentru a adăuga ulterior că, „în cazul în care cauza prezintă un anumit grad de complexitate, precum contestarea proprietății sau o achiziție de bună‑credință, trebuie să se considere că aceasta nu intră în domeniul de aplicare al SIS”(25).
51. Cu alte cuvinte, articolele 38 și 39 din Decizia 2007/533 se referă la alerte privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. Rezultă că, după efectuarea confiscării (sau a oricărei măsuri echivalente) cu privire la obiectul în cauză, problema devine o cauză de drept civil în materie de proprietate, iar alerta poate fi ștearsă întrucât și‑a îndeplinit deja obiectivul. Decizia 2007/533 cedează atunci în întregime în fața dreptului național.
52. Aceasta presupune că, deși legea națională, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența relevantă, prevede, precum în speță, că obiectul confiscat trebuie să fie predat statului membru care a emis alerta fără ca autoritățile competente ale statului membru solicitat să dispună de posibilitatea de a contesta conformitatea introducerii alertei cu obiectivul urmărit de Decizia 2007/533, această alegere legislativă nu poate fi nicidecum cenzurată în temeiul deciziei menționate.
53. Prin urmare, apreciem că caracterul automat al dispoziției legislative în discuție, și anume articolul 84 din ZMVR, în temeiul căreia, atunci când autoritatea de poliție bulgară descoperă un vehicul în legătură cu care a fost emisă o alertă în SIS II, ea îl pune sub sechestru și, în cazul în care statul membru care a emis alerta formulează o cerere în acest sens, îl restituie, este în deplină concordanță cu articolul 39 din Decizia 2007/533.
IV. Concluzie
54. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Administrativen sad Silistra (Tribunalul Administrativ din Silistra, Bulgaria) după cum urmează:
Articolul 39 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) nu se opune unei reglementări naționale care nu permite autorităților din statul membru solicitat să refuze executarea unei alerte privind un obiect înregistrat în SIS II în cazul în care anumite elemente conduc la concluzia că această alertă nu se circumscrie obiectivului prevăzut la articolul 38 alineatul (1) din respectiva decizie.
Repatrierea obiectului face parte dintre măsurile necesare care trebuie convenite între statele membre în urma unui schimb de informații suplimentare și a căror punere în aplicare nu intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2007/533.
1 Limba originală: franceza.
2 JO 2007, L 205, p. 63.
3 Alte dispoziții specifice ale Deciziei 2007/533, și anume articolul 41 alineatul (2) și articolul 45 alineatul (2), au fost interpretate de Curte în Ordonanța din 7 iunie 2018, Gaki/Europol (C‑671/17 P, nepublicată, EU:C:2018:416, punctele 24-30).
4 DV nr. 53, 27 iunie 2014; legea modificată și completată ultima dată (DV nr. 58, 23 iulie 2019.
5 Cu privire la acest aspect, instanța de trimitere observă că comportamentul împrumutatului EF, care corespunde neexecutării unui contract de credit bancar, a fost calificat, printre altele, drept „fraudă gravă” și „abuz de încredere”, calificări penale care nu ar putea fi reținute în dreptul bulgar în cadrul raportului juridic menționat mai sus.
6 Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (JO 2000, L 239, p. 19, Ediție specială, 19/vol. 01, p. 183), articolele 92-119.
7 A se vedea Propunerea de decizie a Consiliului privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) [COM(2005) 230 final – CNS 2005/0103], p. 2 și 4.
8 A se vedea în această privință considerentul (5) al Deciziei 2007/533.
9 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO 2006, L 381, p. 4, Ediție specială, 19/vol. 09, p. 76).
10 JO 1999, L 176, p. 36.
11 Articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2007/533 definește noțiunea de „informații suplimentare” după cum urmează: „[A]cele informații care nu sunt stocate în SIS II, dar care sunt în legătură cu alertele introduse în SIS II și care urmează a fi transmise în cadrul schimbului de informații: (i) pentru a permite statelor membre să se consulte sau să se informeze reciproc în cazul în care introduc o alertă; (ii) în urma obținerii unui rezultat, pentru a permite luarea unei măsuri adecvate; (iii) în cazul în care măsura necesară nu poate fi luată; (iv) în cazul în care se ia în considerare calitatea datelor din SIS II; (v) în cazul în care se ia în considerare compatibilitatea alertelor unele cu altele și prioritatea acestora; (vi) în cazul în care se iau în considerare drepturile de acces”.
12 A se vedea în acest sens Ordonanța din 7 iunie 2018, Gaki/Europol (C‑671/17 P, nepublicată, EU:C:2018:416, punctul 29), în care Curtea a validat concluzia Tribunalului potrivit căreia Europol nu era competentă să soluționeze pretenții cu privire la lipsa temeiniciei datelor introduse în SIS II, după ce a observat în esență, între altele, că aprecierea referitoare la temeinicia acestor date ține, potrivit articolului 49 alineatul (2) din Decizia 2007/533, de competența exclusivă a statului membru care a emis alerta.
13 Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Comisia/Spania (C‑503/03, EU:C:2006:74).
14 Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Comisia/Spania (C‑503/03, EU:C:2006:74, punctele 36 și 37).
15 Hotărârea din 31 ianuarie 2006 (C‑503/03, EU:C:2006:74).
16 Sublinierea noastră.
17 Sublinierea noastră.
18 Punctul 2.4 din Manualul SIRENE indică de asemenea că, după îndeplinirea obligației de informare prevăzute la articolul 48 din Decizia 2007/533 de către statul membru solicitat, statele membre în cauză convin, dacă este posibil, cu privire la o conduită compatibilă cu dreptul lor național și cu instrumentele juridice referitoare la SIS II.
19 Sublinierea noastră.
20 A se vedea în această privință Grupul de coordonare a controlului SIS II, Poziția comună nr. 1/2016 privind ștergerea alertelor legate de vehicule furate căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale și privind interpretarea articolului 38 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului, punctele 17 și 18, care subliniază în esență că obiectivul alertei nu este atins și că această alertă nu poate, în consecință, să fie ștearsă, în cazul în care măsurile necesare nu au fost decise în urma schimbului de informații prevăzut la articolul 39 din Decizia 2007/533.
21 Sublinierea noastră.
22 Anexă la Recomandarea Comisiei din 16 decembrie 2015 de instituire a unui catalog de recomandări și bune practici pentru aplicarea corectă a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) și efectuarea schimbului de informații suplimentare de către autoritățile competente ale statelor membre care pun în aplicare și utilizează SIS II [C(2015) 9169 final].
23 Mai general, acest catalog poate furniza, potrivit paginii 2 din recomandarea Comisiei a cărei anexă o constituie, „orientări care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele membre cu privire la diferitele aspecte ale utilizării SIS și ale schimbului de informații suplimentare”.
24 Sublinierea noastră.
25 Sublinierea noastră.