Subject of the case
Dizpozitiv

Subject of the case

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Încălcarea articolelor 43 CE și 56 CE – Reglementare națională care prevede o scutire fiscală pentru dividendele distribuite de societățile naționale, excluzând dividendele distribuite de societățile care își au sediul în alt stat membru

Dizpozitiv

Dispozitivul

1) Prin aplicarea unui sistem fiscal mai puțin favorabil dividendelor obținute în străinătate decât dividendelor de proveniență națională, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE și 56 CE, precum și al articolelor corespunzătoare din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992, și anume articolele 31 și 40 din acest acord.

Prin menținerea în vigoare a dispozițiilor Codului privind impozitul pe venit (Legea nr. 2238/1994, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 3296/2004), în temeiul căruia societățile străine de persoane sunt supuse în Grecia unei impuneri fiscale superioare față de societățile naționale de persoane, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 CE și al articolului 31 din Acordul privind Spațiul Economic European.

2) Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.