HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

12 iunie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43/CEE – Articolul 1 litera (i) primul paragraf – Stadiul de conservare a unei specii – Noțiune – Articolul 14 – Măsuri de gestionare – Prelevare din natură și exploatare compatibilă cu menținerea sau readucerea speciei la un stadiu corespunzător de conservare – Articolul 1 litera (i) al doilea paragraf – Evaluarea caracterului corespunzător al stadiului de conservare a speciei în cauză – Condiții cumulative – Canis lupus (lupul) – Clasificare în categoria «vulnerabilă» din «lista roșie» a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii – Specie animală care face parte dintr‑o populație a cărei arie de extindere naturală se întinde dincolo de teritoriul unui stat membru – Luarea în considerare a schimburilor cu populațiile aceleiași specii prezente în statele membre sau în țările terțe vecine – Articolul 2 alineatul (3) – Luarea în considerare a condițiilor economice, sociale și culturale, precum și a caracteristicilor regionale și locale ”

În cauza C‑629/23,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Riigikohus (Curtea Supremă, Estonia), prin decizia din 13 octombrie 2023, primită de Curte la 16 octombrie 2023, în procedura

MTÜ Eesti Suurkiskjad

împotriva

Keskkonnaamet,

cu participarea:

Keskkonnaagentuur,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din doamna M. L. Arastey Sahún, președintă de cameră, și domnii D. Gratsias, E. Regan, J. Passer (raportor) și B. Smulders, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna C. Strömholm, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 noiembrie 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru MTÜ Eesti Suurkiskjad, de M. Ellermaa și E. Lopp;

– pentru guvernul estonian, de M. Kriisa, în calitate de agent;

– pentru guvernul danez, de D. Elkan, J. F. Kronborg și C. Maertens, în calitate de agenți;

– pentru guvernul austriac, de A. Posch, J. Schmoll și M. Kopetzki, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de L. Haasbeek, C. Hermes, E. Randvere, N. Ruiz García și K. Toomus, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 12 decembrie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 litera (i), a articolului 2 alineatul (3) și a articolului 14 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE din 13 mai 2013 (JO 2013, L 158, p. 193) (denumită în continuare „Directiva habitate”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între MTÜ Eesti Suurkiskjad, pe de o parte, și Keskkonnaamet (Oficiul pentru Mediu, Estonia), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unui act administrativ privind cotele referitoare la vânătoarea la lup.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3 Potrivit celui de al cincisprezecelea considerent al Directivei habitate:

„întrucât […] trebuie instituit un sistem general de protecție pentru anumite specii de floră și faună; întrucât trebuie adoptate măsuri de gestionare pentru anumite specii, dacă stadiul lor de conservare impune acest lucru, măsuri care pot include interzicerea anumitor metode de capturare sau de ucidere, oferind în același timp posibilitatea de derogare în anumite condiții”.

4 Articolul 1 din această directivă prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

(i) stadiul de conservare a unei specii înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2.

Stadiul de conservare este considerat «corespunzător» dacă:

– datele de dinamică a populației pentru specia respectivă indică faptul că specia se menține pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale;

– aria de extindere naturală a speciei nu se reduce și nici nu amenință să se reducă în viitorul apropiat și

– specia dispune și este foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de extins pentru a‑și menține populația pe termen lung;

[…]”

5 Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„(1) Obiectul prezentei directive este să contribuie la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre în care se aplică tratatul.

(2) În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară.

(3) Măsurile adoptate în temeiul prezentei directive trebuie să țină seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale.”

6 Articolul 11 din aceeași directivă are următorul cuprins:

„Statele membre pun în aplicare programe de control al stadiului de conservare a habitatelor naturale și a speciilor menționate la articolul 2, acordând o atenție deosebită tipurilor de habitate naturale prioritare și speciilor prioritare.”

7 Articolul 12 alineatul (1) din Directiva habitate prevede:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) în aria lor de extindere, interzicând:

(a) orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură;

(b) perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare;

(d) deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă.”

8 Potrivit articolului 14 alineatul (1) din această directivă:

„Pe baza informațiilor obținute în urma controlului prevăzut la articolul 11 și când consideră acest lucru necesar, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că prelevarea din natură și exploatarea specimenelor din speciile de faună și floră sălbatică enumerate în anexa V nu afectează negativ menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare.”

9 Articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Statele membre pot deroga de la dispozițiile articolelor 12, 13, 14 și 15 literele (a) și (b), cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri:

(a) pentru a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale;

(b) pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate;

(c) în folosul sănătății și siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului;

(d) în scopuri educative și de cercetare, pentru repopulare sau pentru reintroducerea anumitor specii, precum și pentru operațiunile de reproducere necesare acestor scopuri, inclusiv propagarea artificială a plantelor;

(e) pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente.”

10 Anexa II la aceeași directivă, intitulată „Specii animale și vegetale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare”, menționează, printre aceste specii animale, „Canis lupus (cu excepția populației estoniene […])”.

11 În conformitate cu anexa IV la Directiva habitate, intitulată „Specii animale și vegetale de importanță comunitară care necesită protecție strictă”, Canis lupus face parte din aceste specii animale, „cu excepția populațiilor […] din Estonia”.

12 În temeiul anexei V la această directivă, intitulată „Specii de animale și de plante de importanță comunitară ale căror prelevare în natură și exploatare pot face obiectul unor măsuri de gestionare”, populațiile de Canis lupus din Estonia pot face obiectul unor astfel de măsuri.

Dreptul estonian

Legea privind conservarea naturii

13 Articolul 1 din Looduskaitseseadus (Legea privind conservarea naturii, RT I 2004, 38, 258), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind conservarea naturii”), are următorul cuprins:

„Prezenta lege are ca obiectiv:

1) protejarea naturii prin păstrarea diversității sale și prin asigurarea unui stadiu corespunzător al habitatelor naturale și al speciilor de faună, floră și fungi;

[…]”

14 Articolul 3 din Legea privind conservarea naturii, intitulat „Stadiul corespunzător al unui habitat și al unei specii”, prevede la alineatul 2:

„Stadiul unei specii este considerat corespunzător dacă abundența populației sale indică faptul că specia se va menține pe termen lung ca element viabil al habitatului său natural sau al habitatului său de reproducere, dacă aria de extindere naturală a speciei nu se reduce și dacă există și va continua probabil să existe un habitat suficient de extins pentru a asigura menținerea pe termen lung a populației speciei.”

15 Articolul 49 din această lege, intitulat „Planul de acțiune pentru protecția și gestionarea speciilor”, prevede:

„(1) Se elaborează un plan de acțiune:

1) pentru organizarea conservării speciei din categoria I de protecție;

2) pentru a asigura stadiul corespunzător de conservare a speciei, dacă rezultatele inventarului științific al speciei demonstrează că măsurile luate până în prezent nu îl garantează sau dacă o obligație internațională impune acest lucru;

3) pentru gestionarea speciei, dacă rezultatele inventarului științific al speciei indică un impact negativ semnificativ asupra mediului sau o amenințare pentru bunuri sau sănătatea umană ca urmare a creșterii abundenței speciei.

(2) Planul de acțiune trebuie să cuprindă:

1) date privind biologia, abundența și extinderea speciei;

2) condițiile de asigurare a stadiului corespunzător al speciei amenințate;

3) factorii de risc;

4) obiectivul de conservare sau de gestionare;

5) prioritățile și calendarul măsurilor necesare pentru atingerea stadiului corespunzător sau pentru gestionarea speciei;

6) bugetul pentru organizarea conservării sau gestionării.

[…]”

Legea privind vânătoarea

16 Articolul 21 din Jahiseadus (Legea privind vânătoarea, RT I 2013, 2), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind vânătoarea”), intitulat „Monitorizarea vânatului”, prevede la alineatul 4:

„În fiecare an, autoritatea menționată la alineatul 3 al prezentului articol [Keskkonnaagentuur (Agenția de Mediu, Estonia)] întocmește un raport de monitorizare privind vânatul. Raportul de monitorizare trebuie să cuprindă următoarele date:

1) descrierea stadiului populațiilor de vânat;

2) schimbările survenite în stadiul populațiilor de vânat;

3) previziunile stadiului populațiilor de vânat și factorii de risc;

4) recomandările privind cotele și structura vânătorii.”

17 Articolul 22 din Legea privind vânătoarea, intitulat „Cotele și structura vânătorii”, prevede la alineatul 2:

„Oficiul pentru Mediu stabilește în fiecare an cotele pentru vânătoarea la ursul brun, la lup, la linx și la foca gri pe baza rapoartelor menționate la articolul 21 alineatul 4 din prezenta lege, precum și pe baza propunerii emise de consiliul vânătorii.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

18 La 4 octombrie 2012, ministrul estonian al mediului a adoptat un „Plan de acțiune pentru protecția și gestionarea prădătorilor mari [Canis lupus (lup), Lynx lynx (linx) și Ursus arctos (ursul brun)] pentru perioada 2012-2021” (denumit în continuare „Planul de acțiune pentru perioada 2012-2021”).

19 Planul de acțiune pentru perioada 2012-2021 preciza că stadiul de conservare a populațiilor estoniene de carnivore mari putea fi considerat corespunzător și urmărea printre altele să mențină stadiul corespunzător de conservare a lupului atât la nivelul populației estoniene, cât și la nivelul populației baltice din această specie animală. În acest scop, acest plan de acțiune stabilea ca obiectiv menținerea în fiecare an, înainte de începutul sezonului de vânătoare, a 15-25 de haite de lupi care să cuprindă pui, astfel încât populația totală a speciei pe teritoriul estonian să fie de aproximativ 150-250 de exemplare. În aceste limite, trebuiau stabilite obiective anuale în funcție de rezultatele monitorizării, iar efectivul populației trebuia menținut între aceste limite prin vânătoare. Obiectivul era, de asemenea, reducerea daunelor provocate de lup, în special prin favorizarea vânătorii în zonele în care producea daune.

20 Potrivit respectivului plan de acțiune, populația baltică a lupului face parte la rândul său din populația eurasiană a acestei specii animale, a cărei arie de extindere naturală se întinde în Estonia, Letonia, Lituania, nord‑estul Poloniei, Belarus, nordul Ucrainei și în anumite regiuni ruse. Același plan de acțiune indica numărul aproximativ, pentru anul 2008, de lupi prezenți în Letonia și în Lituania precum și, pentru anul 2010, în regiunile ruse vecine ale Estoniei. Acesta preciza de asemenea că, deși fuseseră adoptate planuri de protecție sau de conservare și de gestionare a lupului de către Republica Letonia, Republica Finlanda, precum și Republica Belarus și erau în curs de pregătire de către Republica Lituania și Republica Polonă, acestea lipseau, în schimb, în Rusia. Planul de acțiune pentru perioada 2012-2021 indica de altfel posibilitatea vânării lupului în aceste state membre și țări terțe. În domeniul cooperării internaționale, acest plan de acțiune sublinia în special participarea Republicii Estonia la grupul de lucru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (denumită în continuare „UICN”), precum și existența unor contacte întreținute de reprezentantul acestui stat membru cu omologii săi letoni, lituanieni, polonezi, finlandezi, suedezi, norvegieni și ruși. Respectivul plan de acțiune prevedea de asemenea instituirea unui schimb regulat de informații între Republica Estonia și Republica Letonia cu privire la evoluția cantitativă a populației de carnivore mari și la cotele de vânătoare, precum și participarea activă a Republicii Estonia la proiectele internaționale legate de organizarea conservării și a gestionării carnivorelor mari.

21 Printr‑un ordin din 29 octombrie 2020, adoptat în temeiul articolului 22 alineatul 2 din Legea privind vânătoarea, Oficiul pentru Mediu a stabilit prima tranșă din cota referitoare la vânătoarea la lup pentru sezonul cinegetic 2020/2021 în Estonia la 140 de specimene, repartizate pe 20 de zone de gestionare, favorizând zonele de creștere a animalelor și pe cele în care această specie animală producea daune.

22 Reclamanta din litigiul principal, o asociație estoniană de protecție a mediului, a introdus o acțiune la Tallinna Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tallinn, Estonia) având ca obiect anularea acestui decret. În susținerea acestei acțiuni, ea a arătat în special că în Estonia stadiul de conservare a lupului nu putea fi considerat „corespunzător”, în sensul articolului 3 din Legea privind conservarea naturii, și că faptul de a autoriza vânarea a 140 de lupi îngreuna și mai mult realizarea obiectivului de a asigura menținerea sau readucerea acestei specii într‑un stadiu corespunzător de conservare.

23 Prin hotărârea din 1 octombrie 2021, Tallinna Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tallinn) a respins această acțiune.

24 Această decizie de respingere a fost confirmată de Tallinna Ringkonnakohus (Curtea de Apel din Tallinn, Estonia).

25 Riigikohus (Curtea Supremă, Estonia), care este instanța de trimitere, este sesizată cu un recurs formulat de reclamanta din litigiul principal împotriva deciziei de confirmare a instanței de apel.

26 Instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă, atunci când un stat membru adoptă măsuri de gestionare în temeiul articolului 14 din Directiva habitate, pentru a verifica compatibilitatea acestor măsuri cu obiectivul de a asigura menținerea sau readucerea acestei specii la un „stadiu corespunzător de conservare”, în sensul articolului 1 litera (i) al doilea paragraf din această directivă, trebuie să se ia în considerare stadiul de conservare a populației acestei specii prezente pe teritoriul statului membru în cauză sau dacă este posibil să se țină seama de stadiul de conservare a populației situate pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, în speță a populației baltice.

27 Instanța menționată arată în această privință că, deși nu există nicio contestație cu privire la stadiul de conservare „corespunzător” al populației baltice de lupi, reclamanta din litigiul principal, întemeindu‑se pe o evaluare a UICN, susține că populația estoniană de lupi nu poate fi considerată ca aflându‑se într‑un astfel de stadiu de conservare.

28 În acest context, instanța de trimitere arată, în al doilea rând, că, după cunoștințele sale, în vederea conservării populației de lup în cauză, nu există nicio formă de cooperare oficială între statele membre pe al căror teritoriu se întinde aria de extindere naturală a acestei populații, existând numai o comunicare informală între oamenii de știință.

29 În al treilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă, având în vedere în special Hotărârea din 14 iunie 2007, Comisia/Finlanda (C‑342/05, EU:C:2007:341), și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Comisia/Finlanda (Vânătoarea de primăvară a eiderului mascul) (C‑217/19, EU:C:2020:291), o populație a unei specii clasificată, în ceea ce privește un stat membru, în categoria „vulnerabilă” din lista roșie a speciilor amenințate a UICN (denumită în continuare „lista roșie a UICN”) poate fi considerată ca aflându‑se într‑un „stadiu corespunzător de conservare”, în sensul Directivei habitate. Ea arată în această privință că, în planul de acțiune întocmit pentru perioada 2022-2031, în urma planului de acțiune pentru perioada 2012-2021, populația baltică de lupi este considerată ca făcând parte din categoria „preocupare minoră” (LC) din lista roșie a UICN, în timp ce populația estoniană a acestei specii este calificată drept „vulnerabilă” (VU) și ar trebui chiar să fie considerată ca fiind „în pericol” (EN) dacă nu s‑ar ține seama de populațiile învecinate.

30 În sfârșit, în al patrulea rând, instanța de trimitere arată că, în cadrul litigiului principal, Oficiul pentru Mediu și Agenția de Mediu au susținut întotdeauna că o creștere a numărului de lupi ar determina puternice tensiuni sociale și economice. Astfel, unul dintre principalele argumente invocate pentru a justifica autorizarea vânătorii la lup ar fi necesitatea de a reduce daunele cauzate de această specie animală, în special vitelor.

31 În aceste condiții, Riigikohus (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 14 alineatul (1) din [Directiva habitate] trebuie să fie interpretat în sensul că, la adoptarea măsurilor menționate în această dispoziție, este necesar să existe un stadiu corespunzător de conservare a unei populații regionale dintr‑o specie într‑un anumit stat membru, în sensul articolului 1 litera (i), sau poate fi luat în considerare stadiul de conservare al întregii populații de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene?

2) În cazul în care este permisă luarea în considerare a stadiului de conservare a întregii populații de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, [Directiva habitate] trebuie interpretată în sensul că, pentru conservarea acestei populații, este necesară o cooperare formală între statele membre în care se întinde aria de extindere a populației sau este suficient ca statul membru care adoptă măsurile prevăzute la articolul 14 din [Directiva habitate] să determine situația populației speciei în celelalte state membre în cauză sau să prevadă condițiile pentru aceasta într‑un plan național de gestionare?

3) Articolul 1 litera (i) din [Directiva habitate] poate fi interpretat în sensul că o populație regională a unei specii clasificate în categoria «vulnerabilă» (VU) [din lista roșie a UICN] poate avea un stadiu de conservare corespunzător în sensul [Directivei habitate]?

4) Articolul 1 litera (i) din [Directiva habitate] coroborat cu articolul 2 alineatul (3) din aceeași directivă poate fi interpretat în sensul că, la stabilirea stadiului corespunzător de conservare al unei specii, se poate ține seama și de cerințele economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la primele trei întrebări

32 Prin intermediul primelor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 litera (i) din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că clasificarea în categoria „vulnerabilă” din lista roșie a UICN a populației unei specii animale prezente pe teritoriul unui stat membru exclude ca stadiul de conservare a acestei specii pe teritoriul acestui stat membru să fie considerat „corespunzător” în sensul acestei dispoziții. Pe de altă parte, această instanță ridică în esență problema dacă acest articol 1 litera (i) trebuie interpretat în sensul că adoptarea de către un stat membru a unor măsuri de gestionare în temeiul articolului 14 alineatul (1) din această directivă implică obligația de a asigura un stadiu corespunzător de conservare a populației acestei specii prezente pe teritoriul acestui stat membru sau dacă acesta din urmă poate lua în considerare stadiul de conservare a întregii populații a cărei arie de extindere naturală se întinde dincolo de teritoriul statului membru menționat și, dacă este cazul, în ce măsură și în ce condiții.

33 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în principiu, în temeiul articolului 12 din Directiva habitate coroborat cu litera (a) din anexa IV la aceasta, lupul face parte dintre speciile de „importanță comunitară” pentru care trebuie asigurată o „protecție riguroasă”, în sensul acestui articol 12.

34 Cu toate acestea, anexa IV litera (a) exclude de la această protecție strictă, printre altele, populațiile estoniene de lupi.

35 Astfel, aceste populații sunt înscrise la litera (a) din anexa V la Directiva habitate ca specii animale de interes comunitar a căror prelevare din natură și exploatare pot face obiectul unor măsuri de gestionare și care intră, prin urmare, sub incidența articolului 14 din această directivă.

36 În ceea ce privește măsurile de gestionare al căror obiect îl pot face speciile înscrise în anexa V la Directiva habitate, trebuie să se arate că, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din această directivă, „[p]e baza informațiilor obținute în urma controlului prevăzut la articolul 11 și când consideră acest lucru necesar, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că prelevarea din natură și exploatarea specimenelor din speciile de faună și floră sălbatică enumerate în anexa V nu afectează negativ menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare”.

37 Din însuși modul de redactare a acestei dispoziții reiese că statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina necesitatea adoptării unor măsuri în temeiul dispoziției menționate, de natură să limiteze exploatarea speciilor înscrise în anexa V la Directiva habitate (Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 53).

38 Însă această marjă de apreciere este limitată de obligația de a se asigura că prelevarea specimenelor dintr‑o specie din natură și exploatarea acestor specimene sunt compatibile cu menținerea acestei specii într‑un stadiu corespunzător de conservare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 55).

39 Astfel, trebuie amintit că orice măsură adoptată de un stat membru în temeiul Directivei habitate trebuie să aibă ca obiectiv, potrivit articolului 2 alineatul (2) din această directivă, menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a speciilor animale de importanță comunitară (Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 56).

40 În plus, astfel cum rezultă din al cincisprezecelea considerent al Directivei habitate, legiuitorul Uniunii a considerat că este necesar să se instituie un sistem general de protecție pentru anumite specii de floră și faună și că trebuie adoptate măsuri de gestionare pentru anumite specii, „dacă stadiul lor de conservare impune acest lucru”, măsuri care pot include interzicerea anumitor metode de capturare sau de ucidere, oferind în același timp posibilitatea de derogare în anumite condiții. Astfel, după cum atestă sintagma „dacă stadiul lor de conservare impune acest lucru”, adoptarea unor asemenea măsuri trebuie să fie justificată de necesitatea de a menține sau a readuce specia în cauză într‑un stadiu corespunzător de conservare (Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 57).

41 Pe de altă parte, atunci când o specie animală se află într‑un stadiu necorespunzător de conservare, autoritățile competente trebuie să ia măsuri, în sensul articolului 14 din Directiva habitate, pentru a îmbunătăți stadiul de conservare a speciei vizate, astfel încât populațiile din aceasta să atingă în viitor și în mod durabil un stadiu corespunzător de conservare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 69).

42 În sfârșit, evaluarea stadiului de conservare a unei specii și a oportunității adoptării unor măsuri întemeiate pe articolul 14 din Directiva habitate trebuie efectuată ținând seama în special de cele mai recente date științifice obținute datorită controlului prevăzut la articolul 11 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 65). În această privință, în temeiul principiului precauției consacrat la articolul 191 alineatul (2) TFUE, dacă examinarea celor mai bune date științifice disponibile lasă să subziste o incertitudine referitoare la aspectul dacă exploatarea unei specii de interes comunitar este compatibilă cu menținerea acesteia într‑un stadiu corespunzător de conservare, statul membru în cauză trebuie să se abțină să autorizeze o astfel de exploatare (Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 72 și jurisprudența citată).

43 În speță, din cererea de decizie preliminară și din dosarul de care dispune Curtea rezultă că, în planul de acțiune pentru perioada 2012-2021, stadiul de conservare a lupului în Estonia era considerat ca fiind corespunzător. În acest context, s‑a ținut seama printre altele de elementele referitoare la state membre și la țări terțe vecine, menționate la punctul 20 din prezenta hotărâre.

44 Cu toate acestea, instanța de trimitere arată în special că, în planul de acțiune ulterior, întocmit pentru perioada 2022-2031, populația estoniană de lupi este clasificată în categoria „vulnerabilă” din lista roșie a UICN, și anume ca fiind, potrivit definiției care figurează în Orientările pentru utilizarea categoriilor și a criteriilor din lista roșie a UICN, „[confruntată] cu un risc ridicat de dispariție în stare sălbatică”.

45 În această privință, este necesar să se amintească, pe de o parte, că noțiunea de „stadiu de conservare a unei specii” este definită la articolul 1 litera (i) primul paragraf din Directiva habitate ca fiind efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2 din această directivă.

46 Pe de altă parte, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 1 litera (i) al doilea paragraf din directiva menționată, stadiul de conservare a unei specii va fi considerat corespunzător dacă sunt îndeplinite trei condiții cumulative. În primul rând, datele de dinamică a populației pentru specia respectivă trebuie să indice că aceasta se menține pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale. În al doilea rând, aria de extindere naturală a speciei nu se reduce și nici nu amenință să se reducă în viitorul apropiat. În al treilea rând, trebuie ca specia să dispună și să fie foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de extins pentru a‑și menține populația pe termen lung (Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 60 și jurisprudența citată).

47 Or, din jurisprudența Curții referitoare la articolul 16 din Directiva habitate, care autorizează statele membre să deroge de la dispozițiile articolelor 12-15 din aceasta și a cărei aplicare depinde de asemenea, printre altele, de menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală, reiese că acest stadiu trebuie să existe și să fie evaluat, în primul rând și în mod necesar, la nivel local și național, astfel încât un stadiu necorespunzător de conservare pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia să nu fie disimulat ca urmare a unei evaluări efectuate numai la nivel transfrontalier din care ar reieși că specia menționată s‑ar afla într‑un stadiu corespunzător de conservare (Hotărârea din 11 iulie 2024, WWF Österreich și alții, C‑601/22, EU:C:2024:595, punctul 57).

48 Situația este aceeași, în mod necesar, în cadrul punerii în aplicare a articolului 14 din Directiva habitate. Astfel, după cum a arătat doamna avocată generală la punctele 39 și 40 din concluzii, dacă stadiul de conservare a unei specii nu este corespunzător într‑un stat membru pe teritoriul căruia se întinde, cel puțin potențial, aria sa de extindere naturală, ea nu poate să își îndeplinească funcția ecologică sau cel puțin nu pe deplin, chiar dacă populația speciei în cauză prezentă în acest stat membru face parte dintr‑o populație al cărei stadiu de conservare este corespunzător.

49 În aceste condiții, în ceea ce privește, în primul rând, faptul că populația estoniană de lupi este clasificată în categoria „vulnerabilă” din lista roșie a UICN, trebuie să se constate că, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 85 din concluzii, în vederea definirii noțiunii de „stadiu de conservare a unei specii”, nici articolul 1 litera (i) din Directiva habitate, nici vreo altă dispoziție din această directivă nu se referă la lista roșie a UICN sau la criteriile potrivit cărora aceasta este întocmită ca indicator al stadiului corespunzător de conservare al unei specii.

50 Pe de altă parte, astfel cum a arătat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, metoda de evaluare utilizată în vederea clasificării speciilor în lista roșie a UICN diferă de cea care trebuie pusă în aplicare în temeiul articolului 1 litera (i) din Directiva habitate.

51 Pentru acest motiv, deși, astfel cum a subliniat în esență doamna avocată generală la punctul 86 din concluzii, datele, criteriile și aprecierile care au condus la clasificarea unei specii în lista roșie a UICN pot face parte dintre datele științifice pe care statul membru în cauză trebuie să le ia în considerare în vederea propriei evaluări [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2007, Comisia/Finlanda, C‑342/05, EU:C:2007:341, punctele 26 și 27, Hotărârea din 23 aprilie 2020, Comisia/Finlanda (Vânătoarea de primăvară a eiderului mascul), C‑217/19, EU:C:2020:291, punctele 77-88, precum și Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctele 65 și 78], clasificarea unei specii în lista roșie a UICN și în special în categoria „vulnerabilă” la nivel național a acesteia nu exclude, ca atare, ca stadiul de conservare a speciei menționate pe teritoriul statului membru în cauză să fie totuși considerat favorabil dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute la articolul 1 litera (i) al doilea paragraf din Directiva habitate.

52 În ceea ce privește, în al doilea rând, aceste din urmă condiții, este necesar să se arate că, pentru a stabili dacă stadiul de conservare a unei specii este corespunzător pe teritoriul unui stat membru, pot fi pertinente date referitoare la populațiile acestei specii în alte state membre sau chiar în țări terțe. Aceasta va fi situația în special în cazul speciilor animale protejate care ocupă teritorii vaste, precum lupul, și a căror „arie de extindere naturală”, care constituie unul dintre criteriile care trebuie luate în considerare pentru a stabili dacă stadiul de conservare a unei specii este corespunzător, este, prin urmare, mai vastă decât spațiul geografic care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, ASCEL, C‑436/22, EU:C:2024:656, punctul 61 și jurisprudența citată).

53 Astfel, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 48-52 din concluzii, în special în cazul unei specii animale precum lupul, populațiile acesteia prezente și în statele membre sau țările terțe vecine cu statul care preconizează adoptarea unor măsuri de gestionare în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Directiva habitate vor fi pertinente pentru verificarea de către acest din urmă stat membru a caracterului corespunzător sau necorespunzător al stadiului de conservare a populației acestei specii prezente pe teritoriul său, în măsura în care există schimburi între aceste populații, astfel de schimburi fiind susceptibile să constituie un factor de influență care, acționând asupra speciei, poate afecta pe termen lung extinderea și abundența acestei din urmă populații pe teritoriul respectiv, în sensul articolului 1 litera (i) primul paragraf din această directivă.

54 De fapt, astfel de schimburi sunt în special de natură să compenseze pierderile de exemplare ale unei specii prin imigrație sau, dimpotrivă, să atenueze, prin emigrare, o creștere excesivă a populației acestei specii în statul membru în cauză. Pe de altă parte, aceste schimburi pot consolida variabilitatea genetică a acestei populații.

55 În plus, astfel cum a arătat în esență și doamna avocată generală la punctul 53 din concluzii, schimburile dintre populațiile statelor membre sau ale țărilor terțe care fac parte din aceeași populație, în speță populația baltică a lupului, sau chiar din populația eurasiană a acestei specii animale pot fi chiar o condiție indispensabilă pentru conservarea acesteia, în special în ceea ce privește populațiile prezente în statele membre a căror suprafață este relativ redusă, astfel încât habitatul natural pe care specia îl poate găsi în acesta este prea mic pentru a asigura viabilitatea unei populații. Într‑un astfel de caz, specia în cauză nu își poate asigura perenitatea într‑un astfel de stat membru decât dacă populația sa, care nu ar fi viabilă dacă ar rămâne izolată, întreține schimburi continue cu populații ale aceleiași specii prezente în statele membre sau în țările terțe vecine. Luarea în considerare a acestor schimburi poate atunci permite să se stabilească faptul că cele trei condiții cumulative ale unui stadiu corespunzător de conservare, prevăzute la articolul 1 litera (i) al doilea paragraf din Directiva habitate, sunt îndeplinite în ceea ce privește această populație.

56 În aceste condiții, trebuie subliniat că, astfel cum rezultă din modul de redactare a acestei dispoziții, amintit la punctul 46 din prezenta hotărâre, pentru ca stadiul de conservare a unei specii să fie considerat corespunzător, nu este suficient ca datele referitoare la dinamica populației speciei în discuție să indice că această specie continuă să constituie un element viabil al habitatelor sale naturale, că aria de extindere naturală a speciei respective nu se reduce și că există un habitat suficient de extins pentru ca populațiile sale să se mențină pe termen lung. Mai este necesar ca, în primul rând, datele referitoare la dinamica populației speciei în discuție să indice că aceasta din urmă poate continua să constituie pe termen lung un element viabil al habitatelor sale naturale, în al doilea rând, aria de extindere naturală a acestei specii să nu amenințe să se reducă într‑un viitor previzibil și, în al treilea rând, să continue să existe un habitat suficient de extins pentru ca populațiile sale să se mențină pe termen lung.

57 În consecință, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 59 din concluzii, în ipoteza unei situații actuale satisfăcătoare, în raport cu aceste criterii, trebuie să se asigure și caracterul durabil al acestei situații pentru a se putea constata caracterul corespunzător al stadiului de conservare a unei specii.

58 În această privință, trebuie să se țină seama în special, în primul rând, de orice schimbare previzibilă care poate afecta schimburile dintre populația prezentă în statul membru în cauză și celelalte populații care fac parte din aceeași specie.

59 Construirea în curs a unor garduri de frontieră între, pe de o parte, Republica Estonia, Republica Letonia și Republica Lituania, precum și, pe de altă parte, Republica Belarus și Federația Rusă, evocată de instanța de trimitere, constituie o asemenea schimbare. Astfel, aceste garduri sunt susceptibile să afecteze schimburile dintre, pe de o parte, populațiile speciei în cauză prezente în aceste state membre și, pe de altă parte, populațiile acestei specii prezente în Belarus și în Rusia.

60 În al doilea rând, trebuie să se țină seama de nivelul de protecție juridică de care beneficiază specia în cauză în statele membre și în țările terțe vecine.

61 Caracterul durabil al schimburilor constatate între populația speciei în cauză prezentă într‑un stat membru și populațiile acestei specii care se află în alte state membre poate fi prezumat, în principiu, din moment ce aceste din urmă state membre sunt supuse, la fel ca primul, cerințelor Directivei habitate.

62 În schimb, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 63 și 64 din concluzii, în lipsa, într‑o țară terță, a unei protecții comparabile cu cea care este asigurată de Directiva habitate sau, cel puțin, de Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, semnată la 19 septembrie 1979 la Berna (JO 1982, L 38, p. 3), nu există nicio garanție juridică împotriva unei deteriorări, în viitor, a populațiilor prezente în această țară terță și, prin urmare, a schimburilor cu populația statului membru în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, WWF Österreich și alții, C‑601/22, EU:C:2024:595, punctele 62 și 63, precum și jurisprudența citată).

63 În sfârșit, în al treilea rând, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 67 din concluzii, ponderea care trebuie acordată relațiilor cu populațiile statelor membre și țărilor terțe vecine va fi cu atât mai importantă atunci când aceste state membre și țări terțe nu numai că aplică regimuri de protecție juridică comparabile, ci cooperează cu statul membru în cauză în vederea protecției speciei vizate și își coordonează cu acesta, de exemplu, măsurile de protecție astfel încât să optimizeze schimburile dintre populațiile vizate.

64 Pe de altă parte, pentru a se asigura, astfel cum s‑a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, că prelevarea specimenelor dintr‑o specie din natură și exploatarea acestor specimene sunt compatibile cu menținerea acestei specii într‑un stadiu corespunzător de conservare, se poate dovedi necesar ca statul membru pe teritoriul căruia este prezentă o populație de lupi care face parte dintr‑o populație a cărei arie de extindere naturală se întinde dincolo de acest teritoriu, atunci când intenționează să ia în considerare schimburile dintre populația de lup prezentă pe teritoriul menționat și cele prezente în statele membre sau în țările terțe vecine, să facă schimb de informații cu acestea din urmă cu privire la deplasările transfrontaliere observate la specimenele din această specie, precum și cu privire la măsurile de gestionare pe care aceste state membre sau țări terțe le iau sau intenționează să le ia în privința populațiilor prezente pe teritoriile lor respective. Astfel, pe de o parte, asemenea schimburi de informații sunt de natură să facă mai precisă aprecierea de către statul membru în cauză a dimensiunilor propriei populații. Pe de altă parte, informarea cu privire la măsurile de gestionare aplicate sau preconizate de statele membre sau de țările terțe pertinente poate fi necesară pentru ca acest stat membru să se poată asigura că specia în cauză poate fi considerată ca aflându‑se efectiv într‑un stadiu corespunzător de conservare pe teritoriul său. În sfârșit, pot fi necesare informații cu privire la măsurile aplicate sau preconizate de statele membre sau de țările terțe vecine pentru a se asigura că măsurile pe care intenționează să le ia în legătură cu această specie vor fi compatibile cu menținerea acesteia la un stadiu corespunzător de conservare pe teritoriul său.

65 Revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă, ținând seama de elementele menționate la punctele 45-64 din prezenta hotărâre, stadiul de conservare a lupului în Estonia putea fi considerat corespunzător la momentul adoptării planului de acțiune pentru perioada 2012-2021 și, eventual, dacă măsurile de gestionare decise în decretul în discuție în litigiul principal, menționat la punctul 21 din prezenta hotărâre, erau compatibile cu menținerea lupului în acest stadiu.

66 Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la primele trei întrebări că articolul 1 litera (i) din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că:

– clasificarea populației unei specii animale prezente pe teritoriul unui stat membru în categoria „vulnerabilă” din lista roșie a UICN nu exclude ca stadiul de conservare a acestei specii, pe teritoriul acestui stat membru, să fie considerat ca fiind „corespunzător”, în sensul acestei dispoziții;

– stadiul corespunzător de conservare a speciei respective trebuie să existe și să fie evaluat, în primul rând și în mod necesar, la nivel local și național. Cu toate acestea, în cadrul evaluării, în vederea adoptării unor măsuri de gestionare în temeiul articolului 14 alineatul (1) din această directivă, a caracterului „corespunzător”, în sensul articolului 1 litera (i) menționat, al stadiului de conservare a unei specii animale care face parte dintr‑o populație a cărei arie de extindere naturală se întinde dincolo de teritoriul acestui stat membru, acesta din urmă poate lua în considerare schimburile dintre, pe de o parte, populația speciei în cauză prezentă pe teritoriul său și, pe de altă parte, populațiile acestei specii prezente în statele membre sau în țările terțe vecine. În vederea aprecierii pertinenței care trebuie acordată unor astfel de schimburi, statul membru în cauză trebuie să țină seama în special de orice schimbare previzibilă și probabilă care poate afecta aceste schimburi, de nivelul protecției juridice garantate de aceste alte state membre și țări terțe, precum și de gradul de cooperare între autoritățile lor competente.

Cu privire la a patra întrebare

67 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 litera (i) din Directiva habitate coroborat cu articolul 2 alineatul (3) din această directivă trebuie interpretat în sensul că, în cadrul evaluării stadiului de conservare a unei specii animale în vederea adoptării, în temeiul articolului 14 din directiva menționată, a unor măsuri de gestionare, se poate ține seama de condiții economice, sociale și culturale, precum și de caracteristici regionale și locale, în sensul acestui articol 2 alineatul (3).

68 Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 73-79 din concluzii, condițiile economice, sociale și culturale, precum și caracteristicile regionale și locale ce caracterizează situația unui stat membru pot fi pertinente pentru stabilirea caracterului corespunzător sau necorespunzător al stadiului de conservare a unei specii prezente pe teritoriul său, în sensul articolului 1 litera (i) din Directiva habitate. Astfel, asemenea condiții și caracteristici pot face parte din factorii care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din această directivă.

69 Cu toate acestea, astfel cum a subliniat în esență tot doamna avocată generală la punctele 80-82 din concluzii, atunci când nu sunt îndeplinite toate cele trei condiții cumulative prevăzute la articolul 1 litera (i) al doilea paragraf din Directiva habitate, stadiul de conservare a speciei vizate nu poate, în orice caz, să fie considerat ca fiind corespunzător. Astfel, dacă statelor membre li s‑ar permite să considere că, deși aceste condiții nu sunt îndeplinite, stadiul de conservare a speciei în cauză trebuie totuși considerat ca fiind corespunzător, ca urmare a condițiilor sau a caracteristicilor la care face trimitere articolul 2 alineatul (3) din directiva menționată, atunci ar fi periclitată realizarea obiectivului de conservare a speciei, prevăzut la alineatul (2) al acestui articol 2 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 noiembrie 2000, First Corporate Shipping, C‑371/98, EU:C:2000:600, punctul 23, și Hotărârea din 14 ianuarie 2010, Stadt Papenburg, C‑226/08, EU:C:2010:10, punctul 31).

70 Pentru același motiv, condițiile economice, sociale și culturale, precum și caracteristicile regionale și locale vizate la articolul 2 alineatul (3) din Directiva habitate, care, de altfel, nu constituie o derogare autonomă de la regimul general de protecție instituit prin această directivă (Hotărârea din 14 ianuarie 2010, Stadt Papenburg, C‑226/08, EU:C:2010:10, punctul 32), nu pot fi invocate pentru a înlătura obligația de a se asigura că prelevarea specimenelor dintr‑o specie din natură și exploatarea acestor specimene sunt compatibile cu menținerea acestei specii într‑un stadiu corespunzător de conservare, obligație care, astfel cum s‑a arătat la punctul 38 din prezenta hotărâre, limitează marja de apreciere de care dispun statele membre în temeiul articolului 14 din directiva menționată. Numai în limitele acestei marje de apreciere statele membre sunt în principiu autorizate să țină seama de aceste condiții și caracteristici.

71 Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la a patra întrebare că articolul 1 litera (i) din Directiva habitate coroborat cu articolul 2 alineatul (3) din această directivă trebuie interpretat în sensul că, în cadrul evaluării stadiului de conservare a unei specii animale în vederea adoptării, în temeiul articolului 14 din directiva menționată, a unor măsuri de gestionare, se poate ține seama de condiții economice, sociale și culturale, precum și de caracteristici regionale și locale, în sensul acestui articol 2 alineatul (3), în măsura în care aceste condiții și caracteristici constituie factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din aceeași directivă. Cu toate acestea, stadiul de conservare a speciei menționate nu poate fi considerat ca fiind corespunzător ca urmare a acestor condiții și caracteristici dacă nu sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative enunțate la al doilea paragraf al acestui articol 1 litera (i).

Cu privire la cheltuielile de judecată

72 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

1) Articolul 1 litera (i) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE a Consiliului din 13 mai 2013,

trebuie interpretat în sensul că:

– clasificarea populației unei specii animale prezente pe teritoriul unui stat membru în categoria „vulnerabilă” (VU) din lista roșie a speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN) nu exclude ca stadiul de conservare a acestei specii, pe teritoriul acestui stat membru, să fie considerat ca fiind „corespunzător”, în sensul acestei dispoziții;

– stadiul corespunzător de conservare a speciei respective trebuie să existe și să fie evaluat, în primul rând și în mod necesar, la nivel local și național. Cu toate acestea, în cadrul evaluării, în vederea adoptării unor măsuri de gestionare în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 92/43, astfel cum a fost modificată, a caracterului „corespunzător”, în sensul articolului 1 litera (i) menționat, al stadiului de conservare a unei specii animale care face parte dintr‑o populație a cărei arie de extindere naturală se întinde dincolo de teritoriul acestui stat membru, acesta din urmă poate lua în considerare schimburile dintre, pe de o parte, populația speciei în cauză prezentă pe teritoriul său și, pe de altă parte, populațiile acestei specii prezente în statele membre sau în țările terțe vecine. În vederea aprecierii pertinenței care trebuie acordată unor astfel de schimburi, statul membru în cauză trebuie să țină seama în special de orice schimbare previzibilă și probabilă care poate afecta aceste schimburi, de nivelul protecției juridice garantate de aceste alte state membre și țări terțe, precum și de gradul de cooperare între autoritățile lor competente.

2) Articolul 1 litera (i) din Directiva 92/43, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17, coroborat cu articolul 2 alineatul (3) din Directiva 92/43, astfel cum a fost modificată,

trebuie interpretat în sensul că,

în cadrul evaluării stadiului de conservare a unei specii animale în vederea adoptării, în temeiul articolului 14 din Directiva 92/43, astfel cum a fost modificată, a unor măsuri de gestionare, se poate ține seama de condiții economice, sociale și culturale, precum și de caracteristici regionale și locale, în sensul acestui articol 2 alineatul (3), în măsura în care aceste condiții și caracteristici constituie factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 92/43, astfel cum a fost modificată. Cu toate acestea, stadiul de conservare a speciei menționate nu poate fi considerat ca fiind corespunzător ca urmare a acestor condiții și caracteristici dacă nu sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative enunțate la al doilea paragraf al acestui articol 1 litera (i).

Semnături

* Limba de procedură: estona.