European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1472

19.7.2025

REGULAMENTUL (UE) 2025/1472 AL CONSILIULUI

din 18 iulie 2025

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

având în vedere Decizia (PESC) 2025/1471 a Consiliului din 18 iulie 2025 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (1),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 18 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 765/2006 (2).

(2)

Regulamentul (CE) nr. 765/2006 pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia 2012/642/PESC a Consiliului (3).

(3)

La 18 iulie 2025, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2025/1471 și Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/1461 (4).

(4)

Decizia 2012/642/PESC interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Belarus de arme și materiale conexe de orice tip. Decizia (PESC) 2025/1471 interzice, de asemenea, achiziția din Belarus de armament și de materiale conexe de orice tip.

(5)

Pentru a consolida eficacitatea măsurilor restrictive care au fost impuse ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, este necesar să fie abordat riscul de eludare a măsurilor respective prin intermediul exporturilor indirecte prin intermediul unor țări terțe. Produsele și tehnologiile care figurează în anexa Va ar putea contribui la dezvoltarea militară și tehnologică a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului de apărare și securitate al acestuia, inclusiv atunci când sunt exportate sub pretextul unei utilizări finale de natură civilă. Interzicerea exporturilor indirecte privește exportul produselor care figurează în anexele la Regulamentul (CE) nr. 765/2006, inclusiv prin intermediul unei țări terțe. Autoritățile competente ar trebui să ia măsuri preventive în timp util în cazul în care există un risc credibil ca astfel de produse, atunci când sunt exportate către țări terțe, ar putea să fie în cele din urmă deturnate către Belarus. Prin urmare, prin Decizia (PESC) 2025/1471 se oferă statelor membre un mecanism administrativ opțional care permite autorităților naționale competente să impună autorizarea prealabilă în cazul exporturilor de produse care figurează în anexa Va către orice țară terță, atunci când exportatorul a fost informat că există motive suficiente pentru a suspecta că destinația finală a produselor poate fi Belarus sau că utilizarea finală a produselor poate fi pentru entități belaruse. Măsura respectivă nu este menită să impună o nouă restricție generală, ci să pună la dispoziția statelor membre un instrument eficace și proporțional pentru a investiga și a preveni posibila eludare a măsurilor restrictive, asigurând în același timp o interpretare armonizată și claritate juridică pentru exportatori. Măsura respectivă nu ar trebui să aducă atingere domeniului de aplicare al clauzei de interzicere a exporturilor indirecte. Este la latitudinea statelor membre să decidă dacă aplică măsura respectivă sau clauza de interzicere a exporturilor indirecte pentru a impune sancționarea cazurilor în care destinația finală a produselor poate fi în Belarus sau când utilizarea finală a produselor poate fi pentru entități belaruse.

(6)

Decizia (PESC) 2025/1471 extinde la o interdicție privind tranzacțiile interdicția existentă cu privire la furnizarea de servicii specializate de mesagerie financiară anumitor instituții de credit belaruse și filialelor lor belaruse, care sunt relevante pentru sistemul financiar belarus și cărora li s-au impus deja măsuri restrictive de către Uniune. În plus, prin Decizia (PESC) 2025/1471 se adaugă scutiri în legătură cu funcționarea în Belarus a reprezentanțelor diplomatice și consulare ale Uniunii și ale statelor membre sau ale țărilor partenere și scutiri în legătură cu tranzacțiile efectuate de resortisanți ai unui stat membru care își au reședința în Belarus. Prin respectiva decizie se adaugă, de asemenea, o derogare în ceea ce privește tranzacțiile care sunt strict necesare pentru cesionarea activelor din Belarus sau pentru lichidarea activităților comerciale din Belarus. Se reamintește faptul că măsurile restrictive ale Uniunii nu sunt extrateritoriale și nu impun nicio obligație operatorilor înregistrați în temeiul legislației unor țări terțe, inclusiv celor din Belarus. Prin urmare, fără a aduce atingere articolului 8i din Regulamentul (CE) nr. 765/2006, tranzacțiile dintre persoane juridice, entități sau organisme înregistrate sau constituite în temeiul legislației statelor membre și filialele lor din țări terțe nu sunt considerate a fi o încălcare a interdicției respective, inclusiv în cazul în care instituțiile financiare sau instituțiile de credit supuse interdicției sunt implicate în astfel de tranzacții. Scutirile și derogarea prevăzute la articolul 1zb din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 nu aduc atingere interdicției impuse operatorilor din Uniune de a furniza servicii de mesagerie financiară entităților care figurează pe lista din anexa XV la respectivul regulament.

(7)

Cu respectarea adecvată a obligațiilor lor internaționale aplicabile, statele membre nu ar trebui să recunoască sau să execute nicio ordonanță președințială, niciun ordin, nicio măsură reparatorie și nicio hotărâre judecătorească pronunțată de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru și nicio altă hotărâre judecătorească, arbitrală sau administrativă pronunțată în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006. Punerea în aplicare efectivă a clauzei de neacceptare a niciunui tip de cereri ar trebui să fie considerată ca fiind ordinea publică a Uniunii și a statelor membre în scopul recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale, judecătorești sau administrative. Prin urmare, recunoașterea sau executarea de către statele membre a unei ordonanțe președințiale, a unui ordin, a unei măsuri reparatorii, a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru sau a altei hotărâri judecătorești, arbitrale sau administrative pronunțate în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat care ar putea duce la satisfacerea oricăror cereri în legătură cu măsuri impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006 ar trebui să fie considerate ca încălcând ordinea publică a Uniunii și a statelor membre. Această dispoziție nu ar trebui să aducă atingere obligației unui stat membru de a participa și de a se apăra în procedurile inițiate împotriva sa și de a solicita recunoașterea și executarea unei hotărâri prin care i se acordă rambursarea costurilor.

(8)

Deși este interzisă în Uniune satisfacerea cererilor în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, inclusiv în cadrul procedurilor de soluționare extrajudiciară, există dovezi care sugerează că persoane, entități sau organisme belaruse ori persoane, entități sau organisme care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre respectivele persoane belaruse, entități sau organisme ruse ori care sunt deținute sau controlate de astfel de persoane, entități sau organisme încearcă sau ar putea încerca să inițieze și să continue în mod abuziv proceduri de soluționare a litigiilor în afara Uniunii în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006 sau încearcă sau ar putea încerca să obțină în mod ilegal recunoașterea sau executarea unor hotărâri arbitrale acordate în urma unor astfel de proceduri abuzive de soluționare a litigiilor. Prin urmare, este necesar să li se permită autorităților competente sau Uniunii, după caz, să recupereze, în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe dintr-un stat membru, orice daune cauzate, inclusiv cheltuielile de judecată și costurile suportate în cazul nerespectării hotărârii arbitrale de către cealaltă parte, de la respectivele persoane, entități sau organisme și de la persoane, entități sau organisme care dețin sau controlează persoanele, entitățile sau organismele respective, ca urmare a soluționării litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, cu condiția să fi fost exercitate toate căile de atac disponibile în jurisdicția relevantă. Autoritățile competente ar trebui să recupereze aceste daune în conformitate cu dreptul Uniunii și cu normele cutumiare de drept internațional.

(9)

În cazul în care se confruntă cu hotărâri arbitrale pronunțate împotriva lor în cadrul unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, statele membre ar trebui să invoce orice obiecție de care dispun în cadrul procedurilor naționale sau din străinătate pentru recunoașterea și executarea unor astfel de hotărâri. Acest lucru include invocarea obiecției potrivit căreia recunoașterea sau executarea hotărârii ar fi contrară ordinii publice a țării în care se solicită recunoașterea și executarea, în temeiul Convenției din 1958 privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

(10)

Aplicarea dispoziției privind forum necessitatis ar trebui să fie extinsă la articolul 8l.

(11)

Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/1461 adaugă o nouă entitate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor prevăzută în anexa II la Decizia 2012/642/PESC, care este lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică restricții în ceea ce privește autorizațiile de vânzare, furnizare, transfer sau export de produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și de produse și tehnologii care ar putea contribui la consolidarea militară și tehnologică a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului său de apărare și securitate.

(12)

Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportun să extindă lista articolelor care ar putea contribui la consolidarea capacităților militare și tehnologice ale Belarusului sau la dezvoltarea sectorului apărării și securității al acestei țări prin includerea pe listă a articolelor care au fost utilizate de Rusia în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei și a articolelor care contribuie la dezvoltarea sau producerea sistemelor militare ale Belarusului, inclusiv precursorii chimici ai materialelor energetice, piesele de schimb pentru mașini-unelte, produsele software aferente mașinilor cu control numeric computerizat (CNC) și compușii chimici pentru combustibilii de propulsie.

(13)

Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportun să se extindă lista bunurilor care fac obiectul restricțiilor la export care ar putea contribui la consolidarea capacităților industriale belaruse, cum ar fi utilajele, produsele chimice, unele metale și materiale plastice. Pentru a reduce la minimum riscul de eludare a măsurilor restrictive, Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportună extinderea listei produselor și tehnologiilor care fac obiectul interdicției de a tranzita teritoriul Belarusului.

(14)

Aceste măsuri intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre.

(15)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 1aa

(1)   Se interzice cumpărarea, importul sau transferul, în mod direct sau indirect, în Uniune, de produse și tehnologii enumerate în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (*1) (denumită în continuare «Lista militară comună»), dacă acestea sunt originare din Belarus sau sunt exportate din Belarus.

(2)   Interdicțiile de la alineatul (1) nu aduc atingere importului, cumpărării sau transferului referitoare la:

(a)

furnizarea de piese de schimb și servicii necesare pentru întreținerea și siguranța capacităților existente în Uniune; sau

(b)

executarea contractelor încheiate înainte de 20 iulie 2025 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea respectivelor contracte.

Articolul 1ab

(1)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, de produse și tehnologii enumerate în Lista militară comună, indiferent dacă sunt originare sau nu din Uniune, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus ori în scopul utilizării în Belarus.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), interdicțiile menționate mai sus nu se aplică:

(a)

echipamentelor militare neletale destinate exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție ori pentru programe de dezvoltare instituțională ale ONU și ale Uniunii, sau pentru operațiunile UE sau ONU de gestionare a crizelor; sau

(b)

vehicule care nu sunt destinate luptei, echipate cu materiale pentru a asigura protecție balistică, destinate exclusiv utilizării pentru protecția personalului Uniunii și al statelor sale membre în Belarus,

cu condiția ca furnizarea acestora să fi fost aprobată în prealabil de către autoritatea competentă a unui stat membru, astfel cum este identificată pe site-urile internet enumerate în anexa II.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică îmbrăcămintei de protecție, inclusiv vestelor antiglonț și căștilor militare exportate temporar către Belarus de personalul ONU, de personalul Uniunii sau al statelor sale membre, de reprezentanții media și de personalul umanitar, de personalul din domeniul asistenței pentru dezvoltare și de personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.

(*1)  Cea mai recentă versiune publicată în JO C, C/2025/1499, 6.3.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/1499/oj.” "

2.

La articolul 1b alineatul (1), literele (a)-(c) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

furnizarea, în mod direct sau indirect, de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de orice alte servicii în legătură cu produsele și tehnologiile incluse în Lista militară comună sau în legătură cu furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea produselor incluse în lista respectivă, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus;

(b)

furnizarea, în mod direct sau indirect, de asistență tehnică, de servicii de intermediere ori de alte servicii în legătură cu echipamente susceptibile de a fi utilizate în scopul represiunii interne, enumerate în anexa III, către orice persoană, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus;

(c)

acordarea, în mod direct sau indirect, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul produselor și tehnologiilor enumerate în Lista militară comună sau în anexa III, ori furnizarea de asistență tehnică, de servicii de intermediere sau de alte servicii conexe în legătură cu acestea către orice persoană, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus;”.

3.

Articolul 1bb se modifică după cum urmează:

(a)

se introduc următoarele alineate:

„(3a)   Interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (3) nu se aplică vânzării, furnizării transferului sau exportului produselor încadrate la codurile NC 3204 11 , 3204 12 , 3204 13 , 3204 14 , 3204 15 , 3204 16 , 3204 17 , 3204 18 , 3204 19 , 3204 20 , 3506 10 , 3506 91 , 3907 10 , 3907 21 , 3907 30 , 3907 50 , 3907 61 , 3907 69 și 3907 99 , astfel cum figurează în anexa XVIII, care este necesară executării până la 21 octombrie 2025 a contractelor încheiate înainte de 20 iulie 2025 sau a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.

(3b)   Interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (3) nu se aplică vânzării, furnizării transferului sau exportului produselor încadrate la codul NC 9032 89 , astfel cum figurează în anexa XVIII, care este necesară executării până la 21 ianuarie 2026 a contractelor încheiate înainte de 20 iulie 2025 ori a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.”

;

(b)

alineatul 13 se înlocuiește cu următorul text:

„(13)   Autoritățile competente din statele membre pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul următoarelor produse sau furnizarea de asistență tehnică sau financiară conexă, după ce au stabilit că aceste produse sau furnizarea de asistență tehnică sau financiară conexă sunt necesare pentru uzul personal casnic al persoanelor fizice din Belarus:

(a)

produse care se încadrează la codul NC 8417 20 ;

(b)

tuburi, țevi și accesorii de țevărie din cupru care se încadrează la codurile NC 7411 sau 7412 , cu un diametru interior de până la 50 mm;

(c)

produse care se încadrează la codul NC 8414 60 ;

(d)

produse care se încadrează la codul NC 3916 20 atunci când acest lucru este strict necesar pentru vânzarea de pardoseli din PVC.”

4.

Articolul 1f se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat:

„(1aa)   Fără a se aduce atingere interdicției care vizează exporturile indirecte prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol și la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2021/821, este obligatorie obținerea unei autorizații pentru exportul de produse și tehnologii care ar putea contribui la dezvoltarea militară și tehnologică a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului apărării și securității, care figurează în anexa Va la prezentul regulament, către orice țară terță alta decât Belarus, atunci când exportatorul a fost informat de autoritatea competentă a statului membru în care își are reședința sau în care este stabilit că produsele în cauză sunt sau pot fi destinate, integral sau parțial, oricărei persoane fizice sau juridice, oricărei entități sau oricărui organism din Belarus ori au ca scop utilizarea în Belarus.”

(b)

se introduce următorul alineat:

„(6a)   În cazul în care este obligatorie obținerea unei autorizații în conformitate cu alineatul (1aa), autoritățile competente acționează în conformitate cu normele și procedurile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2021/821, care se aplică mutatis mutandis.”

5.

Articolul 1zb se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Se interzice efectuarea, în mod direct sau indirect, a oricărei tranzacții cu persoanele juridice, entitățile sau organismele care figurează pe lista din anexa XV sau cu orice persoană juridică, entitate sau organism stabilit în Belarus ale căror drepturi de proprietate sunt deținute, în mod direct sau indirect, în proporție de peste 50 % de o entitate care figurează pe lista din anexa XV.”

;

(b)

se introduc următoarele alineate:

„(1a)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu se aplică tranzacțiilor:

(a)

care sunt necesare pentru funcționarea în Belarus a reprezentanțelor diplomatice și consulare ale Uniunii și ale statelor membre sau ale țărilor partenere, inclusiv a delegațiilor, ambasadelor și misiunilor, sau a organizațiilor internaționale care beneficiază de imunitate în Belarus în conformitate cu dreptul internațional; sau

(b)

efectuate de resortisanți ai unui stat membru care sunt rezidenți în Belarus de la o dată anterioară datei de 24 februarie 2022.

(1b)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, tranzacțiile care sunt strict necesare pentru cesionarea activelor din Belarus sau pentru lichidarea activităților comerciale din Belarus.”

6.

La articolul 8d se introduc următoarele alineate:

„(2a)   Nu se recunosc, nu se pun în aplicare și nu se execută într-un stat membru nicio ordonanță președințială, niciun ordin, nicio măsură reparatorie și nicio hotărâre judecătorească pronunțată de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru și nicio altă hotărâre judecătorească, arbitrală sau administrativă pronunțată în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat inițiate împotriva unui stat membru care ar putea duce la satisfacerea oricăror cereri în legătură cu măsuri impuse în temeiul prezentului regulament, în cazul în care sunt invocate de către persoane, entități sau organisme menționate la alineatul (1) litera (a), (b), (c) sau (d) ori de către persoane, entități sau organisme care dețin sau controlează persoanele, entitățile sau organismele respective.

(2b)   Nu se recunosc, nu se pun în aplicare și nu se execută într-un stat membru nicio cerere de asistență în cursul unei anchete sau al altor proceduri și nicio pedeapsă sau alte sancțiuni bazate pe o ordonanță președințială, un ordin, o măsură reparatorie sau o hotărâre judecătorească pronunțată de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru sau pe altă hotărâre judecătorească, arbitrală sau administrativă pronunțată în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat inițiate împotriva unui stat membru în legătură cu măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, în cazul în care sunt invocate de către persoane, entități sau organisme menționate la alineatul (1) litera (a), (b), (c) sau (d) ori de către persoane, entități sau organisme care dețin sau controlează persoanele, entitățile sau organismele respective.”

7.

Articolul 8k se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8k

În cazul în care nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul altor dispoziții din dreptul Uniunii sau din legislația unui stat membru, o instanță dintr-un stat membru poate, în mod excepțional, să soluționeze o cerere pentru acordarea de despăgubiri introdusă în temeiul articolului 8h sau 8l, cu condiția ca respectiva cauză să aibă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate.”

8.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 8l

Orice stat membru ia orice măsură adecvate pentru a recupera sau, după caz, are dreptul de a recupera, în cadrul unei proceduri judiciare inițiate în fața instanțelor competente ale unui stat membru, orice daune directe sau indirecte, inclusiv cheltuieli de judecată, suportate de statul membru respectiv ca urmare a unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat inițiate împotriva unui stat membru în legătură cu măsurile impuse în temeiul prezentului regulament. Statul membru, după caz, are dreptul de a recupera daunele respective de la orice persoane, entități sau organisme menționate la articolul 8d alineatul (1) litera (a), (b), (c) sau (d) care au inițiat, au intervenit sau au participat la soluționarea litigiului dintre investitori și stat sau care urmăresc să execute orice hotărâre, decizie sau hotărâre judecătorească referitoare la soluționarea unui litigiu dintre investitori și stat și de la persoanele, entitățile sau organismele care dețin sau controlează oricare dintre persoanele, entitățile sau organismele respective.

Dacă este cazul, Uniunea are dreptul de a recupera orice daune suportate de aceasta în aceleași condiții.

Articolul 8m

Statele membre formulează orice obiecție disponibilă cu privire la recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale care au fost pronunțate împotriva lor în cadrul procedurilor de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul prezentului regulament.”

9.

Anexele se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 2025.

Pentru Consiliu

Președintele

M. BJERRE


(1)   JO L, 2025/1471, 19.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/1471/oj.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului din 18 mai 2006 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (JO L 134, 20.5.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/765/oj).

(3)  Decizia 2012/642/PESC a Consiliului din 15 octombrie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (JO L 285, 17.10.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2012/642/oj).

(4)   JO L, 2025/1461, 19.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1461/oj.


ANEXĂ

Anexele la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa V se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA V

LISTA PERSOANELOR FIZICE SAU JURIDICE, A ENTITĂȚILOR SAU A ORGANISMELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUl 1e ALINEATUL (7), LA ARTICOLUL 1f ALINEATUL (7) ȘI LA ARTICOLUL 1fa ALINEATELE (1) ȘI (1a)”;

(b)

se introduce următoarea entitate:

„Legmash Plant OJSC”.

2.

Anexa Va se modifică după cum urmează:

(a)

nu privește versiunea în limba română;

(b)

în partea A categoria VIII se introduce următoarea secțiune:

„X.C.VIII.005

Compuși chimici pentru combustibilii de propulsie, după cum urmează:

a.

diizocianat de toluen, în orice formă izomerică (CAS 584-84-9, 9108-7, 26471-62-5, 9002-68-2, 26628-22-8);

b.

diizocianat de metilen-difenil (CAS 101-68-8);

c.

diizocianat de izoforonă (CAS 4098-71-9).

d.

xilidină, în orice formă izomerică (CAS 87-59-2, 95-68-1, 95-78-3, 87-62-7, 95-63-6 or 108-69-0);

e.

polieter cu hidroxil terminal (HTPE)

f.

eter caprolactonă cu hidroxil terminal (HTCE)

Notă tehnică:

Acest articol se referă la substanțe pure și la orice amestec care conține minimum 50 % dintr-unul din compușii chimici menționați mai sus.”;

(c)

în partea B, tabelul „5. Mașini-unelte, echipamente de fabricare aditivă și articole similare” se înlocuiește cu următorul tabel:

„5.   Mașini-unelte, echipamente de fabricare aditivă și articole similare

Cod NC

Descriere

8205 59 80

Unelte și scule manuale (inclusiv diamante pentru tăiat geamuri), altele decât de uz gospodăresc, și unelte pentru zidărie, turnare, cimentare, modelare ipsos și zugrăvit

8456 11

Mașini-unelte care prelucrează orice tip de material prin eliminarea materialului, care acționează cu laser

8456 30

Care acționează prin electroeroziune

8456 50

Mașini de tăiat cu jet de apă

8457 10

Centre de prelucrare pentru prelucrarea metalelor

8458 11

Strunguri orizontale (inclusiv centre de strunjire) pentru prelucrarea metalelor prin eliminarea materialului, cu control numeric

8458 91

Strunguri (inclusiv centre de strunjire) pentru prelucrarea metalelor prin eliminarea materialului, cu comandă numerică (cu excepția strungurilor orizontale)

8459 61

Mașini de frezat pentru metale, cu comandă numerică (cu excepția strungurilor și centrelor de strunjire de la poziția 8458 , a centrelor de prelucrare glisante, a mașinilor de găurit, a mașinilor de alezat-frezat, a mașinilor de alezat și a mașinilor de frezat cu consolă)

8466 10

Portscule, pentru orice tip de unealtă sau sculă manuală și pentru mașini-unelte; filiere cu declanșare automată

8466 93

Părți și accesorii care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal mașinilor de la pozițiile 8456 -8461 , nedenumite și necuprinse în altă parte

8485 20

Mașini pentru fabricarea aditivă prin depozit de materiale plastice sau cauciuc

8485 30

Mașini pentru fabricație aditivă prin depozit de ipsos, ciment, ceramică sau sticlă

8485 90

Părți pentru mașini pentru fabricație aditivă”

(d)

în partea B, tabelul „6. Materiale energetice și precursori” se înlocuiește cu următorul tabel:

„6.   Materiale energetice și precursori

Cod NC

Descriere

2804 50 10

Bor

2829 11 00

Clorați de sodiu

2829 19 00

Alți clorați

2829 90

Perclorați bromați și perbromați; iodați și periodați

4706 10

Paste din fibre obținute din hârtie sau carton reciclate (deșeuri sau maculatură) sau din alte materiale fibrocelulozice: Paste din linters de bumbac

7603 10 00

Pulberi cu structură nelamelară

7603 20 00

Pulberi cu structură lamelară; fulgi (paiete)

8104 30 00

Șpan și granule de magneziu, calibrate; pulberi de magneziu”

(e)

în partea B, tabelul „9. Părți, ansambluri și componente ale mașinilor sau aparatelor” se înlocuiește cu următorul tabel:

„9.   Părți, ansambluri și componente ale mașinilor sau aparatelor

Cod NC

Descriere

8482 10

Rulmenți cu bile

8482 20

Rulmenți cu role conice, inclusiv subansamblurile de conuri și role conice

8482 30

Rulmenți cu role butoi

8482 40 00

Rulmenți cu ace, inclusiv subansamblurile de conuri și role cu ace

8482 91

Bile, galeți, role și ace

8482 50

Alți rulmenți cu role cilindrice, inclusiv subansamblurile de conuri și role conice

8483 40 30

Șuruburi cu bile sau cu role

8484 90 00

Seturi sau sortimente de garnituri de etanșare și similare de compoziții diferite prezentate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; altele

9031 80 20

Alte instrumente, aparate și mașini, pentru măsurarea sau controlul mărimilor geometrice”

3.

În anexa XIVa, între codul NC 8474 39 și codul NC 8481 20 , se introduce următorul cod CN:

Codul NC

Descriere

„8479 82

Pentru amestecare, malaxare, concasare, spargere, măcinare, cernere, omogenizare, emulsionare sau agitare”

4.

Anexa Vb se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA Vb

LISTA ȚĂRILOR PARTENERE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1bb ALINEATUL (7), LA ARTICOLUL 1e ALINEATUL (4), LA ARTICOLUL 1f ALINEATUL (4), LA ARTICOLUL 1fc ALINEATUL (4), LA ARTICOLUL 1ga ALINEATUL (4), LA ARTICOLUL 1jc ALINEATUL (9), LA ARTICOLUL 1jc ALINEATUL (13), LA ARTICOLUL 1s ALINEATUL (4) ȘI LA ARTICOLUL 1zb ALINEATUL (1a)

[…]”.

5.

Anexa XVIII se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XVIII

LISTA PRODUSELOR ȘI A TEHNOLOGIILOR CARE AR PUTEA CONTRIBUI LA CONSOLIDAREA CAPACITĂȚILOR INDUSTRIALE ALE BELARUSULUI MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1bb

Codul NC

Descriere

0601

Bulbi, tuberculi, cepe, rădăcini tuberculate, grife și rizomi, în repaus vegetativ, în vegetație sau în floare; puieți, plante și rădăcini de cicoare, altele decât rădăcinile încadrate la poziția 1212

0602 30

Rododendroni și azalee, altoiți sau nealtoiți

0602 40

Trandafiri, altoiți sau nealtoiți

0602 90

Alte plante vii (inclusiv rădăcinile acestora), butași și altoi; spori de ciuperci – altele

0604 20

Frunze, ramuri și alte părți de plante, fără flori și fără boboci de flori, ierburi, mușchi și licheni, pentru buchete și ornamente, proaspete, uscate, albite, vopsite, impregnate sau altfel pregătite - proaspete

2508

Argile, andaluzit, cianit și silimanit, chiar calcinate; mulit; pământuri de șamotă și de cărămizi silicioase (cu excepția caolinului și a altor argile caolinice și a argilelor expandate)

2509

Cretă

2512

Făină silicioasă fosilă (de exemplu, kieselgur, tripolit și diatomit) și alte pământuri silicioase similare, cu o densitate aparentă de maximum 1, chiar calcinate

2515

Marmură, travertin, ecausin și alte pietre calcaroase pentru cioplit sau pentru construcții având o densitate aparentă ≥ 2,5 și alabastru, chiar degroșate sau simplu debitate, prin tăiere cu ferăstrăul sau prin alt procedeu, în blocuri sau în plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară

2518

Dolomită, chiar sinterizată sau calcinată, inclusiv dolomita degroșată sau simplu debitată, cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau în plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară

2519

Carbonat de magneziu natural (magnezită); magnezie topită; magnezie calcinată total (sinterizată), care conține chiar cantități mici de alți oxizi adăugați înainte de sinterizare; alți oxizi de magneziu, chiar în stare pură

2520

Gips; anhidrit; ipsos (din gips calcinat sau din sulfat de calciu), chiar colorat, cu sau fără adaos de cantități mici de acceleratori sau întârzietori

2521

Piatră de var pentru furnale; piatră de var și alte roci calcaroase de tipul celor folosite pentru fabricarea varului sau a cimentului

2522

Var nestins, var stins și var hidraulic, cu excepția oxidului și a hidroxidului de calciu încadrat la poziția 2825

2525

Mică, inclusiv despicată în foițe sau lamele neregulate (splittings); deșeuri de mică

2526

Steatit natural, chiar degroșat sau simplu debitat prin tăiere cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară; talc

2530

Substanțe minerale nedenumite și necuprinse în altă parte

2602

Minereuri de mangan și concentratele lor, inclusiv minereuri de mangan feruginoase și concentratele lor cu un conținut minim de mangan de 20 % din greutatea produsului uscat

2613

Minereuri de molibden și concentratele lor

2615

Minereuri de niobiu, de tantal, de vanadiu sau de zirconiu și concentratele lor

2701

Huilă; brichete, aglomerate de formă ovoidală și combustibili solizi în forme similare, obținuți din huilă

2702

Lignit, chiar aglomerat, cu excepția gagatului

2703

Turbă (inclusiv turba pentru așternut), chiar aglomerată

2704

Cocs și semicocs de huilă, de lignit sau de turbă, chiar aglomerate; cărbune de retortă

2707

Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici

2708

Smoală și cocs de smoală, din gudron de huilă sau din alte gudroane minerale

2710

Uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase (cu excepția țițeiului); preparate care conțin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase și pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază, nemenționate și necuprinse în altă parte; deșeuri de uleiuri care conțin în principal petrol sau minerale bituminoase

2712

Vaselină; ceară de parafină, ceară de petrol microcristalină, ceară din praf de cărbune (slack wax), ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte tipuri de ceară minerală și produse similar obținute prin sinteză sau prin alte procedee, chiar colorate

2715

Mastic bituminos, cut-backs și alte amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural sau de bitum natural, de bitum de petrol, de gudron mineral sau de smoală de gudron mineral – altele

2801

Fluor, clor, brom și iod

2802

Sulf sublimat sau precipitat; sulf coloidal

2803

Carbon (negru de fum și alte forme de carbon nedenumite și necuprinse în altă parte)

2804

Hidrogen, gaze rare și alte nemetale

2806

Clorură de hidrogen «acid clorhidric»; acid clorosulfuric

2811

Alți acizi anorganici și alți compuși oxigenați anorganici ai nemetalelor

2813

Sulfuri de nemetale; trisulfură de fosfor comercială

2814

Amoniac, anhidru sau în soluție apoasă

2815

Hidroxid de sodiu (sodă caustică); hidroxid de potasiu (potasă caustică); peroxizi de sodiu sau de potasiu

2817

Oxid de zinc; peroxid de zinc

2818 30

Hidroxid de aluminiu

2819

Oxizi și hidroxizi de crom

2820

Oxizi de mangan

2821

Oxizi și hidroxizi de fier; pământuri colorante care conțin minimum 70 %, în greutate, fier combinat evaluat în Fe2O3

2822

Oxizi și hidroxizi de cobalt; oxizi de cobalt comerciali

2823

Oxizi de titan

2825

Hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice; alte baze anorganice; alți oxizi, hidroxizi și peroxizi de metale

2827

Cloruri, oxicloruri și hidroxicloruri; bromuri și oxibromuri; ioduri și oxiioduri

2828

Hipocloriți; hipoclorit de calciu comercial; cloriți; hipobromiți

2829

Clorați și perclorați; bromați și perbromați; iodați și periodați

2832 20

Sulfiți (cu excepția sodiului)

2833

Sulfați; alauni; persulfați

2834

Nitriți; nitrați

2835

Fosfinați (hipofosfiți), fosfonați (fosfiți) și fosfați; polifosfați, cu compoziție chimică definită sau nu

2836

Carbonați; percarbonați; carbonat de amoniu comercial care conține carbamat de amoniu

2839

Silicați; silicați de metale alcaline comerciali

2840

Borați; perborați

2841

Săruri ale oxiacizilor metalici sau permetalici

2843

Metale prețioase în stare coloidală; compuși anorganici sau organici ai metalelor prețioase, cu compoziție chimică definită sau nu; amalgame de metale prețioase

2846

Compuși anorganici sau organici ai metalelor de pământuri rare, ai ytriului sau ai scandiului sau ai amestecurilor din aceste metale

2847

Peroxid de hidrogen (apă oxigenată), chiar solidificat cu uree

2901

Hidrocarburi aciclice

2902

Hidrocarburi ciclice

2903

Derivați halogenați ai hidrocarburilor

2904

Derivați sulfonați, nitrați sau nitrozați ai hidrocarburilor, chiar halogenate

2905

Alcooli aciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2906

Alcooli ciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2907

Fenoli; fenoli-alcooli

2909

Eteri, eteri-alcooli, eteri-fenoli, eteri-alcooli-fenoli, peroxizi ai alcoolilor, peroxizi ai eterilor, peroxizi ai cetonelor (cu compoziție chimică definită sau nu) și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2910

Epoxizi, epoxi-alcooli, epoxi-fenoli și epoxi-eteri cu trei atomi în ciclu și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2911

Acetali și semiacetali, care conțin chiar alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2912

Aldehide, chiar conținând alte funcții oxigenate; polimeri ciclici ai aldehidelor; paraformaldehidă

2914

Cetone și chinone, care conțin sau nu alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2915

Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2916

Acizi monocarboxilici aciclici nesaturați și acizi monocarboxilici ciclici, anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2917

Acizi policarboxilici, anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2918

Acizi carboxilici cu funcții oxigenate suplimentare și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2920

Esterii acizilor anorganici ai nemetalelor și sărurile lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

2921

Compuși cu funcție aminică

2922

Amino compuși cu funcții oxigenate

2923

Săruri și hidroxizi de amoniu cuaternari; lecitine și alte fosfoaminolipide, cu compoziție chimică definită sau nu

2924

Compuși cu funcție carboxiamidă; compuși cu funcție amidă ai acidului carbonic

2925

Compuși cu funcție carboximidă, inclusiv zaharină și sărurile ei, și compuși cu funcție imină

2926

Compuși cu funcție nitril

2929

Compuși cu alte funcții azotate

2930

Tiocompuși organici

2933 29

Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate, a căror structură conține un ciclu imidazol necondensat, hidrogenat sau nu (alții decât hidantoină și derivații ei, precum și produsele de la subpoziția 3002 10 )

2933 54

Alte derivate de maloniluree (acid barbituric); sărurile acestor produse

2933 71

6-Hexanlactamă (epsilon-caprolactamă)

2933 79

Lactame [altele decât 6–hexanlactamă (epsilon–caprolactamă), clobazam (DCI), metiprilonă (DCI) și compuși anorganici sau organici ai mercurului]

2933 99

Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate [alții decât cei a căror structură conține un ciclu pirazol, imidazol, piridină sau triazină necondensat, hidrogenat sau nu, un ciclu chinoleină sau izochinoleină, fără alte condensări, hidrogenat sau nu, un ciclu pirimidină, hidrogenată sau nu, sau piperazină și lactame, alprazolam (DCI), camazepam (DCI), clordiazepoxid (DCI), clonazepam (DCI), clorazepat, delorazepam (DCI), diazepam (DCI), estazolam (DCI), loflazepat de etil (DCI), fludiazepam (DCI), flunitrazepam (DCI), flurazepam (DCI), halazepam (DCI), lorazepam (DCI), lormetazepam (DCI), mazindol (DCI), medazepam (DCI), midazolam (DCI), nimetazepam (DCI), nitrazepam (DCI), nordazepam (DCI), oxazepam (DCI), pinazepam (DCI), prazepam (DCI), pirovaleronă (DCI), temazepam (DCI), tetrazepam (DCI) și triazolam (DCI), sărurile acestor produse și azinfos-metil (ISO)]

2938

Glicozide, naturale sau reproduse prin sinteză, sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați

2940

Zaharuri chimic pure, cu excepția zaharozei, a lactozei, a maltozei, a glucozei și a fructozei (levuloză); eteri, acetali și esteri ai zaharurilor și sărurile lor, altele decât produsele de la pozițiile 2937 , 2938 și 2939

3201

Extracte tanante de origine vegetală; tanini și sărurile lor, eterii, esterii și alți derivați ai acestor produse

3202

Produse tanante organice sintetice; produse tanante anorganice; preparate tanante, care conțin chiar produse tanante naturale; preparate enzimatice pentru pretăbăcire

3203

Substanțe colorante de origine vegetală sau animală (inclusiv extracte colorante, cu excepția negrului de origine animală), chiar cu compoziție chimică definită; preparate pe bază de substanțe colorante de origine vegetală sau animală de tipul celor utilizate pentru vopsirea țesăturilor sau pentru producerea de preparate colorante (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 ) – altele

3204

Substanțe colorante organice sintetice, chiar cu compoziție chimică definită; preparate menționate la nota 3 din prezentul capitol, pe bază de substanțe colorante organice sintetice; produse organice sintetice de tipul celor utilizate ca agenți de strălucire fluorescentă sau ca luminofori, chiar cu compoziție chimică definită

3205

Lacuri colorante (altele decât lacurile și vopselele chinezești sau japoneze); preparate pe bază de lacuri colorante de tipul celor utilizate pentru vopsirea țesăturilor sau pentru producerea de preparate colorante (cu excepția preparatelor de la pozițiile 3207 , 3208 , 3209 , 3210 , 3213 și 3215 )

3206

Alte substanțe colorante; preparate de felul celor menționate la nota 3 din prezentul capitol, altele decât cele de la pozițiile 3203 , 3204 sau 3205 ; produse anorganice de tipul celor utilizate ca luminofori, chiar cu compoziție chimică definită

3207

Pigmenți, opacifianți și culori preparate, compoziții vitrifiabile, engobe, produse lichide pentru obținerea luciului și preparate similare, de tipul celor utilizate în industria ceramică, a sticlei și a emailurilor; frite și altă sticlă, sub formă de pulbere, granule, lamele sau fulgi

3208

Lacuri și vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu neapos; soluții de produse de la pozițiile 3901 -3913 în solvenți organici volatili, care conțin solvenți a căror greutate depășește 50 % din greutatea soluției (cu excepția soluțiilor de colodiu)

3209

Lacuri și vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de polimeri naturali modificați, dispersați sau dizolvați într-un mediu apos

3210

Alte lacuri și vopsele (inclusiv emailuri și vopsele de apă); pigmenți de apă preparați de tipul celor utilizați pentru finisarea pieilor

3211

Sicativi preparați

3212 90

Pigmenți (inclusiv pulberi și fulgi metalici) dispersați în medii neapoase, sub formă de lichid sau de pastă, de tipul celor utilizate pentru fabricarea vopselelor (inclusiv a emailurilor); folii pentru marcare prin presare la cald; tincturi și alte substanțe colorante prezentate în forme sau ambalaje condiționate pentru vânzarea cu amănuntul – altele

3214

Chit pentru geamuri, chit pentru îmbinări, cimenturi de rășină și alte masticuri; glet pentru zugrăvit; gleturi nerefractare de tipul celor utilizate în construcții la fațade, pereți interiori, podele, tavane și similare

3215

Cerneluri de imprimat, de scris sau de desen și alte cerneluri, chiar concentrate sau sub forme solide

3302 90

Amestecuri de substanțe odoriferante și amestecuri, inclusiv soluțiile alcoolice, pe baza uneia sau mai multor substanțe odoriferante, de tipul celor utilizate ca materii prime pentru industrie (cu excepția unui fel industriei alimentare sau a băuturilor)

3402

Agenți organici de suprafață (alții decât săpunurile); preparate tensioactive, preparate pentru spălat (inclusiv preparatele auxiliare pentru spălat) și preparate de curățat, care conțin sau nu săpun, altele decât cele de la poziția 3401

3403

Preparate lubrifiante (inclusiv lichide de răcire, preparate pentru degriparea șuruburilor, preparate antirugină sau anticorozive și preparate pentru demulare pe bază de lubrifianți); preparate de lubrifiere a textilelo și preparate de tipul celor utilizate pentru tratarea cu ulei și gresarea materialelor textile, pieilor, blănurilor sau altor materiale (cu excepția preparatelor care conțin, cu rol de constituenți de bază, minimum 70 % în greutate uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase)

3404

Ceară artificială și ceară preparată

3405

Ceară și creme pentru încălțăminte, ceară de parchet, materiale de lustruit pentru caroserii, sticlă sau metal, pastă și praf pentru curățat și preparate similare (chiar sub formă de hârtie, vată, fetru, materiale nețesute, materiale plastice sau cauciuc alveolar, impregnate, îmbibate sau acoperite cu astfel de preparate), fără a include ceara de la poziția 3404

3505 10

Dextrine și alte amidonuri și fecule modificate

3506

Cleiuri și alți adezivi preparați, nedenumiți și necuprinși în altă parte; produse de orice fel folosite ca adezivi sau cleiuri, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca adezivi sau cleiuri, cu o greutate netă de maximum 1 kg

3507 90

Enzime și enzime preparate, care nu sunt specificate sau incluse altundeva (cu excepția cheagului și a concentratelor acestuia)

3604

Articole pentru focuri de artificii, rachete de semnalizare sau contra grindinei și similare, petarde și alte articole pirotehnice

3605

Chibrituri, altele decât articolele pirotehnice încadrate la poziția 3604

3606

Feroceriu și alte aliaje piroforice sub toate formele; articole din materiale inflamabile specificate la nota 2 din capitolul 36

3701

Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate, neimpresionate, din alte materiale decât hârtia, cartonul sau textilele; filme fotografice plane cu developare și revelare instantanee, sensibilizate, neimpresionate, chiar în încărcătoare

3702

Pelicule fotografice sensibilizate, neimpresionate, în role, din alte materiale decât hârtia, cartonul sau textilele; pelicule fotografice cu developare și revelare instantanee, în role, sensibilizate, neimpresionate

3703

Hârtii, cartoane și textile, fotografice, sensibilizate, neimpresionate

3705

Plăci și pelicule fotografice, impresionate și developate (cu excepția produselor realizate din hârtie, carton sau textile, a filmelor cinematografice și a plăcilor de imprimare gata pregătite pentru întrebuințare)

3706

Filme cinematografice impresionate și developate, care conțin sau nu înregistrarea sunetului sau care conțin numai înregistrarea sunetului

3707

Preparate chimice pentru utilizări fotografice (altele decât lacurile, cleiurile, adezivii și preparatele similare); produse neamestecate, pentru utilizări fotografice, dozate sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul într-o formă gata de folosire

3801

Grafit artificial; grafit coloidal sau semicoloidal; preparate pe bază de grafit sau de alt cărbune, sub formă de paste, blocuri, plachete sau alte semifabricate

3802

Cărbune activ; materiale minerale naturale activate; negru de origine animală, inclusiv negru animal rezidual

3806

Colofoniu și acizi rezinici, derivații lor; esență de colofoniu și uleiuri de colofoniu; gume topite

3807

Gudron de lemn; uleiuri din gudron de lemn; creozot de lemn; metanol brut (spirt de lemn); smoală vegetală; smoală pentru butoaie de bere și preparate similare pe bază de colofoniu, de acizi rezinici sau de smoală vegetală (cu excepția smoalei de Burgundia, a smoalei galbene, a smoalei de stearină, a smoalei de acizi grași, a gudronului gras și a smoalei de glicerină)

3808 94

Dezinfectanți, prezentați în forme sau ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul sau ca preparate sau ca articole

3809

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate (de exemplu produse pentru scrobit și preparate pentru mordansare), de felul celor folosite în industria textilă, industria hârtiei, industria pielăriei sau în alte industrii similare, nedenumite și necuprinse în altă parte

3810

Preparate pentru decaparea suprafeței metalelor; flux de sudură sau de lipire și alte preparate auxiliare pentru sudarea sau lipirea metalelor; paste și pulberi din metale și din alte materiale pentru sudură sau lipire; preparate de tipul celor utilizate pentru acoperirea sau umplerea electrozilor sau a baghetelor de sudură

3811

Preparate antidetonante, inhibitori de oxidare, aditivi peptizanți, amelioratori de viscozitate, aditivi anticorozivi și alți aditivi preparați, pentru uleiurile minerale (inclusiv pentru benzină) sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale

3812

Preparate numite «acceleratori de vulcanizare»; plastifianți compuși pentru cauciuc sau materiale plastice nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate antioxidante și alți stabilizatori compuși pentru cauciuc sau materiale plastice

3813

Preparate și încărcături pentru aparate extinctoare; grenade și bombe extinctoare (cu excepția dispozitivelor extinctoare, chiar portabile, încărcate sau nu, a produselor cu compoziție chimică nedefinită separate, în alte forme, cu proprietăți extinctoare)

3814

Solvenți și diluanți organici compoziți, nedenumiți în altă parte; preparate concepute pentru îndepărtarea lacurilor și vopselelor (cu excepția dizolvantului pentru lac de unghii)

3815

Inițiatori de reacție, acceleratori de reacție și preparate catalitice, nemenționate și neîncadrate în altă parte (cu excepția acceleratorilor de vulcanizare)

3816

Cimenturi refractare, mortare refractare, betoane refractare și compoziții similare, inclusiv dolomita aglomerată, altele decât produsele încadrate la poziția 3801

3817

Alchilbenzeni în amestec și alchil-naftaline în amestec, produse prin alchilarea benzenului și a naftalinei (cu excepția amestecurilor de izomeri ai hidrocarburilor ciclice)

3819

Lichide pentru frâne hidraulice și alte lichide preparate pentru transmisii hidraulice, care nu conțin sau care conțin < 70 % din greutate uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

3820

Preparate antigel și lichide preparate pentru degivrare (cu excepția aditivilor preparați pentru uleiuri minerale sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale)

3823

Acizi grași monocarboxilici industriali; uleiuri acide de rafinare; alcooli grași industriali

3824

Lianți preparați pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice și preparate pentru industria chimică sau industriile conexe (inclusiv amestecuri de produse naturale), nedenumite și necuprinse în altă parte

3825 90

Produse reziduale ale industriei chimice sau ale industriilor conexe, nemenționate și necuprinse în altă parte (cu excepția deșeurilor)

3826

Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin < 70 % din greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase

3827 90

Amestecuri care conțin derivați halogenați ai metanului, etanului sau propanului, alții decât cei menționați la alte subpoziții de la poziția 3827

3901

Polimeri de etilenă, în forme primare

3902

Polimeri de propilenă sau de alte olefine, sub forme primare

3903

Polimeri de stiren, sub forme primare

3904

Polimeri de clorură de vinil sau de alte olefine halogenate, sub forme primare

3905

Polimeri de acetat de vinil sau de alți esteri de vinil sub forme primare; alți polimeri de vinil sub forme primare

3906

Polimeri acrilici, în forme primare

3907

Poliacetali, alți polieteri și rășini epoxidice, sub forme primare; policarbonați, rășini alchidice, poliesteri alilici și alți poliesteri, sub forme primare

3908

Poliamide în forme primare

3909

Rășini aminice, rășini fenolice și poliuretani, sub forme primare

3910

Siliconi sub forme primare

3911

Rășini de petrol, rășini cumaron-indenice, politerpene, polisulfuri, polisulfoni și alți polimeri și prepolimeri produși prin sinteză chimică, nedenumiți în altă parte, sub forme primare

3912

Celuloză și derivații ei chimici, nedenumiți și necuprinși în altă parte, sub forme primare

3913

Polimeri naturali (de exemplu acid alginic) și polimeri naturali modificați (de exemplu proteine întărite, derivați chimici ai cauciucului natural), nedenumiți și necuprinși în altă parte, sub forme primare

3914

Schimbători de ioni pe bază de polimeri de la pozițiile 3901 -3913 , sub forme primare

3915

Deșeuri, șpan, talaș, spărturi de materiale plastice

3916

Monofilamente a căror dimensiune maximă în secțiunea transversală depășește 1 mm (monofibre), inele, tije, bare și profile, prelucrate la suprafață sau nu, dar neprelucrate altfel, din material plastic

3917

Tuburi, țevi și accesorii ale acestora (de exemplu, îmbinări, coturi, flanșe), din materiale plastice

3920

Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice nealveolare, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare

3921

Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice, ranforsate, stratificate, asociate cu alte materiale, prevăzute cu un suport sau din materiale plastice alveolare, neprelucrate sau doar prelucrate la suprafață, sau doar decupate în forme pătrate sau dreptunghiulare

3922 90

Bideuri, vase de closet, rezervoare de apă și articole similare pentru utilizări sanitare și igienice, din materiale plastice (cu excepția căzilor, a cabinelor de duș, a chiuvetelor, a lavoarelor, a scaunelor și capacelor pentru closete)

3925

Articole pentru echiparea construcțiilor, din materiale plastice, nemenționate și necuprinse în altă parte

3926 90

Articole din materiale plastice și articole din alte materiale de la pozițiile 3901 -3914 , nedenumite și necuprinse în altă parte [exclusiv materiale de birou sau școlare; îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte (inclusiv mănuși, mitene și mănuși cu un deget); accesorii pentru mobilă, caroserii sau similare; statuete și alte obiecte de ornament]

4002

Cauciuc sintetic și factice derivat din uleiuri, sub forme primare sau în plăci, foi și benzi; Amestecuri de cauciuc natural, balată, gutapercă, guayul, chicle și tipuri similare de cauciuc natural cu cauciuc sintetic sau factice, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4005

Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

4006 10

Profile pentru reșapare, din cauciuc nevulcanizat

4008 21

Plăci, foi și benzi din cauciuc nealveolar

4009 12

Tuburi, țevi și furtunuri din cauciuc vulcanizat (cu excepția celui durificat), neranforsate cu alte materiale, nici asociate cu alte materiale, cu accesorii

4009 41

Tuburi, țevi și furtunuri din cauciuc vulcanizat (cu excepția celui durificat), ranforsate cu alte materiale sau altfel asociate cu alte materiale decât metalul sau materialele textile, fără accesorii

4010

Benzi transportoare sau curele de transmisie, din cauciuc vulcanizat

4011 20

Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru autobuze și camioane

4011 80

Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru vehicule și mașini de construcție, miniere sau de manipulare industrială

4012

Anvelope pneumatice reșapate sau uzate, din cauciuc; bandaje, benzi de rulare amovibile pentru anvelope și flapsuri, din cauciuc

4016 93

Garnituri, șaibe și alte etanșări, din cauciuc vulcanizat (cu excepția celor din cauciuc durificat și a celor din cauciuc alveolar)

4407

Lemn tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap, cu o grosime > 6 mm

4408 10

Foi pentru furnir (inclusiv cele obținute prin tranșarea lemnului stratificat), foi pentru placaj din lemn de conifere sau pentru alt lemn stratificat similar și alt lemn tăiat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit, îmbinat lateral sau cap la cap, cu o grosime ≤ 6 mm

4411 13

Panouri fibrolemnoase de densitate medie (MDF), cu grosimea de peste 5 mm, dar de maximum 9 mm

4411 94

Panouri fibrolemnoase sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau alți lianți organici, cu o densitate de ≤ 0,5  g/cm3 (cu excepția panourilor fibrolemnoase de densitate medie «MDF»; a plăcilor aglomerate, chiar lipite cu una sau mai multe benzi de panouri fibrolemnoase; a lemnului stratificat cu un strat de placaj; a panourilor celulare din lemn cu ambele fețe din panouri fibrolemnoase; a cartonului; a componentelor identificabile pentru mobilier)

4412

Placaj, lemn furniruit și lemn stratificat similar

4416

Butoaie, cuve, putini și alte produse de dogărie și părțile lor, din lemn, inclusiv doagele

4418 40

Cofraje pentru betonare (cu excepția panourilor din placaj)

4418 60

Stâlpi și grinzi, din lemn

4418 79

Panouri asamblate pentru acoperit podeaua, din lemn, altul decât lemnul de bambus (cu excepția panourilor cu mai multe straturi și a panourilor pentru acoperit podele mozaicate)

4503

Articole din plută naturală

4504

Plută aglomerată (cu sau fără liant) și articole din plută aglomerată

4701

Paste mecanice din lemn, netratate chimic

4703

Paste chimice din lemn, cu sodă sau cu sulfat, altele decât pastele de dizolvare

4704

Paste chimice din lemn, cu bisulfit, altele decât pastele de dizolvare

4705

Paste din lemn obținute prin combinarea unei prelucrări mecanice și a unei prelucrări chimice

4706

Paste din fibre obținute din hârtie sau carton reciclate (deșeuri sau maculatură) sau din alte materiale fibrocelulozice

4707

Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)

4802 20

Hârtie și carton necretate, de tipul celor utilizate ca suport pentru hârtie și carton fotosensibile, termosensibile sau electrosensibile, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni

4802 40

Hârtii suport pentru tapet, necretate

4802 58

Hârtii și cartoane necretate, de tipul celor utilizate pentru scris, tipărit sau în alte scopuri grafice și hârtii și cartoane pentru cartele sau benzi de perforat, neperforate, în rulouri sau foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni, fără fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic sau la care ≤ 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie astfel de fibre, cu o greutate > 150 g/m2, nemenționate și necuprinse în altă parte

4802 61

Hârtii și cartoane necretate, de tipul celor utilizate pentru scris, tipărit sau în alte scopuri grafice și hârtii și cartoane pentru cartele sau benzi de perforat, neperforate, în rulouri de orice dimensiuni, la care > 10 % din greutatea totală a compoziției fibroase o constituie fibre obținute printr-un procedeu mecanic sau chimico-mecanic, nedenumite și necuprinse în altă parte

4804

Hârtii și cartoane kraft necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care cel puțin o latură este mai mare 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată (cu excepția produselor de la poziția 4802 sau 4803 )

4805

Alte hârtii și cartoane, necretate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm și cealaltă este mai mare de 15 cm, în stare nepliată, nesupuse unei alte prelucrări decât cea stipulată la nota 3 din acest capitol, nedenumite și necuprinse în altă parte

4806

Hârtii și cartoane sulfurizate, hârtii rezistente la grăsimi, hârtii calc, hârtii pergament și alte hârtii glazurate, transparente sau translucide, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4807

Hârtii și cartoane asamblate plan prin lipire, necretate la suprafață și neimpregnate, chiar întărite în interior, în rulouri cu o lățime > 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este > 36 cm, iar cealaltă latură este > 15 cm, în stare nepliată

4808

Hârtii și cartoane ondulate (chiar acoperite prin lipire), creponate, încrețite, gofrate, ștanțate sau perforate, în rulouri cu o lățime > 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este > 36 cm, iar cealaltă latură este > 15 cm, în stare nepliată (cu excepția articolelor încadrate la poziția 4803 )

4809

Hârtii carbon, hârtii denumite «autocopiante» și alte hârtii pentru copii (inclusiv hârtii cretate, acoperite sau impregnate, pentru hârtii stencil sau plăci offset), chiar imprimate, în rulouri cu o lățime de peste 36 cm sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară la care o latură este mai mare de 36 cm, iar cealaltă latură este mai mare de 15 cm, în stare nepliată

4810

Hârtii și cartoane, cretate cu caolin sau cu alte substanțe anorganice pe una sau pe ambele fețe, cu sau fără lianți, fără alte stratificări sau aplicări la suprafață, chiar colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiuni (cu excepția tuturor celorlalte hârtii și cartoane cretate)

4811

Hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, cretate, impregnate, acoperite, colorate la suprafață, decorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, având orice dimensiuni, altele decât articolele încadrate la pozițiile 4803 , 4809 și 4810

4814 90

Hârtii tapet și hârtii similare pentru acoperit pereții; hârtii transparente autocolante (cu excepția hârtiilor pentru acoperit pereții constituite din hârtie impregnată sau acoperită pe față cu un strat de material plastic, gofrat, colorat, imprimat cu motive sau altfel decorat)

4819 20

Cutii și obiecte din carton, pliante, din hârtie sau carton neondulat

4822

Mosoare, țevi, bobine pentru filatură și țesătorie și pentru fir de cusut și articole similare din pastă de hârtie, hârtie sau carton, chiar perforate sau întărite

4823

Hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, în benzi sau rulouri cu lățimea de cel mult 36 cm, în foi dreptunghiulare sau pătrate la care nicio latură nu este mai mare de 36 cm în stare nepliată sau decupate în alte forme decât dreptunghiulare sau pătrate și articole din pastă de hârtie, hârtie, carton, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice, nedenumite și necuprinse în altă parte

4906

Planuri și desene de arhitectură, de inginerie și alte planuri și desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual; texte manuscrise; reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată și copii carbon obținute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus

5105

Lână, păr fin sau grosier, cardate sau pieptănate (inclusiv «lână pieptănată în vrac»)

5106

Fire din lână cardată (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5107

Fire din lână pieptănată (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5112

Țesături din lână pieptănată sau din păr fin de animale, pieptănat (cu excepția țesăturilor pentru utilizări tehnice încadrate la poziția 5911 )

5205

Fire din bumbac (altele decât ața de cusut), care conțin bumbac minimum 85 % din greutate (cu excepția celor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5206 42

Fire de bumbac răsucite sau cablate, care conțin preponderent, dar < 85 % din greutate, bumbac, din fibre pieptănate și cu o densitate lineară ≥ 232,56 decitex și < 714,29 decitex (> 14 nm și ≤ 43 nm) pe fir simplu (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5209 11

Țesături din bumbac cu legătură pânză, care conțin bumbac minimum 85 % din greutate, având o greutate de peste 200 g/m2, nealbite

5211

Țesături din bumbac care conțin preponderent, dar în proporție < 85 % din greutate, bumbac, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate > 200 g/m2

5308

Fire din alte fibre textile vegetale; Fire din hârtie

5402 63

Fire din filamente răsucite sau cablate din polipropilenă, inclusiv monofilamente de < 67 decitex (cu excepția aței de cusut, a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul și a firelor texturate)

5403

Fire din filamente sintetice, inclusiv monofilamente sintetice de < 67 decitex (cu excepția aței de cusut și a firelor condiționate pentru vânzarea cu amănuntul)

5404

Monofilamente sintetice de minimum 67 decitex, care au cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale de maximum 1 mm; benzi și forme similare (de exemplu, paie artificiale), din materiale textile sintetice, cu o lățime aparentă de maximum 5 mm

5407 30

Țesături din fire de filamente sintetice, inclusiv monofilamente de ≥ 67 decitex și cu o dimensiune a secțiunii transversale de ≤ 1 mm, constituite din straturi din fire textile paralelizate care se suprapun în unghi ascuțit sau drept, fixate între ele la punctele de încrucișare ale firelor printr-un liant sau prin termosudare

5501

Cabluri din filamente sintetice, astfel cum se specifică la nota 1 de la capitolul 55

5502

Cabluri din filamente artificiale, astfel cum sunt specificate în nota 1 la capitolul 55

5503

Fibre sintetice discontinue, necardate și nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

5504 90

Fibre artificiale discontinue, necardate și nepieptănate, nici altfel prelucrate pentru filare (cu excepția celor din viscoză)

5506

Fibre sintetice discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

5507

Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

5512 21

Țesături care conțin minimum 85 % din greutate fibre discontinue acrilice sau modacrilice, nealbite sau albite

5512 99

Țesături care conțin minimum 85 % din greutate fibre sintetice discontinue, vopsite, fabricate din fire de diferite culori sau imprimate (altele decât cele din fibre discontinue acrilice sau modacrilice sau fibre discontinue din poliester)

5516

Țesături din fibre artificiale discontinue

5601 29

Vată din materiale textile și articole din aceasta (cu excepția celor din bumbac și fibre sintetice sau artificiale; a tampoanelor igienice și a tampoanelor interne, a șervețelelor igienice și a scutecelor pentru copii și a articolelor sanitare similare, a vatei și a articolelor din aceasta impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare, precum și a produselor impregnate, îmbibate sau acoperite cu parfum, cosmetice, săpunuri, detergenți etc.)

5601 30

Fire tunse de pe postav, noduri și nopeuri (butoni) din materiale textile

5604

Fire și corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile; fire textile, benzi și forme similare de la poziția 5404 sau 5405 , impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic (cu excepția imitațiilor de catgut, a firelor și a corzilor prevăzute cu cârlige pentru pescuit sau altfel montate în linie, pentru pescuit)

5605

Fire metalizate, chiar «îmbrăcate», constituite din fire textile, benzi sau forme similare de la poziția 5404 și 5405 din fibre textile, combinate cu metal sub formă de fire, benzi sau pulbere, sau acoperite cu metal (cu excepția firelor fabricate dintr-un amestec de fibre textile și fibre metalice, cu proprietăți antistatice; a firelor armate cu fire metalice; a articolelor având caracter de articole de pasmanterie)

5607 41

Sfori pentru legat din polietilenă sau polipropilenă

5801 27

Catifele și plușuri de urzeală, din bumbac [cu excepția țesăturilor buclate de tip buret (éponge), a suprafețelor textile cu smocuri și a panglicilor încadrate la poziția 5806 ]

5803

Țesături tip gazeu (cu excepția panglicilor încadrate la poziția 5806 )

5806 40

Panglici fără bătătură, din fire sau fibre paralelizate și lipite (bolduc), cu o lățime ≤ 30 cm

5901

Țesături acoperite cu clei sau cu substanțe amilacee, de tipul celor utilizate în legătorie, cartonaj, ca materiale de acoperire sau pentru utilizări similare; pânze de calc sau transparente pentru desen; pânze pregătite pentru pictură; vatir și țesături similare pentru confecționarea pălăriilor (cu excepția țesăturilor acoperite cu material plastic)

5905

Tapet din materiale textile

5908

Fitile textile țesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, lămpi de gătit, brichete, lumânări sau articole similare; manșoane pentru lămpi cu incandescență și tricoturi tubulare, care servesc la fabricarea acestora, chiar impregnate (cu excepția fitilurilor acoperite cu ceară de formă conică, a fitilurilor și a fitilurilor detonante, a fitilurilor sub formă de fire textile și a fitilurilor din fibră de sticlă)

5910

Benzi transportoare sau curele de transmisie, din materiale textile, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate cu materiale plastice sau ranforsate cu metal sau cu alte materiale (cu excepția celor cu o grosime < 3 mm și cu o lungime nedeterminată sau numai tăiate la o anumită lungime, impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu cauciuc sau fabricate din fire sau corzi impregnate sau acoperite cu cauciuc)

5911 10

Țesături, pâsle și țesături dublate cu pâslă, acoperite, îmbrăcate sau stratificate cu cauciuc, piele sau alte materiale, de tipul celor utilizate pentru fabricarea garniturilor de cardă, și produse similare pentru alte utilizări tehnice, inclusiv panglicile fabricate din catifea, impregnate cu cauciuc, pentru acoperirea sulurilor de la mașinile de țesut

5911 31

Țesături și pâsle fără sfârșit sau prevăzute cu dispozitive de joncțiune, de tipul celor utilizate la mașinile de prelucrare a hârtiei sau la mașinile similare, de exemplu, pentru fabricat pastă de lemn sau azbociment, cu o greutate < 650 g/m2

5911 32

Țesături și pâsle fără sfârșit sau prevăzute cu dispozitive de joncțiune, de tipul celor utilizate la mașinile de prelucrare a hârtiei sau la mașinile similare, de exemplu, pentru fabricat pastă de lemn sau azbociment, cu o greutate < 650 g/m2

5911 40

Țesături pentru filtrare de tipul celor utilizate la presele de ulei sau pentru utilizări tehnice similare, inclusiv cele din păr uman

6001 99

Catifea, pluș, tricotate sau croșetate (cu excepția celor din bumbac și fibre sintetice sau artificiale și a materialelor așa-zise cu «păr lung»)

6003

Materiale tricotate sau croșetate cu o lățime ≤ 30 cm (cu excepția celor care conțin ≥ 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei, plușului, inclusiv a materialelor așa-zise cu «păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și a articolelor similare, și a materialelor tricotate sau croșetate impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate)

6005 36

Materiale tricotate cu urzeală, nealbite sau albite, din fibre sintetice (inclusiv cele obținute pe mașini de produs panglici), cu o lățime > 30 cm (cu excepția celor care conțin ≥ 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6005 44

Materiale tricotate cu urzeală, imprimate, din fibre artificiale (inclusiv cele obținute pe mașini de produs panglici), cu o lățime > 30 cm (cu excepția celor care conțin ≥ 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6006 10

Materiale, tricotate sau croșetate, cu o lățime > 30 cm, din lână sau din păr fin de animale (cu excepția materialelor tricotate cu urzeală, inclusiv a celor obținute pe mașini de produs panglici, a celor care conțin ≥ 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc și a catifelei și plușului, inclusiv a materialelor așa-zise «cu păr lung», a materialelor buclate, a etichetelor, ecusoanelor și articolelor similare, precum și a țesăturilor tricotate sau croșetate, impregnate, acoperite, îmbrăcate sau stratificate)

6309

Îmbrăcăminte purtată sau uzată și accesorii pentru aceasta, pături și pleduri, lenjerie de uz casnic și articole de mobilier interior, din toate tipurile de materiale textile, inclusiv toate tipurile de încălțăminte și obiecte de acoperit capul, care prezintă semne de uzură apreciabilă și prezentate în vrac sau în baloți, în saci sau în ambalaje similare (cu excepția covoarelor, a altor acoperitoare de podea și a tapiseriilor)

6802 92

Pietre calcaroase, sub orice formă (cu excepția marmurei, travertinului și alabastrului, a dalelor, cuburilor și a articolelor similare de la subpoziția 6802 10 , a imitațiilor de bijuterii, a ceasurilor, a lămpilor și aparatelor de iluminat și a părților acestora, a producțiilor originale de artă statuară sau de sculptură, a pavelelor, a bordurilor pentru trotuar și a dalelor pentru pavaj)

6804 23

Pietre de moară, pietre abrazive și articole similare, fără batiuri, pentru ascuțit, polizat, șlefuit, rectificat, tăiat, din pietre naturale (cu excepția celor din materiale abrazive aglomerate sau din ceramică, a pietrelor ponce parfumate, a pietrelor de ascuțit, de șlefuit sau polizat manual, a pietrelor abrazive și materialelor similare utilizate numai la frezele stomatologice)

6806

Lână de zgură, de rocă și altă lână minerală similară; Vermiculită expandată, argile expandate, zgură expandată și produse din materiale minerale similare expandate; amestecuri și articole din materiale minerale pentru izolări termice sau fonice sau pentru absorbția zgomotului, altele decât cele încadrate la poziția 6811 sau 6812 ori la capitolul 69

6807

Articole din asfalt sau din materiale similare, de exemplu, bitum de petrol sau smoală de huilă

6809 19

Planșe, plăci, panouri, dale și articole similare, din ipsos sau din compoziții pe bază de ipsos (cu excepția celor ornamentate, a celor acoperite sau întărite numai cu hârtie sau cu carton și a articolelor aglomerate cu ipsos pentru izolări termice, fonice sau pentru absorbția zgomotului)

6810 91

Elemente prefabricate pentru clădiri sau construcții civile, din ciment, din beton sau din piatră artificială, chiar armate

6811

Articole din azbociment, celulozociment și altele asemănătoare

6813

Materiale de fricțiune și articole din acestea (de exemplu, plăci, role, benzi, segmenți, discuri, șaibe, membrane), nemontate, pentru frâne, pentru ambreiaje sau pentru toate organele supuse frecării, din azbest sau din alte substanțe minerale sau celuloză, chiar combinate cu materiale textile sau cu alte materiale (cu excepția materialelor de fricțiune montate)

6814

Mică prelucrată și articole din mică, inclusiv mică aglomerată sau reconstituită, chiar pe suport din hârtie, din carton sau din alte materiale

6901

Cărămizi, blocuri, dale, plăci și alte produse ceramice din pulberi silicioase fosile (de exemplu, kieselgur, tripolit, diatomit) sau din pământuri silicioase similare

6904 10

Cărămizi pentru construcții (cu excepția celor din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare și a cărămizilor refractare încadrate la poziția 6902 )

6905

Țiglă pentru acoperișuri, elemente de șemineu, canale de fum, ornamente arhitectonice din ceramică și alte articole de construcție din ceramică

6906 00

Țevi, jgheaburi și accesorii de țevărie, din ceramică (altele decât cele din pulberi silicioase fosile sau din pământuri silicioase similare, articolele ceramice refractare, elementele de șemineu, tuburile speciale pentru laboratoare, tuburile izolatoare și accesoriile lor și toate elementele tubulare pentru utilizări electrotehnice)

6907 22

Plăci și dale din ceramică pentru pavaj sau pentru acoperit pereții, cu un coeficient de absorbție a apei > 0,5  %, dar ≤ 10 % din greutate (cu excepția ceramicilor refractare, a cuburilor pentru mozaic și a ceramicii de finisaj)

6907 40

Ceramică de finisaj

6909 90

Jgheaburi, rezervoare și recipiente similare din ceramică pentru gospodăria rurală; ulcioare și recipiente similare de transport sau ambalare, din ceramică (cu excepția recipientelor de uz general pentru laboratoare, a recipientelor pentru magazine și a articolelor de menaj)

7002

Bile din sticlă (altele decât microsferele încadrate la poziția 7018 ), bare, baghete sau tuburi, neprelucrate

7003

Sticlă turnată, laminată în plăci, foi sau profile, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

7004

Sticlă trasă sau suflată, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrate altfel

7005

Sticlă turnată pe baie de metal topit și sticlă șlefuită sau polizată pe una sau două fețe în foi sau în plăci, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată prin alte procedee

7007

Sticlă securit, constând din sticlă călită sau formată din foi lipite (stratificată)

7011 10

Învelișuri din sticlă (inclusiv baloane și tuburi) deschise, și părți ale acestora, din sticlă, fără garnituri, pentru iluminat electric

72

Fier și oțel

7301

Palplanșe din fier sau din oțel, chiar perforate sau confecționate din elemente asamblate; profile din fier sau din oțel, obținute prin sudare

7302

Materiale de construcție pentru liniile ferate sau de tramvai din fier sau din oțel: șine, contrașine și cremaliere, ace și inimi de macaz, macazuri și alte elemente de încrucișare sau de schimbare de cale, traverse, eclise de îmbinare, cuzineți, pene de fixare, plăci de bază, plăci de așezare, plăci de strângere, plăci și bare de ecartament și alte piese special concepute pentru așezarea, îmbinarea sau fixarea șinelor

7303

Tuburi, țevi și profile tubulare, din fontă

7304

Tuburi, țevi și profile tubulare, fără sudură, din fier (altele decât cele din fontă) sau din oțel

7305

Tuburi și țevi, nemenționate și neîncadrate în altă parte (de exemplu, sudate sau nituite), cu secțiune circulară, cu diametrul exterior peste 406,4  mm, din fier sau din oțel

7306

Tuburi, țevi și profile tubulare nedenumite în altă parte (de exemplu sudate, nituite, fălțuite sau cu margini simplu apropiate), din fier sau din oțel

7307

Accesorii de țevărie (de exemplu racorduri, coturi, manșoane) din fontă, din fier sau din oțel

7308

Construcții și părți de construcții (de exemplu, poduri și elemente de poduri, porți de ecluze, turnuri, piloni, stâlpi, coloane, șarpante, acoperișuri, uși și ferestre și tocurile lor, pervazuri și praguri, obloane, balustrade, stâlpi și coloane) din fontă, din fier sau din oțel; table, tole, tije, bare, profile, țevi și produse similare, din fontă, din fier sau din oțel, pregătite în vederea utilizării lor în construcții (cu excepția construcțiilor prefabricate încadrate la poziția 9406 )

7309

Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare pentru orice fel de substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate) din fontă, din fier sau din oțel, cu o capacitate de peste 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic

7310

Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fier sau din oțel, pentru orice substanțe (cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate), cu o capacitate ≤ 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptușite sau izolate termic, nemenționate și neîncadrate și necuprinse în altă parte

7311

Recipiente din fier sau din oțel, pentru gaze comprimate sau lichefiate (cu excepția recipientelor special concepute și echipate pentru unul sau mai multe tipuri de transport)

7312

Toroane, cabluri, benzi împletite, parâme, odgoane și articole similare, din fier sau din oțel, neizolate electric

7313

Sârmă ghimpată din fier sau din oțel; torsade ghimpate sau nu, din sârmă sau din benzi de fier sau de oțel, de tipul celor utilizate pentru împrejmuiri

7314

Pânze metalice (inclusiv pânzele continue sau fără sfârșit), grilaje, plase și zăbrele din sârmă de fier sau de oțel; table și benzi expandate, din fier sau din oțel: table și benzi expandate, din fier sau din oțel

7315

Lanțuri și părțile acestora, din fontă, din fier sau din oțel

7318 24

Cuie spintecate, știfturi, piroane și pene, din fier sau din oțel

7320

Arcuri și foi de arcuri, din fier sau din oțel

7322 90

Generatoare și distribuitoare de aer cald, inclusiv cele care pot funcționa și ca distribuitoare de aer rece sau de aer condiționat, cu încălzire neelectrică, prevăzute cu un ventilator sau cu o suflantă cu motor și părțile acestora, din fier sau din oțel

7324 29

Căzi de baie din tablă de oțel

7326

Alte articole din fier sau din oțel

Ex 74

Cupru și articole din cupru, cu excepția codului NC 7401 00 00

7505

Bare, tije, profile și sârmă, din nichel

7506

Table, benzi și folii, din nichel

7507

Tuburi, țevi și accesorii de țevărie (de exemplu, racorduri, coturi, manșoane), din nichel

7508

Alte articole din nichel

76

Aluminiu și articole din aluminiu

7804

Plăci, table, folii și benzi, din plumb; pulberi și fulgi (paiete) din plumb

7905

Table, folii și benzi, din zinc

8001

Staniu sub formă brută

8003

Bare, tije, profile și sârmă din staniu

8007

Articole din staniu

8101

Tungsten (wolfram) și articole din tungsten, inclusiv deșeuri și resturi

8102

Molibden și articole din molibden, inclusiv deșeuri și resturi

8105

Mate de cobalt și alte produse intermediare ale metalurgiei cobaltului; cobalt și articole din cobalt, inclusiv deșeuri și resturi

8109

Zirconiu și articole din zirconiu, inclusiv deșeuri și resturi

8111

Mangan și articole din mangan, inclusiv deșeuri și resturi

8202

Ferăstraie manuale; pânze de ferăstrău de orice fel (inclusiv freze-ferăstrău și pânze nedanturate pentru tăiere)

8203

Pile, rașpele, clești (chiar pentru tăiat), patente, pensete, foarfece de tăiat metale, unelte de tăiat țevi, unelte de tăiat buloane, poansoane, preducele și unelte similare de mână

8204

Chei de strângere manuale (inclusiv chei dinamometrice); bucșe și manșoane de strângere interschimbabile, cu sau fără mâner

8207

Unelte interschimbabile pentru utilaje de mână, mecanice sau nu, sau pentru mașini-unelte (de exemplu de ambutisat, de ștanțat, de poansonat, de tarodat, de filetat, de găurit, de alezat, de broșat, de frezat, de strunjit, de înșurubat), inclusiv filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor, precum și scule pentru găurirea rocilor sau sondarea terenului

8208 10

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice – pentru prelucrarea metalelor

8208 20

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice – pentru prelucrarea lemnului

8208 30

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice – utilizate de industria alimentară

8208 90

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice – altele

8301 20

Broaște de tipul celor utilizate pentru autovehicule, din metale comune

8301 70

Chei prezentate separat

8302

Decorațiuni, articole de feronerie și articole similare, din metale comune, pentru mobilă, uși, scări, ferestre, jaluzele, caroserii, articole de șelărie, valize, cufere, cofrete și pentru alte articole similare; cuiere pentru haine, cuiere pentru pălării, suporturi și articole similare, din metale comune; rotițe și rotile cu monturi din metale comune; închizători automate, din metale comune, pentru uși

8307

Tuburi flexibile din metale comune, cu sau fără accesoriile acestora

8309

Dopuri (inclusiv dopurile cu coroană, cu filet și de turnare în pahare), capace, capsule pentru sticle, cepuri filetate, acoperitoare de cepuri, sigilii și alte accesorii pentru ambalaje, din metale comune

8411

Turboreactoare, turbopropulsoare și alte turbine cu gaz

8414

Pompe de aer sau de vid, compresoare de aer sau de alte gaze și ventilatoare; hote aspirante de extracție sau de reciclare, cu ventilator încorporat, chiar filtrante; nișe de securitate biologică etanșe la gaz, echipate sau nu cu filtre

8417

Furnale și cuptoare industriale sau de laborator, inclusiv incineratoare, neelectrice

8419 39

Uscătoare (cu excepția aparatelor de liofilizare, a unităților de liofilizare și a uscătoarelor prin pulverizare; uscătoare pentru produse agricole; uscătoare pentru lemn, pastă de hârtie, hârtii sau cartoane)

8419 40

Aparate de distilare sau de rectificare

8419 50

Schimbătoare de căldură (cu excepția celor pentru cazane)

8419 60

Aparate și dispozitive pentru lichefierea aerului sau a altor gaze

8419 89

încălzirea, coacerea, fierberea, prăjirea, sterilizarea, pasteurizarea, etuvarea, evaporarea, vaporizarea, condensarea sau răcirea, nedenumite și necuprinse în altă parte (cu excepția aparatelor de uz casnic, a furnalelor, a cuptoarelor și a altor aparate de la poziția 8514 )

8419 90

Părți de aparate și dispozitive, chiar încălzite electric, pentru prelucrarea materialelor prin operații ce implică o schimbare a temperaturii și ale încălzitoarelor de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare, nemenționate și necuprinse în altă parte

8451 10

Mașini pentru curățirea uscată

8451 29

Mașini de uscat – Altele

8451 30

Mașini și prese de călcat, inclusiv presele de fixare

8451 90

Mașini și aparate (altele decât cele de la poziția 8450 ) pentru spălarea, curățirea, stoarcerea, uscarea, călcarea, presarea (inclusiv presele de fixare), albirea, vopsirea, apretarea, finisarea, acoperirea sau impregnarea firelor, țesăturilor sau articolelor confecționate din materiale textile și mașini pentru acoperirea țesăturilor sau altor suporturi utilizate pentru fabricarea articolelor de acoperit podele cum este linoleumul; mașini pentru rularea, derularea, plierea, tăierea sau dantelarea țesăturilor – Părți

8456

Mașini-unelte care prelucrează prin așchiere orice tip de material și funcționează cu laser sau cu alt fascicul de lumină sau de fotoni, cu ultrasunete, prin electroeroziune, prin procedee electrochimice, cu fascicule de electroni, cu fascicule de ioni sau cu jet de plasmă; mașini de tăiat cu jet de apă

8459

Mașini-unelte (inclusiv centrele de prelucrare glisante) de găurit, alezat, frezat, filetat sau tarodat (cu excepția strungurilor și centrelor de strunjire încadrate la poziția 8458 , a mașinilor de danturat încadrate la poziția 8461 și a mașinilor manuale)

8460

Mașini-unelte pentru debavurat, ascuțit, polizat, rectificat, honuit, lepuit, șlefuit sau pentru alte operații de finisat metale sau compuși metaloceramici, cu pietre de rectificat, cu abrazive sau cu alte produse de șlefuit (cu excepția mașinilor de danturat sau finisat angrenaje dințate încadrate la poziția 8461 și a mașinilor pentru utilizare manuală)

8461

Mașini-unelte de rabotat, șepinguri, de mortezat, de broșat, de danturat și finisat angrenaje dințate, de debitat, de tăiat cu ferăstrăul, de secționat și alte mașini care acționează prin eliminarea metalului sau compușilor metaloceramici, nemenționate și necuprinse în altă parte

8462

Mașini-unelte (inclusiv prese) pentru prelucrarea metalelor prin forjare, ciocănire, matrițare (cu excepția laminoarelor); mașini-unelte (inclusiv prese, linii de tăiere longitudinală și linii de tăiere la lungime) pentru prelucrarea metalelor prin curbare, pliere, îndreptare, aplatizare, forfecare, perforare, crestare sau deformare (cu excepția bancurilor de trefilare); prese pentru prelucrarea metalelor sau a carburilor metalice, altele decât cele menționate la pozițiile precedente

8463

Mașini-unelte pentru prelucrarea metalelor, a carburilor metalice sinterizate sau a compușilor metaloceramici, care acționează fără eliminarea materialului (cu excepția preselor de matrițat, curbat, pliat, îndreptat și aplatizat, a mașinilor de forfecat, a mașinilor de perforat sau crestat și a preselor și mașinilor pentru utilizare manuală)

8464

Mașini-unelte pentru prelucrarea pietrei, a produselor ceramice, betonului, azbocimentului sau materialelor minerale similare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei (cu excepția mașinilor pentru utilizare manuală)

8465

Mașini-unelte (inclusiv mașinile pentru bătut cuie, de prins cu scoabe, de lipit, de încleiat sau pentru alte asamblări) pentru prelucrarea lemnului, plutei, osului, ebonitei, materialelor plastice dure sau a altor materiale dure similare

8470

Mașini de calculat și mașini de buzunar care permit înregistrarea, reproducerea și afișarea datelor, cu funcție de calcul; mașini de contabilizat, mașini de francat, mașini de emis bilete și mașini similare, cu dispozitiv de calcul; case de înregistrare

8472

Alte mașini și aparate de birou (de exemplu duplicatoare hectografice sau cu matrițe, mașini de imprimat adrese, distribuitoare automate de bancnote, mașini de triat, de numărat sau de făcut fișicuri de monede, aparate de ascuțit, aparate de perforat sau de capsat)

8473

Părți și accesorii (altele decât cutiile de transport, husele și altele asemănătoare) care pot fi recunoscute ca fiind în exclusivitate sau în principal destinate mașinilor sau aparatelor încadrate la pozițiile 8470 -8472

8478

Mașini și aparate pentru prepararea sau prelucrarea tutunului, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol

8485

Mașini pentru fabricație aditivă

8486

Mașini și aparate utilizate numai sau în principal pentru fabricarea lingourilor sau plachetelor (wafers) sau a dispozitivelor cu semiconductori, a circuitelor electronice integrate sau a dispozitivelor de afișare cu ecran plat; mașini și aparate menționate la nota 11 litera C a capitolului 84; părți și accesorii, nedenumite și necuprinse în altă parte

8487

Părți de mașini sau de aparate, nemenționate și necuprinse în altă parte în capitolul 84, fără conexiuni electrice, părți izolate electric, bobinaje, contacte sau alte elemente caracteristice electrice

8506

Pile și baterii de pile electrice; părți ale acestora

8512

Aparate electrice de iluminat sau de semnalizare (cu excepția lămpilor de la poziția 8539 ), ștergătoare de parbriz, dispozitive antigivraj și de dezaburire, electrice, de tipul celor utilizate pentru biciclete, motociclete sau autovehicule; părți ale acestora

8513

Lămpi electrice portabile, care funcționează cu ajutorul sursei proprii de energie, de exemplu, cu pile, cu acumulatoare, electromagnetice; părți ale acestora

8515

Mașini și aparate electrice pentru lipire sau sudare (chiar pentru tăiat, inclusiv cele cu gaz, încălzite electric) sau care funcționează cu laser sau cu alte fascicule de lumină sau de fotoni, cu ultrasunete, cu fascicule de electroni, cu impulsuri magnetice sau cu jet de plasmă; mașini și aparate electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a compușilor metaloceramici; părți ale acestora

8517

Aparate telefonice pentru beneficiari, inclusiv telefoanele inteligente și alte aparate telefonice pentru rețeaua de telefonie mobilă și pentru alte rețele fără fir; alte aparate pentru transmisia sau recepția vocii, a imaginii sau a altor date, inclusiv aparatele pentru comunicație, în rețele cu sau fără fir (cum ar fi o rețea locală sau o rețea de mare suprafață), altele decât aparatele de transmisie sau recepție de la pozițiile 8443 , 8525 , 8527 sau 8528

8518

Microfoane și suporturile lor; difuzoare, chiar montate în carcasele lor; căști de ascultare, care se pun pe cap și care se introduc în ureche, chiar combinate cu un microfon și ansambluri sau seturi formate dintr-un microfon și unul sau mai multe difuzoare; amplificatoare electrice de audiofrecvență; aparate electrice de amplificare a sunetului

8519

Aparate de înregistrare a sunetului; aparate de reproducere a sunetului; aparate de înregistrare și reproducere a sunetului

8521

Aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică, chiar încorporând un aparat receptor de semnale videofonice

8522

Părți și accesorii care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal aparatelor încadrate la poziția 8519 sau 8521

8523

Discuri, benzi, dispozitive de stocare remanentă a datelor pe bază de semiconductori, «cartele inteligente» și alte suporturi pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, chiar înregistrate, inclusiv matrițele și formele galvanizate pentru fabricarea discurilor, altele decât produsele de la capitolul 37

8524

Module de afișare cu ecran plat, cu sau fără ecrane tactile încorporate

8525

Aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune, chiar încorporând un aparat de recepție sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului; camere de televiziune, aparate fotografice digitale și camere video cu înregistrare

8526

Aparate de radiodetecție și de radiosondaj (radar), aparate de radionavigație și aparate de radiotelecomandă

8527

Aparate de recepție pentru radiodifuziune, chiar combinate, în același corp, cu un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas

8528

Monitoare și proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune; aparate receptoare de televiziune chiar încorporând un aparat de recepție de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor

8530

Aparate electrice de semnalizare (altele decât cele pentru transmiterea de mesaje), de securitate, de control sau de comandă pentru căile ferate sau similare, pentru căile rutiere, fluviale, aeriene sau locuri de parcare, instalații portuare sau aeroporturi (cu excepția aparatelor mecanice sau electromecanice de la poziția 8608 ); părți ale acestora

8531

Aparate electrice de semnalizare acustică sau vizuală (de exemplu, sonerii, sirene, tablouri de avertizare, alarme antifurt sau împotriva incendiilor) altele decât cele încadrate la poziția 8512 sau 8530

8532

Condensatoare electrice, fixe, variabile sau reglabile

8533

Rezistori electrici (inclusiv reostate și potențiometre) altele decât cele pentru încălzit

8534

Circuite imprimate

8536

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, relee, siguranțe, regulatoare de undă, fișe, prize de curent, dulii pentru lămpi și alți conectori, cutii de joncțiune), pentru o tensiune de maximum 1 000 volți; conectori pentru fibre optice, fascicule sau cabluri de fibre optice

8540

Lămpi, tuburi și valve electronice cu catod cald, cu catod rece sau cu fotocatod (de exemplu, lămpi, tuburi și valve cu vid, cu vapori sau cu gaz, tuburi redresoare cu vapori de mercur, tuburi catodice, tuburi și valve pentru camere de televiziune); părți ale acestora

8541

Dispozitive cu semiconductor (de exemplu diode, tranzistori, traductoare cu semiconductor); dispozitive fotosensibile semiconductoare, inclusiv celule fotovoltaice chiar asamblate în module sau montate în panouri; diode emițătoare de lumină (LED), asamblate sau nu cu alte diode emițătoare de lumină (LED); cristale piezoelectrice montate

8543

Mașini și aparate electrice care au o funcție proprie, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol

8546

Izolatori electrici din orice material

8549

Deșeuri și resturi electrice și electronice

8602

Locomotive și locotractoare (cu excepția celor cu sursă exterioară de electricitate sau cu acumulatoare electrice); tendere

8604

Vehicule pentru întreținere sau pentru servicii de cale ferată sau similare, chiar autopropulsate (de exemplu, vagoane-atelier, vagoane-macara, vagoane echipate pentru completarea balastului, mașini de aliniat șinele pentru calea ferată, vagoane de probă și drezine)

8606

Vagoane pentru transportul mărfurilor pe calea ferată sau căi similare (altele decât vagoanele automotoare, vagoanele de bagaje și vagoanele poștale)

8607

Părți de vehicule pentru căi ferate sau similare

8608

Material fix de căi ferate sau similare (cu excepția traverselor din lemn, beton sau oțel, secțiunilor de linie și a altor dispozitive fixe pentru linii neasamblate încă și a materialelor de construcții pentru linii de cale ferată sau similare); echipamente mecanice, inclusiv electromecanice, de semnalizare, de siguranță, de control sau de comandă pentru căile ferate sau similare, rutiere sau fluviale, zonele de parcare, instalațiile portuare sau aerodromuri; părți ale acestora

8609

Cadre și containere, inclusiv containere-cisternă și containere-rezervor, special concepute și echipate pentru unul sau mai multe moduri de transport

8701 21

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având doar motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel)

8701 22

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având, pentru propulsie, atât un motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cât și un motor electric

8701 23

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având, pentru propulsie, atât un motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cât și un motor electric

8701 24

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având, pentru propulsie, numai cu motor electric

8701 29

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având, pentru propulsie, doar un motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin scânteie

8701 30

Tractoare cu șenile (cu excepția celor cu conducător pedestru)

8703 10

Vehicule pentru transportul a mai puțin de 10 persoane pe zăpadă; vehicule speciale pentru transportul persoanelor pe terenurile de golf și vehiculele similare

Ex87 03 23

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având doar motor cu pistoane alternative cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică peste 1 900  cm3, dar de maximum 3 000  cm3, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția ambulanțelor)

Ex87 03 24

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având doar motor cu pistoane alternative cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică peste 3 000  cm3, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția ambulanțelor)

Ex87 03 32

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având doar motor cu pistoane alternative cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică peste 1 900  cm3, dar de maximum 2 500  cm3, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția ambulanțelor)

Ex87 03 33

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având doar motor diesel cu o capacitate cilindrică peste 2 500  cm3, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția ambulanțelor)

Ex87 03 40

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având atât motor cu pistoane alternative cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cât și motor electric ca motoare pentru propulsie, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția vehiculelor electrice hibride reîncărcabile)

Ex87 03 50

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având atât motor diesel, cât și motor electric ca motoare pentru propulsie, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm (cu excepția vehiculelor electrice hibride reîncărcabile)

Ex87 03 60

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având atât motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cât și motor electric ca motoare pentru propulsie, care pot fi încărcate prin conectarea la o sursă externă de energie electrică, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm

Ex87 03 70

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având atât motor diesel, cât și motor electric ca motoare pentru propulsie, care pot fi încărcate prin conectarea la o sursă externă de energie electrică, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm

Ex87 03 80

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, având doar motor electric pentru propulsie, având o distanță verticală între partea de dedesubt a șasiului vehiculului și drum («gardă la sol») mai mare sau egală cu 165 mm

8703 90

Autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul a mai puțin de 10 persoane, inclusiv mașinile de tipul «break» și mașinile de curse, cu alte motoare decât motoarele cu pistoane cu combustie internă sau motoarele electrice

Ex87 04

Autovehicule pentru transportul mărfurilor, inclusiv șasiurile de autovehicule cu cabină, cu excepția vehiculelor de la codurile NC 8704 21 91 și 8704 21 99 cu motoare cu o capacitate cilindrică de maximum 1 900  cm3

8705

Autovehicule pentru utilizări speciale, altele decât cele proiectate în principal pentru transportul de persoane sau de mărfuri (de exemplu, pentru depanare, automacarale, pentru stingerea incendiilor, autobetoniere, pentru curățarea străzilor, pentru împrăștiat materiale, autoateliere și unități radiologice auto)

8708 99

Părți și accesorii pentru tractoare, autovehicule pentru transportul a 10 sau mai multe persoane, autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul persoanelor, autovehicule pentru transportul mărfurilor și autovehicule pentru utilizări speciale, nedenumite și necuprinse în altă parte

8709

Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanțe scurte; cărucioare de tractare de tipul celor utilizate în gări; părți ale acestora, nedenumite și necuprinse în altă parte

8716

Remorci și semiremorci pentru toate vehiculele; alte vehicule nepropulsate mecanic (cu excepția vehiculelor pentru căi ferate și similare); părți ale acestora, nedenumite și necuprinse în altă parte

8903

Iahturi și alte nave și ambarcațiuni de agrement sau pentru sport; bărci cu rame și canoe

8904

Remorchere și împingătoare

8905

Nave-far, nave pentru stingerea incendiilor, nave de dragare, macarale plutitoare și alte nave pentru care navigația este numai subsidiară față de funcția principală; platforme de forare sau de exploatare, plutitoare sau submersibile

9001 10

Fibre optice, fascicule de fibre și cabluri din fibre optice (cu excepția celor alcătuite din fibre izolate individual încadrate la poziția 8544 )

9002 11

Obiective pentru aparate de luat vederi, pentru proiectoare, pentru aparate fotografice sau cinematografice, de mărire sau de micșorare

9002 19

Obiective (cu excepția celor pentru aparate de luat vederi, pentru proiectoare, pentru aparate fotografice sau cinematografice, de mărire sau de micșorare)

9005

Binocluri, lunete, lunete astronomice, telescoape optice și monturi ale acestora; alte instrumente de astronomie și suporturile acestora (cu excepția instrumentelor de radioastronomie și a altor instrumente și aparate menționate în altă parte)

9007

Aparate de filmat și proiectoare cinematografice, chiar încorporând aparate de înregistrare sau de reproducere a sunetului (cu excepția echipamentelor video)

9010

Aparate și echipamente pentru laboratoare fotografice sau cinematografice, nedenumite și necuprinse în altă parte în capitolul 90; negatoscoape; ecrane pentru proiecții

9013

Lasere, altele decât diodele laser; alte aparate și instrumente optice, nedenumite și necuprinse la alte poziții ale acestui capitol

9014

Busole, inclusiv compasuri de navigație; alte instrumente și aparate de navigație (cu excepția echipamentelor de radionavigație); părți ale acestora

9015

Instrumente și aparate de geodezie, de topografie, de arpentaj, de nivelmetrie, de fotogrametrie, de hidrografie, de oceanografie, de hidrologie, de meteorologie sau de geofizică, cu excepția busolelor; telemetre

9016

Balanțe sensibile la o greutate de 5 cg sau mai puțin, cu sau fără greutăți

9017

Instrumente de desen, de trasare sau de calcul (de exemplu, mașini de desenat, pantografe, raportoare, truse de matematică, rigle și discuri de calcul); instrumente pentru măsurarea lungimii, pentru folosire manuală (de exemplu, rigle, rulete, micrometre, șublere, calibre), nedenumite și necuprinse în altă parte în capitolul 90

9024

Mașini și aparate pentru încercări de duritate, tracțiune, comprimare, elasticitate sau de alte proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu, metale, lemn, textile, hârtie, material plastic); părți ale acestora

9025

Densimetre, areometre și instrumente flotante similare, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihrometre, cu înregistrare sau nu, chiar combinate între ele

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul debitului, nivelului, presiunii sau altor caracteristici variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu, debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, contoare de căldură) cu excepția instrumentelor și aparatelor încadrate la poziția 9014 , 9015 , 9028 sau 9032

9027

Instrumente și aparate pentru analize fizice sau chimice (de exemplu, polarimetre, refractometre, spectrometre, analizoare de gaz sau de fum); instrumente și aparate de măsură și control al viscozității, porozității, dilatării, tensiunii superficiale sau similare; instrumente și aparate pentru măsurări calorimetrice, acustice sau fotometrice (inclusiv exponometre); microtoame

9028

Contoare de gaze, de lichide sau de electricitate, inclusiv contoare pentru etalonarea lor

9029

Contoare de turații sau de producție, pentru taximetre, de kilometraj, podometre și contoare similare (altele decât contoarele pentru gaze, lichide și electricitate); indicatoare de viteză și tahometre (cu excepția celor de la pozițiile 9014 și 9015 ); stroboscoape

9030

Osciloscoape, analizoare de spectru și alte instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul mărimilor electrice, cu excepția celor de la poziția 9028 ; instrumente și aparate pentru măsurarea sau detectarea radiațiilor alfa, beta, gama, a razelor X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații ionizante

9031

Instrumente, aparate și mașini de măsură sau de control nedenumite și necuprinse în altă parte la capitolul 90; proiectoare de profile

9032

Instrumente și aparate pentru reglare sau control automat

9033

Părți și accesorii, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol, pentru mașini, aparate, instrumente sau articole de la capitolul 90

9401 10

Scaune pentru vehicule aeriene

9401 20

Scaune pentru automobile

9403 30

Mobilier din lemn de tipul celui utilizat în birouri

9406

Construcții prefabricate

9606

Nasturi, butoni și capse; forme pentru nasturi și alte părți ale acestora; eboșe de nasturi (cu excepția butonilor pentru manșete)

9608 91

Penițe de scris și vârfuri pentru penițe

9612

Panglici pentru mașini de scris și panglici similare, impregnate sau altfel pregătite pentru a lăsa amprente, chiar montate pe bobine sau în carcase; tușiere chiar impregnate, cu sau fără cutie

Ex 98

Instalații industriale complete, cu excepția instalațiilor pentru producerea de alimente și băuturi, produse farmaceutice, medicamente și dispozitive medicale”

6.

Anexa XIX se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXA XIX

LISTA PRODUSELOR ȘI A TEHNOLOGIILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1bb ALINEATUL (2) CARE FAC OBIECTUL INTERZICERII TRANZITULUI PRIN BELARUS

Codul NC

Descriere

2710 19 21

Benzină de tip kerosen

2710 19 29

Uleiuri medii și preparate, din petrol sau minerale bituminoase

3811

Preparate antidetonante, inhibitori de oxidare, aditivi peptizanți, amelioratori de viscozitate, aditivi anticorozivi și alți aditivi preparați, pentru uleiurile minerale (inclusiv pentru benzină) sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale

3815 12

Catalizatori pe suport, cu metale prețioase sau cu un compus al metalelor prețioase ca substanță activă, nedenumiți în altă parte

7219 21

Produse laminate plate din oțeluri inoxidabile, cu o lățime de minimum 600 mm, simplu laminate la cald, altfel decât în rulouri, cu grosimea de peste 10 mm

7225 40

Produse laminate plate din oțeluri aliate, altele decât inoxidabile, cu o lățime de minimum 600 mm, simplu laminate la cald, altele decât în rulouri (cu excepția produselor din oțeluri cu siliciu numite «magnetice»)

7304 29

Tuburi și țevi de cuvelaj sau de producție, fără sudură, din fier sau din oțel, de tipul celor utilizate pentru extracția petrolului sau a gazelor (cu excepția produselor din fontă)

7308 90

Construcții și părți de construcții, din fier sau din oțel, nedenumite în altă parte (exceptând podurile și elementele de poduri, turnurile și pilonii, ușile, ferestrele și tocurile lor și suporții și echipamentele similare de schelărie, de cofraj, de susținere sau de sprijinire)

7311 00

Recipiente din fier sau din oțel, pentru gaze comprimate sau lichefiate (cu excepția recipientelor special concepute și echipate pentru unul sau mai multe tipuri de transport)

8419 50

Schimbătoare de căldură

8419 89

Aparate și dispozitive, chiar încălzite electric, pentru prelucrarea materialelor prin operații ce implică o schimbare a temperaturii cum sunt încălzirea, coacerea, fierberea, prăjirea, distilarea, rectificarea, sterilizarea, pasteurizarea, etuvarea, uscarea, evaporarea, vaporizarea, condensarea sau răcirea (cu excepția aparatelor de uz casnic, a furnalelor, a cuptoarelor și a altor aparate încadrate la poziția 8514 )

8419 90

Părți de aparate și dispozitive, chiar încălzite electric, pentru prelucrarea materialelor prin operații ce implică o schimbare a temperaturii și ale încălzitoarelor de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare

8456 30

Mașini-unelte pentru prelucrarea oricărui material prin îndepărtarea materialului, acționate prin electroeroziune

8460

Mașini-unelte pentru debavurat, ascuțit, polizat, rectificat, honuit, lepuit, șlefuit sau pentru alte operații de finisat metale sau metaloceramice, cu pietre de rectificat, cu abrazive sau cu alte produse de șlefuit, altele decât mașinile de danturat sau finisat angrenaje încadrate la poziția 8461

8515 19

Mașini pentru lipirea tare sau moale (cu excepția ciocanelor și pistoalelor de lipit)

8543 30

Mașini și aparate pentru galvanoplastie, electroliză sau electroforeză

8701 21

Tractoare rutiere pentru semiremorci – având doar motor cu pistoane cu combustie internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel)

8705 10

Automacarale

8708 99

Părți și accesorii pentru autovehiculele încadrate la pozițiile 8701 -8705 (tractoare, autovehicule pentru transportul a zece sau mai multe persoane, autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul persoanelor, autovehicule pentru transportul mărfurilor și autovehicule pentru utilizări speciale), nemenționate și necuprinse în altă parte

8716 39

Remorci și semiremorci pentru transportul mărfurilor, care nu sunt proiectate pentru a circula pe calea ferată (altele decât remorcile și semiremorcile autoîncărcătoare sau autodescărcătoare, pentru utilizări agricole, și remorcile cisternă și semiremorcile cisternă)

8716 90

Părți de remorci și semiremorci și de alte vehicule nepropulsate mecanic, nedenumite și necuprinse în altă parte

9024

Mașini și aparate pentru încercări de duritate, tracțiune, comprimare, elasticitate sau de alte proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu metale, lemn, textile, hârtie, material plastic)”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/1472/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)