|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/258 |
20.2.2025 |
REGULAMENTUL (UE) 2025/258 AL COMISIEI
din 7 februarie 2025
de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2400 în ceea ce privește determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale camioanelor medii și grele și ale autobuzelor grele și includerea vehiculelor care funcționează pe bază de hidrogen și de alte tehnologii noi și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 582/2011 în ceea ce privește normele aplicabile privind determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil pentru a obține o extindere a omologării UE de tip
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE și 2005/78/CE (1), în special articolul 4 alineatul (3) și articolul 5 alineatul (4) litera (e),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei (2) a introdus o metodă comună de comparare a performanțelor vehiculelor grele introduse pe piața Uniunii în ceea ce privește emisiile de CO2 și consumul de combustibil ale acestora. Acesta stabilește dispoziții privind certificarea componentelor cu efecte asupra emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor grele, introduce un simulator în scopul determinării și declarării emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale acestor vehicule și prevede, inter alia, cerințe aplicabile autorităților statelor membre și producătorilor în ceea ce privește verificarea conformității certificării componentelor și a conformității operării simulatorului. |
|
(2) |
Regulamentul (UE) 2022/1379 al Comisiei (3) a extins domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/2400 la camioanele medii și la autobuzele grele și a adăugat tehnologii noi, cum ar fi vehiculele hibride și pur electrice, vehiculele cu dublă alimentare și sistemele de recuperare a căldurii reziduale. |
|
(3) |
Pe măsură ce alte tehnologii noi sunt în curs de dezvoltare și pot intra pe piață în viitor, ar trebui stabilite cerințe pentru aceste tehnologii noi. Aceste tehnologii noi ar trebui să includă vehiculele care funcționează pe bază de hidrogen, ansamblurile eficiente ale roților, vehiculele propulsate de mai multe sisteme de transmisie care funcționează independent sau vehiculele capabile să se încarce în timpul deplasării. |
|
(4) |
Întrucât, în momentul certificării valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil, poate fi neclar dacă un vehicul va fi sau nu un vehicul de uz specific, toate simulările pentru vehiculele din grupurile vizate ar trebui să fie realizate pe toate profilurile de operare. Alocarea corectă a valorilor certificate ale emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil ar trebui, prin urmare, să se realizeze în funcție de statutul înmatriculării vehiculului. |
|
(5) |
Întrucât echiparea vehiculelor cu butuci compleți eficienți are un impact pozitiv asupra emisiilor de CO2, se introduce o nouă procedură pentru a permite certificarea unor butuci compleți eficienți, pentru a se asigura că eficiența lor ridicată se reflectă în determinarea valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil. |
|
(6) |
Procedura de determinare a performanțelor vehiculelor în ceea ce privește rezistența aerului ar trebui consolidată pentru a îmbunătăți repetabilitatea și reproductibilitatea acesteia și, pentru a reduce sarcina de încercare și pentru a se asigura că elementele care îmbunătățesc performanțele aerodinamice pot fi certificate în mod eficace, aceasta ar trebui completată cu un nou proces bazat pe simularea computerizată a dinamicii fluidelor. |
|
(7) |
Întrucât procedura de încercare de verificare efectuată pe drum s-a demonstrat a fi un instrument important pentru verificarea valorilor calculate ale emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil al camioanelor medii și grele, aceasta ar trebui să se aplice și autobuzelor grele, cu anumite ajustări pentru a reflecta complexitatea producției frecvente în mai multe etape a unor astfel de vehicule. |
|
(8) |
Întrucât noile tehnologii vor intra sub incidența prezentului regulament, în special pentru camioanele medii, ar trebui evitate obligațiile contradictorii între Regulamentul (UE) 2017/2400 și procedurile de încercare a vehiculelor ușoare armonizate la nivel mondial în scopul determinării valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei (4). Regulamentul (UE) nr. 582/2011 ar trebui modificat în consecință pentru a se asigura că niciun camion mediu nu este supus încercării în cadrul a două regimuri diferite în scopul determinării valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil. |
|
(9) |
Pentru a acorda statelor membre și autorităților naționale, precum și operatorilor economici suficient timp să se pregătească pentru aplicarea normelor introduse prin prezentul regulament, data aplicării acestuia ar trebui amânată. |
|
(10) |
Pentru a permite o aplicare timpurie a regulamentului, în special pentru tehnologiile nou vizate de prezenta modificare, ar trebui să fie posibilă obținerea unei licențe de operare a simulatorului și de obținere a unei certificări pentru componente în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2400, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, începând cu data intrării în vigoare. |
|
(11) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic – autovehicule, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 12 se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
Articolul 13 se modifică după cum urmează:
|
|
3. |
Articolul 14 se modifică după cum urmează:
|
|
4. |
La articolul 15 alineatul (1) se adaugă următoarea liniuță:
|
|
5. |
La articolul 16 alineatul (2) se adaugă următoarea liniuță:
|
|
6. |
La articolul 17 alineatul (2) se adaugă următoarea liniuță:
|
|
7. |
La articolul 18 alineatul (1) primul paragraf se adaugă următoarea liniuță:
|
|
8. |
La articolul 22 alineatul (1), al doilea paragraf se modifică după cum urmează:
|
|
9. |
Articolul 24 se înlocuiește cu următorul text: „ Articolul 24 Aplicarea cerințelor Fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 10 alineatul (3) din prezentul regulament, dacă obligațiile prevăzute la articolul 9 din prezentul regulament nu sunt îndeplinite, statele membre nu mai consideră valabile, în sensul articolului 48 din Regulamentul (UE) 2018/858, certificatele de conformitate ale vehiculelor omologate de tip și, în cazul vehiculelor omologate de tip și al vehiculelor omologate individual, interzic înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a vehiculelor din grupele 1s, 1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 16, 31-40, 53 și 54.” |
|
10. |
Anexa I se modifică astfel cum se prevede în anexa I la prezentul regulament. |
|
11. |
Anexa III se modifică astfel cum se prevede în anexa II la prezentul regulament. |
|
12. |
Anexa IV se modifică astfel cum se prevede în anexa III la prezentul regulament. |
|
13. |
Anexa V se modifică astfel cum se prevede în anexa IV la prezentul regulament. |
|
14. |
Anexa VI se modifică astfel cum se prevede în anexa V la prezentul regulament. |
|
15. |
Textul anexei VI la prezentul regulament se introduce ca anexa VIIa. |
|
16. |
Anexa VIII se modifică astfel cum se prevede în anexa VII la prezentul regulament. |
|
17. |
Anexa IX se modifică astfel cum se prevede în anexa VIII la prezentul regulament. |
|
18. |
Anexa Xa se modifică astfel cum se prevede în anexa IX la prezentul regulament. |
|
19. |
Anexa Xb se modifică astfel cum se prevede în anexa X la prezentul regulament. |
Articolul 2
Articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La alineatul (1) al doilea paragraf, a doua teză se elimină. |
|
2. |
Alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Pentru a primi o extindere a omologării UE de tip a unui vehicul omologat în ceea ce privește emisiile în temeiul prezentului regulament, cu o masă de referință mai mare de 2 380 kg, însă care nu depășește 2 610 kg, producătorul trebuie să respecte cerințele stabilite în secțiunea 5 din anexa VIII, cu excepția cazului în care valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil pentru astfel de vehicule sunt determinate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2400.” |
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2026.
Punctul 21 din anexa X se aplică începând cu 1 martie 2025.
Fără a aduce atingere celui de al doilea și celui de al treilea paragraf, de la 12 martie 2025, autoritățile de omologare nu refuză să acorde certificarea proprietăților legate de emisiile de CO2 și de consumul de combustibil ale componentelor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2400, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament. De la 12 martie 2025, statele membre nu interzic înmatricularea, introducerea pe piață și punerea în circulație a unui vehicul nou, în cazul în care vehiculul în cauză este conform cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2017/2400 și ale Regulamentului (UE) nr. 582/2011, astfel cum sunt modificate prin prezentul regulament, dacă un producător solicită acest lucru.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 7 februarie 2025.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 188, 18.7.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/595/oj.
(2) Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei din 12 decembrie 2017 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor grele și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 582/2011 al Comisiei (JO L 349, 29.12.2017, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/2400/oj).
(3) Regulamentul (UE) 2022/1379 al Comisiei din 5 iulie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2400 în ceea ce privește determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale camioanelor medii și grele și ale autobuzelor grele, precum și cu privire la introducerea vehiculelor electrice și a altor tehnologii noi (JO L 212, 12.8.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/1379/oj).
(4) Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și de modificare a anexelor I și III la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 167, 25.6.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/582/oj).
ANEXA I
Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 1.1 din anexa I, tabelul 1 se înlocuiește cu următorul tabel: „Tabelul 1 Grupe de vehicule pentru camioane grele
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2. |
Punctul 2.3 se modifică după cum urmează:
|
(*1) EMS – Sistemul modular european (European Modular System).
(*2) În aceste clase de vehicule, tractoarele sunt considerate camioane rigide, dar cu o masă specifică fără sarcină a tractorului.
ANEXA II
Anexa III la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 2, se adaugă următoarele subpuncte:
|
|
2. |
La punctul 3 primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text: „În tabelele 1-17 sunt specificate seturile de parametri de intrare care trebuie introduși cu privire la caracteristicile vehiculului.” |
|
3. |
Tabelul 1 se modifică după cum urmează:
|
|
4. |
Tabelul 2 se modifică după cum urmează:
|
|
5. |
Tabelul 3 se modifică după cum urmează:
|
|
6. |
Tabelul 3a se modifică după cum urmează:
|
|
7. |
Tabelul 4 se modifică după cum urmează:
|
|
8. |
Tabelul 5 se modifică după cum urmează:
|
|
9. |
Tabelul 6 se modifică după cum urmează:
|
|
10. |
Tabelul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 7 Parametri generali de intrare pentru HEV, PEV și FCHV
|
|
11. |
Tabelul 8 se modifică după cum urmează:
|
|
12. |
În tabelul 9, după paragraful introductiv se adaugă următorul paragraf: „Înregistrare separată pentru fiecare grup motopropulsor individual în cazul mai multor grupuri motopropulsoare independente din punct de vedere mecanic, în conformitate cu punctul 10.1.4.” |
|
13. |
Tabelul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Tabelul 10 Parametri de intrare per SRSEE (aplicabil doar dacă componenta este instalată pe vehicul)
|
||||||||||||||||||||||||||||||
|
14. |
După tabelul 11 se introduce următorul tabel: „Tabelul 11a Parametri de intrare per sistem de pile de combustie (aplicabil doar dacă componenta este instalată pe vehicul) Unul sau două sisteme diferite de pile de combustie, fiecare putând avea până la 3 unități identice instalate.
|
|||||||||||||||||||||||||
|
15. |
Punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
16. |
Punctul 6.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
17. |
Punctul 10 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
18. |
La punctul 10.1.1 se adaugă următorul paragraf: „În cazul unui FCHV:
|
|
19. |
La punctul 10.1.2, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul în care configurația grupului motopropulsor al vehiculului, în conformitate cu punctul 10.1.1, este «P», «S», «F» sau «E», poziția EM instalate în grupul motopropulsor al vehiculului se determină conform definițiilor din tabelul 14.” |
|
20. |
Tabelul 14 se modifică după cum urmează:
|
|
21. |
În tabelul 15 se adaugă următoarea rubrică:
|
|
22. |
Următorul punct se introduce după tabelul 15:
|
|
23. |
Următorul tabel se introduce după punctul 10.1.4: „Tabelul 15a Date de intrare valide introduse în simulator privind arhitectura grupului motopropulsor
|
|
24. |
După punctul 11.5 se adaugă următoarele puncte:
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
25. |
În apendicele 1, tabelul 1 se modifică după cum urmează:
|
(1) Regulamentul (UE) 2024/1257 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 aprilie 2024 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, în ceea ce privește emisiile și durabilitatea bateriilor (Euro 7), de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (UE) nr. 582/2011, (UE) 2017/1151 și (UE) 2017/2400 ale Comisiei și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1362 al Comisiei (JO L, 2024/1257, 8.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1257/oj).
(2) «funcționarea normală a vehiculului» exclude orice limitare semnificativă a funcționării (de exemplu, «funcționarea în cazul apariției unor defecțiuni» nu este considerată funcționare normală a vehiculului).”
(3) «Da» (și anume componentă a axei instalată) doar în cazul în care ambii parametri «DifferentialIncluded» și «DesignTypeWheelMotor» sunt stabiliți ca având valoarea «false».”
(*1) Valorile specificate pentru futilă presupun că rezervorul are un sistem intern de încălzire care este activat atunci când se atinge presiunea minimă. În cazul în care nu există un astfel de sistem de încălzire în rezervor, producătorul aplică, pe baza aprobării autorității de omologare, o valoare mai mică pentru futilă.”
ANEXA III
Anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 2 se adaugă următorul subpunct:
|
|
2. |
Punctul 3 se modifică după cum urmează:
|
ANEXA IV
Anexa V la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 3.1.2 se adaugă următorul paragraf: „În cazul în care un motor din familia de motoare CO2, definit în conformitate cu apendicele 3, este instalat pe un vehicul echipat cu un dispozitiv la bord pentru monitorizarea și înregistrarea consumului de combustibil și/sau de energie și a kilometrajului autovehiculelor, în conformitate cu cerințele menționate la articolul 5c litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 595/2009, motorul supus încercării se echipează cu acest dispozitiv de la bord.” |
|
2. |
La punctul 3.1.6.2, titlul tabelului „Tabelul 1” se înlocuiește cu „Tabelul 1a”. |
|
3. |
Punctul 3.2 se modifică după cum urmează:
|
|
4. |
La punctul 3.2.1 primul paragraf, ultima teză se înlocuiește cu următorul text: „Unul dintre cei doi combustibili de referință este întotdeauna B7 sau B100, iar celălalt combustibil de referință este G25, GR, LPG combustibil B sau hidrogen.” |
|
5. |
La punctul 3.5, tabelul 2, rândul „Debitul masic de combustibil pentru combustibili gazoși” se înlocuiește cu următorul text:
|
|
6. |
La punctul 4.3.3.1, paragraful se înlocuiește cu următorul text: „În mod suplimentar față de dispozițiile prevăzute în anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 49, se înregistrează debitul masic real de combustibil consumat de motor în conformitate cu punctul 3.4 și datele menționate la punctul 4.3.5.3 subpunctul 5 litera (a) care se aplică încercării WHTC.” |
|
7. |
La punctul 4.3.4.1, paragraful se înlocuiește cu următorul text: „În mod suplimentar față de dispozițiile prevăzute în anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 49, se înregistrează debitul masic real de combustibil consumat de motor în conformitate cu punctul 3.4 și datele menționate la punctul 4.3.5.3 subpunctul 5 litera (a) care se aplică încercării WHSC.” |
|
8. |
La punctul 4.3.5.3 primul paragraf, după subpunctul 4 se adaugă următorul subpunct:
|
|
9. |
La punctul 5.3.3.1, în tabelul 4 se adaugă următoarele rubrici:
|
|
10. |
La punctul 6.1.9 se adaugă următorul text: „În cazul unui motor diesel supus încercării cu un tip de combustibil de referință B100 în conformitate cu punctul 3.2, «Diesel B100 CI» reprezintă datele de intrare ale instrumentului de preprocesare al motorului”. |
|
11. |
În apendicele 2, partea 1 se modifică după cum urmează:
|
|
12. |
În apendicele 3, după punctul 1.10.1 se adaugă următoarele puncte:
|
|
13. |
Apendicele 4 se modifică după cum urmează:
|
|
14. |
În tabelul 1a din apendicele 7, rândul „FuelType” se înlocuiește cu următorul text:
|
ANEXA V
Anexa VI la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Punctul 4.2.7.2 după punctul 4.2.7.1 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
2. |
După punctul 6.1.2.1 se adaugă următorul punct:
|
|
3. |
La punctul 7.6, a doua teză se înlocuiește cu următorul text: „Se supune încercării o singură transmisie pentru fiecare familie.” |
|
4. |
La punctul 7.10, prima teză se înlocuiește cu următorul text: „Fără a aduce atingere punctului 7.6, în cazul în care rezultatul unei încercări efectuate în conformitate cu punctul 8 este mai mare decât cel specificat la punctul 8.1.3, se supun încercării trei transmisii suplimentare din aceeași familie.” |
|
5. |
În apendicele 9, a doua secțiune „Punct de calare” se înlocuiește cu următorul text: „Punct de calare:
μ(v0)=1,8/vs ”. |
|
6. |
În tabelul 1 din apendicele 12, pe rândul „DifferentialIncluded”, în coloana „Descriere/referință”, se adaugă următorul text: „Acest parametru de intrare este necesar numai în cazul vehiculelor cu tracțiune pe axa față.” |
ANEXA VI
„ANEXA VIIA
Procedura de certificare pentru încercarea butucilor compleți
1. Introducere și definiții
1.1. Introducere
Prezenta anexă descrie procedura de certificare privind pierderile prin frecare ale butucilor compleți pentru aplicațiile axelor nemotoare. Certificarea butucilor compleți pe axele motoare este inclusă în procedura prevăzută în anexa VII.
Ca alternativă la certificarea butucilor compleți, pierderile standard prin frecare ale butucilor compleți, astfel cum se prevede la punctul 6, pot fi aplicate pentru determinarea emisiilor specifice de CO2 ale vehiculului.
1.2. Definiții
În sensul prezentei anexe se aplică următoarele definiții:
|
(1) |
«rulment de roată» înseamnă rulmenții care sunt utilizați pentru a susține un butuc complet al roții la un vehicul; |
|
(2) |
«butuc complet» înseamnă ansamblul de componente care stabilesc legătura dintre roată și axă, care include rulmenții de roată, garniturile și lubrifianții, precum și butucul roții, dacă există, și toate celelalte componente relevante pentru frecarea de rostogolire și poate exclude discul de frână și flanșa roții; |
|
(3) |
«sarcină radială» înseamnă sarcina aplicată pe butucul complet perpendicular și vertical pe axa arborelui; |
|
(4) |
«sarcină axială» înseamnă sarcina aplicată pe butucul complet în direcția axei arborelui, luând în considerare raza dinamică a roții; |
|
(5) |
«poziția liniei de sarcină» înseamnă poziția de pe butucul complet prin care se aplică sarcina radială; |
|
(6) |
«producătorul butucului complet» înseamnă entitatea juridică ce produce butucul complet; |
|
(7) |
«familie de butuci compleți» înseamnă o grupare de butuci compleți, efectuată de producător, care prin proiectare, astfel cum se prevede la punctul 2.3, au caracteristici de proiectare similare și proprietăți asemănătoare în privința emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil; |
|
(8) |
«client» înseamnă entitatea juridică ce vinde vehiculul sau axa pe care este instalat butucul complet; |
|
(9) |
«entitate de încercare» înseamnă entitatea juridică responsabilă cu încercarea butucului complet, fie producătorul butucului complet, fie o parte terță; |
|
(10) |
«garnitură» înseamnă partea rulmentului de roată concepută pentru a preveni pătrunderea particulelor sau a lichidelor în rulmentul roată sau pentru a preveni scurgerile de lubrifianți; |
|
(11) |
«joc» înseamnă distanța totală prin care un inel de rulment poate fi deplasat față de celălalt în direcție axială; |
|
(12) |
«preîncărcare» înseamnă jocul în funcționare negativ al rulmentului de roată; |
|
(13) |
«inel interior» înseamnă inelul sau inelele rulmenților de roată cu un diametru mai mic decât cel al inelului exterior; |
|
(14) |
«inel exterior» înseamnă inelul sau inelele rulmenților de roată cu un diametru mai mare decât cel al inelului interior; |
|
(15) |
«măsurătoare» înseamnă măsurătoarea pierderilor prin frecare în butucul complet, exprimată ca cuplu de frecare în Nm; |
|
(16) |
«sarcina nominală a rulmentului» înseamnă sarcina maximă proiectată, astfel cum este definită în specificațiile rulmentului de roată; |
|
(17) |
«diametru primitiv» înseamnă distanța, într-un rulment de roată, dintre centrele geometrice ale două elemente de rulare atunci când cele două elemente de rulare sunt diametral opuse; |
|
(18) |
«procedură de rodaj» înseamnă procedura de rodare sub sarcină a unui butuc complet neutilizat, pentru a-l aduce într-o stare de funcționare reprezentativă. |
2. Condiții generale
2.1. Selectarea butucului complet
Butucii compleți utilizați pentru verificarea măsurătorilor pierderilor prin frecare trebuie să fie noi.
Ei trebuie să fie aceiași butuci compleți cu cei definiți în specificații, cu cei destinați producției de serie și cu cei care vor fi instalați în aplicațiile clientului.
Aceste specificații includ, dar nu se limitează la dimensiunile, materialele, calitatea și tratamentele suprafețelor, numărul de role, garnitura, tipul, calitatea și cantitatea lubrifiantului, precum și orice altă caracteristică relevantă pentru frecarea butucului complet.
2.2. Numărul de butuci compleți care trebuie supuși încercării
În scopul certificării unei familii de butuci compleți din punctul de vedere al emisiilor de CO2, cel puțin patru butuci compleți diferiți față de prototipul familiei trebuie supuși încercării în conformitate cu procedurile descrise la punctele 3 și 4, utilizând pentru fiecare aceleași trepte-țintă de viteză și de sarcină.
2.3. Parametri care definesc o familie de butuci compleți
Următoarele criterii sunt aceleași pentru toți membrii unei familii de butuci compleți:
|
— |
cantitatea elementelor de rulare; |
|
— |
diametrul elementelor de rulare cu ± 0,5 mm (măsurat perpendicular și în centrul axei longitudinale); |
|
— |
lungimea elementelor de rulare cu ± 1 mm (măsurată de-a lungul axei longitudinale); |
|
— |
diametrul primitiv cu ± 1 mm; |
|
— |
numărul de rânduri; |
|
— |
unghiul de contact al inelului exterior cu elementele de rulare cu ± 1°; |
|
— |
tipul de lubrifiant: ulei sau vaselină; |
|
— |
poziția liniei de încărcare (în cazul în care prototipul familiei nu este supus încercării în poziția indicată în figura 2). |
2.4. Alegerea prototipului familiei de butuci compleți
Prototipul unei familii de butuci compleți trebuie să fie membrul cu cea mai mare frecare.
În cazul în care o familie are mai mulți membri, entitatea de încercare justifică alegerea prototipului familiei pe baza proprietăților componentelor.
Sarcina nominală a rulmentului pentru familie trebuie să fie cea mai mare sarcină nominală a rulmentului dintre toți membrii familiei.
Pentru fiecare membru al familiei, entitatea de încercare furnizează date cuantificabile privind:
|
— |
performanța garniturilor (de exemplu, pierderi prin frecare); |
|
— |
performanța lubrifierii (ulei sau vaselină) (de exemplu, vâscozitate); |
|
— |
intervalul de preîncărcare/joc (de exemplu, maxim și minim). |
Autoritatea de omologare poate solicita entității de încercare să furnizeze o justificare suplimentară, inclusiv prin simulări sau calcule, atunci când consideră că proprietățile enumerate la al patrulea paragraf sunt suficiente pentru a justifica alegerea familiei.
2.5. Rodajul
Entitatea de încercare aplică o procedură de rodaj la butucii compleți.
Procedura de rodaj utilizează aceeași configurație de încercare și are aceleași cerințe ca pentru măsurarea pierderilor prin frecare.
2.5.1. Procedura de rodaj
Procedura de rodaj cuprinde patru etape succesive.
În prima etapă, butucul complet se rotește în sensul acelor de ceasornic la o viteză constantă de 300 rpm, cu o sarcină radială aplicată echivalentă cu 50 % din sarcina nominală a rulmentului, pe o durată de 60 ± 2 minute.
În a doua etapă, butucul complet se rotește în sensul invers acelor de ceasornic la o viteză constantă de 300 rpm, cu o sarcină radială aplicată echivalentă cu 50 % din sarcina nominală a rulmentului, pe o durată de 60 ± 2 minute.
În a treia etapă, butucul complet se rotește în sensul acelor de ceasornic la o viteză constantă de 500 rpm, cu o sarcină radială aplicată echivalentă cu 100 % din sarcina nominală a rulmentului, pe o durată de 660 ± 2 minute.
În a patra etapă, butucul complet se rotește în sensul invers acelor de ceasornic la o viteză constantă de 500 rpm, cu o sarcină radială aplicată echivalentă cu 100 % din sarcina nominală a rulmentului, pe o durată de 660 ± 2 minute.
Procedura de rodaj trebuie să fie însoțită de documente de la entitatea de încercare în ceea ce privește timpul de rulare, viteza, sarcina radială și temperatura rulmenților, iar acestea trebuie să fie transmise autorității de omologare.
2.6. Lubrifiant
2.6.1. Cerințe privind lubrifiantul
Tipul, calitatea și cantitatea lubrifiantului trebuie să fie aceleași cu cele definite în specificații, cu cele destinate producției de serie și cu cele care vor fi în aplicațiile clientului.
În cazul în care producătorul butucului complet nu livrează lubrifiantul împreună cu rulmentul de roată, clientul trebuie să furnizeze informațiile necesare privind lubrifiantul care va fi utilizat în aplicația finală pentru a permite încercarea exactă a butucului complet.
2.6.2. Lubrifiant de tip ulei
În cazul în care lubrifiantul este de tip ulei, nivelul uleiului din interiorul rulmentului trebuie să fie cel definit în specificațiile axei. În absența unei specificații, se aplică nivelul maxim de ulei posibil din punct de vedere geometric al axei.
2.7. Joc în funcționare/Preîncărcare
În cazul în care jocul în funcționare/preîncărcarea rulmentului se poate ajusta, jocul/preîncărcarea utilizat(ă) pentru încercarea butucului complet se stabilește ca fiind media aritmetică a intervalului de joc/preîncărcare definit în specificații, cu o toleranță de ± 20 μm.
2.8. Garnituri
Garniturile utilizate pentru încercarea butucului complet trebuie să fie aceleași cu cele definite în specificații, cu cele destinate producției de serie și cu cele care vor fi instalate în aplicațiile clientului.
În cazul în care producătorul butucului complet nu livrează garniturile împreună cu butucul complet, clientul trebuie să furnizeze informațiile necesare privind garniturile care vor fi utilizate în aplicația finală pentru a permite încercarea exactă a butucului complet.
3. Procedura de încercare pentru butucii compleți
3.1. Condițiile de încercare
3.1.1. Temperatura ambiantă
Temperatura din incinta de încercare se menține la 25 °C ± 10 °C. Temperatura ambiantă se măsoară la o distanță de 1 metru față de inelul exterior al rulmentului de roată și se documentează în raportul de încercare. Aceasta este o temperatură-țintă pentru entitatea de încercare, pentru care nu sunt permise abateri sistematice între încercări.
3.1.2. Temperatura rulmenților de roată
Temperatura rulmenților de roată se măsoară pe partea de alezare a inelului interior aflat pe partea interioară a vehiculului. În timpul măsurătorilor, temperatura rulmenților de roată se menține la maximum 60 °C. În acest scop, răcirea aerului se poate aplica în conformitate cu punctul 3.3.5.
3.2. Configurația de încercare
Configurația de încercare trebuie să fie cea ilustrată în figura 1.
Figura 1
Schema simplificată a configurației de încercare
3.2.1. Instalarea dispozitivelor de măsurare a cuplului, a sarcinii, a temperaturii și a vitezei
Dispozitivele de măsurare a cuplului se instalează pentru a măsura pierderile prin frecare la butucul complet, astfel încât efectele parazite să fie reduse la minimum.
Se instalează un dispozitiv de măsurare a vitezei pentru a măsura viteza de rotație a butucului complet.
Se instalează un dispozitiv de măsurare a temperaturii pentru a măsura temperatura părții de alezare a inelului interior de pe partea interioară a vehiculului.
Se instalează un dispozitiv de măsurare a sarcinii pentru a măsura sarcina radială aplicată pe butucul complet.
3.2.2. Configurația de încercare
Configurația de încercare constă într-o mașină electrică utilizată pentru aplicarea unei viteze de rotație pe butucul complet și într-un dispozitiv capabil să aplice o sarcină radială pe butucul complet.
Butucul complet se instalează astfel încât inelul exterior al rulmentului de roată să se rotească și se utilizează pentru înregistrarea vitezei, în timp ce inelul interior nu se rotește.
Sunt permise angrenaje și cuplaje între mașina electrică și butucul complet, cu condiția ca acestea să nu influențeze rezultatele măsurătorilor.
3.2.3. Echipamentul de măsurare
Instalațiile de laborator pentru calibrare trebuie să respecte cerințele standardului IATF 16949 sau ale seriei de standarde ISO 9000 sau ale standardului ISO/IEC 17025. Toate echipamentele de laborator pentru măsurători de referință, care sunt utilizate pentru calibrare și/sau verificare, trebuie să fie în conformitate cu standardele naționale (internaționale).
Preciziile de măsurare stabilite la punctele 3.2.3.1-3.2.3.4 se referă la întregul lanț de măsurare, inclusiv la senzori și sursele suplimentare de inexactitate. Toleranțele specificate pentru incertitudine nu se utilizează pentru abaterile sistematice atunci când instrumentele de măsurare sunt aplicate cu o precizie mai mare.
3.2.3.1. Cuplu de frecare
Incertitudinea măsurătorii cuplului pentru măsurarea cuplului de frecare al butucului complet nu trebuie să depășească ± 0,2 Nm.
În cazul unei incertitudini mai mari, măsurătorile se calculează în conformitate cu punctul 3.4.6.
3.2.3.2. Sarcină radială
Incertitudinea măsurătorii sarcinii pentru măsurarea sarcinii radiale aplicate la butucul complet nu trebuie să depășească ± 1 kN.
În cazul în care sarcina radială este aplicată ca masă, aceasta se convertește prin aplicarea constantei gravitaționale de 9,81 N/kg.
3.2.3.3. Viteza de rotație
Incertitudinea măsurătorii vitezei de rotație pentru măsurarea vitezei la butucul complet nu trebuie să depășească ± 2,5 rpm.
3.2.3.4. Temperaturi
Incertitudinea măsurătorii temperaturii pentru măsurarea temperaturii ambientale nu trebuie să depășească ± 2 °C.
Incertitudinea măsurătorii temperaturii pentru măsurarea temperaturii rulmenților de roată nu trebuie să depășească ± 2 °C.
3.2.4. Semnale de măsurare și înregistrarea datelor
În scopul calculării pierderilor de cuplu prin frecare, se înregistrează următoarele semnale:
|
(a) |
viteza de rotație de intrare [rpm]; |
|
(b) |
cuplul de frecare al butucului complet [Nm]; |
|
(c) |
sarcina radială aplicată [kN]; |
|
(d) |
temperatura rulmenților [°C]; |
|
(e) |
temperatura ambiantă [°C]. |
Sunt aplicate următoarele frecvențe de eșantionare minime ale senzorilor:
|
(a) |
cuplul de frecare: 300 Hz; |
|
(b) |
viteza de rotație: 100 Hz; |
|
(c) |
temperaturile: 10 Hz; |
|
(d) |
sarcina: 10 Hz |
Datele brute ale cuplului de frecare se filtrează cu ajutorul unui filtru trece-jos, cum ar fi un filtru Butterworth de ordinul 2, cu o frecvență de întrerupere a alimentării de 0,1 Hz. Filtrarea celorlalte semnale poate fi aplicată cu acordul autorității de omologare. Trebuie evitat orice efect de repliere.
Datele brute nu se raportează.
3.3. Procedura de încercare
Pentru a determina diagrama pierderilor de cuplu pentru butucul complet, se măsoară punctele de caroiaj ale datelor diagramei pierderilor de cuplu prin frecare, astfel cum se specifică la punctul 3.4.
Măsurarea unui punct de caroiaj poate fi repetată numai dacă există un motiv tehnic justificat în acest sens, cum ar fi defectarea unui senzor de măsurare. Această repetare se înregistrează în raportul de încercare. Încercarea totală a unui eșantion de butuci compleți, de la inițierea rodajului până la încheierea ultimului punct de caroiaj, se încheie în termen de maximum 55 de ore, iar în caz contrar încercarea eșantionului va fi nulă.
3.3.1. Intervalul de sarcină radială
Diagrama pierderilor prin frecare se măsoară cu sarcini radiale care corespund valorilor de 25 %, 50 % și 100 % din sarcina nominală a rulmentului.
Entitatea de încercare raportează sarcinile-țintă împreună cu sarcina măsurată efectiv.
3.3.2. Poziția liniei de sarcină radială
Sarcina radială se aplică pe butucul complet în centrul acesteia, astfel încât poziția liniei de sarcină să fie în centrul rulmentului de roată cu o toleranță de ± 0,5 mm. Centrul rulmentului de roată se determină ca mijlocul pozițiilor exterioare ale inelelor WB interioare (a se vedea figura 2).
Figura 2
Determinarea poziției liniei de sarcină
La cererea producătorului și cu aprobarea autorității de omologare, poziția liniei de sarcină poate fi aleasă în afara centrului rulmentului. În acest caz, producătorul trebuie să demonstreze că această poziție a liniei de sarcină corespunde aplicării butucului complet.
3.3.3. Sarcină axială
În sensul măsurătorilor prevăzute la prezentul punct, nu se aplică nicio sarcină axială pe butucii compleți.
3.3.4. Intervalul de turații
Butucul complet se încearcă la 250 și 500 rpm. Toate punctele de turație se măsoară în sensul acelor de ceasornic și în sensul invers acelor de ceasornic în conformitate cu secvența de încercare specificată la punctul 3.4.1. Rezultatele pot fi raportate ca valori medii măsurate în sensul acelor de ceasornic și în sensul invers acelor de ceasornic.
3.3.5. Răcire și încălzire
Butucul complet poate fi răcit cu aer de un ventilator care utilizează aerul ambiant la temperatura ambiantă definită la punctul 3.1.1. Nu sunt permise alte tipuri de răcire sau încălzire externă. În cazul în care se utilizează răcirea cu aer, se aplică aceeași condiție de răcire pentru toate butucii compleți supuse încercării în toate punctele de caroiaj.
3.4. Măsurarea diagramelor pierderilor de cuplu prin frecare
3.4.1. Secvența de încercare
Secvența de încercare care trebuie aplicată depinde de configurația de măsurare a configurației de încercare.
În cazul în care configurația de măsurare este de așa natură încât atât sarcina radială, cât și cuplul de frecare sunt determinate individual de un dispozitiv specific de măsurare a cuplului, încercarea butucului complet urmează secvența de încercare A descrisă la punctul 3.4.1.1.
În cazul în care configurația de măsurare este de așa natură încât sarcina radială și cuplul de frecare sunt determinate simultan de același dispozitiv de măsurare a cuplului, încercarea butucului complet urmează secvența de încercare B descrisă la punctul 3.4.1.2.
În cazul în care, pe baza descrierilor funcționale menționate la al doilea și al treilea paragraf, entitatea de încercare nu poate determina secvența de încercare care trebuie utilizată, se aplică secvența de încercare A.
3.4.1.1. Secvența de încercare A
Măsurătorile de frecare ale punctelor de caroiaj trebuie să înceapă de la cea mai mare sarcină radială, descrescător până la cea mai mică sarcină radială, în timp ce la fiecare increment de sarcină se încearcă mai întâi cea mai mare și apoi cea mai mică turație. După măsurarea punctului de caroiaj la cea mai mică sarcină și la cea mai mică turație, se inversează direcția de rotație pe butucul complet și se repetă secvența descrisă anterior.
Secvența de încercare este prezentată schematic în figura 3.
Figura 3
Schema secvenței de încercare A
3.4.1.2. Secvența de încercare B
Măsurătorile de frecare ale punctelor de caroiaj trebuie să înceapă la cea mai mare sarcină radială și la cea mai mare turație. Apoi se inversează direcția de rotație și se măsoară în continuare același punct de sarcină/turație. Menținând aceeași sarcină, direcția de rotație se inversează din nou, iar frecarea se măsoară la cea mai mică turație. Acest punct de sarcină/turație se măsoară, de asemenea, în ambele direcții de rotație. Secvența descrisă anterior se repetă pentru reglajele sarcinii radiale de 50 % și 25 %.
Secvența de încercare este prezentată schematic în figura 4.
Figura 4
Schema secvenței de încercare B
3.4.2. Durata stabilizării și a măsurătorilor
Pentru fiecare punct de caroiaj, entitatea de încercare trebuie să permită o perioadă de stabilizare de 117 ± 2 minute înainte de începerea măsurătorii. În plus, se aplică următoarele perioade de stabilizare:
|
— |
Pentru secvența de încercare A: Înainte de primul punct de caroiaj și înainte de al șaptelea punct de caroiaj (după inversarea direcției de rotație), perioada de stabilizare se prelungește cu încă 60 ± 2 minute. Timpii de stabilizare sunt indicați în figura 3. |
|
— |
Pentru secvența de încercare B: Înainte de primul punct de caroiaj, perioada de stabilizare se prelungește cu încă 60 ± 2 minute. Înainte de al cincilea și al nouălea punct de caroiaj, perioada de stabilizare se prelungește cu încă 30 ± 2 minute. Timpii de stabilizare sunt indicați în figura 4. |
Frecarea pentru fiecare punct de caroiaj se măsoară în ultimele 180 de secunde ale etapei de viteză constantă corespunzătoare. În cazul în care criteriul de stabilizare descris la punctul 3.4.3 nu este îndeplinit în ultimele 180 de secunde ale punctului de caroiaj, măsurătoarea poate fi efectuată de la primul segment neîntrerupt anterior de 180 de secunde în care a fost îndeplinit criteriul de stabilizare.
În cazul în care configurația de încercare este echipată cu un suport al butucului complet prin intermediul unui rulment de sprijin, care trebuie rotit în ambele direcții în timpul măsurării fiecărui punct de caroiaj, frecarea se măsoară în timpul ultimelor 180 de secunde ale rotației în sensul acelor de ceasornic a rulmentului de sprijin și în timpul ultimelor 180 de secunde ale rotației în sensul invers acelor de ceasornic a rulmentului de sprijin.
3.4.3. Criteriul de stabilizare
Criteriul de stabilizare este îndeplinit atunci când abaterea standard a cuplului de frecare în timpul măsurătorii nu depășește 15 % din valoarea medie sau 0,4 Nm, luându-se în considerare valoarea cea mai mare.
3.4.4. Media punctelor de caroiaj
Pentru fiecare eșantion individual, se calculează media tuturor valorilor înregistrate pentru fiecare punct de caroiaj, pentru a obține o medie aritmetică pe durata măsurătorilor. În continuare, aceste valori ale mediilor aritmetice ale aceluiași punct de caroiaj se calculează ca medie pentru toate eșantioanele până la o valoare a mediei aritmetice pentru fiecare punct de caroiaj.
3.4.5. Validarea măsurării
Pentru fiecare punct de caroiaj:
|
— |
valoarea vitezei pe butucul complet înainte de calcularea mediei nu trebuie să se abată de la valoarea stabilită cu mai mult de ± 5 rpm; |
|
— |
valoarea sarcinii radiale înainte de calcularea mediei nu trebuie să se abată de la valoarea stabilită cu mai mult de ± 2 kN; |
|
— |
nu este permisă nicio abatere sistematică de la valorile stabilite. |
Dacă criteriile specificate mai sus nu sunt îndeplinite, măsurătoarea respectivului punct de caroiaj este nulă. În acest caz, se repetă măsurătoarea pentru întregul increment de viteză și de sarcină afectat, iar motivul anulării punctului de caroiaj se înregistrează în raportul de încercare. După efectuarea măsurării repetate, datele sunt consolidate.
3.4.6. Evaluarea incertitudinii totale a pierderii de cuplu
În cazul în care incertitudinile privind cuplul de frecare măsurat sunt sub limita stabilită la punctul 3.2.3.1, pierderea de cuplu prin frecare raportată este considerată egală cu pierderile de cuplu prin frecare măsurate.
În cazul unor incertitudini cu valori mai mari, partea incertitudinii care depășește limita se adaugă pierderilor de cuplu prin frecare măsurate.
Astfel, pierderea finală de cuplu prin frecare pe butucul complet, la o anumită turație și sarcină, se calculează după cum urmează:
unde:
|
— |
Traportată este pierderea de cuplu prin frecare calculată la o anumită turație și sarcină, raportată pentru certificarea butucilor compleți din punctul de vedere al emisiilor de CO2 [Nm]; |
|
— |
Tmăsurată este pierderea de cuplu prin frecare măsurată în conformitate cu secțiunea 3.4.4 la o anumită turație și sarcină [Nm]; |
|
— |
Ut este valoarea absolută a incertitudinii cuplului (> 0), exprimată în Nm; |
|
— |
Ulimită este de 0,2 Nm. |
3.5. Calcularea valorii frecării pentru certificare
Pentru calcularea valorii finale a frecării pentru butucul complet, punctele de caroiaj ale diagramei pierderilor de cuplu raportate se calculează mai întâi ca medie pentru toate eșantioanele de butuci compleți în conformitate cu secțiunea 0, corectate în conformitate cu secțiunea 3.4.6, dacă este cazul, și apoi se ponderează în conformitate cu tabelul 1 pentru aplicațiile axelor nemotoare pe butucii compleți.
Tabelul 1
Factori de ponderare pentru aplicațiile axelor nemotoare
|
|
250 rpm |
500 rpm |
|
Sarcină de 25 % |
0,4 % |
2,4 % |
|
Sarcină de 50 % |
7,9 % |
35,3 % |
|
Sarcină de 100 % |
9,5 % |
44,5 % |
3.6. Declararea valorii certificate a frecării
Producătorul butucului complet poate declara frecarea medie ponderată calculată în secțiunea 3.5 ca valoare certificată pentru familia de butuci compleți. În mod alternativ, producătorul butucului complet are opțiunea de a declara orice valoare mai mare a frecării. Valoarea declarată a frecării se rotunjește la o zecimală după virgulă.
4. Conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile de CO2 și cu consumul de combustibil
Fiecare butuc complet certificat în conformitate cu prezenta anexă trebuie fabricat astfel încât să se conformeze tipului omologat în ceea ce privește descrierea prezentată în formularul de certificare și în anexele sale. Procedurile privind conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile de CO2 și cu consumul de combustibil trebuie să respecte prevederile de la articolul 31 din Regulamentul (UE) 2018/858.
Conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile de CO2 și cu consumul de combustibil este verificată pe baza descrierii din certificatul prevăzut în apendicele 1 și a condițiilor specifice stabilite la prezentul punct.
Producătorul butucului complet efectuează încercări, cel puțin o dată la doi ani de la data certificării prototipului familiei, asupra numărului de familii de butuci compleți indicat în tabelul 2. Numărul familiilor de butuci compleți care urmează să fie supuse încercării depinde de volumele de producție din anul anterior celui în care trebuie efectuată încercarea privind conformitatea producției.
Se efectuează încercarea a cel puțin doi butuci compleți ai aceluiași membru al familiei.
Tabelul 2
Mărimea eșantionului pentru încercările de conformitate
|
Volumul producției |
Numărul familiilor de butuci compleți care urmează să fie supuse încercării |
|
0 -100 000 |
2 |
|
100 001 -150 000 |
3 |
|
150 001 -250 000 |
4 |
|
peste 250 001 |
5 |
5. Încercarea privind conformitatea producției
Pentru încercarea privind conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile de CO2 și cu consumul de combustibil, producătorul butucului complet aplică aceeași procedură ca cea descrisă la punctul 3, inclusiv procedura de rodaj și criteriile de validare.
5.1. Evaluarea încercării privind conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile de CO2 și cu consumul de combustibil
Încercarea privind conformitatea proprietăților certificate în raport cu emisiile CO2 și cu consumul de combustibil este reușită atunci când valoarea medie ponderată a frecării din încercarea privind conformitatea este mai mică sau egală cu valoarea declarată a frecării pentru familia de butuci compleți, cu o marjă de toleranță permisă de + 10 %.
În cazul în care încercarea privind conformitatea producției nu este reușită, se efectuează încercarea a trei butuci compleți suplimentari, utilizând aceeași procedură. Se calculează media valorilor înregistrate ale tuturor butucilor compleți supuși încercării, inclusiv ale celor trei butuci compleți suplimentari, pentru fiecare punct de caroiaj, pentru a obține o medie aritmetică. În cazul în care încercarea privind conformitatea producției nu este considerată reușită nici de această dată, se aplică dispozițiile prevăzute la articolul 23.
În cazul în care se dovedește că un membru al familiei are o frecare mai mare decât prototipul familiei, membrul familiei se reclasifică într-o altă familie de butuci compleți și necesită o nouă certificare.
6. Pierderea standard de cuplu prin frecare
Pierderea standard prin frecare pentru aplicațiile axelor neacționabile este de 4,8 Nm.
„Apendicele 1
MODEL DE CERTIFICAT PENTRU O COMPONENTĂ, O UNITATE TEHNICĂ SEPARATĂ SAU UN SISTEM
Format maxim: A4 (210 × 297 mm)
CERTIFICAT PRIVIND EMISIILE DE CO2 ȘI CONSUMUL DE COMBUSTIBIL ALE UNEI FAMILII DE BUTUCI COMPLEȚI
|
Comunicare privind:
|
Ștampila administrației |
unui certificat privind emisiile de CO2 și consumul de combustibil ale unei familii de butuci compleți în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei. Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei astfel cum a fost modificat ultima dată prin …
Numărul omologării:
Codul hash:
Motivul extinderii:
|
1 |
A se elimina mențiunile necorespunzătoare. |
SECȚIUNEA I
|
1. |
Marca (denumirea comercială a producătorului): |
|
2. |
Tipul: |
|
3. |
Numele și adresa producătorului: |
|
4. |
Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: |
|
5. |
Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă este cazul): |
SECȚIUNEA II
|
1. |
Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea addendumul |
|
2. |
Autoritatea de omologare responsabilă cu efectuarea încercărilor: |
|
3. |
Data raportului de încercare: |
|
4. |
Numărul raportului de încercare: |
|
5. |
Observații (dacă este cazul): a se vedea addendumul |
|
6. |
Locul: |
|
7. |
Data: |
|
8. |
Semnătura: |
Documente anexate:
|
1. |
Fișă de informații |
|
2. |
Raport de încercare |
„Apendicele 2
FIȘĂ DE INFORMAȚII PENTRU BUTUCII COMPLEȚI
|
Fișă de informații nr … |
Emisă: … Data emiterii: … Data modificării: … |
în temeiul …
Tipul și familia de butuci compleți (dacă este cazul): …
GENERALITĂȚI
|
1. |
Numele și adresa producătorului: |
|
2. |
Marca (denumirea comercială a producătorului): |
|
3. |
Tipul butucului complet: |
|
4. |
Tipul axei: |
|
5. |
Familia de butuci compleți (dacă este cazul): |
|
6. |
Denumirea sau denumirile comerciale (dacă sunt disponibile): |
|
7. |
Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: |
|
8. |
Numele și adresa reprezentantului producătorului: |
PARTEA 1
Caracteristici esențiale ale butucului complet (prototip) și ale tipurilor de butuci compleți din cadrul unei familii de butuci compleți
|
Caracteristici specifice ale butucului complet |
Butucul complet prototip |
Membru al familiei |
||
|
#1 |
#2 |
#3 |
||
|
Cantitatea elementelor de rulare |
… |
… |
… |
… |
|
Diametrul elementelor de rulare |
… |
… |
… |
… |
|
Lungimea elementelor de rulare |
… |
… |
… |
… |
|
Diametrul primitiv |
… |
… |
… |
… |
|
Numărul de rânduri |
… |
… |
… |
… |
|
Unghiul de contact al inelului exterior cu elementele de rulare |
… |
… |
… |
… |
|
Tipul de lubrifiant |
… |
… |
… |
… |
|
Poziția liniei de încărcare |
… |
… |
… |
… |
|
Sarcina nominală |
… |
… |
… |
… |
LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE
|
Nr. |
Descriere |
Data emiterii |
|
1 |
Performanța garniturilor |
… |
|
2 |
Performanța lubrifierii |
… |
|
3 |
Intervalul de preîncărcare sau joc |
… |
|
4 |
Lista numerelor pieselor pentru componentele butucilor compleți |
… |
ANEXA VII
Anexa VIII la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 2 se adaugă următorul subpunct:
|
|
2. |
Punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
3. |
La punctul 3.2.2, prima teză se înlocuiește cu următorul text:
|
|
4. |
La punctul 3.2.5, subpunctele (i) și (ii) se înlocuiesc cu următorul text:
|
|
5. |
Punctul 3.3.1.7 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
6. |
După punctul 3.3.1.8 se introduce următorul punct:
|
|
7. |
Punctul 3.5.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
8. |
La punctul 3.5.3.1 subpunctul (vii), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
|
|
9. |
La punctul 3.5.3.4 se adaugă următorul paragraf: „Orice utilizare a frânei mecanice de serviciu în timpul părților încercării prevăzute la prezentul punct și la punctul 3.5.3.5 invalidează întreaga încercare. În cazul în care sunt necesare setări specifice ale vehiculului pentru a se asigura că nu are loc nicio activare a frânei de serviciu în timpul acestor părți, producătorul furnizează, la cerere, autorității de omologare, Comisiei, unei autorități de supraveghere a pieței sau unei părți terțe care respectă cerințele Regulamentului (UE) 2022/163 detaliile acestor setări, pentru a se asigura că încercarea poate fi reprodusă independent de producător.” |
|
10. |
Punctul 3.5.3.5 se modifică după cum urmează:
|
|
11. |
Punctul 3.5.3.8 se înlocuiește cu următorul text:
Trebuie să fie îndeplinite aceleași dispoziții ca și în cazul primei încercări la viteză redusă.” |
|
12. |
Punctul 3.11 se elimină. |
|
13. |
La punctul 3.9 tabelul 5, se introduc următoarele rânduri:
|
|
14. |
În apendicele 1 secțiunea II, ultimul paragraf „Dosar de omologare. Raport de încercare.” se înlocuiește cu următorul text:
|
|
15. |
În partea I din apendicele 2, se introduce secțiunea următoare: Anexa 2 la fișa de informații „ Informații privind aplicarea metodei CFD (după caz)
|
|
16. |
Apendicele 5 se modifică după cum urmează:
|
|
17. |
Apendicele 6 se modifică după cum urmează:
|
|
18. |
În apendicele 9, tabelul 1 se modifică după cum urmează:
|
|
19. |
După apendicele 9 se adaugă următoarele apendice: „Apendicele 10 Aprobarea metodei CFD
Apendicele 11 MODEL DE LICENȚĂ DE APLICARE A METODEI CFD PENTRU DETERMINAREA REZISTENȚEI AERULUI Format maxim: A4 (210 × 297 mm) LICENȚĂ DE APLICARE A METODEI CFD PENTRU DETERMINAREA REZISTENȚEI AERULUI
licenței de aplicare a unei metode CFD în ceea ce privește determinarea rezistenței aerului în conformitate cu anexa VIII la Regulamentul (UE) 2017/2400. Numărul de licență al metodei CFD (în conformitate cu sistemul de numerotare prevăzut la punctul 2 din apendicele 8, cu excepția literei suplimentare din secțiunea 3 «P», înlocuită cu «CFD»): Motivul refuzului/retragerii: SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
Documente anexate (pentru fiecare configurație A și B a vehiculului)
Rapoarte de încercare pentru fiecare încercare valabilă la viteză constantă”. |
(1) a se elimina dacă nu se aplică
ANEXA VIII
Anexa IX la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Punctul 2 se modifică după cum urmează:
|
|
2. |
La punctul 3.3.2, în tabelul 7, rândul „Alternatorul”, subrândul „Tehnologia alternatorului”, coloana „Explicații”, ultima teză se înlocuiește cu următorul text:
|
|
3. |
La punctul 3.4.1.2, în tabelul 10, coloana „Ambreiaj compresor (P311)” se înlocuiește cu următorul text:
|
|
4. |
La punctul 3.5.2, tabelul 14 se modifică după cum urmează:
|
|
5. |
Punctul 3.6 se modifică după cum urmează:
|
ANEXA IX
Anexa Xa la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 1, primul, al doilea și al treilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text: „Prezenta anexă stabilește cerințele aplicabile procedurii încercării de verificare care este procedura de încercare utilizată pentru verificarea emisiilor de CO2 ale vehiculelor grele noi. Procedura încercării de verificare constă într-o încercare efectuată pe drum în scopul verificării emisiilor de CO2 ale vehiculelor noi, după producție. Procedura trebuie efectuată de către producătorii de vehicule și trebuie supervizată de autoritatea de omologare care a acordat licența de operare a simulatorului. În cazul autobuzelor grele, procedura încercării de verificare se efectuează de către producătorul vehiculului primar. În timpul procedurii încercării de verificare se măsoară cuplul și viteza la roțile motrice, turația motorului, consumul de combustibil și emisiile de poluanți, precum și ceilalți parametri relevanți enumerați la punctul 6.1.6. Datele măsurate se utilizează ca date de intrare ale simulatorului, care utilizează datele de intrare privind vehiculul și informațiile de intrare provenite din determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculului. Pentru simularea procedurii încercării de verificare, se utilizează ca date de intrare cuplul la roată și viteza de rotație a roților măsurate instantaneu, precum și turația motorului. Pentru ca procedura încercării de verificare să fie considerată satisfăcătoare, emisiile de CO2 calculate pe baza consumului de combustibil măsurat trebuie să corespundă valorii emisiilor de CO2 rezultate în simularea procedurii încercării de verificare, în limitele de toleranță prevăzute la punctul 7. Figura 1 prezintă o imagine schematică a metodei aplicate pentru procedura încercării de verificare Etape de evaluare derulate de simulator în cadrul simulării unei proceduri de încercare de verificare sunt descrise în apendicele 1 la prezenta anexă.” |
|
2. |
La punctul 2, subpunctul 4 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
3. |
Punctul 3 se modifică după cum urmează:
|
|
4. |
La punctul 4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Fiecare vehicul care este supus încercării de verificare trebuie să fie în starea corespunzătoare celei în care se intenționează să fie introdus pe piață. Nu sunt permise modificări ale elementelor hardware precum lubrifianții sau ale elementelor software precum unitățile de control auxiliare. Pneurile pot fi înlocuite cu pneuri pentru încercări cu un diametru care nu depășește ± 10 % din diametrul pneului original.” |
|
5. |
La punctul 5.6 se adaugă următorul paragraf: „În cazul autobuzelor grele, se înregistrează starea compresorului sistemului pneumatic. Fazele în care aerul presurizat este introdus în rezervor se etichetează în datele de măsurare în conformitate cu dispozițiile prevăzute în tabelul 4 din prezenta anexă. Starea compresorului se monitorizează fie prin înregistrarea presiunii sistemului, fie prin intermediul semnalelor CAN disponibile.” |
|
6. |
La punctul 5.7 a doua liniuță, formula, rubrica „β” se înlocuiește cu următorul text:
|
|
7. |
La punctul 5.9, în tabelul 2, rândul „Cuplul la roată” se înlocuiește cu următorul text:
|
|
8. |
După punctul 5.11 se introduc următoarele puncte:
|
|
9. |
La punctul 6.1.1 se adaugă următorul paragraf: „În cazul autobuzelor grele, producătorul vehiculului primar pune la dispoziție informațiile de intrare și datele de intrare, precum și evidențele producătorului, iar producătorul vehiculului completat pune la dispoziție dosarul cu informații privind vehiculul și dosarul cu informații pentru client.” |
|
10. |
Punctul 6.1.1.1 se modifică după cum urmează:
|
|
11. |
Punctul 6.1.1.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
12. |
La punctul 6.1.4.1. se adaugă următorul paragraf: „Autobuzele grele din grupele de vehicule definite în tabelele 4, 5 și 6 din anexa I trebuie să fie supuse încercării cu caroseriile finale ale vehiculului complet sau completat.” |
|
13. |
La punctul 6.1.4.2, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul camioanelor grele din grupele 1s, 1, 2 și 3, al camioanelor medii și al autobuzelor grele, sarcina utilă trebuie să se încadreze între 55 % și 75 % din masa maximă tehnic admisibilă, în conformitate cu Directiva 96/53/CE a Consiliului, a vehiculului sau combinației de vehicule în cauză.” |
|
14. |
Punctul 6.1.4.4 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
15. |
La punctul 6.1.5.5 se adaugă următoarele paragrafe: „În cazul în care vehiculul este echipat cu încălzitoare auxiliare alimentate cu combustibil, se măsoară numai consumul de combustibil al motorului cu ardere internă. Dacă este cazul, înregistrarea semnalelor privind masa totală a vehiculului și debitul de combustibil al motorului, astfel cum sunt determinate de dispozitivul OBFCM, trebuie să înceapă cel târziu odată cu măsurarea consumului de combustibil și să se încheie simultan cu măsurarea consumului de combustibil. Valorile pe durata de viață a kilometrajului și a consumului total de combustibil, determinate de dispozitivul OBFCM, se înregistrează la începutul măsurării consumului de combustibil și la sfârșitul măsurării consumului de combustibil OBFCM.” |
|
16. |
Punctul 6.1.5.7 se modifică după cum urmează:
|
|
17. |
La punctul 6.1.6, tabelul 4 se modifică după cum urmează:
|
|
18. |
După punctul 6.1.6 se introduce următorul punct:
|
|
19. |
Punctul 7.1 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
20. |
La punctul 7.2.1, după primul paragraf se introduce următorul paragraf: „În cazul autobuzelor grele, se verifică, de asemenea, dosarul cu informații privind vehiculul și dosarul cu informații pentru client al vehiculului completat.” |
|
21. |
Punctul 7.3 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
22. |
Punctul 8.1.1 se înlocuiește cu următorul text:
(14) Pentru autobuzele grele, numai producătorul vehiculului primar”." |
|
23. |
Punctul 8.2.3 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
24. |
După punctul 8.13.14.7 se adaugă următorul punct:
|
|
25. |
După punctul 8.13.14.7 se introduc următoarele puncte:
|
|
26. |
În apendicele 1 partea A, punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Cazul b) ventilatoare de răcire a motorului acționate electric: Pfan(t) = P el(t) . 1,43
În cazul vehiculelor care funcționează cu cicluri de oprire-pornire în timpul încercării de verificare, se aplică aceleași corecții în raport cu puterea nominală a dispozitivelor auxiliare și cu consumul de energie pentru repornirea motorului ca cele aplicate în modul de declarare al simulatorului. Simularea consumului instantaneu de combustibil al motoarelor, FCsim(t), se realizează pentru fiecare interval de 0,5 secunde, astfel:
Consumul specific de combustibil calculat de simulator BSFCm-c, astfel cum a fost aplicat la punctul 7.2.2 pentru calculul factorului CVTP se calculează astfel:
unde:
În cazul motoarelor cu dublă alimentare, BSFCsim se determină separat pentru ambii combustibili.” |
(14) Pentru autobuzele grele, numai producătorul vehiculului primar”.”
(1) Neliniaritate înseamnă deviația maximă dintre caracteristicile semnalului de ieșire ideal și ale semnalului de ieșire real în raport cu valoarea măsurată și într-un interval specific de măsurare.
(2) Repetabilitate înseamnă proximitatea concordanței între rezultatele măsurărilor succesive ale aceleiași valori, efectuate în aceleași condiții de măsurare.”
ANEXA X
Anexa Xb la Regulamentul (UE) 2017/2400 se modifică după cum urmează:
|
1. |
La punctul 2, se adaugă următoarele subpuncte:
|
|
2. |
La punctul 3.1, în tabelul 1, după rândul „Cuplul” se introduc următoarele rânduri:
|
|
3. |
La punctul 3.1, în tabelul 1, după rândul „Temperatura” se introduce următorul rând:
|
|
4. |
După punctul 3.2 se introduc următoarele puncte:
|
|
5. |
La punctul 4.1.3 se adaugă următorul paragraf: „Tensiunea pentru capacitatea de funcționare nelimitată trebuie să fie un interval de tensiuni reprezentativ aplicat în mod obișnuit în vehicule reale și nu trebuie să reflecte neapărat tensiunea de intrare minimă/maximă permisă din punct de vedere tehnic în UUT și nu trebuie să reflecte condiții limită extreme în care capacitățile de operare ale UUT sunt limitate de un control al vehiculului la nivel înalt care nu face parte din logica de control a UUT reale (de exemplu, reducerea cuplului de propulsie disponibil al UUT din cauza limitărilor din SRSEE al vehiculului).” |
|
6. |
După punctul 4.1.8.4 se introduce următorul punct:
|
|
7. |
Punctul 4.2.2 se modifică după cum urmează:
|
|
8. |
La punctul 4.2.2.1, a doua teză se înlocuiește cu următorul text: „Declarația respectivă se face separat pentru fiecare treaptă de viteză de mers înainte a unei IEPC cu cutie de viteze cu mai multe trepte măsurată în conformitate cu punctul 4.2.2 și, de asemenea, pentru fiecare dintre cele două niveluri ale tensiunii, Vmin,Test și Vmax,Test.” |
|
9. |
Punctul 4.2.6.2 se înlocuiește cu următorul text:
|
|
10. |
Punctul 4.2.6.2.1 se modifică după cum urmează:
|
|
11. |
Punctul 4.2.6.2.2 se modifică după cum urmează:
|
|
12. |
După punctul 4.2.6.2.2 se introduce următorul punct:
|
|
13. |
La punctul 4.2.6.4, al șaselea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Parametrii de funcționare specifici fiecărui punct de operare se mențin timp de minimum 5 secunde. În perioada de funcționare respectivă, turația UUT se menține la valoarea setată a turației, cu o marjă de toleranță de ± 1 % sau 20 rpm, luându-se în calcul cea mai mare dintre aceste valori. În plus, în această perioadă de funcționare, cu excepția celei mai mari și celei mai mici valori setate ale cuplului la fiecare valoare setată a turației, cuplul mediu trebuie menținut la valoarea setată a cuplului, cu o marjă de toleranță de ± 1 % din valoarea setată a cuplului sau ± 5 Nm (± 2 % din valoarea setată a cuplului sau ± 20 Nm în cazul în care UUT este o IEPC care încorporează o cutie de viteze și/sau un diferențial), luându-se în calcul cea mai mare dintre aceste valori.” |
|
14. |
La punctul 4.3.2 se adaugă următorul paragraf: „În cazul IEPC cu cutie de viteze cu mai multe trepte, ale cărei limite ale cuplului au fost determinate pentru fiecare treaptă de viteză de mers înainte în conformitate cu punctul 4.2.2 litera (c), etapa de manipulare se efectuează separat pentru fiecare treaptă de viteză de mers înainte.” |
|
15. |
Punctul 4.3.3 se modifică după cum urmează:
|
|
16. |
Punctul 4.3.4 se modifică după cum urmează:
|
|
17. |
După punctul 6.4.1 se adaugă următoarele puncte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
18. |
Apendicele 7 se înlocuiește cu următorul text: „Apendicele 7 Fișă de informații pentru FCS
unui certificat privind emisiile de CO2 și consumul de combustibil ale unui sistem mașină electrică / unei IEPC / unei IHPC tip 1 / unui sistem de baterii / unui sistem condensator / unui FCS, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei, astfel cum se aplică la [data] Numărul omologării: Codul hash: Motivul extinderii:
în temeiul … Tipul / familia FCS (dacă este cazul):
PARTEA 1 CARACTERISTICI ESENȚIALE ALE FCS (PROTOTIP) ȘI ALE TIPURILOR DE FCS DIN CADRUL UNEI FAMILII DE FCS
LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE
Anexa 1 la fișa de informații privind FCS Informații privind condițiile de încercare a FCS:
Anexa 2 la fișa de informații privind FCS Condiții-limită pentru funcționarea FCS pe vehicule, astfel cum au fost declarate de producător: Prezentul tabel este adoptat/completat de producător în conformitate cu specificațiile sale de funcționare pentru funcționarea FCS în interiorul unui vehicul. Specificațiile din tabelul următor sunt obligatorii:
Anexa 3 la fișa de informații privind FCS Tabelul 1 Informații privind rezultatele încercărilor de certificare a FCS sub forma valorilor mediei aritmetice
Explicații privind tabelul din anexa 3 la fișa de informații privind FCS Pozițiile senzorilor sunt specificate în mod schematic în figura 5. Toate valorile – cu excepția duratei, a ARS și a REE – sunt valorile mediei aritmetice la fiecare PO determinate pe durata timpului de analiză, tanlys, definit în conformitate cu punctul 7.3.4.4 (și anume înainte de etapa de calculare a mediei din partea ascendentă și descendentă). Pentru SCOP, intervalul de timp pentru calcularea mediei este definit de același interval de timp ca și în cazul timpului de analiză și trebuie să fie situat chiar înainte de tranziția către OP01a următor. Cerințele minime de precizie pentru senzori sunt indicate printr-o clasificare a tipurilor în coloana corespunzătoare din tabelul 2. Se disting următoarele tipuri: tipul I, care are cea mai mare precizie și tipul III, care este cel mai mic:
În cazul în care aceeași valoare este măsurată de mai mulți senzori, se documentează numai numerele determinate de senzorul cu precizia cea mai mare. În cazul în care în coloana de observații sunt menționate frazele «dacă este cazul»/«dacă este accesibil», nu este necesar să se instaleze senzori suplimentari. Tabelul 2 Cerințe privind precizia senzorilor
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
19. |
Apendicele 8 se modifică după cum urmează:
|
|
20. |
Apendicele 9 se modifică după cum urmează:
|
|
21. |
Apendicele 10 se modifică după cum urmează:
|
|
22. |
Apendicele 11 se înlocuiește cu următorul text: „Apendicele 11 Valori standard pentru FCS Pentru a obține, pe baza valorilor standard, datele de intrare aferente FCS, se parcurg etapele următoare:
|
|
23. |
În apendicele 12, se adaugă punctele următoare:
|
|
24. |
În apendicele 13, se adaugă punctele următoare:
|
|
25. |
La punctul 1.4 din tabelul 1 din apendicele 14, după rândul „B” se introduce următorul rând:
|
|
26. |
Apendicele 15 se modifică după cum urmează:
|
(*1) Dacă se măsoară debitul volumic, precizia se transferă ca precizie a măsurării debitului masic.”
(1) Indicele combustibililor pe bază de hidrogen este determinat prin scăderea «totalului de gaze altele decât hidrogenul» din acest tabel și este exprimat în mol/%, din 100 de moli/%.
(2) Hidrocarburile totale includ specii organice oxigenate.
(3) Suma emisiilor măsurate de CO, HCHO și HCOOH nu trebuie să depășească 0,2 μmol/mol.
(4) Totalitatea compușilor sulfurați include cel puțin H2S, COS, CS2 și mercaptani, care se găsesc de obicei în gazele naturale.
(5) Metoda de încercare trebuie documentată. Sunt preferabile metodele definite în ISO21087.
(6) Anumiți contaminanți sunt exceptați de la analiză, în funcție de procesul de producție. Producătorul vehiculului trebuie să furnizeze autorității responsabile motivele pentru care anumiți contaminanți sunt exceptați de la obligativitatea analizei.
(*2) fără altă defalcare
(7) nu face parte din bilanțul energetic certificat, BoPC lipsă se contabilizează utilizând metodele prevăzute la punctul 7.5
(8) în conformitate cu specificațiile producătorului, care trebuie să asigure o funcționare similară celei din mediul real
(9) dacă este cazul/montat pe FCS, respectiv pe vehicul
(10) sunt permise numai adaptările pentru a permite funcționarea autonomă
(11) integrarea elementelor este opțională
(12) poate face parte fie din TMS, fie din WTS
(13) a se elimina dacă nu se aplică
(*3) dacă este cazul
(*4) în conformitate cu punctul 7.2.1 și cu tabelul 9 din prezenta anexă
(*5) declarate de producătorul FCSS
(*6) Încercarea privind CoP trebuie efectuată în primul an.
(*7) Se iau în considerare numai sistemele de pile de combustie care intră sub incidența cerințelor prezentului regulament și care nu au obținut valori standard în conformitate cu apendicele 11.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/258/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)