<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Marea Cameră)<DATE ISO="20070424">24 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: olandeza.</NOTE></TI>

C-523/0462004J05230013.000233141335037CJHOTĂRÂREA DIN 24.4.2007 — CAUZA C-523/04COMISIA / ŢĂRILE DE JOS<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Marea Cameră)<DATE ISO="20070424">24 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: olandeza.</NOTE></TI>

În cauza C-523/04,

având ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 23 decembrie 2004,

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnii M. Huttunen şi W. Wils, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,împotriva

Regatului Ţărilor de Jos, reprezentat de doamna H. G. Sevenster şi de domnul M. de Grave, în calitate de agenţi,

pârât,

susţinut de

Republica Franceză, reprezentată de domnul G. de Bergues şi de doamna A. Hare, în calitate de agenţi,

intervenientă,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul V. Skouris, preşedinte, domnii P. Jann, C. W. A. Timmermans, K. Lenaerts, P. Kūris, E. Juhász şi J. Klučka, preşedinţi de cameră, domnii J. N. Cunha Rodrigues (raportor), K. Schiemann, J. Makarczyk, U. Lõhmus, E. Levits şi A. Ó Caoimh, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 16 noiembrie 2006,

pronunţă prezenta

<TI>Hotărâre</TI>1Prin cererea sa, Comisia Comunităţilor Europene solicită Curţii să constate că, prin asumarea sau menţinerea în vigoare, în pofida renegocierii acordului privind transportul aerian încheiat între Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite ale Americii la 3 aprilie 1957 (Tractatenblad 1957, nr. 53, denumit în continuare acordul din 1957), a unor angajamente internaţionale cu Statele Unite:

privind tarifele aeriene practicate de operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite pe rute intracomunitare;

privind sistemele informatizate de rezervare (denumite în continuare SIR) propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez şi

care recunosc Statelor Unite dreptul de a revoca, de a suspenda sau de a limita drepturile de trafic în cazurile în care operatorii de transport aerian desemnaţi de Regatul Ţărilor de Jos nu se află în proprietatea acestuia din urmă sau a unor resortisanţi olandezi,

Regatul Ţărilor de Jos nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 5 din Tratatul CE (devenit articolul 10 CE) şi 52 din Tratatul CE (devenit, în urma modificării, articolul 43 CE), precum şi în temeiul Regulamentelor (CEE) nr. 2409/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind tarifele serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri şi de marfă (JO L 240, p. 15, Ediţie specială, 07/vol. 2, p. 176) şi nr. 2299/89 al Consiliului din 24 iulie 1989 de stabilire a unui cod de conduită pentru sistemele informatizate de rezervare (JO L 220, p. 1, Ediţie specială, 07/vol. 2, p. 30), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 3089/93 al Consiliului din 29 octombrie 1993 (JO L 278, p. 1, Ediţie specială, 07/vol. 3, p. 5).

2Prin ordonanţa preşedintelui Curţii din 6 iunie 2005, a fost admisă intervenţia Republicii Franceze în sprijinul concluziilor Regatului Ţărilor de Jos.<TI>Cadrul juridic</TI>3Articolul 1 din Regulamentul nr. 2299/89 prevede:

Prezentul regulament se aplică [SIR] propuse spre utilizare şi/sau utilizate pe teritoriul Comunităţii în vederea distribuţiei şi vânzării produselor de transport aerian, indiferent de:

statutul sau naţionalitatea vânzătorului sistemului respectiv,

sursa de informaţii folosită sau amplasarea unităţii centrale de prelucrare a datelor,

localizarea geografică a produsului de transport aerian respectiv.

4Cu toate acestea, articolul 7 alineatele (1) şi (2) din acelaşi regulament prevede:

(1)Obligaţiile vânzătorului unui sistem în conformitate cu articolele 3-6 nu se aplică faţă de un transportator asociat dintr-o ţară terţă, în măsura în care SIR-ul acestuia nu respectă dispoziţiile prezentului regulament sau nu oferă transportatorilor aerieni comunitari un tratament echivalent cu cel acordat în temeiul prezentului regulament.(2)Obligaţiile transportatorilor asociaţi şi participanţi conform articolului 8 nu se aplică faţă de un SIR controlat de transportatorii aerieni dintr-o ţară terţă, în măsura în care transportatorul asociat sau participant nu beneficiază în ţara respectivă de un tratament echivalent cu cel acordat în temeiul prezentului regulament şi al Regulamentului (CEE) nr. 2672/88 al Comisiei.

5Regulamentul nr. 2409/92 defineşte, la articolul 1 alineatul (1), criteriile şi procedurile care se aplică la stabilirea tarifelor pentru pasageri şi pentru mărfuri pentru serviciile aeriene corespunzătoare transportului exclusiv intracomunitar.6Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol au următorul cuprins:

(2)Fără a aduce atingere alineatului (3), prezentul regulament nu se aplică:

(a)tarifelor aeriene pentru transportul de pasageri şi de marfă percepute de operatorii de transport aerian necomunitari;(b)tarifelor aeriene pentru transportul de pasageri şi de marfă stabilite prin aplicarea obligaţiei serviciului public, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare [...]

(3)Numai operatorii de transport aerian comunitari sunt abilitaţi să introducă produse noi sau tarife inferioare celor existente pentru produse identice.

7Articolul 12 din Regulamentul nr. 2409/92 prevede:

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1993.

<TI>Istoricul cauzei</TI><TI>Acordul din 1957</TI>8La 3 aprilie 1957, Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite ale Americii au încheiat acordul din 1957.9Acest acord a fost completat printr-un protocol din 31 martie 1978 (Tractatenblad 1978, nr. 55, denumit în continuare protocolul din 1978) şi modificat prin schimburile de note din 13 octombrie şi din 22 decembrie 1987 (Tractatenblad 1988, nr. 12), din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992 (Tractatenblad 1992, nr. 63) şi din 14 octombrie 1992 (Tractatenblad 1992, nr. 177, denumit în continuare schimbul de note din luna octombrie 1992).10Protocolul din 1978 a fost la rândul său modificat printr-un protocol din 11 iunie 1986 (Tractatenblad 1986, nr. 88), precum şi prin schimbul de note din luna octombrie 1992.11Schimbul de note din luna octombrie 1992 a modificat mai multe prevederi ale acordului din 1957, în special articolele 1 (definiţii), 2 (atribuirea de drepturi), 3 (desemnarea), 4 (proprietatea şi controlul companiilor aeriene), 6 (securitatea), 7 (taxele vamale şi redevenţele de utilizare), 8 (concurenţa loială), 13 (soluţionarea diferendelor) şi 16 (rezilierea), precum şi anexa conţinând tabelul rutelor aeriene. în plus, un anumit număr de modificări au fost aduse protocolului din 1978.12Pe de altă parte, schimbul de note din luna octombrie 1992 nu a modificat prevederile acordului din 1957 referitoare la tarifele aeriene şi la SIR.13Acest schimb de note prevedea că se aplică provizoriu începând cu data încheierii sale, şi anume 14 octombrie 1992. întrucât Parlamentul olandez a ratificat respectivul schimb de note la 26 aprilie 1993, acesta a intrat în vigoare la 11 mai 1993 (a se vedea Tractatenblad 1993, nr. 84 şi nr. 85).<TI>Cauzele <QUOT.START ID="QS0009" REF.END="QE0009" CODE="201E"/>cer deschis<QUOT.END ID="QE0009" REF.START="QS0009" CODE="201D"/> şi consecinţele acestora</TI>14înainte de a iniţia prezenta procedură împotriva Regatului Ţărilor de Jos, Comisia a derulat o procedură în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a opt alte state membre care încheiaseră cu Statele Unite acorduri privind transporturile aeriene.15Comisia a adresat fiecăruia dintre aceste state membre o scrisoare de punere în întârziere între lunile iunie 1995 şi mai 1996 şi un aviz motivat între lunile martie şi aprilie 1998 şi a introdus o acţiune împotriva acestora la 18 decembrie 1998. Regatul Ţărilor de Jos a intervenit în sprijinul statului membru pârât în fiecare dintre aceste cauze. Curtea s-a pronunţat în aceste cauze (cunoscute sub denumirea cauzele cer deschis) la 5 noiembrie 2002, prin hotărârile Comisia/Regatul Unit (C-466/98, Rec., p. I-9427), Comisia/Danemarca (C-467/98, Rec., p. I-9519), Comisia/Suedia (C-468/98, Rec., p. I-9575), Comisia/Finlanda (C-469/98, Rec., p. I-9627), Comisia/Belgia (C-471/98, Rec., p. I-9681), Comisia/Luxemburg (C-472/98, Rec., p. I-9741), Comisia/Austria (C-475/98, Rec., p. I-9797) şi Comisia/Germania (C-476/98, Rec., p. I-9855).16Prin ultimele şapte dintre aceste hotărâri (acţiunea împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord vizând o situaţie diferită), Curtea a hotărât că, prin asumarea sau menţinerea în vigoare, în pofida renegocierii acordurilor existente, a unor angajamente internaţionale cu Statele Unite privind tarifele aeriene practicate de operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite pe rute intracomunitare, privind SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul statului membru pârât şi care recunoşteau Statelor Unite dreptul de a revoca, de a suspenda sau de a limita drepturile de trafic în cazurile în care operatorii de transport aerian desemnaţi de statul membru pârât nu se aflau în proprietatea acestuia din urmă sau a resortisanţilor săi, statele membre pârâte nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în temeiul articolelor 5 şi 52 din tratat, precum şi în temeiul Regulamentelor nr. 2409/92 şi nr. 2299/89, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3089/93.17Ca urmare a acestor hotărâri, la 25 noiembrie 2002, la 30 iulie 2004 şi la 10 martie 2005, Comisia s-a adresat în scris Regatului Ţărilor de Jos, solicitându-i, pe de o parte, să nu continue negocieri bilaterale cu Statele Unite şi, pe de altă parte, să denunţe acordul din 1957.<TI>Procedura precontencioasă şi concluziile</TI>18Cu privire la schimbul de note din luna octombrie 1992, la 19 ianuarie 1999, Comisia a adresat Regatului Ţărilor de Jos o scrisoare de punere în întârziere, la care acesta a răspuns printr-o scrisoare din 1 iunie 1999.19La 24 octombrie 2000, Comisia a adresat un aviz motivat Regatului Ţărilor de Jos, invitându-l să adopte, în două luni de la notificare, măsurile necesare pentru a se conforma avizului. Regatul Ţărilor de Jos a răspuns la acest aviz printr-o scrisoare din 23 februarie 2001.20Comisia a introdus prezenta acţiune la 23 decembrie 2004.<TI>Cu privire la excepţia de inadmisibilitate întemeiată pe durata excesivă a procedurii precontencioase</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>21Regatul Ţărilor de Jos subliniază durata foarte lungă a procedurii precontencioase în speţă. într-adevăr, Comisia ar fi lăsat să treacă mai mult de şase ani între schimbul de note din luna octombrie 1992 şi trimiterea scrisorii de punere în întârziere (luna ianuarie 1999) şi mai mult de patru ani între trimiterea avizului motivat (luna octombrie 2000) şi introducerea prezentei acţiuni (luna decembrie 2004). Din acest motiv, Comisia ar fi pus Regatul Ţărilor de Jos într-o situaţie atât de defavorabilă încât aceasta şi-ar fi pierdut dreptul de a-l deferi Curţii în prezenta cauză.22Deşi, în 1995, Comisia a iniţiat proceduri în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva a alte opt state membre în cauzele cer deschis, aceasta nu ar fi pus atunci în discuţie schimbul de note din luna octombrie 1992. Deoarece a aşteptat mai mult de şase ani înainte de a adresa o scrisoare de punere în întârziere Regatului Ţărilor de Jos, Comisia ar fi determinat încrederea legitimă a guvernului olandez cu privire la faptul că nu exista o încălcare a reglementării comunitare.23Comisia nu s-ar fi conformat obligaţiei de a respecta un termen rezonabil, care ţine de principiul bunei administrări şi care decurge din principiul securităţii juridice.24în opinia Regatului Ţărilor de Jos, susţinut în această privinţă de guvernul francez, acordul din 1957, astfel cum a fost modificat, ar conferi securitate juridică operatorilor de transport vizaţi, care ar dobândi astfel acces la piaţa americană. între timp, Comisia ar fi aprobat alianţa între întreprinderile KLM Royal Dutch Airlines (denumită în continuare KLM) şi Northwest Airlines. Statele Unite ar considera că angajamentele care figurează în acest acord condiţionează acordarea imunităţii antitrust necesare acestei alianţe. Denunţarea acordului din 1957 ar conduce de îndată la retragerea acestei imunităţi antitrust de către autorităţile americane şi ar face iluzorie perspectiva de a obţine o astfel de imunitate pentru cooperarea între întreprinderile KLM şi Air France (deja aprobată de Comisie). Prejudiciul cauzat prin retragerea acestei imunităţi antitrust s-ar ridica la milioane de euro.25Comisia răspunde că, potrivit unei jurisprudenţe constante, nu este ţinută să respecte termene determinate atunci când aplică articolul 226 CE.26Pe de altă parte, faptul că procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Regatului Ţărilor de Jos a fost iniţiată de Comisie mai târziu decât împotriva celorlalte opt state membre nu l-ar fi defavorizat pe acesta, ci dimpotrivă, în comparaţie cu celelalte opt state membre, Regatul Ţărilor de Jos ar fi avut avantajul de a dispune de un termen suplimentar pentru a evita introducerea unei acţiuni prin denunţarea schimbului de note din luna octombrie 1992.<TI>Aprecierea Curţii</TI>27Este adevărat că, în anumite situaţii, o durată excesivă a procedurii precontencioase prevăzute la articolul 226 CE este susceptibilă să sporească dificultatea, pentru statul în cauză, de a respinge argumentele Comisiei şi să încalce astfel dreptul la apărare. Cu toate acestea, în speţă, guvernul olandez nu a dovedit că durata neobişnuită a procedurii a influenţat modul în care şi-a organizat apărarea (a se vedea în acest sens hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Ţările de Jos, C-96/89, Rec., p. I-2461, punctele 15 şi 16, precum şi hotărârea Comisia/Austria, citată anterior, punctul 36).28Mai mult, trebuie subliniat că procedura în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor se sprijină pe constatarea obiectivă a nerespectării de către un stat membru a obligaţiilor pe care i le impune dreptul comunitar şi că principiul respectării încrederii legitime nu ar putea fi invocat de către un stat membru, într-un caz precum cel în speţă, ca să împiedice constatarea obiectivă a nerespectării de către acesta a obligaţiilor pe care i le impune Tratatul CE sau un act de drept derivat, deoarece acceptarea acestei justificări ar fi contrară obiectivului urmărit de procedura prevăzută la articolul 226 CE (a se vedea în acest sens hotărârea Comisia/Austria, citată anterior, punctul 38).29împrejurarea că denunţarea acordului din 1957 ar putea duce la retragerea imunităţii antitrust de către autorităţile americane şi la eventualele prejudicii care ar decurge de aici nu are relevanţă în ceea ce priveşte admisibilitatea prezentei acţiuni. într-adevăr, această acţiune, întemeiată pe articolul 226 CE, are ca obiect, în mod exclusiv, constatarea unei încălcări a dreptului comunitar ce rezultă din angajamentele asumate între Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite.30în consecinţă, această excepţie trebuie respinsă.<TI>Cu privire la argumentul referitor la evoluţiile intervenite ulterior avizului motivat</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>31Regatul Ţărilor de Jos, susţinut de guvernul francez, arată că prezenta acţiune a fost introdusă de către Comisie fără ca aceasta să ţină seama îndeajuns de evoluţiile intervenite ulterior avizului motivat. într-adevăr, ca urmare a pronunţării hotărârilor în cauzele cer deschis, Consiliul Uniunii Europene ar fi încredinţat Comisiei, la 5 iunie 2003, două mandate pentru a negocia cu Statele Unite şi cu celelalte state terţe acorduri privind transportul aerian, mandate definite de Regulamentul (CE) nr. 847/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind negocierea şi punerea în aplicare a acordurilor de reglementare a serviciilor aeriene dintre statele membre şi ţările terţe (JO L 157, p. 7, Ediţie specială, 07/vol. 14, p. 36). în mai multe rânduri, Comisia ar fi solicitat statelor membre să se abţină să desfăşoare negocieri bilaterale în domeniul transportului aerian, pentru a nu compromite negocierile comunitare în curs.32Dacă prezenta acţiune ar fi admisă de către Curte, Regatul Ţărilor de Jos ar fi obligat să anuleze dispoziţiile considerate contrare dreptului comunitar, ceea ce ar pune acest stat membru într-o situaţie imposibilă. Dacă ar negocia o astfel de anulare cu Statele Unite, Regatul Ţărilor de Jos ar interfera cu negocierile comunitare în curs.33Tot în opinia Regatului Ţărilor de Jos, susţinut de guvernul francez, Comisia nu ar fi ţinut seama, în prezenta procedură, nici de cele două mandate de negociere pe care Consiliul i le-a acordat în luna iunie 2003, nici de Regulamentul nr. 847/2004. Astfel, nu ar fi fost făcută nicio evaluare a prejudiciului important pe care o denunţare a acordurilor bilaterale privind transportul aerian ar putea să îl cauzeze companiilor aeriene.34Principiul cooperării loiale între instituţiile Comunităţii şi statele membre, prevăzut la articolul 5 din tratat, s-ar aplica în mod reciproc, astfel încât Comisia ar fi şi ea obligată să coopereze în vederea apărării eficacităţii dreptului comunitar. Nu ar exista o cooperare loială dacă Regatul Ţărilor de Jos ar fi împiedicat în mod efectiv de către Comisie să îşi îndeplinească obligaţiile sale comunitare. Prin introducerea prezentei acţiuni, Comisia ar fi încălcat articolul 5 din tratat, deşi statele membre şi Consiliul i-au furnizat instrumentele necesare pentru a asigura conformitatea transportului aerian transatlantic cu dreptul comunitar.35Denunţarea acordului din 1957 ar cauza un vid juridic care ar aduce atingere intereselor Regatului Ţărilor de Jos, precum şi intereselor celorlalte state membre. Chiar dacă anumite zboruri ar rămâne posibile pe baza principiului curtoaziei, după cum sugerează Comisia, aplicarea acestui principiu nu ar mai permite operatorilor de transport comunitari să beneficieze de securitatea juridică şi economică pe care o garantează existenţa unui acord precum cel în speţă. Aprobarea programelor lor aeronautice ar trebui reînnoită în fiecare sezon şi ar deveni incertă. Validarea sau refuzul condiţiilor lor de exploatare ar genera o sarcină administrativă suplimentară şi ar expune operatorii de transport comunitari refuzului anumitor zboruri de către autorităţile din Statele Unite.36Comisia răspunde că, în scrisorile pe care le-a adresat Regatului Ţărilor de Jos la 25 noiembrie 2002, la 30 iulie 2004 şi la 10 martie 2005, ar fi solicitat acestui stat membru nu să iniţieze negocieri cu Statele Unite, ci să aplice clauzele de denunţare prevăzute de acordul din 1957, ceea ce nu ar pune Regatul Ţărilor de Jos într-o situaţie imposibilă.37De altfel, teama că denunţarea acestui acord ar genera un vid juridic ar fi lipsită de fundament. Dacă nu s-ar încheia un nou acord între Comunitate şi Statele Unite, zborurile ar rămâne posibile pe baza principiului curtoaziei.<TI>Aprecierea Curţii</TI>38Pe lângă consideraţiile expuse la punctul 29 din prezenta hotărâre, este necesar să se amintească faptul că prevederile articolului 226 CE trebuie să îşi găsească aplicarea fără să existe o obligaţie a Comisiei de a respecta un termen determinat în speţă, Comisia a explicat că, înainte de a introduce prezenta acţiune, a decis să aştepte pronunţarea de către Curte, în anul 2002, a hotărârilor în cauzele cer deschis, precum şi reacţia guvernului olandez la aceste hotărâri. în acest fel, Comisia nu a exercitat în mod contrar tratatului puterea de apreciere pe care o deţine în temeiul articolului 226 CE.39Potrivit unei jurisprudenţe constante, neîndeplinirea obligaţiilor trebuie apreciată în funcţie de situaţia statului membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul împlinirii termenului stabilit în avizul motivat, iar schimbările intervenite în continuare nu pot fi luate în considerare de către Curte (a se vedea în special hotărârea din 14 iulie 2005, Comisia/Germania, C-433/03, Rec, p. I-6985, punctul 32 şi jurisprudenţa citată).40în speţă, termenul stabilit în avizul motivat a expirat la 24 decembrie 2000, astfel încât evoluţiile invocate de către Regatul Ţărilor de Jos nu au incidenţă asupra prezentului litigiu.41În consecinţă, acest argument trebuie respins.<TI>Cu privire la fond</TI><TI>Cu privire la necesitatea de a se pronunţa asupra existenţei unui nou acord ca urmare a modificărilor aduse prin schimbul de note din luna octombrie 1992</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>42în opinia Comisiei, modificările aduse prin schimbul de note din luna octombrie 1992 au schimbat radical natura acordului din 1957, transformându-l într-un acord complet nou, de tip cer deschis, adică un acord care trebuia să respecte mai multe criterii definite de guvernul Statelor Unite, cum ar fi liberul acces la toate rutele, acordarea de drepturi nelimitate de rută şi de trafic, stabilirea preţurilor conform unui sistem numit de dublă dezaprobare pentru rutele aeriene între părţile la acord şi posibilitatea de code-sharing. Modificările menţionate ar fi avut ca efect crearea cadrului unei cooperări mai strânse între Statele Unite şi Regatul Ţărilor de Jos, din care derivă, pentru acesta din urmă, noi şi importante angajamente internaţionale. Aceste modificări ar face dovada unei renegocieri a acordului din 1957 în ansamblul său. într-o astfel de situaţie, statele membre ar fi împiedicate nu doar să îşi asume noi angajamente internaţionale, ci şi să menţină în vigoare astfel de angajamente dacă acestea încalcă dreptul comunitar.43Regatul Ţărilor de Jos nu recunoaşte că schimbul de note din luna octombrie 1992 constituie un nou acord. în opinia sa, acordul din 1957 a rămas intact. Prevederile care i-au fost adăugate ar consolida anumite elemente care figurau în acordul iniţial Adaptările din luna octombrie 1992 ar reprezenta rezultatul liberalizării iniţiate cu mulţi ani înainte în beneficiul companiilor aeriene din cele două ţări contractante. Acordul din 1957 ar fi cuprins încă înainte de 1992 elementele esenţiale ale unui acord de tip cer deschis, astfel încât schimbul de note din luna octombrie 1992 nu ar fi avut ca efect transformarea sa într-un nou acord de acest tip.44în opinia Regatului Ţărilor de Jos, acordul din 1957, fiind anterior datei de 1 ianuarie 1958, ar intra sub incidenţa articolului 307 primul paragraf CE, conform căruia tratatul nu aduce atingere obligaţiei statului membru vizat de a respecta drepturile care rezultă pentru statele terţe dintr-o convenţie încheiată înainte de intrarea în vigoare a Tratatului CEE. Aceeaşi ar fi situaţia în cazul legislaţiei secundare ulterioare: simpla existenţă a acestei legislaţii nu ar avea drept consecinţă să impună unui stat membru denunţarea angajamentelor asumate faţă de state terţe.<TI>Aprecierea Curţii</TI>45Trebuie constatat că acordul din 1957 nu conţinea, la origine, nicio prevedere referitoare la SIR. Schimbul de note din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992 a adăugat la acest acord o anexă referitoare la principiile nediscriminării şi concurenţei în cadrul SIR. Schimbul de note din luna octombrie 1992 nu a adus nicio modificare acestei anexe.46De asemenea, prevederile acordului din 1957 referitoare la tarifele aeriene, şi anume cele prevăzute la articolul 11 din respectivul acord, rezultă din schimbul de note din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992, fără ca schimbul de note din luna octombrie 1992 să conţină prevederi în această materie.47Este adevărat că, în cererea sa, Comisia recunoaşte că schimbul de note din luna octombrie 1992 nu a modificat prevederile referitoare la SIR şi la tarifele aeriene care figurau în acordul din 1957, astfel cum a fost modificat înainte de luna octombrie 1992.48De altfel, după cum a arătat avocatul general la punctul 136 din concluziile sale, schimbul de note din luna octombrie 1992 exprimă voinţa părţilor contractante de a modifica anumite prevederi, chiar dacă importante, ale acordului din 1957, iar nu de a înlocui acest acord.49Din dosar rezultă că modificările din luna octombrie 1992 aduse acordului din 1957 şi descrise la punctul 11 al prezentei hotărâri au avut ca efect liberalizarea totală a transportului aerian între Statele Unite şi Regatul Ţărilor de Jos, asigurând liberul acces la toate rutele dintre toate punctele situate în aceste două state, fără limită de capacitate şi de frecvenţă, fără restricţii în ceea ce priveşte punctele intermediare şi cele anterioare sau posterioare (behind, between and beyond rights) şi cu toate combinaţiile de aparate dorite (change of gauge). Această libertate totală a fost completată cu prevederi referitoare la posibilitatea companiilor aeriene vizate de a încheia acorduri de code sharing şi cu prevederi menite să stimuleze concurenţa.50Din cele arătate mai sus rezultă că modificările aduse în luna octombrie 1992 acordului din 1957 au avut ca efect crearea cadrului unei cooperări mai strânse între Statele Unite şi Regatul Ţărilor de Jos, din care derivă noi şi importante angajamente internaţionale pentru acesta din urmă.51Mai trebuie subliniat că modificările aduse în luna octombrie 1992 fac dovada unei renegocieri a acordului din 1957 în ansamblul său. Dacă anumite prevederi ale acestui acord nu au fost amendate în mod formal prin respectivele modificări sau nu au suferit decât schimbări minore de redactare, nu este mai puţin adevărat că angajamentele care derivă din aceste prevederi au fost confirmate cu ocazia acestei renegocieri. Or, într-o asemenea situaţie, statele membre sunt împiedicate nu doar să îşi asume noi angajamente internaţionale, ci şi să menţină în vigoare astfel de angajamente dacă acestea încalcă dreptul comunitar.52De altfel, trebuie considerat în mod clar că modificările aduse în luna octombrie 1992 acordului din 1957 în ansamblul său aduc atingere efectului anumitor prevederi care nu au fost formal amendate prin modificările respective sau care nu au fost amendate decât în mică măsură.53Rezultă de aici că totalitatea angajamentelor internaţionale puse în discuţie în prezenta acţiune trebuie analizate în lumina prevederilor de drept comunitar invocate de Comisie în susţinerea acestei acţiuni (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctele 36-42, Comisia/Suedia, punctele 34-40, Comisia/Finlanda, punctele 36-42, Comisia/Belgia, punctele 47-53, Comisia/Luxemburg, punctele 42-48, şi Comisia/Austria, punctele 46-52).54Rezultă din această analiză că argumentul guvernului olandez întemeiat pe articolul 307 primul paragraf CE nu este fondat<TI>Cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor întemeiată pe încălcarea competenţei externe a Comunităţii</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>55Comisia consideră că, de fiecare dată când, pentru punerea în aplicare a unei politici comune prevăzute de Tratatul CE, Comunitatea a adoptat dispoziţii prin care au fost introduse, indiferent de formă, reguli comune, statele membre nu mai au dreptul să îşi asume faţă de statele terţe obligaţii care aduc atingere acestor reguli sau care le modifică efectul în această privinţă, Comisia impută Regatului Ţărilor de Jos încălcarea competenţei externe exclusive a Comunităţii prin asumarea de angajamente faţă de Statele Unite privind, pe de o parte, tarifele aeriene practicate de operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite pe rutele intracomunitare şi, pe de altă parte, SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez.56în ceea ce priveşte tarifele aeriene, Comisia susţine în cererea sa că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 2409/92, Regatul Ţărilor de Jos nu îşi mai putea asuma singur şi nici menţine în vigoare angajamente internaţionale privind tarifele aeriene practicate de către operatorii de transport din state terţe pe rutele intracomunitare. Cu toate acestea, articolul 11 din acordul din 1957, astfel cum a fost modificat prin schimbul de note din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992 şi prin articolul 6 din protocolul din 1978 ar conţine un astfel de angajament în plus, cu ocazia realizării schimbului de note din luna octombrie 1992, Regatul Ţărilor de Jos ar fi menţinut această dispoziţie. Acest stat membru ar fi încălcat astfel competenţa externă exclusivă atribuită Comunităţii prin articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2409/92.57Referitor la SIR, Comisia afirmă că Regatul Ţărilor de Jos a menţinut anexa la acordul din 1957 conţinând principiile SIR cu ocazia renegocierii acestui acord în luna octombrie 1992. în acest mod, Regatul Ţărilor de Jos ar fi încălcat competenţa externă exclusivă pe care Comunitatea o are în temeiul Regulamentului nr. 2299/89.58Regatul Ţărilor de Jos susţine că, în stadiul actual de dezvoltare a dreptului, competenţa de a încheia acorduri bilaterale ar aparţine statelor membre atât timp cât Comisia nu a fost învestită cu un mandat expres. Situaţia ar fi diferită doar atunci când, prin obligaţii bilaterale ale unui stat membru, s-ar putea aduce atingere anumitor norme comune, ceea ce nu ar fi cazul în prezenta cauză.59Chiar dacă s-ar admite că, datorită adoptării unei reglementări interne comunitare, Comunitatea poate dobândi o competenţă externă exclusivă, o asemenea competenţă nu ar exista decât de la intrarea în vigoare a acestei reglementări, întrucât a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, Regulamentul nr. 2409/92 nu ar fi putut să afecteze Regatul Ţărilor de Jos în luna octombrie 1992.60În replica sa, Comisia invocă, prin analogie, hotărârea din 18 decembrie 1997, Inter-Environnement Wallonie (C-129/96, Rec, p. I-7411, punctul 45), în care Curtea a declarat că, pe durata termenului de transpunere a unei directive, statele membre trebuie să se abţină să adopte dispoziţii de natură să compromită în mod serios rezultatul prevăzut de această directivă. în această privinţă, Comisia arată că Parlamentul olandez a ratificat schimbul de note din luna octombrie 1992 la 26 aprilie 1993, adică după 1 ianuarie 1993, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 2409/92.61La acest argument, Regatul Ţărilor de Jos, susţinut în această privinţă de guvernul francez, răspunde că faptul de a pretinde pentru prima oară în cadrul replicii, astfel cum face Comisia, că o competenţă externă exclusivă a Comunităţii ia naştere în momentul adoptării Regulamentului nr. 2409/92, mai degrabă decât în momentul intrării sale în vigoare, constituie un motiv nou prin care se urmăreşte modificarea obiectului litigiului şi a cărui prezentare este interzisă de articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. în orice caz, hotărârea Inter-Environnement Wallonie, citată anterior, nu ar fi relevantă în speţă, pe de o parte, deoarece în prezenta cauză este vorba de un regulament, şi nu de o directivă şi, pe de altă parte, deoarece nicio prevedere a acordului din 1957 nu este de natură să compromită în mod serios realizarea rezultatului prevăzut de Regulamentul nr. 2409/92. în sfârşit, ratificarea schimbului de note din luna octombrie 1992 de către Parlamentul olandez ar fi lipsită de relevanţă, întrucât acest schimb de note se aplica deja din 14 octombrie 1992.<TI>Aprecierea Curţii</TI>62în primul rând, în ceea ce priveşte tarifele aeriene, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 2409/92, acesta din urmă nu se aplică tarifelor aeriene pentru transportul de pasageri şi de marfă percepute de operatorii de transport aerian necomunitari, această restricţie fiind totuşi formulată fără a aduce atingere alineatului (3) al aceluiaşi articol Conform alineatului (3) al articolului menţionat, numai operatorii de transport aerian comunitari sunt abilitaţi să introducă produse noi sau tarife inferioare celor existente pentru produse identice.63Din coroborarea acestor prevederi rezultă că Regulamentul nr. 2409/92 a interzis, în mod indirect, dar cert, operatorilor de transport aerian din state terţe care operează în Comunitate să introducă produse noi sau tarife inferioare celor existente pentru produse identice. Procedând astfel, legiuitorul comunitar a limitat libertatea acestor operatori de transport de a stabili tarifele atunci când asigură rute intracomunitare. în consecinţă, în măsura prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2409/92, Comunitatea a dobândit competenţa exclusivă de a-şi asuma faţă de statele terţe angajamentele privind această limitare a libertăţii operatorilor de transport necomunitari de stabilire a tarifelor.64Din cele de mai sus rezultă că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 2409/92, Regatul Ţărilor de Jos nu mai putea să îşi asume singur şi nici să menţină în vigoare, în pofida renegocierii acordului din 1957, angajamente internaţionale privind tarifele aeriene practicate de operatori de transport din state terţe pe rute intracomunitare.65Or, un angajament de acest tip rezultă de la articolul 11 al acordului din 1957, astfel cum a fost modificat prin schimbul de note din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992 şi prin articolul 6 din protocolul din 1978. Regatul Ţărilor de Jos a menţinut acest angajament în pofida renegocierii acordului din 1957, care a dus la schimbul de note din luna octombrie 1992. Procedând astfel, Regatul Ţărilor de Jos a încălcat, prin urmare, competenţa externă exclusivă a Comunităţii care rezultă de la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2409/92 (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctele 97-100, Comisia/Suedia, punctele 93-96, Comisia/Finlanda, punctele 98-101, Comisia/Belgia, punctele 110-113, Comisia/Luxemburg, punctele 103-106, Comisia/Austria, punctele 112-115, şi Comisia/Germania, punctele 123-126).66Această concluzie nu ar putea fi pusă sub semnul întrebării de argumentul guvernului olandez conform căruia schimbul de note din luna octombrie 1992 ar fi intervenit înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 2409/92. Într-adevăr, după cum a arătat avocatul general la punctele 153-158 din concluziile sale, chiar dacă respectivul schimb de note se aplica provizoriu de la 14 octombrie 1992, acordul dintre Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite nu a fost definitiv încheiat decât după ratificarea sa de către Parlamentul olandez, la 26 aprilie 1993. Or, această dată este ulterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 2409/92.67În al doilea rând, în ceea ce priveşte SIR, Comisia solicită Curţii să constate că Regatul Ţărilor de Jos nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 2299/89, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3089/93.68Regulamentul nr. 3089/93 a fost adoptat la 29 octombrie 1993 şi, în temeiul dispoziţiilor articolului 2 alineatul (1), a intrat în vigoare la 11 decembrie 1993.69Fie că este vorba de adoptarea sau de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat, aceste două date sunt ulterioare ratificării schimbului de note din luna octombrie 1992. Prin urmare, competenţa externă exclusivă a Comunităţii invocată de către Comisie nu putea rezulta din Regulamentul nr. 3089/93.70În consecinţă, obiecţia privind SIR trebuie analizată doar în funcţie de Regulamentul nr. 2299/89, fără a se ţine cont de Regulamentul nr. 3089/93.71De la articolele 1 şi 7 din Regulamentul nr. 2299/89 rezultă că, sub rezerva reciprocităţii, acest regulament se aplică şi resortisanţilor statelor terţe, atunci când aceştia propun spre utilizare sau utilizează un SIR pe teritoriul Comunităţii.72Prin intermediul regulamentului menţionat, Comunitatea a dobândit competenţa exclusivă de a-şi asuma faţă de statele terţe obligaţiile privind SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul său.73Nu se contestă faptul că, prin schimbul de note din 29 ianuarie şi din 13 martie 1992, Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite au adăugat la acordul din 1957 o anexă conţinând principiile care guvernează SIR şi, mai ales, SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez. Regatul Ţărilor de Jos a menţinut în vigoare această anexă în pofida renegocierii acordului din 1957, care a dus la schimbul de note din luna octombrie 1992. Procedând astfel, acest stat membru a încălcat competenţa externă exclusivă a Comunităţii care rezultă din Regulamentul nr. 2299/89 (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctele 102-104, Comisia/Suedia, punctele 98-100, Comisia/Finlanda, punctele 103-105, Comisia/Belgia, punctele 115-117, Comisia/Luxemburg, punctele 108-110, Comisia/Austria, punctele 117-119, şi Comisia/Germania, punctele 128-130).74Pe de altă parte, articolul 5 din tratat obligă statele membre să faciliteze Comunităţii îndeplinirea misiunii sale şi să se abţină de la orice măsuri susceptibile de a pune în pericol realizarea scopurilor Tratatului CE.75în domeniul relaţiilor externe, Curtea a hotărât că misiunea Comunităţii şi scopurile Tratatului CE ar fi compromise dacă statele membre ar putea să îşi asume angajamente internaţionale care conţin prevederi susceptibile să afecteze norme adoptate de Comunitate sau să aducă atingere efectului acestora.76Din consideraţiile de mai sus rezultă că, prin menţinerea în vigoare, în pofida renegocierii acordului din 1957, a unor angajamente internaţionale privind tarifele aeriene practicate pe rute intracomunitare de către operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite, precum şi SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez, Regatul Ţărilor de Jos nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 5 din tratat, precum şi în temeiul Regulamentelor nr. 2409/92 şi nr. 2299/89 (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctele 110-112, Comisia/Suedia, punctele 106-108, Comisia/Finlanda, punctele 111-113, Comisia/Belgia, punctele 124-126, Comisia/Luxemburg, punctele 116-118, Comisia/Austria, punctele 124-126, şi Comisia/Germania, punctele 135-137).<TI>Cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor întemeiata pe încălcarea articolului 52 din tratat</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>77Comisia susţine că, prin schimbul de note din luna octombrie 1992, articolul 4 din acordul din 1957 privind proprietatea şi controlul companiilor aeriene a fost în întregime înlocuit.78Comisia arată că, în temeiul acestui articol 4, astfel cum a fost modificat (denumit în continuare clauza referitoare la proprietatea şi controlul companiilor aeriene), companiile aeriene din statele membre, altele decât Regatul Ţărilor de Jos, pot oricând să fie excluse de la aplicarea acordului din 1957, deşi acest acord se aplică în mod automat companiilor aeriene olandeze. Companiile aeriene din aceste state membre ar face, prin urmare, obiectul unei discriminări, deoarece nu ar beneficia de regimul naţional în Ţările de Jos, aceasta cu încălcarea articolului 52 din tratat.79Guvernul olandez răspunde că, în mod contrar celor afirmate de Comisie, schimbul de note din luna octombrie 1992 nu înlocuieşte în întregime articolul 4 din acordul din 1957, ci se limitează la clarificarea anumitor termeni ai acestuia. Acest articol 4 ar fi rămas neschimbat pe fond. în această privinţă, schimbul de note din luna octombrie 1992 nu reprezintă un nou acord, iar acordul din 1957 ar fi protejat de articolul 307 primul paragraf CE.<TI>Aprecierea Curţii</TI>80Articolul 4 din acordul din 1957, în versiunea sa iniţială, prevedea:

Fiecare dintre părţile contractante îşi rezervă dreptul să refuze acordarea sau să retragă privilegiul de a exercita drepturile prevăzute la articolul 3 din prezentul acord uneia dintre companiile aeriene desemnate de către cealaltă parte contractantă, în toate cazurile în care consideră că nu s-a stabilit îndeajuns că o parte substanţială a proprietăţii şi controlul efectiv al acestei companii aeriene aparţin unor resortisanţi ai celeilalte părţi contractante [...]

81Schimbul de note din luna octombrie 1992 a modificat partea de început a acestui articol în felul următor, lăsând neschimbat restul articolului menţionat:

Fiecare dintre părţile contractante îşi rezervă dreptul să refuze acordarea, să suspende, să limiteze, să condiţioneze sau să retragă privilegiul de a exercita drepturile prevăzute de prezentul acord [...]

82Din cele de mai sus reiese în mod evident că articolul 4 din acordul din 1957 nu a fost înlocuit în întregime în temeiul schimbului de note din luna octombrie 1992, după cum susţine Comisia.83Cu toate acestea, trebuie reţinut că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 170 din concluziile sale, dacă, din punct de vedere formal, articolul 4 din acordul din 1957 a fost modificat în mică măsură prin schimbul de note din luna octombrie 1992, conţinutul şi întinderea sa au fost profund modificate prin acest schimb de note, care a avut în mod necesar o influenţă asupra domeniului de aplicare al acestui articol ca urmare a liberalizării totale a rutelor ce ţin de a cincea libertate în sensul articolului 1 din Acordul privind transportul aerian internaţional (Chicago, 7 decembrie 1944; 1953 UNTS 389).84Din cele de mai sus rezultă, pe de o parte, că dispoziţia referitoare la proprietate şi la controlul companiilor aeriene trebuie analizată în funcţie de prevederile dreptului comunitar invocate şi, pe de altă parte, că argumentul guvernului olandez întemeiat pe articolul 307 primul paragraf CE nu este fondat85În ceea ce priveşte aplicabilitatea articolului 52 din tratat, trebuie arătat că această dispoziţie se aplică în materia transportului aerian şi este aplicabilă în special companiilor aeriene stabilite într-un stat membru care prestează servicii de transport aerian între un stat membru şi un stat terţ86în speţă, clauza referitoare la proprietate şi la controlul companiilor aeriene permite, printre altele, Statelor Unite să refuze sau să retragă o concesiune sau o autorizaţie unei companii aeriene desemnate de Regatul Ţărilor de Jos, dar pentru care o parte substanţială a proprietăţii şi controlul efectiv nu aparţin acestui stat membru sau unor resortisanţi olandezi.87Nu există nicio îndoială că pot fi afectate de această clauză companiile aeriene stabilite în Ţările de Jos pentru care o parte substanţială a proprietăţii şi controlul efectiv aparţin fie unui stat membru, altul decât Regatul Ţărilor de Jos, fie unor resortisanţi ai unui asemenea stat membru (denumite în continuare companii aeriene comunitare).88în schimb, din modul în care este formulată clauza menţionată reiese că Statele Unite au, în principiu, obligaţia de a acorda concesiunile sau autorizaţiile cerute companiilor aeriene pentru care o parte substanţială a proprietăţii şi controlul efectiv aparţin Regatului Ţărilor de Jos sau unor resortisanţi olandezi (denumite în continuare companii aeriene olandeze).89Astfel cum rezultă din cele de mai sus, companiile aeriene comunitare pot fi oricând excluse de la beneficiul acordului din 1957, acest beneficiu fiind în schimb asigurat companiilor aeriene olandeze. în consecinţă, companiile aeriene comunitare suportă o discriminare care le împiedică să beneficieze de tratamentul naţional în statul membru gazdă, adică în Regatul Ţărilor de Jos.90Prin urmare, dispoziţia referitoare la proprietatea şi controlul companiilor aeriene este contrară articolului 52 din tratat (a se vedea în acest sens hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctele 122-124 şi 128-133, Comisia/Suedia, punctele 113-115 şi 119-124, Comisia/Finlanda, punctele 118-120 şi 124-129, Comisia/Belgia, punctele 131-133 şi 137-142, Comisia/Luxemburg, punctele 122-124 şi 128-133, Comisia/Austria, punctele 130-134 şi 138-143, şi Comisia/Germania, punctele 144-146 şi 150-156).91În aceste condiţii, neîndeplinirea obligaţiilor imputată Regatului Ţărilor de Jos în temeiul articolului menţionat apare ca fiind fondată.92Având în vedere totalitatea consideraţiilor de mai sus, trebuie constatat că, prin asumarea sau menţinerea în vigoare, în pofida renegocierii acordului din 1957, a unor angajamente internaţionale cu Statele Unite:

privind tarifele aeriene practicate de operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite pe rute intracomunitare;

privind SIR propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez şi

Regatul Ţărilor de Jos nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 5 şi 52 din tratat, precum şi în temeiul Regulamentelor nr. 2409/92 şi 2299/89.

<TI>Cu privire la cheltuielile de judecată</TI>93În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Ţărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Ţărilor de Jos a căzut în pretenţii, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.94Conform articolului 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară şi hotărăşte:

1)Prin asumarea sau menţinerea în vigoare, în pofida renegocierii acordului privind transportul aerian încheiat între Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite ale Americii la 3 aprilie 1957, a unor angajamente internaţionale cu Statele Unite ale Americii:

privind tarifele aeriene practicate de operatorii de transport desemnaţi de Statele Unite ale Americii pe rute intracomunitare;

privind sistemele informatizate de rezervare propuse spre utilizare sau utilizate pe teritoriul olandez şi

care recunosc Statelor Unite ale Americii dreptul de a revoca, de a suspenda sau de a limita drepturile de trafic în cazurile în care operatorii de transport aerian desemnaţi de Regatul Ţărilor de Jos nu se află în proprietatea acestuia din urmă sau a unor resortisanţi olandezi,

2)Obligă Regatul Ţărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată,3)Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături