European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/2262

9.10.2026

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/2262 AL CONSILIULUI

din 9 octombrie 2026

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2023/2147 privind măsuri restrictive având în vedere activitățile care subminează stabilitatea și tranziția politică în Sudan

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

având în vedere Regulamentul (UE) 2023/2147 al Consiliului din 9 octombrie 2023 privind măsuri restrictive având în vedere activitățile care subminează stabilitatea și tranziția politică în Sudan (1), în special articolul 13,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 9 octombrie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2023/2147.

(2)

Consiliul a reexaminat lista persoanelor fizice și juridice, a entităților sau a organismelor prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2023/2147. Pe baza respectivei reexaminări, rubricile referitoare la trei persoane incluse pe lista din anexa respectivă ar trebui să fie actualizate.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2023/2147 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) 2023/2147 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 9 octombrie 2026.

Pentru Consiliu

Președintele

S. HARRIS


(1)   JO L, 2023/2147, 11.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2147/oj.


ANEXĂ

În anexa I la Regulamentul (UE) 2023/2147, în secțiunea „A. Persoane fizice”, rubricile nr. 1, 5 și 11 se înlocuiesc cu următorul text:

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„1.

Mirghani Idriss SULEIMAN

Cetățenia: sudaneză

Sexul: masculin

Funcția: general-locotenent în cadrul forțelor armate sudaneze;

director general al Defense Industries System;

director al Agenției de producție a armatei sudaneze;

asistent pentru afacerile industriilor militare în cadrul forțelor armate sudaneze

Persoane fizice asociate: generalul Abdelfattah Al-Burhan, comandantul suprem al forțelor armate sudaneze

Entități asociate: Defense Industries System, SMT Engineering; forțele armate sudaneze

General-locotenentul Mirghani Idriss Suleiman este ofițer în cadrul forțelor armate sudaneze și director general al Defense Industries System (DIS), o întreprindere căreia i se aplică măsuri restrictive de Uniunea Europeană pentru sprijinirea unor acțiuni și politici care amenință pacea, stabilitatea și securitatea Sudanului. În 2026, a fost numit asistent pentru afacerile industriilor militare în cadrul forțelor armate sudaneze.

DIS este descrisă drept cea mai mare întreprindere din domeniul apărării din Sudan, generând venituri estimate de 2 000 000 000 USD prin intermediul a sute de filiale în diferite sectoare ale economiei Sudanului. DIS produce o serie de arme de calibru mic, arme convenționale, muniție și vehicule militare pentru forțele armate sudaneze.

În calitatea sa de director general al DIS, Mirghani Idriss Suleiman a efectuat numeroase deplasări împreună cu generalul Abdelfattah Al-Burhan, comandantul suprem al forțelor armate sudaneze, de la începutul războiului, pentru a consolida, se presupune, capacitățile acestora de a lupta împotriva forțelor de sprijin rapid pe mai multe fronturi în Khartoum, Darfur și Kordofan.

Prin urmare, Mirghani Idriss Suleiman oferă sprijin pentru acțiuni și politici care amenință pacea, stabilitatea sau securitatea Sudanului.

24.6.2024

5.

Mustafa Ibrahim ABDEL NABI MOHAMED

Cetățenia: sudaneză

Sexul: masculin

Funcția: director al Băncii al-Khaleej; acționar majoritar al Shield Protective Solutions Co. Ltd. (Sudan); director financiar al forțelor de sprijin rapid

Numărul pașaportului: B CH 4930920

Persoane fizice asociate: Musa Hamdan Dagalo Musa, fratele liderului forțelor de sprijin rapid, Mohamed Hamdan Dagalo

Entități asociate: Banca al-Khaleej; Shield Protective Solutions Co. Ltd. (Sudan)

Mustafa Ibrahim Abdel Nabi Mohamed este un fost înalt funcționar al Băncii Centrale Sudaneze, detașat din 2017 la forțele de sprijin rapid pentru a îndeplini funcția de director financiar, și pentru a le ajuta să gestioneze o rețea de întreprinderi și entități interpuse.

Un raport al Consiliului de experți al ONU privind sancțiunile în Darfur a menționat un fost înalt funcționar al Băncii Centrale Sudaneze, care este stabilit în Dubai și care a devenit consilier financiar al forțelor de sprijin rapid, fără a-l numi. Raportul explică, de asemenea, că Banca al-Khaleej a ajuns să aibă un rol esențial în finanțarea forțelor de sprijin rapid în 2019, când participația sa majoritară a fost achiziționată de persoane fizice și entități asociate cu forțele de sprijin rapid.

Relatările din mass-media și grupurile de reflecție au identificat persoana respectivă ca fiind Mustafa Ibrahim Abdel Nabi Mohamed. Este director al Băncii Al-Khaleej, o bancă sudaneză.

Peste 60 % dintre acțiunile Băncii Al-Khaleej sunt deținute de întreprinderi asociate familiei lui Mohammad Hamdan Dagalo (Hemedti), șeful forțelor de sprijin rapid.

Mustafa Ibrahim Abdel Nabi Mohamed este, de asemenea, acționarul majoritar al întreprinderii Shield Protective Solutions Co. Ltd. Celălalt acționar al respectivei întreprinderi este unul dintre frații Hemedti, Musa Hamdan Dagalo Musa, iar întreprinderea deține peste 14 % din participația la Banca al-Khaleej.

În 2026, este identificat ca făcând parte dintr-o rețea legată de conducerea forțelor de sprijin rapid, care a acumulat un vast portofoliu imobiliar în Dubai ca parte a unui «complex paramilitar-industrial» în expansiune în Africa și Orientul Mijlociu. În acest context, a achiziționat un apartament de lux în Burj Khalifa, un zgârie-nori din Dubai, demonstrând că beneficiază de pe urma conflictului din Sudan.

În calitatea sa de director financiar al forțelor de sprijin rapid, Mustafa Ibrahim Abdel Nabi Mohamed se angajează, direct sau indirect, în acțiuni sau politici care amenință pacea, stabilitatea sau securitatea Sudanului, oferă sprijin pentru acestea sau beneficiază de pe urma lor.

24.6.2024

11.

Abu Aqla Mohamed Ahmed KAIKAL

alias

Abu Aqla KEIKEL

Cetățenia: sudaneză

Sexul: masculin

Funcția: lider și comandant al Forțelor Scutului din Sudan, o miliție afiliată forțelor armate sudaneze

Entități asociate: forțele armate sudaneze

Abu Aqla Mohamed Ahmed Kaikal este un comandant militar sudanez care a activat în forțele de sprijin rapid în statul Gezira din Sudan înainte de a trece de partea forțelor armate sudaneze în octombrie 2024.

Din 2025, Abu Aqla Mohammed Kaikal este liderul și comandantul Forțelor Scutului din Sudan, o grupare armată care luptă alături de forțele armate sudaneze. La 12 decembrie 2025, a apărut într-un material video în care amenința civili care încercau să fugă din orașul El Obeid din statul Kordofanul de Nord, aflat sub asediul forțelor de sprijin rapid. În materialul video, el este auzit avertizând că civilii care ar încercat să părăsească orașul vor fi împușcați.

Forțele Scutului din Sudan au jucat un rol major în luptele din statul Gezira și din districtul Nilul de Est, din zona Khartoum. La 10 ianuarie 2025, Forțele Scutului din Sudan au vizat în mod intenționat civili și proprietățile acestora în cursul unui atac.

Prin urmare, Abu Aqla Mohamed Ahmed Kaikal este responsabil de acțiuni și politici care amenință pacea, stabilitatea și securitatea Sudanului. În plus, este responsabil de conducerea unor acte în Sudan care constituie încălcări grave ale drepturilor omului, precum și de obstrucționarea furnizării de asistență umanitară în Sudan, a accesului la aceasta sau a distribuției acesteia.

18.7.2025”.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/2262/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)