I.

Introducere

1.

Domnul Issam Abdelmouine este un mândru suporter al FC Barcelona și un „socio” (membru) al acestui club de fotbal. Împreună cu Penya Barça Lyon: Plus que des supporters (denumită în continuare „PBL”), o asociație franceză a suporterilor de fotbal care susțin FC Barcelona, acesta a depus o plângere la Comisia Europeană pentru a invoca un ajutor de stat ilegal din partea Franței sub forma neaplicării anumitor norme de fairplay financiar ale Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (denumită în continuare „UEFA”). El a susținut că această neaplicare ar fi permis Paris Saint‑Germain FC să semneze un contract cu domnul Lionel Messi, jucător de fotbal de la FC Barcelona.

2.

Comisia a răspuns la plângerea menționată printr‑o scrisoare în care a arătat că această corespondență nu putea fi calificată drept o „plângere oficială” ( 2 ), întrucât domnul Abdelmouine nu avea calitatea de „parte interesată” în sensul Regulamentului de procedură ( 3 ).

3.

În Hotărârea din 8 februarie 2023, PBL și WA/Comisia (T‑538/21, nepublicată, EU:T:2023:53) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), pronunțată în urma procedurii de anulare inițiate împotriva scrisorii respective, Tribunalul a confirmat poziția Comisiei potrivit căreia domnul Abdelmouine nu putea fi considerat „parte interesată” în sensul Regulamentului de procedură.

4.

În prezentul recurs, Curtea de Justiție are sarcina de a clarifica cerințele care stau la baza noțiunii de „parte interesată” în cadrul procedurii de plângere în materia ajutoarelor de stat.

II.

Istoricul cauzei

A.

Plângerea adresată Comisiei și scrisoarea în litigiu

5.

Situația de fapt și cadrul juridic relevant pentru prezentul recurs pot fi rezumate după cum urmează.

6.

La 8 august 2021, FC Barcelona a anunțat plecarea domnului Lionel Messi la Paris Saint‑Germain FC.

7.

În aceeași zi, domnul Abdelmouine a depus o plângere la Comisie cu privire la existența unui ajutor de stat pretins ilegal acordat Paris Saint‑Germain FC de către Ligue de Football Professionnel (Liga de Fotbal Profesionist franceză) și de către autoritatea administrativă de supraveghere a acesteia, sub forma unei suspendări temporare a aplicării de către Fédération Française de Football (Federația Franceză de Fotbal) a Regulamentului UEFA de licențiere a cluburilor și de fairplay financiar ( 4 ).

8.

Potrivit domnului Abdelmouine, această decizie de neaplicare a determinat o denaturare a normelor impuse de organismele din domeniul fotbalului profesionist din Spania și Franța, ceea ce a afectat concurența și a permis Paris Saint‑Germain FC să îl recruteze pe domnul Lionel Messi.

9.

Printr‑o scrisoare din 1 septembrie 2021 (denumită în continuare „decizia atacată”) ( 5 ), Comisia a răspuns plângerii domnului Abdelmouine.

10.

În partea relevantă, decizia atacată are următorul cuprins:

B.

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

11.

Prin cererea din 2 septembrie 2021, PBL și domnul Abdelmouine (denumiți în continuare, împreună, „recurenții”) au introdus la Tribunal o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE.

12.

Prin acțiunea menționată, aceste părți au solicitat anularea deciziei atacate și obligarea Comisiei, printre altele, la inițierea unei investigații împotriva Franței pentru ajutor de stat ilegal în favoarea Paris Saint‑Germain FC în cadrul competițiilor sale naționale și europene ( 6 ).

13.

Singurul motiv invocat în primă instanță era întemeiat pe încălcarea articolului 1 litera (h) din Regulamentul de procedură. De asemenea, potrivit recurenților, Comisia a asimilat în mod eronat calitatea de acționar cu cea de „socio” și a ajuns astfel la o interpretare incorectă a noțiunii de „parte interesată” ( 7 ).

14.

În hotărârea atacată, Tribunalul, în primul rând, a declarat acțiunea în anulare ca fiind inadmisibilă în măsura în care a fost introdusă de PBL, dat fiind că nu exista nicio dovadă că plângerea a fost depusă și în numele acestei părți ( 8 ).

15.

În al doilea rând, Tribunalul a analizat cele patru tipuri de interese invocate de domnul Abdelmouine, și anume (i) interesul patrimonial direct legat de situația financiară a FC Barcelona, (ii) interesul întemeiat pe valorile fotbalului și pe apărarea sportului, (iii) consecința unei concurențe denaturate asupra modului de organizare a FC Barcelona și (iv) interesul privind menținerea drepturilor de care beneficiază „socios” în cazul modificării statutului sau a structurii FC Barcelona.

16.

Instanța respectivă a concluzionat că niciunul dintre interesele invocate de domnul Abdelmouine în susținerea calității sale de „persoană interesată”, în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul de procedură, nu poate conduce la anularea deciziei atacate ( 9 ).

17.

În al treilea rând, Tribunalul a declarat inoperant argumentul domnului Abdelmouine potrivit căruia calitatea sa de „socio” nu poate fi asimilată cu cea de acționar al unei societăți. Acesta a arătat că analogia făcută de Comisie în decizia atacată era accesorie față de aprecierea acesteia din urmă potrivit căreia domnul Abdelmouine nu era o „persoană interesată” ( 10 ).

18.

În lumina concluziilor de mai sus, Tribunalul a respins acțiunea în anulare și a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată.

III.

Procedura în fața Curții de Justiție

19.

Prin recursul introdus la 11 aprilie 2023, recurenții solicită Curții anularea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea concluziilor prezentate în primă instanță în forma lor finală..

20.

În memoriul în răspuns, depus la 14 iulie 2023, Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

IV.

Analiză

21.

Prin decizia atacată, Comisia l‑a informat pe domnul Abdelmouine că plângerea sa nu putea fi calificată drept plângere „oficială” în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Potrivit Comisiei, motivul este că domnul Abdelmouine nu avea calitatea de „persoană interesată”, astfel cum este definită la articolul 1 litera (h) din acest regulament. Totuși, în decizia atacată se arată totodată că informațiile furnizate de domnul Abdelmouine ar fi înregistrate ca „informații generale referitoare la piață” ( 11 ).

22.

Comisia nu a explicat consecințele care ar decurge din refuzul de a considera scrisoarea sa ca fiind o plângere „oficială”, ci ca „informații generale referitoare la piață”. De asemenea, decizia atacată nu conține nicio precizare cu privire la aspectul dacă Comisia apreciază că există un ajutor de stat (ilegal) sau dacă intenționează să deschidă procedura formală de investigare.

23.

Prin acțiunea în anulare, recurenții contestă astfel în esență refuzul Comisiei de a‑l califica pe domnul Abdelmouine drept „parte interesată”.

24.

În opinia noastră, această contestație ridică două întrebări. În primul rând, ce consecințe are acest refuz pentru domnul Abdelmouine? În al doilea rând, i s‑a refuzat în mod eronat domnului Abdelmouine calitatea de „parte interesată”?

25.

Vom aborda aceste întrebări succesiv. În acest scop, vom expune mai întâi pe scurt drepturile procedurale recunoscute „persoanelor interesate” și cele acordate persoanelor care nu au această calitate (A). Vom examina apoi condițiile pentru obținerea calității de „persoană interesată”, astfel cum este definită la articolul 1 litera (h) din Regulamentul de procedură (B). În cele din urmă, vom analiza aspectul dacă Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când i‑a refuzat domnului Abdelmouine calitatea de „persoană interesată” (C).

A.

Drepturile procedurale ale „părților interesate” și ale altor persoane

26.

Obligația Comisiei de a examina ajutoarele care pot aduce atingere concurenței efective și nedenaturate între întreprinderi (și statele membre) pe piața internă decurge în mod direct din tratate.

27.

Prin urmare, atunci când primește informații care indică o eventuală încălcare a articolului 107 TFUE, Comisia este obligată, în temeiul articolului 108 alineatul (3), să examineze informațiile respective și să decidă dacă acestea impun o acțiune suplimentară, inclusiv deschiderea procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE ( 12 ).

28.

Această obligație există independent de aspectul dacă victima unei concurențe denaturate pe piața internă este cea care aduce anumite informații în atenția Comisiei sau o persoană care se poate considera că are motive de preocupare de ordin mai „comun” sau „general” în ceea ce privește acordarea unui ajutor pretins ilegal.

29.

În același timp, articolul 108 TFUE acordă Comisiei competența exclusivă de a supraveghea punerea în aplicare corespunzătoare a normelor privind ajutoarele de stat și prevede că aceasta exercită rolul respectiv „împreună cu statele membre”.

30.

Acest lucru a determinat Curtea să concluzioneze că procedura de control al ajutoarelor de stat implică în esență numai Comisia și statele membre: investigația privind acordarea unui ajutor este inițiată împotriva statului și adresată acestuia, iar nu împotriva beneficiarului ajutorului respectiv sau a altor părți pe care le afectează ( 13 ).

31.

Astfel, în principiu, terții sunt excluși de la procedura de control al ajutoarelor de stat, în special de la faza sa preliminară, înainte de adoptarea unei decizii cu privire la aspectul dacă trebuie să se inițieze o investigație în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE.

32.

Excluderea menționată implică faptul că nici beneficiarul unei măsuri de ajutor, nici o altă entitate afectată de aceasta nu pot fi considerați ca având vreun rol în faza preliminară a procedurii de examinare a ajutoarelor în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE ( 14 ).

33.

Terții au fost considerați ca având anumite drepturi procedurale numai la nivelul procedurii formale de investigare, inițiate în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE. Întrucât această fază a procedurii este „menită să permită Comisiei să dețină informații complete cu privire la toate datele cauzei”, instituția respectivă este obligată să ofere oricărei părți „interesate” posibilitatea de a prezenta observații ( 15 ).

34.

Totuși, în pofida obligației care revine Comisiei în temeiul tratatului de a investiga orice eventual caz de ajutor ilegal, părțile interesate nu dispuneau de niciun drept procedural în faza preliminară.

35.

Abia în anul 1998, după pronunțarea Hotărârii Comisia/Sytraval și Brink’s France, au fost acordate terților pentru prima dată anumite drepturi procedurale în afara cadrului procedurii formale de investigare ( 16 ).

36.

Această hotărâre a constituit totodată inițiativa, în cursul procedurii legislative în urma căreia a fost adoptat Regulamentul nr. 659/1999 ( 17 ) (care a precedat Regulamentului de procedură) ( 18 ), de a se atribui în mod oficial părților respective dreptul specific de a depune o plângere la Comisie „pentru a o informa [pe aceasta din urmă] cu privire la orice presupus ajutor ilegal” ( 19 ).

37.

Acest drept la plângere este însoțit de anumite drepturi procedurale acordate de Regulamentul de procedură în etapa preliminară a procedurii.

38.

De exemplu, atunci când se depune o plângere, articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură impune Comisiei să comunice cu autorul plângerii. Această cerință implică faptul că, în cazul în care apreciază, pe baza informațiilor furnizate în plângere, că nu există prima facie motive suficiente pentru deschiderea procedurii formale de investigare, Comisia are obligația de a informa partea interesată despre decizia respectivă. După comunicarea poziției sale, Comisia trebuie să acorde totodată părții interesate un termen pentru a răspunde și, eventual, a contribui cu informații suplimentare. În sfârșit, Comisia este obligată să trimită „părții interesate” o copie a deciziei adoptate în orice dosar legat de subiectul plângerii.

39.

Aceste drepturi au fost consolidate ulterior în jurisprudență.

40.

Astfel, în special atunci când Comisia decide să nu inițieze procedura formală de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE întrucât apreciază că măsura aflată la originea plângerii nu constituie un ajutor incompatibil cu piața internă sau întrucât ajutorul este considerat ca fiind justificat, autorului plângerii i s‑a recunoscut calitatea procesuală activă pentru a contesta, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, decizia rezultată. Curtea a considerat că această posibilitate de a introduce o acțiune este justificată având în vedere drepturile procedurale de care ar fi beneficiat un terț în cazul deschiderii procedurii formale ( 20 ).

41.

Regulamentul de procedură deschide astfel o cale procedurală care permite terților să comunice cu Comisia, cel puțin într‑o anumită măsură, înainte de deschiderea procedurii formale în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE ( 21 ).

42.

Totuși, Regulamentul de procedură nu acordă drepturi procedurale niciunui terț care transmite Comisiei informații privind un presupus ajutor de stat. Dimpotrivă, Regulamentul de procedură face distincție în mod intrinsec între „părțile interesate” și (ceea ce vom numi) „alți informatori”.

43.

Potrivit articolului 12 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură, Comisia poate, din proprie inițiativă, să examineze informații provenind din orice sursă cu privire la un ajutor presupus ilegal. În schimb, al doilea paragraf al acestei dispoziții prevede că Comisia examinează, fără întârzieri nejustificate, orice plângere depusă de „orice parte interesată”, dacă plângerea respectivă este depusă în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură ( 22 ).

44.

Articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură rezervă dreptul de a înainta o plângere „părților interesate”.

45.

Mai precis, acest articol prevede că „[o]rice parte interesată poate înainta o plângere Comisiei pentru a o informa cu privire la orice presupus ajutor ilegal, precum și la orice presupusă utilizare abuzivă a unui ajutor. În acest scop, partea interesată completează în mod corespunzător un formular stabilit printr‑o dispoziție de punere în aplicare […] și furnizează toate informațiile obligatorii solicitate în acesta“ ( 23 ).

46.

Articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede în consecință două cerințe practice pentru depunerea unei plângeri la Comisie: (i) necesitatea de avea calitatea de „parte interesată” și (ii) necesitatea de a completa un formular standard, alături de furnizarea anumitor informații pentru a demonstra existența „prima facie” a unui ajutor ilegal sau utilizarea abuzivă a unui ajutor ( 24 ).

47.

Astfel, noțiunea de „parte interesată” acordă acestui tip de informator anumite drepturi procedurale de care „alți informatori” nu beneficiază.

48.

Rezultatul este următorul: prin faptul că i‑a refuzat domnului Abdelmouine calitatea de „parte interesată” în sensul Regulamentului de procedură, Comisia l‑a privat totodată de drepturile procedurale prevăzute de regulamentul respectiv, chiar dacă acest lucru nu exonerează Comisia de obligația sa de a investiga informațiile furnizate cu privire la presupusul ajutor de stat.

B.

Ce înseamnă parte interesată?

49.

Definiția noțiunii de „persoană interesată” este prevăzută la articolul 1 litera (h) din Regulamentul de procedură.

50.

Dispoziția respectivă, care menține modul de redactare a Regulamentului nr. 659/1999, codifică jurisprudența Curții referitoare la noțiunea de „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE ( 25 ).

51.

Aceasta prevede că „persoană interesată” este „orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale“.

52.

Curtea a admis că, deși definiția menționată include în mod cert întreprinderile concurente ale beneficiarului ajutorului ( 26 ), modul său de redactare este de așa natură încât poate acoperi „un număr nedeterminat de destinatari” ( 27 ).

53.

Criteriul de calificare care limitează această listă teoretic deschisă de persoane este aspectul dacă „interesele [persoanei respective] pot fi afectate de acordarea unui ajutor” ( 28 ).

54.

Întrucât prezenta cauză privește o persoană care nu este o întreprindere concurentă cu întreprinderea căreia se susține că i s‑a acordat ajutorul, sensul noțiunilor de „interes” și de „afectare” de la articolul 1 litera (h) din Regulamentul de procedură este cel relevant pentru a răspunde la întrebarea dacă domnul Abdelmouine are calitatea de „parte interesată”.

1.

O problemă de interes

55.

Care sunt interesele de natură să confere unei persoane fizice sau juridice calitatea de „persoană interesată”? Regulamentul de procedură nu conține nicio referire în această privință.

56.

Pe o linie jurisprudențială, Tribunalul a adoptat poziția potrivit căreia o persoană care are un „interes pur general sau indirect” legat de o anumită măsură de ajutor nu poate avea calitatea de „parte interesată” ( 29 ). Această linie jurisprudențială nu explică ce se înțelege prin interese „pur generale”. Totuși, ea pare să se inspire din jurisprudența referitoare la afectarea individuală în sensul articolului 263 al patrulea paragraf din TFUE ( 30 ). În opinia noastră, această abordare este incorectă.

57.

Noțiunea de „interes”, în măsura în care este legată de calitatea de „parte interesată” în procedura privind ajutoarele de stat, este distinctă de capacitatea părții respective de a contesta o decizie a Comisiei, pe care o dobândește în cadrul procedurii formale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE. Pentru a putea contesta o asemenea decizie, „partea interesată” trebuie să demonstreze că este afectată direct și individual – această capacitate nu decurge în mod direct din calificarea sa drept „parte interesată” în sensul Regulamentului de procedură ( 31 ).

58.

Afectarea directă și individuală este prezumată numai dacă partea interesată intenționează să conteste o decizie de a nu se deschide procedura formală (a se vedea punctul 40 din prezentele concluzii).

59.

Pe o altă linie jurisprudențială, Tribunalul nu condiționează calitatea de „parte interesată” de existența unui caracter personal, iar nu general al unui anumit interes ( 32 ).

60.

Considerăm că această abordare este mai conformă cu finalitatea calității de „parte interesată” în procedura privind ajutoarele de stat.

61.

Procedura de plângere este, după cum prevede însuși Regulamentul de procedură, „o sursă esențială de informații în vederea detectării încălcărilor normelor Uniunii în domeniul ajutoarelor de stat” ( 33 ).

62.

În această privință, nu trebuie să conteze ce fel de interes subiectiv l‑a determinat pe autorul plângerii să se adreseze Comisiei pentru a susține existența unui ajutor ilegal ( 34 ).

63.

Informațiile pe care Comisia le primește de la părțile interesate îi permit să descopere eventual și să investigheze dacă o măsură de ajutor generează efecte dăunătoare asupra pieței interne. Prin urmare, chiar și atunci când interesele autorului plângerii nu sunt în concordanță, de exemplu, cu interesele beneficiarului ajutorului sau chiar dacă ele nu sunt deloc interese economice, ceea ce contează este interesul public, comun tuturor subiectelor de drept al Uniunii, a cărui supraveghere este încredințată Comisiei, de a interzice orice ajutor care nu respectă condițiile de concurență pe piața internă.

64.

Această abordare deschisă a întinderii noțiunii de „interese” care sunt vizate de Regulamentul de procedură se reflectă cel mai clar în Hotărârea Curții în cauza Ja zum Nürburgring/Comisia ( 35 ).

65.

În hotărârea respectivă, Curtea a arătat că interesul unei „asociați[i] care apără interesele întregului sport automobilistic german în raport cu circuitul Nürburgring […] [al cărei] obiectiv[…] central este de a garanta exploatarea acestui circuit în condiții economice orientate spre interesul general de a se asigura accesul la acesta și sportivilor amatori” ( 36 ) este suficient pentru a fi îndeplinit criteriul privind „interesul”.

66.

Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a considera că interesul de a menține o anumită structură organizațională și funcțională a organizațiilor sportive sau chiar interesul mai larg de a asigura echitatea într‑un anumit sport nu ar putea fi luat în considerare ca un interes suficient pentru a califica o parte drept „parte interesată”, în sensul Regulamentului de procedură.

67.

Rezultă că problema stabilirii intereselor care pot fi afectate este destul de simplă: orice interes poate fi protejat prin depunerea unei plângeri împotriva acordării unui ajutor care poate avea un efect asupra condițiilor de concurență de pe piața internă.

68.

Totuși, întrucât calitatea de „parte interesată” conferă anumite drepturi unei părți și ținând seama de faptul că Regulamentul de procedură nu a urmărit să acorde asemenea drepturi tuturor, ci a urmărit să le limiteze la o anumită categorie de persoane, cercul de persoane care pot invoca această calitate trebuie în mod necesar să fie limitat.

69.

După cum vom arăta, adevăratul element de filtrare nu este tipul de interes în discuție, ci mai degrabă cerința ca acest interes să fie afectat. Altfel spus, întrebarea este dacă se poate demonstra existența unei legături de cauzalitate între efectele asupra interesului (intereselor) persoanei fizice sau juridice și măsura de ajutor în cauză.

2.

O problemă de afectare

70.

Articolul 1 litera (h) din Regulamentul de procedură condiționează calitatea de „persoană interesată” de posibilitatea ca interesele persoanei respective să fie afectate de acordarea ajutorului.

71.

În mod tradițional, jurisprudența a interpretat această cerință în sensul că impune ca măsura de ajutor în cauză să poată avea un efect „concret” asupra situației persoanei fizice sau juridice în discuție sau a persoanelor pe care le reprezintă ( 37 ).

72.

În opinia noastră, acești termeni nu sunt decât sinonimi ai cerinței privind existența unei legături de cauzalitate între măsura de ajutor în discuție și efectele invocate.

73.

Utilizarea cuvântului „de” la articolul 1 litera (h) din Regulamentul de procedură sugerează că persoana care urmărește să revendice calitatea de „persoană interesată” trebuie să dovedească faptul că efectul dăunător asupra interesului în cauză rezultă în mod cert din măsura specifică pe care o contestă ( 38 ).

74.

În plus, ținând seama de utilizarea formei verbale „pot fi” în textul acestei dispoziții, calitatea de „persoană interesată” nu depinde de aspectul dacă interesele persoanei respective sunt afectate efectiv, ci include și cazul unui efect potențial care poate decurge din măsura de ajutor în discuție ( 39 ).

75.

Totuși, în practică, acest tip de atribuire potențială poate fi dificil de stabilit cu orice grad de certitudine. O multitudine de măsuri (dintre care unele cu caracter normativ) sau de efecte (care își au originea în măsuri sau acte în amonte/în aval) sunt de natură să genereze consecințe negative pentru entitatea în cauză.

76.

În aceste condiții, sugerăm ca atribuirea certă menționată mai sus să fie completată cu o apreciere privind atribuirea negativă.

77.

Aceasta înseamnă că Comisia trebuie să aprecieze dacă măsura care face obiectul plângerii rămâne la originea pretinselor efecte negative, chiar și atunci când se elimină orice efecte care, în realitate, decurg din alte surse posibile ( 40 ).

78.

În opinia noastră, jurisprudența admite deja (în mod implicit) acest tip de abordare ( 41 ).

79.

De exemplu, în Hotărârea Solar Ileias Bompaina/Comisia, Curtea a constatat că un producător de energie electrică din surse de energie regenerabilă, despre care s‑a admis că a fost afectat negativ de o măsură destinată să reducă tarifele de răscumpărare pentru asemenea producători ( 42 ), nu a putut să stabilească o corelație suficientă între aceste efecte și un pretins ajutor acordat furnizorilor de energie electrică, care nu erau afectați de reducerea respectivă și, prin urmare, ar fi beneficiat de o poziție concurențială mai favorabilă ( 43 ).

80.

În mod similar, în recenta Ordonanță CAPA și alții/Comisia, Curtea s‑a confruntat cu pretențiile unei cooperative de pescari care susținea că ajutorul (pentru funcționare) acordat parcurilor eoliene offshore a avut ca efect prejudicierea activităților de pescuit ale membrilor săi. În urma aprecierii Tribunalului, Curtea de Justiție a statuat că (eventualele) efecte invocate asupra activităților de pescuit ale recurentei ( 44 ) nu erau imputabile ajutorului în discuție, ci au fost generate de deciziile adoptate de autoritățile franceze pentru reglementarea activităților de transport maritim și de pescuit în apropierea acestor zone cu parcuri eoliene ( 45 ).

81.

În consecință, considerăm că dreptul de a înainta o plângere, astfel cum este prevăzut la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, precum și drepturile procedurale care decurg din acesta sunt subordonate cerinței ca autorul plângerii să demonstreze că efectele (negative) invocate decurg din măsura de ajutor în discuție.

82.

Atunci când acest lucru nu poate fi demonstrat de persoana fizică sau juridică în cauză, partea respectivă nu se poate prevala nici de procedura și de drepturile prevăzute și care sunt aferente calității de „parte interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul de procedură.

C.

Calitatea recurentului

83.

În cadrul recursului, competența Curții este limitată la aprecierea cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe ( 46 ).

84.

În prezenta cauză, plângerea domnului Abdelmouine are ca obiect doar concluzia Comisiei potrivit căreia acesta nu este „parte interesată” în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură și, prin urmare, nu poate să înainteze o plângere în temeiul regulamentului menționat pentru pretinsul ajutor de stat acordat de Franța în favoarea Paris Saint‑Germain FC ( 47 ).

85.

Comisia a efectuat o apreciere eronată? Pe scurt, răspunsul la această întrebare este negativ. În consecință, considerăm că hotărârea Tribunalului nu trebuie să fie infirmată.

86.

Considerăm totuși că argumentația care stă la baza acestei hotărâri ar trebui înlocuită, în parte, în ceea ce privește criteriul juridic aplicabil pentru clarificarea caracterul deschis al jurisprudenței pentru orice tip de interes, limitat numai de necesitatea existenței unei legături de cauzalitate între efectele asupra intereselor persoanei fizice sau juridice și măsura de ajutor respectivă.

87.

În hotărârea atacată, Tribunalul a respins cele patru elemente pe baza cărora domnul Abdelmouine a încercat să demonstreze afectarea intereselor sale prin măsura de ajutor în discuție ( 48 ).

88.

Elementele invocate de acesta sunt: (i) interesul patrimonial direct legat de situația financiară a FC Barcelona, care ar putea conduce la angajarea răspunderii sale financiare și a celorlalți „socios” în cazul falimentului acestui club ( 49 ), (ii) interesul întemeiat pe valorile fotbalului și apărarea sportului ca bun comun ( 50 ), (iii) consecința denaturării concurenței asupra formei de organizare a FC Barcelona, dreptul său moral ca „socio” și crearea unei incertitudini juridice și economice pentru sine însuși și ceilalți „socios”, care constituie o restricționare a libertății de asociere ( 51 ), și (iv) interesul legat de menținerea drepturilor acestor „socios”, care ar fi amenințate în cazul unei modificări a statutului sau a structurii FC Barcelona în societate pe acțiuni ( 52 ).

89.

În mod separat, Tribunalul a respins argumentul potrivit căruia interesele domnului Abdelmouine nu puteau fi asimilate cu cele ale unui acționar pentru motivul că partea relevantă din decizia atacată constituia o motivare accesorie care nu permitea infirmarea concluziei principale potrivit căreia acesta nu îndeplinea condițiile pentru a fi calificat drept „parte interesată” ( 53 ).

90.

Deși domnul Abdelmouine nu face referire în mod special la punctele relevante din hotărârea atacată ( 54 ), apreciem că acesta contestă concluzia Tribunalului cu privire la toate punctele de mai sus.

91.

Totuși, contrar celor susținute în esență de domnul Abdelmouine, în hotărârea atacată, Tribunalul nu a exclus posibilitatea ca, în calitatea sa de „socio”, domnul Abdelmouine să se poată prevala de interesele care îi sunt recunoscute prin statutul FC Barcelona sau de orice alte interese asumate în mod subiectiv de acesta ( 55 ).

92.

După cum am arătat, orice interes – personal sau general – poate intra în sfera noțiunii de „persoană interesată”, dacă aceste interese ar putea fi afectate prin acordarea ajutorului. Aceasta include în egală măsură interesul asumat al domnului Abdelmouine în calitate de „socio” în ceea ce privește politicile de transfer ale FC Barcelona și interesul său mai general referitor la egalitatea condițiilor de concurență în fotbal în general.

93.

Problema este dacă domnul Abdelmouine a putut demonstra, pe baza probelor prezentate la Tribunal, că interesele menționate ar putea fi afectate de acordarea (pretinsului) ajutor în discuție.

94.

Tribunalul a considerat că răspunsul este negativ. În hotărârea atacată, acesta a respins cererile domnului Abdelmouine fie ca inadmisibile, fie ca nefondate, pentru motivul că: (i) nu a demonstrat că articolele relevante din Statutul FC Barcelona îi acordau drepturile care, potrivit afirmațiilor sale, ar fi afectate de acordarea ajutorului ( 56 ), (ii) nu a putut dovedi legătura dintre pretinsa afectare a interesului său și acordarea ajutorului ( 57 ) și (iii) explicațiile sale nu au fost suficient de clare cu privire la modul în care au fost afectate pretinsele sale interese ( 58 ).

95.

Întrucât domnul Abdelmouine nu invocă o denaturare a elementelor de probă referitoare la aceste aspecte, concluzia respectivă nu poate fi verificată de Curte.

96.

În lumina considerațiilor de mai sus, este lipsit de relevanță aspectul dacă poziția domnului Abdelmouine poate sau nu poate fi asimilată cu cea de acționar al unei societăți pe acțiuni: chiar dacă critica adusă hotărârii atacate ar fi admisă în această privință, aceasta nu este de natură să îi atribuie calitatea de „parte interesată” în sensul Regulamentului de procedură ( 59 ).

97.

Tribunalul nu a săvârșit așadar o eroare atunci când a concluzionat că domnul Abdelmouine nu este o „parte interesată” în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

98.

În consecință, propunem Curții să respingă ca nefondate al treilea și al patrulea motiv de recurs al domnului Abdelmouine, să confirme hotărârea atacată și să înlocuiască parțial motivarea Tribunalului.

V.

Concluzie

99.

Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să respingă al treilea și al patrulea motiv de recurs ca nefondate.