|
3.6.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 219/2 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.10741 – HG / EFMS / TA / IFS)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2022/C 219/02)
1.
La data de 30 mai 2022, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Hg Capital LLP („Hg”, Regatul Unit); |
|
— |
TA Associates Management LP („TA”, Statele Unite); |
|
— |
EQT Fund Management S.à r.l („EFMS”, Luxemburg); |
|
— |
Impala Bidco S.à r.l. („IFS”, Luxemburg), controlată în prezent de EFMS și TA. |
Hg, TA și EFMS vor dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii IFS.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
Hg este un investitor specializat în capital privat, care urmărește dezvoltarea unor întreprinderi durabile în domeniul programelor informatice și al serviciilor. Hg se axează pe investiții în Europa, Regatul Unit și Statele Unite și are birouri de investiții la Londra, München și New York. |
|
— |
EFMS administrează fonduri de investiții alternative ale EQT VIII și EQT IX, fonduri de investiții private care fac parte din grupul de fonduri de investiții EQT( („EQT”). EQT este o organizație de investiții la nivel mondial axată pe obiective, care pune accentul pe strategii de proprietate activă. |
|
— |
TA este o firmă de investiții în societăți necotate axată pe sectoare specifice din domeniul tehnologiei, al asistenței medicale, al serviciilor financiare, al serviciilor pentru consumatori și al serviciilor pentru întreprinderi din America de Nord, Europa și Asia. |
|
— |
În prezent, IFS este o societate de portofoliu a EFMS și TA și dezvoltă programe informatice pentru întreprinderi care își desfășoară activitatea în mai multe ramuri ale industriei, care se ocupă cu producția și distribuția de bunuri, întrețin active și gestionează operațiuni axate pe servicii. De asemenea, IFS oferă soluții software ca serviciu („software-as-a-service”) de tip cloud pentru domenii ca serviciile pe teren, livrarea către clientul final („pe ultimul kilometru”) și sectorul logisticii. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.10741 – HG / EFMS / TA / IFS
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Fax +32 22964301
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).