–

pentru Direktor na TD Mitnitsa Burgas, de L. Dimitrov, R. Dimitrova Todorova și P. Kalchev, în calitate de agenți;

–

pentru Lidikar, de R. Vasileva, advokat;

–

pentru guvernul bulgar, de T. Mitova și R. Stoyanov, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, A. Edelmannová și J. Vláčil în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de D. Drambozova și F. Moro, în calitate de agente,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 74 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lidikar OOD, o societate comercială de drept bulgar, pe de o parte, și Direktor na TD Mitnitsa Burgas (directorul Direcției Teritoriale a Vămilor din Burgas, Bulgaria), pe de altă parte, în legătură cu decizia prin care administrația vamală bulgară a stabilit valoarea în vamă a unui vehicul importat din Canada de Lidikar pe baza prețului declarat la export, astfel cum a fost comunicat de autoritățile vamale canadiene administrației vamale bulgare în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală.

Cadrul juridic

Dreptul internațional

GATT din 1994

3

Articolul VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (denumit în continuare „GATT 1994”) are următorul cuprins:

Acordul privind evaluarea vamală

4

Articolul 7 din Acordul privind aplicarea articolului VII din GATT 1994 (JO 1994, L 336, p. 119, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 128, denumit în continuare „Acordul privind evaluarea vamală”) are următorul cuprins:

Acordul de cooperare vamală Canada‑UE

5

Articolul 1 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Canada privind cooperarea vamală și asistența reciprocă în probleme vamale (JO 1998, L 7, p. 38, Ediție specială, 02/vol. 10, p. 209, denumit în continuare „Acordul de cooperare vamală Canada‑UE”) are următorul cuprins:

6

Articolul 7 din Acordul de cooperare vamală Canada‑UE are următorul cuprins:

7

Articolul 11 alineatul (1) din Acordul de cooperare vamală Canada‑UE are următorul cuprins:

8

Articolul 16 alineatul (3) din Acordul de cooperare vamală Canada‑UE are următorul cuprins:

CETA Canada‑UE

9

Articolul 6.1 din Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (JO 2017, L 11, p. 23, denumit în continuare „CETA Canada‑UE”), intitulat „Obiective și principii”, prevede următoarele:

10

Articolul 6.13 din CETA Canada‑UE, intitulat „Cooperare”, prevede următoarele:

Dreptul Uniunii

Codul vamal al Uniunii

11

Articolul 70 din Codul vamal al Uniunii are următorul cuprins:

12

În conformitate cu articolul 74 din Codul vamal al Uniunii, se prevăd următoarele:

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447

13

Articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Codul vamal al Uniunii (JO 2015, L 343, p. 558), intitulat „Neacceptarea valorilor de tranzacție declarate”, prevede:

14

Articolul 144 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, intitulat „Metoda determinării valorii în vamă pe baza datelor disponibile (metoda «fall‑back»)”, are următorul cuprins:

Litigiul principal și întrebările preliminare

15

La 18 ianuarie 2021, Lidikar, acționând în calitate de reprezentantă indirectă a unui importator, a depus la biroul vamal din portul Burgas (Bulgaria) o declarație vamală de punere în liberă circulație a unui autovehicul care a suferit un accident rutier. În această declarație, valoarea în vamă a vehiculului importat a fost stabilită, în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii, pe baza valorii sale de tranzacție, și anume la un preț de 3 310 dolari canadieni (CAD) (aproximativ 2 100 de euro).

16

Un control ulterior al declarației vamale în cauză a fost efectuat de autoritățile vamale bulgare pe baza informațiilor furnizate de administrația vamală canadiană în cadrul Acordului de cooperare vamală Canada‑UE în ceea ce privește vehiculele declarate pentru exportul din Canada către Uniunea Europeană. Mai precis, printr‑un e‑mail din 16 decembrie 2022, administrația vamală canadiană a furnizat autorităților vamale bulgare un fișier care conținea o listă detaliată de vehicule, printre care cel în cauză, care indica valoarea declarată la momentul exportului lor din Canada. După analizarea de către autoritățile vamale bulgare a datelor furnizate, autoritățile menționate au constatat că prețul de 3 310 CAD al mărfii declarate în Bulgaria nu corespundea prețului de 15 889 CAD (aproximativ 10 100 de euro) comunicat de administrația vamală canadiană pentru vehiculul în cauză și indicat în declarația de export corespunzătoare.

17

În aceste condiții, autoritățile vamale bulgare au solicitat Lidikar dovezi pentru a confirma prețul declarat cu ocazia vămuirii. Au fost prezentate o factură din data de 18 noiembrie 2020, o listă de colisaj, un conosament de casă, precum și o factură din data de 13 ianuarie 2021. În pofida acestor documente, autoritățile vamale bulgare au considerat că existau îndoieli întemeiate cu privire la valoarea în vamă a mărfii în cauză, determinată în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii. Lidikar a furnizat explicații scrise prin care arăta că nu păstrase nici dosarul comercial referitor la tranzacția în cauză, nici oferta, nici listele de prețuri, nici documentele referitoare la plăți, nici alte corespondențe anterioare tranzacției respective.

18

După ce au verificat documentele anexate la declarația vamală, autoritățile vamale bulgare au considerat că nu exista nicio dovadă a exactității prețului declarat în conformitate cu factura din 18 noiembrie 2020. În plus, acestea au constatat că nu reieșea în mod clar din extrasul de cont bancar furnizat că plata prețului ar fi fost definitivă. Prin urmare, ele au considerat că, ținând seama de îndoielile legitime și de lipsa dovezilor privind prețul declarat, valoarea în vamă declarată în temeiul articolului 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii, determinată pe baza facturii din 18 noiembrie 2020, trebuia respinsă.

19

În plus, autoritățile vamale bulgare au constatat că condițiile impuse pentru aplicarea metodelor secundare de evaluare a mărfii în cauză în temeiul articolului 74 alineatul (2) literele (a)-(d) din Codul vamal al Uniunii nu erau îndeplinite întrucât era vorba despre un vehicul care a suferit un accident, a cărui stare tehnică particulară era dificil de comparat cu starea altor vehicule având aceeași marcă și același model, importate în Bulgaria. Cu toate acestea, autoritățile vamale bulgare au determinat valoarea în vamă, în conformitate cu articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, pe baza versiunilor electronice ale documentelor transmise de autoritățile vamale canadiene în temeiul Acordului de cooperare vamală Canada‑UE.

20

Prin urmare, administrația vamală bulgară a stabilit valoarea în vamă a vehiculului în cauză la suma de 19 830,43 leve bulgărești (BGN) (aproximativ 9 500 de euro), precum și cuantumul total al taxelor la import și al taxei pe valoarea adăugată (TVA) care trebuiau recuperate la suma de 5 023 BGN (aproximativ 2 150 de euro).

21

Decizia administrației vamale bulgare a făcut obiectul unui control jurisdicțional în primă instanță de către Administrativen sad Burgas (Tribunalul Administrativ din Burgas, Bulgaria), care a anulat‑o pentru nelegalitate. Această instanță a considerat că, în speță, autoritățile vamale bulgare nu și‑au respectat obligația de a justifica existența unor „îndoieli întemeiate”, în sensul articolului 140 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, și că răspunsul furnizat de autoritățile vamale canadiene nu constituia un document oficial de probă obligatoriu pentru instanță.

22

Direktor na TD Mitnitsa Burgas (directorul Direcției Teritoriale a Vămilor din Burgas, Bulgaria) a formulat recurs la Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă, Bulgaria), care este instanța de trimitere, împotriva hotărârii pronunțate de Administrativen sad Burgas (Tribunalul Administrativ din Burgas), invocând caracterul eronat al constatărilor acestuia din urmă și susținând aplicabilitatea metodei mijloacelor rezonabile, în temeiul articolului 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii. Acesta a arătat că răspunsul furnizat de autoritățile vamale canadiene constituia un document oficial referitor la controlul efectuat în cadrul cooperării internaționale dintre Canada și Uniune și că valoarea în vamă în cauză fusese stabilită ținând seama de prețul indicat în versiunile electronice ale documentelor transmise de autoritățile vamale canadiene.

23

În aceste condiții, Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

24

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că prețul declarat pentru exportul unei mărfi către teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum a fost comunicat de autoritățile vamale ale țării exportatoare autorităților vamale ale unui stat membru în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală, poate fi calificat drept dată disponibilă pe teritoriul vamal al Uniunii în sensul acestei dispoziții, în vederea determinării valorii în vamă a aceleiași mărfi.

25

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că metoda reziduală (sau metoda „fall‑back”) prevăzută la articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii constituie un mijloc de ultimă instanță pentru a face față necesității de a determina valoarea în vamă a mărfii în cauză în ipoteza în care declarantul vamal nu ar furniza informații suficient de precise sau de fiabile care să permită o stabilire a acestei valori pe baza metodei principale prevăzute la articolul 70 alineatul (1) din codul menționat sau a metodelor secundare prevăzute la articolul 74 alineatul (2) din același cod (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2022, Baltic Master, C‑599/20, EU:C:2022:457, punctul 54, și Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 75).

26

Având în vedere finalitatea articolului 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii și modul său de redactare, noțiunea de „date disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii” trebuie, așadar, interpretată în sens larg ca referindu‑se la disponibilitatea factuală a datelor în sensul că autoritățile vamale ale Uniunii pot dispune de acestea în scopul evaluării valorii în vamă a unei mărfi.

27

Rezultă, pe de o parte, că noțiunea de „date disponibile pe teritoriul Uniunii” nu poate fi limitată la datele colectate în Uniune. Astfel, faptul că datele provin dintr‑o țară terță nu exclude ca acestea să poată constitui „date disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii”.

28

Acest lucru este valabil în special atunci când este vorba despre date referitoare la prețul unei mărfi declarat la export, care au fost transmise de autoritățile vamale ale țării exportatoare în temeiul unui acord internațional care reglementează cooperarea în materie vamală între Uniune și această țară terță, precum Acordul de cooperare vamală Canada‑UE și CETA Canada‑UE, care prevăd o asistență reciprocă în domeniul vamal.

29

Rezultă, pe de altă parte, că calificarea drept „date disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii” nu poate depinde, contrar celor susținute de Lidikar în observațiile sale cu privire la cererea de decizie preliminară, nici de accesibilitatea pentru declaranții vamali a bazei de date a țării terțe din care provin datele transmise autorităților vamale ale Uniunii, nici de existența unei cereri din partea acestor autorități care să vizeze în mod specific transmiterea acestor date, în măsura în care ele au fost puse la dispoziția lor.

30

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că prețul declarat pentru exportul unei mărfi către teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum a fost comunicat de autoritățile vamale ale țării exportatoare autorităților vamale ale unui stat membru în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală, poate fi calificat drept dată disponibilă pe teritoriul vamal al Uniunii în sensul acestei dispoziții, în vederea determinării valorii în vamă a aceleiași mărfi.

Cu privire la a doua întrebare

31

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că recurgerea la prețul declarat la exportul unei mărfi către teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum a fost comunicat de autoritățile vamale ale țării exportatoare autorităților vamale ale unui stat membru în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală, poate constitui un mijloc rezonabil în sensul acestei dispoziții, în vederea stabilirii valorii în vamă a aceleiași mărfi.

32

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie coroborat cu articolul 144 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, care prevede că, la determinarea valorii în vamă în temeiul articolului 74 alineatul (3) din codul menționat, se poate da dovadă de o „flexibilitate rezonabilă” în aplicarea metodelor prevăzute la articolul 70 și la articolul 74 alineatul (2) din Codul vamal al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Keladis I și Keladis II, C‑72/24 și C‑73/24, EU:C:2026:51, punctul 104). Prin urmare, trebuie să se recunoască faptul că autoritățile dispun de o marjă de apreciere în aplicarea metodei reziduale (sau metoda „fall‑back”) care trebuie pusă în aplicare cu respectarea principiilor și dispozițiilor enumerate la articolul 74 alineatul (3) din codul menționat. Astfel, articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii prevede că valoarea în vamă se determină prin mijloace rezonabile care trebuie să fie compatibile, în primul rând, cu Acordul privind evaluarea vamală, în al doilea rând, cu articolul VII din GATT 1994 și, în al treilea rând, cu capitolul 3 din titlul II din codul menționat, referitor la valoarea în vamă a mărfurilor.

33

În această privință, trebuie arătat că articolul 7 alineatul (2) litera (e) din Acordul privind evaluarea vamală interzice ca valoarea în vamă să poată fi determinată pe baza prețului mărfurilor vândute la export către o altă țară decât țara importatoare. Această dispoziție a fost reluată în dreptul Uniunii la articolul 144 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, care prevede că „valoarea în vamă nu se determină pe baza […] [prețurilor] pentru exportul într‑o țară terță”. Astfel, contrar celor susținute de Lidikar în observațiile sale cu privire la cererea de decizie preliminară, nici Acordul privind evaluarea vamală, nici dreptul Uniunii nu exclud ca autoritățile vamale ale unui stat membru al Uniunii să determine valoarea în vamă a unei mărfi, prin aplicarea metodei reziduale (sau metoda „fall-back”), pe baza prețului declarat într‑o țară terță pentru exportul aceleiași mărfi către teritoriul vamal al Uniunii.

34

Rezultă că recurgerea la prețul declarat într‑o țară terță pentru exportul unei mărfi către Uniune poate constitui un mijloc rezonabil în vederea determinării valorii în vamă a aceleiași mărfi în temeiul articolului 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii.

35

În această privință, trebuie amintit mai întâi că, în contextul articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), care a precedat articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii, Curtea a statuat că referirea la un preț fixat pentru aceeași marfă în cadrul unei vânzări anterioare celei pentru care a fost făcută declarația vamală poate constitui un mijloc rezonabil în sensul acestei dispoziții (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati, C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 61). Rezultă că jurisprudența Curții nu exclude în principiu recurgerea, în scopul determinării valorii în vamă pe baza metodei reziduale (sau metoda „fall‑back”), la un preț stabilit anterior pentru aceeași marfă.

36

Pe de altă parte, recurgerea la prețul declarat într‑o țară terță pentru exportul aceleiași mărfi ca cea care face obiectul unei determinări a valorii în vamă în temeiul articolului 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii nu este contrară, într‑un caz precum cel din cauza principală, interdicției care figurează la articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Acordul privind evaluarea vamală. Astfel, deși această prevedere, reluată în dreptul Uniunii la articolul 144 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, interzice o determinare a valorii în vamă pe baza unui „sistem care prevede acceptarea, în scopuri vamale, a celei mai ridicate din două valori posibile”, ea nu interzice nicidecum recurgerea la prețul declarat la export pentru aceeași marfă dacă este vorba despre singura valoare disponibilă pentru autoritățile vamale, având în vedere în special existența unor îndoieli legitime cu privire la veridicitatea valorii declarate inițial în temeiul articolului 70 din Codul vamal al Uniunii.

37

În sfârșit, trebuie arătat de asemenea că, în măsura în care prețul declarat la export, comunicat în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală, corespunde în principiu valorii reale a unei mărfi, recurgerea la acest preț nu este contrară nici interdicției de a determina valoarea în vamă pe valori arbitrare sau fictive care figurează la articolul 7 alineatul (2) litera (g) din Acordul privind evaluarea vamală, precum și la articolul 144 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2447, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

38

Ținând seama de ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 74 alineatul (3) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că recurgerea la prețul declarat la exportul unei mărfi către teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum a fost comunicat de autoritățile vamale ale țării exportatoare autorităților vamale ale unui stat membru în cadrul unui acord internațional în materie de cooperare vamală, poate constitui un mijloc rezonabil în sensul acestei dispoziții, în vederea determinării valorii în vamă a aceleiași mărfi.

Cu privire la cheltuielile de judecată

39

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Tribunalului, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

1)

Articolul 74 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

2)

Articolul 74 alineatul (3) din Regulamentul nr. 952/2013