Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

22 octombrie 2026(*)

„ Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2013/48/UE – Dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale – Articolul 3 alineatul (3) litera (b) – Dreptul persoanelor suspectate sau acuzate ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate – Noțiunile de «prezență» și de «particip[ar]e efectiv[ă]» – Articolul 3 alineatul (6) litera (b) – Derogare temporară de la dreptul de a avea acces la un avocat – Legislație națională care permite ca suspecții sau persoanele suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni să fie interogate în absența avocatului lor în cazul în care avocatul nu se prezintă într‑un termen determinat – Transpunere incorectă – Articolul 9 – Renunțare la prezența sau la asistența unui avocat – Informare cu privire la conținutul acestui drept și la posibilele consecințe ale renunțării la el – Netranspunere ”

În cauza C‑660/24,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 10 octombrie 2024,

Comisia Europeană, reprezentată de C. Kovács, P. Ondrůšek și M. Wasmeier, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Ungariei, reprezentată de Zs. Biró‑Tóth, M. Z. Fehér și G. Koós, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de:

Republica Cehă, reprezentată inițial de T. Müller, A. Pagáčová, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți, și ulterior de T. Müller, J. Očková, A. Pagáčová și J. Vláčil în calitate de agenți,

intervenientă,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul I. Jarukaitis, președinte de cameră, doamna R. Frendo (raportoare) și domnii N. Jääskinen, M. Condinanzi și A. Kornezov, judecători,

avocat general: doamna T. Ćapeta,

grefier: doamna E. Sartori, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 decembrie 2025,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 12 martie 2026,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neadoptarea dispozițiilor necesare pentru a se conforma, pe de o parte, articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (JO 2013, L 294, p. 1) coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta și, pe de altă parte, articolului 9 din această directivă, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

2 Considerentele (4), (6), (8), (23)-(25), (28), (30)-(32), (44), (52) și (54) ale Directivei 2013/48 au următorul cuprins:

„(4) Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre. Gradul de recunoaștere reciprocă depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate și standarde comune minime, necesare pentru a se facilita aplicarea principiului recunoașterii reciproce.

[…]

(6) Recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală poate funcționa în mod eficace doar într‑un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile judecătorești, ci toți participanții la procesul penal consideră deciziile autorităților judecătorești din alte state membre ca fiind echivalente celor emise de propriile autorități, presupunând încredere nu numai în justețea normelor din alte state membre, ci și în faptul că aceste norme sunt aplicate în mod corect. Consolidarea încrederii reciproce necesită norme detaliate privind protecția drepturilor și garanțiilor procedurale care decurg din [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare «carta»)], din [Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare «CEDO»),] și din [Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și intrat în vigoare la 23 martie 1976]. De asemenea, consolidarea încrederii reciproce necesită, prin intermediul prezentei directive și al altor măsuri, dezvoltarea în continuare în cadrul Uniunii [Europene] a standardelor minime prevăzute în cartă și în [CEDO].

[…]

(8) Normele comune minime ar trebui să conducă la o mai mare încredere în sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui să determine, la rândul său, o cooperare judiciară mai eficientă, într‑un climat de încredere reciprocă, și promovarea pe teritoriul Uniunii a unei culturi în materie de drepturi fundamentale. Astfel de norme comune minime ar trebui să elimine obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre. Astfel de norme comune minime ar trebui instituite în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale, dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.

[…]

(23) Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă dreptul să comunice cu avocatul care le reprezintă. O astfel de comunicare poate avea loc în orice etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului de a avea o întrevedere cu avocatul respectiv. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata, frecvența și mijloacele unei astfel de comunicări, inclusiv în ceea ce privește utilizarea videoconferințelor și a altor tehnologii de comunicare pentru a permite ca astfel de comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor suspectate sau acuzate de a comunica cu avocatul lor.

(24) În ceea ce privește anumite infracțiuni minore, prezenta directivă ar trebui să nu împiedice statele membre să organizeze exercitarea dreptului persoanei suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat prin intermediul convorbirilor telefonice. Cu toate acestea, limitarea dreptului în acest fel ar trebui aplicată doar în cazurile în care persoana suspectată sau acuzată nu va fi interogată de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii.

(25) Statele membre ar trebui să garanteze faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierilor în instanță. O astfel de participare ar trebui să fie în conformitate cu orice procedură din dreptul intern care poate reglementa participarea unui avocat în timpul interogării persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierii în instanță, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. În timpul interogării persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară sau la o audiere în instanță, avocatul poate, printre altele, în conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate cu dreptul intern.

[…]

(28) În cazul în care persoane suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate, statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că astfel de persoane sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui avocat în situația în care persoanele respective nu au unul, cu excepția cazului în care au renunțat la dreptul respectiv. Măsurile ar putea include, printre altele, punerea la dispoziție de către autoritățile competente a unui avocat pe baza unei liste cu avocați disponibili din care persoana suspectată sau acuzată ar putea alege. Măsurile le‑ar putea include pe cele referitoare la asistență juridică, după caz.

[…]

(30) În cazurile poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi în teritoriile de peste mări, sau în situația în care statul membru este angajat în operații militare sau participă la acestea în afara teritoriului său, statelor membre li se permite să deroge temporar de la dreptul persoanei suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate. Pe durata unei astfel de derogări temporare, autoritățile competente nu ar trebui să interogheze persoana vizată sau să efectueze vreo acțiune de anchetare sau de strângere de probe prevăzută în prezenta directivă. În situația în care, din cauza poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, accesul imediat de către un avocat nu este posibil, statele membre ar trebui să faciliteze comunicarea prin teleconferință sau videoconferință, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil.

(31) Statelor membre ar trebui să li se permită să deroge temporar de la asigurarea dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi penale atunci când este necesară, în cazuri de urgență, prevenirea unor consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Pe durata unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării [a se citi «nici dreptului de a nu contribui la propria incriminare»]. Interogarea poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea informațiilor esențiale pentru a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Orice abuz de această derogare ar aduce atingere în mod iremediabil, în principiu, dreptului la apărare.

(32) Statelor membre ar trebui, de asemenea, să li se permită să deroge temporar de la asigurarea dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi penale în situația în care este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale, în special pentru a preveni distrugerea sau alterarea probelor esențiale, sau pentru a preveni interacțiuni cu martorii. Pe durata unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării [a se citi «nici dreptului de a nu contribui la propria incriminare»]. Interogarea poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea informațiilor esențiale pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale. Orice abuz de această derogare ar aduce atingere în mod iremediabil, în principiu, dreptului la apărare.

[…]

(44) Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul de a comunica cu avocatul care le reprezintă în statul membru de executare. Această comunicare ar trebui să poată avea loc în orice etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului de a avea o întrevedere cu avocatul. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata, frecvența și mijloacele de comunicare dintre persoanele căutate și avocatul lor, inclusiv în ceea ce privește utilizarea videoconferințelor și a altor tehnologii ale comunicațiilor pentru a permite ca aceste comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor căutate de a comunica cu avocatul lor.

[…]

(52) Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă, inclusiv […] dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile menționate.

[…]

(54) Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție ar trebui să nu constituie un obstacol în calea recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare pe care aceste norme sunt menite să le faciliteze. Nivelul de protecție ar trebui să nu fie inferior standardelor prevăzute de cartă și de [CEDO], astfel cum sunt interpretate de jurisprudența Curții de Justiție [a Uniunii Europene] și a Curții Europene a Drepturilor Omului [(denumită în continuare «Curtea EDO»)].”

3 Articolul 3 din Directiva 2013/48, intitulat „Dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale”, prevede:

„(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient.

(2) Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat fără nicio întârziere nejustificată. În orice caz, persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat începând cu oricare dintre următoarele momente, luându‑se în considerare cel care survine primul:

(a) înainte de a fi interogați de poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară;

(b) la desfășurarea unei acțiuni de anchetare sau de strângere de probe de către autoritățile de anchetă sau de către alte autorități competente, în conformitate cu alineatul (3) litera (c);

(d) în cazul în care au fost citate să se înfățișeze în fața unei instanțe competente în materie penală, în timp util înainte ca acestea să se înfățișeze în fața respectivei instanțe.

(3) Dreptul de a avea acces la un avocat implică următoarele:

(a) statele membre asigură faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea întrevederi și de a comunica în mod confidențial cu avocatul care le reprezintă, inclusiv înaintea interogării efectuate de poliție sau o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară;

(b) statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci sunt interogate. O astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o interogare, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv;

[…]

(4) Statele membre încearcă să pună la dispoziție informațiile de ordin general pentru a facilita obținerea unui avocat de către persoanele suspectate sau acuzate.

Fără a aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern privind prezența obligatorie a unui avocat, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele suspectate sau acuzate sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, cu excepția cazului în care acestea au renunțat la dreptul respectiv în conformitate cu articolul 9.

(5) În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot să deroge temporar de la aplicarea alineatului (2) litera (c) atunci când poziția geografică izolată a unei persoane suspectate sau acuzate face imposibilă asigurarea dreptului persoanei de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate.

(6) În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la alineatul (3) atunci când și în măsura în care acest lucru este justificat, ținându‑se seama de circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive imperioase:

(a) în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;

(b) este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale.”

4 Potrivit articolului 8 din directiva menționată, intitulat „Condiții generale pentru aplicarea derogărilor temporare”:

„(1) Orice derogare temporară în temeiul articolului 3 alineatele (5) sau (6) […]:

(a) este proporțională și nu depășește ceea ce este necesar;

(b) este strict limitată în timp;

(d) nu aduce atingere caracterului echitabil general al procedurilor.

(2) Derogările temporare în temeiul articolului 3 alineatul (5) sau (6) pot fi autorizate numai printr‑o decizie motivată corespunzător luată pe baza unei evaluări de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate competentă, cu condiția ca decizia acesteia să poată face obiectul controlului instanțelor. Decizia motivată corespunzător se înregistrează potrivit procedurii de înregistrare în concordanță cu dreptul statului membru respectiv.

[…]”

5 Articolul 9 din aceeași directivă, intitulat „Renunțare”, prevede:

„(1) Fără a aduce atingere dreptului intern care prevede prezența sau asistența obligatorie a unui avocat, statele membre se asigură că, în ceea ce privește orice renunțare la un drept prevăzut la articolele 3 și 10:

(a) persoana suspectată sau acuzată a primit, în scris sau verbal, informații clare și suficiente într‑un limbaj simplu și comprehensibil despre conținutul dreptului vizat și posibilele consecințe ale renunțării la el și

(b) renunțarea se face în mod voluntar și neechivoc.

(2) Renunțarea, care poate fi făcută în scris sau verbal, precum și circumstanțele acesteia, se consemnează utilizând procedura de înregistrare, în conformitate cu dreptul statului membru în cauză.

(3) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt informate cu privire la această posibilitate. O astfel de revocare produce efecte de la momentul în care a fost făcută.”

6 Articolul 11 din Directiva 2013/48, intitulat „Asistența juridică”, are următorul cuprins:

„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului intern privind asistența juridică, care se aplică în conformitate cu carta și cu [CEDO].”

Dreptul maghiar

7 Articolul 3 alineatele 1 și 2 din a büntetőeljárásról szóló 2017. évi XC. törvény (Legea nr. XC din 2017 privind Codul de procedură penală) din 26 iunie 2017 (Magyar Közlöny 2017/99, denumită în continuare „Codul de procedură penală”) prevede:

„(1) Acuzatul are dreptul la o protecție efectivă în toate etapele procedurii penale.

(2) Acuzatul are dreptul atât de a se apăra personal, cât și de a apela la un avocat pentru a‑și asigura apărarea.”

8 Articolul 39 din Codul de procedură penală prevede:

„(1) Acuzatul are următoarele drepturi:

[…]

b) să i se acorde de către instanță, de către ministerul public și de către autoritatea de anchetă timpul și condițiile necesare pentru a‑și pregăti apărarea;

c) să primească din partea instanței, a ministerului public și a autorității de anchetă informații cu privire la drepturile și obligațiile sale în cadrul unei proceduri penale;

d) să mandateze un avocat pentru a‑și asigura apărarea sau să solicite desemnarea unui avocat;

e) să își consulte avocatul, fără control;

[…]

(2) Acuzatul plasat în detenție are următoarele drepturi:

[…]

c) să își contacteze avocatul – și reprezentantul consular al statului său, dacă este cetățean străin – personal, prin poștă sau prin mijloace electronice, fără control;

[…]

(4) Instanța, ministerul public sau autoritatea însărcinată cu ancheta trebuie să informeze acuzatul cu privire la drepturile sale și să îl avertizeze cu privire la obligațiile sale încă de la începutul participării sale la procedura penală. […]

(5) În cazul în care acuzatul este arestat, instanța, ministerul public sau autoritatea însărcinată cu ancheta îl informează, de asemenea, în scris cu privire la drepturile sale. Informațiile se referă la durata maximă posibilă a detenției în temeiul deciziei aferente sau în temeiul legii, la normele privind prelungirea, menținerea și revizuirea detenției, la dreptul de a exercita o cale de atac împotriva acestor decizii și la dreptul de a depune o cerere de încetare a detenției.

[…]”

9 Potrivit articolului 44 alineatul 3 din acest cod:

„Participarea unui avocat al apărării la o procedură penală este obligatorie în cazul în care:

a) infracțiunea este pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani sau mai mult;

b) acuzatul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni face obiectul unei măsuri coercitive care restrânge libertatea individuală, a fost arestată într‑o altă cauză, face obiectul unei măsuri medicale preventive obligatorii, execută o pedeapsă privativă de libertate, este internată sau a fost plasată într‑un centru de educație supravegheată;

c) acuzatul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni este hipoacuzică, suferă de surdo‑cecitate sau de cecitate, suferă de deficiențe de vorbire, nu este în măsură să se exprime din alte motive sau este limitată sever în ceea ce privește comunicarea ori, indiferent de puterea sa de discernământ, suferă de tulburări mintale;

d) acuzatul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni nu cunoaște limba maghiară;

e) acuzatul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni nu este în măsură să se apere personal din alte motive;

f) instanța, ministerul public sau autoritatea de anchetă a desemnat un avocat fie la cererea acuzatului sau a persoanei suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni, fie pentru că acest lucru a fost considerat necesar din alte motive;

g) prezenta lege impune acest lucru în mod specific.”

10 Articolul 74 alineatul 1 din codul menționat are următorul cuprins:

„Instanța, ministerul public și autoritatea însărcinată cu ancheta informează persoana vizată de procedura penală cu privire la drepturile și obligațiile sale înainte de actul de procedură care o privește – cu excepția cazului în care prezenta lege prevede altfel.”

11 Articolul 274 alineatul 3 din același cod prevede:

„Reținerea poate dura până la adoptarea unei decizii cu privire la o măsură coercitivă care restrânge libertatea individuală, dar nu mai mult de 72 de ore.”

12 Potrivit articolului 385 alineatul 2 din Codul de procedură penală:

„Persoana reținută trebuie interogată în termen de 24 de ore de la începerea detenției sale.”

13 Articolul 387 alineatul 3 din acest cod prevede:

„În cazul în care suspectul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni dorește să angajeze un avocat ori în cazul în care autoritatea de anchetă sau ministerul public desemnează un avocat, autoritatea respectivă sau procurorul îl informează de îndată pe avocat și amână interogarea suspectului până la sosirea avocatului, dar cu cel puțin două ore. Dacă, în acest interval

a) avocatul nu se prezintă sau

b) suspectul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni consimte, după ce s‑a consultat cu avocatul său, la începerea interogării,

autoritatea de anchetă sau procurorul încep interogarea suspectului.”

Procedura precontencioasă și procedura în fața Curții

14 La 19 decembrie 2016, Ungaria a informat Comisia cu privire la adoptarea unor măsuri naționale de transpunere a Directivei 2013/48 în ordinea sa juridică.

15 După examinarea măsurilor notificate, Comisia a apreciat că acestea nu asigurau o punere în conformitate a dreptului național cu articolul 3 alineatul (6) litera (b), precum și cu articolele 9 și 10 din Directiva 2013/48. Prin urmare, la 12 noiembrie 2021, Comisia a adresat Ungariei o scrisoare de punere în întârziere, invitând‑o să își prezinte observațiile în termen de două luni.

16 Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2022, Ungaria a răspuns la această scrisoare de punere în întârziere arătând că, potrivit aprecierii sale, a transpus în mod corect aceste dispoziții ale Directivei 2013/48 în ordinea sa juridică.

17 După ce a analizat răspunsurile astfel furnizate, Comisia a considerat că acestea erau nesatisfăcătoare, dar numai în măsura în care priveau articolul 3 alineatul (6) litera (b) și articolul 9 din Directiva 2013/48. Prin urmare, la 14 iulie 2023, această instituție a adresat Ungariei un aviz motivat, invitând‑o să se conformeze obligațiilor menționate în acesta în termen de două luni de la primirea lui.

18 În răspunsul său din 13 septembrie 2023 la avizul motivat, Ungaria a susținut din nou că a transpus în mod corect articolul 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 în ordinea sa juridică. În ceea ce privește lipsa transpunerii articolului 9 din această directivă, acest stat membru a arătat că reglementarea maghiară ar putea fi adaptată pentru a răspunde la această critică.

19 În urma unei reuniuni care a avut loc la 5 aprilie 2024, Ungaria a anunțat că va furniza cât mai curând posibil informații suplimentare cu privire la posibilele modificări ale legislației sale, fără a comunica neapărat un text precis.

20 Întrucât a considerat nesatisfăcător răspunsul furnizat de Ungaria, Comisia a decis, la 10 octombrie 2024, să sesizeze Curtea cu prezenta acțiune.

21 Prin decizia președintelui Curții din 7 februarie 2025, a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Cehe în susținerea concluziilor Ungariei.

Cu privire la acțiune

22 În susținerea acțiunii formulate, Comisia invocă două motive, întemeiate, primul, pe transpunerea incorectă, în ordinea juridică maghiară, a articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta și, al doilea, pe lipsa transpunerii articolului 9 din această directivă.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe transpunerea incorectă a articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta

Argumentația părților

23 Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că Ungaria a transpus incorect în ordinea sa juridică articolul 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta, în măsura în care articolul 387 alineatul 3 din Codul de procedură penală ar permite, în general, ca suspecții sau persoanele suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni să fie interogate fără prezența avocatului în cazul în care acesta nu se prezintă la interogare într‑un termen de cel puțin două ore după ce a fost informat.

24 Astfel, această legislație ar fi incompatibilă cu articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2013/48, în temeiul căruia persoanelor suspectate sau acuzate trebuie să li se recunoască dreptul de a avea acces la un avocat, în special cu litera (b) a acestei dispoziții, care prevede că aceste persoane au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate. În lipsa unei renunțări la dreptul de a avea acces la un avocat cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 9 din această directivă, statele membre nu ar putea deroga de la aplicarea dreptului la prezența unui avocat cu ocazia interogării persoanelor în cauză decât în circumstanțe excepționale, prevăzute expres la articolul 3 alineatul (6) din directiva menționată și în special la litera (b) a acestei dispoziții, și anume atunci când este imperativ ca autoritățile care efectuează ancheta să acționeze imediat pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale.

25 Comisia arată că dreptul de a comunica cu un avocat înaintea interogării și de a fi interogat în prezența acestuia, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2013/48, este necondiționat, singurele derogări de la aceste drepturi fiind prevăzute în mod expres la articolul 3 alineatul (6) din această directivă. Astfel, potrivit acestei instituții, articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48 impune statelor membre să se asigure că un avocat este prezent la interogare, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (6) din această directivă.

26 Comisia apreciază că sintagma „[să fie] prezent” care figurează la articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48 trebuie înțeleasă în sensul că vizează prezența fizică a avocatului. Cerința referitoare la „particip[area] efectiv[ă]” a avocatului la interogare prevăzută în această dispoziție ar confirma această interpretare. În această privință, trimiterea la dreptul național prevăzută de dispoziția menționată nu ar privi prezența avocatului, ci numai modalitățile participării acestuia. În plus, în ceea ce privește interogarea sau audierea, considerentul (25) al Directivei 2013/48 nu ar menționa comunicarea la distanță. Din cuprinsul considerentului (24) al acestei directive ar reieși că asistența unui avocat la distanță, și anume prin intermediul convorbirilor telefonice, nu ar putea fi organizată decât în mod excepțional, pentru infracțiuni minore. Totuși, această posibilitate ar fi în mod clar limitată la procedurile în care persoana acuzată nu este interogată de o autoritate de aplicare a legii.

27 Comisia se opune de asemenea argumentului Ungariei potrivit căruia această interpretare a articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48 ar da naștere unui risc de abuz și unei situații în care interogarea nu ar putea avea loc la timp, ceea ce ar întârzia procedura penală și ar putea avea de asemenea repercusiuni asupra celorlalte drepturi ale persoanei suspectate sau acuzate sau asupra drepturilor altor persoane implicate, cum sunt victimele. Potrivit Comisiei, simplul risc al unui abuz de drept nu poate justifica subordonarea dreptului de a avea acces la un avocat unei condiții generale contrare modului de redactare și obiectivului articolului 3 din Directiva 2013/48. Într‑adevăr, pentru a înlătura acest risc de abuz, instituția menționată consideră că ar putea fi avută în vedere desemnarea din oficiu a unui avocat pentru a asista persoanele suspectate sau acuzate.

28 În memoriul în apărare, Ungaria arată că legislația maghiară este conformă cu dispozițiile Directivei 2013/48. Astfel, articolul 3 alineatul (3) litera (b) din această directivă ar impune numai ca persoanele suspectate sau acuzate să poată avea acces la un avocat dacă doresc acest lucru, fără însă ca un avocat să trebuiască să fie întotdeauna prezent fizic la interogare. Așadar, din această dispoziție nu ar rezulta că, în cazul în care persoana în cauză nu dorește să se prevaleze de dreptul său ca un avocat să fie prezent la interogare, aceasta din urmă nu ar putea avea loc în acest caz. În plus, din modul de redactare a articolului 3 alineatul (3) litera (b) din directiva menționată, în special din expresia „[a]tunci când un avocat participă la o interogare”, reiese că avocatul nu este obligat să participe întotdeauna la interogare.

29 Ungaria apreciază că interpretarea articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48, astfel cum este susținută de Comisie, ar face în practică obligatorie prezența unui avocat în timpul interogărilor, cu excepția cazului în care persoana în discuție renunță la aceasta. Or, faptul că avocatul nu este efectiv prezent la un act de procedură nu poate constitui un obstacol general în calea îndeplinirii actelor de procedură care se impun în mod imperativ în orice stadiu al procedurii. Dreptul Uniunii nu poate conduce la impunerea în sarcina statelor membre a unei obligații care ar avea ca efect să împiedice îndeplinirea oricărui act de procedură într‑o situație în care absența avocatului s‑ar datora faptului că suspectul sau persoana acuzată a acționat cu intenție și cu rea‑credință. În consecință, dreptul la prezența unui avocat nu poate constitui un drept absolut, iar jurisprudența Curții EDO nu impune o cerință absolută în ceea ce privește prezența avocatului la interogare.

30 Ungaria consideră că articolul 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48, ca excepție de la articolul 3 alineatul (3) din această directivă, nu enumeră cazurile în care se poate deroga de la prezența obligatorie a unui avocat în timpul interogării persoanei suspectate sau acuzate, ci pe cele în care nu este necesar să se ofere acestei persoane posibilitatea de a avea acces la un avocat. Așadar, atunci când persoanei menționate i s‑a oferit posibilitatea ca un avocat să fie prezent, dar nu a dorit să se prevaleze de acest drept, absența acestuia la momentul interogării, indiferent de cauză, nu ar constitui o derogare care ar trebui să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48. Prin urmare, nu ar trebui să se considere că legislația maghiară derogă, în temeiul acestei dispoziții, de la principiul stabilit la articolul 3 alineatul (3) litera (b) din această directivă, întrucât nu ar scuti autoritățile de obligația de a informa avocatul și nu ar limita posibilitatea persoanei în cauză de a mandata un avocat ales de ea sau de a solicita desemnarea unui avocat în orice etapă a procedurii.

31 Potrivit Ungariei, interogarea suspectului sau a persoanei suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni poate avea loc numai în cazul în care avocatului i s‑a oferit posibilitatea de a participa efectiv la actul de procedură, dar fie nu a dorit să se prevaleze de dreptul său de a fi prezent, fie persoana în cauză nu a considerat necesară participarea lui. Așadar, legislația maghiară ar permite în mod excepțional interogarea suspectului sau a persoanei suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni în absența unui avocat atunci când acesta din urmă nu se prezintă la interogare într‑un termen de cel puțin două ore după ce a fost informat. În plus, expirarea acestui termen nu ar declanșa începerea interogării, persoana în cauză putând refuza să facă o declarație după ce a fost informată cu privire la drepturile sale.

32 Ungaria adaugă că legiuitorul național a modificat Codul de procedură penală printr‑o lege, adoptată la 26 noiembrie 2024 și publicată la 4 decembrie 2024, care a introdus un articol 387/A în acest cod. Această nouă dispoziție ar urmări tocmai să răspundă așteptărilor Comisiei în ceea ce privește Directiva 2013/48, întrucât ar avea ca obiectiv consolidarea garanțiilor care trebuie să însoțească interogatoriile care au loc în absența unui avocat, chiar dacă, potrivit acestui stat membru, astfel de garanții erau deja prevăzute de legislația maghiară înainte de această modificare.

33 În memoriul său în replică, Comisia consideră că noul articol 387/A din Codul de procedură penală nu este nici în prezent conform cu Directiva 2013/48 și nu schimbă cu nimic faptul că articolul 387 alineatul (3) din acest cod autorizează, în afara condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (6) litera (b) din această directivă, interogarea suspectului sau a persoanei suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni fără prezența unui avocat. În orice caz, întrucât articolul 387/A intrat în vigoare la 4 decembrie 2024, respectiv la aproape două luni de la introducerea prezentei acțiuni, Curtea nu îl poate lua în considerare, deoarece dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată numai în funcție de situația din statul membru în cauză, așa cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat.

34 În memoriul său în intervenție, Republica Cehă arată că, deși Comisia afirmă, în susținerea acțiunii formulate, că dreptul ca un avocat să fie prezent la interogare nu poate fi restrâns decât pentru motive imperative, acest postulat nu este susținut de jurisprudența Curții EDO, pe care se întemeiază articolul 3 din Directiva 2013/48. În această privință, din Hotărârea Curții EDO din 23 februarie 2010, Yoldaș împotriva Turciei (CE:ECHR:2010:0223JUD002750304, § 52), ar reieși că ceea ce ar fi determinant în raport cu obiectivul articolului 6 alineatul (3) litera (c) din CEDO nu este prezența efectivă a unui avocat în timpul interogării, ci posibilitatea persoanei interesate de a‑și exercita în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, de a‑l alege liber pe acesta din urmă care va putea fi prezent în timpul interogării și de a fi informată în mod corespunzător cu privire la acest drept.

35 Potrivit acestui stat membru, argumentul Comisiei conform căruia acest risc de abuz ar putea fi remediat prin asigurarea desemnării din oficiu a unui avocat disponibil pentru a furniza asistență juridică în cazul în care avocatul ales de persoana suspectată sau acuzată nu este disponibil ar echivala cu a constrânge statele membre, în temeiul Directivei 2013/48, să desemneze pentru persoana menționată un avocat numit din oficiu.

36 În răspunsul dat la acest memoriu în intervenție, Comisia replică afirmând că, atunci când este sesizată cu o anumită cauză, Curtea EDO apreciază de la caz la caz echitatea globală a procedurii naționale. Or, situația ar fi diferită în cazul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru în fața Curții pentru o încălcare a articolului 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48. Întrucât această dispoziție definește cu precizie condițiile în care statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din această directivă, orice reglementare națională care nu îndeplinește aceste condiții ar fi contrară articolului 3 alineatul (6) menționat. Așadar, incompatibilitatea unei legislații naționale cu directiva menționată ar fi suficientă în sine pentru a dovedi o încălcare a acesteia, fără a fi necesar să se aprecieze, în fiecare caz în parte, echitatea globală a procedurii desfășurate în temeiul acestei legislații naționale.

Aprecierea Curții

37 Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2013/48 stabilește principiul fundamental potrivit căruia persoanele suspectate și cele acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat într‑un termen și potrivit unor modalități care să le permită să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient (Hotărârea din 14 mai 2024, Stachev, C‑15/24 PPU, EU:C:2024:399, punctul 47 și jurisprudența citată).

38 Acest principiu este concretizat la articolul 3 alineatul (2) din această directivă, potrivit căruia persoanele suspectate sau acuzate trebuie să aibă acces la un avocat fără nicio întârziere nejustificată și, în orice caz, începând cu momentul la care survine primul dintre cele patru evenimente specifice enumerate la literele (a)-(d) ale acestei dispoziții. În plus, articolul 3 alineatul (3) din directiva menționată precizează, la literele (a)-(c), elementele pe care le include dreptul de a avea acces la un avocat (Hotărârea din 14 mai 2024, Stachev, C‑15/24 PPU, EU:C:2024:399, punctul 48).

39 Așadar, în temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48, statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci [când] sunt interogate. O astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat.

40 Deși reiese astfel, după cum arată în mod întemeiat Ungaria, din articolul 3 alineatul (3) litera (b) a doua teză din Directiva 2013/48, interpretat în lumina considerentului (25) al acestei directive, că „particip[area] efectivă” a avocatului la interogare are loc în conformitate cu normele de procedură prevăzute de dreptul național, această trimitere expresă la drepturile statelor membre vizează numai „particip[area] efectiv[ă]” menționată, iar nu „prezenț[a]”.

41 Rezultă de aici, pe de o parte, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 47 și 48 din concluzii, că trimiterea la normele de procedură naționale efectuată de articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48 privește numai participarea efectivă a avocatului la interogarea persoanei suspectate sau acuzate. Această trimitere urmărește, așadar, să permită statelor membre nu să limiteze, în afara condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (3) litera (b) din această directivă, prezența însăși a avocatului la această interogare, așa cum consideră Ungaria, ci numai să prevadă modalitățile de participare a acestuia.

42 Pe de altă parte, întrucât Directiva 2013/48 nu cuprinde nicio definiție a termenului „prezență”, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, determinarea înțelesului și a conținutului termenilor pentru care dreptul Uniunii nu furnizează nicio definiție și nu face nicio trimitere la dreptul statelor membre trebuie să fie făcută în conformitate cu sensul obișnuit al acestora în limbajul curent, ținând totodată seama de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea din 16 iulie 2026, Knocknamona și Massey, C‑27/25 și C‑356/25, EU:C:2026:596, punctul 40 și jurisprudența citată).

43 În această privință, este necesar să se arate mai întâi că, în sensul său obișnuit în limbajul curent, termenul „prezență” desemnează faptul că o persoană se află, în principiu, fizic sau material într‑un anumit loc la un moment dat, antonimul acestui termen fiind „absență”.

44 În ceea ce privește, apoi, contextul în care este utilizat termenul respectiv, trebuie precizat, pe de o parte, că acesta figurează în special în considerentul (25) al Directivei 2013/48, care precizează că statele membre ar trebui să garanteze că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierilor în instanță.

45 Pe de altă parte, din articolul 3 alineatul (5) din această directivă, interpretat în lumina considerentului (30) al acesteia, reiese că, în cazurile poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, statele membre pot să deroge temporar de la dreptul acestei persoane de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate și numai în cursul urmăririi penale, dar că, pe durata acestei derogări temporare, autoritățile competente nu ar trebui printre altele să interogheze persoana vizată. Rezultă că a avea „acces la un avocat”, în sensul acestui articol 3, impune prezența în principiu fizică a acestuia atunci când este interogată persoana suspectată sau acuzată.

46 În plus, articolul 3 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată, interpretat în lumina considerentelor (23) și (44) ale acesteia, enunță în esență că persoanele suspectate sau acuzate trebuie să aibă dreptul de a avea întrevederi și de a comunica în mod confidențial cu avocatul care le reprezintă, în orice moment, inclusiv înainte ca acestea să fie interogate de poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară. Rezultă că legiuitorul Uniunii a intenționat să distingă „dreptul de a comunica” al acestor persoane cu avocatul lor, care poate fi exercitat prin mijloace de telecomunicații, de „dreptul de a avea întrevederi” cu acest avocat, care impune, dimpotrivă, prezența în principiu fizică a acestuia din urmă. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește prezența avocatului în timpul interogării, la care acesta trebuie să poată participa efectiv.

47 În sfârșit, în ceea ce privește obiectivele Directivei 2013/48, reiese din considerentele (4), (6) și (54) ale acesteia că ea urmărește în special punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie penală, care implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre. De aici rezultă de asemenea că legiuitorul Uniunii a avut în vedere faptul că consolidarea acestei încrederi reciproce necesită norme detaliate în materie de protecție a garanțiilor și a drepturilor procedurale care decurg în special din cartă, precum și din CEDO.

48 În această privință, Curtea EDO a statuat că persoana suspectată trebuie să beneficieze de prezența fizică a avocatului său în timpul audierilor inițiale desfășurate de poliție și în timpul interogărilor ulterioare efectuate în cursul procedurii de urmărire penală. Această prezență trebuie să permită avocatului să acorde persoanei respective o asistență nu abstractă, ci efectivă și concretă și în special să se asigure că nu se aduce atingere dreptului la apărare al persoanei suspectate supuse interogării (a se vedea în acest sens Curtea EDO, 9 noiembrie 2018, Beuze împotriva Belgiei, CE:ECHR:2018:1109JUD007140910, § 134; Curtea EDO, 23 mai 2019, Doyle împotriva Irlandei, CE:ECHR:2019:0523JUD005197917, § 74; Curtea EDO, 4 iunie 2019, Farrugia împotriva Maltei, CE:ECHR:2019:0604JUD006304113, § 97, și Curtea EDO, 18 ianuarie 2022, Atristain Gorosabel împotriva Spaniei, CE:ECHR:2022:0118JUD001550815, § 49).

49 În aceste condiții, este necesar să se considere că noțiunea de „prezen[ță]” a unui avocat, în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48, înseamnă că persoanele suspectate și persoanele acuzate au dreptul la prezența în principiu fizică a avocatului lor atunci când sunt interogate.

50 În aceste condiții, nu se poate exclude însă ca, în anumite circumstanțe excepționale, prezența avocatului să poată fi asigurată prin alte mijloace, cum ar fi cele digitale, cu condiția ca acestea să garanteze exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare.

51 Totuși, dreptul la prezența unui avocat în timpul interogării poate face obiectul unor derogări temporare. Astfel, conform articolului 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48, în circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din această directivă, atunci când și în măsura în care acest lucru este justificat, ținându‑se seama de circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza a cel puțin unuia dintre cele două „motive imperioase” menționate la literele (a) și (b) ale acestui articol 3 alineatul (6). Primul dintre aceste motive este legat de existența unei „necesit[ăți] urgent[e] de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane”. Al doilea motiv se poate prezenta atunci când „este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale”.

52 În speță, trebuie să se constate că reglementarea maghiară prevede că autoritatea însărcinată cu ancheta sau ministerul public poate începe interogarea persoanei suspectate atunci când avocatul ales sau desemnat nu se prezintă într‑un termen de cel puțin două ore după ce a fost informat.

53 Rezultă că, contrar cerințelor care decurg din articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48, această reglementare nu garantează prezența unui avocat și participarea sa efectivă la interogare.

54 Rămâne să se determine dacă această legislație poate fi analizată ca o derogare temporară de la obligația prevăzută la articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48, care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (6) din această directivă. În această privință, este necesar să se constate că legislația menționată derogă, în mod general, de la dreptul suspecților sau a persoanelor suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni de a fi interogate în prezența unui avocat în cazul în care acesta nu se prezintă la interogare într‑un termen de cel puțin două ore după ce a fost informat, fără ca această derogare să fie supusă condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48 și în special unuia dintre cele două motive imperioase prevăzute la literele (a) și, respectiv, (b) ale acestui articol 3.

55 Or, din economia, precum și din obiectivele directivei menționate reiese că derogările temporare pe care statele membre le pot prevedea de la dreptul de a avea acces la un avocat sunt enumerate în mod exhaustiv la articolul 3 alineatele (5) și (6) din aceasta [Hotărârea din 12 martie 2020, VW (Dreptul de a avea acces la un avocat în cazul neînfățișării), C‑659/18, EU:C:2020:201, punctul 42].

56 În ceea ce privește economia Directivei 2013/48, articolul 3 alineatul (6) din aceasta, fiind o dispoziție derogatorie de la principiile instituite la articolul 3 alineatele (1)-(3), trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Pe de altă parte, articolul 8 din această directivă, intitulat „Condiții generale pentru aplicarea derogărilor temporare”, vizează, în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat, numai derogările prevăzute la articolul 3 alineatul (5) sau (6) din aceasta. Considerentele (30)-(32) ale Directivei 2013/48 fac trimitere de asemenea numai la aceste derogări [Hotărârea din 12 martie 2020, VW (Dreptul de a avea acces la un avocat în cazul neînfățișării), C‑659/18, EU:C:2020:201, punctul 43].

57 În privința obiectivelor Directivei 2013/48, reiese, pe de o parte, din considerentele (4) și (6) ale acesteia că ea urmărește printre altele să consolideze încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele lor respective de justiție penală pentru a pune astfel în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală, a cărui întindere depinde în mare măsură de anumiți parametri, printre care figurează mecanismele de protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate. Pe de altă parte, din considerentele (8) și (52) ale acestei directive reiese că ea urmărește de asemenea să garanteze un nivel comun de drept la un proces echitabil pentru persoanele suspectate sau acuzate în întreaga Uniune, în special în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale.

58 Or, a interpreta articolul 3 din Directiva 2013/48 în sensul că permite statelor membre să prevadă alte derogări de la dreptul de a avea acces la un avocat decât cele care sunt enumerate limitativ la acest articol 3 ar fi contrar acestor obiective, precum și economiei acestei directive și textului însuși al articolului 3 menționat și ar priva acest drept de efectul său util [Hotărârea din 12 martie 2020, VW (Dreptul de a avea acces la un avocat în cazul neînfățișării), C‑659/18, EU:C:2020:201, punctul 45].

59 În aceste condiții, este necesar să se constate că o legislație națională care permite, în mod general, ca suspecții sau persoanele suspectate în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni să fie interogate în absența unui avocat dacă acesta nu se prezintă la expirarea unui termen de cel puțin două ore după ce a fost informat nu intră sub incidența motivelor de derogare temporară de la acest drept enumerate în mod exhaustiv de Directiva 2013/48 și încalcă, din acest motiv, articolul 3 alineatul (6) litera (b) din directiva menționată coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta, în măsura în care această derogare de la dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci când sunt interogate nu este condiționată de cerința, pentru autoritățile de anchetă, ca acestea să acționeze imediat pentru a evita periclitarea considerabilă a procedurilor penale.

60 Niciunul dintre argumentele Ungariei nu poate repune în discuție această concluzie.

61 Pe de o parte, este necesar să se înlăture argumentul Ungariei potrivit căruia limitarea dreptului de a avea acces la un avocat menționată la punctul 59 din prezenta hotărâre este justificată atunci când suspectul sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni a fost reținută, în măsura în care, în conformitate cu legislația maghiară, în această ipoteză, interogarea acestei persoane trebuie să aibă loc în termen de 24 de ore de la începerea reținerii și nu poate depăși 72 de ore. Potrivit acestui stat membru, există, prin urmare, un risc de a împiedica buna funcționare a procedurii penale care justifică efectuarea interogării atunci când avocatul nu este ales sau nu se prezintă în termenul stabilit.

62 Este adevărat că din considerentul (28) al Directivei 2013/48 reiese că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate, legiuitorul Uniunii a dorit ca statele membre să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că aceste persoane sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui avocat în situația în care persoanele respective nu au unul, cu excepția cazului în care au renunțat la dreptul respectiv.

63 Cu toate acestea, așa cum arată în mod întemeiat Comisia, mai multe opțiuni, care respectă cerințele Directivei 2013/48, se prezintă statului membru în cauză pentru a face față riscului de a împiedica buna funcționare a procedurii penale care decurge din lipsa alegerii unui avocat de către persoana suspectată sau acuzată sau din faptul că avocatul ales nu s‑a prezentat în termenul stabilit. Mai întâi, în împrejurările excepționale prevăzute la articolul 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48, în special atunci când este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a evita periclitarea considerabilă a procedurilor penale, aceste autorități pot proceda la interogare în absența unui avocat. Apoi, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, iar autoritățile competente consideră că este totuși necesar să se procedeze la interogare, ele pot, pentru a remedia lipsa alegerii unui avocat de către persoana suspectată sau acuzată ori imposibilitatea avocatului ales de a fi prezent la această interogare, să desemneze din oficiu un avocat disponibil. În sfârșit, atunci când persoana suspectată sau acuzată renunță la dreptul de a avea acces la un avocat în condițiile prevăzute la articolul 9 din această directivă, interogarea poate avea loc și în absența unui avocat.

64 Existența acestor diferite opțiuni indică faptul că respectarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut la articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2013/48 nu implică în mod ineluctabil obligația statului membru în cauză de a prevedea desemnarea din oficiu a unui avocat pentru a asista persoana reținută în timpul interogării sale.

65 În consecință, nu se poate susține că continuarea interogării în absența avocatului ar putea fi justificată de împrejurarea că lipsa desemnării unui avocat de către suspect sau persoana suspectată în mod rezonabil de săvârșirea unei infracțiuni ori faptul că acesta din urmă nu s‑a prezentat în termenul stabilit ar putea constitui o măsură dilatorie din partea acestei persoane suspectate sau acuzate și ar risca să împiedice buna desfășurare a procedurii penale.

66 Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul Ungariei întemeiat pe adoptarea unui nou articol 387/A în Codul de procedură penală, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, modificările intervenite ulterior neputând fi luate în considerare de Curte [Hotărârea din 1 august 2025, Comisia/Spania (Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată), C‑70/24, EU:C:2025:615, punctul 58, precum și jurisprudența citată].

67 În speță, prin avizul motivat din 14 iulie 2023, Comisia a invitat Ungaria să se conformeze obligațiilor sale menționate în acest aviz în termen de două luni de la primirea acestuia.

68 Rezultă că, în speță, Ungaria nu poate contesta în mod util o neîndeplinire a obligațiilor care îi revin prin invocarea unei modificări a Codului de procedură penală publicate la 4 decembrie 2024, așadar, după expirarea acestui termen.

69 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, prin neadoptarea dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa transpunerii articolului 9 din Directiva 2013/48

Argumentația părților

70 În cererea introductivă, Comisia arată că Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2013/48, întrucât nu a transpus articolul 9 din aceasta în ordinea sa juridică. Astfel, dreptul maghiar nu ar prevedea că persoanele suspectate sau acuzate trebuie să fie informate cu privire la posibilele consecințe ale renunțării la dreptul de a avea acces la un avocat, după cum prevede articolul 9 alineatul (1) litera (a) din această directivă, și/sau cu privire la posibilitatea de a‑și revoca decizia inițială, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din directiva menționată.

71 Potrivit acestei instituții, posibilitatea pe care dreptul maghiar o lasă persoanelor suspectate și celor acuzate de a nu își exercita dreptul de a avea acces la un avocat are aceleași consecințe ca o renunțare formală la acest drept, astfel încât o asemenea posibilitate ar trebui să fie supusă cerințelor referitoare la orice renunțare, în special la acest drept, prevăzute la articolul 9 din Directiva 2013/48, în caz contrar aceste cerințe fiind eludate sau cel puțin grav periclitate.

72 Astfel, termenul „renunțare” menționat la acest articol 9 ar trebui interpretat în sensul că acoperă atât renunțarea formală, cât și renunțarea informală la dreptul menționat.

73 Potrivit Comisiei, drepturile conferite de Directiva 2013/48 trebuie să fie garantate în mod concret și efectiv și să permită astfel persoanelor suspectate și celor acuzate să fie în măsură să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la apărarea lor în toate etapele procedurii. În acest scop, sistemul juridic maghiar, care se referă, în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat, la un drept inalienabil pe care persoana suspectată sau acuzată este liberă să îl exercite sau nu, ar trebui să prevadă garanții suficiente în favoarea acestor persoane atunci când decid să nu exercite acest drept, întrucât o astfel de decizie are drept consecință privarea lor de protecția efectivă a unui avocat.

74 În memoriul său în apărare, Ungaria arată că dispozițiile Codului de procedură penală prevăd informarea completă a persoanei suspectate sau acuzate cu privire la drepturile și obligațiile sale. În această privință, statul membru menționat susține că persoanele suspectate și acuzate nu au, în realitate, posibilitatea de a renunța la dreptul de a avea acces la un avocat, întrucât acest drept este un drept inalienabil în dreptul maghiar. Astfel, atunci când reprezentarea în justiție este obligatorie, autoritățile competente desemnează un avocat pentru a asista aceste persoane. În schimb, în cazul în care reprezentarea în justiție nu este obligatorie, persoanele suspectate sau acuzate sunt libere să decidă dacă doresc sau nu să fie asistate de un avocat sau să solicite desemnarea unui avocat. Decizia de a nu fi asistat de un avocat nu ar constitui, așadar, o renunțare la dreptul de a avea acces la un avocat, ci ar însemna pur și simplu că persoanele suspectate sau acuzate nu doresc să își exercite acest drept.

75 În consecință, nu ar fi necesar să se transpună articolul 9 din Directiva 2013/48 în ordinea juridică maghiară, dat fiind că nu ar exista nicio situație în care persoanele suspectate sau acuzate să poată renunța în mod valabil la dreptul de a avea acces la un avocat și care să impună ca ele să fie informate cu privire la această posibilitate.

76 În plus, Ungaria susține că, deși dispozițiile Codului de procedură penală permiteau deja persoanelor suspectate sau acuzate să fie pe deplin informate cu privire la dreptul lor la apărare, conținutul informațiilor care trebuie să le fie furnizate a fost clarificat prin noul articol 387/A din acest cod. Din această dispoziție ar reieși că persoanele respectiv trebuie să fie informate cu privire la dreptul lor de a refuza să facă declarații, în special în absența avocatului lor, și de a solicita prezența unui avocat în orice moment. Așadar, dacă persoana în cauză declară că nu dorește să facă o declarație, acest nou articol 387/A ar prevedea că se pune capăt interogării. În schimb, în cazul în care această persoană, fără a fi asistată de un avocat, face o declarație după ce a fost informată că are dreptul să se abțină de la aceasta, noua dispoziție menționată ar preciza că persoana renunță, în consecință, în deplină cunoștință de cauză la prezența unui avocat și, prin urmare, la dreptul de a răspunde la întrebări doar în prezența acestuia. Noul articol 387/A din Codul de procedură penală ar avea ca obiectiv, așadar, să consolideze garanțiile în favoarea persoanelor suspectate sau acuzate atunci când sunt interogate în absența unui avocat pentru ca legislația maghiară să răspundă în mai mare măsură cerințelor Comisiei.

Aprecierea Curții

77 Cu titlu introductiv, pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 66-68 din prezenta hotărâre, trebuie înlăturat argumentul Ungariei întemeiat pe adoptarea noului articol 387/A din Codul de procedură penală.

78 Prin urmare, trebuie luată în considerare numai reglementarea națională în vigoare înainte de expirarea termenului stabilit în avizul motivat.

79 Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2013/48 prevede două condiții care trebuie să reglementeze o eventuală renunțare de către persoana suspectată sau acuzată la dreptul său de a avea acces la un avocat.

80 Așadar, în temeiul literei (a) a acestei dispoziții, persoana suspectată sau acuzată trebuie să fi primit informații despre conținutul dreptului de a avea acces la un avocat și posibilele consecințe ale renunțării la acest drept, precizându‑se că aceste informații, care pot fi furnizate verbal sau în scris, trebuie să fie clare și suficiente, precum și să fie comunicate într‑un limbaj simplu și comprehensibil. În plus, în conformitate cu litera (b) a dispoziției menționate, renunțarea trebuie să fie formulată în mod voluntar și neechivoc.

81 Potrivit articolului 9 alineatul (3) din Directiva 2013/48, statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt informate cu privire la această posibilitate.

82 În această privință, chiar dacă, în dreptul maghiar, dreptul de a avea acces la un avocat este considerat un drept inalienabil, este cert că persoanele suspectate sau acuzate pot decide să nu îl exercite. Or, așa cum a arătat în mod întemeiat Comisia, decizia unei persoane acuzate de a nu exercita acest drept are drept consecință faptul că această persoană trebuie să se apere fără asistența unui avocat. Prin urmare, după cum a arătat doamna avocată generală la punctele 90 și 91 din concluzii, în practică, o asemenea decizie are același efect ca o renunțare, în sensul articolului 9 din Directiva 2013/48.

83 În ceea ce privește argumentul Ungariei potrivit căruia renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale nu este recunoscută în mod formal în acest stat membru, trebuie amintit că inexistența, într‑un stat membru determinat, a unei anumite noțiuni juridice nu poate exonera statul membru respectiv de obligația de a adopta acte cu putere de lege și norme administrative pentru a asigura o transpunere adecvată a tuturor dispozițiilor acestei directive. Într‑adevăr, atât principiul securității juridice, cât și necesitatea de a garanta deplina aplicabilitate în drept și nu numai în fapt a directivelor impun tuturor statelor membre să integreze cerințele directivei respective într‑un cadru normativ clar, precis și transparent, care să prevadă dispoziții obligatorii în domeniul reglementat de aceasta. O astfel de obligație revine statelor membre în scopul de a preveni orice modificare a situației care există la o anumită dată în aceste state și pentru a garanta că toate subiectele de drept din Uniune, inclusiv acelea din statele membre în care o anumită noțiune juridică avută în vedere de o directivă nu există, cunosc cu claritate și precizie care le sunt, în orice împrejurare, drepturile și obligațiile [a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 august 2025, Comisia/Spania (Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată), C‑70/24, EU:C:2025:615, punctul 64].

84 În consecință, este necesar să se constate că, prin neadoptarea, la expirarea termenului prevăzut în avizul motivat, a dispozițiilor legislative necesare pentru transpunerea articolului 9 din Directiva 2013/48 în ordinea sa juridică, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.

85 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, prin neadoptarea dispozițiilor necesare pentru a se conforma, pe de o parte, articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta și, pe de altă parte, articolului 9 din această directivă, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

86 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Ungariei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, a celor efectuate de această instituție.

87 Potrivit articolului 140 alineatul (1) din acest regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Cehă va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște:

1) Prin neadoptarea dispozițiilor necesare pentru a se conforma, pe de o parte, articolului 3 alineatul (6) litera (b) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din aceasta și, pe de altă parte, articolului 9 din directiva menționată, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

2) Obligă Ungaria să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3) Republica Cehă suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: maghiara.