|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/659 |
10.2.2025 |
RECOMANDAREA CONSILIULUI
din 21 ianuarie 2025
de aprobare a planului bugetar-structural național pe termen mediu al Franței
(C/2025/659)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121,
având în vedere Regulamentul (UE) 2024/1263, în special articolul 17,
având în vedere recomandarea Comisiei,
întrucât:
CONSIDERAȚII GENERALE
|
(1) |
La 30 aprilie 2024, a intrat în vigoare un cadru reformat de guvernanță economică al UE. Regulamentul (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală (1), împreună cu Regulamentul (CE) nr. 1467/97 modificat privind aplicarea procedurii aplicabile deficitelor excesive (2) și cu Directiva 2011/85/UE a Consiliului modificată privind cadrele bugetare ale statelor membre (3) sunt elementele esențiale ale cadrului reformat de guvernanță economică al UE. Cadrul urmărește promovarea unor finanțe publice solide și sustenabile, a unei creșteri durabile și favorabile incluziunii și a rezilienței prin intermediul reformelor și al investițiilor, precum și prevenirea deficitelor publice excesive. El promovează, de asemenea, asumarea responsabilității la nivel național și pune un accent mai puternic pe obiectivele pe termen mediu, în combinație cu o asigurare mai eficientă și mai coerentă a respectării normelor. |
|
(2) |
Planurile bugetar-structurale naționale pe termen mediu pe care statele membre le prezintă Consiliului și Comisiei se află în centrul noului cadru de guvernanță economică. Planurile trebuie să urmărească două obiective: i) asigurarea faptului că, printre altele, până la sfârșitul perioadei de ajustare, datoria publică se află pe o traiectorie descendentă plauzibilă sau rămâne la niveluri prudente și a faptului că deficitul public este adus și menținut sub valoarea de referință de 3 % din PIB pe termen mediu și ii) asigurarea realizării de reforme și investiții care să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale UE. În acest scop, fiecare plan trebuie să prezinte un angajament pe termen mediu de a respecta o traiectorie a cheltuielilor nete (4) care să stabilească efectiv o constrângere bugetară pe durata planului, pe parcursul a patru sau cinci ani (în funcție de durata normală a legislaturii într-un stat membru). În plus, planul trebuie să explice modul în care statul membru va asigura realizarea reformelor și a investițiilor care răspund principalelor provocări identificate în contextul semestrului european, în special în recomandările specifice fiecărei țări (inclusiv cele referitoare la procedura privind dezechilibrele macroeconomice – PDM, dacă este cazul), precum și modul în care statul membru va aborda prioritățile comune ale Uniunii. Perioada de ajustare bugetară acoperă o perioadă de patru ani, care poate fi prelungită cu până la trei ani în cazul în care statul membru se angajează să realizeze un set de reforme și investiții relevante care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2024/1263. |
|
(3) |
După prezentarea planului, Comisia trebuie să evalueze dacă acesta respectă cerințele Regulamentului (UE) 2024/1263. |
|
(4) |
La recomandarea Comisiei, Consiliul trebuie apoi să adopte o recomandare prin care stabilește traiectoria cheltuielilor nete ale statului membru în cauză și, după caz, să aprobe setul de angajamente în materie de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare bugetară. |
CONSIDERAȚII REFERITOARE LA PLANUL BUGETAR-STRUCTURAL NAȚIONAL PE TERMEN MEDIU AL FRANȚEI
|
(5) |
La 31 octombrie 2024, Franța a prezentat Consiliului și Comisiei planul său bugetar-structural național pe termen mediu. Prezentarea a avut loc în urma unei prelungiri a termenului prevăzut la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2024/1263, astfel cum s-a convenit cu Comisia, pentru a oferi Franței posibilitatea de a prezenta un plan bazat pe un angajament politic solid al guvernului nou-numit. Cu toate acestea, la 23 decembrie 2024 a fost numit un nou guvern, ca urmare a unui vot de neîncredere adoptat de parlament la 5 decembrie. La 14 ianuarie 2025, prim-ministrul a anunțat în fața Adunării Naționale un nou obiectiv de deficit de 5,4 % din PIB pentru 2025, mai mare decât obiectivul anterior de 5,0 % din PIB, și a reiterat angajamentul de a reduce deficitul sub 3 % din PIB până în 2029. La 16 ianuarie 2025, Franța a solicitat, printr-o scrisoare din partea directorului general al Trezoreriei, o adaptare a traiectoriei cheltuielilor nete care stă la baza recomandării de aprobare a planului pe termen mediu al Franței și a recomandării în temeiul articolului 126 alineatul (7) din TFUE, pentru a se ține cont de noul obiectiv privind deficitul. Scrisoarea nu include valori actualizate pentru alte variabile bugetare. |
Procesul anterior prezentării planului
|
(6) |
Pentru a stabili cadrul dialogului care are drept rezultat prezentarea planurilor bugetar-structurale naționale pe termen mediu, la 21 iunie 2024, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Comisia a transmis Franței traiectoria de referință (5). Comisia a publicat traiectoria de referință la 31 octombrie 2024 (6). Traiectoria de referință este bazată pe riscuri și asigură faptul că, până la sfârșitul perioadei de ajustare bugetară și în absența unor măsuri bugetare suplimentare după perioada de ajustare, datoria publică se află pe o traiectorie descendentă plauzibilă sau rămâne la niveluri prudente pe termen mediu, iar deficitul public este adus sub 3 % din PIB în perioada de ajustare și este menținut sub această valoare de referință pe termen mediu. Termenul mediu este definit ca fiind perioada de zece ani după încheierea perioadei de ajustare. În conformitate cu articolul 6 litera (d) și cu articolele 7 și 8 din Regulamentul (UE) 2024/1263, traiectoria de referință este, de asemenea, în concordanță cu criteriul de referință privind deficitul, cu dispozitivul de siguranță privind sustenabilitatea datoriei și cu dispozitivul de siguranță privind reziliența deficitului. Traiectoria de referință a Franței prevede că, pe baza ipotezelor Comisiei pe care se sprijină orientările prealabile transmise în iunie 2024 și presupunând o perioadă de ajustare de șapte ani, creșterea cheltuielilor nete nu ar trebui să depășească valorile din tabelul 1. Aceasta corespunde unei creșteri medii a cheltuielilor nete de 1,6 % atât pe durata perioadei de ajustare (2025-2031), cât și pe durata perioadei vizate de plan (2025-2029). Tabelul 1: Traiectoria de referință furnizată de Comisie Franței la 21 iunie 2024
|
||||||||||||||||||||||||||||||
|
(7) |
În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Franța și Comisia au purtat un dialog tehnic în octombrie 2024. Dialogul s-a axat pe traiectoria cheltuielilor nete avută în vedere de Franța și pe ipotezele care stau la baza acesteia (în special traiectoria preconizată pentru creșterea potențială, PIB-ul real și deflatorul PIB, precum și multiplicatorul fiscal), pe setul preconizat de angajamente în materie de reforme și investiții care să stea la baza unei prelungiri a perioadei de ajustare, inclusiv reforme și investiții cum ar fi angajamentele de a completa reformele recente ale pieței forței de muncă în vederea atingerii obiectivului de ocupare integrală a forței de muncă, de a consolida reindustrializarea și competitivitatea prin sprijinirea cercetării și inovării și un mediu de afaceri simplificat, de a accelera tranziția verde și de a consolida gestionarea finanțelor publice), care să urmărească și să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale Uniunii în ceea ce privește tranziția verde și digitală echitabilă, reziliența socială și economică, securitatea energetică și consolidarea capabilităților de apărare. |
|
(8) |
Planul nu include informații cu privire la desfășurarea unui proces de consultare cu părțile interesate de la nivel național (inclusiv cu partenerii sociali) înainte de prezentarea planului. |
|
(9) |
Consiliul Superior al Finanțelor Publice (instituția fiscal-bugetară independentă din Franța) a emis un aviz cu privire la previziunile macroeconomice și la ipotezele macroeconomice care stau la baza traiectoriei multianuale a cheltuielilor nete. Consiliul Superior a concluzionat că informațiile furnizate de guvern la momentul pregătirii avizului erau insuficiente pentru a permite o evaluare a realismului traiectoriei multianuale stabilite în planul pe termen mediu, în special în ceea ce privește structura creșterii după 2025, traiectoria finanțelor publice sau setul de reforme și investiții care ar sta la baza unei prelungiri a perioadei de ajustare de la patru la șapte ani. Totuși, pe baza informațiilor disponibile, Consiliul Superior a considerat că scenariul PIB-ului potențial și deviația PIB-ului, deși oarecum optimiste, erau rezonabile în comparație cu estimările anterioare, în timp ce scenariul de creștere reală a rămas optimist. Consiliul Superior a reiterat importanța respectării de către Franța a traiectoriei prevăzute în planul pe termen mediu, continuând în același timp să finanțeze investițiile prioritare și să mențină potențialul de creștere. |
|
(10) |
Planul a fost prezentat parlamentului național la 21 octombrie 2024. |
Alte procese conexe
|
(11) |
La 26 iulie 2024, Consiliul a stabilit existența unui deficit excesiv în Franța din cauza nerespectării criteriului deficitului (7). Prezenta recomandare coincide cu recomandarea Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7) din TFUE în vederea încetării situației de deficit public excesiv din Franța. Adoptarea simultană a acestor recomandări, care este adaptată la tranziția către noul cadru de guvernanță economică și justificată de aceasta, asigură coerența între traiectoriile de ajustare recomandate. |
|
(12) |
La 23 octombrie 2024, Franța și-a prezentat proiectul de plan bugetar pentru anul 2025. Comisia a adoptat un aviz cu privire la acest proiect de plan bugetar la 26 noiembrie 2024 (8). În urma votului de neîncredere din parlament, procesul de adoptare a proiectului de buget pentru 2025 a fost suspendat. Până la adoptarea unui nou buget pentru 2025, o lege specială adoptată de parlament în decembrie 2024 permite statului să perceapă impozite și permite emiterea de titluri de creanță de către stat și de către organismele din domeniul securității sociale în 2025. În același timp, un decret adoptat de guvern la 30 decembrie 2024 permite reportarea bugetului pe 2024 în 2025. |
|
(13) |
La 21 octombrie 2024, Consiliul a adresat Franței o serie de recomandări specifice (CSR) în contextul semestrului european (9). |
REZUMATUL PLANULUI ȘI EVALUAREA ACESTUIA DE CĂTRE COMISIE
|
(14) |
În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Comisia a evaluat planul după cum urmează: |
Context: situația și perspectivele macroeconomice și bugetare
|
(15) |
Activitatea economică din Franța a crescut cu 0,9 % în 2023, ca urmare a consumului privat și a unei contribuții pozitive din partea exporturilor nete. Potrivit previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că economia va crește cu 1,1 % în 2024, pe fondul exporturilor nete încă dinamice, sprijinind consumul public și investițiile. Se estimează că PIB-ul real va crește cu 0,8 % în 2025, deoarece o orientare bugetară restrictivă ar afecta activitatea economică. Deși este susținut de dezinflație și de creșterea salariului real, se preconizează că consumul privat va rămâne modest, în timp ce efectele întârziate ale unei politici monetare mai acomodative, precum și incertitudinea economică și de politică vor continua să afecteze investițiile private. În 2026, se preconizează că PIB-ul real va crește cu 1,4 %, întrucât ajustarea bugetară mai scăzută și reducerea în continuare a costului creditului ar stimula cererea internă privată și investițiile private. În perioada analizată în previziuni (și anume 2024-2026), în Franța se preconizează o ușoară încetinire a creșterii PIB-ului potențial, determinată de scăderea contribuției forței de muncă. Rata șomajului a fost de 7,3 % în 2023 și, potrivit estimărilor Comisiei, se va ridica la 7,4 % în 2024, la 7,5 % în 2025 și la 7,6 % în 2026. Se preconizează că inflația (deflatorul PIB) va scădea de la 5,3 % în 2023 la 2,2 % în 2024 și va ajunge la 1,6 % în 2025 și la 1,7 % în 2026. |
|
(16) |
În ceea ce privește evoluțiile bugetare, în 2023, deficitul public din Franța a fost de 5,5 % din PIB. Conform previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că acesta va ajunge la 6,2 % din PIB în 2024, urmând să se reducă la 5,3 % din PIB în 2025 și, în ipoteza menținerii politicilor actuale, la 5,4 % din PIB în 2026. Previziunile Comisiei includ proiectul de buget al Franței pentru 2025 pe care guvernul l-a propus parlamentului național în luna octombrie. Datoria publică era de 109,9 % din PIB la sfârșitul anului 2023. Potrivit previziunilor Comisiei Europene din toamna anului 2024, se preconizează că ponderea datoriei va crește la 112,7 % din PIB la sfârșitul anului 2024. Se estimează că aceasta va crește în continuare, ajungând la 115,3 % din PIB la sfârșitul anului 2025 și la 117,1 % din PIB la sfârșitul anului 2026. Previziunile bugetare ale Comisiei nu iau în considerare angajamentele de politică din planurile pe termen mediu în forma actuală până când acestea nu sunt sprijinite de măsuri de politică concrete anunțate în mod credibil și detaliate suficient. |
Traiectoria cheltuielilor nete și principalele ipoteze macroeconomice din plan
|
(17) |
Planul bugetar-structural național pe termen mediu al Franței cuprinde perioada 2025-2029 și prezintă o ajustare bugetară pe o perioadă de șapte ani. |
|
(18) |
Planul conține informațiile prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) 2024/1263, cu excepția consultării parlamentelor naționale și a consultării menționate la articolul 11, prevăzută la articolul 13 litera (g) din Regulamentul (UE) 2024/1263. |
|
(19) |
Planul, astfel cum a fost completat prin scrisoarea autorităților din 16 ianuarie 2025, prevede angajamentul de a respecta traiectoria cheltuielilor nete indicată în tabelul 2, care corespunde unei creșteri medii a cheltuielilor nete de 1,1 % în perioada 2025-2029. Evaluarea de mai jos ține cont de această traiectorie adaptată a cheltuielilor nete. În plus, Franța se angajează să întreprindă un set de reforme și de investiții în vederea prelungirii perioadei de ajustare la șapte ani (2025-2031), perioadă în cursul căreia este planificată o creștere medie a cheltuielilor nete de 1,1 %. Creșterea medie a cheltuielilor nete raportată în plan pentru perioada de ajustare (2025-2031) este mai mică decât traiectoria de referință transmisă de Comisie la 21 iunie 2024. Planul presupune că creșterea PIB-ului potențial va rămâne stabilă la 1,2 % până în 2028 (neschimbată din 2024), urmând să scadă la 1,0 % în 2029. În plus, planul preconizează că rata de creștere a deflatorului PIB va scădea la 1,7 % în 2025 (de la 2,3 % în 2024), apoi va scădea în continuare la 1,6 % în perioada 2026-2029. Tabelul 2: Traiectoria cheltuielilor nete și principalele ipoteze din planul Franței
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Implicațiile pentru datoria publică ale angajamentelor din plan privind cheltuielile nete
Evoluția datoriei
|
(20) |
Dacă se materializează traiectoria cheltuielilor nete pentru care s-au asumat angajamente în plan și ipotezele subiacente, datoria publică ar crește treptat, potrivit planului, de la 112,9 % din PIB în 2024 la 116,5 % din PIB în 2027, urmând ca apoi să scadă treptat la 113,5 % din PIB la sfârșitul perioadei de ajustare (2031), conform tabelului de mai jos. Pe termen mediu, adică în cei 10 ani de după sfârșitul perioadei de ajustare, ponderea datoriei publice ar urma să se mențină pe o tendință descendentă constantă, atingând un nivel de 100,9 % în 2041. Tabelul 3: Evoluția datoriei publice și a soldului bugetului public în planul Franței
Astfel, potrivit planului, ponderea datoriei publice ar urma să fie plasată pe o traiectorie descendentă până la sfârșitul perioadei de ajustare (2031). Acest lucru este plauzibil deoarece, pe baza ipotezelor planului, se preconizează că datoria va scădea în cei zece ani care urmează perioadei de ajustare potrivit tuturor testelor de rezistență deterministe din cadrul analizei sustenabilității datoriei efectuate de Comisie, iar proiecțiile stocastice indică faptul că datoria ar scădea cu o probabilitate suficient de mare. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu cerința privind datoria prevăzută la articolul 6 litera (a) și la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, pe baza traiectoriei adaptate a cheltuielilor nete, evoluția datoriei pe termen mediu nu va fi semnificativ diferită de cea inclusă în planul inițial. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Implicațiile pentru soldul bugetar ale angajamentelor din plan privind cheltuielile nete
|
(21) |
Pe baza traiectoriei cheltuielilor nete și a ipotezelor planului, deficitul public ar urma să scadă treptat, de la 6,1 % din PIB în 2024 la 2,8 % din PIB în 2029 și la 1,7 % la sfârșitul perioadei de ajustare (2031). Astfel, conform planului, soldul bugetar nu ar depăși valoarea de referință de 3 % din PIB la sfârșitul perioadei de ajustare (2031). În plus, în cei zece ani care urmează perioadei de ajustare (și anume până în 2041), deficitul public nu ar depăși 3 % din PIB. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu cerința privind deficitul prevăzută la articolul 6 litera (b) și la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, pe baza traiectoriei adaptate a cheltuielilor nete prezentată în scrisoarea autorităților, evoluția deficitului pe termen mediu nu va fi semnificativ diferită de cea inclusă în planul inițial. |
Profilul temporal al ajustării bugetare
|
(22) |
Profilul temporal al ajustării bugetare, măsurate ca variație a soldului primar structural, astfel cum este descris în plan, este concentrat la începutul perioadei, comparativ cu traiectoria liniară menționată ca regulă la articolul 6 litera (c) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Acest lucru reflectă un efort important de consolidare în 2025. În plus, ajustarea bugetară din primii patru ani ai planului este mai mult decât proporțională cu efortul total de ajustare. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu clauza privind dispozitivul de siguranță privind interzicerea concentrării la sfârșitul perioadei prevăzută la articolul 6 litera (c) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, ajustarea bugetară care rezultă din traiectoria adaptată a cheltuielilor nete este concentrată la începutul perioadei. Tabelul 4: Evoluția soldului primar structural în planul Franței
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Coerența cu procedura aplicabilă deficitelor excesive
|
(23) |
Traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan respectă cerințele din cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive [în special ajustarea structurală anuală minimă stabilită la articolul 3 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) 1467/97 al Consiliului]. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, ajustarea bugetară care rezultă din adaptarea traiectoriei cheltuielilor nete este în continuare conformă cu ajustarea structurală anuală minimă din cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive. |
Coerența planului cu dispozitivul de siguranță privind reziliența deficitului
|
(24) |
Cerința privind componenta preventivă, prevăzută la articolul 8 din Regulamentul (UE) 024/1263 referitor la dispozitivul de siguranță privind reziliența deficitului, care urmărește să asigure o marjă comună în raport cu valoarea de referință de 3 % din PIB, se aplică Franței din 2030, deoarece reducerea deficitului sub 3 % din PIB este planificată începând din 2029. Prin urmare, în 2030 și 2031, ajustarea anuală a soldului primar structural nu ar trebui să fie mai mică de 0,25 % din PIB dacă deficitul structural a rămas peste 1,5 % din PIB în anii precedenți, pentru a atinge o marjă de reziliență comună în termeni structurali de 1,5 % din PIB. Ajustarea bugetară care rezultă din angajamentele de politică și ipotezele macroeconomice ale planului depășește 0,25 % din PIB în ambii ani. Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu dispozitivul de siguranță privind reziliența deficitului. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, ajustarea bugetară care rezultă din adaptarea traiectoriei cheltuielilor nete respectă în continuare dispozitivul de siguranță privind reziliența deficitului. |
Coerența planului cu dispozitivul de siguranță privind sustenabilitatea datoriei
|
(25) |
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 2024/1263, întrucât datoria publică va depăși 90 % din PIB pe parcursul perioadei de ajustare, potrivit planului, ponderea datoriei trebuie să se reducă în medie cu cel puțin 1 punct procentual pe an până când va scădea sub 90 % din PIB, după care ar trebui să scadă cu 0,5 puncte procentuale în medie. Întrucât, conform planului, deficitul este planificat să se situeze sub 3 % din PIB începând din 2029, această scădere este calculată pentru anul 2031 (comparativ cu nivelul din 2030) și se ridică la 1,4 puncte procentuale (a se vedea tabelul 3). Prin urmare, pe baza angajamentelor de politică și a ipotezelor macroeconomice ale planului, traiectoria cheltuielilor nete prezentată în plan este în concordanță cu dispozitivul de siguranță privind sustenabilitatea datoriei. Potrivit autorităților franceze și calculelor proprii ale Comisiei, evoluția datoriei care rezultă din adaptarea traiectoriei cheltuielilor nete respectă în continuare dispozitivul de siguranță privind sustenabilitatea datoriei. |
Ipotezele macroeconomice ale planului
|
(26) |
Planul se bazează pe un set de ipoteze care diferă de ipotezele Comisiei transmise Franței la 21 iunie 2024. În special, planul utilizează ipoteze diferite pentru zece variabile, și anume punctul de plecare (soldul primar structural din 2024), creșterea PIB-ului potențial, creșterea deflatorului PIB, creșterea PIB-ului real, deviația PIB-ului, rata nominală implicită a dobânzii, multiplicatorul fiscal, ajustările datorie-deficit, măsurile cu caracter excepțional și alte măsuri temporare și semielasticitatea soldului bugetar. În plus, ajustarea este concentrată la începutul perioadei, iar Franța utilizează o formulă diferită pentru a calcula creșterea cheltuielilor nete. În cele ce urmează este inclusă o analiză a acestor diferențe între ipoteze. Diferențele dintre ipoteze având cel mai semnificativ impact asupra creșterii medii a cheltuielilor nete sunt enumerate mai jos, împreună cu o analiză a fiecărei diferențe luate separat. Planul se bazează pe ipoteza unui sold primar structural mai mic pentru 2024, și anume un deficit prima structural de 3,6 % din PIB, în timp ce Comisia preconiza un deficit primar structural de 3,0 % din PIB în orientările sale prealabile din primăvara anului 2024. Această poziție bugetară inițială mai puțin favorabilă este reflectată și în deficitul bugetar mai mare (de 6,1 % din PIB în plan) pentru 2024, față de un deficit de 5,3 % din PIB în ipotezele din primăvară ale Comisiei. Această revizuire și condițiile macroeconomice actualizate aferente pentru 2024 prevăzute în plan reflectă informații mai recente, disponibile începând din primăvară. Acest lucru concordă și cu previziunile Comisiei Europene din toamna anului 024. În consecință, această diferență între ipoteze este considerată justificată în mod corespunzător. Privită izolat, această diferență de ipoteze contribuie la o creștere medie mai mică a cheltuielilor nete pe parcursul perioadei de ajustare din plan decât conform ipotezelor Comisiei.
În ansamblu, impactul comun al unor ipoteze mai prudente și diferențele dintre ipotezele justificate în mod corespunzător compensează impactul ipotezei privind creșterea PIB-ului potențial. În plus, celelalte diferențe dintre ipoteze, deși nu sunt întotdeauna consecvente cu cadrul comun privind analiza sustenabilității datoriei, nu au un impact semnificativ asupra creșterii medii a cheltuielilor nete în comparație cu ipotezele Comisiei. Per ansamblu, toate diferențele dintre ipoteze luate împreună duc la o creștere medie a cheltuielilor nete în cadrul planului care este mai mică decât traiectoria de referință. Comisia va lua în considerare analiza de mai sus a ipotezelor planului în viitoarele sale evaluări ale conformității cu traiectoria cheltuielilor nete. |
Strategia bugetară din plan
|
(27) |
Conform strategiei bugetare orientative din plan, angajamentele legate de cheltuielile nete vor fi îndeplinite atât prin limitarea cheltuielilor, cât și prin creșteri discreționare ale veniturilor. Planul prevede o consolidare concentrată la începutul perioadei, aproximativ o pătrime din reducerea raportului deficit/PIB sub valoarea de referință de 3 % urmând să fie realizată deja în 2025. Acest lucru ar fi realizat în principal prin limitarea cheltuielilor în comparație cu un scenariu de menținere a politicilor actuale, în principal la nivelul administrației centrale, dar cu contribuția tuturor subsectoarelor administrației publice. Pe durata planului, eforturile de limitare a cheltuielilor, deși îmbunătățesc calitatea și eficacitatea acestora, ar fi sprijinite de angajamente revizuite în ceea ce privește analizele cheltuielilor și simplificarea acțiunilor publice. Principalele măsuri complementare avansate în ceea ce privește veniturile vizează o mai mare justiție socială și fiscală și încurajarea unei eficiențe energetice sporite. Acestea se referă la impozite excepționale pe cele mai mari venituri și profituri ale celor mai mari întreprinderi, la reducerea anumitor cheltuieli fiscale și la ecologizarea impozitării. Specificarea măsurilor de politică ce urmează a fi adoptate trebuie confirmată sau ajustată și cuantificată în bugetele anuale. În același timp, există riscuri pentru punerea în aplicare a strategiei bugetare orientative din plan, care decurg din ipotezele macroeconomice care stau la baza planului, care implică o creștere optimistă a PIB-ului în scenariul ajustării, și din posibilitatea de a obține economii mai mici decât se preconizase în urma analizelor cheltuielilor. În plus, bugetul pe care guvernul l-a prezentat parlamentului național în octombrie 2024 pentru 2025 precizează majoritatea măsurilor de politică prin care va fi realizat angajamentul privind cheltuielile nete pentru 2025 (10). |
Setul de angajamente în materie de reforme și investiții din plan care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare bugetară
|
(28) |
În plan, Franța se angajează să realizeze un set de reforme și investiții menite să îmbunătățească creșterea potențială și sustenabilitatea bugetară, care să stea la baza unei prelungiri a perioadei de ajustare bugetară de la patru la șapte ani. Setul de reforme și investiții care stau la baza unei prelungiri a perioadei de ajustare este compus din trei angajamente existente din planul de redresare și reziliență (PNRR); două angajamente din PNRR cu specificații suplimentare, precum și șase reforme și investiții noi (a se vedea și anexa II): Reforma asigurării de șomaj, inclusă în PNRR (componenta 8, Protecția locurilor de muncă, tineret, handicap, formare profesională), care vizează consolidarea stimulentelor pentru revenirea la un loc de muncă stabil și limitarea alternării între contracte pe termen scurt și perioade de șomaj. Reforma este un angajament existent din PNRR. Aceasta a constat într-un pachet legislativ adoptat în 2019, care a intrat în vigoare în 2021 în cadrul PNRR. A inclus măsuri privind calcularea compensației și o măsură „bonus-malus” de stabilire a contribuțiilor angajatorilor la sistem. Reforme în temeiul Legii privind programarea cercetării. Această măsură este un angajament existent din cadrul PNRR (componenta 6, Suveranitate tehnologică și reziliență), mai exact prin măsura „Aspecte structurale ale Legii privind programarea cercetării”, care necesită demonstrarea, până în T3-2025, a creșterii cheltuielilor publice pentru cercetare în comparație cu 2020. Diferitele dispoziții se referă la cercetare și la învățământul superior și vizează consolidarea finanțării și a organizării cercetării, promovarea excelenței științifice, creșterea atractivității locurilor de muncă și a carierelor științifice și o mai bună difuzare a rezultatelor cercetării publice în sectorul privat, prin consolidarea legăturilor dintre cercetarea publică și inovarea privată, economie și societate. Punerea în aplicare a legii privind programarea cercetării acoperă perioada 2021-2030, depășind durata PNRR. Reforme în temeiul Legii privind accelerarea producției de energie din surse regenerabile. Măsurile care decurg din punerea în aplicare a legii, care a fost adoptată și a intrat în vigoare în T1-2023, reprezintă un angajament existent din cadrul PNRR (componenta 10, REPowerEU), mai exact prin măsura „Legea privind accelerarea producției de energie din surse regenerabile”. Sunt prevăzute mai multe acțiuni pentru punerea în aplicare în perioada 2023-2030, în urma adoptării decretelor de punere în aplicare trecute și viitoare, și vizează, în general, accelerarea implementării energiei din surse regenerabile în Franța, atingerea obiectivelor Franței privind tranziția energetică și asigurarea securității energetice a acesteia. Măsura implică mai multe canale de intervenție, și anume simplificarea procedurală și accelerarea planificării teritoriale, axarea pe energia solară (termică, fotovoltaică și agrofotovoltaică) și sursele regenerabile de energie offshore, precum și finanțarea generalizată. Investiții în cadrul planului multianual Franța 2030. Planul de investiții include programul PIA4 (Programme d’Investissements d’Avenir), iar acest angajament se adaugă măsurilor existente în PNRR (în special în cadrul componentei 6, Suveranitatea tehnologică și reziliența), și anume „Inovarea pentru reziliența modelelor noastre de afaceri”, sprijinirea investițiilor pentru dezvoltarea de tehnologii digitale esențiale și „Sprijinirea întreprinderilor inovatoare”, finanțând investițiile în cercetare și dezvoltare pentru întreprinderile inovatoare. Se preconizează că ambele măsuri vor fi finalizate până în T4-2024. Planul Franța 2030 sprijină transformarea pe termen lung a proceselor de producție în sectoare strategice precum sănătatea, energia și aeronautica, de-a lungul întregului lanț valoric, de la cercetarea fundamentală la inovare și industrializare și acoperă un domeniu de aplicare mai larg decât PNRR. Planul contribuie, de asemenea, la recuperarea deficitului de investiții în ceea ce privește cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare în anumite domenii, accelerând ecologizarea și digitalizarea economiei. Planul acoperă perioada 2022-2026. Reformele care decurg din evaluarea calității cheltuielilor publice prin intermediul unor analize consolidate ale cheltuielilor în comparație cu angajamentele din PNRR. Planul prevede angajamentul de a consolida analizele anuale ale cheltuielilor în toate subsectoarele administrației publice. Prin urmare, angajamentul se adaugă măsurilor incluse în PNRR (componenta 7, Digitalizarea statului, a teritoriilor, a întreprinderilor, a culturii) prin intermediul măsurii „Evaluarea calității cheltuielilor publice”. Pentru perioada 025-2027 se propune un obiectiv cantitativ cumulativ pentru economiile permanente de cheltuieli publice și pentru reducerile cheltuielilor fiscale și sociale (pe lângă măsura „reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim – SMIC”), inspirată de analizele cheltuielilor. Se preconizează că punerea în aplicare va acoperi întreaga perioadă de ajustare și va implica integrarea efectivă și periodică a rezultatelor analizelor de cheltuieli în proiectele de buget anuale, însoțită de publicarea unor rapoarte anuale de monitorizare, care să indice atât economiile anuale, cât și economiile cumulate identificate și puse în aplicare. Reforma sistemului de asigurări de șomaj în urma negocierilor dintre partenerii sociali. Această măsură, nouă în comparație cu PNRR, urmărește să reformeze în continuare normele privind asigurările de șomaj pe durata următorilor trei ani, în special în ceea ce privește lucrătorii în vârstă, menținând în același timp realizările reformelor din 2019, 2021 și 2023 și contribuind la consolidarea impactului bugetar pozitiv al acestora. Planul prevede punerea în aplicare a noilor norme rezultate în urma negocierilor dintre partenerii sociali începând cu jumătatea anului 2025, precum și un raport de evaluare a efectelor cumulate ale tuturor reformelor privind asigurările de șomaj până la sfârșitul anului 2027. Reforma ratei contribuției la Caisse Nationale de Retraites des Agents des Collectivités Locales (CNRACL). Această reformă, care este nouă în comparație cu PNRR, constă în creșterea permanentă a ratei contribuțiilor sociale ale angajatorilor la sistemul special de pensii responsabil cu asigurarea administrațiilor locale și a funcționarilor spitalelor. Prin producerea unui impact bugetar pozitiv, obiectivul său este de a contribui la echilibrul financiar al schemei și, în acest scop, planul include un angajament de a pune eventual în aplicare noi creșteri permanente pe parcursul perioadei de ajustare. Prin urmare, reforma este prezentată și ca o contribuție la sustenabilitatea generală a sistemului de pensii împreună cu reforma majoră a sistemului de pensii din 2023, ale cărei caracteristici principale au fost creșterea vârstei legale de pensionare și anticiparea creșterii perioadei minime de contribuție pentru primirea unei pensii integrale, iar planul se angajează să mențină impactul în ceea ce privește sustenabilitatea. Planul prevede adoptarea majorării contribuțiilor la CNRCAL cu 5 puncte procentuale în legile privind bugetul asigurărilor sociale pentru 2025 și 2026 și punerea în aplicare ulterioară, în plus față de majorarea deja adoptată în 2024. Reforma reducerilor generale ale contribuțiilor la asigurările sociale pentru salariile mici în raport cu salariul minim (SMIC). Reforma, care este nouă în comparație cu PNRR, vizează simplificarea și raționalizarea schemelor existente de reducere a costului forței de muncă, cu scopul de a stimula mobilitatea salariilor și de a reduce riscul de capcană a salariului mic, în principal la nivelul salariului minim. În special, reforma constă în netezirea curbei reducerilor generale, pentru a o face mai degresivă, și în reducerea exceptărilor specifice de la contribuțiile la asigurările de sănătate și de la contribuțiile familiale. Planul prevede adoptarea reformei legii privind bugetul asigurărilor sociale pentru 025, care urmează să fie aprobată până în decembrie 2024, și o punere în aplicare progresivă în două etape, care urmează să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025 și, respectiv, până la sfârșitul anului 2026. Reforme în temeiul noii legi privind simplificarea mediului de afaceri. Această reformă, care este nouă în comparație cu PNRR, are trei obiective principale: să reducă radical sarcina procedurilor administrative pentru întreprinderi, de exemplu prin transformarea anumitor proceduri de autorizare în simple declarații sau prin îmbunătățirea accesului întreprinderilor la achizițiile publice; să revizuiască relația dintre administrație și întreprinderi, în special pentru întreprinderile foarte mici, prin alinierea drepturilor acestora la cele ale lucrătorilor independenți; și să raționalizeze standardele existente prin măsuri derogatorii pentru a sprijini instituirea de proiecte de tranziție industrială și energetică. Noua lege, care se preconizează că va fi adoptată până la sfârșitul anului 2025, va fi pusă în aplicare treptat, odată cu adoptarea și monitorizarea decretelor de punere în aplicare până în 028. Reforme în temeiul Legii privind industria verde. Noile angajamente în temeiul legii, adoptate în T4-2023, care sunt noi în comparație cu PNRR, prevăd punerea în aplicare și monitorizarea periodică a rezultatelor până în 2030. Principalele obiective urmărite se referă la accelerarea dezvoltării tehnologiilor verzi și la sprijinirea industriei în direcția decarbonizării. Axele de intervenție mai specifice, dar ample fac referire la facilitarea instalării de noi situri industriale, la îmbunătățirea condițiilor de finanțare a proiectelor industriale verzi, la înverzirea achizițiilor publice și la consolidarea condiționalității sprijinului public pentru obiectivele tranziției verzi. Reforma cheltuielilor fiscale și sociale. Această reformă, care este nouă în comparație cu PNRR, vizează raționalizarea cheltuielilor fiscale și sociale prin reducerea și eliminarea celor mai puțin eficiente. Pentru perioada 2025-2027 este propus un obiectiv cantitativ cumulativ vizând reducerea permanentă a cheltuielilor fiscale și sociale și economisirea cheltuielilor publice (pe lângă măsura „reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim – SMIC”). Se preconizează că punerea în aplicare va acoperi întreaga perioadă de ajustare și va implica integrarea efectivă și periodică a reducerilor cheltuielilor fiscale și sociale în proiectele de buget, însoțită de publicarea unor rapoarte anuale de monitorizare, care să indice atât economiile anuale, cât și economiile cumulate identificate și puse în aplicare. |
|
(29) |
În conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1263, fiecare reformă și fiecare investiție care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare este suficient de detaliată, este concentrată la începutul perioadei, are scadențe clare și este verificabilă. |
|
(30) |
Angajamentele din PNRR care stau la baza prelungirii conțin reforme și investiții semnificative menite să îmbunătățească sustenabilitatea bugetară și să consolideze potențialul de creștere al economiei. În plus, Franța se angajează să continue efortul de reformă în perioada acoperită de planul bugetar-structural pe termen mediu și să mențină nivelurile investițiilor finanțate la nivel național realizate în perioada acoperită de PNRR (a se vedea tabelul 5 de mai jos). Angajamentele vor fi monitorizate pe tot parcursul punerii în aplicare a planului. În consecință, angajamentele din cadrul planului de redresare și reziliență pot fi luate în considerare pentru prelungirea perioadei de ajustare, astfel cum se prevede la articolul 36 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1263. |
|
(31) |
Se preconizează că setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii va îmbunătăți potențialul de creștere și reziliența economiei Franței într-un mod durabil, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Planul Franței nu oferă o estimare a impactului global preconizat al setului de reforme și investiții propus. Totuși, pentru unele dintre reforme se indică un astfel de impact, pe baza analizelor anterioare și a literaturii de specialitate disponibile. În acest sens, potrivit planului, impactul cumulat asupra PIB-ului al unora dintre aceste reforme ar depăși 0,7 puncte procentuale până în 2030, fiind oarecum mai mare pe termen lung. În special, se estimează că reforma asigurărilor de șomaj va crește PIB-ul cu 0,5 puncte procentuale și va crea peste 40 000 de locuri de muncă pe termen lung. În plus, pe baza simulărilor modelului macroeconomic QUEST-III C-D elaborate de Comisie, punerea în aplicare a legii privind programarea cercetării ar adăuga 0,2 puncte procentuale din PIB în 15 ani și 0,3 puncte procentuale pe termen lung. În ceea ce privește alte reforme, se indică fie că sunt deja în desfășurare, fie se va efectua o evaluare ad-hoc pe tot parcursul punerii în aplicare a planului, ceea ce va sprijini setul de indicatori aferent. Se preconizează, de asemenea, că aceste reforme vor avea un impact pozitiv asupra activității, care nu este cuantificat în această etapă. În ansamblu, pe baza informațiilor furnizate, strategia economică care stă la baza setului de reforme și investiții, inclusiv angajamentele din PNRR, pare bine articulată și se presupune că va aborda în mod eficace deficiențele identificate anterior în ceea ce privește potențialul de creștere și reziliență al Franței (de exemplu, în rapoartele de țară). Domeniile-cheie de intervenție se referă într-adevăr la piața forței de muncă și la progresul către ocuparea integrală a forței de muncă; necesitatea de a sprijini reindustrializarea și consolidarea competitivității; provocările unei tranziții verzi și energetice echitabile și guvernanța finanțelor publice. |
|
(32) |
Se preconizează că setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii va sprijini sustenabilitatea bugetară, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Conform estimărilor din plan, setul de reforme și investiții care stau la baza prelungirii ar implica un impact direct de reducere a deficitului de aproximativ 20 de miliarde EUR pe an (0,6 % din PIB) începând din 2027, în principal ca urmare a impactului bugetar al reformelor sistemului de asigurări de șomaj din 2021 și a reformei complementare adoptate în 2023, care modulează durata prestațiilor de șomaj în funcție de situația de pe piața muncii, pentru a oferi mai multe stimulente pentru revenirea la locul de muncă în perioade favorabile și o protecție sporită în etape nefavorabile (0,1 % din PIB), precum și ca urmare a reformării reducerilor contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim (0,2 % din PIB) și cu economiile permanente rezultate din analizele cheltuielilor și reducerea impozitelor fiscale și sociale (0,3 % din PIB). La rândul lor, se preconizează că reformele și investițiile care vizează punerea în aplicare a planului de investiții Franța 2030, reformele și investițiile din cadrul legislației privind programarea cercetării, simplificarea și industria ecologică vor avea, de asemenea, un efect pozitiv indirect asupra finanțelor publice prin creșterea veniturilor fiscale, deoarece se preconizează că reformele respective vor avea un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă, a investițiilor și a creșterii economice. În ansamblu, setul de reforme și investiții care stau la baza extinderii implică o contribuție directă modestă la îmbunătățirea sustenabilității finanțelor publice, deși această contribuție ar putea fi oarecum mai mare după adăugarea contribuției potențiale a analizelor preconizate ale cheltuielilor, raționalizarea cheltuielilor fiscale și efectele indirecte derivate din creșterea PIB-ului și a ocupării forței de muncă pe termen lung. |
|
(33) |
Setul de reforme și investiții care stau la baza prelungirii abordează prioritățile comune ale E, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) 024/1263. În ceea ce privește reziliența socială și economică, inclusiv Pilonul european al drepturilor sociale, aceasta ar fi abordată prin reformele sistemului de asigurări de șomaj, creșterea contribuțiilor la sistemul de pensii al funcționarilor locali și spitalizați, împreună cu menținerea reformei pensiilor din 2023, reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale pentru salariile mici în raport cu salariul minim și Legea privind simplificarea mediului de afaceri. Prioritățile legate de o tranziție verde și digitală echitabilă și de asigurarea securității energetice ar urma să fie abordate prin reforme și investiții în cadrul planului de investiții Franța 2030, al legii privind programarea cercetării, al legii privind industria verde, al legii privind accelerarea producției de energie din surse regenerabile. |
|
(34) |
Setul de reforme și investiții care stau la baza prelungirii dă curs recomandărilor specifice de țară (CSR) relevante (11) emise în cadrul semestrului european, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1263. În special, reformele și măsurile din domeniul cadrului bugetar și al guvernanței fiscale, al sistemelor de pensii și al îmbătrânirii active se referă la recomandările specifice de țară din 2019, 2021, 2022 și 2024 prin care Franța este invitată să direcționeze mai bine cheltuielile fiscale, să continue eforturile de îmbunătățire a calității măsurilor bugetare, inclusiv prin stabilirea unor obiective cantitative pentru economiile de cheltuieli, să realizeze economii de cheltuieli și câștiguri în materie de eficiență în toate subsectoarele guvernului, să reformeze sistemul de pensii, sprijinind în același timp sustenabilitatea acestuia, și să îmbunătățească în continuare condițiile-cadru pentru a facilita investițiile și inovarea. Alte reforme și măsuri în domeniul tranziției verzi, al creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii și al coeziunii sociale și teritoriale se referă la recomandările specifice de țară relevante din 2019, 2020, 2021, 2022, 2023 și 2024, care solicitau îmbunătățirea mediului de afaceri, promovarea intensității C-D în rândul întreprinderilor, accelerarea utilizării energiilor din surse regenerabile și reducerea dependenței generale de combustibilii fosili. |
|
(35) |
Planul asigură menținerea nivelului global planificat al investițiilor publice finanțate la nivel național realizate în medie în perioada acoperită de planul de redresare și reziliență, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Tabelul 5: Investiții publice finanțate la nivel național în plan (% din PIB)
|
|||||||||||||||||||||
|
(36) |
În cele din urmă, setul de angajamente în materie de reforme și investiții care stau la baza prelungirii poate fi considerat ca fiind corelat cu angajamentele din PNRR și acordul de parteneriat convenit în temeiul cadrului financiar multianual, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1263. Mai exact, în conformitate cu cerințele, se preconizează că fiecare angajament va funcționa în continuitate și complementaritate cu PNRR sau cu acordul de parteneriat al Franței și va răspunde recomandărilor specifice de țară și uneia sau mai multor priorități comune ale UE. |
|
(37) |
În concluzie, se consideră că setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare îndeplinește, în ansamblu, criteriile prevăzute la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2024/1263. Prin urmare, perioada de ajustare poate fi prelungită de la 4 la 7 ani, astfel cum se prevede în plan. |
Alte reforme și intenții de investiții din plan care răspund principalelor provocări identificate în contextul semestrului european și priorităților comune ale Uniunii
|
(38) |
Pe lângă setul de reforme și investiții care stau la baza prelungirii perioadei de ajustare, planul descrie intențiile de politică privind alte reforme și investiții menite să răspundă principalelor provocări identificate în contextul semestrului european, în special în recomandările specifice de țară, și să abordeze prioritățile comune ale UE. Planul include 28 de reforme și investiții, dintre care șapte sunt sprijinite financiar prin Mecanismul de redresare și reziliență. |
|
(39) |
În ceea ce privește prioritatea comună a unei tranziții verzi și digitale echitabile, inclusiv obiectivele climatice prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1119, planul cuprinde mai multe măsuri. Acestea vizează sectorul transporturilor, inclusiv prevenirea poluării, prin dezvoltarea transportului public (în cadrul PNRR), ecologizarea porturilor franceze (în cadrul PNRR), planul pentru mersul pe jos și cu bicicleta și sprijinul pentru achiziționarea și închirierea de vehicule ușoare cu emisii scăzute. Planul se axează, de asemenea, pe proiecte de inovare pentru tranziția verde (în cadrul PNRR) în contextul celui de al patrulea program de investiții orientate spre viitor („Programme d’Investissements d’Avenir”, PIA4). În legătură cu recomandările specifice de țară din 2022 și 2023 care vizează eficiența energetică, planul include măsuri precum alinierea cotei de TVA pentru cazanele cu gaz și renovarea și modernizarea clădirilor spitalelor. Măsurile din plan legate de prioritatea tranziției digitale se bazează pe obiectivele stabilite în cadrul programului de politică privind deceniul digital pentru infrastructura de conectivitate și digitalizarea serviciilor publice. Măsuri prevăzute în plan sunt, de exemplu, planul privind banda largă de mare viteză, care se preconizează că va aduce beneficii digitalizării economiei franceze, sau măsuri privind spațiul, sănătatea digitală și modernizarea și digitalizarea formării profesionale. |
|
(40) |
În ceea ce privește prioritatea comună a rezilienței sociale și economice, inclusiv Pilonul european al drepturilor sociale, planul include o serie de reforme și investiții. În legătură cu recomandările specifice de țară din 2019, 2022 și 2023 privind competențele, educația și formarea profesională și învățarea în rândul adulților, și cu recomandările specifice de țară din 2019 și 2020 privind politicile active în domeniul pieței forței de muncă, stimulentele pentru muncă și participarea pe piața forței de muncă, măsurile relevante vizează: crearea unui serviciu public pentru copii preșcolari la nivel local, pentru a sprijini părinții, în special femeile, și gospodăriile cu venituri mici să intre și să rămână pe piața forței de muncă, reforma serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și un sprijin sporit pentru beneficiarii venitului de solidaritate activă (RSA) și pentru întreprinderi, sprijinul acordat tinerilor fără loc de muncă sau fără formare în vederea integrării profesionale durabile, implementarea componentei de formare din Franța 2030, Planul de investiții în competențe (PIC) menit să sporească capacitatea de inserție profesională a persoanelor celor mai îndepărtate de piața muncii, programul de sprijin pentru ucenicii și reforma liceelor profesionale. În legătură cu recomandările specifice de țară din 2022, 2023 și 2024 privind educația, măsurile suplimentare vizează îmbunătățirea competențelor de bază în învățământul secundar și promovarea și consolidarea profesiei de cadru didactic, în special prin consolidarea formării inițiale și continue. În plus, planul include și alte măsuri de politică menite să îmbunătățească accesul la asistență medicală și eficiența acesteia, renovarea și adaptarea unităților de îngrijire pentru persoanele în vârstă dependente, precum și măsuri menite să consolideze prevenirea și să mobilizeze inteligența artificială pentru a îmbunătăți diagnosticarea medicală și prescrierea în serviciile de asistență medicală. |
|
(41) |
În ceea ce privește prioritatea comună a securității energetice, planul include mai multe măsuri, cum ar fi dezvoltarea de reactoare nucleare mici (SMR) și renovarea instalațiilor nucleare existente. În legătură cu recomandările specifice de țară din 2019, 2020, 2022 și 2023 care vizează energia din surse regenerabile, infrastructura energetică și rețelele energetice, planul include măsuri precum cea de a doua interconectare electrică între Savoie (Franța) și Piemonte (Italia) și punerea în aplicare a planului de reducere a consumului de energie. |
|
(42) |
În ceea ce privește prioritatea comună a capabilităților de apărare, planul include Legea privind programarea militară, care stabilește obiectivele politicii de apărare și programarea sa financiară pentru perioada 2024-2030, pentru a consolida capabilitățile de apărare în contextul geopolitic al tensiunilor în creștere, inclusiv al războiului din Ucraina. Măsura prevede investiții în industria de apărare și inovare disruptivă în domeniul apărării. |
|
(43) |
Planul oferă informații cu privire la coerența și, după caz, complementaritatea cu fondurile politicii de coeziune și cu PNRR al Franței. Planul subliniază că, pentru a evita orice risc de dublă finanțare și de subutilizare a fondurilor, este necesară o coordonare strânsă pentru punerea în aplicare a acestor fonduri în Franța. Potrivit planului, reformele și investițiile incluse în plan care nu fac obiectul PNRR sunt măsuri finanțate la nivel național care nu implică cofinanțare europeană. Unele dintre măsurile incluse în plan au fost adoptate ca o continuare a măsurilor incluse în PNRR. În plus, planul explică, pentru mai multe dintre acestea, modul în care continuă și extind acțiunile adoptate în PNRR (pentru reforma asigurărilor de șomaj, a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și a industriei verzi). |
|
(44) |
Planul urmărește să contribuie la satisfacerea nevoilor de investiții publice ale Franței legate de prioritățile comune ale UE. În ceea ce privește tranziția digitală echitabilă, planul menționează necesitatea ca economia franceză să își continue digitalizarea și să își sporească investițiile în cercetare și dezvoltare, analizând comparații internaționale. De exemplu, în pofida îmbunătățirilor încurajatoare din trecutul recent, sunt necesare eforturi pentru a sprijini în continuare adoptarea către întreprinderile franceze, în special de IMM-uri, a noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor și a instrumentelor digitale de bază, care le consolidează productivitatea. Printre alte priorități, întreprinderile trebuie să fie stimulate să investească mai mult pentru a deveni mai competitive, în special în sectoare-cheie pentru tranziția verde și cea digitală. În ceea ce privește tranziția verde echitabilă și asigurarea securității energetice, planul se referă la nevoi de investiții anuale estimate pentru a îndeplini obiectivele naționale de decarbonizare până în 2030 și la pârghiile de politică economică pentru a încuraja și a sprijini acest efort suplimentar atât din partea actorilor publici, cât și a celor privați, astfel cum se prevede în strategia multianuală de finanțare pentru tranziția verde și politica energetică a Franței (SPAFTE), publicată în octombrie 2024. În ceea ce privește reziliența socială și economică, inclusiv Pilonul european al drepturilor sociale, planul se referă la obiectivul-cheie al ocupării depline a forței de muncă și la investițiile planificate în acest scop în favoarea politicilor active în domeniul pieței forței de muncă și în vederea creșterii participării pe piața forței de muncă, sprijinind în același timp ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și al femeilor și incluziunea tuturor lucrătorilor. Un alt domeniu de intervenție indicat se referă la consolidarea competențelor și a educației, inclusiv la nivel local, pentru a anticipa nevoile viitoare ale economiei franceze și pentru a sprijini tranziția verde și cea digitală, precum și inovarea în sectoarele strategice. În ceea ce privește consolidarea capabilităților de apărare, planul se referă la necesitatea de a consolida suveranitatea Franței într-un context geopolitic al tensiunilor în creștere și de a sprijini obiectivele stabilite în Agenda strategică 2024-2029, adoptată de Consiliu la 27 iunie 2024, și anume de a consolida pregătirea și capacitatea UE în materie de apărare, inclusiv prin creșterea cheltuielilor pentru apărare. |
Concluzia evaluării de către Comisie
|
(45) |
În ansamblu, Comisia consideră că planul Franței, astfel cum a fost completat prin scrisoarea autorităților din 16 ianuarie 2025, îndeplinește cerințele Regulamentului (UE) 2024/1263. |
CONCLUZIA GENERALĂ A CONSILIULUI
|
(46) |
Consiliul salută planul bugetar-structural pe termen mediu al Franței și consideră că implementarea sa deplină ar conduce la asigurarea unor finanțe publice solide și la sprijinirea sustenabilității datoriei publice, precum și a creșterii durabile și favorabile incluziunii. |
|
(47) |
Consiliul ia act de evaluarea planului de către Comisie. Cu toate acestea, Consiliul invită Comisia să își prezinte evaluarea planurilor viitoare într-un document separat de recomandările Comisiei de recomandări ale Consiliului. |
|
(48) |
Consiliul ia act de evaluarea de către Comisie a traiectoriei cheltuielilor nete și a principalelor ipoteze macroeconomice din plan, inclusiv din perspectiva orientărilor anterioare ale Comisiei, precum și de implicațiile traiectoriei cheltuielilor nete a planului pentru deficitul public și datoria publică. Consiliul ia act de evaluarea Comisiei potrivit căreia ipotezele macroeconomice și bugetare, deși diferă în unele cazuri de ipotezele Comisiei, inclusiv pentru a se ține seama de datele macroeconomice și bugetare actualizate, sunt în general justificate în mod corespunzător și susținute de argumente economice solide. Consiliul ia act de strategia bugetară generală a planului și de riscurile pentru perspective, care ar putea afecta materializarea scenariului macroeconomic și a ipotezelor subiacente și realizarea traiectoriei cheltuielilor nete a planului. În special, Consiliul salută, de asemenea, faptul că părțile interesate relevante au fost consultate înainte de prezentarea planului, deși acest lucru nu a fost raportat în plan. Consiliul remarcă, de asemenea, faptul că riscurile geopolitice pot exercita presiuni asupra cheltuielilor de apărare. |
|
(49) |
Consiliul se așteaptă ca Franța să fie pregătit să își ajusteze strategia bugetară în funcție de necesități, pentru a asigura realizarea traiectoriei cheltuielilor sale nete. Consiliul decide să monitorizeze îndeaproape evoluțiile economice și bugetare, inclusiv cele care stau la baza scenariului planului. |
|
(50) |
Consiliul consideră că sunt necesare discuții suplimentare pentru a se ajunge la o înțelegere comună cu privire la implicațiile din perspectiva supravegherii anuale ale ratelor cumulate de creștere a cheltuielilor nete în timp util pentru următoarea rundă a supravegherii bugetare. |
|
(51) |
Consiliul aprobă setul de angajamente în materie de reformă și investiții prezentat de Franța în planul său pe termen mediu, care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare, și salută eforturile de cuantificare a impactului asupra creșterii și sustenabilității bugetare. Consiliul este de acord cu Comisia că setul de angajamente în materie de reformă și investiții prezentat de Franța justifică o prelungire a perioadei de ajustare de la patru la șapte ani. Consiliul ia act de evaluarea Comisiei care indică îndeplinirea, în ansamblu, a criteriilor prevăzute la articolul 14, ținând seama, de asemenea, de dispoziția tranzitorie de la articolul 36 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1263, prin setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii. Consiliul ia act de evaluarea Comisiei care indică faptul că se preconizează că angajamentele în materie de reformă și investiții vor îmbunătăți potențialul de creștere și reziliența economiei într-un mod durabil și vor sprijini sustenabilitatea bugetară. Consiliul recomandă Franței să implementeze pe deplin setul de angajamente în materie de reforme și investiții pentru a păstra prelungirea perioadei de ajustare. |
|
(52) |
Consiliul ia act de descrierea de către Comisie a nevoilor și intențiilor în materie de reforme și investiții, pe lângă evaluarea setului de angajamente în materie de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare, ca răspuns la principalele provocări identificate în contextul semestrului european, și subliniază importanța asigurării realizării unor astfel de reforme și investiții. Pe baza rapoartelor prezentate de Comisie, Consiliul va evalua aceste reforme și investiții și va monitoriza implementarea lor, în cadrul semestrului european. |
|
(53) |
Consiliul așteaptă cu interes rapoartele anuale ale Franței privind progresele înregistrate, care conțin în special informații cu privire la progresele înregistrate în privința implementării traiectoriei cheltuielilor nete, astfel cum a fost stabilită de Consiliu, și a implementării unor reforme și investiții mai ample în contextul semestrului european, precum și în privința implementării setului de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare. |
|
(54) |
În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2024/1263, Consiliul ar trebui să recomande Franței traiectoria cheltuielilor nete stabilită în plan și să aprobe setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare la șapte ani, |
RECOMANDĂ Franței:
|
1. |
să se asigure că creșterea cheltuielilor nete nu depășește valorile maxime stabilite în anexa I la prezenta recomandare; |
|
2. |
să implementeze setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare bugetară la șapte ani, astfel cum se prevede în anexa II la prezenta recomandare, în termenele indicate. |
Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
A. DOMAŃSKI
(1) Regulamentul (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2024 privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1466/97 al Consiliului (JO L, 2024/1263, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1263/oj).
(2) Regulamentul (UE) 2024/1264 al Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1467/97 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO L, 2024/1264, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1264/oj).
(3) Directiva (UE) 2024/1265 a Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Directivei 011/85/UE privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre (JO L, 2024/1265, 30.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1265/oj).
(4) „Cheltuieli nete” în sensul definiției de la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2024/1263, și anume cheltuielile publice, excluzând (i) cheltuielile cu dobânzile, (ii) măsurile discreționare privind veniturile, (iii) cheltuielile aferente programelor Uniunii care sunt acoperite integral de venituri din fondurile Uniunii, (iv) cheltuielile naționale cu cofinanțarea programelor finanțate de Uniune, (v) elementele ciclice ale cheltuielilor cu indemnizațiile de șomaj și (vi) măsurile cu caracter excepțional, precum și alte măsuri temporare.
(5) Orientările prealabile transmise statelor membre și Comitetului economic și financiar includ traiectorii fără și cu o prelungire a perioadei de ajustare (care acoperă patru și, respectiv, șapte ani). Acestea includ, de asemenea, principalele condiții inițiale și ipotezele subiacente utilizate în cadrul de proiecție a datoriei publice pe termen mediu al Comisiei Europene. Traiectoria de referință a fost calculată pe baza metodologiei descrise în Monitorul privind sustenabilitatea datoriei (Debt Sustainability Monitor) din 2023 al Comisiei Europene (https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/debt-sustainability-monitor-2023_en). Se bazează pe previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2024 și pe prelungirea lor pe termen mediu până în 2033, iar creșterea pe termen lung a PIB-ului și costurile legate de îmbătrânirea populației sunt în concordanță cu Raportul comun al Comisiei și al Consiliului din 2024 privind îmbătrânirea populației (https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/2024-ageing-report-economic-and-budgetary-projections-eu-member-states-2022-2070_en).
(6) https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-and-fiscal-governance/national-medium-term-fiscal-structural-plans_en#france.
(7) JO L, 1.8.2024, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/dec/2024/2122/oj.
(8) Avizul Comisiei privind proiectul de plan bugetar al Franței, 26.11.2024, C(2024) 9055 final.
(9) Recomandarea Consiliului din 21 octombrie 2024 privind politicile economice, bugetare, de ocupare a forței de muncă și structurale ale Franței.
(10) A se vedea Avizul Comisiei privind proiectul de plan bugetar al Franței, 26.11.2024, C(2024) 9055 final.
(11) Recomandările specifice fiecărei țări considerate „relevante” sunt recomandări: i) adoptate de Consiliu începând cu anul 2019, ii) pentru care statul membru nu a realizat încă o „punere în aplicare integrală” sau „progrese substanțiale” în ceea ce privește punerea în aplicare și nu sunt depășite („neevaluate/fără informații de adăugat”), conform evaluării din cel mai recent exercițiu de supraveghere din cadrul semestrului european [disponibile în CeSaR (europa.eu)], iii) care nu sunt pur bugetare, legate de PSC, și iv) care nu vizează aceeași provocare, dar formulată diferit.
(12) Se presupune și se acceptă că cele două perioade se vor suprapune. Cerința de a menține nivelul investițiilor este menită să se aplice în anii de după încheierea duratei de viață a MRR.
ANEXA I
Ratele maxime de creștere a cheltuielilor nete
(rate de creștere anuale și cumulate, în termeni nominali)
Franța
|
Anii |
2025 |
2026 |
2027 |
2028 |
2029 |
|
|
Rate de creștere (%) |
Anuale |
0,8 |
1,2 |
1,2 |
1,2 |
1,1 |
|
Cumulate (*1) |
4,6 |
5,8 |
7,1 |
8,4 |
9,5 |
|
(*1) Ratele de creștere cumulate se calculează în raport cu anul de bază 2023. Ratele de creștere cumulate sunt utilizate în monitorizarea anuală a conformității ex-post în contul de control.
ANEXA II
Setul de reforme și investiții care stă la baza prelungirii perioadei de ajustare la șapte ani
Franța
|
|
Obiectivul principal |
Descrierea și calendarul principalilor pași (1) |
Indicator(i) de monitorizare |
||||||
|
Reforma asigurărilor de șomaj în vederea consolidării stimulentelor pentru ocuparea stabilă a forței de muncă (reforma PNRR existentă C8.R4) |
Reforma urmărește să consolideze stimulentele pentru ocuparea stabilă a forței de muncă, să limiteze alternarea contractelor de scurtă durată cu perioadele de șomaj și să reducă cheltuielile legate de șomaj. |
Pasul 1: Intrarea în vigoare a noilor dispoziții privind asigurările de șomaj. Pasul 2: Evaluarea reformelor anterioare și complementare până la sfârșitul anului 2027, care să reflecte impactul asupra locului de muncă, a activității economice și a economiilor bugetare asupra cheltuielilor legate de șomaj. |
Pasul 1: Îndeplinirea satisfăcătoare a jaloanelor relevante din PNRR, odată cu intrarea în vigoare a noilor dispoziții privind asigurările de șomaj Pasul 2: Publicarea raportului de evaluare |
||||||
|
Legea privind programarea cercetării (Măsura C6.R1 din PNRR existentă) |
Promovarea cercetării și dezvoltării în sectorul public și privat și îmbunătățirea aplicării rezultatelor de către întreprinderi în perioada de punere în aplicare 2021-2030. |
Până în T3 2025: Creșterea dotărilor pentru cercetare și dezvoltare cu 1,8 miliarde EUR față de 2020. |
Îndeplinirea satisfăcătoare a țintei 6-3 relevante din PNRR. |
||||||
|
Punerea în aplicare a legii privind accelerarea producției de energie din surse regenerabile (Măsura existentă C10.R1 din PNRR) |
Reducerea emisiilor de CO2, menținerea competitivității și sprijinirea securității și independenței energetice naționale |
Pasul 1: Până în T1 2023, adoptarea legii la 10 martie 2023 Pasul 2: Iulie 2024: Prima adunare a părților interesate și compilarea rapoartelor existente. Pasul 3: Toamna anului 2024, publicarea deciziei privind planificarea maritimă și energia din surse eoliene offshore, în continuarea dezbaterii publice organizate conform legii. Pasul 4: Ianuarie 2025, lansarea site-ului și revizuirea sistematică a impactului energiilor regenerabile asupra biodiversității. Pasul 5: Iulie 2025, a doua adunare a părților interesate, publicarea primelor rapoarte de evaluare. |
Îndeplinirea satisfăcătoare a jalonului relevant din PNRR și a angajamentelor următoare. |
||||||
|
Planul de investiții Franța 2030 (Adăugare la reforma PNRR, C6.I2 C6.I3) |
Planul de investiții, inclusiv investițiile din cadrul programului de investiții PIA4; Planul general vizează promovarea investițiilor în cercetare și inovare și în întreprinderi de ultimă generație în domeniul asistenței medicale, al energiei și al aeronauticii prin mobilizarea a 54 de miliarde EUR în perioada 2022-2026. 30 de miliarde EUR deja angajate până în mai 2024. |
Pasul 1: până în T4 2024, deciziile de finanțare pentru proiectele finanțate în cadrul PNRR. Pasul 2: până în T4 2025, raport de evaluare ex ante a impactului macroeconomic al planului global până la sfârșitul anului 2025. Pasul 3: până în T4 2026, angajarea întregului pachet financiar al planului. |
Pasul 1: atribuirea contractelor prin intermediul deciziilor de finanțare ale prim-ministrului. Pasul 2: publicarea raportului de evaluare ex ante. Pasul 3: publicarea raportului privind Planul de investiții Franța 2030 și impactul acestuia asupra cercetării și inovării și asupra investițiilor de ultimă generație în domeniul asistenței medicale, al energiei și al aeronauticii. |
||||||
|
Evaluarea cheltuielilor prin intermediul unor analize consolidate ale cheltuielilor (Adăugare la reforma din PNRR, C7.R5) |
Consolidarea analizelor anuale ale cheltuielilor în toate subsectoarele administrației publice în perioada 2025-2027. |
Până în T2 2025, T2 2026, T2 2027, T2 2028, T2 2029: Efectuarea analizelor anuale ale cheltuielilor. Până în T3 2025, T3 2026, T3 2027, T3 2028 și, respectiv, T3 2029: Integrarea eficace a rezultatelor analizelor cheltuielilor în proiectul de buget anual. Până în T3 2025, T3 2026, T3 2027, T3 2028 și, respectiv, T3 2029: Publicarea unui raport anual de monitorizare, prin care se raportează economiile anuale permanente la nivelul cheltuielilor. Acest raport cuprinde 3 elemente pentru fiecare an T:
|
Publicarea unor rapoarte anuale de monitorizare care să arate realizarea obiectivului cumulativ de economii permanente în valoare de 8 miliarde EUR (bazate atât pe economii legate de cheltuielile publice, cât și pe reducerea cheltuielilor fiscale și sociale, pe lângă măsura „Reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim – SMIC”) în perioada 2025-2027. |
||||||
|
Reforma normelor sistemului de indemnizații de șomaj în următorii trei ani, în special în ceea ce privește lucrătorii în vârstă, consolidând în același timp impactul bugetar pozitiv al reformelor din 2019 și 2023 (măsură nouă) |
Redefinirea normelor sistemului de indemnizații de șomaj pentru următorii 3 ani pentru a completa reformele din 2019 și 2023, realizând în același timp economii bugetare. Acestea ar rezulta din negocierile pe care guvernul le-a propus partenerilor sociali și s-ar concentra asupra ocupării forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă și asupra sistemului general de beneficii. |
Pasul 1: până în T2 2025, intrarea în vigoare a noilor norme care decurg din negocierile dintre partenerii sociali. Pasul 2: până în T4 2027, publicarea unui raport de evaluare a reformelor anterioare și complementare, indicând, de asemenea, economiile permanente suplimentare de 400 de milioane EUR rezultate din noua reformă angajată de guvern. |
Pasul 1: intrarea în vigoare a actului legislativ. Pasul 2: publicarea raportului de evaluare. |
||||||
|
Consolidarea sustenabilității financiare a sistemului de pensii prin creșterea contribuțiilor angajatorilor la Fondul național de pensii al personalului autorităților locale (CNRACL), menținând în același timp impactul reformei pensiilor din 2023 asupra sustenabilității financiare a sistemului de pensii, asigurându-se astfel că cheltuielile brute cu pensiile în perioada 2026-2040, fără măsurile privind veniturile adoptate începând cu 1 ianuarie 2024, au scăzut în raport cu cheltuielile brute cu pensiile, la fel ca în Raportul din 2024 privind îmbătrânirea populației (măsură nouă). |
Pe lângă creșterea de 1 punct procentual deja adoptată în 2024, creșterea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor la CNRACL (sistemul special de securitate socială pentru funcționarii publici locali și spitalicești) pentru a contribui la echilibrul financiar al acestui sistem special, menținând în același timp impactul reformei pensiilor din 2023 asupra sustenabilității sistemului de pensii. |
Pasul 1: până în T4 2025, intrarea în vigoare a implementării creșterii cu cel puțin 3 puncte procentuale (incluzând creșterea de 1 punct procentual deja adoptată în 2024) a contribuțiilor angajatorilor la CNRACL. Pasul 2: până în T4 2026, intrarea în vigoare a implementării creșterii contribuțiilor angajatorilor la CNRACL, pentru a atinge obiectivul global de 6 puncte procentuale, incluzând creșterea de 1 punct procentual deja adoptată în 2024. Pasul 3: până în T4 2027, publicarea unui raport de evaluare care să demonstreze că (i) creșterea contribuțiilor angajatorilor la CNRACL a contribuit la echilibrul financiar al sistemului special și (ii) confirmarea faptului că sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii a fost consolidată prin această măsură și că impactul reformei pensiilor din 2023 asupra sustenabilității financiare a sistemului de pensii a fost menținut. Raportul de evaluare va furniza o actualizare a previziunilor privind cheltuielile cu pensiile din Raportul din 2024 privind îmbătrânirea populației, utilizând aceleași ipoteze macroeconomice. Raportul ar trebui să arate că cheltuielile brute cu pensiile în perioada 2026-2040, fără măsurile privind veniturile, inclusiv contribuțiile la asigurările sociale, adoptate începând cu 1 ianuarie 2024, au scăzut în raport cu cheltuielile brute cu pensiile, la fel ca în Raportul din 2024 privind îmbătrânirea populației. |
Pasul 1: intrarea în vigoare a dispozițiilor privind majorarea contribuțiilor angajatorilor din legea bugetului asigurărilor sociale din 2025. Pasul 2: intrarea în vigoare a dispozițiilor privind majorarea contribuțiilor angajatorilor din legea bugetului asigurărilor sociale din 2026. Pasul 3: Publicarea raportului de evaluare |
||||||
|
Reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim (SMIC) (măsură nouă). |
Reforma urmărește să evite o capcană a salariului mic, prin simplificarea și raționalizarea stimulentelor care reduc costurile forței de muncă în jurul salariului minim (SMIC). Acest lucru ar fi realizat prin reducerea exceptărilor specifice de la contribuțiile la asigurările de sănătate și de la contribuțiile familiale. |
Pasul 1: Până în T1 2025, punerea în aplicare a primei etape constând în reducerea exceptărilor de la plata contribuțiilor la asigurările de sănătate și a contribuțiilor familiale, generând economii de cel puțin 2,5 miliarde EUR. Pasul 2: Până în T1 2026, punerea în aplicare a celei de a doua etape constând în urmărirea reducerii exceptărilor de la plata contribuțiilor la asigurările de sănătate și a contribuțiilor familiale, generând economii suplimentare de cel puțin 2,5 miliarde EUR. |
Etapele 1 și 2: Intrarea în vigoare a actelor legislative |
||||||
|
Reforme în temeiul noii legi privind simplificarea mediului de afaceri (măsură nouă) |
Îmbunătățirea condițiilor de afaceri, a concurenței, a investițiilor și a inovării, în special pentru IMM-uri și microîntreprinderi, prin reducerea birocrației, simplificarea accesului la achizițiile publice și sprijinirea noilor proiecte de tranziție industrială și energetică. |
Pasul 1: până în T4 2025, Intrarea în vigoare a legii privind simplificarea mediului de afaceri. Pasul 2: Până în T4 2025-2028, adoptarea anuală a decretelor de punere în aplicare. Pasul 3: Până în T4 2026, raportul anual privind impactul. Pasul 4: Până în T4 2028, raportul anual privind impactul. |
Pasul 1: Intrarea în vigoare a actului legislativ. Pasul 2: Publicarea anuală a decretelor de punere în aplicare. Pasul 3: Publicarea unui raport care să arate impactul în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de afaceri, concurența, investițiile și inovarea. Pasul 4: Publicarea unui raport care să arate impactul în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de afaceri, concurența, investițiile și inovarea. |
||||||
|
Reforme și investiții în temeiul Legii privind industria verde (măsură nouă) |
Accelerarea dezvoltării tehnologiilor verzi și decarbonizarea industriei. |
Până în T3 2025, T3 2026, T3 2027, T3 2028 și, respectiv, T3 2029: publicarea unui raport anual privind adoptarea actelor juridice și administrative referitoare la crearea de noi situri industriale, deciziile de finanțare a noilor proiecte și sprijinul financiar public. |
Publicarea de rapoarte anuale care să indice impactul în ceea ce privește crearea de noi situri industriale, îmbunătățirea finanțării noilor proiecte și sprijinul financiar public acordat. |
||||||
|
Raționalizarea și reducerea cheltuielilor fiscale și sociale (măsură nouă) |
Raționalizarea cheltuielilor fiscale și sociale prin reducerea și eliminarea celor mai puțin eficiente, în perioada 2025-2027. |
Până în T3 2025, T3 2026, T3 2027, T3 2028 și, respectiv, T3 2029: Publicarea unui raport anual privind creșterea veniturilor ca urmare a reducerii și retragerii permanente a cheltuielilor fiscale și sociale. Acest raport cuprinde 3 elemente pentru fiecare an T:
|
Publicarea unor rapoarte anuale de monitorizare care să arate realizarea obiectivului cumulativ de economii permanente în valoare de 8 miliarde EUR (bazate atât pe economii legate de cheltuielile publice, cât și pe reducerea cheltuielilor fiscale și sociale, pe lângă măsura „Reforma reducerilor generale ale contribuțiilor sociale în raport cu salariul minim – SMIC”) în perioada 2025-2027. |
(1) Calendarul măsurilor din PNRR este orientativ și corespunde angajamentelor din deciziile de punere în aplicare relevante ale Consiliului.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/659/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)