T-339/0462004A03390002.0001526157247THOTĂRÂREA DIN 8.3.2007 — CAUZA T-339/04FRANCE TÉLÉCOM/COMISIA<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Tribunalului</HT> (Camera a patra)</P><P><DATE ISO="20070308">8 martie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: franceza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza T-339/04,

France Télécom SA, fostă Wanadoo SA, cu sediul în Paris (Franţa), reprezentată de H. Calvet şi M.-C Rameau, avocats,

reclamantă,împotriva

Comisiei Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul É. Gippini Fournier şi de doamna O. Beynet, în calitate de agenţi,

pârâtă,

având ca obiect anularea Deciziei C (2004) 1929 a Comisiei din 18 mai 2004 în cauza COMP/C-1/38.916, care a obligat France Télécom SA, precum şi toate întreprinderile pe care aceasta le controlează în mod direct sau indirect, inclusiv Wanadoo SA şi toate întreprinderile controlate direct sau indirect de Wanadoo SA, să se supună unei inspecţii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 [CE] şi 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p.167),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ AL COMUNITĂŢILOR EUROPENE (Camera a patra),

compus din domnul H. Legal, preşedinte, doamna I. Wiszniewska-Białecka şi domnul E. Moavero Milanesi, judecători,

grefier: doamna K. Pocheć, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 8 iunie 2006,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI><TI><P>Cadrul juridic</P></TI>1Articolul 11 (intitulat Cooperarea dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre) alineatele (1) şi (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 [CE] şi 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1) prevede:

Comisia şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre aplică normele comunitare de concurenţă în strânsă cooperare.

[...]

Iniţierea de către Comisie a procedurilor în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III privează autorităţile de concurenţă ale statelor membre de competenţa lor de a aplica articolele 81 [CE] şi 82 [CE]. în cazul în care o autoritate de concurenţă a unui stat membru analizează deja o cauză, Comisia iniţiază proceduri numai după ce se consultă cu autoritatea naţională de concurenţă în cauză.

2În conformitate cu articolul 20 (intitulat Competenţele de inspecţie ale Comisiei) din Regulamentul nr. 1/2003:

(1)Pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare la întreprinderi şi asociaţiile de întreprinderi.(2)Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizaţi de Comisie să desfăşoare o inspecţie, sunt împuterniciţi:

(a)să intre în orice incinte, terenuri şi mijloace de transport ale întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi;(b)să examineze registrele şi alte documente privind activitatea, indiferent de suportul pe care sunt păstrate;(c)să ia sau să obţină, sub orice formă, copii sau extrase din aceste registre şi documente;(d)să sigileze orice incinte destinate activităţii şi orice registre şi documente pe perioada inspecţiei şi în măsura necesară inspecţiei;(e)să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să înregistreze răspunsurile acestora.

(3)Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizaţi de Comisie să desfăşoare o inspecţie, îşi exercită competenţele prin prezentarea unei autorizaţii scrise care indică obiectul şi scopul inspecţiei şi sancţiunile prevăzute la articolul 23, în cazul în care registrele şi celelalte documente solicitate privind activitatea sunt incomplete sau atunci când răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol sunt inexacte sau induc în eroare. în timp util înainte de inspecţie, Comisia înştiinţează în privinţa inspecţiei autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.(4)Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecţiilor dispuse de Comisie prin decizie. Decizia indică obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care începe şi indică sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24, precum şi dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiţie. Comisia adoptă aceste decizii după consultarea autorităţii de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.(5)Reprezentanţii oficiali, precum şi celelalte persoane autorizate sau desemnate de autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia trebuie, la cererea acestei autorităţi sau a Comisiei, să acorde asistenţă în mod activ reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, autorizaţi de Comisie. în acest scop, ei beneficiază de competenţele prevăzute la alineatul (2).(6)Atunci când reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizaţi de Comisie, constată că o întreprindere se opune inspecţiei dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le acordă asistenţa necesară, solicitând, dacă este cazul, sprijinul forţelor de ordine sau al unei autorităţi publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a desfăşura inspecţia.(7)în cazul în care asistenţa prevăzută la alineatul (6) presupune autorizarea unei autorităţi judiciare în conformitate cu dreptul naţional, această autorizaţie trebuie să fie solicitată. Autorizaţia poate fi de asemenea solicitată şi ca măsură de precauţie.(8)Atunci când este solicitată autorizaţia menţionată la alineatul (7), autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia Comisiei este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare şi nici excesive, având în vedere obiectul inspecţiei. Atunci când verifică proporţionalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul autorităţii de concurenţă a statului membru, explicaţii detaliate, în special privind motivele care determină Comisia să suspecteze încălcarea articolelor 81 [CE] şi 82 [CE], cât şi privind gravitatea încălcării suspectate şi privind natura implicării întreprinderii în cauză. Totuşi, autoritatea judiciară naţională nu poate pune în discuţie necesitatea inspecţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul Comisiei. Controlul legalităţii deciziei Comisiei este exercitat doar de Curtea de Justiţie.

3Articolul 22 (intitulat Investigaţiile autorităţilor de concurenţă ale statelor membre) alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede:

La cererea Comisiei, autorităţile de concurenţă ale statelor membre întreprind inspecţiile pe care Comisia le consideră necesare în temeiul articolului 20 alineatul (1) sau pe care le-a dispus printr-o decizie în temeiul articolului 20 alineatul (4). Reprezentanţii oficiali ai autorităţilor de concurenţă din statele membre responsabili cu desfăşurarea acestor inspecţii, precum şi cei autorizaţi sau desemnaţi de aceste autorităţi îşi exercită competenţele în conformitate cu legislaţia naţională.

Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizaţi de către Comisie, pot să acorde asistenţă reprezentanţilor oficiali ai autorităţii în cauză, la cererea Comisiei sau a autorităţii de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.

<TI><P>Situaţia de fapt</P></TI>4într-o decizie din 16 iulie 2003 privind punerea în aplicare a articolului 82 [CE] (cauza COMP/38.233 — Wanadoo Interactive) (denumită în continuare decizia din 16 iulie 2003), Comisia a constatat că, în perioada martie 2001-octombrie 2002, Wanadoo Interactive, la acea vreme filială în proporţie de 99,9 % a Wanadoo SA, ea însăşi filială a France Télécom SA, care deţinea între 70 şi 72,2 % din capitalul acesteia în perioada avută în vedere în decizie, abuzase de poziţia sa dominantă pe piaţa serviciilor de acces la internet de mare viteză destinate clientelei rezidenţiale, practicând pentru serviciile eXtense şi Wanadoo ADSL preţuri de ruinare, şi a aplicat societăţii Wanadoo Interactive o amendă de 10,35 milioane de euro.5Prin articolele 2 şi 3 din această decizie, Comisia a impus totodată societăţii Wanadoo Interactive următoarele obligaţii:

abţinerea, în cadrul serviciilor eXtense şi Wanadoo ADSL, de la orice comportament care putea avea un obiect sau un efect identic sau asemănător cu cel al încălcării;

transmiterea către Comisie, la încheierea fiecărui exerciţiu financiar şi până la exerciţiul financiar 2006 inclusiv, a contului de exploatare a diferitelor sale servicii ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line, linie de racordare numerică asimetrică), cuprinzând veniturile contabile, costurile de exploatare şi costurile de dobândire a clientelei.

6La 11 decembrie 2003, ca urmare a unui aviz favorabil emis de Autorité française de régulation des télécommunications (Autoritatea Franceză de Reglementare în domeniul Telecomunicaţiilor), ministrul francez al economiei, finanţelor şi industriei a omologat o scădere a tarifelor angro practicate de France Telecom pentru accesul şi colectarea IP/ADSL, denumite şi opţiunea 5. Mai mulţi furnizori de acces la internet, printre care Wanadoo, au hotărât să repercuteze această scădere a tarifelor angro asupra ofertelor cu amănuntul.7La 12 decembrie 2003, Wanadoo a anunţat o primă scădere a tarifelor sale cu amănuntul, aplicabilă atât vechilor, cât şi noilor abonaţi, pentru contractele cu preţ fix pentru internet de mare viteză (ofertele eXtense 512k nelimitat, eXtense 512k Fidélité nelimitat, eXtense 1024k nelimitat şi eXtense 1024k Fidélité nelimitat), cu efect de la 6 ianuarie 2004. Tariful ofertei eXtense 128k nelimitat rămânea neschimbat.8La 9 ianuarie 2004, Comisia a adresat societăţii Wanadoo o scrisoare, în care îi reamintea cuprinsul articolului 2 din decizia din 16 iulie 2003 şi prin care îi solicita acesteia să precizeze dacă, de la adoptarea acestei decizii, efectuase reduceri la preţurile cu amănuntul pentru serviciile avute în vedere în cuprinsul deciziei menţionate sau dacă intenţiona să le efectueze. Comisia preciza că, în cazul unui răspuns pozitiv, urma să transmită societăţii Wanadoo o solicitare de informaţii oficială asupra modului concret de practicare a acestor reduceri de preţuri. Pe lângă aceasta, Comisia solicita să fie informată în legătură cu data de încheiere a exerciţiului financiar al societăţii Wanadoo şi cu momentul în care informaţiile solicitate la articolul 3 din decizia din 16 iulie 2003 urmau să îi fie transmise. Comisia a reiterat această cerere într-un mesaj electronic din 26 ianuarie 2004.9La 12 ianuarie 2004, AOL France SNC şi AOL Europe Services SARL (denumite în continuare, împreună, AOL) au sesizat Conseil de la concurrence (Consiliul Concurenţei) francez (denumit în continuare Conseil de la concurrence) cu o plângere privind practicarea unor preţuri de ruinare de către Wanadoo în cadrul a patru noi oferte anunţate de aceasta din urmă la 12 decembrie 2003, în temeiul articolului 82 CE şi al articoluluiL 420-2 din Codul comercial francez. Această sesizare era însoţită de o cerere de măsuri conservatorii vizând în special suspendarea comercializării acestor oferte, introdusă în temeiul articolului L 464-1 din Codul comercial francez.10La 29 ianuarie 2004, Wanadoo a anunţat introducerea, începând cu 3 februarie 2004, a unei oferte nelimitate eXtense 128k Fidélité şi a patru oferte cu preţ fix (sau à la carte), şi anume eXtense 128k/20h, eXtense 128k/20h Fidélité, eXtense 512k/5Go şi eXtense 512k/5Go Fidélité.11Printr-o scrisoare din 30 ianuarie 2004, Wanadoo a răspuns la scrisoarea Comisiei din 9 ianuarie 2004, indicându-i acesteia anunţarea unor noi oferte ce urmau să se aplice de la 1 ianuarie sau de la 1 februarie 2004, ca urmare a reducerii tarifelor angro de către France Télécom. Pe de altă parte, printr-o scrisoare din 15 martie 2004, Wanadoo a transmis Comisiei situaţia conturilor pentru exerciţiul financiar 2003 (încheiat la 31 decembrie 2003), care nu fuseseră încă aprobate de către adunarea generală a acţionarilor.12La 24 februarie 2004, AOL a completat cererea cu care sesizase Conseil de la concurrence, adăugând la dosar ofertele lansate de Wanadoo la 3 februarie 2004 şi însoţind plângerea şi de o cerere de măsuri conservatorii având ca obiect îndeosebi suspendarea comercializării acestora.13La 11 mai 2004, Conseil de la concurrence a adoptat Decizia nr. 04-D-17 referitoare la sesizarea şi cererea de măsuri conservatorii introduse de AOL (denumită în continuare decizia Conseil de la concurrence), prin care a respins cererea şi a dispus trimiterea sesizării pentru investigaţii.14La 18 mai 2004, Comisia a adoptat Decizia C (2004) 1929 în cauza COMP/C-1/38.916, prin care a obligat France Telecom SA, precum şi toate întreprinderile pe care aceasta le controlează în mod direct sau indirect, inclusiv Wanadoo SA şi toate întreprinderile controlate direct sau indirect de aceasta din urmă, să se supună unei inspecţii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 (denumită în continuare decizia atacată).15Această decizie prevede, în considerentele (1) şi (5)-(13):

Comisia [...] a primit informaţii potrivit cărora Wanadoo practică tarife de acces la internet prin ADSL destinate publicului larg din Franţa dintre care unele nu acoperă costurile variabile, iar altele nu acoperă costurile totale. Potrivit informaţiilor disponibile, aceste tarife se înscriu în cadrul unui plan care dezvăluie o intenţie de eliminare a concurenţei. Pe lângă aceasta, informaţiile primite arată că spaţiul economic redus dintre tarifele cu amănuntul avute în vedere şi ofertele angro [...] (opţiunea 5) ale France Telecom generează o foarfecă tarifară în detrimentul operatorilor concurenţi care doresc să propună accesul la internet de mare viteză clientelei rezidenţiale, pe baza opţiunii 5 a France Telecom.

[...]

Potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, o analiză efectuată pe baza unor date previzionale arată că cel puţin trei [din cele zece oferte vizate de decizia atacată, menţionate mai sus la punctele 7 şi 10] (cele două oferte à la carte de 128 kbit/s şi oferta à la carte de 512 kbit/s/24 de luni) nu îşi acoperă costurile variabile. Cel puţin două dintre celelalte oferte de 512 kbit/s (oferta à la carte 12 luni şi oferta nelimitată 24 de luni) nu îşi acoperă costurile totale.

De asemenea, Comisia a primit informaţii potrivit cărora ofertele menţionate se înscriu în cadrul unei strategii de izolare şi de îndepărtare a concurenţei.

Pe lângă aceasta, potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, în pofida scăderii tarifelor la opţiunea 5, intervenită în ianuarie 2004, spaţiul economic dintre noile tarife cu amănuntul practicate de Wanadoo şi opţiunea 5 este insuficient, împiedicând operatorii concurenţi care îşi bazează oferta pe opţiunea 5 să concureze cu Wanadoo în condiţii echitabile.

În decizia sa [...] din 16 iulie 2003, Comisia a reţinut că Wanadoo ocupă o poziţie dominantă pe piaţa franceză a accesului la internet de mare viteză destinat clientelei rezidenţiale. Informaţiile de care dispune Comisia indică faptul că această concluzie este de actualitate şi astăzi.

Este foarte probabil ca ofertele inferioare costurilor practicate de Wanadoo şi marja redusă dintre aceste oferte şi tarifele la opţiunea 5 să fi restrâns intrarea pe piaţă a concurenţilor - francezi sau stabiliţi în alte state membre - şi să îi fi pus în pericol pe cei deja prezenţi. Potrivit informaţiilor disponibile, majoritatea concurenţilor Wanadoo au fost nevoiţi să se alinieze la noile oferte, astfel încât întreaga piaţă ADSL din Franţa se află în prezent în marjă negativă.

Astfel de practici precum cele descrise mai sus echivalează cu impunerea de preţuri de vânzare neechitabile. Dacă existenţa acestora ar fi demonstrată, astfel de practici ar constitui un abuz de poziţie dominantă si, ca urmare, o încălcare a articolului 82 [CE].

Pentru a fi în măsură să aprecieze toate faptele pertinente în ceea ce priveşte presupusele practici şi contextul presupusului abuz, Comisia trebuie să desfăşoare inspecţii în conformitate cu prevederile articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003.

Potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, este foarte probabil ca toate informaţiile care privesc practicile sus-menţionate, în special elementele de informaţie care permit stabilirea gradului de acoperire a costurilor şi cele care se referă la strategia de izolare şi îndepărtare a concurenţei, să nu fi fost comunicate decât câtorva membri ai personalului France Télécom şi/sau Wanadoo. Este foarte probabil ca documentaţia existentă cu privire la practicile presupuse să fie limitată la minimum şi deţinută în locuri şi sub forme care facilitează disimularea, reţinerea sau distrugerea sa în cazul efectuării unor investigaţii.

Pentru a se garanta eficacitatea prezentei inspecţii, este, aşadar, esenţial ca aceasta să fie efectuată fără prevenirea prealabilă a întreprinderilor destinatare ale prezentei [d] ecizii. Se impune, prin urmare, adoptarea unei [d]ecizii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, care să oblige întreprinderile să se supună unei inspecţii. [traducere neoficială]

16Articolul 1 din decizia atacată prevede că:

France Télécom [...] şi Wanadoo [...]:

sunt obligate să se supună unei inspecţii în ceea ce priveşte presupusa impunere a unor preţuri de vânzare neechitabile în domeniul accesului la internet de mare viteză pentru clientela rezidenţială, ceea ce contravine articolului 82 [CE], cu intenţia de a izola şi de a îndepărta concurenţa. Inspecţia poate avea loc în orice incintă a întreprinderilor [...]

France Télécom [...] şi Wanadoo [...] trebuie să permită reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, împuterniciţi de Comisie, să desfăşoare inspecţia, precum şi reprezentanţilor oficiali ai autorităţii competente a statului membru interesat şi agenţilor împuterniciţi sau desemnaţi de aceasta care îi asistă accesul la toate incintele, terenurile şi mijloacele de transport în timpul orelor normale de serviciu. Aceste întreprinderi trebuie să pună la dispoziţie registrele şi alte documente de serviciu solicitate de reprezentanţii oficiali şi de celelalte persoane, indiferent de suportul pe care sunt păstrate, şi să permită acestora să controleze la faţa locului registrele şi alte documente de serviciu, precum şi să obţină, sub orice formă, copii sau extrase. Ele furnizează imediat, la faţa locului, orice explicaţie orală solicitată de reprezentanţii menţionaţi sau de alte persoane cu privire la faptele sau documentele în legătură cu obiectul şi scopul inspecţiei şi permit oricărui reprezentant sau membru al personalului să furnizeze astfel de explicaţii. Acestea permit reprezentanţilor oficiali [menţionaţi] şi altor persoane să înregistreze astfel de explicaţii, indiferent sub ce formă. [traducere neoficială]

17În sfârşit, decizia atacată precizează, la articolul 2, data începerii inspecţiei. în încheiere, aceasta menţionează împrejurările în care Comisia poate aplica oricărei întreprinderi care a făcut obiectul unei astfel de inspecţii amenzi şi sancţiuni cominatorii, în conformitate cu articolele 23 şi 24 din Regulamentul nr. 1/2003, şi indică faptul că, atunci când o întreprindere se opune unei inspecţii care a fost dispusă, statul membru în cauză acordă reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, împuterniciţi de Comisie, asistenţa necesară pentru a le permite să îşi execute misiunea de inspectare, în conformitate cu articolul 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003. Decizia menţionează totodată posibilitatea de a se introduce o acţiune împotriva acesteia în faţa Tribunalului şi conţine, în anexă, anumite extrase din Regulamentul nr. 1/2003.18Pe baza acestei decizii, Comisia a solicitat asistenţa autorităţilor franceze, în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1/2003. Printr-o cerere de investigaţii din 25 mai 2004, ministrul francez al economiei, finanţelor şi industriei a solicitat directorului Direction nationale des enquêtes de concurrence, de consommation et de répression des fraudes (Direcţia Naţională a Investigaţiilor de Concurenţă, Consum şi Reprimare a Fraudelor) luarea tuturor măsurilor necesare realizării investigaţiilor definite de către Comisie în cuprinsul deciziei atacate. în acest sens, acesta din urmă a sesizat juge des libertés et de la détention de la tribunal de grande instance din Nanterre (denumit în continuare juge des libertés), în scopul de a obţine autorizaţia de a desfăşura sau de a dispune desfăşurarea unei inspecţii la France Telecom şi la Wanadoo şi de a acorda asistenţă Comisiei. Această cerere era însoţită de textul deciziei atacate.19Printr-o ordonanţă din 27 mai 2004, juge des libertés a acordat autorizaţia solicitată, permiţând în special investigatorilor francezi care urmau să fie desemnaţi să îşi exercite atribuţiile care le revin în temeiul articolelor L 450-4 şi L 470-6 din Codul comercial francez.20Decizia atacată a fost notificată societăţii Wanadoo la 2 iunie 2004, chiar înainte de începerea inspecţiei, care s-a încheiat în cursul zilei de 4 iunie 2004.<TI><P>Procedura şi concluziile părţilor</P></TI>21Prin actul depus la grefa Tribunalului la 10 august 2004, Wanadoo a introdus prezenta acţiune.22La 1 septembrie 2004, Wanadoo a fuzionat cu societatea-mamă, France Télécom, care s-a subrogat în drepturile reclamantei.23Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea procedurii orale.24Pledoariile părţilor şi răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în şedinţa publică din 8 iunie 2006.25Reclamanta a solicitat Tribunalului:

anularea deciziei atacate;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

26Comisia a solicitat Tribunalului:

respingerea acţiunii;

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

<TI><P>în drept</P></TI>27În susţinerea acţiunii, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, respectiv, pe încălcarea articolului 10 CE şi a Regulamentului nr. 1/2003, pe încălcarea obligaţiei Comisiei de a examina cu grijă şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei, pe insuficienţa motivării, pe încălcarea principiului proporţionalităţii şi pe o eroare vădită de apreciere.<TI><P>Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 10 CE şi a Regulamentului nr. 1/2003</P></TI><TI><P>Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de cooperare loială cu instanţele naţionale</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>28Reclamanta susţine că, potrivit jurisprudenţei, articolul 10 CE impune instituţiilor comunitare îndatoriri reciproce de cooperare loială cu statele membre, în special cu autorităţile judiciare naţionale. Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretat prin prisma acestui articol.29În temeiul acestei obligaţii de cooperare loială, Comisia trebuie să vegheze ca instanţa naţională care răspunde de examinarea caracterului nearbitrar şi proporţional al măsurilor coercitive preconizate în raport cu obiectul inspecţiei să dispună de toate elementele care îi permit să se achite de obligaţia de control Potrivit hotărârii Curţii din 22 octombrie 2002, Roquette Frères (C-94/00, Rec., p. I-9011), Comisia trebuie, aşadar, să informeze instanţa naţională competentă cu privire la caracteristicile esenţiale ale încălcării suspectate.30În speţă, Comisia a încălcat această obligaţie de cooperare loială în mai multe privinţe, ceea ce trebuie să conducă la nulitatea deciziei atacate.31În primul rând, Comisia a disimulat faţă de juge des libertés decizia adoptată de Conseil de la concurrence din 11 mai 2004, procedura pendinte în faţa aceluiaşi Conseil de la concurrence şi injoncţiunile din cuprinsul deciziei din 16 iulie 2003. Din acest motiv, Comisia nu a informat cu loialitate autoritatea judiciară naţională despre natura şi gravitatea încălcării suspectate.32În al doilea rând, decizia atacată ocultează analiza efectuată de Conseil de la concurrence care, arătând că existenţa încălcării suspectate este îndoielnică, contravine tezelor Comisiei. în special, respingerea cererii de măsuri conservatorii nu este motivată prin absenţa caracterului de urgenţă, ci prin faptul că practicile tarifare în cauză nu puseseră în pericol concurenţii reclamantei.33În al treilea rând, pe de o parte, Comisia a făcut referire la intenţia reclamantei de a disimula înscrisuri, cu toate că nimic nu justifica o astfel de concluzie şi, pe de altă parte, a omis să indice juge des libertés că nu îi era necesară recurgerea la o inspecţie sau la asistenţa autorităţilor naţionale pentru reunirea elementelor care i-au permis să adopte decizia din 16 iulie 2003.34Dacă juge des libertés ar fi dispus de aceste elemente, acesta ar fi dat o apreciere diferită caracterului nearbitrar sau proporţional al măsurilor coercitive solicitate. Pe de altă parte, acesta nu a adresat Comisiei întrebări suplimentare, întrucât era convins de loialitatea acesteia.35În sfârşit, reclamanta afirmă că s-a supus inspecţiei numai datorită faptului că i se comunicase ordonanţa pronunţată de juge des libertés. în orice caz, legalitatea deciziei atacate trebuie să fie apreciată exclusiv în funcţie de elementele de fapt şi de drept care existau la data adoptării sale.36În primul rând, Comisia obiectează că argumentarea reclamantei este inoperantă.37Pe de o parte, absenţa menţionării deciziei adoptate de Conseil de la concurrence nu este relevantă, reclamanta acceptând să se supună inspecţiei, care reprezenta în sine o constrângere, fără ca Comisiasă fie nevoită să solicite asistenţa autorităţilor naţionale în temeiul articolului 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003. Ordonanţa pronunţată de juge des libertés a rămas astfel fără efect. în plus, reclamanta ar fi trebuit să atace în justiţie această din urmă ordonanţă dacă ar fi considerat că juge des libertés nu dispunea de informaţii suficiente pentru luarea deciziei.38Pe de altă parte, chiar presupunând că juge des libertés nu era lămurit îndeajuns pentru a putea controla proporţionalitatea măsurilor coercitive preconizate, aceasta nu are incidenţă asupra legalităţii deciziei atacate. într-adevăr, într-un asemenea caz, acesta nu putea decât să refuze măsurile coercitive solicitate.39În al doilea rând, datoria de cooperare loială ce rezultă de la articolul 10 CE nu poate fi invocată în mod autonom de către un particular pentru obţinerea anulării unui act, exceptând cazul în care pretinsa încălcare a acestui articol atrage după sine încălcarea altei reguli de drept comunitar. în această privinţă, o trimitere generală la Regulamentul nr. 1/2003 este insuficientă.40În al treilea rând, Comisia susţine că, în orice caz, a pus la dispoziţia juge des libertés toate elementele necesare acestuia pentru verificarea caracterului nearbitrar şi proporţional al măsurilor coercitive solicitate în raport cu obiectul inspecţiei. Instituţia comunitară subliniază că instanţele naţionale nu sunt competente să verifice caracterul necesar sau fondat al inspecţiei dispuse, diviziunea muncii în cadrul reţelei europene a concurenţei sau efectele potenţiale pe care practicile tarifare ale întreprinderii respective le au pe piaţa în cauză.41Prin urmare, nici procedura în faţa Conseil de concurrence, nici decizia acestuia din urmă nu erau necesare sau utile juge des libertés pentru ca acesta să îşi poată exercita controlul. în consecinţă, argumentele reclamantei contravin articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003. în ceea ce priveşte decizia din 16 iulie 2003, aceasta este menţionată în decizia atacată şi era de datoria instanţei naţionale, dacă aceasta ar fi considerat necesar, să solicite informaţii suplimentare Comisiei.42Cu titlu subsidiar, Comisia arată în continuare că decizia luată de Conseil de concurrence confirmă concluzia potrivit căreia existau motive suficiente pentru desfăşurarea unei inspecţii şi că respingerea cererii de măsuri conservatorii nu este pertinentă, această respingere nefiind motivată de fondul cauzei, ci de lipsa caracterului de urgenţă.43Aşadar, decizia atacată cuprinde toate explicaţiile necesare şi utile pentru ca instanţa naţională să poată efectua controlul ce îi revine; astfel, aceasta pune în evidenţă în mod detaliat faptul că, în dosarul său, Comisia dispunea de indicii serioase ce îi permiteau să suspecteze încălcări ale regulilor de concurenţă şi o informau asupra caracteristicilor esenţiale ale încălcării suspectate, asupra a ce anume se caută şi cu privire la ce elemente trebuie să se refere verificarea, în conformitate cu jurisprudenţa.44În al patrulea rând, argumentul referitor la lipsa intenţiei de disimulare nu este relevant.45Comisia conchide în sensul că, prin acest prim aspect al argumentului, reclamanta încearcă să obţină un rezultat echivalent anulării ordonanţei emise de către juge des libertés şi că, în consecinţă, acesta trebuie respins.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Tribunalului</TXT></NP></TI>46Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, în opoziţie cu susţinerile Comisiei, rezultă cu claritate din motivarea reclamantei că aceasta nu invocă în mod autonom încălcarea articolului 10 CE şi, în consecinţă, a principiului cooperării loiale, ci invocă încălcarea articolului menţionat în legătură cu o nerespectare a Regulamentului nr. 1/2003.47În acest sens, Tribunalul subliniază că modalităţile de aplicare a obligaţiei de cooperare loială ce rezultă de la articolul 10 CE şi la care este obligată Comisia în cadrul relaţiilor sale cu statele membre (hotărârea Curţii din 10 februarie 1983, Luxemburg/Parlamentul European, 230/81, Rec., p. 255, punctul 37, şi ordonanţa Curţii din 13 iulie 1990, Zwartveld şi alţii, C-2/88 IMM, Rec., p. I-3365, punctul 17) au fost precizate, referitor la relaţiile care se stabilesc în cadrul inspecţiilor efectuate de Comisie pentru a detecta eventualele încălcări ale articolelor 81 CE şi 82 CE, în cuprinsul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003, care prevede modalităţile potrivit cărora Comisia, autorităţile naţionale de concurenţă şi autorităţile judiciare naţionale trebuie să coopereze atunci când Comisia a hotărât să desfăşoare o inspecţie în temeiul acestui regulament48Astfel, articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 abilitează Comisia să desfăşoare inspecţiile, efectuate fie prin prezentarea unei autorizaţii scrise, în conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, fie pe baza unei decizii care obligă întreprinderile să se supună inspecţiei, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiaşi articol în cazul în care Comisia desfăşoară inspecţia în conformitate cu articolul 20 alineatul (3), aceasta este obligată, potrivit prevederilor acestui alineat, să înştiinţeze, în timp util înainte de inspecţie, autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia. în cazul în care Comisia desfăşoară inspecţia în conformitate cu alineatul (4), prevederile acestuia impun instituţiei comunitare obligaţia de a consulta autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează a se desfăşura inspecţia înainte de a adopta decizia prin care se dispune inspecţia.49Potrivit articolului 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, asistenţa autorităţilor naţionale este necesară atunci când întreprinderea care face obiectul inspecţiei se opune desfăşurării acesteia şi, în cazul în care această asistenţă presupune intervenţia unei autorităţi judiciare, aceasta trebuie solicitată în conformitate cu prevederile alineatului (7). în conformitate cu prevederile alineatului (8), autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia Comisiei prin care s-a dispus inspecţia este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive având în vedere obiectul inspecţiei, controlul legalităţii deciziei Comisiei fiind însă rezervat instanţelor comunitare.50Rezultă din cele ce precedă că la articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 se operează o distincţie clară între, pe de o parte, deciziile adoptate de Comisie în temeiul alineatului (4) al acestui articol şi, pe de altă parte, cererea de asistenţă prezentată autorităţii judiciare naţionale în conformitate cu alineatul (7) al aceluiaşi articol.51Dacă instanţele comunitare au competenţa exclusivă de control al legalităţii unei decizii adoptate de Comisie în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum rezultă în special din cuprinsul alineatului (8) final al acestui articol, în schimb, instanţa naţională căreia i s-a solicitat autorizaţia de aplicare a unor măsuri coercitive în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003 este singura care poate stabili, eventual cu concursul Curţii de Justiţie, în cadrul unei trimiteri preliminare şi sub rezerva eventualelor căi de atac naţionale, dacă informaţiile transmise de Comisie în cadrul acestei cereri îi permit să îşi exercite controlul ce îi este atribuit în temeiul articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003 şi îi conferă capacitatea de a se pronunţa în mod util asupra cererii care i-a fost prezentată [a se vedea în acest sens, cu privire la Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de aplicare a articolelor [81 CE] şi [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204), hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctele 39, 67 şi 68].52Autoritatea judiciară naţională sesizată în aplicarea articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003 are, în conformitate cu prevederile alineatului (8) al aceluiaşi articol şi cu jurisprudenţa (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus), competenţa de a solicita explicaţii Comisiei, în special cu privire la motivele care au condus-o să suspecteze încălcarea articolelor 81 CE şi 82 CE, la gravitatea încălcării suspectate şi la natura implicării întreprinderii în cauză. Un control al Tribunalului care, prin ipoteză, ar putea avea drept consecinţă constatarea caracterului insuficient al informaţiilor transmise de Comisie acestei autorităţi ar implica reevaluarea de către Tribunal a aprecierii, deja efectuată de această autoritate, asupra caracterului complet al acestor informaţii. Or, acest control nu poate fi admis, aprecierea autorităţii judiciare naţionale fiind supusă numai căilor de atac interne care pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestei autorităţi.53În consecinţă, argumentele avansate de către reclamantă în susţinerea primului motiv trebuie respinse în totalitate ca inoperant, în măsura în care, contestând conţinutul deciziei atacate, acestea implică punerea în discuţie, de către Tribunal, a aprecierii efectuate de juge des libertés în aplicarea articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003 cu privire la caracterul complet al informaţiilor care i-au fost prezentate de Comisie în scopul de a obţine autorizaţia solicitată în conformitate cu articolul 20 alineatul (7) din regulament într-adevăr, Tribunalul nu are competenţa de a controla modul în care instanţa naţională sesizată în aplicarea acestei prevederi îşi îndeplineşte misiunea care i-a fost conferită în conformitate cu prevederile alineatului (8) al articolului 20.54Pe de altă parte, trebuie amintit că legalitatea unui act trebuie apreciată în funcţie de elementele de fapt şi de drept care existau la data adoptării actului (a se vedea hotărârea Curţii din 7 februarie 1979, Franţa/Comisia, 15/76 şi 16/76, Rec, p. 321, punctul 7, şi hotărârea Tribunalului din 15 iulie 2004, Valenzuela Marzo/Comisia, T-384/02, RecFP, p. I-A-235 şi II-1035, punctul 98). Prin urmare, modul în care a fost utilizată o decizie prin care s-a dispus o inspecţie sau aprecierea dată elementelor din cuprinsul acesteia de către autoritatea judiciară naţională în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003 nu au nicio incidenţă asupra legalităţii deciziei prin care s-a dispus inspecţia.55În cadrul prezentului motiv, trebuie apreciat, aşadar, numai prin prisma cerinţelor care rezultă din prevederile articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum a fost interpretat de jurisprudenţă, dacă sunt fondate argumentele reclamantei prin care aceasta denunţă încălcarea de către Comisie a obligaţiei sale de cooperare loială.56În acest sens, articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 defineşte elementele esenţiale care trebuie să figureze în cuprinsul unei decizii prin care se dispune desfăşurarea unei inspecţii şi impune Comisiei obligaţia de a indica obiectul şi scopul inspecţiei, data la care aceasta începe, sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24 din regulamentul menţionat şi dreptul de a ataca decizia în faţa instanţelor comunitare.57Motivarea deciziilor prin care se dispune desfăşurarea unei inspecţii are astfel ca obiect punerea în evidenţă a caracterului justificat al intervenţiei preconizate în interiorul întreprinderilor avute în vedere, dar şi posibilitatea acordată acestora din urmă de a înţelege întinderea datoriei de colaborare ce le revine, concomitent cu garantarea drepturilor lor la apărare (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea din 21 septembrie 1989, Hoechst/Comisia, 46/87 şi 227/88, Rec, p. I-2859, punctul 29, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 47).58Obligaţia Comisiei de a indica obiectul şi scopul inspecţiei constituie într-adevăr o garanţie fundamentală a dreptului la apărare al întreprinderilor în cauză şi, în consecinţă, întinderea obligaţiei de motivare a deciziei de a desfăşura o inspecţie nu poate fi restrânsă în funcţie de considerente care ţin de eficacitatea investigaţiilor. în acest sens, deşi Comisia nu este obligată nici să comunice destinatarului unei astfel de decizii toate informaţiile de care dispune în legătură cu încălcările prezumate, nici să delimiteze precis piaţa în cauză, nici să realizeze o încadrare juridică exactă a acestor încălcări, nici să indice perioada în cursul căreia ar fi fost comise aceste încălcări, ea trebuie, în schimb, să indice, în cel mai precis mod posibil, prezumţiile pe care înţelege să le verifice, mai precis ce anume se caută şi la ce elemente trebuie să se refere inspecţia (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea din 17 octombrie 1989, Dow Benelux/Comisia, 85/87, Rec., p. 3137, punctul 10, hotărârea Hoechst/Comisia, punctul 57 de mai sus, punctul 41, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 48).59În acest scop, Comisia este obligată de asemenea să includă într-o decizie de dispunere a unei inspecţii o descriere a caracteristicilor esenţiale ale încălcării suspectate, indicând piaţa prezumată în cauză şi natura restrângerilor suspectate ale concurenţei, explicaţii referitoare la modul în care întreprinderea care face obiectul inspecţiei este prezumată a fi implicată în încălcarea respectivă, ce anume se caută şi la ce elemente trebuie să se refere verificarea, precum şi atribuţiile conferite investigatorilor comunitari (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea din 26 iunie 1980, National Panasonic/Comisia, 136/79, Rec., p. 2033, punctul 26, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctele 81, 83 şi 99).60Pentru a dovedi caracterul justificat al inspecţiei, Comisia este obligată să precizeze în mod detaliat în cuprinsul deciziei prin care se dispune inspecţia că este în posesia unor elemente şi indicii materiale serioase care o determină să suspecteze încălcarea de care este suspectată întreprinderea care face obiectul inspecţiei (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctele 55, 61 şi 99).61În speţă, trebuie constatat că, deşi decizia atacată, astfel cum este reprodusă mai sus la punctele 15-17, este redactată în termeni generali, aceasta conţine totuşi elementele esenţiale impuse de prevederile articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 şi de jurisprudenţă. Aceasta indică obiectul şi scopul inspecţiei, menţionând caracteristicile esenţiale ale încălcării suspectate, desemnând piaţa prezumată a fi afectată - accesul la internet de mare viteză pentru clientela rezidenţială din Franţa -, natura restrângerilor de concurenţă de care este suspectată reclamanta - practici tarifare care ar fi contrare prevederilor articolului 82 CE -, explicaţii privind modul de implicare a reclamantei în încălcarea săvârşită - ea aflându-se la originea acestei încălcări -, elementele căutate şi cele care trebuie să facă obiectul investigaţiilor - informaţii referitoare la aceste practici, în particular elementele care permit să se stabilească gradul de acoperire a costurilor reclamantei şi cele care se raportează la o strategie de izolare şi îndepărtare a concurenţei, care ar fi putut fi comunicate numai câtorva membri ai personalului societăţii France Télécom şi/sau ai personalului reclamantei, elemente care trebuie căutate în orice incintă a întreprinderii, în registre şi alte documente de serviciu şi, eventual, sub formă de observaţii orale -, competenţele atribuite investigatorilor comunitari, data la care începe - 2 iunie 2004 -, sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24 din Regulamentul nr. 1/2003 şi posibilitatea de a fi atacată cu recurs în faţa Tribunalului.62În ceea ce priveşte caracterul justificat al inspecţiei, decizia atacată pune în evidenţă în mod detaliat faptul că, în dosarul său, Comisia dispunea de elemente şi indicii serioase care îi permiteau să suspecteze o încălcare de către reclamantă a regulilor de concurenţă. Astfel, Comisia menţionează în special faptul că primise informaţii potrivit cărora reclamanta ar practica tarife de acces la internet prin ADSL destinate publicului larg din Franţa dintre care unele nu ar acoperi costurile variabile, iar altele nu ar acoperi costurile totale, care s-ar înscrie în cadrul unui plan ce ar dezvălui intenţia de eliminare a concurenţei şi care ar putea constitui o încălcare a articolului 82 CE. Pe lângă aceasta, decizia atacată arată că o analiză efectuată pe baza datelor previzionale demonstra într-adevăr faptul că anumite oferte ale reclamantei, identificate în cuprinsul deciziei atacate, nu îşi acopereau costurile, fie variabile, fie totale.63Contrar susţinerilor reclamantei, nici procedura pendinte în faţa Conseil de la concurrence, nici decizia Conseil de la concurrence, nici injoncţiunile cuprinse în decizia din 16 iulie 2003 nu permit să se considere că inspecţia decisă în acel caz era nejustificată.64Deşi Conseil de la concurrence afirmă, în decizia din 11 mai 2004, că se pare că nici sectorul de activitate, nici întreprinderile care îi aparţin nu au cunoscut o atingere gravă şi imediată ca urmare a practicilor tarifare ale Wanadoo, aşa cum subliniază reclamanta, acesta consideră totuşi că nu poate fi exclus ca anumite practici tarifare puse în aplicare de Wanadoo să intre în sfera de aplicare a [...] articolului 82 [CE], în măsura în care acestea afectează o parte însemnată din teritoriul naţional. El a subliniat totodată în cuprinsul acestei decizii că reclamanta ocupa o poziţie dominantă pe piaţa în cauză; că anumite ipoteze privind veniturile avansate de către reclamantă păreau să fie prea puţin credibile; că, în cazul ofertelor eXtense 128k/20h Fidélité şi eXtense 512k/5Go Fidélité, se părea că reclamanta vânduse sub valoarea costurilor variabile, ceea ce constituia, potrivit deciziei menţionate, o puternică prezumţie în favoarea practicării unor preţuri de ruinare în sensul jurisprudenţei comunitare şi că, în anumite ipoteze, ofertele eXtense 128k/20h, eXtense 512k/5Go Fidélité şi eXtense 512k Fidélité nu îşi puteau acoperi costurile totale.65Faptul că este vorba de o decizie de respingere a măsurilor conservatorii solicitate nu are relevanţă, întrucât Conseil de la concurrence a justificat soluţia de respingere prin inexistenţa unui prejudiciu grav şi imediat cauzat sectorului de activitate sau întreprinderilor din cadrul sectorului şi prin lipsa unui prejudiciu imediat cauzat consumatorului, în alţi termeni, prin absenţa caracterului de urgenţă, iar nu prin caracterul vădit nefondat al plângerii cu care a fost sesizat.66Pe de altă parte, rezultă din decizia atacată că, în pofida injoncţiunilor cuprinse în decizia din 16 iulie 2003, Comisia primise informaţii din care reieşea că reclamanta nu se conforma, probabil, acestei decizii. Pe lângă aceasta, reclamanta nu face dovada faptului că elementele şi indiciile serioase pe care Comisia le pretinde în decizia atacată nu puteau justifica recurgerea la desfăşurarea unei inspecţii. Caracterul nejustificat al acesteia nu este, aşadar, stabilit.67În sfârşit, este cert că reclamanta avea cunoştinţă de procedura pendinte în faţa Conseil de la concurrence, de decizia Conseil de la concurrence şi de injoncţiunile cuprinse în decizia din 16 iulie 2003. în consecinţă, faptul că aceste elemente nu au fost menţionate în decizia atacată nu putea cauza o încălcare a dreptului la apărare, nici nu o putea împiedica pe reclamantă să înţeleagă întinderea datoriei sale de a colabora cu Comisia cu ocazia desfăşurării inspecţiei.68Având în vedere ansamblul celor ce precedă, trebuie constatat că obligaţiile impuse Comisiei de articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 au fost respectate şi că, prin urmare, primul aspect al primului motiv nu ar putea fi admis.<TI><P>Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului repartizării competenţelor şi pe încălcarea obligaţiei de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, prevăzute în Regulamentul nr. 1/2003</P></TI><TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Argumentele părţilor</TXT></NP></TI>69Reclamanta susţine nerespectarea de către Comisie a principiului repartizării competenţelor stabilit de Regulamentul nr. 1/2003 şi de normele de aplicare a acestuia, precum şi neîndeplinirea de către instituţia comunitară a datoriei sale de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi cu articolul 10 CE.70Regulamentul nr. 1/2003 a descentralizat dreptul comunitar al concurenţei, pe de o parte, în temeiul principiului subsidiarităţii, prevăzut în Regulamentul nr. 1/2003, şi, pe de altă parte, în temeiul principiului cooperării între autorităţile răspunzătoare de aplicarea dreptului comunitar al concurenţei. în acest scop, Regulamentul nr. 1/2003 a instituit o reţea europeană de concurenţă şi un sistem de competenţe şi de cooperare între membrii acestei reţele. Acest principiu de cooperare este înscris în special la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, în Comunicarea Comisiei cu privire la cooperarea în cadrul reţelei autorităţilor de concurenţă (JO 2004, C 101, p. 43, denumită în continuare comunicarea) şi în declaraţia comună a Consiliului şi a Comisiei din 10 decembrie 2002 cu privire la funcţionarea reţelei autorităţilor de concurenţă (declaraţie înscrisă în procesul-verbal al reuniunii Consiliului cu privire la adoptarea Regulamentului nr. 1/2003, documentul nr. 15435/02 ADD 1, denumită în continuare declaraţia comună).71Pe baza acestor două principii, Comisia a definit, în cuprinsul comunicării, regulile de repartizare a cauzelor între membrii reţelei. Acestea ar fi încălcate în decizia atacată. în primul rând, potrivit termenilor comunicării, Conseil de la concurrence este autoritatea îndreptăţită să soluţioneze cauza în discuţie, iar Comisia nu are mai multe drepturi în acest sens decât acesta din urmă. Prin urmare, inspecţia nu putea avea drept consecinţă dezînvestirea Conseil de la concurrence şi reatribuirea cauzei Comisiei şi, în consecinţă, inspecţia dispusă nu avea caracter legitim. în al doilea rând, intervenţia directă a Comisiei era nejustificată, întrucât Conseil de la concurrence dispune de competenţe de investigaţie, iar Comisia îi putea solicita să facă uz de acestea. în al treilea rând, chiar dacă decizia atacată ar fi considerată legitimă, Comisia trebuia să aplice articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 şi, în consecinţă, să asocieze Conseil de la concurrence măsurilor de investigaţie, delegându-i în acest scop toate atribuţiile necesare.72Comisia obiectează, cu titlu principal, că prezentul aspect, în măsura în care este întemeiat pe încălcarea principiului repartizării competenţelor care rezultă din cuprinsul Regulamentului nr. 1/2003, este inadmisibil, întrucât nu precizează motivul de anulare. Nicio prevedere specifică din regulament nu este, astfel, invocată. în realitate, Tratatul CE şi Regulamentul nr. 1/2003 stabilesc competenţe paralele pentru aplicarea articolelor 81 CE şi 82 CE. Declaraţia comună şi comunicarea nu conţin, în ceea ce le priveşte, decât indicaţii asupra modului în care autorităţile din cadrul reţelei îşi pot coordona acţiunea, menţinând competenţa Comisiei de a interveni în orice moment împotriva oricărei încălcări aduse articolelor 81 CE et 82 CE.73În ceea ce priveşte principiul subsidiarităţii, în primul rând, Regulamentul nr. 1/2003 se limitează să indice că adoptarea sa nu depăşeşte cadrul necesar aplicării eficiente a regulilor din cuprinsul tratatului, fără a afecta însă competenţele Comisiei de a efectua investigaţii. în continuare, din moment ce Comisia dispune de competenţa de a aplica în mod direct Tratatul CE în cazuri particulare, principiul subsidiarităţii nu poate fi interpretat astfel încât să o priveze de această competenţă. în sfârşit, invocarea acestui principiu este nefondată, fiindcă intervenţia Comisiei s-a limitat la faza anchetei prealabile, înainte ca aceasta să fi hotărât cu privire la eventuala oportunitate de a iniţia o procedură.74Pe de altă parte, comunicarea este lipsită de efecte juridice obligatorii şi, în plus, interpretarea de către reclamantă a criteriilor de atribuire a cauzelor este greşită. Comisia rămâne, aşadar, liberă să evoce o cauză, în orice moment. Cu titlu suplimentar, Comisia arată că, pe de o parte, anumite elemente ale speţei pledau în favoarea soluţionării fondului cauzei de către propriile servicii şi că, pe de altă parte, decizia sa de a desfăşura o inspecţie şi de a soluţiona ea însăşi fondul cauzei a făcut obiectul unei acţiuni concertate cu autorităţile franceze. în orice caz, legalitatea deciziei atacate nu depinde de faptul că aceasta a făcut sau nu obiectul unor discuţii prealabile şi al unei strânse concertări cu autorităţile naţionale de concurenţă, singura obligaţie a Comisiei în această privinţă fiind aceea prevăzută la articolul 20 alineatul (4) ultima teză din Regulamentul nr. 1/2003, obligaţie a cărei încălcare nu este invocată de reclamantă.75în sfârşit, articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 nu are incidenţă asupra legalităţii deciziei atacate. într-adevăr, regulamentul nu impune Comisiei să delege anumite atribuţii autorităţilor naţionale.76Din cele ce precedă, Comisia concluzionează că nu a încălcat nicio obligaţie de cooperare cu autorităţile franceze de concurenţă.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Aprecierea Tribunalului</TXT></NP></TI>77Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia prezentul aspect este inadmisibil, pe motiv că este întemeiat pe încălcarea principiului repartizării competenţelor ce rezultă din Regulamentul nr. 1/2003. într-adevăr, neidentificarea unei dispoziţii precise din regulament asupra acestui punct nu este de natură să atragă inadmisibilitatea argumentării reclamantei, în măsura în care aceasta susţine, în esenţă, că obiectul încălcării îl constituie un sistem de repartizare a competenţelor care decurge din Regulamentul nr. 1/2003 şi în măsura în care problema existenţei efective a acestui sistem constituie una dintre bazele argumentării sale.78Trebuie analizat, aşadar, dacă, prin decizia atacată, Comisia a încălcat principiul repartizării competenţelor sau obligaţia de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, care ar rezulta din principiul subsidiarităţii, de la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, din comunicare, din declaraţia comună şi de la articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.79Cu privire, mai întâi, la repartizarea competenţelor între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă, trebuie observat că Regulamentul nr. 1/2003 pune capăt regimului centralizat anterior şi instituie, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, o asociere mai amplă a autorităţilor naţionale de concurenţă, abilitându-le, în acest scop, să pună în aplicare dreptul comunitar al concurenţei. Cu toate acestea, economia regulamentului se întemeiază pe strânsa cooperare menită a se dezvolta între Comisie şi autorităţile de concurenţă din statele membre organizate în reţea, Comisia având atribuţia de a stabili modalităţile concrete ale acestei cooperări. Pe lângă aceasta, regulamentul menţionat nu pune în discuţie competenţa generală pe care jurisprudenţa o recunoaşte Comisiei (hotărârea Curţii din 14 decembrie 2000, Masterfoods, C-344/98, Rec., p. I-11369, punctele 46 şi 48). într-adevăr, această instituţie este dotată, în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, cu competenţe de investigaţie foarte extinse şi este abilitată, în orice caz, să decidă iniţierea unei proceduri cu privire la o încălcare, ceea ce implică dezînvestirea autorităţilor de concurenţă din statele membre. Aceasta păstrează, prin urmare, un rol preponderent în detectarea încălcărilor.80Prin urmare, reclamanta dă o interpretare greşită principiului cooperării instaurat prin Regulamentul nr. 1/2003 între Comisie şi autorităţile de concurenţă din statele membre. Nicio prevedere din regulament nu stabileşte vreo regulă de repartizare a competenţelor precum aceea invocată de reclamantă, potrivit căreia Comisia nu ar fi autorizată să desfăşoare o inspecţie atunci când o autoritate naţională de concurenţă a fost deja sesizată cu aceeaşi cauză. Dimpotrivă, articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede, sub rezerva unei simple consultări cu autoritatea naţională în cauză, menţinerea dreptului Comisiei de a deschide o procedură în vederea adoptării unei decizii, chiar dacă o autoritate naţională examinează deja cauza.81Aşadar, Comisia trebuie a fortiori să aibă posibilitatea de a desfăşura o inspecţie ca aceea care s-a dispus în speţă. într-adevăr, o decizie prin care s-a dispus desfăşurarea unei inspecţii nu constituie decât un act pregătitor al soluţionării pe fond a unei cauze, ceea ce nu marchează deschiderea formală a procedurii în sensul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, o astfel de decizie de a desfăşura o inspecţie nereprezentând, în sine, o manifestare de voinţă din partea Comisiei în sensul adoptării unei decizii pe fondul cauzei (a se vedea în acest sens, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curţii din 6 februarie 1973, Brasserie de Haecht, 48/72, Rec, p. 77, punctul 16). Considerentul (24) al Regulamentului nr. 1/2003 prevede, de altfel, că Comisia trebuie să fie împuternicită să desfăşoare inspecţiile necesare pentru identificarea încălcărilor articolului 82 CE, în timp ce articolul 20 alineatul (1) din regulamentul menţionat prevede în mod expres că, pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare.82Rezultă că Regulamentul nr. 1/2003 nu stabileşte un sistem de repartizare a competenţelor astfel cum a fost invocat de către reclamantă. Argumentul întemeiat pe încălcarea acestuia nu poate fi, aşadar, reţinut.83Cu privire, în al doilea rând, la comunicare, care, în opinia reclamantei, repartizează de asemenea competenţele între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă şi care ar fi fost încălcată în speţă, trebuie subliniat, pe de o parte, că, potrivit punctului 4, consultările şi schimburile în cadrul reţelei constituie o chestiune care se rezolvă între autorităţi ce acţionează în interesul public şi că, potrivit punctului 31, aceasta nu conferă întreprinderilor implicate un drept individual de a supune cauza examinării unei autorităţi date. Reclamanta nu este, aşadar, îndreptăţită să susţină că, potrivit termenilor acestei comunicări, numai Conseil de la concurrence era îndreptăţit să examineze cauza de faţă.84Pe de altă parte, trebuie constatat că argumentarea reclamantei se opune însuşi modului de redactare a comunicării. Punctul 8 din aceasta, la care face referire reclamanta, prevede într-adevăr condiţiile în care o autoritate poate fi considerată ca fiind îndreptăţită să soluţioneze o cauză. Cu toate acestea, folosirea verbului a putea demonstrează că este vorba de o simplă posibilitate de distribuire a sarcinilor, care nu poate fi considerată ca impunând Comisiei să nu examineze o anumită cauză sau să nu efectueze investigaţii cu privire la o anumită cauză atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la punctul 8. în plus, potrivit termenilor punctului 5 din comunicare, fiecare membru al reţelei are toată libertatea de a decide dacă să investigheze sau nu o anumită cauză, iar punctul 55 prevede, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 că, în orice caz, Comisia poate relua o cauză pe care a soluţionat-o o autoritate naţională. Aceasta este, prin urmare, îndreptăţită inclusiv să desfăşoare o inspecţie. în consecinţă, argumentarea reclamantei întemeiată pe conţinutul comunicării nu este fondată.85În al treilea rând, în ceea ce priveşte declaraţia comună, punctul 3 din aceasta arată că natura sa este politică şi nu creează nici drepturi, nici obligaţii legale. Reclamanta nu este, aşadar, îndreptăţită să invoce un astfel de document în scopul anulării unui act de drept comunitar care aduce atingere intereselor sale. în orice ipoteză, punctul 22 din aceasta prevede posibilitatea Comisiei de a examina o cauză, chiar dacă aceasta este deja investigată de o autoritate naţională de concurenţă, cu condiţia de a explica acestei autorităţi, precum şi celorlalţi membri ai reţelei, motivele care o determină să aplice articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003. Or, a fost subliniat anterior că decizia atacată nu impune aplicarea articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, iar Comisia trebuie, aşadar, să fie considerată, în speţă, ca fiind autorizată să desfăşoare o inspecţie.86Cu privire, în al patrulea rând, la obligaţia de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi cu articolul 10 CE, este suficient să se constate că Regulamentul nr. 1/2003 prevede o regulă generală potrivit căreia Comisia şi autorităţile naţionale de concurenţă au datoria de a colabora strâns, dar nu impune Comisiei să se abţină de la a efectua o inspecţie cu privire la o cauză cu care o autoritate naţională de concurenţă ar fi sesizată în paralel. Dimpotrivă, rezultă din prevederile analizate mai sus, în special de la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, că principiul cooperării implică, pentru Comisie şi pentru autorităţile de concurenţă, ca acestea să poată lucra în paralel, cel puţin în stadiile preliminare ale cauzelor cu care sunt sesizate. Pe de altă parte, reclamanta nu contestă existenţa contactelor pe care Comisia le-a avut în mod efectiv cu autoritatea naţională de concurenţă anterior adoptării deciziei atacate. în ceea ce priveşte articolul 10 CE, reclamanta se mulţumeşte să evoce încălcarea acestuia, fără a susţine această afirmaţie altfel decât printr-o trimitere la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003. Rezultă, prin urmare, că pretinsa încălcare a acestor articole nu este stabilită.87În al cincilea rând, în ceea ce priveşte argumentul întemeiat pe articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, acesta este inoperant. într-adevăr, această prevedere nu face decât să prevadă posibilitatea recunoscută Comisiei de a delega o parte dintre atribuţiile sale autorităţilor naţionale de concurenţă, fără a-i impune vreo obligaţie în această privinţă.88În sfârşit, în ceea ce priveşte, în al şaselea rând, argumentul întemeiat pe principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 al doilea paragraf CE, trebuie amintit că, potrivit termenilor acestuia, Comunitatea nu intervine, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, decât în cazul şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot să fie realizate într-un mod satisfăcător de către statele membre, ci pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, din cauza dimensiunilor sau a efectelor acţiunii preconizate.89în speţă, trimiterea la principiul subsidiarităţii din Regulamentul nr. 1/2003 nu face decât să indice că adoptarea Regulamentului nr. 1/2003 este conformă cu acest principiu. Pe lângă aceasta, Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat la Tratatul CE, precizează, la alineatul (3), că principiul subsidiarităţii nu pune în discuţie competenţele conferite Comunităţii Europene prin tratat, în forma în care sunt interpretate de Curtea de Justiţie (hotărârea Curţii din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health şi alţii, C-154/04 şi C-155/04, Rec., p. I-6451, punctul 102). Astfel, acest principiu nu pune în discuţie competenţele care au fost conferite Comisiei prin Tratatul CE, printre care figurează aplicarea regulilor de concurenţă şi în special dreptul de a desfăşura inspecţii pentru a aprecia existenţa eventuală a încălcărilor suspectate. în plus, şi în orice ipoteză, aşa cum s-a arătat deja, acţiunea Comisiei în cauză este o acţiune preliminară, care nu implică deschiderea formală a procedurii în sensul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003. Adoptarea deciziei atacate nu a avut, aşadar, ca efect dezînvestirea Conseil de la concurrence. în consecinţă, încălcarea principiului subsidiarităţii nu este stabilită.90Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către Comisie a unui principiu de repartizare a competenţelor care i-ar fi interzis să desfăşoare inspecţia în cauză, nici a încălcării de către aceasta a obligaţiei de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, astfel cum a fost instaurată mai ales prin Regulamentul nr. 1/2003, sau a încălcării principiului proporţionalităţii. Aşadar, al doilea aspect al primului motiv nu este fondat.91în consecinţă, este necesar ca primul motiv să fie respins în totalitate.<TI><P>Cu privire la cel de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligaţiei de a examina cu grija şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>92Reclamanta susţine că, potrivit jurisprudenţei, în cazurile în care Comisia dispune de o putere de apreciere, ea este obligată să respecte garanţiile conferite de ordinea de drept comunitară, printre care figurează în special obligaţia de a examina cu grijă şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei. în cauza de faţă, Comisia ar fi încălcat această obligaţie, neţinând în niciun fel seama, înainte de a decide să desfăşoare inspecţia, de împrejurarea potrivit căreia Conseil de la concurrence fusese deja sesizat în legătură cu ofertele lansate de reclamantă în ianuarie şi în februarie 2004 şi constatase că era extrem de improbabilă calificarea acestora drept oferte de ruinare. Reclamanta consideră că, deşi poate fi admisă ideea unei aprecieri diferite a Comisiei faţă de aceea făcută de Conseil de la concurrence asupra structurii şi evoluţiei pieţei franceze a serviciilor de acces la internet de mare viteză, Comisia ar fi trebuit totuşi să pună în balanţă informaţiile pe care le deţinea cu cele cuprinse în decizia adoptată de Conseil de la concurrence. Or, existenţa unei decizii adoptate de Conseil de la concurrence nu este nici măcar menţionată. Această încălcare ar fi însoţită de o eroare vădită de apreciere şi ar fi agravată de luările de contact ale Comisiei cu raportorul Conseil de la concurrence şi cu AOL. O analiză atentă şi imparţială trebuia să constea în explicarea motivelor pentru care inspecţia se dovedea în continuare necesară, în pofida deciziei adoptate de Conseil de la concurrence.93în replică la aceste argumente, Comisia susţine că acest motiv trebuie respins. Instituţia comunitară consideră că a examinat cu grijă şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei, cu precădere decizia adoptată de Conseil de la concurrence şi propria sa decizie din 16 iulie 2003. Comisia nu şi-a format o opinie fermă privind existenţa unei infracţiuni, ci a avut numai unele suspiciuni, bazate pe informaţiile primite în special din partea mai multor operatori concurenţi ai reclamantei. în plus, decizia adoptată de Conseil de la concurrence furnizează prin ea însăşi indicii suficiente în legătură cu existenţa probabilă a unei încălcări. În sfârşit, în afară de această decizie şi de unele întâlniri cu raportorul Conseil de la concurrence, Comisia ar fi avut, de asemenea, mai multe întâlniri cu funcţionarul Conseil de la concurrence responsabil pentru contactele cu Comisia.<TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI>94Printre garanţiile conferite de ordinea juridică comunitară în cadrul procedurilor administrative figurează, printre altele, principiul bunei administrări, din care decurge îndatorirea instituţiei competente de a examina, cu grijă şi imparţialitate, toate elementele relevante ale cauzei (hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2003, Atlantic Container Line şi alţii/Comisia, T-191/98, T-212/98-T-214/98, Rec., p. II-3275, punctul 404).95în speţă, reclamanta reproşează, în esenţă, Comisiei că a încălcat această obligaţie prin faptul că nu a luat în considerare decizia adoptată de Conseil de la concurrence şi nu a pus în balanţă conţinutul acestei decizii cu informaţiile pe care le deţinea. Comisia ar fi agravat această încălcare prin luările de contact cu raportorul Conseil de la concurrence responsabil cu rezolvarea acestei cauze şi cu AOL, concurent al reclamantei.96Această argumentare nu poate fi reţinută.97Mai întâi, faptul că decizia adoptată de Conseil de la concurrence nu este menţionată în decizia atacată nu este suficient pentru a deduce că aceasta nu a fost luată în considerare de Comisie. Dimpotrivă, luările de contact dintre Comisie şi raportorul Conseil de la concurrence, indiferent de rolul pe care acesta din urmă l-a avut în procesul de elaborare sau de adoptare a deciziei Conseil de la concurrence, tind să dovedească mai degrabă că, în momentul adoptării deciziei atacate, Comisia era realmente informată de existenţa acesteia sau, cel puţin, de caracterul iminent al adoptării sale, ca şi de procedura pendinte în faţa Conseil de la concurrence.98Pe de altă parte, numeroase elemente puse în evidenţă de Conseil de la concurrence în cuprinsul deciziei sale, menţionate mai sus la punctele 64 şi 65, indiferent de aprecierea care ar fi dată acestora cu ocazia examinării fondului cauzei, pledează în favoarea unei decizii de a dispune desfăşurarea unei inspecţii. Nu se poate, aşadar, nici deduce că Comisia ignorase într-adevăr această decizie, nici considera că instituţia trebuia să explice de ce inspecţia dispusă era în continuare necesară, în pofida acestei decizii adoptate de Conseil de la concurrence.99Rezultă că nu se poate considera că Comisia nu a examinat cu grijă şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei sau că aceasta ar fi comis o eroare vădită de apreciere cu ocazia examinării acestor elemente. Luările de contact ale Comisiei cu raportorul Conseil de la concurrence şi cu AOL nu sunt de natură să pună în discuţie această apreciere, în măsura în care nu s-a constatat nicio încălcare a obligaţiei Comisiei de a examina cu grijă şi imparţialitate toate elementele relevante ale cauzei.100Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă cel de al doilea motiv.<TI><P>Cu privire la cel de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>101Reclamanta susţine că, în temeiul articolului 253 CE, Comisia este obligată să îşi motiveze deciziile. Potrivit unei jurisprudenţe constante, aceasta ar fi obligată să expună în mod clar şi neechivoc raţionamentul dezvoltat, astfel încât cei interesaţi să poate cunoaşte justificările măsurii luate, iar Curtea să îşi poată exercita controlul asupra legalităţii măsurii respective.102Or, decizia atacată este motivată în mod insuficient. Aceasta nu expune raţionamentul care i-a dat dreptul de a nu ţine seama de existenţa unei proceduri naţionale având ca obiect aceleaşi fapte, de a se demarca de constatările efectuate de Conseil de la concurrence sau de a considera că inspecţia era o măsură necesară şi proporţională. Pe de altă parte, aceasta nu legitimează concluzia potrivit căreia decizia adoptată de Conseil de la concurrence nu înlătură caracterul necesar şi proporţional al măsurii dispuse, aceea de a desfăşura o inspecţie, nu menţionează existenţa acestei decizii şi este în contradicţie cu aceasta în ceea ce priveşte unele elemente de fapt esenţiale. Reclamantei îi este, prin urmare, imposibil să înţeleagă justificarea unei măsuri atât de grave ca inspecţia în cauză. Comisia şi-ar fi încălcat astfel obligaţia de motivare şi, în consecinţă, decizia atacată trebuie anulată.103În replică, Comisia arată că articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 defineşte elementele de motivare a unei decizii prin care se dispune desfăşurarea unei inspecţii, prevăzând că aceasta indică obiectul şi scopul inspecţiei. Motivarea furnizată răspunde, în plus, cerinţelor de motivare stabilite de jurisprudenţa privitoare la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17, care este redactat în acelaşi mod ca şi articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003. Comisia nu era astfel obligată să califice încălcarea săvârşită, nici să îşi justifice decizia în raport cu totalitatea elementelor de fapt care pot rezulta din decizia unei autorităţi naţionale având ca obiect luarea unor măsuri conservatorii. De asemenea, aprecierile de fapt în legătură cu elementele aflate la dispoziţia sa nu fac parte dintre elementele de motivare pe care Comisia este obligată să le comunice destinatarului unei decizii prin care se dispune efectuarea unei inspecţii. în ceea ce priveşte lipsa menţionării deciziei adoptate de Conseil de la concurrence, acest aspect nu are incidenţă, dat fiind că nu este de natură să împiedice nici înţelegerea deciziei atacate de către reclamantă, nici mijloacele sale de apărare, nici controlul exercitat de Tribunal.104În sfârşit, Comisia nu poate fi ţinută să îşi justifice în mod specific aprecierea asupra oportunităţii de a întreprinde investigaţii sau a modului în care această instituţie îşi împarte competenţele cu autorităţile naţionale într-un caz concret.<TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI>105Obligaţia de a motiva o decizie individuală, care rezultă în mod general din prevederile articolului 253 CE, are scopul de a permite instanţei comunitare să îşi exercite controlul asupra legalităţii deciziei şi să furnizeze celor interesaţi indicaţii suficiente pentru a şti dacă decizia este fondată sau dacă aceasta prezintă vreun viciu care permite să i se conteste validitatea, fiind precizat că întinderea acestei obligaţii depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care a fost adoptat (hotărârea Curţii din 25 octombrie 1984, Instituut Electronenmicroscopie, 185/83, Rec., p. 3623, punctul 38, şi hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T-349/03, Rec., p. II-2197, punctele 62 şi 63).106În ceea ce priveşte deciziile Comisiei prin care s-a dispus desfăşurarea unei inspecţii, trebuie amintit că la articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 sunt definite elementele esenţiale care trebuie să figureze în cuprinsul motivării unei astfel de decizii. Or, s-a constatat deja la punctul 68 de mai sus că încălcarea acestei prevederi nu este stabilită, Comisia nefiind astfel ţinută să motiveze decizia de a desfăşura inspecţia dispusă în lumina elementelor indicate de reclamantă.107Rezultă că motivul întemeiat pe insuficienta motivare a deciziei trebuie respins.<TI><P>Cu privire la cel de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporţionalităţii</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>108Reclamanta susţine că, potrivit jurisprudenţei, măsurile de inspectare decise de Comisie trebuie să fie proporţionale cu obiectivul urmărit şi necesare acestuia. Presupunând că scopul urmărit de Comisie ar fi fost acela de a verifica dacă cele zece oferte lansate de Wanadoo în lunile ianuarie şi februarie 2004 reprezentau o încălcare constând în practicarea unor preţuri de ruinare interzise de articolul 82 CE, recurgerea la competenţele de inspecţie conferite Comisiei prin articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 nu era o măsură proporţională. Un număr mare de informaţii cu privire la veniturile aduse de ofertele în cauză şi la costurile acestora fuseseră deja primite de Conseil de la concurrence şi nicio informaţie nu era în pericol de a fi distrusă sau disimulată. în plus, aceste informaţii puteau fi obţinute prin metode mai puţin constrângătoare decât o inspecţie.109Pe de altă parte, o procedură în contradictoriu făcuse deja dovada caracterului foarte improbabil al recuperării de către Wanadoo a pierderilor şi, aşadar, al existenţei practicilor suspectate privind preţurile de ruinare şi al efectelor acestora de eliminare a concurenţei. în aceste condiţii, calificarea faptelor incriminate în lumina articolului 82 CE era incertă, iar inspecţia nu era necesară obiectivului fixat, acela de a stabili existenţa unei încălcări, şi nici proporţională cu acesta, chiar dacă inspecţia menţionată s-ar fi dovedit fructuoasă.110Reclamanta mai arată că Comisia nu indică motivele pentru care verificarea cifrelor avansate de Wanadoo nu putea fi realizată cu ajutorul unor măsuri mai puţin constrângătoare decât inspecţia, cum ar fi constatările de ordin tehnic efectuate de un expert. în ceea ce priveşte căutarea de informaţii privind o eventuală intenţie de eliminare a concurenţei, Comisia nu furnizase nicio indicaţie care să permită să se stabilească faptul că primise informaţii conform cărora ofertele în cauză se înscriau în cadrul unei strategii de izolare sau de îndepărtare a concurenţei. Reclamanta concluzionează că decizia atacată trebuie să fie anulată pentru încălcarea principiului proporţionalităţii.111Comisia argumentează că principiul proporţionalităţii impune ca actele instituţiilor comunitare să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului urmărit. Proporţionalitatea deciziei de a desfăşura o inspecţie depinde de gravitatea încălcării prezumate, de posibilitatea ca inspecţia să permită obţinerea unor informaţii fiabile cu privire la existenţa încălcării menţionate şi de analiza eficienţei eventuale a unei astfel de inspecţii prin comparaţie cu efectele altor măsuri de investigaţie. în lumina elementelor cauzei şi în special a faptului că informaţiile primite de Conseil de la concurrence au fost considerate de acesta, în parte cel puţin, nerealiste, acest principiu a fost respectat.112Pe lângă aceasta, rezultă din jurisprudenţă că alegerea făcută de Comisie între dispunerea unei inspecţii pe calea unei decizii şi luarea altei măsuri de investigaţie mai puţin constrângătoare depinde în exclusivitate de necesitatea unor investigaţii adecvate particularităţilor cauzei, dar nu presupune existenţa unor împrejurări excepţionale.113Comisia mai arată că afirmaţia reclamantei potrivit căreia Comisia nu putea desfăşura o inspecţie este lipsită de fundament, din moment ce o decizie anterioară ce viza aceeaşi întreprindere fusese adoptată fără a se recurge la o astfel de măsură de investigaţie şi din moment ce Comisia s-a mulţumit să dispună o inspecţie în incinta întreprinderii.114În sfârşit, Comisia susţine că, pe de o parte, nu îşi putea forma o opinie în legătură cu existenţa unei eventuale încălcări decât în urma unor investigaţii minuţioase şi că, pe de altă parte, argumentele susţinute de către reclamantă în ceea ce priveşte fondul încălcării prezumate contravin jurisprudenţei Curţii şi a Tribunalului.115Decizia atacată urmăreşte astfel numai să permită Comisiei reunirea elementelor necesare pentru aprecierea existenţei eventuale a unei încălcări a tratatului. De aceea, ea nu este disproporţionată în raport cu scopul urmărit, mai ales pentru că natura încălcării prezumate, care prezintă un element intenţional, demonstrează că elementele în măsură să dovedească existenţa unei încălcări grave sunt deţinute în mod sistematic în locuri disimulate şi că riscul ca acestea să fie distruse sau ocultate este considerabil.116Din cele ce precedă, Comisia concluzionează că motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporţionalităţii este nefondat.<TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI>117Principiul proporţionalităţii, care se numără printre principiile generale ale dreptului comunitar, impune ca actele instituţiilor comunitare să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului urmărit, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare şi că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate (hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa şi alţii, C-331/88, Rec., p. I-4023, punctul 13, şi hotărârea din 14 iulie 2005, Ţările de Jos/Comisia, C-180/00, Rec., p. I-6603, punctul 103).118În domeniul care interesează cauza de faţă, respectarea principiului proporţionalităţii presupune ca măsurile preconizate să nu cauzeze inconveniente disproporţionate şi inacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecţia în cauză (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 76). Cu toate acestea, alegerea pe care Comisia trebuie să o facă între inspecţia efectuată pe baza unui simplu mandat şi inspecţia dispusă printr-o decizie nu depinde de împrejurări precum gravitatea deosebită a situaţiei, extrema urgenţă sau nevoia de discreţie absolută, ci de necesităţile unei cercetări adecvate, având în vedere particularităţile cauzei. Ca urmare, atunci când o decizie de inspecţie urmăreşte numai să permită Comisiei reunirea elementelor necesare pentru aprecierea eventualei existenţe a unei încălcări a tratatului, o astfel de decizie nu încalcă principiul proporţionalităţii (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea National Panasonic/Comisia, punctul 59 de mai sus, punctele 28-30, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 77).119Este de datoria Comisiei să aprecieze, în principiu, dacă o anumită informaţie este necesară pentru a se putea detecta o încălcare a regulilor de concurenţă şi, chiar dacă aceasta dispune deja de indicii sau chiar de elemente de probă referitoare la existenţa unei încălcări, este legitim ca Comisia să considere necesar să dispună verificări suplimentare care să îi permită să aprecieze mai bine încălcarea sau durata acesteia (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea din 18 octombrie 1989, Orkem/Comisia, 374/87, Rec., p. I-3283, punctul 15, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 78).120în speţă, în primul rând, decizia atacată urmăreşte culegerea de informaţii referitoare la practicile privind preţurile puse în aplicare de reclamantă, în scopul de a aprecia existenţa eventuală a unei încălcări a tratatului. Desigur, în cuprinsul deciziei atacate se arată că anumite informaţii referitoare la acestea se aflau deja în posesia Comisiei. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei, instituţia avea dreptul să încerce să culeagă informaţii suplimentare, îndeosebi privind strategia de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, informaţii despre care este greu de conceput că ar fi putut intra, eventual, în posesia Comisiei altfel decât prin intermediul unei inspecţii, în al doilea rând, considerând că informaţiile căutate cuprindeau elemente care urmăreau să pună în evidenţă o eventuală intenţie de eliminare a concurenţei, era acceptabil, ţinând seama de obiectivele unei examinări adecvate a cauzei, să se dispună desfăşurarea unei inspecţii pe calea unei decizii, în scopul de a se garanta eficacitatea acestei inspecţii. în al treilea rând, inspecţia dispusă prin decizia atacată a fost limitată la incintele întreprinderii, deşi Regulamentul nr. 1/2003 permite deja, în anumite condiţii, inspectarea altor incinte, inclusiv domiciliul anumitor membri ai personalului întreprinderii avute în vedere. Prin prisma acestor elemente, nu rezultă că, în speţă, Comisia ar fi acţionat în mod disproporţionat în raport cu scopul urmărit şi că, prin aceasta, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii, recurgerea la inspecţia dispusă pe cale de decizie fiind o măsură adecvată în raport cu particularităţile cauzei.121Argumentele susţinute de reclamantă nu pot contrazice această concluzie. în primul rând, s-a constatat deja mai sus că decizia luată de Conseil de la concurrence nu vine să întărească poziţia reclamantei privind incertitudinea existenţei practicilor suspectate şi nu permite, aşadar, să se excludă ipoteza avansată de Comisie în cuprinsul deciziei atacate potrivit căreia era posibil ca reclamanta să practice tarife contrare prevederilor articolului 82 CE. Eventuala imposibilitate pentru Comisie de a stabili ulterior, pe fond, existenţa unor preţuri de ruinare pe baza elementelor colectate în cadrul inspecţiei în cauză este lipsită de incidenţă, aceasta nepermiţând să se ajungă la concluzia caracterului inadecvat al inspecţiei dispuse. într-adevăr, decizia atacată indică de asemenea, pe un plan mai general, că Comisia suspecta reclamanta de practici tarifare contrare articolului 82 CE, indicaţie care era suficientă, în sine, pentru a justifica inspecţia.122în al doilea rând, aşa cum rezultă din jurisprudenţa citată anterior, faptul că Comisia se afla deja în posesia anumitor elemente care indicau că reclamanta practica tarife contrare articolului 82 CE sau că astfel de elemente fuseseră deja colectate de Conseil de la concurrence şi, prin urmare, puteau fi transmise Comisiei nu este suficient pentru a concluziona că decizia atacată este disproporţionată. Jurisprudenţa recunoaşte într-adevăr Comisiei dreptul de a căuta elemente suplimentare, chiar dacă aceasta dispune deja de indicii privind existenţa unei încălcări.123în al treilea rând, reclamanta nu este îndreptăţită să afirme că Comisia nu furnizase nicio indicaţie pe baza căreia să se poată stabili că aceasta ar fi primit informaţii care indicau faptul că ofertele în cauză se înscriau în cadrul unei strategii de eliminare a concurenţei. Pe de o parte, decizia atacată indică în mod expres că această ipoteză se bazează pe informaţii primite de Comisie şi, pe de altă parte, Comisia nu este obligată, în cuprinsul unei decizii de tipul celei atacate, să dea detalii privind elementele şi indiciile care au stat la baza acestei decizii (a se vedea în acest sens, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 29 de mai sus, punctul 62).124Rezultă din cele ce precedă că cel de al patrulea motiv trebuie respins.<TI><P>Cu privire la cel de al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere</P></TI><TI><P>Argumentele părţilor</P></TI>125Reclamanta susţine că Comisia a comis o eroare vădită de apreciere atunci când a afirmat, în cuprinsul deciziei atacate, că întreaga piaţă ADSL din Franţa înregistra în acea perioadă o marjă comercială negativă, deşi decizia adoptată de Conseil de la concurrence la 11 mai 2004, pe care Comisia nu o putea ignora, lăsa să se înţeleagă că un număr mare de furnizori de acces la internet erau rentabili, iar un operator afirmase chiar că avea o marjă comercială pozitivă. Comisia a prezentat, prin urmare, în mod eronat unele fapte referitoare la un punct fundamental şi a ignorat astfel cauza interzicerii preţurilor de ruinare, şi anume eliminarea concurenţei. Decizia atacată decurge, aşadar, dintr-o eroare vădită de apreciere şi, în consecinţă, trebuie anulată.126În replică, Comisia arată că era în posesia unor informaţii care susţineau afirmaţia potrivit căreia întreaga piaţă ADSL din Franţa înregistra o marjă negativă şi că, în orice ipoteză, îi era suficientă concluzia conform căreia elementele aflate la dispoziţia sa constituiau indicii serioase ale unei posibile încălcări care îi permiteau, în speţă, să considere că o anumită parte dintre noile oferte erau comercializate sub costurile acestora.127Chiar şi în aceste condiţii, motivul este inoperant, întrucât, chiar dacă afirmaţia ar fi fost eronată, ea nu putea atrage după sine ilegalitatea deciziei atacate. într-adevăr, situaţia marjei beneficiare în întregul sector nu face parte dintre criteriile relevante pentru a caracteriza drept preţuri de ruinare preţurile unei întreprinderi în poziţie dominantă. Mai întâi, jurisprudenţa a stabilit că existenţa unor preţuri inferioare mediei costurilor variabile permite să se prezume caracterul eliminatoriu al practicării unor preţuri. Pe de altă parte, potrivit tezei susţinute de către reclamantă, nu se putea vorbi de ruinare decât în ipoteza în care totalitatea operatorilor concurenţi ar fi suferit pierderi şi ar fi fost ameninţaţi, în bloc, să fie eliminaţi. Or, aplicarea articolului 82 CE la o practică de preţuri care nu viza decât o parte a concurenţei nu poate fi exclusă, ceea ce susţine decizia adoptată de Conseil de la concurrence. în sfârşit, teza din decizia adoptată de Conseil de la concurrence la care face referire reclamanta nu se aplică de fapt decât unei părţi dintre ofertele şi tarifele în cauză şi, în orice ipoteză, în prezenţa unor informaţii contradictorii, Comisia era în drept să aprecieze credibilitatea diferitelor mărturii de care dispunea. Erau avute în vedere, în orice caz, chestiuni legate de fondul încălcării, care nu puteau primi un răspuns decât în lumina unei anchete minuţioase.<TI><P>Aprecierea Tribunalului</P></TI>128Reclamanta afirmă că Comisia a comis o eroare vădită de interpretare, dar se limitează să facă trimitere, în susţinerea acestei afirmaţii, la o apreciere care rezultă din decizia adoptată de Conseil de la concurrence. Or, această decizie nu are ca obiect decât o cerere de măsuri conservatorii şi nu poate fi exclus ca, în urma examinării pe fond a elementelor din dosar, Conseil de la concurrence să ajungă la o concluzie diferită. Pe lângă aceasta, nu se poate considera că o apreciere de fapt, efectuată de o autoritate naţională de concurenţă pe baza anumitor elemente, leagă Comisia, în măsura în care nu poate fi exclus ca instituţia comunitară să deţină alte elemente care să o conducă chiar la o concluzie diferită de cea reţinută de acea autoritate. Rezultă, de altfel, din decizia atacată că Comisia era în posesia unor elemente care serveau drept fundament afirmaţiei contestate aici de către reclamantă.129Ţinând seama de prezumţia de legalitate proprie actelor instituţiilor comunitare (hotărârea Curţii din 15 iunie 1994, Comisia/BASF şi alţii, C-137/92 P, Rec., p. I-2555, punctul 48), care implică faptul că este în sarcina celui care se prevalează de ilegalitatea unui astfel de act să facă dovada acestui fapt, şi dat fiind că reclamanta nu aduce dovezi concrete în sprijinul afirmaţiilor sale, cu excepţia trimiterii la o decizie al cărei caracter neconcludent a fost constatat mai sus, rezultă că eroarea vădită de apreciere nu este stabilită.130în consecinţă, cel de al cincilea motiv trebuie respins.131Având în vedere cele ce precedă, acţiunea trebuie respinsă în întregime.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>132Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât reclamanta a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară şi hotărăşte:

1)Respinge acţiunea.2)Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Legal

Wiszniewska-Białecka

Moavero Milanesi

Pronunţată astfel în şedinţă publică la Luxemburg, la 8 martie 2007.

Grefier

E. Coulon

Preşedinte

H. Legal