Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL ATHANASIOS RANTOS

prezentate la 22 octombrie 2026(1)

Cauza C-533/24

Vermilion Energy Ireland Ltd,

Vermilion Exploration and Production Ireland Ltd,

Vermilion Energy Corrib Ireland Ltd

împotriva

The Minister for the Environment, Climate and Communications,

Ireland,

The Attorney General

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Înalta Curte, Irlanda)]

„ Trimitere preliminară – Piața internă a energiei electrice – Regulamentul (UE) 2022/1854 – Intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie – Validitatea capitolului III adoptat în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE – Articolele 14 și 15 – Contribuția de solidaritate temporară – Legislație națională care instituie o contribuție de solidaritate temporară în temeiul dispozițiilor acestui capitol III – Articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiile securității juridice, neretroactivității și proporționalității ”






I.      Introducere

1.        Regulamentul (UE) 2022/1854(2) a stabilit o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie generate printre altele de războiul din Ucraina, prin măsuri excepționale, specifice și limitate în timp. Adoptat în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE, acest regulament prevedea, la articolul 14, instituirea unei contribuții de solidaritate temporare aplicabile anumitor întreprinderi din sectorul energetic, cu excepția cazului în care statele membre au adoptat „măsuri naționale echivalente”.

2.        În acest context, High Court (Înalta Curte, Irlanda), sesizată cu un litigiu între societăți care desfășoară o activitate de dezvoltare și de producție de gaze naturale în Irlanda, pe de o parte, și autoritățile naționale, pe de altă parte, în legătură cu contribuția de solidaritate temporară instituită printr‑o legislație națională care pune în aplicare dispozițiile capitolului III din Regulamentul 2022/1854, ridică în esență problema validității acestui capitol și problema interpretării principiilor securității juridice, neretroactivității și proporționalității, a articolelor 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a considerentelor (54) și (55) ale acestui regulament.

3.        Prezenta trimitere preliminară, care se înscrie în prelungirea unei serii de cauze recente deduse judecății Curții(3), printre care cauzele Acea Produzione ș.a. (C-153/25), precum și Varo Energy Belgium ș.a. (C-358/24), în cadrul cărora vom prezenta de asemenea concluzii astăzi(4), oferă acesteia din urmă oportunitatea de a‑și preciza mai clar jurisprudența referitoare la interpretarea Regulamentului 2022/1854, conceput ca un instrument excepțional și temporar într‑un context de criză energetică fără precedent, și în special de a se pronunța, pe de o parte, cu privire la validitatea capitolului III în raport cu temeiul juridic pe baza căruia a fost adoptat, și anume articolul 122 alineatul (1) TFUE, cu principiile securității juridice, neretroactivității și proporționalității, precum și cu articolele 16 și 17 din cartă, și, pe de altă parte, cu privire la interpretarea acelorași principii și articole în vederea aprecierii conformității legislației naționale în cauză cu dreptul Uniunii.

II.    Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii

4.        Potrivit considerentelor (6), (7), (9), (13), (14), (50), (51), (54), (55), (57), (64) și (65) din Regulamentul 2022/1854:

„(6)      Prin urmare, este necesar un răspuns rapid și coordonat la nivelul Uniunii. Stabilirea unei intervenții de urgență ar permite atenuarea temporară a riscului ca prețurile energiei electrice și costul energiei electrice pentru consumatorii finali să atingă niveluri și mai puțin sustenabile și ca statele membre să adopte măsuri naționale necoordonate, care ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării la nivelul Uniunii și ar putea crea o sarcină suplimentară pentru industria și consumatorii din Uniune. În spiritul solidarității dintre statele membre, este necesar un efort coordonat din partea statelor membre în sezonul de iarnă 2022-2023 pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie și pentru a se asigura că actuala criză nu duce la prejudicii de durată pentru consumatori și economie, menținând, în același timp, sustenabilitatea finanțelor publice.

(7)      Întreruperile actuale ale aprovizionării cu gaze, disponibilitatea redusă a anumitor centrale producătoare de energie electrică și impactul asupra prețurilor la gaze și energie electrică constituie o dificultate gravă în aprovizionarea cu gaze și cu produse din domeniul energiei electrice în înțelesul articolului 122 alineatul (1) [TFUE]. […]

[…]

(9)      Este nevoie de un răspuns unitar și bine coordonat la nivelul Uniunii pentru a aborda creșterea puternică a prețurilor energiei electrice și impactul acestora asupra gospodăriilor și a industriei. Măsurile naționale necoordonate ar putea afecta funcționarea pieței interne a energiei, punând în pericol securitatea aprovizionării și conducând la creșteri suplimentare ale prețurilor în statele membre cele mai afectate de criză. Protejarea integrității pieței interne a energiei electrice este, prin urmare, esențială pentru menținerea și consolidarea solidarității necesare între statele membre.

[…]

(13)      În situația actuală, este oportun să se ia măsuri la nivelul Uniunii prin introducerea unei contribuții de solidaritate pentru societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, pentru a atenua efectele economice directe ale creșterii prețurilor la energie pentru bugetele autorităților publice, pentru clienții finali și pentru societățile din întreaga Uniune. O astfel de contribuție de solidaritate ar trebui să fie excepțională și strict temporară.

(14)      Contribuția de solidaritate este un mijloc adecvat de abordare a profiturilor excedentare în cazul unor circumstanțe neprevăzute. Respectivele profituri nu corespund niciunui profit regulat pe care societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor l‑ar fi putut obține în condiții normale, în cazul în care evenimentele imprevizibile de pe piețele energiei nu ar fi avut loc. […]

[…]

(50)      Fără a‑și modifica în mod substanțial structura costurilor și fără a‑și spori investițiile, societățile din Uniune și sediile permanente care generează cel puțin 75 % din cifra de afaceri din activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor au înregistrat o creștere a profiturilor datorită circumstanțelor bruște și imprevizibile […].

(51)      Contribuția de solidaritate temporară ar trebui să funcționeze ca o măsură de redistribuire pentru a se asigura faptul că societățile vizate care au obținut profituri excedentare ca urmare a circumstanțelor neprevăzute contribuie proporțional la remedierea crizei energetice de pe piața internă.

[…]

(54)      Această abordare ar asigura faptul că o parte din marja de profit, care nu se datorează evoluțiilor imprevizibile de pe piețele energiei în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ar putea fi utilizată de societățile din Uniune și sediile permanente în cauză pentru investiții viitoare sau pentru asigurarea stabilității lor financiare în timpul crizei energetice actuale, inclusiv pentru industriile mari consumatoare de energie. Această abordare a stabilirii bazei de calcul ar asigura proporționalitatea contribuției de solidaritate în diferite state membre. În același timp, stabilirea unei rate minime ar trebui să asigure faptul că contribuția de solidaritate este atât echitabilă, cât și proporțională. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a aplica o rată mai mare decât 33 % pentru contribuția lor de solidaritate. Acest lucru ar trebui să permită statelor membre în cauză să își stabilească rata preferată pe care o consideră acceptabilă și adecvată în cadrul sistemelor lor juridice naționale.

(55)      Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura aplicarea integrală a contribuției de solidaritate prevăzute în prezentul regulament și ar putea să prevadă ajustările necesare în dreptul intern, în special pentru a asigura colectarea în timp util a contribuției de solidaritate, inclusiv pe baza veniturilor nete cu care poate fi compensată contribuția de solidaritate, pentru a asigura deductibilitatea sau nedeductibilitatea contribuției de solidaritate sau pentru a asigura tratarea pierderilor din exercițiile financiare anterioare […].

(57)      Utilizarea încasărilor în aceste scopuri reflectă caracterul excepțional și temporar al contribuției de solidaritate ca măsură menită să reducă și să atenueze efectele negative ale crizei energetice asupra gospodăriilor și întreprinderilor din întreaga Uniune, cu obiectivul de a proteja piața internă și de a preveni riscul unei fragmentări suplimentare […]. Pentru a maximiza impactul contribuției de solidaritate, încasările obținute din aceasta ar trebui utilizate în mod coordonat și/sau prin intermediul instrumentelor de finanțare ale Uniunii, în spiritul solidarității.

[…]

(64)      […] Aplicarea contribuției de solidaritate la întregul exercițiu financiar ar trebui să permită utilizarea profiturilor excedentare pentru perioada relevantă, în interesul public de a atenua consecințele crizei energetice, lăsând în același timp o proporție adecvată din totalul profiturilor întreprinderilor în cauză.

(65)      Contribuția de solidaritate ar trebui să se aplice numai exercițiului financiar 2022 și/sau 2023. […]”

5.        Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Obiect și domeniu de aplicare”, prevedea:

„Prezentul regulament stabilește o intervenție de urgență pentru a atenua efectele prețurilor ridicate ale energiei prin măsuri excepționale, specifice și limitate în timp. Aceste măsuri au scopul de a reduce consumul de energie electrică, […] de a stabili norme privind o contribuție de solidaritate obligatorie temporară din partea societăților din Uniune și a sediilor permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, pentru a contribui la accesibilitatea prețului la energie pentru gospodării și întreprinderi.”

6.        Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, preciza la punctele 17-19 și 21:

„În sensul prezentului regulament, […] se aplică următoarele definiții:

[…]

17.      «societăți din Uniune și sedii permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor» înseamnă societăți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006[(5)];

18.      «profituri excedentare» înseamnă profiturile impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul normelor fiscale naționale în exercițiul financiar 2022 și/sau 2023 și pe întreaga lor durată, obținute din activități la nivelul societăților din Uniune și al sediilor permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile din cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau după această dată;

19.      «contribuție de solidaritate» înseamnă o măsură temporară menită să abordeze profiturile excedentare ale societăților din Uniune și ale sediilor permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, pentru a atenua evoluțiile excepționale ale prețurilor pe piețele energiei în beneficiul statelor membre, consumatorilor și societăților;

[…]

21.      «măsură națională echivalentă adoptată» înseamnă o măsură legislativă, de reglementare sau administrativă adoptată și publicată de un stat membru până la 31 decembrie 2022, care contribuie la accesibilitatea prețului la energie.”

7.        Capitolul III din Regulamentul 2022/1854, intitulat „Măsura privind sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor”, cuprindea articolele 14-18. Conform articolului 14 din acesta, intitulat „Sprijin pentru consumatorii finali de energie prin intermediul unei contribuții de solidaritate temporare”:

„(1)      Profiturile excedentare generate de către societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor fac obiectul unei contribuții de solidaritate temporare obligatorii, cu excepția cazului în care statele membre au adoptat măsuri naționale echivalente.

(2)      Statele membre se asigură că măsurile naționale echivalente adoptate împărtășesc obiective similare și fac obiectul unor norme similare celor care reglementează contribuția de solidaritate temporară în temeiul prezentului regulament și generează încasări comparabile cu încasările estimate din contribuția de solidaritate sau mai ridicate decât acestea.

(3)      Statele membre adoptă și publică măsurile de punere în aplicare a contribuției de solidaritate temporare obligatorii menționate la alineatul (1) până la 31 decembrie 2022.”

8.        Articolul 15 din acest regulament, intitulat „Baza de calcul a contribuției de solidaritate temporare”, prevedea:

„Contribuția de solidaritate temporară pentru societățile din Uniune și sediile permanente, care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, inclusiv pentru cele care fac parte dintr‑un grup consolidat doar în scopuri fiscale, se calculează pe baza profiturilor impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, în exercițiul financiar 2022 și/sau în exercițiul financiar 2023 și pe întreaga durată a acestora, care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile, astfel cum au fost stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, din cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau se desfășoară după această dată. În cazul în care media profiturilor impozabile din acele patru exerciții financiare este negativă, în scopul calculării contribuției de solidaritate temporare, se consideră că profitul impozabil mediu este egal cu zero.”

9.        Articolul 16 din regulamentul menționat, intitulat „Rata pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare”, avea următorul cuprins:

„(1)      Rata aplicabilă pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare este de cel puțin 33 % din baza menționată la articolul 15.

(2)      Contribuția de solidaritate temporară se aplică în plus față de impozitele și taxele obișnuite aplicabile în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru.”

10.      Articolul 17 din același regulament, intitulat „Utilizarea încasărilor din contribuția de solidaritate temporară”, prevedea:

„(1)      Statele membre utilizează încasările din contribuția de solidaritate temporară cu un impact suficient de rapid în oricare dintre următoarele scopuri:

(a)      măsuri de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, pentru a atenua efectele prețurilor ridicate la energie, într‑un mod direcționat;

[…]

(2)      Măsurile menționate la alineatul (1) sunt clar definite, transparente, proporționale, nediscriminatorii și verificabile.”

11.      Potrivit articolului 18 din Regulamentul 2022/1854, intitulat „Caracterul temporar al contribuției de solidaritate”:

„Contribuția de solidaritate aplicată de statele membre în conformitate cu prezentul regulament are un caracter temporar. Aceasta se aplică numai profiturilor excedentare generate în exercițiile financiare menționate la articolul 15.”

12.      Articolul 22 din acest regulament, intitulat „Intrare în vigoare și aplicare”, avea următorul cuprins, la alineatul (2):

„Fără a aduce atingere obligației de a asigura distribuirea veniturilor excedentare în conformitate cu articolul 10 și de a utiliza încasările din contribuția de solidaritate temporară în conformitate cu articolul 17 și fără a aduce atingere obligației de raportare menționate la articolul 20 alineatul (2), prezentul regulament se aplică până la 31 decembrie 2023 […]”

B.      Dreptul irlandez

13.      Energy (Windfall Gains in the Energy Sector) (Temporary Solidarity Contribution) Act 2023 [Legea din 2023 privind energia (câștiguri excepționale în sectorul energetic) (contribuția de solidaritate temporară)] din 2 august 2023(6), aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „Legea din 2023”), a pus în aplicare, în ordinea juridică irlandeză, contribuția de solidaritate temporară prevăzută de Regulamentul 2022/1854.

14.      Articolul 2 alineatul (1) din această lege definea „perioada impozabilă” ca fiind perioada de 12 luni „care începe la data de 1 ianuarie a fiecăruia dintre anii 2022 și 2023”.

15.      În temeiul articolului 4 din legea menționată, rata contribuției de solidaritate a fost stabilită la 75 % din profiturile impozabile mai mari de 120 % din media profiturilor impozabile pentru anii de referință.

III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

16.      Reclamantele din litigiul principal(7) sunt societăți de drept privat care desfășoară o activitate de dezvoltare și de producție de gaze naturale în Irlanda. Aceste societăți exploatează zăcământul de gaze naturale din Corrib, situat în largul coastei occidentale a Irlandei, care ar constitui în prezent singurul zăcământ de gaze naturale exploatat în acest stat membru și ar fi acoperit aproximativ 25 % din nevoile sale de gaze naturale pentru anul 2022.

17.      Prin Legea din 2023, Irlanda a pus în aplicare dispozițiile capitolului III din Regulamentul 2022/1854 prin introducerea unei contribuții de solidaritate temporare asupra profiturilor sectorului energetic pentru exercițiile financiare 2022 și 2023. Această contribuție se ridica la 75 % din partea din profituri care depășea 120 % din media profiturilor impozabile realizate în perioada de referință 2018-2021.

18.      În susținerea acțiunii lor în fața High Court (Înalta Curte), instanța de trimitere, reclamantele din litigiul principal arată printre altele că articolul 122 alineatul (1) TFUE nu constituie un temei juridic valid pentru adoptarea articolelor 14-18 din Regulamentul 2022/1854, care compun capitolul III din acesta. Ele afirmă de asemenea că dispozițiile menționate încalcă principiile generale ale securității juridice, neretroactivității și proporționalității, precum și libertatea de a desfășura o activitate comercială și dreptul de proprietate garantate de articolele 16 și 17 din cartă. Prin urmare, ele solicită să se constate nevaliditatea acestui capitol și, în consecință, a Legii din 2023 care asigură punerea sa în aplicare.

19.      În plus, în ipoteza în care Curtea nu ar concluziona în sensul nevalidității capitolului menționat, reclamantele din litigiul principal susțin că ar reveni totuși instanței de trimitere sarcina de a constata că Legea din 2023 încalcă, în orice caz, principiile generale ale securității juridice, neretroactivității și proporționalității, precum și articolele 16 și 17 din cartă.

20.      În schimb, pârâții din litigiul principal(8) susțin că articolele 14-18 din Regulamentul 2022/1854, care compun capitolul III din acesta, precum și Legea din 2023, care asigură punerea sa în aplicare, sunt conforme cu dreptul Uniunii.

21.      În asemenea împrejurări, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la validitatea capitolului III din acest regulament, în special cu privire la aspectul dacă adoptarea sa putea fi întemeiată în mod valabil pe articolul 122 alineatul (1) TFUE și dacă dispozițiile acestui capitol sunt conforme cu principiile generale ale securității juridice, neretroactivității și proporționalității, precum și cu articolele 16 și 17 din cartă. Această instanță ridică de asemenea problema conformității contribuției de solidaritate temporare instituite prin Legea din 2023 cu aceleași principii și articole.

22.      În aceste condiții, High Court (Înalta Curte) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 122 TFUE constituie un temei juridic valabil pentru [adoptarea] capitolului III din [Regulamentul 2022/1854]? În caz contrar, [acest] capitol III este lipsit de validitate ca urmare a faptului că regulament

a)      a fost adoptat pe baza unui temei juridic lipsit de validitate și/sau

b)      nu respectă cerințele articolului 122 TFUE și/sau

c)      este contrar dispozițiilor TUE privind principiul atribuirii competențelor și/sau

d)      încalcă cerința unanimității de voturi în cadrul Consiliului Uniunii Europene pentru adoptarea de măsuri privind impozitarea directă și/sau măsuri fiscale?

2)      Capitolul III din [Regulamentul 2022/1854], în special articolele 14 și 15 din acesta, prin faptul că prevede că contribuția de solidaritate temporară care rezultă din regulament se aplică exercițiilor financiare 2022 și/sau 2023, încalcă principiile generale ale securității juridice și/sau neretroactivității și/sau principiul proporționalității, astfel încât [acest capitol III] și/sau în special articolele 14 și/sau 15 din acesta, sunt lipsite de validitate?

3)      Capitolul III din [Regulamentul 2022/1854], în special articolul 14 și/sau articolul 15 din acesta, prin introducerea contribuției de solidaritate temporare, este lipsit de validitate pentru că aduce atingere drepturilor reclamantelor garantate de articolele 16 și/sau 17 din [cartă]?

4)      În cazul în care se solicită unei instanțe naționale să decidă dacă [Legea din 2023] este incompatibilă cu principiile generale ale dreptului Uniunii privind securitatea juridică și/sau neretroactivitatea, deoarece impune o contribuție de solidaritate temporară pentru anii 2022 și 2023 în raport cu definiția «perioadei impozabile» (definită la articolul 2 din [Legea din 2023] ca fiind «perioada de 12 luni care începe la data de 1 ianuarie a fiecăruia dintre anii 2022 și 2023»), care sunt factorii pertinenți pentru aprecierea validității [Legii din 2023] în raport cu principiile dreptului Uniunii menționate mai sus și care este pertinența (dacă este cazul) următorilor factori (cu mențiunea că situația de fapt rămâne să fie stabilită de instanța de trimitere):

a)      faptul că [Regulamentul 2022/1854] a fost publicat la 7 octombrie 2022 și a intrat în vigoare în ziua următoare,

b)      faptul că la data intrării în vigoare a [Regulamentului 2022/1854], anul 2022 nu se încheiase încă, iar anul 2023 nu începuse,

c)      faptul că unele (dar nu toate) dintre operațiunile care au generat profit pentru reclamante în 2022 fuseseră finalizate la momentul intrării în vigoare a [acestui] regulament,

d)      faptul că [Regulamentul 2022/1854] obligă statele membre să impună o contribuție de solidaritate temporară sau măsuri echivalente în ceea ce privește anii 2022 și/sau 2023,

e)      faptul că [Legea din 2023] a fost promulgată la 17 iulie 2023 și se aplică începând cu 2 august 2023,

f)      faptul că [Legea din 2023] antrenează doar răspunderea civilă,

g)      faptul că Irlanda are obligații clare în temeiul [Regulamentului 2022/1854],

h)      justificarea invocată de Irlanda pentru definiția «perioadei impozabile»,

i)      faptul că o societate afiliată reclamantelor a declarat autorității naționale irlandeze responsabile cu aplicarea legislației în materie de concurență că, după adoptarea [Regulamentului 2022/1854] și după anunțarea măsurilor guvernului irlandez de punere în aplicare a contribuției de solidaritate temporare, consideră creșterea interesului său de explorare și producție [«working interest»] în zăcământul de gaze naturale Corrib drept o «investiție atractivă» și/sau

j)      orice alt factor și, în caz afirmativ, care este acesta?

5)      În cazul în care reclamantele susțin că obligația de plată a contribuției temporare de solidaritate a încălcat drepturile prevăzute la articolele 16 și 17 din [cartă] (sau la oricare dintre acestea) și/sau principiul proporționalității, inclusiv astfel cum este enunțat la considerentele (54) și/sau (55) ale [Regulamentului 2022/1854], în special având în vedere:

1)      impunerea unei rate de 75 % în temeiul articolului 4 alineatul (2) din [Legea din 2023] și/sau

2)      modul în care a reglementat [Legea din 2023] tratamentul pierderilor în anii fiscali anteriori,

care sunt factorii pertinenți pentru ca o instanță națională să se pronunțe cu privire la compatibilitatea [Legii din 2023] cu dispozițiile de drept al Uniunii menționate mai sus, ce pertinență (dacă este cazul) trebuie acordată următorilor factori (cu mențiunea că situația de fapt rămâne să fie stabilită de instanța de trimitere):

a)      faptul că prețurile la energie au crescut semnificativ în Irlanda și în alte state membre,

b)      afirmația (formulată de pârâți, dar contestată de reclamante) potrivit căreia acest lucru a cauzat dificultăți consumatorilor și întreprinderilor din Irlanda, la care pârâții au răspuns prin măsuri în sprijinul consumatorilor și al întreprinderilor care au impus costuri de 4,5 miliarde de euro,

c)      afirmația (formulată de pârâți, dar contestată de reclamante) potrivit căreia reclamantele au realizat profituri semnificative în anii 2022 și 2023 ca urmare a unei creșteri generale a prețului energiei, mai degrabă decât ca urmare a unor investiții suplimentare sau a îmbunătățirii eficienței și/sau a dezvoltării/implementării de noi caracteristici ale produselor pentru care clienții ar plăti un preț mai mare,

d)      faptul că profiturile au depășit 120 % din media profiturilor din ultimii patru ani,

e)      faptul că [acest] regulament obligă statele membre să impună o contribuție de solidaritate temporară sau măsuri echivalente cu privire la aceste profituri,

f)      faptul că, atunci când statele membre impun o contribuție de solidaritate temporară, [Regulamentul 2022/1854] stabilește o rată minimă de 33 %, dar nu și o rată maximă,

g)      faptul că Irlanda a stabilit o rată de 75 % (aplicabilă acelei părți din profituri care depășește 120 % din media profiturilor din ultimii patru ani),

h)      faptul că reclamantele au plătit aproximativ 99 de milioane de euro cu titlu de contribuție de solidaritate temporară pentru anul 2022,

i)      faptul că reclamantele estimează că vor plăti aproximativ 40 milioane de euro cu titlu de contribuție de solidaritate temporară pentru anul 2023,

j)      faptul că veniturile din contribuția de solidaritate temporară sunt utilizate pentru a finanța costul măsurilor adoptate de pârâți pentru a ajuta consumatorii și întreprinderile să facă față creșterii prețurilor la energie,

k)      faptul că legiuitorul Uniunii și/sau legiuitorul irlandez consideră oportun ca societățile comerciale care beneficiază de profituri excedentare să contribuie în mod rezonabil la costurile suportate pentru sprijinirea consumatorilor și a întreprinderilor,

l)      faptul că reclamantele afirmă că nu au anticipat că vor avea obligații fiscale în temeiul legislației irlandeze privind impozitul pe profit pentru anul 2022 sau 2023 ca urmare a pierderilor acumulate în anii fiscali anteriori (cu mențiunea că, la fel ca în cazul tuturor elementelor de fapt și al susținerilor care nu au fost declarate în mod expres ca fiind acceptate, instanța națională va stabili dacă această afirmație și caracterul său rezonabil sunt dovedite),

m)      faptul că articolul 16 alineatul [(2)] din [Regulamentul 2022/1854] prevede că «[c]ontribuția de solidaritate temporară se aplică în plus față de impozitele și taxele obișnuite aplicabile în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru»,

n)      faptul că [Legea din 2023] nu permite luarea în considerare a pierderilor din anii anteriori anului 2018 pentru a stabili profiturile care fac obiectul contribuției de solidaritate temporare,

o)      faptul că o societate afiliată reclamantelor a declarat autorității naționale irlandeze responsabile cu aplicarea legislației în materie de concurență că, după adoptarea [Regulamentului 2022/1854] și după anunțarea măsurilor guvernului irlandez de punere în aplicare a contribuției de solidaritate temporare, consideră creșterea interesului său de explorare și producție [«working interest»] în zăcământul de gaze naturale Corrib drept o «investiție atractivă» și/sau

p)      orice alt factor și, în caz afirmativ, care este acesta?”

23.      Reclamantele din litigiul principal, pârâții din litigiul principal, guvernele belgian și italian, precum și Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Aceleași părți, precum și guvernul german au formulat de asemenea observații orale în ședința de audiere a pledoariilor, comună cauzelor Acea Produzione ș.a. (C-153/25), precum și Varo Energy Belgium ș.a. (C-358/24), care a avut loc la 9 iunie 2026.

IV.    Analiză

A.      Cu privire la prima întrebare preliminară

1.      Cu privire la admisibilitate

24.      Înainte de a analiza prima întrebare preliminară, este necesară pronunțarea cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de guvernul italian, care susține în esență că această întrebare este inadmisibilă pentru motivul că examinarea sa este lipsită de relevanță pentru soluționarea litigiului principal, având în vedere că eventuala nevaliditate a capitolului III din Regulamentul 2022/1854 nu ar avea incidență asupra acestuia, statele membre rămânând, în orice caz, competente, în temeiul dreptului lor național, să instituie o contribuție precum cea prevăzută de Legea din 2023.

25.      În această privință, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, revine numai instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, din moment ce întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe. Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență și că refuzul Curții de a statua cu privire la o întrebare preliminară adresată de o instanță națională nu este posibil decât atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea solicitată a validității unei norme de drept al Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, când problema este de natură ipotetică sau când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate(9).

26.      În speță, reclamantele din litigiul principal contestă tocmai validitatea capitolului III din Regulamentul 2022/1854, care instituie contribuția de solidaritate temporară și în temeiul căruia a fost adoptată Legea din 2023 pentru a pune în aplicare, în ordinea juridică irlandeză, obligațiile care decurg din acesta. Prin urmare, problema validității acestui capitol, astfel cum a fost prezentată de instanța de trimitere, nu poate fi considerată ca fiind vădit fără legătură cu obiectul litigiului principal. Dimpotrivă, din moment ce această lege are tocmai ca obiect punerea în aplicare a dispozițiilor acestui capitol, aprecierea validității sale prezintă o legătură directă cu litigiul cu care este sesizată această instanță(10). Pe de altă parte, împrejurarea că Irlanda are o competență fiscală proprie care îi permite să adopte, în temeiul dreptului său național, măsuri precum contribuția în cauză este astfel lipsită de relevanță.

27.      În aceste condiții, trebuie să se constate că întrebarea adresată privește validitatea dispozițiilor dreptului Uniunii, că nu are un caracter ipotetic și că examinarea sa este de natură să furnizeze acestei instanțe elementele necesare pentru a se pronunța. În consecință, considerăm că prima întrebare preliminară este admisibilă.

2.      Cu privire la fond

28.      Prima întrebare preliminară urmărește în esență să se stabilească dacă articolul 122 alineatul (1) TFUE constituie un temei juridic valabil pentru adoptarea dispozițiilor capitolului III din Regulamentul 2022/1854. Mai precis, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă aceste dispoziții ar putea fi afectate de nevaliditate ca urmare: (i) a alegerii unui temei juridic inadecvat; (ii) a incompatibilității lor cu cerințele care decurg din articolul 122 TFUE; (iii) a unei încălcări a principiului atribuirii competențelor sau (iv) a nerespectării cerinței unanimității de voturi în cadrul Consiliului pentru adoptarea unor măsuri referitoare la impozitarea directă și/sau a unor măsuri fiscale.

a)      Cu privire la alegerea temeiului juridic și la respectarea cerințelor articolului 122 alineatul (1) TFUE

29.      Amintim de la bun început că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul actului(11). În plus, atunci când există în tratate o dispoziție specială ce poate constitui temeiul juridic al actului Uniunii, acesta trebuie să se întemeieze pe dispoziția respectivă. În sfârșit, atunci când examinarea unui astfel de act demonstrează că acesta urmărește mai multe finalități sau că are mai multe componente și dacă una dintre aceste finalități sau dintre aceste componente poate fi identificată ca fiind principală sau preponderentă, iar celelalte nu sunt decât accesorii sau au o sferă de aplicare extrem de limitată, temeiul juridic pentru adoptarea acestui act trebuie determinat în conformitate cu această finalitate sau componentă principală(12).

30.      Potrivit articolului 122 alineatul (1) TFUE, „[f]ără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidarității dintre statele membre, să adopte măsuri corespunzătoare situației economice, în special în cazul în care apar dificultăți grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei”.

31.      Din modul de redactare a dispoziției menționate reiese că recurgerea la aceasta ca temei juridic al unui act de drept al Uniunii este subordonată întrunirii mai multor condiții. În lumina tuturor acestor condiții, care vor fi examinate în continuare, trebuie să se stabilească în speță dacă articolul 122 alineatul (1) TFUE putea constitui un temei juridic adecvat pentru adoptarea Regulamentului 2022/1854 în ansamblul său și în special a capitolului III din acesta, având în vedere printre altele finalitatea și conținutul acestuia.

32.      În primul rând, din modul de redactare și din economia articolului 122 alineatul (1) TFUE rezultă că această dispoziție are vocația de a se aplica unor situații speciale de urgență sau cu caracter excepțional, de natură economică. Astfel, măsurile adoptate în temeiul dispoziției amintite, care figurează în capitolul 1 din titlul VII TFUE, trebuie să urmărească remedierea unei situații de natură economică. În plus, deși aceeași dispoziție menționează în mod expres „dificultățile grave” de aprovizionare cu anumite produse, în special în domeniul energiei, utilizarea termenilor „în special” indică faptul că este vorba despre un exemplu, iar nu despre singura situație de urgență care poate intra în domeniul său de aplicare(13).

33.      În speță, considerăm că această condiție este a priori îndeplinită. Astfel, pe de o parte, așa cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul 2022/1854, interpretat printre altele în lumina considerentului (6) al acestuia, acesta are ca obiect „[să stabilească] o intervenție de urgență pentru a atenua efectele prețurilor ridicate ale energiei prin măsuri excepționale, specifice și limitate în timp”, inclusiv prin intermediul contribuției de solidaritate temporare prevăzute la articolul 14 din acest regulament(14). Regulamentul menționat urmărește, așadar, abordarea unei situații care, la momentul adoptării sale, avea un caracter atât urgent, cât și excepțional, ținând seama de existența unor „dificultăți grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei”. Prin urmare, este vorba tocmai despre ipoteza avută în vedere în mod expres la articolul 122 alineatul (1) TFUE. Dificultățile de aprovizionare nu se pot limita, prin natura lor, la aprovizionarea directă a statelor membre, ci includ și aprovizionarea consumatorilor, a întreprinderilor și a persoanelor fizice cu produse energetice. Prin urmare, dacă capacitatea de aprovizionare ar viza doar statele membre, în timp ce consumatorii nu ar putea avea acces pe scară largă la aceste produse din cauza prețurilor excesiv de ridicate, rezultate din circumstanțe excepționale, această dispoziție ar fi lipsită de orice conținut esențial.

34.      Pe de altă parte, obiectivele menționate mai sus pun în evidență natura în principal economică a Regulamentului 2022/1854, și anume asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică, atenuarea creșterii prețului la energie care afectează negativ economia și contribuția la accesibilitatea prețului energiei pentru toate statele membre(15). În acest context, contribuția de solidaritate, prevăzută în capitolul III din acest regulament, urmărește de asemenea un obiectiv de natură economică, care constă în „a atenua efectele economice directe ale creșterii prețurilor la energie pentru bugetele autorităților publice, pentru clienții finali și pentru societățile din întreaga Uniune”(16).

35.      În al doilea rând, deși această condiție nu reiese în mod explicit din modul de redactare a articolului 122 alineatul (1) TFUE, măsurile adoptate în temeiul acestei dispoziții trebuie să prezinte un caracter temporar. Cerința menționată decurge din însuși obiectul acesteia, care permite Consiliului să adopte măsurile necesare pentru a aborda o situație de urgență. Astfel de măsuri au, așadar, vocația de a se aplica nu în mod permanent, ci numai pe durata situației de criză pe care urmăresc să o remedieze, cel puțin până la încetarea acesteia. În caz contrar, dispoziția menționată ar risca să aducă atingere temeiurilor juridice materiale prevăzute de tratate și, prin urmare, să încalce propriile cuvinte introductive, care condiționează aplicarea sa de respectarea „celorlalte proceduri prevăzute în tratate”. Prin urmare, recurgerea la articolul 122 alineatul (1) TFUE nu poate nici să compromită, nici să permită eludarea recurgerii la celelalte temeiuri juridice prevăzute de tratate pentru situațiile care intervin în „mod normal”(17).

36.      În speță, această condiție este de asemenea respectată. Pe de o parte, măsurile instituite prin Regulamentul 2022/1854 sunt, în conformitate cu articolul 1 din acesta, „limitate în timp”, articolul 22 alineatul (2) din regulamentul menționat prevăzând că acesta se aplică până la 31 decembrie 2023. Pe de altă parte, în ceea ce privește contribuția de solidaritate temporară, caracterul său temporar reiese chiar din titlul articolului 14 din acest regulament, care utilizează adjectivul „temporară”.  Articolul 18 din același regulament precizează în plus că ea are „un caracter temporar” și se aplică numai profiturilor excedentare generate în exercițiile financiare menționate la articolul 15, și anume cele din 2022 și 2023.

37.      În al treilea rând, din articolul 122 alineatul (1) TFUE reiese că măsurile adoptate în temeiul acestuia trebuie să fie „corespunzătoare situației economice”. Această cerință constituie o expresie a principiului proporționalității, care impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea lor. Astfel, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare. În această privință, amintim că Curtea recunoaște în favoarea legiuitorului Uniunii o putere largă de apreciere în domenii precum cel din speță, care implică din partea sa alegeri de natură politică, economică și socială și în care acesta trebuie să efectueze aprecieri complexe. Într‑un astfel de context, controlul jurisdicțional al respectării principiului proporționalității este limitat la cercetarea unui caracter vădit inadecvat al măsurii în cauză în raport cu obiectivul urmărit, numai un asemenea caracter fiind susceptibil să afecteze legalitatea unei astfel de măsuri(18).

38.      În speță, în ceea ce privește în special contribuția de solidaritate temporară, considerăm, pe de o parte, că aceasta este de natură să atingă obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii, care constă în atenuarea efectelor crizei energetice. Astfel, contrar celor afirmate de reclamantele din litigiul principal, această contribuție nu urmărește numai să genereze venituri bugetare suplimentare pentru statele membre, ci tinde de asemenea să finanțeze măsuri menite să atenueze efectele acestei crize energetice, asigurând participarea întreprinderilor din acest sector care au obținut, ca urmare a acesteia, profituri calificate drept „excedentare”, și anume profituri care nu ar fi fost obținute în „condiții normale”(19). În această privință, arătăm că articolul 17 din Regulamentul 2022/1854 prevede că, deși dispun de o largă marjă de manevră cu privire la modalitățile de punere în aplicare a contribuției menționate, statele membre „utilizează” încasările din aceasta în unul dintre scopurile legate în mod direct de efectele crizei energetice, enumerate la acest articol.

39.      Pe de altă parte, ni se pare posibil să se considere că contribuția de solidaritate temporară este necesară pentru realizarea obiectivului urmărit – care constă în atenuarea efectelor negative ale crizei energetice pentru gospodării și întreprinderi în întreaga Uniune, protejând în același timp integritatea și buna funcționare a pieței interne a energiei electrice – ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune în speță legiuitorul Uniunii, astfel cum s‑a arătat la punctul 37 din prezentele concluzii. De altfel, caracteristicile acestei contribuții, definite la articolele 15 și 16 din Regulamentul 2022/1854, permit să se considere că aceasta nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv. Astfel, contribuția menționată privește doar o parte din așa‑numitele profituri „excedentare” ale întreprinderilor în cauză, asigurând, așadar, faptul că o parte din marja de profit care nu rezultă din evoluțiile de pe piețe ca urmare a războiului ar putea rămâne la dispoziția societăților și a sediilor permanente în cauză, pentru a le permite să realizeze investiții viitoare sau să își asigure stabilitatea financiară actuală(20).

40.      În al patrulea și ultimul rând, articolul 122 alineatul (1) TFUE prevede că Consiliul trebuie să decidă cu privire la măsurile care trebuie luate „în spiritul solidarității dintre statele membre”. Această cerință constituie o expresie specifică a principiului solidarității, care se numără printre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, la care se referă mai multe dispoziții ale Tratatului FUE și care stă la baza întregului sistem juridic al Uniunii(21). Din jurisprudența Curții reiese că acest principiu constituie un criteriu de control al legalității măsurilor adoptate de instituțiile Uniunii și că acesta presupune drepturi și obligații atât pentru Uniune, cât și pentru statele membre. Astfel, Uniunea are o obligație de solidaritate față de statele membre, în timp ce acestea din urmă au o obligație de solidaritate între ele, precum și în raport cu interesul comun al Uniunii și cu politicile desfășurate de aceasta. Respectarea principiului menționat impune, prin urmare, o evaluare comparativă a intereselor în cauză, ținând seama de interesele particulare atât ale statelor membre, cât și ale ansamblului Uniunii(22).

41.      În opinia noastră, aceste principii evidențiate de Curte în contextul politicii energetice a Uniunii(23) par să poată fi transpuse în cazul cerinței privind solidaritatea prevăzute la articolul 122 alineatul (1) TFUE(24). În speță, mai multe elemente ne determină să considerăm că măsurile adoptate în temeiul capitolului III din Regulamentul 2022/1854 respectă efectiv această cerință. Astfel, „spiritul solidarității” este invocat în mai multe rânduri în acest regulament pentru a justifica efortul coordonat al tuturor statelor membre pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie și pentru a se asigura că actuala criză nu duce la prejudicii de durată pentru consumatori(25) și economie, evitând în același timp agravarea dezechilibrelor și a fragmentării pieței interne și menținând sustenabilitatea finanțelor publice(26).

42.      Rezultă că Regulamentul 2022/1854 și în special capitolul III din acesta au fost adoptate în mod clar într‑un spirit de solidaritate între statele membre.

43.      Având în vedere ceea ce precedă, apreciem că Regulamentul 2022/1854, în ansamblul său și în special capitolul III din acesta, a fost valabil adoptat în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE, cu respectarea condițiilor pe care dispoziția menționată le prevede pentru adoptarea unor măsuri în temeiul său.

b)      Cu privire la respectarea principiului atribuirii competențelor și a cerinței unanimității de voturi în cadrul Consiliului

44.      Reclamantele din litigiul principal arată că în niciun caz contribuția de solidaritate temporară nu poate fi adoptată în mod valabil în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE, având în vedere natura sa fiscală. Ele susțin, pe de o parte, că o asemenea măsură constituie o impozitare directă, astfel încât adoptarea sa de către legiuitorul Uniunii ar încălca principiul atribuirii competențelor Uniunii, și, pe de altă parte, că, presupunând că Uniunea are competența de a institui o asemenea impozitare, aceasta s‑ar putea baza numai pe unul dintre temeiurile juridice specifice prevăzute de Tratatul FUE în materie fiscală, care necesită o unanimitate de voturi în cadrul Consiliului.

45.      În această privință, având în vedere că este stabilit că Regulamentul 2022/1854 îndeplinește condițiile de aplicare a articolului 122 alineatul (1) TFUE, considerăm că nu este relevant să se examineze dacă acest regulament sau una dintre măsurile pe care le prevede ar fi putut fi adoptat de asemenea pe baza unui alt temei juridic supus unor reguli de vot diferite. Astfel, articolul 122 alineatul (1) TFUE constituie un temei juridic specific, a cărui utilizare nu poate fi înlăturată pentru simplul motiv că s‑ar putea aplica și alte temeiuri juridice, cu un domeniu de aplicare mai general(27).

46.      Cu titlu suplimentar, subliniem totuși că apreciem că este dificil de contestat că contribuția de solidaritate temporară prevăzută de Regulamentul 2022/1854, care constă în perceperea unei contribuții asupra profiturilor „excedentare” ale întreprinderilor în cauză, are o „natură fiscală”. Cu toate acestea, nu vedem niciun motiv pentru a avea îndoieli cu privire la faptul că o asemenea măsură ar putea fi adoptată în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE.

47.      Astfel, în primul rând, această dispoziție nu prevede nicio excludere a măsurilor fiscale din domeniul său de aplicare. Nici modul său de redactare, nici finalitatea sa nu permit justificarea unei excluderi generale a unor asemenea măsuri din domeniul de aplicare al articolului 122 alineatul (1) TFUE. Atunci când tratatele intenționează să excludă măsurile fiscale din domeniul de aplicare al unui temei juridic, acestea prevăd în mod expres acest lucru(28).

48.      În al doilea rând, este cert că legiuitorul Uniunii poate adopta măsuri de natură fiscală fără a încălca principiul atribuirii competențelor, consacrat în special la articolul 5 alineatul (1) TUE. Astfel, Uniunea dispune de competențe în materie fiscală și le‑a exercitat deja, în special în temeiul articolului 115 TFUE(29), dar și al articolului 192 alineatul (2) primul paragraf litera (a) și al articolului 194 alineatul (3) TFUE. Rezultă că, deși impozitarea directă este în principal de competența statelor membre, Uniunea nu este totuși lipsită de orice competență în acest domeniu atunci când acționează în limitele unui temei juridic prevăzut de tratate.

49.      În al treilea rând, în ceea ce privește problema dacă o măsură fiscală ar putea fi adoptată numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice specifice prevăzute de Tratatul FUE în materie fiscală și supusă regulii unanimității de voturi în cadrul Consiliului, arătăm de la bun început că Curtea a admis, în legătură cu fostul articol 103 CEE, că acesta putea permite să se deroge de la normele tratatului care, în condiții normale, ar fi constituit temeiurile juridice relevante(30). Apreciem că această jurisprudență poate fi transpusă cu ușurință în cazul articolului 122 alineatul (1) TFUE, care abilitează Consiliul, în situații de criză economică excepțională, să adopte măsuri corespunzătoare și temporare necesare pentru a răspunde acesteia. În speță, obiectivul principal al capitolului III din Regulamentul 2022/1854 nu este de a armoniza sau de a încadra politica fiscală a statelor membre, ci de a contribui, printre altele prin contribuția de solidaritate temporară, la remedierea efectelor crizei energetice. Prin urmare și în conformitate cu jurisprudența Curții citată la punctul 29 din prezentele concluzii, temeiul juridic adecvat pentru adoptarea acestor măsuri trebuie determinat în raport cu acest obiectiv. În acest sens, contribuția de solidaritate temporară se deosebește în mod semnificativ de o măsură fiscală obișnuită care viza, de exemplu, armonizarea durabilă a normelor de impozitare a profiturilor.

50.       Împrejurarea că această contribuție prezintă o natură fiscală nu poate, prin urmare, să fie apreciată în mod izolat, ci trebuie să fie apreciată în contextul mai larg al tuturor măsurilor de intervenție în caz de urgență instituite prin Regulamentul 2022/1854 pentru a răspunde unei crize specifice și temporare. În orice caz, chiar presupunând că respectiva contribuție urmărește, pe lângă obiectivul de a remedia efectele crizei energetice, un obiectiv fiscal propriu, acesta din urmă ar prezenta un caracter accesoriu în raport cu obiectivul urmărit de acest regulament. Or, din jurisprudența amintită la punctul 29 din prezentele concluzii rezultă că, atunci când un act al Uniunii urmărește două finalități sau conține două componente și una dintre acestea poate fi identificată ca fiind principală sau preponderentă, în timp ce cealaltă nu este decât accesorie, actul respectiv trebuie să se bazeze pe un temei juridic unic, și anume cel impus de finalitatea sau de componenta principală ori preponderentă.

51.      În al patrulea rând, în această privință, observăm că necesitatea de a menține efectul util al articolului 122 alineatul (1) TFUE confirmă de asemenea această analiză. Astfel, deși această dispoziție se aplică „fără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate”, acest lucru nu exclude utilizarea ei atunci când un alt temei juridic ar permite, în condiții normale, adoptarea măsurii avute în vedere. O asemenea interpretare ar echivala astfel cu lipsirea articolului 122 alineatul (1) TFUE de o parte substanțială a efectului său util(31).

52.      În al cincilea rând, în ceea ce privește regulile privind votul, observăm că măsurile adoptate în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE sunt supuse regulii majorității calificate în cadrul Consiliului. În această privință, Curtea a declarat deja că nu procedurile sunt cele care definesc temeiul juridic al unui act, ci temeiul juridic al unui act este cel care determină procedurile care trebuie urmate pentru adoptarea acestuia(32). În consecință, chiar dacă contribuția de solidaritate temporară, privită în mod izolat, poate fi calificată drept măsură de natură fiscală, această împrejurare nu poate repune în discuție concluzia potrivit căreia articolul 122 alineatul (1) TFUE constituie un temei juridic adecvat al Regulamentului 2022/1854, inclusiv al contribuției de solidaritate temporare. Astfel, Curtea a statuat deja că nu este relevant, în vederea aprecierii, să se stabilească dacă un element pur accesoriu era supus – privit în mod izolat – unei cerințe de unanimitate(33). În plus, articolul 122 alineatul (1) TFUE urmărește tocmai să permită Consiliului să acționeze cu celeritate atunci când situații de urgență impun acest lucru, ceea ce nu se conciliază cu cerința unanimității de voturi.

53.      Ținând seama de aceste considerații, propunem să se concluzioneze că, întrucât Regulamentul 2022/1854 a fost adoptat în mod valabil în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE, acesta a fost adoptat de asemenea în limitele competențelor atribuite Uniunii și în conformitate cu procedura prevăzută de această dispoziție, care nu necesită unanimitate.

54.      Având în vedere ceea ce precedă, apreciem că trebuie să se răspundă la prima întrebare că Regulamentul 2022/1854, inclusiv capitolul III din acesta, a fost adoptat în mod valabil în temeiul articolului 122 alineatul (1) TFUE și cu respectarea condițiilor pe care dispoziția respectivă le impune pentru adoptarea unor măsuri în acest temei și, prin urmare, în limitele competențelor atribuite Uniunii, precum și în conformitate cu procedura prevăzută de dispoziția menționată.

B.      Cu privire la a doua întrebare preliminară

55.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15 din acesta, este lipsit de validitate în măsura în care ar încălca principiile generale ale securității juridice, neretroactivității actelor Uniunii și proporționalității(34).

56.      În ceea ce privește, în primul rând, principiul neretroactivității, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că acesta decurge din principiul securității juridice, care se opune aplicării retroactive a unei norme juridice noi, cu alte cuvinte unei situații împlinite anterior intrării sale în vigoare(35). În schimb, o normă juridică nouă se aplică imediat efectelor viitoare ale unei situații care a apărut sub imperiul legii vechi, precum și situațiilor juridice noi. Soluția poate fi diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivității, dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia(36). Pe de altă parte, deși, în general, principiul securității juridice se opune posibilității ca punctul de pornire a întinderii în timp a unui act al Uniunii să fie stabilit la o dată anterioară publicării acestuia, cu titlu excepțional, situația poate fi diferită atunci când acest lucru este impus de un scop de interes general și când încrederea legitimă a persoanelor interesate este pe deplin respectată(37).

57.      Acestea fiind precizate, arătăm că, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854, acesta din urmă a intrat în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și anume la 8 octombrie 2022.

58.      Mai precis, în ceea ce privește caracterul eventual retroactiv al capitolului III din regulamentul menționat, trebuie să se observe că articolul 18 din acesta prevede că contribuția de solidaritate temporară se aplică profiturilor excedentare generate în exercițiile financiare menționate la articolul 15 din regulamentul respectiv, și anume cele din 2022 și/sau din 2023(38).

59.      În această privință, considerăm că împrejurarea că acest capitol III a intrat în vigoare înainte de sfârșitul exercițiului financiar 2022 este de natură să excludă caracterul retroactiv al contribuției de solidaritate temporare.

60.      Așa cum am arătat la punctul 56 din prezentele concluzii, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că o normă juridică nouă se aplică în principiu imediat efectelor viitoare ale unei situații care a apărut sub imperiul legii vechi, precum și situațiilor juridice noi. Or, această situație se regăsește, în opinia noastră, în speță. Astfel, nu se poate considera că aplicarea unei taxe noi asupra profiturilor întreprinderilor, adoptată în cursul unui exercițiu financiar, reglementează o situație împlinită înainte de data intrării sale în vigoare, având în vedere că regimul fiscal aplicabil acestor profituri poate fi stabilit abia la sfârșitul exercițiului respectiv, după ce acestea au fost realizate integral.

61.      În plus, amintim că contribuția de solidaritate temporară instituită prin Regulamentul 2022/1854 constituie o taxă ad‑hoc și excepțională, care, ca atare, nu are ca obiect derogarea de la o reglementare existentă sau modificarea acesteia, astfel încât nu poate afecta o situație împlinită de care întreprinderile în cauză s‑ar fi putut prevala.

62.      Având în vedere elementele care precedă, considerăm că posibilitatea statelor membre de a aplica contribuția de solidaritate temporară pentru exercițiul financiar 2022 nu este contrară principiului neretroactivității actelor Uniunii.

63.      În ceea ce privește, în al doilea rând, principiul securității juridice, amintim că acesta, care are de asemenea drept corolar principiul protecției încrederii legitime, impune ca normele de drept să fie clare și precise și ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, în special atunci când acestea pot avea consecințe defavorabile. Principiul menționat impune printre altele ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina lor și ca ele să aibă posibilitatea de a‑și cunoaște în mod neechivoc drepturile și obligațiile și de a acționa în consecință(39). Totuși, aceste cerințe nu pot fi înțelese în sensul că se opun ca legiuitorul Uniunii, în cadrul unei norme pe care o adoptă, să utilizeze o noțiune juridică abstractă. Acest lucru pare de la sine înțeles în măsura în care nu este posibil să se stabilească în avans, în mod precis și specific, toate situațiile care ar putea apărea. Principiul securității juridice nu implică nicio obligație de a menține ordinea juridică neschimbată în timp, legiuitorul Uniunii rămânând liber, în limita marjei sale de apreciere, să modifice situația legislativă existentă(40).

64.      În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, dreptul de a se prevala de acesta presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate, concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nimeni nu poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu i‑a furnizat asigurări precise. În plus, un operator economic nu își poate întemeia încrederea legitimă pe lipsa totală a unei modificări de către legiuitorul Uniunii a unei situații existente(41).

65.      Pentru motivele pe care le vom expune la punctele următoare din prezentele concluzii, considerăm că nu se poate stabili nicio încălcare a acestor principii prin articolele 14 și 15 din Regulamentul 2022/1854.

66.      Pe de o parte, în ceea ce privește principiul securității juridice, arătăm că dispozițiile menționate anterior definesc în mod suficient de clar și de precis atât domeniul de aplicare al contribuției de solidaritate temporare, cât și modalitățile punerii sale în aplicare(42). Acestea permit astfel producătorilor în cauză să determine cu suficientă precizie întinderea obligațiilor care le revin, în conformitate cu jurisprudența Curții menționată la punctul 63 din prezentele concluzii. În plus, având în vedere că, potrivit acestei jurisprudențe, principiul securității juridice nu implică menținerea unei ordini juridice neschimbate, nu se poate reproșa legiuitorului Uniunii că a adoptat, într‑un context de urgență, măsuri excepționale pentru a aborda criza energetică(43).

67.      Trebuie să se constate, pe de altă parte, că, în ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, niciuna dintre reclamantele din litigiul principal nu susține că legiuitorul Uniunii ar fi furnizat asigurări precise, necondiționate și concordante, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 64 din prezentele concluzii, cu privire la menținerea profiturilor excedentare realizate ca urmare a unor împrejurări extraordinare în contextul crizei energetice(44). De asemenea, societățile în cauză nu se puteau aștepta în mod legitim să realizeze astfel de profituri excepționale, având în vedere că legiuitorul Uniunii a intervenit rapid pentru a adopta măsuri de urgență ca răspuns la creșterea imprevizibilă a prețului gazelor naturale(45). Într‑adevăr, un operator economic prudent și avizat ar trebui să se aștepte la o astfel de intervenție având în vedere caracterul extraordinar al situației și impactul semnificativ al acesteia nu numai asupra pieței energiei, ci și asupra economiei în ansamblu. În același mod, o astfel de așteptare nu se poate baza pe realizarea de profituri care rezultă din împrejurări extraordinare la care un astfel de operator nu se putea aștepta la momentul la care a luat decizia de a investi(46).

68.      Rezultă că nici principiul securității juridice, nici principiul protecției încrederii legitime nu pot fi interpretate în sensul că se opun oricărei intervenții a autorităților publice menite să remedieze o disfuncționalitate a pieței, în special atunci când aceasta are un caracter de urgență ca răspuns la un eveniment excepțional și, prin definiție, imprevizibil. În plus, întreprinderile în cauză nu se pot prevala în mod legitim de menținerea unei situații juridice sau economice existente, dat fiind că aceasta din urmă poate fi modificată în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispun autoritățile competente ale Uniunii.

69.      În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, principiul proporționalității, care este de asemenea menționat în cadrul celei de a doua întrebări preliminare, pentru aceleași motive precum cele dezvoltate la punctul 39, precum și la punctele 81-84 din prezentele concluzii, apreciem că articolele 14 și 15 din Regulamentul 2022/1854 nu aduc atingere acestui principiu.

70.      Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că trebuie să se răspundă la a doua întrebare că capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15 din acesta, nu încalcă principiile generale ale securității juridice, neretroactivității actelor Uniunii și proporționalității.

C.      Cu privire la a treia întrebare preliminară

71.      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15 din acesta, este lipsit de validitate în măsura în care ar încălca articolele 16 și 17 din cartă.

72.      Este necesar să se observe, cu titlu introductiv, că problema validității, în raport cu articolele 16 și 17 din cartă, a măsurilor de urgență instituite prin Regulamentul 2022/1854 a făcut deja obiectul dezbaterii în cauza 2Valorise Ham ș.a., în care am prezentat concluzii la 16 iulie 2026. Deși, spre deosebire de această din urmă cauză, prezenta cauză nu privește mecanismul de plafonare a veniturilor anumitor producători de energie electrică(47), ci contribuția de solidaritate temporară, aceste două măsuri se înscriu totuși în același context de urgență legat de criza energetică, se întemeiază pe o logică comună de redistribuire a profiturilor extraordinare generate în acest context și urmăresc un obiectiv similar care constă în remedierea efectelor acestei crize(48).

73.      În ceea ce privește, în primul rând, articolul 17 din cartă, amintim că acesta garantează dreptul de proprietate. Potrivit primei teze a alineatului (1) al acestuia, orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, protecția conferită de această dispoziție nu privește simple interese sau ocazii de ordin comercial, al căror caracter aleatoriu este inerent esenței înseși a activității economice, ci drepturi care au o valoare patrimonială din care rezultă, având în vedere ordinea juridică, o poziție juridică deja stabilită care permite o exercitare autonomă a acestor drepturi de către și în beneficiul titularului lor(49). Astfel cum a statuat deja Curtea, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă care stabilește un prag minim de protecție, noțiunea de „bunuri” trebuie să fie înțeleasă, la fel ca în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) referitoare la articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 (semnat la Paris la 20 martie 1952) la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (semnată la Roma la 4 noiembrie 1950) (denumită în continuare „CEDO”), ca putând acoperi atât „bunuri actuale”, cât și „valori patrimoniale”, inclusiv creanțe, în temeiul cărora persoana interesată poate pretinde că are cel puțin o „speranță legitimă” de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate(50). Totuși, Curtea a subliniat de asemenea că rezultă din această jurisprudență a Curții EDO că venitul viitor nu poate fi considerat drept un „bun” susceptibil de a beneficia de protecția acestui articol decât dacă a fost deja obținut, dacă a făcut obiectul unei creanțe certe sau dacă există, în ceea ce privește persoana interesată, circumstanțe specifice care pot sta la baza unei încrederi legitime în obținerea unei valori patrimoniale(51).

74.      Considerăm că este util să menționăm de la bun început că nu se contestă în speță că profiturile „excedentare” prevăzute la articolele 14 și 15 din Regulamentul 2022/1854 îndeplinesc criteriile pentru calificarea drept „bunuri” în sensul articolului 17 din cartă evidențiate de jurisprudența menționată mai sus a Curții. Prin urmare, ele intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. Astfel, în măsura în care nu se contestă că profiturile supuse contribuției de solidaritate temporare au fost efectiv încasate de producătorii în cauză și le‑au fost luate abia ulterior, acestea trebuie considerate „bunuri” în sensul jurisprudenței menționate, independent de caracterul lor excepțional și aleatoriu(52).

75.      În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul de proprietate garantat la articolul 17 din cartă nu este o prerogativă absolută, iar exercitarea sa poate face obiectul unor restricții justificate de obiective de interes general urmărite de Uniune(53). În această privință, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților garantate de aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța acestor drepturi și libertăți și, prin respectarea principiului proporționalității, să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți. Reiese de asemenea din jurisprudența Curții EDO că impozitarea fiscală constituie în principiu o atingere adusă dreptului garantat de articolul 1 primul paragraf din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, întrucât privează persoana în cauză de suma pe care trebuie să o plătească(54). În plus, din această din urmă jurisprudență reiese că orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, inclusiv cea care rezultă dintr‑o măsură menită să garanteze plata impozitelor, trebuie să respecte un „just echilibru” între cerințele interesului general al comunității și cerințele privind protecția drepturilor fundamentale ale individului(55). Astfel, obligația financiară care decurge din perceperea impozitelor sau a contribuțiilor poate aduce atingere dreptului de proprietate dacă impune persoanei sau entității în cauză o „sarcină excesivă” sau „afectează în mod fundamental situația lor financiară”(56).

76.      Deși nu se contestă că contribuția de solidaritate temporară instituită prin capitolul III din Regulamentul 2022/1854 constituie o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al producătorilor în cauză, considerăm totuși că în speță această ingerință îndeplinește condițiile necesare pentru a fi admisă.

77.      Înainte de a analiza validitatea dispozițiilor relevante ale acestui capitol în raport cu articolele 16 și 17 din cartă, amintim că, ținând seama de contextul economic și social în care a fost adoptată contribuția de solidaritate temporară, legiuitorul Uniunii dispunea de o amplă putere de apreciere, în special din moment ce intervenția sa implica alegeri de natură politică, economică și socială, precum și aprecieri și evaluări complexe într‑o situație marcată de urgență(57). Astfel, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu în raport cu obiectivul pe care instituțiile competente îl urmăresc poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri(58).

78.      În speță, observăm, primo, că modalitățile de aplicare a contribuției de solidaritate temporare, în special baza sa de calcul, precum și rata aplicabilă, sunt prevăzute în mod expres de Regulamentul 2022/1854 și definite în mod clar, precis și detaliat la articolele 15 și 16 din acesta din urmă(59).

79.      În ceea ce privește, secundo, cerința potrivit căreia ingerința în cauză trebuie să respecte substanța dreptului protejat, considerăm că aceasta este de asemenea îndeplinită în speță. Arătăm în această privință că măsurile de urgență adoptate în temeiul Regulamentului 2022/1854 nu privesc nici activele întreprinderilor în cauză, nici veniturile lor „obișnuite”, ci se limitează la câștigurile excepționale generate de criza energetică, la care aceste întreprinderi nu se puteau aștepta în mod rezonabil(60). Mai precis, în conformitate cu articolul 16 din acest regulament, contribuția de solidaritate temporară trebuie să fie stabilită la o rată minimă de 33 % și să fie calculată pe baza „profiturilor excedentare”, definite la articolul 2 punctul 18 din acesta ca fiind profiturile care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile din cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau ulterior acestei date. În plus, domeniul de aplicare al acestei contribuții este limitat la societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară o activitate care se încadrează în sectoarele menționate la articolul 15 din regulamentul menționat și care obțin cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, în conformitate cu articolul 2 punctul 17 din același regulament.

80.      Arătăm, tertio, că contribuția de solidaritate temporară urmărește un obiectiv de interes general al Uniunii care constă în atenuarea efectelor prețurilor ridicate ale energiei, astfel cum reiese din articolul 1 din Regulamentul 2022/1854. Rezultă în special din articolele 14 și 17, precum și din considerentele (13), (14), (50), (51) și (64) ale regulamentului menționat că această contribuție vizează profiturile excedentare realizate de anumite întreprinderi care, ca urmare a crizei energetice, au înregistrat profituri excepțional de ridicate, pentru a permite redistribuirea într‑un mod specific a acestor profituri în beneficiul clienților finali de energie electrică. Această redistribuire urmărește astfel să remedieze efectele crizei energetice de pe piața internă și să garanteze accesibilitatea prețului la energie pentru gospodării. Contribuția de solidaritate temporară prezintă, prin urmare, o legătură directă și evidentă cu obiectivul principal urmărit de regulamentul menționat(61).

81.      Quarto, în ceea ce privește principiul proporționalității, amintim că acesta impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate(62).

82.      Or, măsurile extraordinare instituite de legiuitorul Uniunii în cadrul Regulamentului 2022/1854 sunt strict limitate în timp(63). Astfel, după cum reiese din articolul 18 din acest regulament, contribuția de solidaritate temporară privește numai profiturile excedentare realizate în exercițiile financiare 2022 și/sau 2023.

83.      Pe de altă parte, în ceea ce privește intensitatea ingerinței în exercitarea dreptului de proprietate în raport cu obiectivul urmărit, precizăm, astfel cum s‑a arătat la punctul 79 din prezentele concluzii, că, deși contribuția de solidaritate temporară este stabilită la o rată minimă de 33 %, iar statele membre rămân libere să aplice o rată mai mare decât cea prevăzută la articolul 16 din Regulamentul 2022/1854, această rată se aplică numai „profiturilor excedentare”, și anume profiturilor excepționale care rezultă din circumstanțe externe legate de situația de criză. Trebuie să se constate de asemenea că parametrii acestei contribuții par să fi fost concepuți astfel încât să se mențină marja de profit a întreprinderilor în cauză care nu decurge din aceste circumstanțe speciale. Faptul invocat de instanța de trimitere că Regulamentul 2022/1854 nu stabilește un plafon pentru rata prevăzută la articolul 16 din acesta, nu poate, în sine, să pună sub semnul întrebării validitatea dispozițiilor relevante ale acestui regulament referitoare la contribuția de solidaritate temporară. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 79 din prezentele concluzii, această contribuție se aplică, pe de o parte, numai anumitor întreprinderi care au realizat profituri mai mari decât cele la care se puteau aștepta în mod normal și, pe de altă parte, numai unei părți din aceste profituri excepționale.

84.      Rezultă că, prin faptul că a ales să urmărească obiectivul de interes general al Regulamentului 2022/1854 care constă în atenuarea efectelor prețurilor excepțional de ridicate ale energiei, prin intermediul unor măsuri excepționale, specifice și limitate în timp, legiuitorul Uniunii a urmărit să limiteze ingerința în exercitarea dreptului de proprietate al întreprinderilor în cauză și să evite ca sarcina financiară care rezultă din aceasta să aibă un caracter excesiv. Prin urmare, contribuția de solidaritate temporară nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

85.      În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 16 din cartă, consacrat libertății de a desfășura o activitate comercială, acesta prevede că libertatea respectivă este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale. În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, protecția conferită de acest articol include în special libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală și libera concurență, precum și dreptul oricărei întreprinderi de a putea utiliza în mod liber, în limitele răspunderii care îi revine pentru propriile acte, resursele economice, tehnice și financiare de care dispune(64). Pe de altă parte, libertatea menționată, care nu constituie o prerogativă absolută, poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice. Această circumstanță se reflectă în special în modul în care trebuie apreciată reglementarea Uniunii în raport cu principiul proporționalității, în temeiul articolului 52 alineatul (1) din cartă(65).

86.      În lumina acestor elemente, nu se poate considera că instituirea contribuției de solidaritate temporare constituie, în sine, o limitare a exercitării libertății de a desfășura o activitate comercială a producătorilor în cauză. Astfel, aplicată, în condițiile prevăzute la articolele 15 și 16 din Regulamentul 2022/1854, la profiturile „excedentare” care rezultă din împrejurări excepționale, această contribuție nu pare a fi susceptibilă să aducă atingere nici capacității de investiții a întreprinderilor în cauză și nici libertății lor de a‑și exercita activitatea economică(66). În această privință, amintim că respectiva contribuție privește numai o parte din profiturile realizate de aceste întreprinderi, și anume cele care, în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menționat, depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile ale acestora în cursul anilor 2018-2021. Considerentul (54) al regulamentului respectiv precizează în acest sens că această abordare urmărește să asigure faptul că o parte din marja de profit, care nu rezultă din evoluțiile imprevizibile de pe piețele energiei ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, rămâne disponibilă pentru a permite întreprinderilor menționate să facă investiții viitoare sau să își asigure stabilitatea financiară.

87.       În orice caz, chiar dacă Curtea ar considera că contribuția de solidaritate temporară este susceptibilă să restrângă exercitarea libertății de a desfășura o activitate comercială consacrate la articolul 16 din cartă, apreciem că o astfel de restrângere este justificată pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 78-84 din prezentele concluzii(67).

88.      În urma acestei analize, considerăm că contribuția de solidaritate temporară prevăzută de Regulamentul 2022/1854 nu impune reclamantelor din litigiul principal o sarcină disproporționată și nu constituie, în raport cu obiectivele de interes general pe care le urmărește, o ingerință disproporționată în libertatea lor de a desfășura o activitate comercială sau în dreptul lor de proprietate. Această concluzie ține seama și de contextul special de urgență în care a fost adoptată măsura în discuție în litigiul principal, de gravitatea situației căreia aceasta intenționa să îi răspundă, precum și de caracterul său excepțional și temporar.

89.      Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că trebuie să se răspundă la a treia întrebare că capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15 din acesta, nu încalcă articolele 16 și 17 din cartă.

D.      Cu privire la a patra întrebare preliminară

90.      Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiile generale ale securității juridice și neretroactivității se opun ca legislația unui stat membru, adoptată și publicată după 31 decembrie 2022 și intrată în vigoare la 2 august 2023, să prevadă aplicarea contribuției de solidaritate temporare prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854 în cazul exercițiilor financiare 2022 și 2023(68).

91.      De la bun început, observăm că o întrebare similară a fost adresată atât în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Electrabel ș.a.(69), cât și în cauza 2Valorise Ham ș.a., privind reglementarea belgiană care pune în aplicare Regulamentul 2022/1854. Trebuie să se arate însă că, spre deosebire de aceste două cauze, nu este în discuție, în prezenta cauză, aplicarea unei măsuri de urgență instituite prin acest regulament în afara domeniului de aplicare temporal al acestuia(70). În schimb, prezenta cauză privește aplicarea unei astfel de măsuri în cursul unei perioade acoperite de regulamentul menționat, într‑o situație în care un stat membru a efectuat tardiv punerea în aplicare a acestuia în ordinea sa juridică națională.

92.      Cu titlu prealabil, trebuie să se precizeze că nu este de competența Curții să se pronunțe, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la compatibilitatea unor norme de drept intern cu dreptul Uniunii, dar că aceasta este totuși competentă să furnizeze instanței naționale toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi permită acesteia să aprecieze compatibilitatea normelor de drept intern cu reglementarea Uniunii(71).

93.       Astfel cum am amintit în cadrul analizei celei de a doua întrebări preliminare, principiul securității juridice se opune posibilității ca punctul de pornire a întinderii în timp a unui act al Uniunii să fie stabilit la o dată anterioară publicării acestuia, având în vedere că, cu titlu excepțional, situația poate fi diferită atunci când acest lucru este impus de un scop de interes general și când încrederea legitimă a persoanelor interesate este pe deplin respectată(72).

94.      În plus, precizăm că cerințele care decurg din protecția principiilor generale recunoscute în ordinea juridică a Uniunii, printre care principiul securității juridice, trebuie respectate și de statele membre atunci când pun în aplicare reglementări ale Uniunii(73). Acesta este printre altele cazul Legii din 2023 care, așa cum rezultă din titlul său și din decizia de trimitere, a instituit măsurile necesare pentru punerea în aplicare a contribuției de solidaritate temporare prevăzută în capitolul III din Regulamentul 2022/1854. Rezultă că principiul neretroactivității se aplică și în cazul unei astfel de legislații, conform jurisprudenței Curții amintite la punctul 56 din prezentele concluzii.

95.      În speță, instanța de trimitere ridică problema dacă o legislație precum Legea din 2023 este conformă cu aceste două principii, din moment ce prevede aplicarea unei contribuții de solidaritate temporare pentru exercițiile financiare 2022 și 2023, în condițiile în care a fost adoptată și publicată abia după 31 decembrie 2022 și a intrat în vigoare abia la 2 august 2023(74).

96.      Observăm, mai întâi, că problema retroactivității Legii din 2023 nu se ridică în ceea ce privește aplicarea contribuției de solidaritate temporare pentru exercițiul financiar 2023. Astfel, o asemenea aplicare echivalează cu aplicarea unei norme de drept noi unei situații juridice neîmplinite încă sau noi, în sensul jurisprudenței Curții menționate la punctul 56 din prezentele concluzii. Situația este însă diferită în ceea ce privește exercițiul financiar 2022(75). Legea din 2023, promulgată la 17 iulie 2023 și intrată în vigoare la 2 august 2023, se aplică astfel și acestui exercițiu financiar, în condițiile în care acesta era deja încheiat la data adoptării și a intrării sale în vigoare. În consecință, trebuie să se considere că aceasta produce un efect retroactiv.

97.      În aceste condiții, pentru motivele expuse la punctele următoare din prezentele concluzii, apreciem că principiul securității juridice nu este încălcat în speță, din moment ce sunt îndeplinite cele două condiții pe care Curtea le impune, cu titlu excepțional, pentru aplicarea retroactivă a unei norme de drept, și anume ca un obiectiv de interes general să o impună și ca încrederea legitimă a persoanelor interesate să fie respectată în mod corespunzător.

98.      Pe de o parte, apreciem că nu se poate contesta faptul că Regulamentul 2022/1854, care prevede printre altele instituirea contribuției de solidaritate temporare, urmărește un obiectiv de interes general. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 84 din prezentele concluzii, această contribuție constituie o măsură de urgență, extraordinară și temporară prin care se urmărește remedierea efectelor crizei energetice. Aplicarea contribuției menționate în cazul profiturilor realizate în exercițiul financiar 2022 se justifică cu atât mai mult cu cât aceste profituri erau direct legate de criza energetică(76).

99.      În ceea ce privește, pe de altă parte, principiul protecției încrederii legitime, apreciem, pentru aceleași motive precum cele dezvoltate la punctele 67 și 68 din prezentele concluzii, că acesta este de asemenea respectat în speță. De altfel, niciun element din dosarul de care dispune Curtea nu permite să se considere că autoritățile irlandeze ar fi încălcat acest principiu.

100. În plus, precizăm că, pentru a aprecia dacă principiul protecției încrederii legitime a fost respectat în privința întreprinderilor în cauză, Curtea a statuat deja, în legătură cu o legislație națională care pune în aplicare dreptul Uniunii, că trebuia să se țină seama, in concreto, de modalitățile de informare utilizate în mod normal de statul membru în cauză, precum și de împrejurările speței(77). Or, pe lângă elementele de fapt care reies din decizia de trimitere și care tind să dovedească faptul că acest principiu a fost efectiv respectat(78), Regulamentul 2022/1854 a fost adoptat în octombrie 2022(79) și prevedea în mod expres aplicarea contribuției de solidaritate temporare pentru exercițiul financiar 2022(80). Aceste elemente exclud, în opinia noastră, posibilitatea ca reclamantele din litigiul principal să se prevaleze în mod util de o încredere legitimă în menținerea profiturilor excedentare realizate în cursul acestui exercițiu sau în neaplicarea contribuției respective în cazul acestor profituri(81).

101. Remarcăm, în sfârșit, că niciuna dintre împrejurările suplimentare, evocate de instanța de trimitere în cadrul celei de a patra întrebări, nu pare de natură să repună în discuție analiza care precedă în raport cu jurisprudența menționată mai sus a Curții în materie de securitate juridică, de neretroactivitate și de protecție a încrederii legitime(82).

102. În consecință și sub rezerva verificărilor factuale care sunt de competența exclusivă a instanței de trimitere, încrederea legitimă a întreprinderilor în cauză pare să fi fost respectată în mod corespunzător în ceea ce privește aplicarea retroactivă a contribuției de solidaritate temporare pentru exercițiul financiar 2022.

103. Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că trebuie să se răspundă la a patra întrebare că principiile generale ale securității juridice și neretroactivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării contribuției de solidaritate temporare prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854 în cazul exercițiilor financiare 2022 și 2023, atunci când această aplicare este prevăzută de o legislație națională adoptată și publicată după 31 decembrie 2022 și intrată în vigoare la 2 august 2023.

E.      Cu privire la a cincea întrebare preliminară

104. Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 16 și 17 din cartă, precum și principiul proporționalității se opun legislației unui stat membru care pune în aplicare contribuția de solidaritate temporară obligatorie prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854, care stabilește rata acestei contribuții la 75 % și exclude, pentru calcularea bazei sale de impozitare, luarea în considerare a pierderilor anterioare anului 2018(83).

105. Observăm, cu titlu introductiv, că Regulamentul 2022/1854 recunoaște statelor membre o marjă de apreciere importantă în cadrul punerii în aplicare a măsurilor de urgență pe care le prevede, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la contribuția de solidaritate temporară(84). Astfel, articolul 16 alineatul (1) din acest regulament stabilește numai o rată minimă de 33 % pentru contribuția respectivă, fără a determina rata maximă a acesteia. Considerentul (54) al regulamentului menționat precizează, în această privință, că statele membre au libertatea de a aplica o rată mai mare de 33 % și de a o stabili pe cea pe care o consideră acceptabilă și adecvată în raport cu sistemele lor juridice naționale.

106. În ceea ce privește excluderea pierderilor anterioare anului 2018 din calculul bazei de impozitare a contribuției de solidaritate temporare, trebuie să se observe că Regulamentul 2022/1854 nu reglementează nici tratarea pierderilor din exercițiile financiare anterioare(85), nici posibilitatea de a le deduce pentru a determina profiturile excedentare pentru anii 2022 și/sau 2023. Aspectul menționat ține de marja de apreciere lăsată statelor membre, așa cum reiese în special din considerentul (55) al acestui regulament.

107. Rezultă astfel din considerațiile care precedă că regulamentul menționat nu se opune în principiu unei măsuri precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede, pe de o parte, o rată de impozitare de 75 % și, pe de altă parte, excluderea pierderilor anterioare anului 2018 din calculul bazei de impozitare a contribuției de solidaritate temporare.

108. Odată făcute aceste precizări, trebuie să se examineze în continuare problema care se află în centrul celei de a cincea întrebări preliminare, și anume cea a conformității, în raport cu articolele 16 și 17 din cartă, a modalităților de calcul al contribuției de solidaritate temporare, așa cum au fost stabilite de legiuitorul irlandez. Astfel, din titlul și din conținutul Legii din 2023 reiese că aceasta pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, așa încât aceasta din urmă este aplicabilă litigiului principal. Așadar, gradul de protecție a drepturilor fundamentale prevăzut de cartă trebuie să fie atins în momentul efectuării unei astfel de puneri în aplicare, fără a se ține seama de marja de apreciere de care dispune statul membru(86).

109. În consecință, analiza conformității contribuției de solidaritate temporare prevăzute de Regulamentul 2022/1854 cu articolele 16 și 17 din cartă, efectuată în cadrul celei de a treia întrebări preliminare, poate fi transpusă în cazul Legii din 2023, cu condiția să fie luate în considerare caracteristicile speciale ale măsurii reținute de statul membru în exercitarea marjei de apreciere pe care i‑o conferă acest regulament(87).

110.  Considerăm, pentru motivele pe care le vom prezenta la punctele care urmează și sub rezerva constatărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că caracteristicile contribuției de solidaritate temporare instituite prin Legea din 2023, astfel cum sunt descrise în decizia de trimitere, nu sunt de natură să dovedească o încălcare a articolelor 16 și 17 din cartă.

111. Pe de o parte, nu există nicio îndoială că prima dintre cerințele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă, care impune ca orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin aceasta să fie prevăzută de lege, este respectată în speță. Astfel, contribuția de solidaritate temporară este instituită prin Legea din 2023, care stabilește în mod expres rata sa la 75 % și determină normele aplicabile luării în considerare a pierderilor anterioare pentru calcularea bazei sale de impozitare. Pe de altă parte, pentru considerații similare celor prezentate în cadrul celei de a treia întrebări preliminare, în special la punctul 79 din prezentele concluzii, această măsură pare să respecte substanța libertății de a desfășura o activitate comercială și a dreptului de proprietate, garantate la articolele 16 și 17 din cartă, și să urmărească un obiectiv de interes general.

112. Pe de altă parte, în ceea ce privește proporționalitatea Legii din 2023 în raport cu articolele 16 și 17 din cartă, trebuie să se aprecieze dacă contribuția de solidaritate temporară nu depășește ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului de interes general urmărit de Regulamentul 2022/1854. Or, niciunul dintre elementele subliniate de instanța de trimitere nu permite, în opinia noastră, să se considere că această cerință nu ar fi îndeplinită în speță.

113. În această privință, amintim că Curtea EDO a statuat că statele dispun de o mare marjă de apreciere în materie fiscală și că ea respectă aprecierea efectuată de legiuitor în astfel de materii, cu excepția cazului în care aceasta este lipsită de o bază rezonabilă(88). În aceeași logică, ținând seama de importanța marjei de apreciere de care dispun statele membre în cadrul punerii în aplicare a Regulamentului 2022/1854, astfel cum s‑a amintit la punctul 105 din prezentele concluzii, numai măsurile afectate de o eroare vădită de apreciere ar putea fi sancționate.

114. În ceea ce privește, în primul rând, rata în sine, observăm că aceasta nu se aplică tuturor profiturilor întreprinderilor în cauză, ci numai așa‑numitelor profituri „excedentare” ale acestora, astfel încât aceste întreprinderi păstrează o parte din profiturile realizate. Pe de altă parte, din jurisprudența Curții EDO amintită mai sus nu reiese că o rată de impozitare de 75 % ar fi, în sine, excesivă sau confiscatorie(89). În plus, așa cum am arătat la punctul 82 din prezentele concluzii, contribuția în cauză are un caracter temporar și se aplică numai pentru două exerciții financiare definite în mod expres.

115. Adăugăm, tot în cadrul aprecierii proporționalității că în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2022/1854, contribuția de solidaritate temporară se aplică „în plus”, pe lângă impozitele și taxele obișnuite prevăzute de dreptul intern al fiecărui stat membru și independent de acestea. Subliniem, în această privință, că din jurisprudența Curții EDO citată anterior rezultă că domeniul de aplicare al unei măsuri fiscale trebuie apreciat in concreto, în raport cu consecințele sale pentru contribuabilul în cauză, ținând seama mai degrabă de rata de impozitare efectivă aplicată întreprinderilor în cauză decât de rata nominală de impozitare prevăzută de legislație(90).

116. Or, trebuie să se constate în speță că din decizia de trimitere reiese că reclamantele din litigiul principal nu datorau niciun impozit pe profit și nicio altă plată obligatorie către autoritățile fiscale irlandeze bazată pe profiturile lor impozabile pentru profiturile realizate în cursul anilor 2022 și 2023 ca urmare a compensării pierderilor istorice. S‑ar părea astfel că, în practică, contribuția de solidaritate irlandeză reprezintă singura sarcină fiscală asupra totalului profiturilor reclamantelor pentru anul 2022, astfel încât rata de impozitare globală efectivă a profiturilor acestora se ridica în realitate la 25,2 %.

117. În ceea ce privește, în al doilea rând, excluderea pierderilor suferite de reclamantele din litigiul principal înainte de anul 2018 din calculul bazei de impozitare a contribuției în cauză, niciun element din dosarul prezentat Curții nu pare să indice că această excludere ar fi contrară articolelor 16 și 17 din cartă, că ar depăși ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit sau că acesta ar putea fi atins prin intermediul unei măsuri mai puțin constrângătoare.

118. În această privință, precizăm că Legea din 2023 permite deducerea, în scopul calculării profiturilor excedentare, a pierderilor suportate începând cu anul 2018. În plus, pierderile istorice din exercițiile anterioare, inclusiv cele suferite înainte de anul 2018, rămân deductibile în vederea calculării impozitului standard pe profit și pot continua să fie deductibile în cursul exercițiilor următoare. Pe de altă parte, nu se contestă, astfel cum s‑a arătat la punctul 116 din prezentele concluzii, că, ținând seama de amploarea pierderilor istorice încă disponibile, reclamantele din litigiul principal nu vor plăti niciun impozit pe profit și niciun alt impozit pe profitul realizat pentru exercițiile financiare 2022 și 2023. Rezultă că singurele taxe la care vor fi supuse aceste profituri în beneficiul bugetului de stat rezultă din contribuția de solidaritate temporară, și aceasta numai ca urmare a excluderii pierderilor anterioare anului 2018 din calculul bazei sale de impozitare.

119. În consecință, rezultă că, dacă Irlanda ar fi autorizat deducerea pierderilor suferite înainte de anul 2018, cuantumul contribuției în discuție percepute de la întreprinderile în cauză ar fi fost redus în mod considerabil sau chiar nul, compromițând astfel finanțarea măsurilor naționale de sprijin pentru gospodării și întreprinderi. În această privință, considerăm că este deosebit de relevant argumentul guvernului irlandez potrivit căruia, ținând seama de nivelul foarte ridicat al pierderilor care rezultă din investițiile inițiale realizate de întreprinderile din sectorul energetic, luarea în considerare a pierderilor anterioare anului 2018 ar fi condus la reducerea substanțială a cuantumului contribuției sau chiar la reducerea acesteia la zero, consecință care ar fi putut compromite realizarea obiectivului urmărit de Regulamentul 2022/1854.

120. Apreciem, în al treilea și ultimul rând, că mai multe alte elemente menționate de instanța de trimitere sunt de asemenea de natură să susțină analiza proporționalității care precedă sau cel puțin nu permit repunerea în discuție a acesteia. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește faptul că cuantumul sumelor percepute rămâne cu mult sub nivelul cheltuielilor efectuate de statul membru și în ceea ce privește împrejurarea că contribuția de solidaritate temporară nu ar fi descurajat unele dintre reclamantele din litigiul principal să își continue activitățile în Irlanda(91).

121. Având în vedere ceea ce precedă, considerăm că este necesar să se răspundă la a cincea întrebare că articolele 16 și 17 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații a unui stat membru care pune în aplicare contribuția de solidaritate temporară obligatorie prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854, care stabilește rata acestei contribuții la 75 % și exclude, pentru calculul bazei sale de impozitare, luarea în considerare a pierderilor anterioare anului 2018.

V.      Concluzie

122. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de High Court (Înalta Curte, Irlanda) după cum urmează:

1)      Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie inclusiv capitolul III din acesta, a fost adoptat în mod valabil în temeiul și cu respectarea cerințelor articolului 122 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, în limitele competențelor atribuite Uniunii, precum și în conformitate cu procedura prevăzută de această dispoziție.

2)      Capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15,

trebuie interpretat în sensul că

nu încalcă principiile generale ale securității juridice, neretroactivității actelor Uniunii și proporționalității.

3)      Capitolul III din Regulamentul 2022/1854, în special articolele 14 și 15,

trebuie interpretat în sensul că

nu încalcă articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4)      Principiile generale ale securității juridice și neretroactivității

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun aplicării contribuției de solidaritate temporare prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854 în cazul exercițiilor financiare 2022 și 2023, atunci când această aplicare este prevăzută de o legislație națională adoptată și publicată după 31 decembrie 2022 și intrată în vigoare la 2 august 2023.

5)      Articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun ca o legislație a unui stat membru care pune în aplicare contribuția de solidaritate temporară obligatorie, prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854, care stabilește rata acestei contribuții la 75 % și exclude, pentru calculul bazei sale de impozitare, luarea în considerare a pierderilor anterioare anului 2018.


1      Limba originală: franceza.


2      Regulamentul Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (JO 2022, L 261 I, p. 1).


3      A se vedea în această privință Hotărârea din 18 decembrie 2025, Electrabel ș.a. (C-633/23, EU:C:2025:991), precum și Hotărârea din 22 ianuarie 2026, Secab (C-423/23, EU:C:2026:32), cauze în care am redactat concluziile. A se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Axpo Energy Romania și PPC Renewables Romania (C-251/24 și C-392/24, EU:C:2026:521), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (C-467/24, denumită în continuare „cauza 2Valorise Ham ș.a.”, EU:C:2026:608). Pe de altă parte, Regulamentul 2022/1854 face obiectul mai multor acțiuni în anulare aflate în prezent pe rolul Tribunalului. A se vedea în această privință cauzele Electrawinds Shabla South/Consiliul (T-759/22), Vermilion Energy Netherlands ș.a./Consiliul (T-775/22), Vermilion Exploration and Production Ireland și Vermilion Energy Ireland/Consiliul (T-795/22), ExxonMobil Producing Netherlands și Mobil Erdgas Erdöl/Consiliul (T-802/22), precum și Petrogas E&P Netherlands/Consiliul (T-803/22).


4      Aceste două cauze ridică, în parte, probleme identice sau similare cu cele formulate în prezenta cauză în măsura în care privesc dispozițiile Regulamentului 2022/1854 referitoare la contribuția de solidaritate temporară și la măsurile naționale echivalente. În plus, asemenea cauzei Varo Energy Belgium ș.a. (C-358/24), prezenta cauză privește de asemenea validitatea temeiului juridic pe baza căruia a fost adoptat regulamentul menționat, în special în ceea ce privește recurgerea la articolul 122 alineatul (1) TFUE pentru adoptarea capitolului III din acesta.


5      Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO 2006, L 393, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 126).


6      Această lege a intrat în vigoare prin instrumentul statutar intitulat „Energy (Windfall Gains in the Energy Sector) (Temporary Solidarity Contribution) Act 2023 (Commencement) Order 2023” [Decretul referitor la Legea din 2023 privind energia (câștiguri excepționale în sectorul energetic) (contribuția de solidaritate temporară) (intrare în vigoare)] [S.I. nr. 388 din 2023].


7      Este vorba, mai precis, despre Vermilion Energy Ireland Ltd, despre Vermilion Exploration and Production Ireland Ltd, precum și despre Vermilion Energy Corrib Ireland Ltd.


8      Și anume Minister for the Environment, Climate and Communications (ministrul mediului, climei și comunicațiilor, Irlanda), Irlanda, precum și Attorney General (procurorul general, Irlanda).


9      A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2026, Centro Petroli Roma (C-386/24, EU:C:2026:471, punctul 56 și jurisprudența citată).


10      Astfel, răspunsul care trebuie dat la această întrebare este susceptibil să repună în discuție temeiul juridic al legii menționate și, prin urmare, să aibă efect asupra obligației reclamantelor din litigiul principal de a plăti această contribuție.


11      Contextul juridic în care se înscrie o nouă reglementare poate contribui la clarificarea scopului urmărit de aceasta. A se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2022, Polonia/Parlamentul și Consiliul (C-157/21, EU:C:2022:98, punctele 121 și 122, precum și jurisprudența citată).


12      A se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2024, Landeshauptstadt Wiesbaden (C-61/22, EU:C:2024:251, punctele 45-47 și jurisprudența citată).


13      Astfel, articolul 122 alineatul (1) TFUE a servit de asemenea drept temei juridic pentru adoptarea mai multor acte ale Uniunii ca răspuns la situații de criză care nu intră în domeniul energiei, printre altele în contextul crizei migrației [a se vedea Regulamentul (UE) 2016/369 al Consiliului din 15 martie 2016 privind furnizarea sprijinului de urgență pe teritoriul Uniunii (JO 2016, L 70, p. 1)] în contextul pandemiei de COVID-19 [a se vedea în special Regulamentul (UE) 2020/521 al Consiliului din 14 aprilie 2020 de activare a sprijinului de urgență în temeiul Regulamentului (UE) 2016/369 și de modificare a dispozițiilor acestuia având în vedere epidemia de COVID-19 (JO 2020, L 117, p. 3)].


14      A se vedea în special considerentele (13) și (14) ale Regulamentului 2022/1854.


15      A se vedea considerentele (6), (7) și (9), precum și articolul 1 din Regulamentul 2022/1854.


16      A se vedea considerentul (13) al Regulamentului 2022/1854.


17      A se vedea prin analogie Hotărârea din 24 octombrie 1973, Rewe Zentral (10/73, EU:C:1973:111, punctul 15).


18      A se vedea în același sens Hotărârea din 16 februarie 2022, Polonia/Parlamentul și Consiliul (C-157/21, EU:C:2022:98, punctul 354, precum și jurisprudența citată).


19      A se vedea considerentele (14), (51) și (57) ale Regulamentului 2022/1854.


20      A se vedea considerentul (54) al Regulamentului 2022/1854. A se vedea de asemenea punctele 83 și 84 din prezentele concluzii.


21      A se vedea în special articolul 3 alineatul (3) TUE. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia (C-848/19 P, EU:C:2021:598, punctele 38 și 41).


22      Din jurisprudența Curții rezultă de asemenea că aplicarea principiului solidarității nu înseamnă că politica Uniunii nu trebuie în niciun caz să aibă efecte negative asupra intereselor particulare ale unui stat membru în domeniul în cauză. A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia (C-848/19 P, EU:C:2021:598, punctele 44, 49, 53, precum și 73).


23      A se vedea articolul 194 alineatul (1) TFUE.


24      A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2017, Anagnostakis/Comisia (C-589/15 P, EU:C:2017:663, punctul 71).


25      Însăși noțiunea de „solidaritate” trebuie înțeleasă ca incluzând atât statele membre, cât și consumatorii finali. Ar fi astfel dificil să ne imaginăm că „spiritul solidarității” ar putea fi disociat de interesele consumatorilor naționali, cărora, în definitiv, trebuie să le aducă de asemenea beneficii.


26      A se vedea în special considerentele (6), (7), (14) și (57), precum și articolul 17 din Regulamentul 2022/1854.


27      A se vedea în această privință punctul 28 din prezentele concluzii.


28      A se vedea în această privință articolul 114 alineatul (2) TFUE, precum și articolul 194 alineatul (3) TFUE, care introduce o procedură diferită pentru măsurile din domeniul energiei care sunt „în principal de natură fiscală” (sublinierea noastră).


29      A se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Comisia și Spania/Government of Gibraltar și Regatul Unit (C-106/09 P și C-107/09 P, EU: C:2011:732, punctul 97), din care reiese că, deși fiscalitatea directă ține în principal de competența statelor membre, această circumstanță nu împiedică Uniunea să își exercite competențele în acest domeniu, care, de altfel, a făcut obiectul unor măsuri de armonizare în anumite sectoare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2022, Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia (C-885/19 P și C-898/19 P, EU:C:2022:859, punctul 73)]. În plus, mai multe directive în materie de fiscalitate directă au fost adoptate în temeiul articolului 115 din TFUE [a se vedea în special Directiva (UE) 2022/2523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune (JO 2022, L 328, p. 1)].


30      A se vedea în special Hotărârea din 24 octombrie 1973, Balkan‑Import‑Export (5/73, EU:C:1973:109, punctele 14 și 15).


31      A se vedea prin analogie Hotărârea din 24 octombrie 1973, Balkan‑Import‑Export (5/73, EU:C:1973:109, punctul 15), și Hotărârea din 24 octombrie 1973, Rewe Zentral (10/73, EU:C:1973:111, punctul 15). În schimb, s‑ar putea considera că această rezervă vizează celelalte dispoziții ale Tratatului FUE destinate în mod specific să răspundă unor situații de urgență, precum articolul 66, articolul 78 alineatul (3), articolul 143 alineatul (2), precum și articolele 213 și 222 TFUE.


32      A se vedea Hotărârea din 19 iulie 2012, Parlamentul/Consiliul (C-130/10, EU:C:2012:472, punctul 80).


33      A se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2018, Comisia/Consiliul (Acord cu Kazahstanul) (C-244/17, EU:C:2018:662, punctul 38).


34      În ceea ce privește principiul securității juridice, dorim să precizăm că în cauza 2Valorise Ham ș.a Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia) a sesizat deja Curtea cu o întrebare similară privind validitatea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul 2022/1854, referitoare la mecanismul de plafonare a veniturilor anumitor producători de energie electrică. A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în această cauză (C-467/24, denumite în continuare „Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a.”, EU:C:2026:608, punctele 112-117).


35      A se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2022, VYSOČINA WIND (C-181/20, EU:C:2022:51, punctul 47 și jurisprudența citată).


36      A se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2022, VYSOČINA WIND (C-181/20, EU:C:2022:51, punctul 48 și jurisprudența citată).


37      A se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2022, VYSOČINA WIND (C-181/20, EU:C:2022:51, punctul 49 și jurisprudența citată).


38      În speță, problema unei eventuale aplicări retroactive a contribuției de solidaritate temporare se ridică numai pentru exercițiul financiar 2022. Astfel, aplicarea acestei contribuții pentru exercițiul financiar 2023 nu poate conferi un efect retroactiv Regulamentului 2022/1854, întrucât acesta a fost adoptat înainte de începutul exercițiului respectiv.


39      A se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2026, Pumpyanskiy ș.a./Consiliul (C-696/23 P, C-704/23 P, C-711/23 P, C-35/24 P și C-111/24 P, EU:C:2026:245, punctul 188, precum și jurisprudența citată).


40      A se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C-541/20-C-555/20, EU:C:2024:818, punctele 158, 159 și 162, precum și jurisprudența citată).


41      A se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C-541/20-C-555/20, EU:C:2024:818, punctele 616 și 617, precum și jurisprudența citată).


42      Articolele 14 și 15 din Regulamentul 2022/1854 definesc, în mod clar și detaliat, cadrul de aplicare a contribuției de solidaritate temporare instituite prin acesta. Mai precis, articolul 14 din acest regulament identifică suficient de precis sectoarele de activitate supuse acestei contribuții, modalitățile de calcul al acesteia, precum și cazurile în care anumite întreprinderi pot fi exceptate. La rândul său, rata aplicabilă este stabilită în mod expres la articolul 16 din regulamentul menționat.


43      A se vedea în această privință Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctul 115).


44      A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Secab (C-423/23, EU:C:2025:63, punctele 52 și 53, precum și jurisprudența citată) și Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctul 116).


45      Trebuie să se constate, în această privință, că, începând cu 8 martie 2022, Comisia publicase comunicarea intitulată „RepowerEU: acțiuni europene comune pentru o energie mai accesibilă ca preț, sigură și durabilă” [COM(2022) 108 final, p. 5], în care propunea diferite măsuri pentru abordarea crizei energetice, printre care se număra posibilitatea ca statele membre să adopte măsuri fiscale temporare privind profiturile excepționale.


46      Astfel, contribuția de solidaritate temporară instituită prin Regulamentul 2022/1854 privește „profiturile excedentare”, care corespund unor profituri excepționale rezultate din împrejurări imprevizibile care au afectat piețele energiei și pe care, prin urmare, întreprinderile în cauză nu le‑au putut anticipa în mod rezonabil.


47      A se vedea articolele 6-8 din Regulamentul 2022/1854.


48      Amintim în această privință că, prin intermediul celei de a patra și al celei de a șasea întrebări preliminare din cauza 2Valorise Ham ș.a., instanța de trimitere ridica în esență problema validității articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854 în raport cu articolele 16 și 17 din cartă, în măsura în care prevedea o cotă de impozitare de 100 % pe excedentul veniturilor de pe piață. A se vedea în această privință Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctele 64-76 și 89-102).


49      A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) ș.a. (C-798/18 și C-799/18, EU:C:2021:280, punctul 33, precum și jurisprudența citată), și Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C-254/23, EU:C:2025:569, punctul 145, precum și jurisprudența citată).


50      A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) ș.a. (C-798/18 și C-799/18, EU:C:2021:280, punctele 35 și 36), precum și Hotărârea din 5 septembrie 2024, Novo Banco ș.a. (C-498/22-C-500/22, EU:C:2024:686, punctul 112).


51      A se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2015, Inuit Tapiriit Kanatami ș.a./Comisia (C-398/13 P, EU:C:2015:535, punctul 61).


52      A se vedea prin analogie Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctul 66).


53      A se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2024, Neves 77 Solutions (C-351/22, EU:C:2024:723, punctul 85 și jurisprudența citată).


54      A se vedea în special Curtea EDO, 29 aprilie 2008, Burden împotriva Regatului Unit, CE:ECHR:2008:0429JUD001337805, § 59.


55      A se vedea în special Curtea EDO, 22 ianuarie 2009, „Bulves” AD împotriva Bulgariei, CE:ECHR:2009:0122JUD000399103, § 62.


56      A se vedea în special Curtea EDO, 3 iulie 2003, Buffalo Srl, în lichidare, împotriva Italiei, CE:ECHR:2003:0703JUD003874697, § 32. A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C-254/23, EU:C:2025:569, punctul 153).


57      A se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique și Lorraine ș.a. (C-127/07, EU:C:2008:728, punctul 57, precum și jurisprudența citată).


58      A se vedea Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a. (C-623/22, EU:C:2024:639, punctul 26, precum și jurisprudența citată).


59      A se vedea de asemenea considerentul (54) al Regulamentului 2022/1854, care oferă precizări cu privire la modalitățile de calcul al contribuției de solidaritate temporare.


60      Astfel cum reiese din considerentul (50) al Regulamentului 2022/1854, întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al contribuției de solidaritate temporare au realizat profituri excepționale care nu rezultau din propriul comportament comercial, ci din circumstanțe externe și neprevăzute legate de situația de criză.


61      În plus, niciun element din decizia de trimitere nu permite să se pună la îndoială capacitatea contribuției de solidaritate temporare de a contribui la finanțarea măsurilor de sprijinire a clienților finali de energie electrică prevăzute de Regulamentul 2022/1854.


62      A se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich (C-283/11, EU:C:2013:28, punctul 50 și jurisprudența citată).


63      A se vedea prin analogie Hotărârea din 13 iunie 2017, Florescu ș.a. (C-258/14, EU:C:2017:448, punctul 55).


64      A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C-254/23, EU:C:2025:569, punctul 140, precum și jurisprudența citată), și Hotărârea din 13 noiembrie 2025, PB Vi Goods (C-563/24, EU:C:2025:887, punctul 27, precum și jurisprudența citată).


65      A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C-254/23, EU:C:2025:569, punctul 141, precum și jurisprudența citată).


66      A se vedea prin analogie Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctul 93).


67      Astfel, eventuala limitare a libertății de a desfășura o activitate comercială care ar rezulta din aplicarea contribuției de solidaritate temporare pare să respecte substanța acestei libertăți, având în vedere că această măsură privește doar o parte din profiturile „excedentare” ale întreprinderilor în cauză și se aplică numai pentru o perioadă limitată la două exerciții financiare.


68      În cadrul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită de asemenea Curții să precizeze dacă răspunsul la această întrebare depinde în special de următoarele împrejurări: a) Regulamentul 2022/1854 a fost publicat la 7 octombrie 2022 și a intrat în vigoare în ziua următoare; b) acest regulament obligă statele membre să impună o contribuție de solidaritate temporară sau măsuri naționale echivalente pentru anii 2022 și/sau 2023; c) operațiunile care au generat profiturile realizate de reclamantele din litigiul principal în exercițiul financiar 2022 erau deja finalizate la data intrării în vigoare a regulamentului menționat; d) Legea din 2023 a fost promulgată la 17 iulie 2023 și a intrat în vigoare la 2 august 2023; e) această legislație antrenează doar răspunderea civilă și f) o societate afiliată reclamantelor din litigiul principal a declarat, după adoptarea aceluiași regulament și după anunțarea măsurilor luate de statul membru pentru punerea în aplicare a contribuției de solidaritate temporare, că ea consideră creșterea interesului său de explorare și producție în zăcământul de gaze naturale Corrib drept o „investiție atractivă”.


69      Hotărârea din 18 decembrie 2025 (C-633/23, EU:C:2025:991).


70      Pentru orice eventualitate, amintim că, în aceste două cauze, îndoielile instanțelor belgiene își aveau originea în aplicarea taxei instituite prin reglementarea națională în cauză asupra veniturilor excedentare realizate în Belgia în perioada cuprinsă între 1 august 2022 și 30 iunie 2023, în condițiile în care Regulamentul 2022/1854 a intrat în vigoare abia la 8 octombrie 2022, plafonul prevăzut de acesta se aplica doar perioadei cuprinse între 1 decembrie 2022 și 30 iunie 2023, iar acest regulament nu prevedea în mod expres posibilitatea ca statele membre să aplice acest plafon înainte de 1 decembrie 2022.


71      A se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 2013, van den Booren (C-127/11, EU:C:2013:140, punctul 26 și jurisprudența citată).


72      A se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2005, „Goed Wonen” (C-376/02, EU:C:2005:251, punctul 33 și jurisprudența citată), precum și punctele 56 și 60 din prezentele concluzii.


73      A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2004, Gerekens și Procola (C-459/02, EU:C:2004:454, punctele 21 și 22, precum și jurisprudența citată).


74      Deși această constatare nu este suficientă în sine pentru a stabili că Legea din 2023 este contrară dreptului Uniunii, arătăm că Irlanda nu a respectat termenul prevăzut la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul 2022/1854, potrivit căruia statele membre erau obligate să adopte și să publice, până la 31 decembrie 2022, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a contribuției de solidaritate temporare.


75      Arătăm de asemenea că, în cadrul celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere a constatat că anumite operațiuni care au generat profituri excedentare fuseseră „finalizate” înainte de publicarea și de intrarea în vigoare a Legii din 2023.


76      A se vedea considerentele (64) și (65) ale Regulamentului 2022/1854.


77      A se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2005, „Goed Wonen” (C-376/02, EU:C:2005:251, punctul 43).


78      În speță, din decizia de trimitere reiese că nu numai că autoritățile naționale nu au furnizat nicio asigurare precisă, necondiționată și concordantă, în sensul jurisprudenței Curții amintite la punctul 64 din prezentele concluzii, susceptibilă să dea naștere unor așteptări întemeiate cu privire la menținerea profiturilor excedentare sau la neaplicarea contribuției de solidaritate temporare pentru exercițiul financiar 2022, dar, dimpotrivă, ele au anunțat întreprinderile în cauză, înainte de sfârșitul anului 2022, cu privire la aplicarea acestei măsuri. Instanța de trimitere arată, în această privință, că de la sfârșitul lunii octombrie 2022 ar fi început reuniuni între întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al acestei contribuții, în cursul cărora aceste autorități ar fi informat aceste întreprinderi cu privire la elementele susceptibile să compună măsurile naționale de punere în aplicare a capitolului III din Regulamentul 2022/1854. Pe de altă parte, în luna noiembrie 2022, publicul ar fi fost informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că măsura menționată va fi aplicată în cazul profiturilor excedentare realizate în cadrul exercițiilor financiare 2022 și 2023.


79      Potrivit articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul 2022/1854, acesta a intrat în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și anume la 8 octombrie 2022.


80      A se vedea considerentul (65) al Regulamentului 2022/1854.


81      A se vedea prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2009, Plantanol (C-201/08, EU:C:2009:539, punctul 54 și jurisprudența citată), în care Curtea a statuat, într‑un context similar, că o modificare legislativă națională adoptată în conformitate cu o directivă în materie fiscală care acordă competențe largi statelor membre nu poate fi considerată ca fiind imprevizibilă.


82      De asemenea, nu sunt de natură să repună în discuție această analiză, pe de o parte, împrejurarea că Legea din 2023 ține de materia „civilă” și, pe de altă parte, declarația unei societăți afiliate reclamantelor din litigiul principal care, după adoptarea Regulamentului 2022/1854 și anunțarea măsurilor adoptate de statul membru pentru a pune în aplicare contribuția de solidaritate temporară, ar fi considerat creșterea interesului său de explorare și producție în zăcământul de gaze naturale Corrib drept o „investiție atractivă”.


83      Precizăm că, prin intermediul celei de a cincea întrebări preliminare, instanța de trimitere invită de asemenea Curtea să stabilească dacă răspunsul la aceasta depinde de diferitele elemente pe care le enumeră și care sunt reproduse la punctul 22 din prezentele concluzii.


84      Această marjă de apreciere permite de asemenea statelor membre să adopte măsuri pe care le consideră adecvate având în vedere caracteristicile proprii piețelor lor naționale, cu condiția de a nu compromite aplicarea efectivă a Regulamentului 2022/1854 și de a respecta principiile generale ale dreptului Uniunii. Rezultă că, ținând seama de marja de apreciere recunoscută astfel statelor membre, numai măsurile afectate de o eroare vădită de apreciere ar putea fi sancționate. A se vedea în acest sens și Concluziile noastre prezentate în cauza 2Valorise Ham ș.a. (punctele 80 și 84, precum și jurisprudența citată).


85      Articolul 15 din Regulamentul 2022/1854 stabilește contururile definiției bazei de impozitare a contribuției de solidaritate temporare în mod relativ flexibil.


86      A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) ș.a. (C-798/18 și C-799/18, EU:C:2021:280, punctul 31, precum și jurisprudența citată).


87      Precizăm totuși că respectarea de către reglementarea națională a criteriilor reținute în vederea aprecierii conformității sale cu dispozițiile citate anterior ale cartei trebuie apreciată în mod concret, în raport cu împrejurările speței, iar nu în mod abstract. Prin urmare, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, ținând seama de împrejurările din litigiul principal, dacă aceste criterii sunt îndeplinite și dacă această reglementare îndeplinește efectiv cerințele care decurg din articolele 16 și 17 din cartă. Curtea poate totuși să îi furnizeze, în această privință, elementele de interpretare necesare pentru această apreciere.


88      A se vedea în special Curtea EDO, 15 ianuarie 2015, Arnaud ș.a. împotriva Franței, CE:ECHR:2015:0115JUD003691811, § 27.


89      A se vedea în special Hotărârea Curții EDO din 25 iunie 2013, Gáll împotriva Ungariei, CE:ECHR:2013:0625JUD004957011, și Hotărârea Curții EDO din 15 ianuarie 2015, Arnaud și alții împotriva Franței, CE:ECHR:2015:0115JUD003691811, din care rezultă în esență că simplul fapt că o rată de impozitare este excepțional de ridicată nu este suficient, în sine, pentru a stabili o încălcare a articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1, aprecierea Curții EDO trebuind să privească măsura în ansamblul său și să țină seama de împrejurările în care aceasta se aplică.


90      A se vedea în acest sens Curtea EDO, 25 iunie 2013, Gáll împotriva Ungariei, CE:ECHR:2013:0625JUD004957011, § 61.


91      Este situația, de exemplu, a declarației unei societăți afiliate reclamantelor din litigiul principal care, după adoptarea Regulamentului 2022/1854 și anunțarea măsurilor naționale de punere în aplicare a contribuției de solidaritate temporare, a considerat creșterea interesului său de explorare și producție în zăcământul de gaze naturale Corrib drept o „investiție atractivă”.