|
18/Volumul 01 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
28 |
31996E0668
|
L 309/7 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
ACȚIUNEA COMUNĂ
din 22 noiembrie 1996
adoptată de Consiliu în temeiul articolelor J.3 și K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la măsurile de protecție împotriva efectelor aplicării extrateritoriale a legislației adoptate de o țară terță, precum și ale acțiunilor bazate pe aceasta sau decurgând din aceasta
(96/668/PESC)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul J.3 și articolul K.3 alineatul (2) litera (b) ale acestuia,
având în vedere orientările generale ale Consiliului European reunit la Florența în zilele de 21 și 22 iunie 1996,
întrucât o țară terță a promulgat anumite acte cu putere de lege, norme administrative și alte instrumente legislative care au drept scop reglementarea activităților persoanelor fizice sau juridice aflate sub jurisdicția statelor membre;
întrucât, prin aplicarea lor extrateritorială, aceste acte cu putere de lege, norme administrative și alte instrumente legislative încalcă dreptul internațional;
întrucât aceste acte cu putere de lege, norme administrative și alte instrumente legislative, precum și acțiunile bazate pe acestea sau care decurg din acestea, afectează sau sunt susceptibile să afecteze ordinea juridică stabilită și lezează interesele Uniunii Europene și pe cele ale persoanelor fizice și juridice menționate;
întrucât Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2271/96 (1) pentru a proteja interesele Comunității și pe cele ale persoanelor fizice sau juridice care își exercită drepturile în cadrul Tratatului de instituire a Comunității Europene;
întrucât, în aceste circumstanțe excepționale, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura protecția intereselor persoanelor fizice sau juridice menționate, în măsura în care această protecție nu este prevăzută de regulamentul menționat anterior;
întrucât prezenta acțiune comună și regulamentul menționat anterior formează împreună un sistem integrat în care Comunitatea și statele membre intervin în conformitate cu competențele respective,
ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:
Articolul 1
Fiecare stat membru adoptă măsurile pe care le consideră necesare pentru a proteja interesele persoanelor menționate la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2271/96, care sunt afectate de aplicarea extrateritorială a actelor cu putere de lege, normelor administrative și a altor instrumente legislative prevăzute în anexa la respectivul regulament, precum și de acțiunile întemeiate pe acestea sau care decurg din acestea, în măsura în care aceste interese nu sunt protejate în temeiul aceluiași regulament.
Articolul 2
Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării sale.
Articolul 3
Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial.
Adoptată la Bruxelles, 22 noiembrie 1996.
Pentru Consiliu
Președintele
S. BARRETT
(1) JO L 309, 29.11.1996, p. 1.