32006R1743



Jurnalul Oficial L 329 , 25/11/2006 p. 0016 - 0018


20061124

Regulamentul (CE) nr. 1743/2006 al Comisiei

din 24 noiembrie 2006

privind autorizarea permanentă a unui aditiv din hrana animalelor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 70/524/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1970 privind aditivii din hrana animalelor [1], în special articolul 3 și articolul 9d alineatul (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor [2], în special articolul 25,

întrucât:

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede că aditivii din hrana animalelor fac obiectul autorizării.

(2) Articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 menționează măsurile tranzitorii aplicabile cererilor de autorizare a aditivilor pentru hrana animalelor care sunt prezentate în conformitate cu Directiva 70/524/CEE înainte de data de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea de autorizare a aditivului care figurează la anexa la prezentul regulament a fost introdusă înainte de data de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(4) Astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (4) din Directiva 70/524/CEE, Comisiei i-au fost transmise observații inițiale cu privire la această cerere înainte de data de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003. Prin urmare, această cerere trebuie tratată în continuare în conformitate cu articolul 4 din Directiva 70/524/CEE.

(5) Au fost prezentate date în sprijinul acestei cereri de autorizare pe o perioadă nedeterminată a preparatului enzimatic 6-fitază CE 3.1.3.26 produs de Schizosaccharomyces pombe (ATTC 5233) pentru puii pentru îngrășat. La 20 aprilie 2006, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară și-a prezentat opinia cu privire la siguranța și eficacitatea acestui preparat.

(6) Din examinarea acestei cereri reiese că sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 3 A din Directiva 70/524/CEE pentru o astfel de autorizare. Prin urmare, este necesar să se autorizeze pe o perioadă nedeterminată folosirea preparatului enzimatic menționat anterior, astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

(7) Examinarea cererii arată că ar fi necesare anumite proceduri pentru a proteja lucrătorii împotriva unei expuneri la aditivul menționat în anexă. Această protecție trebuie asigurată prin aplicarea Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă [3].

(8) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Preparatul care aparține grupului de "enzime" menționat în anexă este autorizat pe o perioadă nedeterminată ca aditiv din hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa menționată.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 noiembrie 2006.

Pentru Comisie

Markos Kyprianou

Membru al Comisiei

[1] JO L 270, 14.12.1970, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1800/2004 al Comisiei (JO L 317, 16.10.2004, p. 37).

[2] JO L 268, 18.10.2003, p. 29. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (JO L 59, 5.3.2005, p. 8).

[3] JO L 183, 29.6.1989, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

--------------------------------------------------

20061124

ANEXĂ

Nr. CE | Aditiv | Denumire chimică, descriere | Specia animală sau categoria de animale | Vârsta maximă | Conținut minim | Conținut maxim | Alte dispoziții | Sfârșitul perioadei de autorizare |

Unități de activitate/kg de aliment complet |

Enzime

E 1640 | 6-fitază EC 3.1.3.26 | Preparat de 6-fitază produs de Schizosaccharomyces pombe (ATTC 5233) având o activitate minimă de: Forma lichidă: 6-fitază: 5000 FTU [1]/ml | Pui pentru îngrășat | | 250 FTU | | 1.În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului, a se indica temperatura de depozitare, durata de conservare și stabilitatea la granulare.2.Doza recomandată per kg de aliment complet: 250-750 FTU.3.A se utiliza în alimentele compuse pentru animale, care conțin mai mult de 0,23 % fosfor legat de fitină. | Fără limită de timp |

[1] 1 FTU este cantitatea de enzimă care eliberează un micromol de fosfat anorganic pe minut dintr-un substrat de fitat de sodiu la pH 5,5 și la 37 °C.

--------------------------------------------------