2.9.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 291/8


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9905 – Bridgepoint/EQT Credit Platform)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2020/C 291/07)

1.   

La data de 26 august 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Bridgepoint Advisers Holdings („Bridgepoint”, Regatul Unit), controlată de Bridgepoint Group Limited (Regatul Unit);

—

EQT Credit Platform („EQT Credit Platform”, Suedia), controlată de EQT AB (Suedia).

Bridgepoint dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi EQT Credit Platform.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

în cazul întreprinderii Bridgepoint: societate holding din cadrul grupului Bridgepoint; acesta este un grup de investiții în societăți necotate care își desfășoară activitatea în principal în segmentul mediu superior și segmentul mediu inferior al pieței investițiilor de capital și în sectorul capitalului de creștere;

—

în cazul întreprinderii EQT Credit Platform: platformă paneuropeană de credite private care își desfășoară activitatea prin intermediul a trei strategii principale: datorii cu rang prioritar, împrumuturi directe și împrumuturi pentru situații speciale.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9905 – Bridgepoint/EQT Credit Platform

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 (Regulamentul privind concentrările economice).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.