COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 3.9.2025
COM(2025) 356 final
ANEXĂ
la
Propunerea de decizie a Consiliului
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte
ANEXA 10-A
PROGRAMUL DE ELIMINARE A TARIFELOR
SECȚIUNEA A
Dispoziții generale
1.
Prezenta anexă precizează obligațiile fiecărei părți în ceea ce privește reducerea sau eliminarea taxelor vamale în conformitate cu articolul 10.4.
2.
Fiecare parte reduce sau elimină taxele vamale în temeiul articolului 10.4 alineatul (1) în conformitate cu programul de eliminare a tarifelor stabilit în:
(a)
pentru Uniunea Europeană, apendicele 10-A-1; și
(b)
pentru MERCOSUR, apendicele 10-A-2.
3.
Dispozițiile prevăzute în apendicele 10-A-1 sunt exprimate, în general, în conformitate cu Nomenclatura combinată 2013 („NC 2013”), care se bazează pe Sistemul armonizat. Interpretarea dispozițiilor apendicelui 10-A-1, inclusiv acoperirea produselor de la subpozițiile listei respective, este guvernată de notele generale, de notele secțiunilor și de notele capitolelor din NC 2013. Dacă dispozițiile apendicelui 10-A-1 sunt identice cu dispozițiile corespunzătoare din NC 2013, dispozițiile listei respective au același înțeles cu dispozițiile corespunzătoare din NC 2013. Fără a aduce atingere articolului 10.4 alineatul (6), toate trimiterile la „A se vedea observațiile” din coloana „Nivelul de bază” din apendicele 10A-1 trebuie înțelese ca trimiteri la coloana 3 din partea 2 („Rata dreptului convențional”) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun.
4.
Dispozițiile prevăzute în apendicele 10-A-2 sunt exprimate, în general, în conformitate cu Nomenclatura comună Mercosur 2012 („NCM 2012”), care se bazează pe Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor. Interpretarea dispozițiilor apendicelui 10-A2, inclusiv acoperirea produselor de la subpozițiile listei respective, este guvernată de notele generale, de notele secțiunilor și de notele capitolelor din NCM 2012. Dacă dispozițiile apendicelui 10-A-2 sunt identice cu dispozițiile corespunzătoare din NCM 2012, dispozițiile listei respective au același înțeles cu dispozițiile corespunzătoare din NCM 2012.
5.
În sensul prezentei anexe, „anul 0” înseamnă perioada care începe la data intrării în vigoare a prezentului acord și se încheie la data de 31 decembrie a aceluiași an calendaristic. „Anul 1” începe la data de 1 ianuarie a anului următor anului calendaristic în care intră în vigoare acordul și se încheie la 31 decembrie a anului calendaristic respectiv, fiecare reducere ulterioară intrând în vigoare la data de 1 ianuarie a fiecărui an ulterior.
6.
Pentru mărfurile originare din cealaltă parte, următoarele categorii în etapa eliminării se aplică eliminării sau reducerii taxelor vamale de către fiecare dintre părți în temeiul articolului 10.4 alineatul (1):
(a)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „0” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină imediat, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale de la intrarea în vigoare a prezentului acord;
(b)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „4” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină în 5 (cinci) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a „anului 4”;
(c)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „7” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină în 8 (opt) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 7;
(d)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „8” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină în 9 (nouă) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 8;
(e)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „10” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină în 11 (unsprezece) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 10;
(f)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „SW/12” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină imediat, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale de la intrarea în vigoare a prezentului acord dacă valoarea în vamă este mai mare sau egală cu 8 (opt) USD FOB/litru; în cazul în care valoarea în vamă este mai mică de 8 (opt) USD FOB/litru, aceste mărfuri rămân la nivelul de bază al taxei vamale stabilit în lista fiecărei părți timp de 12 (doisprezece) ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, urmând ca ulterior taxele să fie eliminate integral și mărfurile să fie scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 12;
(g)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „1” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se elimină în 16 (șaisprezece) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 15;
(h)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „15V” din apendicele 10-A-2 (*) rămân la nivelul de bază până la sfârșitul anului 6, sub rezerva articolului 10.4 alineatele (7) și (8) din prezentul acord; începând cu data de 1 ianuarie a anului 7, taxele vamale se elimină în etape anuale în conformitate cu tabelul intitulat Calendarul eliminării tarifelor, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 15; în plus, taxele vamale pentru aceste mărfuri fac obiectul unei reduceri de 50 % (cincizeci la sută) a ratei de bază la intrarea în vigoare și până la sfârșitul anului 8, în limitele unui contingent anual de 50 000 (cincizeci de mii) de unități; contingentul anual se repartizează între membrii MERCOSUR în conformitate cu următoarea repartizare pe baza principiului „primul venit, primul servit”:
(i)
Argentina: 15 500 (cincisprezece mii cinci sute) de unități;
(ii)
Brazilia: 32 000 (treizeci și două de mii) de unități;
(iii)
Paraguay: 750 (șapte sute cincizeci) de unități; și
(iv)
Uruguay: 1 750 (o mie șapte sute cincizeci) de unități;
(*)
Pentru mai multă certitudine, prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 8701.91.00, 8701.92.00, 8701.93.00, 8701.94.90, 8701.95.90, 8703.21.00, 8703.22.10, 8703.23.10, 8703.24.10, 8703.24.90, 8703.33.10, 8703.33.90, 8704.21.90, și 8704.31.90 (NCM 2022).
Calendarul eliminării tarifelor
|
Categorie
|
Anul 0
|
Anul 1
|
Anul 2
|
Anul 3
|
Anul 4
|
Anul 5
|
Anul 6
|
Anul 7
|
Anul 8
|
Anul 9
|
Anul 10
|
Anul 11
|
Anul 12
|
Anul 13
|
Anul 14
|
Anul 15
|
|
0
|
100 %
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4
|
20 %
|
40 %
|
60 %
|
80 %
|
100 %
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7
|
12,5 %
|
25 %
|
37,5 %
|
50 %
|
62,5 %
|
75 %
|
87,5 %
|
100 %
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8
|
11,1 %
|
22,2 %
|
33,3 %
|
44,4 %
|
55,6 %
|
66,7 %
|
77,8 %
|
88,9 %
|
100 %
|
|
|
|
|
|
|
|
|
10
|
9,1 %
|
18,2 %
|
27,3 %
|
36,4 %
|
45,5 %
|
54,6 %
|
63,6 %
|
72,7 %
|
81,8 %
|
90,9 %
|
100 %
|
|
|
|
|
|
|
15
|
6,3 %
|
12,5 %
|
18,8 %
|
25 %
|
31,3 %
|
37,5 %
|
43,8 %
|
50 %
|
56,3 %
|
62,5 %
|
68,8 %
|
75,0 %
|
81,3 %
|
87,5 %
|
93,8 %
|
100 %
|
|
15V
|
0 %
|
0 %
|
0 %
|
0 %
|
0 %
|
0 %
|
0 %
|
19 %
|
38,1 %
|
57,1 %
|
64,3 %
|
71,4 %
|
78,6 %
|
85,7 %
|
92,9 %
|
100 %
|
(i)
taxele vamale pentru vehiculele electrice și hibride originare, clasificate la codurile SA 2022, 8703.40, 8703.50, 8703.60, 8703.70 și 8703.80, cu excepția vehiculelor cu pilă de combustie cu hidrogen – pentru mai multă certitudine, aceste coduri corespund codurilor din NCM 2012 8703 90 00, ex 8703 21, ex 8703 22, ex 8703 23, ex 8703 24, ex 8703 31, ex 8703 32 și ex 8703 33 – sunt supuse următorului tratament:
(i)
fac obiectul unei reduceri de 28,6 % (douăzeci și opt virgulă șase la sută) a ratei de bază la intrarea în vigoare a prezentului acord și până la sfârșitul anului 5 (cinci), fiind astfel stabilite la 25 % (douăzeci și cinci la sută) pentru mărfurile importate în Argentina sau Brazilia, la 16,4 % (șaisprezece virgulă patru la sută) pentru mărfurile importate în Uruguay și la 14,3 % (paisprezece virgulă trei la sută) pentru mărfurile importate în Paraguay;
(ii)
începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 6 (șase), taxele rămase se elimină în conformitate cu tabelul de mai jos, iar aceste vehicule sunt scutite de taxe vamale începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 18 (optsprezece).
|
Anul
|
Argentina, Brazilia
|
Paraguay
|
Uruguay
|
Reducere
|
|
0
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
1
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
2
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
3
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
4
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
5
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
6
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
7
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
8
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
9
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
10
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
11
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
12
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
13
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
14
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
15
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
16
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
17
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
18
|
–
|
–
|
–
|
100,0 %
|
(j)
taxele vamale pentru vehiculele originare cu pilă de combustie cu hidrogen, clasificate la un subset al codului 8703.80 din SA 2022 care corespunde vehiculelor alimentate cu pile de combustie cu hidrogen, sunt supuse următorului tratament:
Taxe vamale pentru vehiculele originare cu pilă de combustie cu hidrogen, clasificate la ex 8703.80:
(i)
rămân la rata de bază până la sfârșitul anului 6 (șase);
(ii)
începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 7 (șapte) și până la sfârșitul anului 12 (doisprezece), vor face obiectul unei reduceri de 28,6 % (douăzeci și opt virgulă șase la sută) a ratei de bază și, prin urmare, vor fi stabilite la 25 % (douăzeci și cinci la sută) pentru mărfurile importate în Argentina sau Brazilia, la 16,4 % (șaisprezece virgulă patru la sută) pentru mărfurile importate în Uruguay și la 14,3 % (paisprezece virgulă trei la sută) pentru mărfurile importate în Paraguay;
(iii)
începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 13 (treisprezece), taxele rămase se elimină în conformitate cu tabelul de mai jos, iar aceste vehicule sunt scutite de taxe vamale începând cu 1 (unu) ianuarie al anului 25 (douăzeci și cinci);
|
Anul
|
Argentina, Brazilia
|
Paraguay
|
Uruguay
|
Reducere
|
|
0-6
|
35
|
20
|
23
|
–
|
|
7-12
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
13
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
14
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
15
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
16
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
17
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
18
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
19
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
20
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
21
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
22
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
23
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
24
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
25
|
–
|
–
|
–
|
100,0 %
|
(k)
taxe vamale pentru vehiculele originare clasificate la codul 8703.90 din SA 2022:
(i)
rămân la rata de bază până la sfârșitul anului 6 (șase);
(ii)
începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 7 (șapte) și până la sfârșitul anului 17 (șaptesprezece), vor face obiectul unei reduceri de 28,6 % (douăzeci și opt virgulă șase la sută) a ratei de bază și, prin urmare, vor fi stabilite la 25 % (douăzeci și cinci la sută) pentru mărfurile importate în Argentina sau Brazilia, la 16,4 % (șaisprezece virgulă patru la sută) pentru mărfurile importate în Uruguay și la 14,3 % (paisprezece virgulă trei la sută) pentru mărfurile importate în Paraguay;
(iii)
începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 18 (optsprezece), taxele rămase se elimină în conformitate cu tabelul de mai jos, iar aceste vehicule sunt scutite de taxe vamale începând cu 1 (întâi) ianuarie al anului 30 (treizeci);
|
Anul
|
Argentina, Brazilia
|
Paraguay
|
Uruguay
|
Reducere
|
|
0-6
|
35,0
|
20,0
|
23,0
|
–
|
|
7-17
|
25,0
|
14,3
|
16,4
|
28,6 %
|
|
18
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
19
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
20
|
20,0
|
11,4
|
13,1
|
42,9 %
|
|
21
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
22
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
23
|
15,0
|
8,6
|
9,9
|
57,1 %
|
|
24
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
25
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
26
|
10,0
|
5,7
|
6,6
|
71,4 %
|
|
27
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
28
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
29
|
5,0
|
2,9
|
3,3
|
85,7 %
|
|
30
|
–
|
–
|
–
|
100,0 %
|
(l)
taxele vamale pentru mărfurile originare marcate cu mențiunea „CH1” prevăzute în apendicele 10-A-2 fac obiectul următoarelor rate tarifare aplicabile în cadrul contingentului în cantitățile agregate stabilite mai jos, fără o repartizare pe țări pentru contingentele de la subpozițiile 1806.20 și 1806.90 din NCM 2012, care se administrează pe baza principiului „primul venit, primul servit”:
|
|
Subpoziția 1806.20
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
16,2 %
|
1 710
|
18 %
|
|
Anul 1
|
14,4 %
|
2 091
|
18 %
|
|
Anul 2
|
12,6 %
|
2 472
|
18 %
|
|
Anul 3
|
10,8 %
|
2 853
|
18 %
|
|
Anul 4
|
9,0 %
|
3 234
|
18 %
|
|
Anul 5
|
7,2 %
|
3 615
|
18 %
|
|
Anul 6
|
5,4 %
|
3 996
|
18 %
|
|
Anul 7
|
3,6 %
|
4 377
|
18 %
|
|
Anul 8
|
1,8 %
|
4 760
|
18 %
|
|
Anul 9 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
|
|
Subpoziția 1806.90
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului*
|
|
Anul 0
|
18,0 %
|
6 320
|
20 %
|
|
Anul 1
|
16,0 %
|
7 735
|
20 %
|
|
Anul 2
|
14,0 %
|
9 150
|
20 %
|
|
Anul 3
|
12,0 %
|
10 565
|
20 %
|
|
Anul 4
|
10,0 %
|
11 980
|
20 %
|
|
Anul 5
|
8,0 %
|
13 395
|
20 %
|
|
Anul 6
|
6,0 %
|
14 810
|
20 %
|
|
Anul 7
|
4,0 %
|
16 225
|
20 %
|
|
Anul 8
|
2,0 %
|
17 640
|
20 %
|
|
Anul 9 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
*
Taxa vamală în afara contingentului aplicabilă Paraguayului este de 2 %, astfel cum se prevede în apendicele 10-A-2, până la sfârșitul anului 8.
(m)
taxele vamale pentru mărfurile originare marcate cu mențiunea „CH2” prevăzute în apendicele 10-A-2 fac obiectul următoarelor rate tarifare aplicabile în cadrul contingentului în cantitățile agregate stabilite mai jos, fără o repartizare pe țări pentru contingentele din NCM 1704.90.10 și de la subpozițiile 1806.10, 1806.31 și 1806.32, care se administrează pe baza principiului „primul venit, primul servit”:
|
|
NCM 1704.90.10
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
18,7 %
|
771
|
20 %
|
|
Anul 1
|
17,3 %
|
868
|
20 %
|
|
Anul 2
|
16,0 %
|
965
|
20 %
|
|
Anul 3
|
14,7 %
|
1 062
|
20 %
|
|
Anul 4
|
13,3 %
|
1 159
|
20 %
|
|
Anul 5
|
12,0 %
|
1 256
|
20 %
|
|
Anul 6
|
10,7 %
|
1 353
|
20 %
|
|
Anul 7
|
9,3 %
|
1 450
|
20 %
|
|
Anul 8
|
8,0 %
|
1 547
|
20 %
|
|
Anul 9
|
6,7 %
|
1 644
|
20 %
|
|
Anul 10
|
5,3 %
|
1 741
|
20 %
|
|
Anul 11
|
4,0 %
|
1 838
|
20 %
|
|
Anul 12
|
2,7 %
|
1 935
|
20 %
|
|
Anul 13
|
1,3 %
|
2 030
|
20 %
|
|
Anul 14 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
|
|
Subpoziția 1806.10
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
16,8 %
|
90
|
18 %
|
|
Anul 1
|
15,6 %
|
94
|
18 %
|
|
Anul 2
|
14,4 %
|
98
|
18 %
|
|
Anul 3
|
13,2 %
|
102
|
18 %
|
|
Anul 4
|
12,0 %
|
106
|
18 %
|
|
Anul 5
|
10,8 %
|
110
|
18 %
|
|
Anul 6
|
9,6 %
|
114
|
18 %
|
|
Anul 7
|
8,4 %
|
118
|
18 %
|
|
Anul 8
|
7,2 %
|
122
|
18 %
|
|
Anul 9
|
6,0 %
|
126
|
18 %
|
|
Anul 10
|
4,8 %
|
130
|
18 %
|
|
Anul 11
|
3,6 %
|
134
|
18 %
|
|
Anul 12
|
2,4 %
|
138
|
18 %
|
|
Anul 13
|
1,2 %
|
150
|
18 %
|
|
Anul 14 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
|
|
Subpoziția 1806.31
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
18,7 %
|
1 890
|
20 %
|
|
Anul 1
|
17,3 %
|
2 082
|
20 %
|
|
Anul 2
|
16,0 %
|
2 274
|
20 %
|
|
Anul 3
|
14,7 %
|
2 466
|
20 %
|
|
Anul 4
|
13,3 %
|
2 658
|
20 %
|
|
Anul 5
|
12,0 %
|
2 850
|
20 %
|
|
Anul 6
|
10,7 %
|
3 042
|
20 %
|
|
Anul 7
|
9,3 %
|
3 234
|
20 %
|
|
Anul 8
|
8,0 %
|
3 426
|
20 %
|
|
Anul 9
|
6,7 %
|
3 618
|
20 %
|
|
Anul 10
|
5,3 %
|
3 810
|
20 %
|
|
Anul 11
|
4,0 %
|
4 002
|
20 %
|
|
Anul 12
|
2,7 %
|
4 194
|
20 %
|
|
Anul 13
|
1,3 %
|
4 380
|
20 %
|
|
Anul 14 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
|
|
Subpoziția 1806.32
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
18,7 %
|
1 800
|
20 %
|
|
Anul 1
|
17,3 %
|
2 062
|
20 %
|
|
Anul 2
|
16,0 %
|
2 324
|
20 %
|
|
Anul 3
|
14,7 %
|
2 586
|
20 %
|
|
Anul 4
|
13,3 %
|
2 848
|
20 %
|
|
Anul 5
|
12,0 %
|
3 110
|
20 %
|
|
Anul 6
|
10,7 %
|
3 372
|
20 %
|
|
Anul 7
|
9,3 %
|
3 634
|
20 %
|
|
Anul 8
|
8,0 %
|
3 896
|
20 %
|
|
Anul 9
|
6,7 %
|
4 158
|
20 %
|
|
Anul 10
|
5,3 %
|
4 420
|
20 %
|
|
Anul 11
|
4,0 %
|
4 682
|
20 %
|
|
Anul 12
|
2,7 %
|
4 944
|
20 %
|
|
Anul 13
|
1,3%
|
5 200
|
20 %
|
|
Anul 14 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
(n)
taxele vamale pentru mărfurile originare marcate cu mențiunea „T1” prevăzute în apendicele 10-A-2 fac obiectul următoarelor rate tarifare aplicabile în cadrul contingentului, în cantitățile agregate stabilite mai jos:
|
|
Subpoziția 2002.10
|
|
Anii
|
Taxa vamală în cadrul contingentului
|
Contingent
(tone metrice)
|
Taxa vamală în afara contingentului
|
|
Anul 0
|
12,6 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 1
|
11,2 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 2
|
9,8 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 3
|
8,4 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 4
|
7,0 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 5
|
5,6 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 6
|
4,2 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 7
|
2,8 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 8
|
1,4 %
|
7 500
|
14 %
|
|
Anul 9 și anii următori
|
0 %
|
fără contingent
|
0 %
|
(o)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „4-EG” din apendicele 10-A-1 se elimină în 5 (cinci) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale începând cu data de 1 (întâi) ianuarie a anului 4 (patru). Mărfurile originare clasificate la liniile tarifare 04072100 și 04079010 care beneficiază de programul de eliminare a tarifelor din categoria în etapa eliminării „4EG” sunt însoțite de un certificat de conformitate cu Directiva 1999/74/CE a Consiliului sau de orice standarde oficiale echivalente privind bunăstarea animalelor. Pentru mai multă certitudine, prezentul punct nu implică cerințe pentru întregul sistem de producție de ouă ale MERCOSUR. Echivalența cu condițiile stabilite de directiva Consiliului se verifică fie prin certificare oficială, fie printr-o certificare de către o terță parte;
(p)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „FP30 %” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se reduc cu 30 % (treizeci la sută) de la intrarea în vigoare a prezentului acord;
(q)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „FP50 %” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți se reduc cu 50 % (cincizeci la sută) de la intrarea în vigoare a prezentului acord;
(r)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „50 %” din apendicele 10-A-1 se reduc cu 50 % (cincizeci la sută) în 5 (cinci) etape anuale egale, iar aceste mărfuri vor fi la 50 % (cincizeci la sută) din rata de bază la 1 (întâi) ianuarie al anului 4 (patru);
(s)
componenta ad valorem a taxelor vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „0/EP” din apendicele 10-A-1 se elimină începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord; eliminarea tarifelor se aplică numai taxei ad valorem; taxa specifică aplicabilă mărfurilor originare în situația în care prețul de import scade sub prețul de intrare este menținută;
(t)
componenta ad valorem a taxelor vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „7/EP” din apendicele 10-A-1 se elimină în 8 (opt) etape anuale egale, începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord; eliminarea tarifelor se aplică numai taxei ad valorem; taxa specifică aplicabilă mărfurilor originare în situația în care prețul de import scade sub prețul de intrare este menținută;
(u)
componenta ad valorem a taxelor vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „10/EP” din apendicele 10-A-1 se elimină în 11 (unsprezece) etape anuale egale, începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord; eliminarea tarifelor se aplică numai taxei ad valorem; taxa specifică aplicabilă mărfurilor originare în situația în care prețul de import scade sub prețul de intrare este menținută;
(v)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „E” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți sunt excluse de la preferințele tarifare și rămân la rata de bază a taxei vamale stabilite în programul fiecărei părți;
(w)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „BA” din apendicele 10-A-1 sunt de 75 (șaptezeci și cinci) EUR/ tonă metrică începând de la intrarea în vigoare a prezentului acord;
(x)
componenta ad valorem a taxelor vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „0 + 10 EA / OS ≥ 70 %” din apendicele 10-A-1 se elimină începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord; componenta de taxă specifică (componenta agricolă) pentru produsele care conțin mai puțin de 70 % (șaptezeci la sută) zahăr se elimină în 11 (unsprezece) etape anuale egale începând de la intrarea în vigoare a prezentului acord, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 10; contingentul tarifar (denumit în continuare „TRQ”) al OS se aplică produselor cu un conținut de zahăr mai mare sau egal cu 70 % (șaptezeci la sută) din greutatea netă; și
(y)
taxele vamale pentru mărfurile originare prevăzute la pozițiile din categoria în etapa eliminării „10 / OS ≥ 70 %” din apendicele 10-A-1 cu un conținut de zahăr mai mic de 70 % (șaptezeci la sută) se elimină în 11 (unsprezece) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 10; TRQ al OS se aplică produselor cu un conținut de zahăr mai mare sau egal cu 70 % (șaptezeci la sută) din greutatea netă.
7.
În scopul eliminării taxelor vamale în conformitate cu punctul 4 din prezenta anexă, ratele intermediare ale taxei în fiecare etapă de eliminare se rotunjesc în sens descrescător, cel puțin până la zecimea de punct procentual inferioară cea mai apropiată sau, în cazul în care rata taxei este exprimată în unități monetare, cel puțin până la cea mai apropiată 0,01 (zero virgulă zero unu) din unitatea monetară oficială a părții.
8.
Taxele vamale pentru mărfurile originare clasificate la liniile tarifare marcate ca fiind TRQ (TRQ-XY) în coloana „Categoria în etapa eliminării” din programul de eliminare a tarifelor al unei părți sunt reglementate de condițiile contingentului tarifar (TRQ) pentru poziția tarifară specifică, astfel cum se prevede în secțiunile B și C din prezenta anexă, începând de la data intrării în vigoare a prezentului acord. Secțiunea B din prezenta anexă stabilește contingentele tarifare (TRQ) pe care Uniunea Europeană le aplică la data intrării în vigoare a prezentului acord pentru anumite mărfuri originare din MERCOSUR. Secțiunea C din prezenta anexă stabilește contingentele tarifare (TRQ) pe care MERCOSUR le aplică la data intrării în vigoare a prezentului acord pentru anumite mărfuri originare din Uniunea Europeană.
9.
În sensul contingentelor stabilite în secțiunile B și C din prezenta anexă și la punctul 6 literele (h), (l), (m) și (n) din prezenta secțiune, dacă intrarea în vigoare a prezentului acord corespunde unei date ulterioare datei de 1 ianuarie și anterioare datei de 31 decembrie a aceluiași an calendaristic, cantitatea contingentară este calculată proporțional cu perioada rămasă din anul calendaristic respectiv. Ulterior, fiecare parte pune la dispoziția solicitanților de contingente întreaga cantitate contingentară anuală stabilită în conformitate cu prezenta anexă, începând cu prima zi a fiecărui an de aplicare a contingentelor tarifare.
10.
În sensul secțiunilor B și C din prezenta anexă, termenul „tone metrice” se abreviază „TM”.
11.
Produsul sau produsele care fac obiectul fiecărui TRQ stabilit în secțiunea B din prezenta anexă sunt identificate în mod informal în titlul punctului care stabilește TRQ. Titlurile respective sunt incluse numai pentru a ajuta cititorii să înțeleagă prezenta anexă și nu modifică, nici nu înlocuiesc domeniul de aplicare stabilit prin identificarea pozițiilor tarifare vizate din Nomenclatura tarifară și statistică a UE și din Tariful vamal comun (TARIC).
12.
Produsul sau produsele care fac obiectul fiecărui TRQ stabilit în secțiunea C din prezenta anexă sunt identificate în mod informal în titlul punctului care stabilește TRQ. Titlurile respective sunt incluse numai pentru a ajuta cititorii să înțeleagă prezenta anexă și nu modifică, nici nu înlocuiesc domeniul de aplicare stabilit prin identificarea pozițiilor tarifare vizate din NCM 2012.
SECȚIUNEA B
CONTINGENTE TARIFARE ALE UNIUNII EUROPENE
1.
Contingentul tarifar pentru carnea de vită proaspătă
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-BF1” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) li se aplică un nivel tarifar în cadrul contingentului de 7,5 % pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent greutate carcasă)
|
|
0
|
9 075
|
|
1
|
18 150
|
|
2
|
27 225
|
|
3
|
36 300
|
|
4
|
45 375
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
54 450
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E din prezenta anexă pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0201 10 00, 0201 20 20, 0201 20 30, 0201 20 50, 0201 20 90, 0201 30 00 și 0206 10 95.
2.
Carne de animale din specia bovine, proaspătă, refrigerată și congelată de calitate superioară
Mărfurile originare care sunt exportate din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay și care sunt importate în Uniunea Europeană în cadrul celor 4 (patru) contingente tarifare OMC existente ale Uniunii Europene pentru carne de animale din specia bovine, proaspătă, refrigerată și congelată de calitate superioară, încadrată la pozițiile tarifare NC ex 0201 și ex 0202, precum și pentru produsele încadrate la liniile tarifare NC ex 0206 10 95 și ex 0206 29 91, astfel cum se prevede la articolul 42 și în anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 al Comisiei din 17 decembrie 2019 cu numerele de ordine 09.4450, 09.4452, 09.4453 și 09.4455, sunt scutite de taxe vamale la data intrării în vigoare a prezentului acord.
3.
Contingentul tarifar pentru carnea de vită congelată, inclusiv pentru prelucrare
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-BF2” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct li se aplică un nivel tarifar în cadrul contingentului de 7,5 % (șapte virgulă cinci la sută) pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent greutate carcasă)
|
|
0
|
7 425
|
|
1
|
14 850
|
|
2
|
22 275
|
|
3
|
29 700
|
|
4
|
37 125
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
44 550
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0202 10 00, 0202 20 10, 0202 20 30, 0202 20 50, 0202 20 90, 0202 30 10, 0202 30 50, 0202 30 90, 0206 29 91, 0210 20 10, 0210 20 90, 0210 99 51, 0210 99 90, 1602 50 10 și 1602 90 61.
4.
Contingentul tarifar pentru carne de porc proaspătă și refrigerată, congelată și preparată
(a)
Mărfurilor originare exportate din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, marcate cu mențiunea „TRQ-PK” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (e) de la acest punct li se aplică un nivel tarifar în cadrul contingentului de 83 EUR pe tonă metrică pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent greutate carcasă)
|
|
0
|
4 167
|
|
1
|
8 333
|
|
2
|
12 500
|
|
3
|
16 667
|
|
4
|
20 833
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
25 000
|
(b)
În plus față de contingentul prevăzut la litera (a), mărfurile originare din Paraguay marcate cu mențiunea „TRQ-PK” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (e) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord pentru cantitatea anuală de 1 500 de tone metrice.
(c)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitățile agregate stabilite la literele (a) și (b) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(d)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă.
(e)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0203 11 10, 0203 12 11, 0203 12 19, 0203 19 11, 0203 19 13, 0203 19 15, 0203 19 55, 0203 19 59, 0203 21 10, 0203 22 11, 0203 22 19, 0203 29 11, 0203 29 13, 0203 29 15, 0203 29 55, 0203 29 59, 0210 11 11, 0210 11 19, 0210 11 31, 0210 11 39, 0210 12 11, 0210 12 19, 0210 19 10, 0210 19 20, 0210 19 30, 0210 19 40, 0210 19 50, 0210 19 60, 0210 19 70, 0210 19 81, 0210 19 89, 0210 99 41, 0210 99 49, 1602 41 10, 1602 42 10, 1602 49 11, 1602 49 13, 1602 49 15, 1602 49 19, 1602 49 30, 1602 49 50 și 1602 90 51.
5.
Contingentul tarifar pentru carnea de pasăre de curte dezosată, inclusiv preparatele de pasăre de curte
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-PY 1” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
(TM – echivalent greutate carcasă)
|
|
0
|
15 000
|
|
1
|
30 000
|
|
2
|
45 000
|
|
3
|
60 000
|
|
4
|
75 000
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
90 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0207 13 10, 0207 13 99, 0207 14 10, 0207 14 99, 0207 26 10, 0207 26 99, 0207 27 10, 0207 27 99, 0207 44 10, 0207 45 10, 0207 54 10, 0207 55 10, 0207 60 10, 0210 92 91, 0210 99 39, 1602 31 11, 1602 31 19, 1602 31 80, 1602 32 11, 1602 32 19, 1602 32 30, 1602 32 90, 1602 39 21, 1602 39 29 și 1602 39 85.
6.
Contingentul tarifar pentru carnea de pasăre de curte nedezosată
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-PY 2” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent greutate carcasă)
|
|
0
|
15 000
|
|
1
|
30 000
|
|
2
|
45 000
|
|
3
|
60 000
|
|
4
|
75 000
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
90 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0207 11 10, 0207 11 30, 0207 11 90, 0207 12 10, 0207 12 90, 0207 13 20, 0207 13 30, 0207 13 40, 0207 13 50, 0207 13 60, 0207 13 70, 0207 14 20, 0207 14 30, 0207 14 40, 0207 14 50, 0207 14 60, 0207 14 70, 0207 24 10, 0207 24 90, 0207 25 10, 0207 25 90, 0207 26 20, 0207 26 30, 0207 26 40, 0207 26 50, 0207 26 60, 0207 26 70, 0207 26 80, 0207 27 20, 0207 27 30, 0207 27 40, 0207 27 50, 0207 27 60, 0207 27 70, 0207 27 80, 0207 41 20, 0207 41 30, 0207 41 80, 0207 42 30, 0207 42 80, 0207 44 21, 0207 44 31, 0207 44 41, 0207 44 51, 0207 44 61, 0207 44 71, 0207 44 81, 0207 44 99, 0207 45 21, 0207 45 31, 0207 45 41, 0207 45 51, 0207 45 61, 0207 45 71, 0207 45 81, 0207 45 99, 0207 51 10, 0207 51 90, 0207 52 10, 0207 52 90, 0207 54 21, 0207 54 31, 0207 54 41, 0207 54 51, 0207 54 61, 0207 54 71, 0207 54 81, 0207 54 99, 0207 55 21, 0207 55 31, 0207 55 41, 0207 55 51, 0207 55 61, 0207 55 71, 0207 55 81, 0207 55 99, 0207 60 05, 0207 60 21, 0207 60 31, 0207 60 41, 0207 60 51, 0207 60 61, 0207 60 81, 0207 60 99 și 0209 90 00.
7.
Contingentul tarifar pentru lapte praf
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-MP” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
1 000
|
10 %
|
|
1
|
2 000
|
20 %
|
|
2
|
3 000
|
30 %
|
|
3
|
4 000
|
40 %
|
|
4
|
5 000
|
50 %
|
|
5
|
6 000
|
60 %
|
|
6
|
7 000
|
70 %
|
|
7
|
8 000
|
80 %
|
|
8
|
9 000
|
90 %
|
|
9
|
9 500
|
95 %
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
10 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0402 10 11, 0402 10 19, 0402 10 91, 0402 10 99, 0402 21 11, 0402 21 18, 0402 21 91, 0402 21 99, 0402 29 11, 0402 29 15, 0402 29 19, 0402 29 91 și 0402 29 99.
8.
Contingentul tarifar pentru brânză
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-CE” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
3 000
|
10 %
|
|
1
|
6 000
|
20 %
|
|
2
|
9 000
|
30 %
|
|
3
|
12 000
|
40 %
|
|
4
|
15 000
|
50 %
|
|
5
|
18 000
|
60 %
|
|
6
|
21 000
|
70 %
|
|
7
|
24 000
|
80 %
|
|
8
|
27 000
|
90 %
|
|
9
|
28 500
|
95%
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
30 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: ex 0406 10 20 brânză proaspătă cu un conținut de grăsime de maximum 40 %, cu excepția mozzarellei, 0406 10 80, 0406 20 10, 0406 20 90, 0406 30 10, 0406 30 31, 0406 30 39, 0406 30 90, 0406 40 10, 0406 40 50, 0406 40 90, 0406 90 01, 0406 90 13, 0406 90 15, 0406 90 17, 0406 90 18, 0406 90 19, 0406 90 21, 0406 90 23, 0406 90 25, 0406 90 27, 0406 90 29, 0406 90 32, 0406 90 35, 0406 90 37, 0406 90 39, 0406 90 50, 0406 90 61, 0406 90 63, 0406 90 69, 0406 90 73, 0406 90 75, 0406 90 76, 0406 90 78, 0406 90 79, 0406 90 81, 0406 90 82, 0406 90 84, 0406 90 85, 0406 90 86, 0406 90 87, 0406 90 88, 0406 90 93 și 0406 90 99.
9.
Contingentul tarifar pentru formulele de început
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-IF” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
500
|
10 %
|
|
1
|
1 000
|
20 %
|
|
2
|
1 500
|
30 %
|
|
3
|
2 000
|
40 %
|
|
4
|
2 500
|
50 %
|
|
5
|
3 000
|
60 %
|
|
6
|
3 500
|
70 %
|
|
7
|
4 000
|
80 %
|
|
8
|
4 500
|
90 %
|
|
9
|
4 750
|
95 %
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
5 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarea poziție tarifară: 1901 10 00.
10.
Contingentul tarifar pentru porumb și sorg
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-ME” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
|
0
|
166 667
|
|
1
|
333 333
|
|
2
|
500 000
|
|
3
|
666 667
|
|
4
|
833 333
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
1 000 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 1005 10 90, 1005 90 00, 1007 10 90 și 1007 90 00.
11.
Contingentul tarifar pentru orez
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-RE” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
|
0
|
10 000
|
|
1
|
20 000
|
|
2
|
30 000
|
|
3
|
40 000
|
|
4
|
50 000
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
60 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 1006 10 21, 1006 10 23, 1006 10 25, 1006 10 27, 1006 10 92, 1006 10 94, 1006 10 96, 1006 10 98, 1006 20 11, 1006 20 13, 1006 20 15, 1006 20 17, 1006 20 92, 1006 20 94, 1006 20 96, 1006 20 98, 1006 30 21, 1006 30 23, 1006 30 25, 1006 30 27, 1006 30 42, 1006 30 44, 1006 30 46, 1006 30 48, 1006 30 61, 1006 30 63, 1006 30 65, 1006 30 67, 1006 30 92, 1006 30 94, 1006 30 96 și 1006 30 98.
12.
Contingentele tarifare pentru zahăr destinat rafinării
(a)
Mărfurile originare din Brazilia marcate cu mențiunea „TRQ-SR” în apendicele 10-A-1 care sunt importate în Uniunea Europeană în cadrul contingentului tarifar OMC existent al Uniunii Europene pentru zahăr destinat rafinării, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2020/761 al Comisiei din 17 decembrie 2019, cu numărul de ordine 09.4318, sunt scutite de taxe vamale începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord pentru cantitatea anuală agregată de 180 000 de tone metrice. Acest angajament se aplică indiferent de orice modificare sau retragere a concesiilor de către Uniunea Europeană care afectează respectivul contingent tarifar în cadrul OMC.
(b)
Mărfurilor originare din Brazilia marcate cu mențiunea „TRQ-SR” în apendicele 10-A-1 care sunt importate în Uniunea Europeană în cadrul contingentului tarifar OMC existent al Uniunii Europene pentru zahăr destinat rafinării, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei din 25 septembrie 2009, cu numărul de ordine 09.4318, peste cantitățile agregate stabilite la litera (a) de la acest punct, li se aplică rata stabilită în Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei din 25 septembrie 2009, și anume 98 (nouăzeci și opt) EUR/tonă metrică.
(c)
Mărfurilor originare din Brazilia marcate cu mențiunea „TRQ-SR” în apendicele 10-A-1 enumerate la litera (g) de la acest punct care sunt importate în Uniunea Europeană în temeiul unui alt regim decât contingentul tarifar OMC existent al Uniunii Europene pentru zahărul destinat rafinării, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei din 25 septembrie 2009, li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(d)
Mărfurile originare din Paraguay marcate cu mențiunea „TRQ-SR” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (g) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord pentru cantitatea anuală agregată de 10 000 de tone metrice.
(e)
Mărfurilor originare din Paraguay care au fost introduse depășind cantitățile agregate stabilite la litera (d) li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(f)
Mărfurilor originare din Argentina și Uruguay marcate cu mențiunea „TRQ-SR” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (g) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(g)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 1701 13 10 și 1701 14 10.
13.
Contingentul tarifar pentru alte zaharuri
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-OS” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct fac obiectul unei preferențe tarifare de 50 % față de nivelul de bază al taxei pentru cantitatea anuală agregată de 2 000 de tone metrice.
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 1702 30 10, 1702 30 50, 1702 30 90, 1702 40 10, 1702 40 90, 1702 50 00, 1702 60 10, 1702 60 95, 1702 90 30, 1702 90 50, 1702 90 71, 1702 90 75, 1702 90 79, 1702 90 95, 1806 10 30 și 1806 10 90.
14.
Contingentul tarifar pentru ouă
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-EG1” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale în anii și pentru cantitățile anuale agregate precizate mai jos.
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent ouă)
|
|
0
|
500
|
|
1
|
1 000
|
|
2
|
1 500
|
|
3
|
2 000
|
|
4
|
2 500
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
3 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E din prezenta anexă pentru a converti greutatea produsului în echivalent ouă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 0408 11 80, 0408 19 81, 0408 19 89, 0408 91 80 și 0408 99 80.
15.
Contingentul tarifar pentru albumină din ou
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-EG2” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale în anii următori și pentru cantitățile agregate următoare:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
(TM – echivalent ouă)
|
|
0
|
500
|
|
1
|
1 000
|
|
2
|
1 500
|
|
3
|
2 000
|
|
4
|
2 500
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
3 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Atunci când se calculează cantitățile importate în cadrul acestui contingent tarifar, se utilizează factorii de conversie menționați la secțiunea E din prezenta anexă pentru a converti greutatea produsului în echivalent ouă.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 3502 11 90 și 3502 19 90.
16.
Contingentul tarifar pentru miere
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-HY” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
(TM)
|
|
0
|
7 500
|
|
1
|
15 000
|
|
2
|
22 500
|
|
3
|
30 000
|
|
4
|
37 500
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
45 000
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarea poziție tarifară: 0409 00 00.
17.
Contingentul tarifar pentru rom și alte rachiuri obținute prin distilare, după fermentarea produselor din trestie de zahăr
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-RM” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM – echivalent alcool pur)
|
|
0
|
400
|
|
1
|
800
|
|
2
|
1 200
|
|
3
|
1 600
|
|
4
|
2 000
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
2 400
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 2208 40 51 și 2208 40 99.
18.
Contingentul tarifar pentru porumb dulce
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-SC” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru cantitatea anuală agregată de 1 000 de tone metrice.
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 2001 90 30, 2004 90 10 și 2005 80 00.
19.
Contingentul tarifar pentru amidon de porumb și amidon de manioc
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-SH1” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică un nivel tarifar în cadrul contingentului egal cu 50 % din nivelul de bază al taxei pentru cantitatea anuală agregată de 1 500 de tone metrice.
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 1108 12 00 și 1108 14 00.
20.
Contingentul tarifar pentru derivați ai amidonului
(a)
Mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-SH2” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
(TM)
|
|
0
|
100
|
|
1
|
200
|
|
2
|
300
|
|
3
|
400
|
|
4
|
500
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
600
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 2905 43 00, 2905 44 11, 2905 44 19, 2905 44 91, 2905 44 99, 3505 10 10, 3505 10 90, 3824 60 11, 3824 60 19, 3824 60 91 și 3824 60 99.
21.
Contingentul tarifar pentru etanol
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-EL” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) li se aplică nivelul tarifar în cadrul contingentului de la litera (b) de la acest punct în următorii ani și pentru cantitățile agregate următoare, cu excepția unei părți scutite de taxe vamale din cantitatea totală agregată din fiecare an rezervată pentru o utilizare specifică pentru industria chimică:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
(TM)
Toate utilizările
|
Cantitate anuală agregată
(TM)
Utilizare specifică: pentru industria chimică
|
Cantitate anuală agregată totală
(TM)
|
|
0
|
33 333
|
75 000
|
108 333
|
|
1
|
66 667
|
150 000
|
216 667
|
|
2
|
100 000
|
225 000
|
325 000
|
|
3
|
133 333
|
300 000
|
433 333
|
|
4
|
166 667
|
375 000
|
541 667
|
|
5 și fiecare an ulterior
|
200 000
|
450 000
|
650 000
|
(b)
Pentru contingentul pentru toate utilizările, taxa vamală în cadrul contingentului pentru alcoolul etilic nedenaturat importat la subpoziția 2207.10 și pozițiile tarifare 2208.90.91 și 2208.90.99 este de 6,4 (șase virgulă patru) EUR/hl, iar taxa vamală în cadrul contingentului pentru alcoolul etilic denaturat importat la subpoziția 2207.20 este de 3,4 (trei virgulă patru) EUR/hl. Pentru contingentul destinat utilizării specifice pentru industria chimică, taxa vamală în cadrul contingentului este de 0 (zero).
(c)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 2207 10 00, 2207 20 00, 2208 90 91 și 2208 90 99.
22.
Contingentul tarifar pentru usturoi
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-GC” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
1 875
|
30 %
|
|
1
|
3 750
|
40 %
|
|
2
|
5 625
|
50 %
|
|
3
|
7 500
|
60 %
|
|
4
|
9 375
|
70 %
|
|
5
|
11 250
|
80 %
|
|
6
|
13 125
|
90 %
|
|
7 și fiecare an ulterior
|
15 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-1.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarea poziție tarifară: 0703 20 00.
23.
Contingentul tarifar pentru biodiesel
(a)
Mărfurile originare din Paraguay marcate cu mențiunea „TRQ-BD” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct sunt scutite de taxe vamale începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord pentru cantitatea anuală agregată de 50 000 de tone metrice.
(b)
Mărfurilor originare din Paraguay care au fost introduse depășind cantitățile agregate stabilite la litera (a) de la acest punct li se aplică taxa vamală prevăzută la litera (c) de la acest punct.
(c)
Taxele vamale pentru mărfurile originare marcate cu mențiunea „TRQ-BD” în apendicele 10-A-1 și enumerate la litera (d) de la acest punct se elimină în 11 (unsprezece) etape anuale egale, iar aceste mărfuri sunt scutite de taxe vamale la data de 1 ianuarie a anului 10.
(d)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 3826 00 10 și 3826 00 90.
SECȚIUNEA C
CONTINGENTE TARIFARE ALE MERCOSUR
1.
Contingentul tarifar pentru lapte praf degresat, lapte praf și lapte praf integral
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-1” în apendicele 10-A-2 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
1 000
|
10 %
|
|
1
|
2 000
|
20 %
|
|
2
|
3 000
|
30 %
|
|
3
|
4 000
|
40 %
|
|
4
|
5 000
|
50 %
|
|
5
|
6 000
|
60 %
|
|
6
|
7 000
|
70 %
|
|
7
|
8 000
|
80 %
|
|
8
|
9 000
|
90 %
|
|
9
|
9 500
|
95 %
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
10 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-2.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 04021010, 04021090, 04022110, 04022120, 04022130, 04022910, 04022920 și 04022930.
2.
Contingentul tarifar pentru brânză
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-2” în apendicele 10-A-2 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
3 000
|
10 %
|
|
1
|
6 000
|
20 %
|
|
2
|
9 000
|
30 %
|
|
3
|
12 000
|
40 %
|
|
4
|
15 000
|
50 %
|
|
5
|
18 000
|
60 %
|
|
6
|
21 000
|
70 %
|
|
7
|
24 000
|
80 %
|
|
8
|
27 000
|
90 %
|
|
9
|
28 500
|
95 %
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
30 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-2.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarele poziții tarifare: 040610 (cu excepția 0406 10 10), 040620, 040630, 040640 și 040690.
(d)
Contingentul se administrează pe baza principiului „primul venit, primul servit”.
3.
Contingentul tarifar pentru formulele de început
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-3” în apendicele 10-A-2 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități anuale agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
500
|
10 %
|
|
1
|
1 000
|
20 %
|
|
2
|
1 500
|
30 %
|
|
3
|
2 000
|
40 %
|
|
4
|
2 500
|
50 %
|
|
5
|
3 000
|
60 %
|
|
6
|
3 500
|
70 %
|
|
7
|
4 000
|
80 %
|
|
8
|
4 500
|
90 %
|
|
9
|
4 750
|
95 %
|
|
10 și fiecare an ulterior
|
5 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-2.
(c)
Cantitatea agregată a contingentului de mărfuri originare din UE clasificate la următoarele linii tarifare: 19011010, 19011020 și 19011090.
4.
Contingentul tarifar pentru usturoi
(a)
Mărfurilor originare marcate cu mențiunea „TRQ-4” în apendicele 10-A-2 și enumerate la litera (c) de la acest punct li se aplică următoarele niveluri tarifare în cadrul contingentului pentru următoarele cantități agregate:
|
Anul
|
Cantitate anuală agregată
TM
|
Nivel tarifar în cadrul contingentului
(preferință față de nivelul de bază al taxei)
|
|
0
|
1 875
|
30 %
|
|
1
|
3 750
|
40 %
|
|
2
|
5 625
|
50 %
|
|
3
|
7 500
|
60 %
|
|
4
|
9 375
|
70 %
|
|
5
|
11 250
|
80 %
|
|
6
|
13 125
|
90 %
|
|
7 și fiecare an ulterior
|
15 000
|
100 %
|
(b)
Mărfurilor originare care au fost introduse depășind cantitatea agregată stabilită la litera (a) de la acest punct li se aplică nivelul de bază al taxei vamale prevăzut în apendicele 10-A-2.
(c)
Prezentul punct se aplică mărfurilor originare clasificate la următoarea poziție tarifară: 07032090.
SECȚIUNEA D
GESTIONAREA CONTINGENTELOR TARIFARE
1.
O parte care deschide contingente tarifare celeilalte părți, astfel cum se menționează în prezenta anexă, gestionează aceste contingente tarifare într-un mod transparent, obiectiv și nediscriminatoriu, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele sale administrative.
2.
Partea care deschide contingentele tarifare pune la dispoziția publicului, în timp util și în mod continuu, toate informațiile relevante privind gestionarea contingentelor, inclusiv volumul disponibil și criteriile de eligibilitate.
3.
Originea unui produs importat în cadrul contingentului tarifar se stabilește pe baza regulilor de origine definite în capitolul 11.
4.
MERCOSUR poate repartiza statelor MERCOSUR semnatare cantitățile din contingentul tarifar deschis de Uniunea Europeană. În acest caz, MERCOSUR notifică cu cel puțin 90 (nouăzeci) de zile înainte de începutul anului contingentar detaliile repartizării astfel încât Uniunea Europeană să o poată pune în aplicare. Repartizarea este valabilă timp de cel puțin 2 (doi) ani.
5.
În cazurile în care cantitățile alocate nu sunt utilizate integral în cursul perioadei contingentare, partea exportatoare poate notifica părții importatoare, până la sfârșitul celei de a 8-a (a opta) luni, o realocare a cantităților neutilizate pentru ultimul trimestru al perioadei contingentare. Partea importatoare pune în aplicare această realocare.
6.
La cererea oricăreia dintre părți, părțile organizează consultări cu privire la punerea în aplicare a prezentei secțiuni.
SECȚIUNEA E
FACTORI DE CONVERSIE
1.
În ceea ce privește contingentele tarifare prevăzute la punctele
1
, 3,
4
,
5
și 6 din secțiunea B, se utilizează următorii factori de conversie pentru a converti greutatea produsului în echivalent greutate carcasă:
(a)
Contingentele tarifare prevăzute la punctele 1 și 3 din secțiunea B:
|
Linie tarifară
|
Descrierea liniei tarifare
(numai cu titlu informativ)
|
Factor de conversie
|
|
0201 20 20
|
Sferturi numite „compensate” de animale din specia bovine, nedezosate, proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
0201 20 30
|
Sferturi anterioare neseparate sau separate de animale din specia bovine, nedezosate, proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
0201 20 50
|
Sferturi posterioare neseparate sau separate de animale din specia bovine, nedezosate, proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
0201 20 90
|
Bucăți de carne de animale din specia bovine, nedezosate (excluzând carcasele și semicarcasele, sferturile numite „compensate”, sferturile anterioare și sferturile posterioare), proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
0201 30 00
|
Carne de animale din specia bovine, dezosată, proaspătă sau refrigerată
|
130 %
|
|
0202 20 10
|
Sferturi numite „compensate” de animale din specia bovine, nedezosate, congelate
|
100 %
|
|
0202 20 30
|
Sferturi anterioare de animale din specia bovine, neseparate sau separate, nedezosate, congelate
|
100 %
|
|
0202 20 50
|
Sferturi posterioare de animale din specia bovine, neseparate sau separate, nedezosate, congelate
|
100 %
|
|
0202 20 90
|
Bucăți de carne de animale din specia bovine, nedezosate, (excluzând carcasele și semicarcasele, sferturile numite „compensate”, sferturile anterioare și sferturile posterioare), congelate
|
100 %
|
|
0202 30 10
|
Sferturi anterioare de animale din specia bovine, dezosate, congelate, întregi sau tăiate în maximum cinci bucăți, fiecare sfert anterior fiind prezentat într-un singur bloc congelat; sferturi numite „compensate” prezentate în două blocuri congelate, unul dintre ele conținând sfertul anterior, întreg sau tranșat în maximum cinci bucăți, iar celălalt conținând întregul sfert posterior, într-o singură bucată, fără mușchiul file
|
130 %
|
|
0202 30 50
|
Bucăți de carne de animale din specia bovine, rezultate din sferturi anterioare și din piept numite „australiene”, dezosate, congelate
|
130 %
|
|
0202 30 90
|
Carne de animale din specia bovine, dezosată, congelată (excluzând sferturile anterioare, întregi sau tăiate în maximum cinci bucăți, fiecare sfert fiind prezentat într-un singur bloc; sferturile numite „compensate” prezentate în două blocuri, unul dintre ele conținând sfertul anterior, întreg sau tranșat în maximum cinci bucăți, iar celălalt conținând întregul sfert posterior, într-o singură bucată, fără mușchiul file)
|
130 %
|
|
0206 10 95
|
Mușchiul gros și mușchiul subțire al diafragmei, de animale din specia bovine (cu excepția celui destinat fabricării produselor farmaceutice), proaspăt sau refrigerat
|
100 %
|
|
0206 29 91
|
Mușchiul gros și mușchiul subțire al diafragmei, de animale din specia bovine (cu excepția celui destinat fabricării produselor farmaceutice), congelat
|
100 %
|
|
0210 20 10
|
Carne de animale din specia bovine, sărată, în saramură, uscată sau afumată, nedezosată
|
100 %
|
|
0210 20 90
|
Carne de animale din specia bovine, sărată, în saramură, uscată sau afumată, dezosată
|
135 %
|
|
0210 99 51
|
Mușchiul gros și mușchiul subțire al diafragmei, comestibil, de animale din specia bovine, sărat, în saramură, uscat sau afumat
|
100 %
|
(b)
Contingentul tarifar prevăzut la punctul 4 din secțiunea B:
|
Linie tarifară
|
Descrierea liniei tarifare
(numai cu titlu informativ)
|
Factor de conversie
|
|
0203 12 11
|
Jamboane de porc domestic și părți din acestea, nedezosate, proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
ex 0203 19 55
|
Jamboane și părți din acestea, dezosate, de animale domestice din specia porcine, proaspete sau refrigerate
|
120 %
|
|
0203 22 11
|
Jamboane și părți din acestea, nedezosate, de la animale domestice din specia porcine, congelate
|
100 %
|
|
ex 0203 29 55
|
Jamboane și părți din acestea, dezosate, de animale domestice din specia porcine, congelate
|
120 %
|
(c)
Contingentele tarifare prevăzute la punctele 5 și 6 din secțiunea B:
|
Linie tarifară
|
Descrierea liniei tarifare
(numai cu titlu informativ)
|
Factor de conversie
|
|
ex 0207 13 10
|
Bucăți de carne de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, dezosate, proaspete sau refrigerate, altele decât carnea separată mecanic, proaspătă sau refrigerată, de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, obținută prin îndepărtarea cărnii de pe oasele cu carne după dezosare sau de pe carcase de păsări de curte, utilizând mijloace mecanice care duc la pierderea sau modificarea structurii fibrei musculare
|
140 %
|
|
0207 13 20
|
Jumătăți sau sferturi de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, proaspete sau refrigerate
|
100 %
|
|
0207 13 50
|
Piept și bucăți de piept de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, proaspete sau refrigerate, nedezosate
|
110 %
|
|
0207 13 60
|
Pulpe și bucăți de pulpe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, proaspete sau refrigerate, nedezosate
|
100 %
|
|
0207 13 70
|
Bucăți de carne de cocoși și de găini din specia Gallus domesticus, nedezosate, proaspete sau refrigerate (excluzând jumătăți sau sferturi, aripi întregi, cu sau fără vârfuri, spate, gâturi, spate împreună cu gât, târtițe, vârfuri de aripi, piept, pulpe și bucăți din acestea)
|
100 %
|
|
ex 0207 14 10
|
Bucăți de carne de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, dezosate, congelate, altele decât carnea separată mecanic, congelată, de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, obținută prin îndepărtarea cărnii de pe oasele cu carne după dezosare sau de pe carcase de păsări de curte, utilizând mijloace mecanice care duc la pierderea sau modificarea structurii fibrei musculare
|
140 %
|
|
0207 14 20
|
Jumătăți sau sferturi de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, congelate
|
100 %
|
|
0207 14 50
|
Piept și bucăți de piept de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, nedezosate, congelate
|
110 %
|
|
0207 14 60
|
Pulpe și bucăți de pulpe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, nedezosate, congelate
|
100 %
|
|
0207 14 70
|
Bucăți de carne de cocoși și de găini din specia Gallus domesticus, nedezosate (excluzând jumătățile sau sferturile, aripile întregi, cu sau fără vârfuri, spatele, gâturile, spatele împreună cu gât, târtițele și vârfurile de aripi, pieptul, pulpele și bucăți din acestea), congelate
|
100 %
|
|
0207 27 10
|
Bucăți de carne de curcani și de curci din specii domestice, dezosate, congelate
|
140 %
|
|
1602 32 11
|
Preparate sau conserve din carne sau organe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, nefierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție ≥ 57 % din greutate (altele decât cârnații și produsele similare și preparatele din ficat)
|
80 %
|
|
1602 32 19
|
Preparate sau conserve din carne sau organe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, fierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție ≥ 57 % din greutate (altele decât cârnații și produsele similare, preparatele fin omogenizate, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca alimente pentru sugari sau în scopuri dietetice, ambalate în recipiente cu o greutate netă ≤ 250 g, preparatele cu extracte de ficat și carne)
|
80 %
|
|
1602 32 30
|
Preparate sau conserve din carne sau organe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție ≥ 25 %, dar < 57 % (altele decât cârnații și produsele similare, preparatele fin omogenizate, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca alimente pentru sugari sau în scopuri dietetice, ambalate în recipiente cu o greutate netă de ≤ 250 g, preparatele cu extracte de ficat și carne)
|
45 %
|
|
1602 32 90
|
Preparate sau conserve din carne sau organe de cocoși și găini din specia Gallus domesticus (altele decât cele care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție ≥ 25 % din greutate, carne sau organe de curcani sau bibilici, cârnați sau produse similare, preparate fin omogenizate, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca alimente pentru sugari sau în scopuri dietetice, ambalate în recipiente cu o greutate netă ≤ 250 g, preparate cu extracte și sucuri de ficat și carne)
|
35 %
|
2.
În ceea ce privește contingentele tarifare prevăzute la punctele 14 și 15 din secțiunea B, se utilizează următorii factori de conversie pentru a converti greutatea produsului în echivalent ouă în coajă:
|
Linie tarifară
|
Descrierea liniei tarifare
(numai cu titlu informativ)
|
Factor de conversie
|
|
0407 11 00
|
Ouă fecundate pentru incubație, de găini domestice
|
100 %
|
|
0407 19 19
|
Ouă fecundate pentru incubație, de păsări de curte (altele decât cele de curci, gâște și găini)
|
100 %
|
|
0408 11 80
|
Gălbenușuri, uscate, proprii consumului alimentar, chiar cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori
|
246 %
|
|
0408 19 81
|
Gălbenușuri, lichide, proprii consumului alimentar, chiar cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori
|
116 %
|
|
0408 19 89
|
Gălbenușuri (excluzând gălbenușurile lichide), congelate sau altfel conservate, proprii consumului alimentar, chiar cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori (excluzând gălbenușurile uscate)
|
116 %
|
|
0408 91 80
|
Ouă de păsări, uscate, fără coajă, chiar cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori, proprii consumului alimentar (altele decât gălbenușurile)
|
452 %
|
|
0408 99 80
|
Ouă de păsări, fără coajă, proaspete, fierte în apă sau în abur, turnate în formă, congelate sau altfel conservate, chiar cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori, proprii consumului alimentar (altele decât cele uscate și gălbenușurile)
|
116 %
|
|
3502 11 90
|
Albumină din ou, uscată (de exemplu în foi, granule, fulgi, pudră), adecvată pentru consumul uman
|
856 %
|
|
3502 19 90
|
Albumină din ou, proprie alimentației umane (alta decât cea uscată, de exemplu, în foi, fulgi, cristale, pudră)
|
116 %
|
________________
ANEXA 10-B
TAXE VAMALE LA EXPORT
SECȚIUNEA A
DISPOZIȚII GENERALE
1.
În ceea ce privește eliminarea, reducerea sau consolidarea taxelor vamale, a tarifelor și a altor impuneri de orice tip instituite la exportul sau în legătură cu exportul de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene (denumite în continuare „taxe la export”) pentru mărfurile menționate în secțiunea C a acestei anexe, în conformitate cu articolul 10.9 din prezentul acord, se aplică următoarele categorii:
(a)
taxele la export pentru mărfurile din categoria în etapa eliminării „Y5” din listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă se elimină în 3 (trei) etape anuale egale; prima reducere va produce efecte în prima zi (ziua 1) din anul 4 (patru) de la intrarea în vigoare a prezentului acord, iar taxele la export pentru aceste mărfuri vor fi stabilite la 0 (zero) în prima zi (ziua 1) din anul 6 (șase) de la intrarea în vigoare a prezentului acord;
(b)
taxele la export pentru mărfurile din categoria în etapa eliminării „Y10” din listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă se limitează la 18 % (optsprezece la sută) în prima zi (ziua 1) din anul 5 (cinci) de la intrarea în vigoarea prezentului acord și se reduc progresiv la 14 % (paisprezece la sută) cu reduceri anuale liniare de câte 1 (un) punct procentual cu începere în prima zi (ziua 1) din anul 7 (șapte) de la intrarea în vigoare a prezentului acord până la începutul anului 10 (zece) de la intrarea în vigoare a prezentului acord; și
(c)
în prima zi (ziua 1) a anului 4 (patru) de la intrarea în vigoare a prezentului acord, taxele la export pentru mărfurile din categoria în etapa eliminării „S” din listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă nu depășesc nivelul de bază al taxei stabilit în listele respective.
2.
Nivelul de bază al taxei la export și categoria în etapa eliminării pentru determinarea nivelului intermediar al taxei la export în fiecare etapă a reducerii sau a consolidării limitei superioare pentru un articol sunt prevăzute în listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă.
3.
În cazul modificărilor aduse listei MERCOSUR a taxelor la export, angajamentele asumate în temeiul listelor taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă se aplică pe baza corespondenței descrierii mărfii, indiferent de clasificarea sa tarifară.
4.
Nivelurile taxelor vamale la export în etapele intermediare se rotunjesc în jos, cel puțin până la cea mai apropiată zecimală a unui punct procentual.
5.
În cazul în care un stat semnatar MERCOSUR aplică un nivel mai scăzut al taxei sau alte taxe și impuneri în temeiul secțiunii C din prezenta anexă la exportul unei mărfi sau în legătură cu acesta și atât timp cât acesta este mai mic decât nivelul calculat în conformitate cu listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C din prezenta anexă, se aplică respectivul nivel inferior al taxei.
SECȚIUNEA B
DEZECHILIBRE GRAVE
1.
În pofida articolului 10.9 din prezentul acord, în circumstanțe excepționale care sunt justificate pentru remedierea dezechilibrelor fiscale grave sau a unei deprecieri bruște și neașteptate a monedei locale și care necesită o acțiune imediată, un stat MERCOSUR semnatar poate, pentru o perioadă limitată de timp, să introducă taxe vamale noi sau să majoreze nivelul taxelor vamale existente la exportul de mărfuri pentru care au fost instituite taxe vamale la export la 31 decembrie 2018.
2.
Măsurile menționate la punctul 1 din prezenta secțiune:
(a)
trebuie să fie strict necesare pentru a răspunde exigențelor circumstanțelor descrise la punctul 1 din prezenta secțiune;
(b)
nu trebuie să se aplice Uniunii Europene sau oricărui alt stat semnatar MERCOSUR într-un mod mai puțin favorabil decât unei țări terțe sau într-un mod care ar constitui o restricționare disimulată a comerțului internațional;
(c)
trebuie să fie declanșate numai ca parte a unui program economic inițiat pentru a aborda circumstanțele specificate la punctul 1 din prezenta secțiune;
(d)
trebuie să fie temporare, proporționale și nu mai împovărătoare decât este necesar pentru a aborda situația specificată la punctul 1 din prezenta secțiune și să fie eliminate treptat pe măsură ce circumstanțele respective se îmbunătățesc; și
(e)
trebuie să fie proclamate oficial într-un mod care să garanteze că sunt aplicate în mod transparent și că Uniunea Europeană este informată în timp util cu privire la condițiile precise de aplicare a acestora, inclusiv cu privire la durata preconizată.
3.
Statul semnatar MERCOSUR în cauză și Uniunea Europeană se consultă periodic, la cererea Uniunii Europene, cu privire la aplicarea și calendarul de eliminare a măsurilor menționate la punctul 1 din prezenta secțiune introduse în plus față de cele incluse în listele taxelor la export prevăzute în secțiunea C.
SECȚIUNEA C
LISTELE TAXELOR LA EXPORT
SUBSECȚIUNEA 1
LISTA TAXELOR LA EXPORT ALE ARGENTINEI
|
NCM 2012
|
Denumirea mărfurilor
|
Nivelul de bază al taxei
(%)
|
Nivelul final al taxei
(%)
|
Categorie
|
|
12.01.90.00
|
Dezactivat // În vrac, cu până la 15 % ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.01.90.00
|
Altele // În vrac, cu până la 15 % ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.01.90.00
|
În ambalaje directe, cu un conținut net de maximum 2 kg (Rezoluția 835/05 SAGPyA) // Dezactivat // Peste 15 %ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.01.90.00
|
Altele // Dezactivat // Peste 15 %ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.01.90.00
|
În ambalaje directe, cu un conținut net de maximum 2 kg (Rezoluția 835/05 SAGPyA) // Altele // Peste 15 %ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.01.90.00
|
Altele // Altele // Peste 15 %ambalat (Legea 21.453) // -Altele // Boabe de soia, chiar sfărâmate:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
12.08.10.00
|
-Din boabe de soia // Făină și griș din fructe și semințe oleaginoase, altele decât cele de muștar
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.10.00
|
În vrac (Legea 21.453) // -Ulei brut, chiar demucilaginat // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.10.00
|
Numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // -Ulei brut, chiar demucilaginat // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.10.00
|
Altele // -Ulei brut, chiar demucilaginat // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.11
|
În ambalaje cu capacitatea mai mică sau egală cu 5 l (Rezoluția 359/99 MEYOSP) // Rafinat // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.19
|
În vrac (Legea 21.453) // Altele // Rafinat // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.19
|
În butoaie cu o capacitate de peste 200 de litri (Legea 21.453) // Altele, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele // Rafinat // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.19
|
Altele // Altele, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele // Rafinat // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.19
|
Altele // Altele // Rafinat // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.07.90.90
|
Altele // -Altele // Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.10
|
Care conțin ulei de floarea soarelui // Care conțin ulei de soia // Amestecuri de uleiuri rafinate, în ambalaje de maximum 5 litri // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.10
|
Altele // Care conțin ulei de soia // Amestecuri de uleiuri rafinate, în ambalaje de maximum 5 litri // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Care conțin ulei de floarea soarelui // În vrac (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Altele // În vrac (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
În butoaie cu o capacitate de peste 200 de litri (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de floarea soarelui, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Altele // Altele, care conțin ulei de floarea soarelui, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
În butoaie cu o capacitate de peste 200 de litri (Legea 21.453) // Altele, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Altele // Altele, numai în ambalaje de peste 10 kg (Legea 21.453) // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Care conțin ulei de floarea soarelui // Altele // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.17.90.90
|
Altele // Altele // Altele, care conțin ulei de soia // Altele // -Altele // Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 15.16
|
18
|
14
|
Y10
|
|
15.18.00.90
|
Care conțin boabe de soia // De origine vegetală // Amestecuri sau preparate nealimentare // Altele // Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile acestora fierte, oxidate, deshidratate, sulfurate, suflate, polimerizate prin căldură în vacuum sau gaz inert sau altfel modificate chimic, cu excepția celor de la poziția 15.16; amestecuri sau preparate nealimentare de grăsimi sau de uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiunile diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, nedenumite și necuprinse în altă parte.
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.02.50.00
|
Pelete din coji de soia // -De leguminoase // Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, chiar aglomerate sub formă de pelete, provenite din măcinarea, presarea, cernerea sau din alte procedee de prelucrare a cerealelor sau a leguminoaselor:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.02.50.00
|
Boabe de soia // Altele // -De leguminoase // Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, chiar aglomerate sub formă de pelete, provenite din măcinarea, presarea, cernerea sau din alte procedee de prelucrare a cerealelor sau a leguminoaselor:
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.04.00.10
|
Făină de turte (Legea 21.453) // Făină și pelete // Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.04.00.10
|
Pelete (Legea 21.453) // Făină și pelete // Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.04.00.90
|
Turte (Legea 21.453) // Altele // Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.04.00.90
|
Șroturi (Legea 21.453) // Altele // Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.04.00.90
|
Altele // Altele // Turte și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.08.00.00
|
Produse care conțin boabe de soia în compoziție // Materiale vegetale și deșeuri vegetale, reziduuri și subproduse vegetale, chiar aglomerate sub formă de pelete, de tipul celor folosite în hrana animalelor, nedenumite și necuprinse în altă parte
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.10
|
Care conțin cloramfenicol (R.2507/93 ex-ANA) // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.10
|
Care conțin carbadox (R.57/16 SENASA) // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.10
|
Altele // În saci marcați cu un conținut net de maximum 50 kg // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.10
|
A căror mărime a particulelor permite ca cel puțin 80 % din cantitate să fie reținută într-o sită nr. 30 pe scara IRAM și care conțin până la 30 % soia, subprodusele și reziduurile sale // În saci marcați cu un conținut net de peste 50 kg și până la 1 500 kg // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
4
|
4
|
S
|
|
23.09.90.10
|
Altele // În saci marcați cu un conținut net de peste 50 kg și până la 1 500 kg // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.10
|
Într-o proporție de până la 30 %, cu o dimensiune a particulelor care permite ca cel puțin 80 % din cantitate să fie reținută într-o sită nr. 30 pe scara IRAM // Altele // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
6
|
6
|
S
|
|
23.09.90.10
|
Altele // Altele // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate menite să asigure animalului toate elementele nutritive necesare pentru un regim zilnic rațional și echilibrat (furaj complet) // Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.60
|
Care conțin cloramfenicol (R.2507/93 ex-ANA) // Preparate pe bază de făină de grâu care conțin xilanază și beta-glucanază // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.60
|
Altele // Alte preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Preparate pe bază de făină de grâu care conțin xilanază și beta-glucanază // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.90
|
Prezentate în saci marcați cu un conținut net de până la 50 kg // Preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale din compoziția lor // Care conțin cloramfenicol (R.2507/93 ex-ANA) // Altele // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.90
|
Altele // Preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Care conțin cloramfenicol (R.2507/93 ex-ANA) // Altele // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y1
|
|
23.09.90.90
|
Care conțin carbadox (R.57/16 SENASA) // Altele // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.90
|
Prezentate în saci marcați cu un conținut net de până la 50 kg // Preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale din compoziția lor // Altele (R.2012/93 ex-ANA) // Altele // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
23.09.90.90
|
Altele // Preparate care conțin soia, subprodusele sau reziduurile sale în compoziția lor // Altele (R.2012/93 ex-ANA) // Altele // -Altele // Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor
|
18
|
14
|
Y10
|
|
27.01.20.00
|
-Brichete, aglomerate de formă ovoidală și combustibili solizi în forme similare, obținuți din huilă // Huilă; brichete, aglomerate de formă ovoidală și combustibili solizi în forme similare obținuți din huilă
|
5
|
5
|
S
|
|
27.02.10.00
|
-Lignit, chiar pulverizat dar neaglomerat // Lignit, chiar aglomerat, cu excepția gagatului:
|
5
|
5
|
S
|
|
27.02.20.00
|
-Lignit aglomerat // Lignit, chiar aglomerat, cu excepția gagatului:
|
5
|
5
|
S
|
|
27.04.00.10
|
Cocs // Cocs și semicocs de huilă, de lignit sau de turbă, chiar aglomerate; cărbune de retortă
|
5
|
5
|
S
|
|
27.04.00.90
|
Cărbune de retortă // Altele // Cocs și semicocs de huilă, de lignit sau de turbă, chiar aglomerate; cărbune de retortă
|
5
|
5
|
S
|
|
27.04.00.90
|
Semicocs // Altele // Cocs și semicocs de huilă, de lignit sau de turbă, chiar aglomerate; cărbune de retortă
|
5
|
5
|
S
|
|
27.05.00.00
|
Gaz de huilă, gaz de apă, gaz de generator și gaze similare, cu excepția gazului de sondă și a altor hidrocarburi gazoase
|
5
|
5
|
S
|
|
27.06.00.00
|
Gudron de huilă // Gudron de huilă, de lignit sau de turbă și alte gudroane minerale, chiar deshidratate sau parțial distilate, inclusiv gudroane reconstituite
|
5
|
5
|
S
|
|
27.06.00.00
|
Gudron de lignit // Gudron de huilă, de lignit sau de turbă și alte gudroane minerale, chiar deshidratate sau parțial distilate, inclusiv gudroane reconstituite
|
5
|
5
|
S
|
|
27.06.00.00
|
Gudron de turbă // Gudron de huilă, de lignit sau de turbă și alte gudroane minerale, chiar deshidratate sau parțial distilate, inclusiv gudroane reconstituite
|
5
|
5
|
S
|
|
27.06.00.00
|
Alte gudroane minerale // gudroane minerale // Gudron de huilă, de lignit sau de turbă și alte gudroane minerale, chiar deshidratate sau parțial distilate, inclusiv gudroane reconstituite
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.10.00
|
-Benzol (benzen) // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.20.00
|
-Toluol (toluen) // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.30.00
|
-Xilol (xileni) // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.40.00
|
-Naftalină // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.50.00
|
Amestecuri de alchilbenzeni cu formulele C10 H14 și C11 H16 drept componente principale // -Alte amestecuri de hidrocarburi aromatice care distilă în proporție de minimum 65 % în volum (inclusiv pierderile) la 250 °C, după metoda ASTM D 86 // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.50.00
|
Altele // -Alte amestecuri de hidrocarburi aromatice care distilă în proporție de minimum 65 % în volum (inclusiv pierderile) la 250 °C, după metoda ASTM D 86 // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.91.00
|
-Uleiuri de creozot // -Altele: // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.99.10
|
Crezoli // -Altele // -Altele: // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.99.90
|
Antracen // Altele // --Altele // -Altele: // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.99.90
|
Fenoli // Altele // --Altele // -Altele: // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.07.99.90
|
Altele // Altele // --Altele // -Altele: // Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte; produse similare la care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici.
|
5
|
5
|
S
|
|
27.08.10.00
|
-Smoală // Smoală și cocs de smoală, obținute din gudron de huilă sau din alte gudroane minerale
|
5
|
5
|
S
|
|
27.08.20.00
|
-Cocs de smoală // Smoală și cocs de smoală, obținute din gudron de huilă sau din alte gudroane minerale
|
5
|
5
|
S
|
|
27.10.91.00
|
--Conținând bifenili policlorurați (PCB), terfenili policlorurați (PCT) sau bifenili polibromurați (PBB) // -Deșeuri de uleiuri: // Uleiuri din petrol sau uleiuri din minerale bituminoase, altele decât uleiurile brute; preparate nedenumite și necuprinse în altă parte, care conțin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase și pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază; deșeuri de uleiuri
|
5
|
5
|
S
|
|
27.10.99.00
|
Care conțin monometil-tetraclordifenil metan, monometil-diclor-difenil metan sau monometil-dibrom-difenil metan // --Altele // -Deșeuri de uleiuri: // Uleiuri din petrol sau uleiuri din minerale bituminoase, altele decât uleiurile brute; preparate nedenumite și necuprinse în altă parte, care conțin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase și pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază; deșeuri de uleiuri
|
5
|
5
|
S
|
|
27.10.99.00
|
Altele // --Altele // -Deșeuri de uleiuri: // Uleiuri din petrol sau uleiuri din minerale bituminoase, altele decât uleiurile brute; preparate nedenumite și necuprinse în altă parte, care conțin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase și pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază; deșeuri de uleiuri
|
5
|
5
|
S
|
|
27.11.14.00
|
--Etilenă, propilenă, butilenă și butadienă // -Lichefiate: // Gaz de sondă și alte hidrocarburi gazoase
|
5
|
0
|
Y5
|
|
27.16.00.00
|
Alimentare cu energie electrică
|
5
|
5
|
S
|
|
38.26.00.00
|
Biodiesel // Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase
|
18
|
14
|
Y10
|
|
38.26.00.00
|
Amestecuri cu diesel // Amestecuri cu diesel sau alte produse taxate drept componente // Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase
|
18
|
14
|
Y10
|
|
38.26.00.00
|
Altele // Amestecuri cu diesel sau alte produse taxate drept componente // Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase
|
18
|
14
|
Y10
|
|
38.26.00.00
|
Altele // Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase
|
18
|
14
|
Y10
|
|
41.01.20.00
|
Proaspete sau sărate umed // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // -Piei întregi, neșpăltuite, cu o greutate unitară de maximum 8 kg atunci când sunt uscate, de 10 kg atunci când sunt sărate uscat și de 16 kg atunci când sunt proaspete, sărate umed sau altfel conservate: // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.20.00
|
Sărate uscat // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // -Piei întregi, neșpăltuite, cu o greutate unitară de maximum 8 kg atunci când sunt uscate, de 10 kg atunci când sunt sărate uscat și de 16 kg atunci când sunt proaspete, sărate umed sau altfel conservate // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.20.00
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // -Piei întregi, neșpăltuite, cu o greutate unitară de maximum 8 kg atunci când sunt uscate, de 10 kg atunci când sunt sărate uscat și de 16 kg atunci când sunt proaspete, sărate umed sau altfel conservate // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.20.00
|
Proaspete sau sărate umed // Piei de ecvidee // -Piei întregi, neșpăltuite, cu o greutate unitară de maximum 8 kg atunci când sunt uscate, de 10 kg atunci când sunt sărate uscat și de 16 kg atunci când sunt proaspete, sărate umed sau altfel conservate // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.20.00
|
Altele // Piei de ecvidee // -Piei întregi, neșpăltuite, cu o greutate unitară de maximum 8 kg atunci când sunt uscate, de 10 kg atunci când sunt sărate uscat și de 16 kg atunci când sunt proaspete, sărate umed sau altfel conservate // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.10
|
Proaspete sau sărate umed // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Neșpăltuite // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.10
|
Sărate uscat // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Neșpăltuite // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.10
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Neșpăltuite // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.10
|
Altele // Piei de ecvidee // Neșpăltuite // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.20
|
Proaspete sau sărate umed // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.20
|
Sărate uscat // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.20
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.30
|
Proaspete sau sărate umed // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.30
|
Sărate uscat // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.30
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.50.30
|
Altele // Piei de ecvidee // Șpalt // -Piei întregi, cu o greutate unitară de peste 16 kg // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.10
|
Proaspete sau sărate umed // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Neșpăltuite // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.10
|
Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Neșpăltuite // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.10
|
Altele // Piei de ecvidee // Neșpăltuite // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Proaspete sau sărate umed // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Sărate uscat // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Altele // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Proaspete sau sărate umed // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Uscate, fără urme de tratamente cu sare // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Altele // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.20
|
Uscate, fără urme de tratamente cu sare // Altele // Piei de ecvidee // Șpalt de față // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Proaspete sau sărate umed // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Sărate uscat // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41019030
|
Altele // Întregi // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Proaspete sau sărate umed // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Uscate, fără urme de tratamente cu sare // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Altele // Altele // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.01.90.30
|
Uscate, fără urme de tratamente cu sare // Altele // Piei de ecvidee // Șpalt // -Altele, inclusiv crupoanele, semicrupoanele și flancurile // Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.02.10.00
|
Uscate la soare // -Cu lână // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.10.00
|
Sărate uscat // -Cu lână // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.10.00
|
Altele // -Cu lână // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.21.00
|
Cu lână // --Piclate // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.21.00
|
Ovine de un an // --Piclate // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.21.00
|
Miei // --Piclate // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.2100
|
Altele // --Piclate // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.29.00
|
Uscate la soare // --Altele // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.29.00
|
Sărate uscat // --Altele // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.02.29.00
|
Altele // --Altele // -Epilate sau fără lână: // Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate) chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 litera (c) din prezentul capitol
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.03.90.00
|
Caprine // -Altele // Alte piei brute (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin nota 1 literele (b) sau (c) ale acestui capitol
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.11
|
Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2, tăbăcite cu crom (wet-blue) // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.12
|
Alte piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2 // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2 // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.13
|
Bucăți întregi sau jumătăți // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.13
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.14
|
Bucăți întregi sau jumătăți // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.14
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei față naturală, neșpăltuite // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.21
|
Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2, tăbăcite cu crom (wet-blue) // Șpalt de față // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.23
|
Bucăți întregi sau jumătăți // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // Șpalt de față // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.23
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // Șpalt de față // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.24
|
Bucăți întregi sau jumătăți // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11.24
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Șpalt de față // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.10
|
Șpalturi interioare de piei de bovine // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2, tăbăcite cu crom (wet-blue) // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.10
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2, tăbăcite cu crom (wet-blue) // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.30
|
Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // Piei de bovine (inclusiv de bivoli), pretăbăcite vegetal // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.40
|
Altele // Bucăți întregi sau jumătăți // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.40
|
Altele // Șpalt (șpalturi interioare) // Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19.40
|
Altele // Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // --Altele // -În stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom, wet-blue): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.41.10
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2 // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare uscată (semifinită): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.41.30
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // --Piele față naturală, neșpăltuită; șpalt de față // -În stare uscată (semifinită): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.49.10
|
Tăbăcite cu crom în stare uscată (box-calf) // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2 // --Altele // -În stare uscată (semifinită): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.49.10
|
Altele // Piei întregi de bovine (inclusiv de bivoli) cu o suprafață unitară de maximum 2,6 m2 // --Altele // -În stare uscată (semifinită): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
41.04.49.20
|
Altele // Alte piei de bovine (inclusiv de bivoli) // Piei de bovine (inclusiv de bivoli) // --Altele // -În stare uscată (semifinită): // Piei tăbăcite sau piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări
|
10
|
0
|
Y5
|
|
45.01.10.00
|
-Plută naturală brută sau simplu prelucrată // Plută naturală brută sau simplu prelucrată; deșeuri de plută; plută concasată, granulată sau pulverizată
|
10
|
10
|
S
|
|
45.01.90.00
|
-Altele // Plută naturală brută sau simplu prelucrată; deșeuri de plută; plută concasată, granulată sau pulverizată
|
10
|
10
|
S
|
|
45.02.00.00
|
Simplu ecarisată // Plută naturală, decojită sau simplu ecarisată sau în cuburi, plăci, foi sau benzi de formă pătrată sau dreptunghiulară (inclusiv eboșele cu muchii nefinisate pentru dopuri).
|
5
|
5
|
S
|
|
45.02.00.00
|
În benzi, întărite sau nu cu hârtie sau material textil // Plută naturală, decojită sau simplu ecarisată sau în cuburi, plăci, foi sau benzi de formă pătrată sau dreptunghiulară (inclusiv eboșele cu muchii nefinisate pentru dopuri).
|
5
|
5
|
S
|
|
45.02.00.00
|
Altele // Plută naturală, decojită sau simplu ecarisată sau în cuburi, plăci, foi sau benzi de formă pătrată sau dreptunghiulară (inclusiv eboșele cu muchii nefinisate pentru dopuri).
|
5
|
5
|
S
|
|
47.07.10.00
|
-Hârtii sau carton kraft nealbite sau hârtie sau cartoane ondulate // Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)
|
20
|
20
|
S
|
|
47.07.20.00
|
-Alte hârtii sau cartoane obținute în principal din pastă chimică albită, necolorate în masă // Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)
|
20
|
20
|
S
|
|
47.07.30.00
|
-Hârtii sau cartoane obținute în principal din pastă mecanică (de exemplu ziare, periodice și imprimate similare) // Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)
|
20
|
20
|
S
|
|
47.07.90.00
|
-Altele, inclusiv deșeurile și maculatura netriate // Hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)
|
20
|
20
|
S
|
|
72.04.10.00
|
-Deșeuri și resturi de fontă // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.21.00
|
Austenitice (seria AISI 300 și norme echivalente) // --Din oțel inoxidabil // -Deșeuri și resturi de oțeluri aliate: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.21.00
|
Altele // --Din oțel inoxidabil // -Deșeuri și resturi de oțeluri aliate: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.29.00
|
Din oțeluri rapide // --Altele // -Deșeuri și resturi de oțeluri aliate: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.29.00
|
Altele // Altele // --Altele // -Deșeuri și resturi de oțeluri aliate: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.30.00
|
-Deșeuri și resturi de fier sau de oțel cositorit // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.41.00
|
--Deșeuri de așchiere, șpan, deșeuri de măcinare, pilitură și resturi de ștanțare sau decupare, chiar sub formă de baloturi // -Alte deșeuri și resturi: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.49.00
|
--Altele // -Alte deșeuri și resturi: // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
72.04.50.00
|
-Deșeuri lingotate // Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel
|
5
|
5
|
S
|
|
97.01.10.00
|
Altele // Originale // -Tablouri, picturi și desene // Tablouri, picturi și desene, executate în întregime manual, cu excepția desenelor de la poziția 49.06 și a articolelor industriale decorate manual; colaje și mici tablouri decorative similare.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.01.10.00
|
Altele // -Tablouri, picturi și desene // Tablouri, picturi și desene, executate în întregime manual, cu excepția desenelor de la poziția 49.06 și a articolelor industriale decorate manual; colaje și mici tablouri decorative similare.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.01.90.00
|
Altele // Originale // -Altele // Tablouri, picturi și desene, executate în întregime manual, cu excepția desenelor de la poziția 49.06 și a articolelor industriale decorate manual; colaje și mici tablouri decorative similare.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.01.90.00
|
Altele // -Altele // Tablouri, picturi și desene, executate în întregime manual, cu excepția desenelor de la poziția 49.06 și a articolelor industriale decorate manual; colaje și mici tablouri decorative similare.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.02.00.00
|
Altele // Gravuri, stampe și litografii originale.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.03.00.00
|
Altele // Producții originale de artă statuară sau de sculptură, din orice material.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.04.00.00
|
Timbre poștale, timbre fiscale, mărci poștale, plicuri prima zi, serii poștale complete și similare, obliterate sau neobliterate, altele decât articolele de la poziția 49.07
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Trofee de vânătoare // Colecții de zoologie și piese de colecție (R.2012/93 ex ANA) // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Altele // Colecții de zoologie și piese de colecție (R.2012/93 ex ANA) // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Cărți, broșuri și tipărituri similare, chiar în foi volante (R.634/93 ex ANA) // Obiecte de colecție de interes istoric, etnografic sau numismatic // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Altele // Obiecte de colecție de interes istoric, etnografic sau numismatic // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Obiecte de colecție de interes arheologic // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Obiecte de colecție de interes paleontologic // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Colecții de botanică și piese de colecție // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Bandoneon diatonic // Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.05.00.00
|
Colecții și specimene pentru colecții de zoologie, de botanică, de mineralogie, de anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic.
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Cărți, broșuri și tipărituri similare, chiar în foi volante (R.634/93 ex ANA) // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Bandoneon diatonic // Instrumente muzicale // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Altele // Instrumente muzicale // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Din lemn // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Asamblaje și montaje artistice originale (Legea 24633 și Decretul de reglementare nr. 1321) // Din ceramică // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Altele // Din ceramică // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Asamblaje și montaje artistice originale (Legea 24633 și Decretul de reglementare nr. 1321) // Din materiale textile // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Altele // Din materiale textile // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
|
97.06.00.00
|
Altele // Altele // Obiecte de antichitate mai vechi de 100 de ani
|
5
|
5
|
S
|
SUBSECȚIUNEA 2
LISTA TAXELOR LA EXPORT ALE URUGUAYULUI
|
NCM 2012
|
Denumirea mărfurilor
|
Nivelul de bază al taxei
(%)
|
Nivelul final al taxei
(%)
|
Categorie
|
|
41.01
|
Piei nealbite, sărate, piclate și tăbăcite cu crom (wet-blue).
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.04.11
|
|
5
|
0
|
Y5
|
|
41.04.19
|
|
5
|
0
|
Y5
|
SECȚIUNEA D
DISPOZIȚII PRIVIND BRAZILIA
1.
În cazul Braziliei, interdicția de a introduce sau de a menține taxe la export, astfel cum se prevede la articolul 10.9 din prezentul acord, nu se aplică exportului de produse enumerate la punctul 2 din prezenta secțiune, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 3 din prezenta secțiune.
2.
Eventuala inaplicabilitate a articolului 10.9 din prezentul acord se aplică produselor clasificate în Sistemul armonizat (2022) la capitolele 25-28 și la pozițiile 71.10, 72.02, 81.09 și 81.12.
3.
În cazul în care Brazilia adoptă taxe la export pentru produsele enumerate la punctul 2 din prezenta secțiune, exporturile de astfel de produse destinate Uniunii Europene beneficiază de o reducere a taxei aplicate de cel puțin 50 % (cincizeci la sută). În orice caz, taxa preferențială la export nu depășește 25 %.
4.
În cazul în care Brazilia aplică taxe la export pentru produsele enumerate la punctul 2 din prezenta secțiune către țări terțe în condiții mai favorabile decât cele descrise la punctele 2 și 3 din prezenta secțiune, Brazilia notifică Uniunea Europeană și depune toate eforturile pentru a le extinde, în urma negocierilor, la Uniunea Europeană.
5.
Consiliul mixt în configurația comerț poate revizui prezenta secțiune, inclusiv lista produselor, la cererea Braziliei sau a Uniunii Europene.
________________
ANEXA 10-C
MONOPOLURI LA IMPORT SAU LA EXPORT
1.
Uruguay menține următorul monopol la import și la export desemnat: Administración Nacional de Combustibles, Alcohol y Portland (ANCAP).
2.
Brazilia își rezervă dreptul de a menține sau de a desemna monopoluri la import sau la export în următoarele sectoare:
(a)
petrol, gaze și alte hidrocarburi și
(b)
minerale nucleare.
________________
ANEXA 10-D
COMERȚUL CU PRODUSE VITIVINICOLE ȘI BĂUTURI SPIRTOASE
SECȚIUNEA A
ARTICOLUL 1
Domeniu de aplicare
Prezenta anexă se aplică produselor vitivinicole încadrate la pozițiile 2204 și 2205 și băuturilor spirtoase de la poziția 2208 din SA produse pe teritoriul părților.
ARTICOLUL 2
Definițiile produselor vitivinicole și practicile oenologice
1.
Fiecare parte depune toate eforturile pentru a adopta definiții și practici oenologice pentru produsele vitivinicole recomandate și publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (denumită în continuare „OIV”).
2.
Fiecare parte autorizează importul și vânzarea spre consum a produselor vitivinicole fabricate pe teritoriul celeilalte părți cu condiția ca acestea să fi fost fabricate în conformitate cu:
(a)
definițiile produselor stabilite în fiecare parte care sunt conforme cu standardul OIV relevant;
(b)
practicile oenologice stabilite în fiecare parte care sunt conforme cu standardul OIV relevant; și
(c)
definițiile și practicile oenologice stabilite în fiecare parte care nu sunt conforme cu standardul OIV relevant menționate în apendicele 10-D-1.
3.
În cazul în care o parte propune autorizarea unei noi definiții sau practici oenologice sau modificarea unei definiții sau a unei practici oenologice existente enumerate în apendicele 10-D-1, astfel cum sunt menționate la alineatul (2) litera (c), partea respectivă notifică imediat acest lucru în scris celeilalte părți. Notificarea include un dosar tehnic cu o explicație completă a motivelor care stau la baza definiției sau practicii oenologice noi sau modificate. Cealaltă parte poate formula obiecții în scris în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la data primirii notificării. În cazul în care cealaltă parte nu se opune, modificarea apendicelui 10-D-1 se consideră a fi convenită de către părți.
4.
În cazul în care cealaltă parte formulează obiecții în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la data primirii notificării menționate la alineatul (3), părțile se consultă în vederea găsirii unei soluții convenite de comun acord în termen de 60 (șaizeci) de zile de la data primirii obiecției. Termenul de 60 (șaizeci) de zile poate fi prelungit cu acordul comun al părților.
5.
În cazul în care părțile ajung la un acord în timpul consultărilor, se aplică alineatele (6) și (7). În cazul în care părțile nu ajung la un astfel de acord în timpul consultărilor, apendicele 10-D-1 nu se modifică.
6.
Consiliul mixt în configurația comerț poate modifica apendicele 10-D-1 pentru a adăuga noi definiții sau practici oenologice sau modificări ale definițiilor sau ale practicile oenologice existente convenite în temeiul alineatului (3) sau (4).
7.
În cazurile în care există un acord în temeiul alineatului (3) sau (4), o parte autorizează importul și vânzarea pentru consum a vinurilor produse pe teritoriul celeilalte părți după data aplicării definiției sau a practicii oenologice pe teritoriul părții care adoptă o astfel de măsură, chiar dacă, la momentul respectiv, nu a fost încă adoptată sau nu a intrat încă în vigoare o decizie a Consiliului mixt în configurația comerț în temeiul alineatului (6).
SECȚIUNEA B
ARTICOLUL 3
Etichetarea produselor vitivinicole și a băuturilor spirtoase
1.
Părțile nu impun ca pe recipientele, etichetele sau ambalajele produselor vitivinicole sau ale băuturilor spirtoase să fie afișate datele următoare sau date echivalente:
(a)
data ambalării;
(b)
data îmbutelierii; sau
(c)
data producției sau a fabricației.
2.
O parte poate solicita afișarea unei date de valabilitate minimă pe recipientele, etichetele sau ambalajele produselor vitivinicole sau ale băuturilor spirtoase produse pe teritoriul celeilalte părți care pot avea o dată de valabilitate minimă mai scurtă decât ar fi de așteptat în mod normal de către consumatori din cauza adăugării de ingrediente perisabile.
3.
Părțile nu impun ca pe recipientele, etichetele sau ambalajele produselor vitivinicole sau ale băuturilor spirtoase produse pe teritoriul celeilalte părți să apară traducerile mărcilor comerciale, ale denumirilor comerciale sau ale indicațiilor geografice.
4.
Fiecare parte permite afișarea informațiilor obligatorii, inclusiv a traducerilor, pe o etichetă suplimentară aplicată pe o etichetă, pe ambalaj sau pe recipientul produselor vitivinicole sau băuturilor spirtoase. Aceste etichete suplimentare pot fi aplicate după import și înainte ca produsul să fie oferit spre vânzare pe teritoriul părții, cu condiția ca informațiile obligatorii de pe eticheta originală să se reflecte integral și corect.
5.
Utilizarea codurilor de identificare a loturilor este permisă pe recipiente, etichete sau ambalaje și, în cazul în care se utilizează astfel de coduri, acestea nu se șterg.
6.
Niciuna dintre părți nu trebuie să aplice o măsură de etichetare produselor vitivinicole sau băuturilor spirtoase care au fost comercializate pe teritoriul celeilalte părți înainte de data la care măsura a intrat în vigoare, cu excepția unor motive justificate corespunzător.
7.
Utilizarea de desene, cifre sau ilustrații este permisă pe recipientele, etichetele sau ambalajele produselor vitivinicole sau ale băuturilor spirtoase produse pe teritoriul celeilalte părți. Aceste desene, cifre sau ilustrații nu înlocuiesc informațiile obligatorii de etichetare și nu induc în eroare consumatorii cu privire la caracteristicile și compoziția produselor vitivinicole și a băuturilor spirtoase.
8.
Numele unui soi de viță-de-vie poate fi inclus pe etichetele produselor vitivinicole importate și comercializate pe teritoriul unei părți dacă aceste produse vitivinicole sunt produse utilizând soiul respectiv, iar soiul respectiv este menționat în cel puțin o listă a următoarelor organizații:
(a)
OIV;
(b)
Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante; sau
(c)
Consiliul Internațional pentru Resurse Fitogenetice.
Denumirea unui soi de viță-de-vie al unei părți care conține sau constă într-o denumire de origine protejată sau o indicație geografică protejată a celeilalte părți nu se utilizează la etichetarea vinului exportat către cealaltă parte. În ceea ce privește lista indicațiilor geografice prevăzută în secțiunile 1 și 2 din anexa 21-B, părțile definesc la punctul 3 din apendicele 21-B-1 denumirile soiurilor de plante a căror utilizare nu trebuie împiedicată. Niciuna dintre părți nu poate împiedica utilizarea soiurilor de viță-de-vie menționate la punctul 4 din apendicele 21-B-1.
9.
Produsele vitivinicole sau băuturile spirtoase nu sunt supuse etichetării alergenilor în ceea ce privește alergenii care au fost utilizați la fabricarea și prepararea produselor vitivinicole sau a băuturilor spirtoase și care nu sunt prezenți în produsul final.
10.
Pentru comerțul cu produse vitivinicole între părți, un vin spumant poate fi descris sau prezentat cu o indicație a tipului de produs specificat în Codul internațional al practicilor oenologice al OIV.
11.
Următoarele denumiri de produse vitivinicole și băuturi spirtoase sunt protejate, în conformitate cu Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, astfel cum a fost revizuită ultima dată la Stockholm la 14 iulie 1967:
(a)
numele unui stat membru al Uniunii Europene pentru produsele vitivinicole și băuturile spirtoase originare din statul membru al Uniunii Europene în cauză; și
(b)
numele unui stat semnatar MERCOSUR.
ARTICOLUL 4
Utilizarea unor termeni specifici în produsele vitivinicole
1.
Uniunea Europeană permite utilizarea mențiunilor referitoare la vin enumerate în partea 1 din apendicele 10-D-2 pentru produsele vitivinicole din fiecare stat semnatar MERCOSUR comercializate în Uniunea Europeană, în conformitate cu definiția acestor mențiuni referitoare la vin din actele cu putere de lege și normele administrative ale statului semnatar MERCOSUR respectiv.
2.
MERCOSUR permite utilizarea mențiunilor referitoare la vin enumerate în partea 2 din apendicele 10-D-2 pentru produsele vitivinicole din Uniunea Europeană comercializate în MERCOSUR, în conformitate cu definiția acestor mențiuni referitoare la vin din actele cu putere de lege și normele administrative ale Uniunii Europene.
3.
O parte poate notifica celeilalte părți o cerere de includere a unor mențiuni suplimentare referitoare la vin în apendicele 10-D-2. Notificarea include un dosar tehnic cu definiția mențiunilor referitoare la vin și o trimitere la actele cu putere de lege sau normele administrative aplicabile ale părții care face notificarea. Cealaltă parte notifică, în termen de 6 (șase) luni de la data primirii notificării, rezultatul examinării unei astfel de cereri. În cazul în care, pe baza rezultatelor examinării, se acceptă includerea mențiunii suplimentare referitoare la vin, Consiliul mixt în configurația comerț poate decide prin consens includerea acesteia în apendicele 10-D-2.
ARTICOLUL 5
Certificarea produselor vitivinicole și a băuturilor spirtoase
1.
Pentru produsele vitivinicole importate din una dintre părți și introduse pe piața celeilalte părți, documentația și certificarea care pot fi solicitate de oricare dintre părți trebuie să se limiteze la documentele și certificatele enumerate în apendicele 10-D-3.
2.
Fiecare dintre părți autorizează importul băuturilor spirtoase pe teritoriul său, în conformitate cu normele aplicabile documentului de certificare a importului și buletinelor de analiză prevăzute de legislația sa.
3.
O parte poate introduce cerințe suplimentare temporare de certificare a importurilor pentru produsele vitivinicole și băuturile spirtoase importate din cealaltă parte, ca răspuns la preocupări legitime de politică publică, precum sănătatea sau protecția consumatorilor, sau ca măsuri de combatere a fraudei. În aceste cazuri, cealaltă parte este informată în mod corespunzător și în timp util, astfel încât să se poată conforma cerințelor suplimentare. Aplicarea acestor cerințe nu trebuie să se prelungească dincolo de perioada necesară pentru a răspunde preocupării de politică publică care a determinat introducerea lor.
4.
Consiliul mixt în configurația comerț poate adopta o decizie pentru a modifica apendicele 10-D-3 în ceea ce privește documentația și certificarea menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.
ARTICOLUL 6
Normele aplicabile și tratamentul național
1.
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în partea III din prezentul acord și fără a aduce atingere aplicării dispozițiilor capitolului 13, importul și comercializarea produselor vitivinicole și a băuturilor spirtoase se efectuează în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile pe teritoriul părții importatoare.
2.
Produselor vitivinicole importate de pe teritoriul unei părți li se acordă un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat produselor vitivinicole similare de origine națională.
SECȚIUNEA C
ARTICOLUL 7
Măsuri tranzitorii
Produsele vitivinicole și băuturile spirtoase care, la data intrării în vigoare a prezentului acord, au fost produse, descrise și prezentate în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative ale fiecărei părți și cu acordurile existente aplicabile între părți, dar nu respectă cerințele din prezenta anexă pot fi comercializate în următoarele condiții:
(a)
de către angrosiști sau producători, pe o perioadă de 3 (trei) ani; și
(b)
de către detailiști, până la epuizarea stocurilor.
Apendicele 10-D-1
DEFINIȚII ȘI PRACTICI OENOLOGICE ACCEPTATE DE PĂRȚI
1.
Drojdii de vin proaspete
Drojdiile de vin proaspete pot fi utilizate în condițiile specifice și limitate stabilite în rândul 11.2 din tabelul 2 din partea A a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește zonele viticole în care poate fi majorată tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate și restricțiile aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor și eliminarea acestora și publicarea fișelor OIV.
2.
Mustul de struguri concentrat, mustul de struguri concentrat rectificat și zaharoza
Mustul de struguri concentrat, mustul de struguri concentrat rectificat și zaharoza pot fi utilizate pentru îmbogățire și îndulcire în condițiile specifice și limitate [anexa VIII partea I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește zonele viticole în care poate fi mărită tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate și restricțiile aplicabile producerii și conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor și eliminarea acestora și publicarea fișelor OIV din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72 al Consiliului, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 și articolul 22 din Decretul federal nr. 8.198/2014 al Braziliei], sub rezerva excluderii utilizării acestor produse sub formă reconstituită în produsele vitivinicole.
3.
Restricționarea adaosului de apă
Adaosul de apă în vinificare este exclus, cu excepția cazului în care el este impus pentru a dizolva compuși oenologici autorizați utilizați la vinificare.
Apendicele 10-D-2
MENȚIUNI REFERITOARE LA VIN
SECȚIUNEA A
UNIUNEA EUROPEANĂ
SECȚIUNEA B
MERCOSUR
ARGENTINA:
Crianza, Dulce Natural, Fino, Gran Reserva, Reserva, Vino Dulce Natural, Vino Generoso.
Denominación de origen controlada (DOC), Indicación geográfica (IG), Indicación de Procedencia (IP)
BRAZILIA:
Fino, Gran Reserva, Leve, Reserva.
Denominação de origem (DO), Indicação geográfica (IG), Indicação de Procedência (IP)
URUGUAY:
Fino, Leve, Reserva, Viejo, Vino Generoso.
Denominación de origen (DO), Denominación de origen controlada (DOC), Indicación geográfica (IG), Indicación de Procedencia (IP)
Apendicele 10-D-3
DOCUMENTAREA ȘI CERTIFICAREA PRODUSELOR VITIVINICOLE
Documentele de certificare și buletinul de analiză
1.
Fiecare dintre părți autorizează importul produselor vitivinicole pe teritoriul său, în conformitate cu normele aplicabile documentelor de certificare a importurilor și buletinelor de analiză prevăzute în conformitate cu termenii din prezenta anexă.
2.
Cerințele pentru importul de produse vitivinicole pe teritoriul unei părți sunt îndeplinite prin prezentarea către autoritățile competente ale părții importatoare a:
(a)
unui certificat eliberat de o autoritate oficială reciproc recunoscută din țara de origine și
(b)
a unui buletin de analiză întocmit de un laborator recunoscut în mod oficial de țara de origine, în cazul în care produsul vitivinicol este destinat consumului uman direct, care conține următoarele informații:
(i)
tăria alcoolică totală în volum;
(ii)
aciditatea totală, exprimată în acid tartric;
(iii)
aciditatea volatilă, exprimată în acid acetic; și
(iv)
dioxidul de sulf total.
3.
Subcomitetul pentru comerțul cu produse vitivinicole și băuturi spirtoase poate adopta o decizie pentru a determina detaliile regulilor stabilite la punctul 2 din prezentul apendice, în special formularele care trebuie utilizate și detaliile informațiilor care trebuie furnizate în buletinul de analiză.
4.
Metodele de analiză recunoscute ca metode de referință și publicate de OIV sau, în cazul în care o metodă adecvată nu este recunoscută și publicată de OIV, o metodă de analiză conformă cu standardele recomandate de Organizația Internațională de Standardizare prevalează ca metode de referință pentru determinarea compoziției analitice a produsului vitivinicol în contextul operațiunilor de control.
5.
Importul de produse vitivinicole originare de pe teritoriul celeilalte părți nu este supus unor cerințe de certificare a importurilor mai restrictive decât cele prevăzute în anexa 10-D.
________________