COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 3.9.2025
COM(2025) 356 final
2025/0191(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Propunerea atașată constituie instrumentul juridic pentru autorizarea semnării și a aplicării cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului (denumit în continuare „Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR”).
În prezent, temeiul pentru relațiile dintre Uniunea Europeană („UE”) și MERCOSUR este Acordul-cadru de cooperare interregională dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului și statele părți la aceasta, pe de altă parte, semnat la Madrid la 15 decembrie 1995.
La 13 septembrie 1999, Consiliul Uniunii Europene a autorizat Comisia Europeană să inițieze negocieri cu MERCOSUR și a adoptat directivele de negociere. Negocierile s-au desfășurat în consultare cu Grupul de lucru pentru America Latină și Caraibi al Consiliului. Comitetul pentru politică comercială a fost consultat cu privire la părțile legate de comerț ale acordului.
Negocierile s-au derulat timp de peste 25 de ani. Negocierea părților legate de comerț s-a încheiat inițial în iunie 2019, iar negocierea părții politice și legate de cooperare, în iunie 2020. În perioada 2023-2024, UE și Mercosur au negociat elemente suplimentare, în special anexa la capitolul privind comerțul și dezvoltarea durabilă, inclusiv angajamente consolidate privind defrișările, precum și dispoziții care să acorde Mercosur mai multă flexibilitate în ceea ce privește unele angajamente legate de politica industrială (de exemplu, achizițiile publice). UE și MERCOSUR au finalizat negocierile acordului de parteneriat la 6 decembrie 2024 la Montevideo, Uruguay.
Rezultatul negocierilor este un acord ambițios, mult mai amplu decât Acordul-cadru din 1995, care răspunde provocărilor globale actuale. Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR va stimula legăturile politice și economice strategice dintre parteneri de încredere și care împărtășesc aceeași viziune, pe baza valorilor universale comune, cum ar fi democrația și drepturile omului. Acordul de parteneriat este un acord modern care susține comerțul deschis și bazat pe norme, combaterea protecționismului și promovarea dezvoltării durabile. Acordul va oferi oportunități pentru importante câștiguri reciproce ca urmare a cooperării consolidate. Acordul de parteneriat va reprezenta un pas important în direcția consolidării legăturilor între parteneri de încredere și a consolidării rolului Uniunii Europene în America de Sud.
Textele negociate ale părților politice și legate de cooperare ale Acordului de parteneriat UEMERCOSUR au fost transmise în aprilie 2025 Grupului de lucru pentru America Latină al Consiliului. Textele negociate ale părților legate de comerț ale proiectului de acord au fost publicate de Comisie în august 2019 și în decembrie 2024.
Rezultatul negocierilor constă în două instrumente juridice:
1.Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR, inclusiv a) pilonul politic și de cooperare și b) pilonul comerț și investiții, precum și
2.un acord interimar privind comerțul care abordează aspecte legate de liberalizarea comerțului și a investițiilor.
Atât Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR, cât și Acordul interimar privind comerțul ar trebui semnate în același timp. Ambele acorduri vor intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părțile și-au notificat reciproc, în scris, încheierea procedurilor interne respective necesare în acest scop. Acordul interimar privind comerțul va expira și va fi înlocuit de Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR la intrarea în vigoare a acestuia din urmă, odată ce a fost ratificat de toate părțile.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR oferă un cadru juridic amplu pentru relațiile UEMERCOSUR și înlocuiește actualul Acord-cadru de cooperare interregională dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului și statele părți la aceasta, pe de altă parte, semnat la Madrid la 15 decembrie 1995.
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR este în concordanță deplină cu viziunea generală a UE asupra parteneriatului său cu America Latină și zona Caraibilor, astfel cum s-a evidențiat în Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind o nouă agendă pentru relațiile dintre UE și America Latină și zona Caraibilor, adoptată la 7 iunie 2023. Prezența UE în America Latină și zona Caraibilor prin patru regiuni ultraperiferice (Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica și Saint-Martin), precum și prin țările și teritoriile de peste mări reprezintă un avantaj pentru acest parteneriat.
De asemenea, partea privind comerțul și investițiile din Acordul de parteneriat UEMERCOSUR este în concordanță cu comunicarea din februarie 2021 intitulată „Revizuirea politicii comerciale – O politică comercială deschisă, durabilă și fermă”, care corelează politica comercială și de investiții de standardele și valorile europene și universale, precum și de interesele economice fundamentale, punând un accent mai mare pe dezvoltarea durabilă, drepturile omului, evaziunea fiscală, protecția consumatorilor și comerțul responsabil și echitabil.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR este în concordanță deplină cu politicile Uniunii Europene și nu va impune ca UE să își modifice normele, reglementările sau standardele în niciun domeniu reglementat, de exemplu normele tehnice și standardele privind produsele, normele sanitare sau fitosanitare, reglementările privind produsele alimentare și siguranța, standardele de sănătate și de siguranță, normele privind organismele modificate genetic, protecția mediului sau protecția consumatorilor.
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR include un capitol privind comerțul și dezvoltarea durabilă, care corelează acordul de obiectivele generale în materie de dezvoltare durabilă și de obiectivele specifice în domeniile muncii, mediului și schimbărilor climatice.
De asemenea, Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR protejează pe deplin serviciile publice și garantează că dreptul guvernelor de a reglementa în interes public este menținut pe deplin și constituie un principiu fundamental al acordului.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR acoperă domenii care intră în domeniul de aplicare al politicii comerciale comune, al transporturilor, al cooperării pentru dezvoltare și al cooperării economice, financiare și tehnice cu țările terțe. Prin urmare, temeiul juridic al propunerii de decizie ar trebui să fie articolul 91, articolul 100 alineatul (2), articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, articolul 209 alineatul (2) și articolul 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
În conformitate cu articolul 218 alineatul (5) din TFUE, Consiliul adoptă o decizie de autorizare a semnării acordului și, dacă este necesar, a aplicării sale cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare.
În conformitate cu articolul 218 alineatul (8) din TFUE, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, cu excepția situațiilor menționate la articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf din TFUE, când Consiliul hotărăște în unanimitate. În condițiile în care componentele predominante ale acordului sunt politica comercială, transporturile, cooperarea pentru dezvoltare și cooperarea economică, financiară și tehnică cu țările terțe, regula de vot pentru acest caz particular este, prin urmare, majoritatea calificată.
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
La 13 septembrie 1999, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să desfășoare negocieri cu MERCOSUR. Prin urmare, s-a considerat că acțiunea la nivelul Uniunii este mai eficace decât acțiunea la nivel național.
Părțile Acordului de parteneriat UE-MERCOSUR care intră în sfera competenței partajate de UE cu statele membre acoperă domenii și elemente de politică care se pretează acțiunii externe la nivelul Uniunii. În domeniile de politică în care au fost întreprinse acțiuni de reglementare la nivelul Uniunii, exercitarea externă de către Uniune a competenței vizate este inevitabilă [articolul 3 alineatul (2) din TFUE]. De asemenea, pentru a realiza o cooperare semnificativă și pentru a se afla într-o poziție de negociere mai solidă în raport cu MERCOSUR, s-a apreciat că acțiunea la nivelul Uniunii este preferabilă acțiunii la nivelul fiecărui stat membru. Prin urmare, s-a considerat că acțiunea la nivelul Uniunii este mai eficace decât acțiunea la nivel național.
În ceea ce privește partea referitoare la comerț și investiții a Acordului de parteneriat UEMERCOSUR, politica comercială comună, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din TFUE, este o competență exclusivă a Uniunii.
•Proporționalitate
Inițiativa urmărește în mod direct obiectivele acțiunii externe a Uniunii și contribuie la prioritatea politică „O UE mai puternică pe plan internațional”. Inițiativa este conformă cu orientările Strategiei globale a UE, și anume colaborarea cu alte țări și reînnoirea parteneriatelor externe într-un mod responsabil, astfel încât să se atingă obiectivele externe ale UE. Inițiativa contribuie la obiectivele comerciale și de dezvoltare ale UE. Propunerea este conformă cu Pactul verde european.
Negocierile referitoare la Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR s-au desfășurat în conformitate cu directivele de negociere stabilite de Consiliu. Rezultatul negocierilor nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică stabilite în directivele de negociere.
•Alegerea instrumentului
Prezenta propunere de decizie a Consiliului este prezentată în conformitate cu articolul 218 alineatul (5) din TFUE, care prevede adoptarea de către Consiliu a unei decizii de autorizare a semnării și a aplicării cu titlu provizoriu a acordului. Nu există un alt instrument juridic care ar putea fi folosit în scopul realizării obiectivului exprimat în prezenta propunere.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Consultările cu părțile interesate
În cursul negocierilor cu MERCOSUR, s-a încredințat unui contractant extern sarcina de a efectua o evaluare a impactului asupra dezvoltării durabile cu scopul de a studia potențialul impact economic, social și de mediu al părții comerciale a acordului. Această evaluare a impactului a contribuit la negocieri și a fost transmisă negociatorilor și serviciilor Comisiei. Raportul final a fost publicat la data de 29 martie 2021.
În demersul de pregătire a acestei evaluări a impactului, contractantul a consultat o serie de experți interni și externi, a organizat consultări publice și ateliere, a lansat chestionare online și a organizat reuniuni bilaterale și interviuri cu societatea civilă atât în Europa, cât și în MERCOSUR. Aceste consultări au reprezentat o platformă valoroasă și eficace pentru implicarea principalelor părți interesate și a societății civile, care au participat în număr mare.
În ceea ce privește aspectele politice și de cooperare ale acestui acord, negocierile s-au desfășurat în consultare cu Grupul de lucru pentru America Latină și Caraibi al Consiliului, iar în ceea ce privește aspectele comerciale ale acestui acord, acestea s-au derulat în consultare cu Comitetul pentru politică comercială, în calitatea acestuia de comitet special desemnat de Consiliu în conformitate cu articolul 218 alineatul (4) din TFUE. Parlamentul European a fost, de asemenea, informat periodic prin intermediul Comisiei pentru afaceri externe (AFET), al Comisiei pentru comerț internațional (INTA) și al Grupului de monitorizare MERCOSUR. Textele care au rezultat în urma negocierilor au fost transmise ambelor instituții pe parcursul procesului de negociere. De asemenea, Comisia a organizat o serie de reuniuni și contacte cu societatea civilă (dialoguri cu societatea civilă) pentru a discuta progresele înregistrate și pozițiile de negociere în cadrul negocierilor.
•Obținerea și utilizarea cunoștințelor de specialitate
„Evaluarea impactului asupra dezvoltării durabile în sprijinul negocierilor privind Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR” a fost efectuată de contractantul extern London School of Economics Enterprise. Evaluarea impactului examinează potențialul impact al acordului comercial din perspectivă economică, socială, a drepturilor omului și a mediului.
„Evaluarea economică a rezultatului negociat” a fost efectuată de serviciile Comisiei după încheierea negocierilor și reflectă rezultatul acestora.
•Evaluarea impactului
Evaluarea impactului asupra dezvoltării durabile constă în două componente complementare. Prima componentă este o analiză solidă a impactului din perspectivă economică, socială, a drepturilor omului și a mediului, pe care acordul comercial în curs de negociere l-ar putea avea în UE, în țările MERCOSUR și în alte țări relevante. A doua componentă este un amplu proces de consultare care implică părțile interesate atât din UE, cât și din țările MERCOSUR, oferind oportunități pentru colectarea și schimbul de informații, consultare și diseminarea rezultatelor. Evaluarea impactului reprezintă o contribuție valoroasă la procesul de elaborare a unor posibile măsuri de însoțire și de atenuare, inclusiv prin intermediul propunerilor din cadrul studiului.
Raportul utilizează versiunea dinamică a modelului GTAP pentru a studia impactul a două scenarii, unul prudent și unul mai ambițios, în ceea ce privește rezultatul negocierilor în materie de reducere a măsurilor tarifare și netarifare de către ambele părți. În scenariul prudent, PIB-ul crește cu 10,9 miliarde EUR în UE (0,1 %) și cu 7,4 miliarde EUR (0,3 %) în MERCOSUR până în 2032, comparativ cu scenariul de referință al modelării, respectiv în lipsa unui acord de liber schimb. În scenariul ambițios, PIB-ul crește cu 15 miliarde EUR în UE și cu 11,4 miliarde EUR în MERCOSUR.
„Evaluarea economică a rezultatului negociat” analizează impactul economic al rezultatului efectiv al negocierilor. Această evaluare nu are la bază ipoteze privind rezultatul preconizat al acordului, spre deosebire de evaluarea impactului. Aceasta din urmă a evaluat impactul a două scenarii, unul prudent și unul ambițios, în ceea ce privește rezultatul negocierilor în materie de reducere a barierelor din calea comerțului prin măsuri tarifare și netarifare. Evaluarea economică a rezultatului negociat estimează impactul economic pe baza concesiilor efective pentru măsurile tarifare și netarifare. Ține seama, totodată, de faptul că Regatul Unit nu mai face parte din UE. Acest lucru explică diferența în ceea ce privește impactul estimat al acordului între evaluarea economică și evaluarea impactului. De asemenea, analiza evaluării economice este actualizată pentru a include cele mai recente evoluții ale politicii comerciale a UE.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea (REFIT)
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR nu face obiectul procedurilor REFIT. Cu toate acestea, acordul de parteneriat conține un cadru pentru proceduri comerciale și de investiții simplificate, pentru reducerea costurilor de export și de investiții aferente și, prin urmare, va spori oportunitățile comerciale și de investiții pentru întreprinderile mici și mijlocii pe piețele ambelor părți la acord.
Printre beneficiile preconizate se numără o mai mare transparență, norme tehnice, cerințe de conformitate, proceduri vamale și reguli de origine mai puțin împovărătoare, o protecție sporită a drepturilor de proprietate intelectuală și a indicațiilor geografice, îmbunătățirea accesului la procedurile de achiziții publice, precum și un capitol special, menit să sprijine IMM-urile să valorifice oportunitățile pe care le oferă acordul.
•Drepturile fundamentale
Propunerea nu aduce atingere protecției drepturilor fundamentale în Uniune. Din contră, părțile se angajează să coopereze în ceea ce privește promovarea și protecția drepturilor omului, inclusiv cu privire la ratificarea și punerea în aplicare a instrumentelor internaționale referitoare la drepturile omului, precum și în ceea ce privește consolidarea principiilor democratice și a statului de drept, promovarea egalității de gen și combaterea discriminării sub toate formele sale.
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Partea comercială a acordului va avea un impact financiar asupra bugetului UE, pe partea de venituri. Acordul va duce la o pierdere de taxe estimată la 330 de milioane EUR în momentul intrării în vigoare a acordului. Odată ce Acordul comercial interimar va fi pus în aplicare pe deplin în UE (după 15 ani de la intrarea sa în vigoare), se estimează că pierderea anuală din taxe se va ridica la 1 miliard EUR. Această estimare are la bază o proiecție a evoluției comerțului în următorii 15 ani în lipsa unui acord. Se preconizează efecte pozitive indirecte în ceea ce privește sporirea resurselor legate de taxa pe valoarea adăugată și de venitul național brut.
5.ALTE ELEMENTE
•Planurile de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR include dispoziții instituționale de instituire a unor organisme comune care să monitorizeze în mod continuu punerea în aplicare, funcționarea și impactul acestuia.
Structura instituțională a Acordului de parteneriat UE-MERCOSUR este compusă dintr-un consiliu mixt, un comitet mixt și subcomitete și alte organisme. Consiliul mixt va supraveghea îndeplinirea obiectivelor acestui acord și va supraveghea punerea în aplicare a acestuia. Comitetul mixt va asista Consiliul mixt în îndeplinirea atribuțiilor sale și va supraveghea activitatea tuturor subcomitetelor și a altor organisme instituite în temeiul Acordului de parteneriat UE-MERCOSUR.
Atunci când vor discuta chestiuni legate de comerț și de investiții, Consiliul mixt și Comitetul mixt se vor reuni în configurația „comerț”. Dispozițiile instituționale ale părții privind comerțul și investițiile din Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR stabilesc funcții și sarcini specifice ale Consiliului mixt și ale Comitetului mixt care acționează în configurația „comerț”.
Acordul instituie un Subcomitet pentru cooperare internațională și dezvoltare și o serie de subcomitete pentru aspecte legate comerț și investiții. Atât Consiliul mixt, cât și Comitetul mixt pot institui și alte subcomitete sau alte organisme pentru abordarea unor sarcini sau subiecte specifice.
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR prevede, de asemenea, un Forum al societății civile pentru a permite societății civile a ambelor părți la acord să își expună punctul de vedere cu privire la toate dispozițiile acordului.
•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR creează un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic, coerent, cuprinzător și actualizat pentru relațiile UE cu MERCOSUR. Acordul instituie un parteneriat solid, consolidează dialogul politic și aprofundează și consolidează cooperarea cu privire la chestiuni de interes reciproc. În același timp, Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR va promova comerțul și investițiile, contribuind la extinderea și diversificarea relațiilor economice și comerciale.
Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR este împărțit în patru părți. Partea I (Principii generale și cadrul instituțional) prezintă principiile și obiectivele generale ale acordului și stabilește cadrul instituțional al acestuia, astfel cum s-a descris mai sus.
Elementele esențiale ale acordului sunt: respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a principiilor statului de drept, precum și clauza de neproliferare a armelor de distrugere în masă (ADM) și menținerea statutului de parte de bună credință la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și la Acordul de la Paris.
În partea II (Dialog politic și cooperare), UE și MERCOSUR se angajează să aprofundeze dialogul și să coopereze în următoarele domenii:
·principiile democratice, drepturile omului și statul de drept, precum și pacea și securitatea internațională;
·justiție, libertate și securitate;
·dezvoltare durabilă;
·parteneriatul social, economic și cultural.
Acordul pune accent pe o gamă largă de aspecte esențiale, printre care protecția mediului, schimbările climatice, energia durabilă, statul de drept, drepturile omului și ale femeilor, conduita profesională responsabilă, drepturile în materie de muncă și reducerea riscului de dezastre. Dispozițiile părții II vor face posibilă o acțiune comună și mai coordonată în domenii noi precum sănătatea publică, modernizarea statului, gestionarea fluxurilor de migrație, neproliferarea ADM, spălarea banilor sau finanțarea terorismului și criminalitatea informatică.
În practică aceasta înseamnă un parteneriat mai puternic la nivel mondial, de exemplu în ceea ce privește Agenda 2030, acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și aspectele referitoare la guvernanța democratică globală și la drepturile omului, migrația internațională, pacea și securitatea.
Partea II conține, de asemenea, dispoziții în materie de aprofundare a dialogului privind cooperarea internațională și dezvoltarea și în materie de facilitare a punerii în aplicare a acestui acord. Acordul cuprinde un protocol privind cooperarea prin care părțile se angajează în vederea unui parteneriat de cooperare care va contribui la pace și prosperitate, bazându-se pe respect, încredere, valori și interese comune, abordând în comun provocările și valorificând oportunitățile care decurg din Acordul de parteneriat UE-MERCOSUR.
Partea III (Comerț și chestiuni legate de comerț) creează un cadru cu forță juridică obligatorie coerent, cuprinzător și actualizat pentru relațiile comerciale ale UE cu MERCOSUR. Acest cadru va stimula comerțul și investițiile, contribuind la extinderea și diversificarea relațiilor economice și comerciale.
Prin acest acord, UE urmărește să ofere cele mai bune condiții posibile pentru operatorii săi pe piața MERCOSUR. În numeroase domenii, cum ar fi comerțul cu mărfuri, serviciile, achizițiile publice, barierele netarifare și protecția și asigurarea aplicării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a indicațiilor geografice, acordul prevede angajamente mai ample decât angajamentele OMC existente. În toate aceste domenii, țările MERCOSUR au convenit asupra unor noi angajamente importante comparativ cu condițiile OMC. Acordul conține, de asemenea, dispoziții avansate privind comerțul și dezvoltarea durabilă, inclusiv un angajament ferm privind defrișările.
Acordul îndeplinește criteriile de la articolul XXIV din GATT (eliminarea taxelor vamale și a altor reglementări restrictive pentru comerț în ceea ce privește, în esență, toate schimburile comerciale cu mărfuri între părți), precum și cele de la articolul V din GATS, care prevede o examinare similară în ceea ce privește serviciile.
În conformitate cu obiectivele stabilite de directivele de negociere, partea III a Acordului de parteneriat UE-MERCOSUR va oferi:
1.Eliminarea integrală, în timp, a taxelor pentru 91 % din mărfurile pe care întreprinderile UE le exportă în MERCOSUR. Astfel se vor obține în fiecare an economii de peste 4 miliarde EUR reprezentând taxe vamale. De exemplu, țările MERCOSUR vor elimina taxele ridicate aplicate produselor industriale, cum ar fi automobile (35 %), piese de schimb pentru autoturisme (14-18 %), mașini (14-20 %), produse chimice (până la 18 %), îmbrăcăminte (până la 35 %), produse farmaceutice (până la 14 %), încălțăminte din piele (până la 35 %) sau articole textile (până la 35 %). De asemenea, acordul va elimina treptat taxele la exporturile de alimente și băuturi din UE, cum ar fi vinul (27 %), ciocolata (20 %), băuturile spirtoase (20-35 %), biscuiții (16-18 %), piersicile în conservă (55 %) sau băuturile răcoritoare (20-35 %). Acordul va prevedea, de asemenea, un regim de scutire de taxe vamale pentru cote de produse lactate provenite din UE (în prezent tarif de 28 %), în special pentru brânzeturi.
2.Deschiderea echilibrată a pieței de către UE, întrucât acordul va elimina taxele la import pentru 92 % din mărfurile exportate de MERCOSUR în UE. Produsele agricole sensibile, cum ar fi carnea de vită, zahărul sau carnea de pasăre, beneficiază de tratament preferențial numai în cantități limitate, prin intermediul unor contingente tarifare atent calibrate.
3.În ceea ce privește Argentina, Uruguay și Paraguay, acordul elimină complet taxele la export sau prevede obligativitatea unei taxe la export egală cu zero pentru materiile prime și produsele industriale. De asemenea, acordul reduce taxele la export pentru produsele agricole (Argentina) sau le elimină (Uruguay, Paraguay și Brazilia). În ceea ce privește produsele industriale, Brazilia prevede obligativitatea unei taxe egale cu zero pentru materiile prime importante care sunt necesare pentru diversificarea economică a UE (nichel, cupru, aluminiu, materii prime siderurgice, oțel, titan). Brazilia a menținut marjă politică pentru a impune taxe la export pentru anumite materii prime, iar în aceste cazuri, UE a obținut preferințe de cel puțin 50 % pentru orice taxă la export introdusă de Brazilia în viitor și un plafon de 25 %.
4.Un mecanism de salvgardare bilateral solid care permite UE și MERCOSUR să impună măsuri temporare de reglementare a importurilor în eventualitatea unei creșteri neașteptate și semnificative a importurilor care cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav industriilor lor interne. Aceste garanții se aplică, de asemenea, produselor agricole care fac obiectul regimului de contingente tarifare sau pot fi limitate la teritoriul regiunilor ultraperiferice ale UE, după caz.
5.Continuă să se aplice cele mai înalte standarde de siguranță alimentară, sănătate a animalelor și a plantelor în cazul tuturor produselor, indiferent dacă acestea sunt produse pe plan intern sau importate în UE. Se aplică principiul precauției. Acordul prevede cooperarea consolidată cu autoritățile țărilor partenere și un flux mai rapid al informaților legate de eventualele riscuri prin intermediul unui sistem de informare și notificare mai direct și mai eficient.
6.Un capitol cuprinzător privind comerțul și dezvoltarea durabilă, care vizează asigurarea faptului că schimburile comerciale sprijină protecția mediului și dezvoltarea socială. Acest capitol acoperă aspecte precum gestionarea durabilă și conservarea pădurilor, respectarea drepturilor în materie de muncă și promovarea unei conduite profesionale responsabile. Acest capitol include, de asemenea, dispoziții specifice privind soluționarea litigiilor și un mecanism specific de revizuire. Capitolul prevede, de asemenea, angajamentul explicit de aplicare efectivă a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, care constituie un element esențial al Acordului de parteneriat UE-MERCOSUR și al Acordului comercial interimar, permițând astfel suspendarea acestuia din urmă în cazul în care o parte se retrage din Acordul de la Paris sau încetează să mai fie parte „cu bună-credință”. O anexă la capitolul privind comerțul și dezvoltarea durabilă conține angajamentele părților privind defrișările menite să asigure luarea de măsuri care să pună capăt continuării defrișărilor începând din 2030. Este prima dată când părțile la un acord comercial care face obiectul soluționării litigiilor își asumă un angajament juridic individual de încetare a defrișărilor. De asemenea, acordul oferă organizațiilor societății civile un rol activ pentru a monitoriza punerea în aplicare a acordului, inclusiv orice preocupări legate de mediu.
7.Noi oportunități de licitații pentru ofertanții din UE cu țări MERCOSUR, care nu sunt membre ale Acordului OMC privind achizițiile publice. Este prima dată când țările MERCOSUR își vor deschide piețele de achiziții publice. Întreprinderile din UE vor putea participa la licitații pentru contracte cu autoritățile publice, precum ministerele administrației centrale și alte agenții guvernamentale și federale, în condiții de egalitate cu întreprinderile din țările MERCOSUR.
8.Eliminarea barierelor comerciale tehnice și în materie de reglementare din calea comerțului cu mărfuri, în special prin promovarea utilizării certificării originale și a convergenței prin recurgerea la standardele internaționale adoptate de ISO, IEC, UIT și Codex Alimentarius, precum și de alte organizații internaționale de standardizare în conformitate cu definiția comună convenită de UE și de MERCOSUR. Există un acord de reducere a duplicării încercărilor în sectorul electronicii în domeniile cu risc scăzut. De asemenea, o anexă specifică privind autovehiculele va promova reglementările CEEONU și reducerea duplicării încercărilor în acest sector.
9.O anexă cuprinzătoare, cu dispoziții detaliate pentru facilitarea comerțului cu vin și băuturi spirtoase, care acoperă aspecte legate de recunoașterea practicilor oenologice, certificare și etichetare, în concordanță cu cele mai moderne acorduri de liber schimb ale UE.
10.Deschiderea sectoarelor serviciilor și facilitarea comerțului cu servicii între UE și MERCOSUR, atât prin stabilirea de unități locale, cât și la nivel transfrontalier. Acordul acoperă o gamă largă de sectoare ale serviciilor, inclusiv serviciile pentru întreprinderi, serviciile financiare, telecomunicațiile, transportul maritim (pentru prima dată MERCOSUR deschide transportul maritim în regiune), serviciile poștale și de curierat. Acordul include, de asemenea, angajamente privind înființarea întreprinderilor, atât în sectorul serviciilor, cât și în alte sectoare decât cel al serviciilor. Acordul va asigura condiții de concurență echitabile între prestatorii de servicii din UE și concurenții lor din MERCOSUR. „Dreptul de a reglementa” în interes public este pe deplin menținut, la toate nivelurile de guvernare. Acordul conține, de asemenea, dispoziții avansate privind circulația profesioniștilor în scopuri profesionale, cum ar fi managerii sau specialiștii pe care întreprinderile din UE îi detașează către filialele lor din țările MERCOSUR. Acordul prevede, de asemenea, un capitol cu dispoziții de fond privind comerțul electronic – o noutate pentru partenerii MERCOSUR.
11.Un nivel ridicat de protecție și de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv dispoziții detaliate privind drepturile de autor, secretele comerciale și asigurarea respectării acestora, care prevăd o mai bună protecție.
12.Un nivel ridicat de protecție și de asigurare a respectării indicațiilor geografice ale UE, comparabil cu cel din UE, pentru 344 de denumiri de produse alimentare, vinuri și băuturi spirtoase de calitate din UE.
13.Un capitol dedicat întreprinderilor mici și mijlocii pentru a se asigura că acestea beneficiază pe deplin de oportunitățile oferite de Acordul de parteneriat UEMERCOSUR.
14.Mecanisme eficiente de soluționare a litigiilor fie printr-o comisie de arbitraj, fie cu ajutorul unui mediator. Capitolul privind soluționarea litigiilor include noi dispoziții după modelul plângerii OMC în situația în care nu există o încălcare – în cazul în care o parte consideră că o măsură a celeilalte părți anulează sau afectează în mod semnificativ beneficiile care decurg din acord, partea respectivă poate solicita unei comisii de arbitraj să se pronunțe cu privire la această chestiune.
Partea IV (Dispoziții finale) include, printre altele, o procedură de abordare a cazurilor de neîndeplinire de către o parte a obligațiilor care îi revin în temeiul acordului și dispoziții privind intrarea în vigoare și modificarea acordului.
Acordul se încheie pe perioadă nedeterminată și, la intrarea sa în vigoare, înlocuiește Acordul interimar privind comerțul.
Ar trebui să se propună aplicarea cu titlu provizoriu a tuturor dispozițiilor părții I (Principii generale și cadrul instituțional) și ale părții IV (Dispoziții finale), cu excepția dispozițiilor referitoare la interacțiunea cu Acordul comercial interimar. De asemenea, ar trebui să se propună aplicarea cu titlu provizoriu a tuturor dispozițiilor părții II (Dialog politic și cooperarea), cu excepția celor referitoare la protecția consulară și chestiuni fiscale.
2025/0191 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 alineatul (1), articolul 100 alineatul (2), articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, articolul 209 alineatul (2) și articolul 212, coroborate cu articolul 218 alineatul (5),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)La 13 septembrie 1999, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să deschidă negocieri cu privire la un acord cu Piața Comună a Sudului și statele părți ale acesteia, alcătuit din componentele politică, cooperare și comerț.
(2)Negocierile s-au încheiat cu succes la data de 6 decembrie 2024.
(3)Prin urmare, Acordul de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte („acordul) ar trebui să fie semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(4)Anumite dispoziții din acord ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.
(5)Acordul, în conformitate cu articolul 30.9, nu le conferă alte drepturi și nici nu le impune alte obligații persoanelor în cadrul Uniunii decât cele instituite între părți în temeiul dreptului internațional public,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte, sub rezerva încheierii acordului menționat.
(2) Textul acordului este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
(1) Până la intrarea în vigoare a acordului, în conformitate cu articolul 30.2 din acord și sub rezerva notificărilor prevăzute de acesta, următoarele părți din acord se aplică cu titlu provizoriu între Uniune și Piața Comună a Sudului („MERCOSUR”) și/sau unul sau mai multe dintre statele MERCOSUR semnatare:
–capitolul 1 – cu excepția articolului 1.4 litera (d);
–capitolul 2 – cu excepția articolului 2.2 alineatul (4), a articolului 2.3 alineatul (5) și a articolului 2.4 alineatul (5);
–capitolul 3 – cu excepția articolului 3.2 alineatele (3)-(7);
–capitolul 4;
–capitolul 5;
–capitolul 6 – cu excepția articolului 6.6 (Protecția consulară);
–capitolul 7;
–capitolul 8 – cu excepția articolului 8.4 (Chestiuni fiscale);
–capitolul 30 – cu excepția articolului 30.1 alineatul (1), a articolului 30.4 alineatul (2), a articolului 30.5 alineatul (2) și a articolului 30.6 alineatul (5);
–Protocolul privind cooperarea, astfel cum este atașat la acest acord.
(2) Data de la care părțile acordului menționate anterior urmează să se aplice cu titlu provizoriu va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele