C-371/0662006J03710008.000177111772212CJHOTĂRÂREA DIN 20.9.2007 — CAUZA C-371/06BENETTON GROUP<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a şasea)</P><P><DATE ISO="20070920">20 septembrie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: olandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-371/06,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Ţările de Jos), prin Decizia din 8 septembrie 2006, primită de Curte la 12 septembrie 2006, în procedura

Benetton Group SpA

împotriva

G-Star International BV,

CURTEA (Camera a şasea),

compusă din domnul P. Kūris, preşedinte de cameră, domnii K. Schiemann şi L. Bay Larsen (raportor), judecători,

avocat general: domnul D. Ruiz-Jarabo Colomer,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru Benetton Group SpA, de N. W. Mulder, advocaat;

pentru G-Star International BV, de G. van der Wal, advocaat;

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul S. Fiorentino, avvocato dello Stato;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnul W. Wils, în calitate de agent,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolului 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 92, denumită în continuare directiva).2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Benetton Group Spa (denumită în continuare Benetton), pe de o parte, şi G-Star International BV (denumită în continuare G-Star), pe de altă parte, cu privire la comercializarea de către Benetton a unui articol de îmbrăcăminte care, prin forma sa, ar prejudicia două mărci constituite din forma produsului înregistrate de G-Star.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Dreptul comunitar</P></TI>3Articolul 2 din directivă, intitulat Semne care pot să constituie o marcă, prevede:

Pot constitui mărci toate semnele apte de o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

4Articolul 3 din directivă, intitulat Motivele de refuz sau de nulitate, prevede:

(1)Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule dacă sunt înregistrate:

(a)semnele care nu pot constitui o marcă;(b)mărcile fără caracter distinctiv;(c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerţ, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;(d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile bona fide şi constante ale comerţului;(e)semnele constituite exclusiv:

din forma impusă de chiar natura produsului;

din forma produsului necesar obţinerii unui rezultat tehnic;

din forma care dă valoare substanţială produsului;

[...]

(3)Unei mărci nu i se refuză înregistrarea sau, dacă este înregistrată, nu poate fi declarată nulă în conformitate cu alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) dacă, anterior cererii de înregistrare şi după utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv. În plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispoziţie să se aplice şi atunci când caracterul distinctiv a fost dobândit după cererea de înregistrare sau după înregistrare.

[...]

<TI><P>Legislaţia naţională</P></TI>5Articolul 1 din Legea uniformă a Benelux privind mărcile din 19 martie 1962 (Trb. 1962, 58), în redactarea sa aplicabilă la data faptelor din acţiunea principală, prevede:

Sunt considerate mărci individuale denumirile, desenele, amprentele, ştampilele, literele, cifrele, formele produselor sau ale ambalajelor şi orice alte semne de diferenţiere a produselor unei întreprinderi.

Cu toate acestea, nu pot fi considerate ca fiind mărci formele care sunt impuse de însăşi natura produsului, care afectează valoarea sa esenţială sau care produc rezultate tehnice.

<TI><P>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</P></TI>6G-Star concepe, dispune producerea şi comercializează îmbrăcăminte purtând marca cu acelaşi nume, în special bluejeans.7Aceasta este titulara a două mărci constituite din forma produsului pentru produse din clasa 25, definită în Aranjamentul de la Nisa din 15 iunie 1957 privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, astfel cum a fost revizuit şi modificat, şi anume pentru îmbrăcăminte. Aceste două mărci au fost înregistrate la 7 august 1997 şi la 24 noiembrie 1999.8A fost solicitată protecţia pentru fiecare dintre acestea, cu privire la următoarele elemente distinctive:

tigheluri dispuse în diagonală de la nivelul şoldului până la cusătura dintre picioare, genunchiere, petic pe turul pantalonului, tigheluri orizontale pe partea din spate la nivelul genunchilor, bandă de culoare contrastantă sau dintr-un alt material pe spatele părţii de jos a pantalonului, toate aceste elemente coexistând; şi, respectiv,

cusături, tigheluri şi crestături pe genunchiera pantalonului, genunchieră uşor bufantă.

9Benetton exploatează întreprinderi comerciale de confecţii. în Ţările de Jos, aceasta îşi vinde produsele prin intermediul unor magazine în regim de franciză.10La 25 mai 2005, G-Star a chemat în judecată societatea Benetton, în faţa Rechtbank te Amsterdam, cu scopul de a împiedica orice producere, comercializare şi/sau distribuţie în Ţările de Jos a unui model de pantalon purtând marca Benetton. În sprijinul cererii, G-Star a susţinut că întreprinderea menţionată a adus atingere drepturilor sale asupra mărcii privind modelul său de pantalon Elwood, prin producerea şi introducerea pe piaţă, în cursul verii anului 1999, a unui model de pantalon caracterizat inter alia printr-o genunchieră ovală şi două tigheluri care coborau în diagonală de la nivelul şoldurilor până la cusătura dintre picioare a pantalonului.11Benetton a contestat această cerere şi a solicitat pe cale reconvenţională anularea mărcilor înregistrate potrivit articolului 1 al doilea paragraf din Legea uniformă a Benelux privind mărcile pe motiv că formele în cauză determinau, într-o mare măsură, valoarea comercială a produselor prin frumuseţea sau prin originalitatea lor.12Prima instanţă a respins cererile formulate de G-Star, întemeiate pe încălcarea drepturilor sale asupra mărcii, precum şi cererea reconvenţională a societăţii Benetton.13Ambele părţi au declarat apel la Gerechtshof te Amsterdam, care a admis apelul declarat de G-Star şi a respins cererea de anulare formulată de Benetton.14Gerechtshof s-a pronunţat în sensul că Rechtbank considerase în mod întemeiat, în special, că modelul de pantalon Elwood constituia un mare succes comercial, că G-Star a desfăşurat campanii publicitare intensive pentru a conferi acestui model de pantalon, cu caracteristici specifice, notorietatea unui produs G-Star şi că, pe cale de consecinţă, renumele modelului de pantalon Elwood se explică în mare parte nu prin atractivitatea estetică a formei, ci prin puterea de atracţie a notorietăţii mărcii.15Instanţa a subliniat că, datorită publicităţii de mare anvergură desfăşurate, G-Star a atras puternic atenţia asupra caracteristicilor distinctive ale pantalonului şi ale genunchierei.16Benetton a formulat recurs în casaţie la Hoge Raad der Nederlanden, contestând aceste consideraţii ale Gerechtshof.17Hoge Raad subliniază că ideea care a stat la baza consideraţiilor din decizia emisă de Gerechtshof, contestate aici, este aceea că motivul de refuz prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din directivă nu trebuie să se opună validităţii înregistrării unei mărci în cazul în care, la un moment dat, anterior cererii de înregistrare, atractivitatea formei a derivat din puterea sa de atracţie legată de notorietatea formei ca marcă.18Hoge Raad aminteşte că, în Hotărârea din 18 iunie 2002, Philips (C-299/99, p. I-5475), Curtea a statuat că, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din directivă, semnele care nu pot fi înregistrate potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (e) din această directivă nu pot dobândi un caracter distinctiv prin utilizare.19Cu toate acestea, în opinia sa, Curtea nu a tranşat acest aspect în acţiunea principală, aspect care ar fi străin de caracterul distinctiv al mărcilor contestate.20În acest context, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări:

1)Articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă [din directivă] trebuie interpretat în sensul că motivul de refuz pe care îl cuprinde împiedică în mod durabil înregistrarea unei forme ca marcă dacă produsul este de o asemenea natură încât aspectul şi forma sa determină, prin frumuseţea şi originalitatea lor, valoarea sa comercială, în întregime sau în mare parte, sau acest motiv de refuz nu mai subzistă atunci când, anterior cererii de înregistrare, puterea de atracţie a formei respective este generată, în percepţia publicului, îndeosebi de notorietatea sa ca semn distinctiv?2)Dacă la prima întrebare se răspunde în acest din urmă sens, în ce măsură puterea de atracţie trebuie să primeze dacă se doreşte ca motivul de refuz să nu mai subziste?

<TI><P>Cu privire la întrebările preliminare</P></TI><TI><P>Cu privire la prima întrebare</P></TI>21Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din directivă trebuie interpretat în sensul că forma unui produs care îi dă acestuia valoare substanţială poate constitui totuşi o marcă potrivit articolului 3 alineatul (3) din această directivă atunci când, anterior cererii de înregistrare, aceasta a dobândit putere de atracţie datorită notorietăţii sale ca semn distinctiv, ca urmare a unor campanii publicitare care prezintă caracteristicile specifice ale produsului în cauză.22Această întrebare are în vedere situaţia în care un semn care, constituit iniţial în mod exclusiv dintr-o formă ce dă valoare substanţială produsului, a dobândit, ulterior, dar anterior cererii de înregistrare, notorietate ca urmare a campaniilor publicitare, şi anume datorită utilizării sale.23Altfel spus, întrebarea echivalează cu problema dacă utilizarea, anterior cererii de înregistrare, a unui semn avut în vedere la articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din directivă, poate să permită înregistrarea sa ca marcă sau poate să împiedice anularea acesteia atunci când semnul a fost înregistrat.24În acest sens, trebuie constatat, cu titlu introductiv, că articolul 3 alineatul (3) din directivă prezintă o legătură cu noţiunea caracter distinctiv al unui semn în sensul articolului 2 din directivă. într-adevăr, potrivit modului său de redactare, acesta permite înregistrarea sau validitatea mărcilor avute în vedere la articolul menţionat alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), ca urmare a utilizării lor, atunci când, datorită acestei utilizări, marca a dobândit caracter distinctiv.25Trebuie constatat, pe de altă parte, că articolul 3 alineatul (3) din directivă nu se referă, pentru stabilirea domeniului de aplicare al excepţiei pe care o prevede, la semnele vizate la articolul 3 alineatul (1) litera (e).26Trebuie amintit, în cele din urmă, că în Hotărârea Philips, citată anterior, Curtea a statuat deja în sensul că:

dacă înregistrarea unei forme este refuzată în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din directivă, respectiva formă nu poate fi, în niciun caz, înregistrată potrivit alineatului (3) al aceluiaşi articol (punctul 57);

un semn a cărui înregistrare a fost refuzată în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) nu poate dobândi niciodată prin utilizare un caracter distinctiv în sensul articolului 3 alineatul (3) (punctul 75);

articolul 3 alineatul (1) litera (e) are în vedere anumite semne care nu sunt de natură să constituie mărci şi constituie un obstacol preliminar susceptibil să împiedice înregistrarea unui semn constituit exclusiv din forma unui produs, astfel încât, dacă un singur criteriu dintre cele menţionate în această dispoziţie este îndeplinit, semnul constituit exclusiv din forma unui produs nu poate fi înregistrat ca marcă (punctul 76).

27Rezultă că, într-un caz precum cel prezentat de instanţa de trimitere, utilizarea unui semn prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din directivă prin intermediul campaniilor publicitare nu permite să se aplice acestui semn articolul 3 alineatul (3) din directivă.28Prin urmare, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din directivă trebuie interpretat în sensul că forma unui produs care îi dă acestuia valoare substanţială nu poate constitui o marcă potrivit articolului 3 alineatul (3) din această directivă atunci când, anterior cererii de înregistrare, aceasta a dobândit o putere de atracţie datorită notorietăţii sale ca semn distinctiv, ca urmare a campaniilor publicitare care prezintă caracteristicile concrete ale produsului în cauză.<TI><P>Cu privire la a doua întrebare</P></TI>29Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>30întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a şasea) declară:

Articolul 3 alineatul (1) litera (e) a treia liniuţă din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că forma unui produs care îi dă acestuia valoare substanţială nu poate constitui o marcă potrivit articolului 3 alineatul (3) din această directivă atunci când, anterior cererii de înregistrare, aceasta a dobândit o putere de atracţie datorită notorietăţii sale ca semn distinctiv, ca urmare a campaniilor publicitare care prezintă caracteristicile concrete ale produsului în cauză.

Semnături