31997R0286



Official Journal L 048 , 19/02/1997 P. 0003 - 0004
Ediţie specială în limba cehă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba estonă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba maghiară Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba lituaniană Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba letonă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba malteză Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba polonă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba slovacă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192
Ediţie specială în limba slovenă Chapter 02 Volume 08 P. 191 - 192


19970217

Regulamentul (CE) nr. 286/97 al Comisiei

din 17 februarie 1997

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun [1], astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2493/96 al Comisiei [2], în special articolul 9,

întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, trebuie stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugând-i subdiviziuni și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;

întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;

întrucât Secția pentru Nomenclatură tarifară și statistică a Comitetului Codului Vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 1997.

Pentru Comisie

Mario Monti

Membru al Comisiei

[1] JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

[2] JO L 338, 28.12.1996, p. 27.

--------------------------------------------------

19970217

ANEXĂ

Descrierea mărfurilor | Clasificare (codul NC) | Explicație |

(1) | (2) | (3) |

Emulsie de tipul "apă în ulei", tartinabilă, compusă din grăsimi lactate (61,2 % în greutate), proteine din lapte, mici fragmente de usturoi, de pătrunjel și de alte verdețuri. | 04052030 | Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 2 litera (b) din capitolul 4, precum și cu textul codurilor NC 0405, 040520 și 04052030. |

--------------------------------------------------