RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la punerea în aplicare de către statele membre a Deciziei-cadru 2008/675/JAI din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal /* COM/2014/0312 final */
CUPRINS RAPORT AL COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la punerea în aplicare de
către statele membre a Deciziei-cadru 2008/675/JAI din 24 iulie 2008
privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale
Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal 1. Introducere. 3 1.1. Obiectivul și domeniul de
aplicare al deciziei-cadru. 3 1.2. Garanții privind drepturile
fundamentale. 4 1.3. Principalele elemente ale
deciziei-cadru. 4 1.4. Situația actuală a
transpunerii și consecințele nepunerii în aplicare. 6 2. Evaluarea punerii în aplicare de către statele
membre a deciziei-cadru. 6 2.1. Evaluarea preliminară a
legilor de transpunere primite. 6 2.2. Evaluarea anumitor dispoziții
principale ale deciziei-cadru. 7 2.2.1. Definiția condamnării 7 2.2.2. Cerințe pentru luarea în
considerare a condamnărilor din alte țări 7 2.2.3. Efecte juridice echivalente. 9 2.2.3.1. Etapa care precede procesul 9 2.2.3.2. Etapa procesului 10 2.2.3.3. Etapa de executare a
condamnării 10 2.2.4. Obținerea de date suficiente
cu privire la condamnările anterioare. 11 3. Concluzie. 11 RAPORT AL COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu
privire la punerea în aplicare de către statele membre a Deciziei-cadru 2008/675/JAI
din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele
membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal 1.
Introducere 1.1.
Obiectivul
și domeniul de aplicare al deciziei-cadru În cadrul unui
veritabil spațiu de justiție, bazat pe încredere reciprocă,
Uniunea Europeană a luat măsuri pentru a garanta că cetățenii
sunt protejați împotriva criminalității în întreaga Uniune
Europeană, garantând, în același timp, că drepturile
fundamentale ale cetățenilor sunt respectate atunci când aceștia
sunt implicați în procese penale, fie ca persoană
vătămată, fie ca inculpat. În Uniunea
Europeană, în cadrul căreia persoanele beneficiază de libertate
de circulație și de stabilire, obiectivul de menținere și
de dezvoltare a unui veritabil spațiu european de justiție prevede luarea
în considerare într-un stat membru a condamnărilor împotriva persoanelor pronunțate
într-un alt stat membru, pentru a evita săvârșirea de infracțiuni
viitoare. De asemenea, în cazul în care sunt săvârșite noi infracțiuni
de către același autor, sub rezerva menținerii caracterului
echitabil al procedurilor, acest factor de natură comportamentală ar
trebui să fie luat în considerare în cadrul unui nou proces penal. Într-adevăr,
este în interesul unei justiții penale eficace în cadrul Uniunii Europene,
inclusiv pentru protecția victimelor criminalității, ca toate
statele membre să dispună de norme privind luarea în considerare, în
toate etapele procesului penal, a faptului că o persoană se află
la prima infracțiune sau a mai fost condamnată într-un alt stat
membru. Capacitatea de a evalua trecutul infracțional al inculpatului este
esențială pentru buna desfășurare a noului proces penal, în
special pentru a garanta luarea de decizii în cunoștință de
cauză cu privire la arestul preventiv sau cauțiunea și pentru a
deține toate informațiile disponibile în etapa de pronunțare a
sentinței. În acest context
a fost adoptată Decizia-cadru 2008/675/JAI din 24 iulie 2008 privind
luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii
Europene în cadrul unui nou proces penal. Decizia-cadru permite
autorităților judiciare dintr-un stat membru să ia în
considerare hotărârile penale definitive pronunțate de instanțele
din alte state membre. Acesta stabilește condițiile în care autoritățile
în cauză iau în considerare, în cadrul unui proces penal împotriva unei
persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași
persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre. În
cadrul unui nou proces penal, statele membre trebuie să se asigure că
respectivele condamnări anterioare pronunțate în alt stat membru sunt
luate în considerare în mod corespunzător, în conformitate cu aceleași
norme ca și condamnările anterioare de la nivel național. Decizia-cadru
înlocuiește articolul 56 din Convenția Consiliului Europei din 28
mai 1970 privind valoarea internațională a hotărârilor represive[1]
în ceea ce privește luarea în considerare a hotărârilor în materie penală
între statele membre părți la convenție. Informațiile
privind condamnările anterioare pot fi obținute prin intermediul unui
sistem comunitar de schimb de informații extrase din cazierele judiciare
(ECRIS)[2]. Scopul prezentului
raport este de a oferi o evaluare preliminară a legilor naționale de
transpunere primite deja de Comisie. Începând cu 1
decembrie 2014, data de expirare a perioadei de tranziție de cinci ani a
Tratatului de la Lisabona, competențele judiciare ale Curții de Justiție
și competența Comisiei de a lansa proceduri de constatare a
neîndeplinirii obligațiilor se vor aplica pe deplin în ceea ce privește
acquis-ul UE din domeniul cooperării judiciare în materie penală și
al cooperării polițienești care precede Tratatul de la Lisabona. 1.2.
Garanții
privind drepturile fundamentale Astfel cum se
prevede la articolul 1 alineatul (2) și în considerentul 12, decizia-cadru
în cauză respectă drepturile fundamentale și principiile
juridice fundamentale consacrate la articolul 6 din Tratatul privind
Uniunea Europeană și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene („Carta”). În acest
context, în cadrul legislației lor de punere în aplicare, anumite state
membre se referă în mod explicit la protejarea drepturilor fundamentale și
a principiilor juridice fundamentale ale dreptului Uniunii Europene atunci când
sunt luate în considerare condamnările anterioare în contextul unui nou
proces penal. În unele
state membre, luarea în
considerare a unei condamnări anterioare este exclusă în cazurile în
care există motive
întemeiate să se considere că acest fapt ar încălca libertatea și
drepturile unei persoane condamnate în alt stat membru. Alte state membre (AT,
DE, PL) au prevăzut o cerință explicită în legislația
de punere în aplicare, potrivit căreia o condamnare anterioară ar
trebui să fie conformă cu dreptul la un proces echitabil, în sensul
articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(„CEDO”). 1.3.
Principalele
elemente ale deciziei-cadru Decizia-cadru
vizează să asigure faptul că sunt conferite efecte juridice
similare condamnărilor de la nivel național și
condamnărilor din alte state membre. În conformitate cu articolul 2
din decizia-cadru, o condamnare este definită ca „orice hotărâre
definitivă pronunțată de o instanță penală care
stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale”.
Articolul 3
reprezintă o dispoziție-cheie a deciziei-cadru. Acest articol se
bazează pe principiul asimilării simple a condamnărilor și
impune, ca o chestiune de principiu, ca efectele juridice ale
condamnărilor din alte țări să fie echivalente cu efectul
juridic al condamnărilor de la nivel național („principiul echivalenței”),
în conformitate cu legislația națională. Aceasta
înseamnă că există o obligație de a lua în considerare
condamnările din alte țări, obligație care trebuie să
fie exercitată în conformitate cu dreptul intern (singura obligație
pentru statele membre ar fi luarea în considerare a unei condamnări din
altă țară în măsura în care ar fi luată în considerare
o condamnare de la nivel național). Condamnările
anterioare trebuie luate în considerare în etapa care precede procesul penal,
în cursul procesului penal și la momentul executării condamnării
[articolul 3 alineatul (2)]. Trebuie să se acorde atenția
cuvenită condamnărilor anterioare în special în ceea ce privește
normele procedurale aplicabile cu privire la: arestul
preventiv; definiția
infracțiunii; tipul și
gravitatea sentinței; executarea
hotărârii. În cazul în care
condamnările anterioare sunt luate în considerare de către statul
membru în care se desfășoară un nou proces, acest lucru nu trebuie
să aibă ca efect influențarea, revocarea sau revizuirea
condamnărilor anterioare. În ceea ce privește dispunerea
hotărârilor în cadrul unui nou proces penal, decizia-cadru prevede excepții
de la norma generală. În cazurile în
care condamnarea anterioară nu a fost încă pronunțată sau
executată în întregime într-un alt stat membru înainte de săvârșirea
infracțiunii pentru care se desfășoară noul proces, decizia-cadru
nu obligă statele membre să aplice normele lor de drept intern la
impunerea sentințelor, atunci când aplicarea normelor respective la condamnările
anterioare din alte țări ar limita capacitatea judecătorului de
a dispune o hotărâre. De asemenea,
considerentele 8 și 9, care trebuie coroborate cu articolul 3 alineatul (5)
din decizia-cadru, oferă o serie de orientări în acest sens,
accentuând proporționalitatea nivelului sentinței și circumstanțele
personale ale infractorului.
Este interesant de observat că nicio măsură de punere în
aplicare a statelor membre nu a făcut referire la considerentul 8, care
prevede că, atunci când în cursul procesului penal desfășurat
într-un stat membru sunt puse la dispoziție informații privind o
condamnare anterioară dintr-un alt stat membru, ar trebui să se
evite, pe cât posibil, ca persoana în cauză să fie tratată mai
puțin favorabil decât dacă respectiva condamnare anterioară ar
fi fost o condamnare pronunțată de o instanță națională.
Articolul 3
alineatele (1) și (2) abordează principiile și procedurile
generale de drept penal prevăzute, de exemplu, în codurile de
procedură penală pentru luarea în considerare, în cadrul unui nou
proces penal, a unei condamnări pronunțate într-un alt stat membru.
Punerea în aplicare a articolului 3 alineatele (4) și (5) va trebui
să fie evaluată ținându-se seama de principiile și
procedurile naționale de drept penal legate în mod specific de dispunerea
hotărârilor (de exemplu, hotărâri agregate). 1.4.
Situația
actuală a transpunerii și consecințele nepunerii
în aplicare La momentul
redactării raportului, Comisia primise notificări privind legile naționale
de transpunere din partea următoarelor 22 de state membre: AT, BG, CY,
CZ, DE, DK, EE, EL, FI, FR, HU, HR, IE, LU, LV, NL, PL, RO, SE, SI, SK și
UK. La mai mult de trei
ani după expirarea termenului de punere în aplicare, șase state
membre nu au notificat încă măsurile de transpunere a obligațiilor
prevăzute în decizia-cadru: BE, ES, IT, LT, MT și PT. Un număr de
patru state membre au informat Comisia cu privire la procesul de pregătire
a măsurilor de transpunere relevante la nivel național (BE, ES,
LT, MT). Cu toate acestea, niciunul dintre statele membre respective nu a
adoptat măsuri sau nu a notificat Comisia înainte de aprilie 2014. Un tabel cu
privire la stadiul punerii în aplicare a deciziei-cadru poate fi consultat în
anexă. Deciziile-cadru
trebuie să fie puse în aplicare de către statele membre la fel ca oricare
element al acquis-ului UE. Prin natura lor, deciziile-cadru sunt obligatorii
pentru statele membre în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut,
lăsând însă la latitudinea autorităților naționale
alegerea formei și a metodei de punere în aplicare. Deciziile-cadru nu au un
efect direct. Cu toate acestea, principiul interpretării conforme este
obligatoriu în legătură cu deciziile-cadru adoptate în contextul
titlului VI al fostului Tratat privind Uniunea Europeană. În timp ce nepunerea
în aplicare într-un stat membru nu are consecințe directe asupra
celorlalte state membre, în interesul justiției, este important ca o
instanță a unui stat membru să poată lua în considerare
hotărârile penale definitive pronunțate de către instanțele
din alte state membre. Această abordare este susținută de ECRIS,
un sistem informatic descentralizat care prevede o circulație
eficientă a informațiilor privind condamnările pronunțate
împotriva cetățenilor unor state membre de către alte state
membre. Aplicarea corectă a principiului echivalenței și
necesitatea de a asigura faptul că, în principiu, efectele juridice ale
condamnărilor din alte state sunt în mod sistematic echivalente cu
efectele juridice ale condamnărilor interne sunt aspecte importante în spațiul
european de justiție. 2.
Evaluarea punerii în aplicare de către statele
membre a deciziei-cadru 2.1.
Evaluarea
preliminară a legilor de transpunere primite Prezentul raport
evaluează măsura în care statele membre au luat măsurile
necesare pentru a se conforma deciziei-cadru. Atunci când se evaluează
nivelul de transpunere a instrumentului în cauză în dreptul penal intern,
Comisia se concentrează, în special, asupra respectării obligațiilor
prevăzute în temeiul articolului 3, și anume dacă
principiul echivalenței a fost introdus în mod corespunzător și
dacă unor condamnări anterioare din alte state li se conferă efecte
juridice echivalente cu cele ale condamnărilor anterioare din sistemele naționale
de justiție penală, în conformitate cu legislația națională.
În general,
statele membre au ales o abordare în mare parte similară pentru
transpunerea deciziei-cadru în legislația lor națională și în
dreptul penal. Majoritatea statelor membre au trebuit doar să își
modifice legislația care reglementează acest aspect, în timp ce câteva
state membre au adoptat acte separate de punere în aplicare drept instrumente
de transpunere. Punerea în
aplicare a deciziei-cadru este îngreunată de faptul că șase
state membre nu și-au respectat încă obligațiile care le revin
în temeiul deciziei-cadru. 2.2.
Evaluarea
anumitor dispoziții principale ale deciziei-cadru 2.2.1.
Definiția
condamnării Nu toate statele
membre au transpus în mod oficial definiția „condamnării” ca fiind
„orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță
penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a
unei fapte penale”. Mai multe state membre nu au furnizat o definiție
explicită a ceea ce consideră a fi o „condamnare” în sensul deciziei-cadru
(AT, BG, DK, EL, FR, IE, LU, LV, RO, SE, SI, SK și UK). Cu toate acestea,
statele membre respective aplică principiile generale și definițiile
din dreptul lor penal. De exemplu, LV și RO s-au limitat la a face
referire la „recidivă”, în loc să definească condamnările
anterioare în mod explicit. Folosirea
inexactă a definiției „condamnării anterioare” poate conduce la
diferențe în ceea ce privește domeniul de aplicare al deciziei-cadru,
și anume hotărârile definitive, și, prin urmare, aceasta poate
crea incertitudine juridică pentru cetățeni. În plus, cerința
deciziei-cadru de a lua în considerare numai hotărârile „definitive” ar
trebui privită, de asemenea, în contextul garanțiilor privind
drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și ale persoanelor
învinuite în cadrul procedurilor penale pe întreg teritoriul Uniunii. Prin
limitarea domeniului de aplicare numai la hotărârile definitive,
decizia-cadru respectă pe deplin și susține principiul prezumției
de nevinovăție, care stă la baza protecției drepturilor
procedurale fundamentale în cadrul procedurilor penale. Legislațiile
din FI și UK includ, în mod explicit, pedepsele privative de libertate
necondiționate, ordinele de prestare de servicii în folosul comunității,
amenzile sau sancțiunile echivalente ca tip de hotărâre care trebuie
să fie considerată drept constituind „condiții în care
condamnările anterioare sunt luate în considerare”. DK, FI, HR, LU,
LV, SE și SI nu au stabilit cerințe suplimentare pentru luarea în
considerare a condamnărilor anterioare. În statele membre respective,
instanțele pot să acorde pur și simplu aceeași importanță
condamnărilor pronunțate în alt stat membru și
condamnărilor pronunțate în propriul lor stat (principiul puterii
discreționare a instanțelor penale). Această abordare poate fi
considerată „favorabilă recunoașterii reciproce”, deoarece reflectă
o încredere solidă în condamnările definitive și cazierele
judiciare din alte state membre. 2.2.2.
Cerințe
pentru luarea în considerare a condamnărilor din alte țări În majoritatea
statelor membre, autoritățile competente trebuie să aplice o
cerință a dublei incriminări (conform legilor și
măsurilor de punere în aplicare ale acestora) atunci când iau în
considerare condamnările anterioare în cazuri individuale (AT, BG, CZ, CY,
EL, FR, HU, NL, PL, RO, SK și UK). Aceasta înseamnă că instanțele
pot lua în considerare o condamnare anterioară numai în cazul în care
condamnarea respectivă s-a bazat pe o infracțiune care este, de
asemenea, recunoscută și pasibilă de pedeapsă în temeiul
legislației statului membru în cauză. Utilizarea criteriului
dublei incriminări este justificată în temeiul deciziei-cadru,
întrucât aceasta se limitează la a impune statelor să „ia în
considerare” condamnările pronunțate în alt stat membru în aceeași
măsură cu condamnările naționale anterioare și să
se asigure că „acestor condamnări le sunt conferite efecte
echivalente”. Prin urmare, în cazul în care anumite fapte pe care se
bazează o condamnare anterioară nu sunt pasibile de pedeapsă
într-un anumit stat membru, va fi imposibil ca instanțele să „confere
efecte echivalente”, deoarece nu ar fi existat niciun efect juridic în cazul în
care acestea s-ar fi referit la o situație pur internă[3]. Formularea
utilizată în legislația din HU diferă într-o oarecare
măsură în acest sens: sentințele impuse sau măsurile care
decurg dintr-o hotărâre a unei instanțe străine „nu pot fi în
contradicție cu legislația din HU”. Legislația din NL
utilizează termenul „infracțiuni similare”. Legislația din NL
prevede că o infracțiune similară poate fi o infracțiune
conform legislației străine „care ar fi putut fi formulată
diferit, dar care urmărește protejarea acelorași interese
juridice și, prin urmare, aparține aceleiași categorii de infracțiuni
ca și infracțiunea din NL la care se referă dispoziția
privind recidiva”. În opoziție cu această abordare, anumite state
membre au optat pentru o abordare bazată pe calificarea juridică,
astfel cum este cazul în FR. Atunci când se evaluează aspectul dublei
incriminări a condamnărilor anterioare, calificarea faptei este
determinată în raport cu infracțiunile definite conform legislației
din FR, iar pedepsele vor fi stabilite în funcție de pedepsele echivalente
din FR prevăzute de legislația franceză. Legislația din SK
prevede dubla incriminare sau faptul că hotărârile instanțelor
din alte state membre în materie penală pot fi executate sau pot să
aibă efecte juridice echivalente în SK numai în cazul în care acest lucru
este prevăzut într-un tratat sau un act internațional. Unele state
membre au stabilit și alte condiții care trebuie să fie
îndeplinite în plus față de cerința dublei incriminări. Un
exemplu îl constituie obligația ca, pe lângă dubla incriminare,
să fie puse la dispoziție informații suficiente cu privire la
condamnările anterioare (CY, PL)[4].
Legislația PL prevede că o condamnare anterioară nu poate fi
luată în considerare în cazul în care pedeapsa este supusă unei
măsuri de remitere cu forță de amnistie sau grațiere (PL). În legislația
din SK se adaugă faptul că luarea în considerare a condamnărilor
anterioare este posibilă, de asemenea, atunci când statul are o astfel de
obligație în temeiul unui tratat internațional la care este parte. În
IE, inculpatul trebuie să aibă posibilitatea de a admite sau a nega
fiecare condamnare anterioară atunci când se confruntă cu
condamnări la nivel național (sau condamnări din alte state). În
cazul în care condamnările anterioare sunt invocate, , indiferent de scop”,
în cadrul unui proces, acestea trebuie să fie dovedite prin mijloace de probă
legale sau să fie admise, în mod expres, de către inculpat. HU supune
condamnările din alte țări unei proceduri lungi de recunoaștere
înainte ca acestea să poată fi luate în considerare. Încorporarea de
cerințe suplimentare pentru luarea în considerare a condamnărilor din
alte țări ar trebui să fie proporțională cu obiectivele
deciziei-cadru. 2.2.3.
Efecte
juridice echivalente Contextul
juridic al acestui aspect al deciziei-cadru este abordat în secțiunea 1.3. Principalele
elemente ale deciziei-cadru. Conformitatea cu regula care prevede că
efectele juridice conferite condamnărilor anterioare din alte țări
trebuie să fie echivalente cu efectele juridice conferite
condamnărilor anterioare de la nivel național, în conformitate cu
legislația națională este, în cel mai bun caz,
neconcludentă. Un număr de nouă state membre nu
oferă informații concludente cu privire la respectarea acestei
reguli. Din notificările primite reiese că nouă state membre
s-au axat doar pe aplicarea unui principiu de echivalență [articolul 3
alineatul (1)], însă acestea nu au furnizat mai multe detalii cu privire
la tipurile de efecte juridice pe care le conferă condamnărilor
anterioare din alte țări și la momentul procesului (în etapa care
precede procesul, în cursul procesului, la momentul executării) în care se
aplică efectele respective în sistemul lor național de justiție
penală [articolul 3 alineatul (2)]: BG, CZ, EE, HU, FR, LU, PL, RO și
SK. Informațiile
privind sistemele juridice naționale și consecințele aferente
condamnărilor anterioare ar
trebui să fie disponibile tuturor statelor membre și în special inculpaților,
în vederea consolidării principiului securității juridice și
a încrederii reciproce. În urma acestei evaluări
preliminare, notificarea privind punerea în aplicare a deciziei-cadru de
către următoarele 13 state membre a abordat toate elementele
importante ale deciziei-cadru (de exemplu, principiul echivalenței și
efectele juridice): AT, CY, DE, DK, FI, EL, HR, IE, LV, NL, SE, SI și UK. 2.2.3.1. Etapa
care precede procesul În unele state
membre, condamnările anterioare pot fi deja luate în considerare în etapa
care precede procesul în cadrul unui proces penal. În HR, datele din cazierele
judiciare și alte date cu privire la condamnările pentru infracțiuni
penale pot fi considerate drept cele mai recente mijloace de probă înainte
de cercetarea unui învinuit în urma încheierii procedurii de strângere a probelor.
Legislația din SE prevede faptul că trecutul infracțional este important
în deciziile de cercetare de dinaintea pronunțării sentinței. În legislația
din EL se precizează faptul că o hotărâre judecătorească
este luată în considerare în toate etapele procesului penal, indiferent
dacă este vorba despre o hotărâre a unei instanțe
judecătorești din EL sau a unei instanțe străine, de
exemplu pentru a determina stabili existența unei recidive, printre altele. În unele state
membre, o condamnare anterioară poate influența decizia privind arestarea
preventivă, putând juca un rol în decizia instanței de a refuza eliberarea
în schimbul unei cauțiuni în cazul în care solicitantul este acuzat de săvârșirea
unei infracțiuni grave (IE) sau putând conduce la dispunerea arestului
preventiv în cazul în care suspectul a fost condamnat în ultimii ani (AT, EL,
NL, SE). O altă posibilitate este de a lua în considerare
condamnările anterioare în cadrul procesului penal în numele principiului
oportunității[5]
(SE, SI). Comisia este de
părere că, atunci când statele membre iau în considerare
condamnările anterioare ca factor în decizia privind arestarea
preventivă, legătura dintre criteriile din decizia-cadru și
criteriile din legislația națională care se aplică în
decizia respectivă privind arestarea preventivă ar trebui să fie
strict evaluată în funcție de recomandările relevante ale
Consiliului Europei[6]
și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Motivele care stau la baza deciziei privind arestarea preventivă trebuie
să fie clar definite având în vedere cazul în discuție și nu se
pot întemeia numai pe faptul că o persoană a fost condamnată
anterior. 2.2.3.2. Etapa
procesului În mai multe
state membre, condamnările anterioare sunt luate în considerare la luarea
deciziei cu privire la tipul, nivelul și amploarea unei sentințe/sancțiuni
(AT, CY, DE, DK, HR, HU, IE, LV, NL, SE, SI și UK), de exemplu ca factor
decisiv în decizia privind gradul de vinovăție (HR), scopul pedepsei
(HR) sau existența unor circumstanțe agravante (DK, LV, UK). În SE, antecedentele
judiciare exclud aplicarea unei pedepse cu suspendare. În DK și SE se ia,
de asemenea, în considerare faptul că, pentru ca o condamnare
anterioară să fie considerată drept circumstanță
agravantă, infracțiunea cu privire la care s-a pronunțat o
sentință de condamnare ar trebui să fie relevantă pentru
infracțiunea aflată în prezent în curs de investigare. Legislația
națională a SI prevede că, pentru evaluarea gravității
pedepsei, instanța analizează, în special, dacă infracțiunea
anterioară este de același tip ca cea nouă, dacă ambele
infracțiuni au fost săvârșite cu aceleași motive, precum și
perioada de timp trecută din momentul în care condamnarea anterioară
a fost executată, remisă sau prescrisă. Uneori, statele
membre iau în considerare perioada de timp trecută de la momentul în care
condamnarea anterioară a fost pronunțată, executată,
remisă sau prescrisă (DK, NL, SE, SI). Este posibil, de asemenea, ca
respectivele condamnări anterioare să fie luate în considerare atunci
când instanțele emit un ordin care vizează să asigure prezența
inculpatului sau să elimine riscul recidivei, în special în cazul deciziilor
de arestare sau al măsurilor alternative pentru a garanta prezența inculpatului
(SI). O altă
posibilitate este aceea ca o condamnare anterioară să afecteze
clasificarea juridică a infracțiunii conform Codului penal (HU, NL,
UK), de exemplu atunci când se evaluează gravitatea infracțiunii
(Regatul Unit). 2.2.3.3. Etapa de
executare a condamnării În unele state
membre, condamnările anterioare sunt luate în considerare în timpul
executării unei pedepse (DE, HR, NL și SE). De exemplu, este posibil
ca respectivele condamnări anterioare să fie luate în considerare în cadrul
deciziei privind probațiunea (DE, SE), eliberarea condiționată
înainte de termen (DE) sau în cazul în care este revocată suspendarea unei
pedepse sau a unei măsuri privative de libertate (AT, DE). În unele țări,
instanțele trebuie, de asemenea, să ia în considerare
condamnările anterioare atunci când decid dacă o persoană
condamnată urmează să fie plasată într-o zonă cu
siguranță ridicată (SE) sau într-un spațiu de detenție
pentru recidiviști notorii (NL). Se afirmă deseori faptul că
instanțele trebuie să revoce suspendarea unei pedepse sau a unei
măsuri privative de libertate în cazul în care o persoană săvârșește
o infracțiune pe durata perioadei de aplicare a acestora (DE, SE). De
asemenea, în SE iau în considerare condamnările anterioare în decizia de comutare
a unei pedepse cu închisoare pe viață în detenție pe perioadă
determinată. 2.2.4.
Obținerea
de date suficiente cu privire la condamnările anterioare Unele state
membre au informat, de asemenea, Comisia cu privire la legile naționale
sau normele interne privind organizarea registrelor lor naționale de
caziere judiciare (EE, HU și LV). Numai două
state membre (EE, IE) au făcut referire la schimburile de informații
extrase din cazierele judiciare (ECRIS). Această situație se poate
datora faptului că sistemul ECRIS nu era încă funcțional în
momentul adoptării deciziei-cadru. Statele membre au început să
utilizeze ECRIS în aprilie 2012 și la ora actuală 25 de autorități
centrale din statele membre folosesc ECRIS pentru a face schimb de informații
din cazierele judiciare. ECRIS sprijină punerea corectă în aplicare a
deciziei-cadru. Până în prezent, nu toate autoritățile centrale
sunt interconectate între ele.
3.
Concluzie
·
Decizia-cadru stabilește principiul de
bază al echivalenței dintre condamnările naționale și
cele din alte țări în cadrul unui nou proces penal. Aceasta
afirmă principiul conform căruia statele membre ar trebui să
confere unei condamnări pronunțate în alte state membre efecte
echivalente celor conferite unei condamnări pronunțate de instanțele
lor, în conformitate cu legislația națională, indiferent
dacă astfel de efecte sunt considerate de legislația națională
drept chestiuni de fapt sau de drept procedural ori de fond. Considerentul 5
din decizia-cadru prevede că „prezenta decizie-cadru nu încearcă
să armonizeze consecințele condamnărilor anterioare în viziunea
diferitelor legislații naționale, iar obligația de a lua în
considerare condamnările anterioare pronunțate în alte state membre
există doar în măsura în care condamnările pronunțate
anterior la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului
intern”. Decizia-cadru are o
valoare adăugată importantă pentru promovarea încrederii
reciproce în legile penale și deciziile judiciare în spațiul european
de justiție, întrucât încurajează o cultură judiciară în
care condamnările anterioare pronunțate în alt stat membru sunt, în
principiu, luate în considerare. ·
Deși trebuie recunoscute eforturile depuse de
cele 22 de state membre care au transpus decizia-cadru până în prezent,
nivelul de conformitate cu spiritul și litera deciziei-cadru variază
în mod semnificativ. Dispozițiile naționale de punere în aplicare
primite din partea următoarelor 13 state membre par, în general,
satisfăcătoare: AT, CY, DE, DK, EL, FI, HR, IE, LV, NL, SE, SI și
UK. ·
Celelalte nouă state membre care au notificat
Comisia nu au furnizat informații concludente în ceea ce privește
transpunerea efectelor juridice conferite condamnărilor anterioare din
alte țări în sistemul lor național de justiție penală.
Nivelul de conformitate cu privire la acest aspect nu poate fi evaluat în cazul
statelor membre în cauză. ·
Netranspunerea sau transpunerea parțială și
incompletă a deciziei-cadru împiedică funcționarea
eficientă a spațiului european de justiție. De asemenea, acest
lucru poate submina așteptările legitime ale cetățenilor
UE, întrucât aceștia nu pot beneficia de un instrument care vizează
reducerea fenomenului de recidivă a autorilor infracțiunilor. ·
Punerea în aplicare tardivă este
regretabilă, deoarece decizia-cadru are potențialul de a
îmbunătăți eficiența administrării justiției
penale prin instituirea unor instrumente juridice pentru evaluarea trecutului
infracțional al infractorului și, prin urmare, pentru protejarea
victimelor. ·
Comisia va continua să monitorizeze
îndeaproape respectarea de către statele membre a tuturor cerințelor
prevăzute în decizia-cadru. În special, Comisia va examina dacă
statele membre aplică în mod corespunzător principiul echivalenței
și dacă, la nivel de principiu, efectele juridice ale
condamnărilor din alte țări sunt echivalente cu efectele
juridice ale condamnărilor la nivel național în sistemul de justiție
penală al statului membru. ·
Este extrem de important ca toate statele membre
să analizeze prezentul raport și să transmită Comisiei
toate informațiile relevante în vederea îndeplinirii obligațiilor
care le revin în temeiul tratatului. De asemenea, Comisia încurajează
statele membre care au informat că pregătesc texte legislative
relevante în domeniu să adopte și să notifice cât mai curând
posibil respectivele măsuri naționale. Comisia îndeamnă toate
statele membre care nu au făcut încă acest lucru să ia rapid
toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare cât mai complet decizia-cadru.
Comisia invită, de asemenea, statele membre care au transpus incorect
decizia-cadru să își revizuiască și să își
alinieze legislația națională de transpunere la dispozițiile
deciziei-cadru. [1] http://conventions.coe.int/Treaty/Commun/QueVoulezVous.asp?CL=ENG&CM=1&NT=070.
Convenția a fost ratificată de 11 state membre ale UE: AT, BE, BG,
CY, DK, EE, LT, LV, NL, RO și ES. [2] Decizia-cadru
2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea și
conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare
între statele membre: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:093:0023:0032:RO:PDF. Decizia
2009/316/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea unui
sistem european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în
aplicarea articolului 11 din Decizia-cadru 2009/315/JAI: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:093:0033:0048:RO:PDF.
[3] A se
vedea, de asemenea, considerentul 6 din decizia-cadru. [4] Legislația
din CY menționează elementele considerate ca fiind „informații
suficiente”, de exemplu numele complet, data și locul nașterii
persoanei la care face referire condamnarea pronunțată, data
condamnării, denumirea instanței și data la care hotărârea
a rămas definitivă, informații referitoare la infracțiunea
care a condus la condamnare, și anume data săvârșirii
infracțiunii, numele sau definiția juridică a infracțiunii,
precum și trimiterile la dispozițiile legale aplicate,
informații privind conținutul condamnării și, în special,
referitoare la infracțiune, orice sancțiuni suplimentare, măsuri
de securitate și hotărâri ulterioare de modificare a executării
condamnării. [5] Acest
principiu presupune puterea discreționară a unui procuror de a
efectua cercetări într-un caz sau de a opri procedura. [6] A se
vedea, de asemenea, Rezoluția Consiliului Europei (65) 11 (adoptată
de miniștrii adjuncți la 9 aprilie 1965): https://wcd.coe.int/com.instranet.InstraServlet?command=com.instranet.CmdBlobGet&InstranetImage=582145&SecMode=1&DocId=626216&Usage=2. Prezentare generală a măsurilor naționale
de transpunere || Notificare primită || Data transpunerii/intrare în vigoare || Tipul de punere în aplicare AT || DA || 1.1.1975 1.1.1989; 1.8.2013 1.1.2008 || secțiunea 73 din Codul penal secțiunile 39, 53 din Codul penal secțiunea 173 din Codul de procedură penală. BG || DA || 27.5.2011 || nou alineat (2) în cadrul articolului 8 din Codul penal; legea de modificare a fost adoptată la 13 aprilie 2011. CY || DA || 29.7.2011 || Legea 111(I)/2011 modifică Legea de procedură penală capitolul 155 prin adăugarea unui nou articol 80A. CZ || DA || 1.1.2012 || partea a opta din Legea nr. 357/2011 de modificare a Legii nr. 269/1994 privind registrul penal, astfel cum a fost modificată, și alte câteva legi. DE || DA || 22.10.2009 || modificarea secțiunii 56g(2) din Codul penal prin intermediul Legii din 2.10.2009 de punere în aplicare a Deciziei-cadru 2006/783/JAI și a Deciziei-cadru 2008/675/JAI. DK || DA || N/A || secțiunea 84(2) din Legea privind justiția penală, în versiunea consolidată publicată prin Ordinul nr. 1034 din 29 octombrie 2009. EE || DA || N/A || Secțiuni din Codul de procedură penală, Codul penal și Legea privind registrul de pedepse. EL || DA || N/A || articolul 574 și articolul 577 din Codul de procedură penală articolul 10, articolul 11 alineatul (2), articolele 13, 88, 103 din Codul penal, articolul 282 din Codul de procedură penală. FI || DA || 15.8.2010 || secțiunea 9 capitolul 7 din Codul penal (39/1889); Legea privind cooperarea nordică în materie penală (326/1963); Legea privind cooperarea internațională în aplicarea anumitor sancțiuni penale (21/1987). FR || DA || 1.7.2010[1] || Transpunere prin articolul 17 din Legea nr. 2010-242 din 10 martie 2010. HR || DA || N/A || Legea privind consecințele juridice ale condamnărilor, antecedentele penale și reabilitarea (nr. 143/12), Legea de procedură penală (NN 152/08, 76/09, 80/11, 121/11, 91/12, 143/12 și 56/13), Codul penal (NN 125/11 și 144/12) și Legea privind executarea pedepselor cu închisoarea (NN 128/99, 55/00, 59/00, 129/00, 59/01, 67/01, 11/02, 190/03, 76/07, 27/08, 83/09, 18/11, 48/11, 125/11 și 56/13). HU || DA || N/A || Legea nr. 161/2010 de modificare a diferitelor legi în materie penală; Legea nr. 19/1998 privind procedura penală, Legea nr. 38/1996 privind asistența judiciară internațională în materie penală, Legea nr. 47/2009 privind sistemul de caziere judiciare, registrul de hotărâri împotriva cetățenilor unguri pronunțate de instanțele din statele membre, precum și înregistrarea datelor biometrice în domeniul penal și polițienesc; Legea nr. 12/1998 privind călătoriile în străinătate; Legea nr. 4/1978 privind Codul penal. IE || DA || N/A || Principiu de drept comun. LU || DA || 24.2.2012 || Legea din 24 februarie 2012 de modificare a articolului 37 din Codul penal și a articolului 34 din Legea din 6 octombrie 2009. LV || DA || N/A || articolele 1, 6, 23, 24, 25, 26, 27, 46, 48, 51, 52, 62 și 63 din Legea privind infracțiunile, articolele 1, 2, 5, 25 și 800 din Legea privind procedura penală, precum și articolele 1, 2, 3, 4, 5, articolul 14 alineatul (1), articolele 15 și 19 din Legea privind Registrul penal. NL || DA || 1.7.2010 || Legea din 20 mai 2010 privind punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2008/675/JAI. PL || DA || N/A || Legea din 20 ianuarie 2011 de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală și a Codului penal fiscal. RO || DA || 24.7.2009 || Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. SE || DA || N/A || Legislația existentă: capitolul 26 secțiunea 3 din Codul penal; capitolul 29 secțiunea 4 din Codul penal; capitolul 30 secțiunile 4, 5, 7 și 9-11 din Codul penal; capitolul 31 secțiunea 3 din Codul penal; capitolul 32 secțiunile 1-3 din Codul penal; capitolul 20 secțiunea 7 din Codul de procedură judiciară; capitolul 23 secțiunea 4a din Codul de procedură judiciară; capitolul 24 secțiunea 1 din Codul de procedură judiciară; secțiunile 16 și 17 din Legea privind delincvenții juvenili (dispoziții speciale) (1964: 167); secțiunea 3 din Legea privind infracțiunile rutiere (1951: 649); secțiunea 1 din Legea privind ordinele de restricție (1988: 688); secțiunea 2 din Legea privind ordinele de interdicție pentru evenimente sportive (2005: 321); secțiunea 1 din Legea privind ancheta dinaintea sentinței de condamnare în cauzele penale etc. (1991: 2041); capitolul 8 secțiunea 8 din Legea privind străinii (2005: 716); capitolul 2 secțiunea 4 din Legea închisorilor (2010: 610); capitolul 6 secțiunea 7 din Legea închisorilor (2010: 610); capitolul 10 secțiunile 1 și 2 din Legea închisorilor (2010: 610); capitolul 11 secțiunea 3 din Legea închisorilor (2010: 610); secțiunea 4 din Legea privind comutarea pedepselor cu închisoare pe viață (2006: 45). SI || DA || N/A || KZ-1 – Cod penal (KZ-1, Uradni list RS (UL RS; Monitorul Oficial al Republicii Slovenia) nr. 55/2008 și 66/2008; ZKP — Legea de procedură penală — text consolidat oficial (ZKP-UPB 4, UL RS nr. 32/2007 din 10 aprilie 2007). SK || DA || 1.1.2013 || Legea nr. 334/2012 Coll. de modificare a Legii nr. 330/2007 privind cazierele judiciare și de modificare a anumitor legi, astfel cum a fost modificată, și de modificare a anumitor legi. UK || DA || Anglia/Țara Galilor: 15.8.2010 Scoția: 13.12.2010 Irlanda de Nord: 18.4.2011 || Scoția: secțiunea 71 din Legea privind justiția penală și autorizarea (Scoția) 2010 Anglia/Țara Galilor/Irlanda de Nord: secțiunea 144 și lista 17 din Legea privind coronerii și justiția din 2009. [1] 1.4.2012 pentru hotărârile privind reabilitarea din alte
țări.