C-265/0562005C02650011.0001349136214CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GEELHOED — CAUZA C-265/05PEREZ NARANJO<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">L. A. Geelhoed</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20060713">13 iulie 2006</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: olandeza.</P></NOTE></P></TI><TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Introducere</TXT></NP></TI>1.în prezenta cauză, se solicită Curţii să se pronunţe asupra interpretării articolului 4 alineatul (2a) şi a articolului 10a, coroborate cu anexa IIa la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, astfel cum acesta a fost modificat şi actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996

JO 1997, L 28, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 4, p. 35.

 (denumit în continuare Regulamentul nr. 1408/71). Cour de cassation (Curtea de Casaţie) ar dori în special să afle dacă alocaţia suplimentară din Fonds national de solidarité (Fondul naţional de solidaritate), care figurează în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71, are un caracter special şi un caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) din acest regulament.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Norme aplicabile</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Dreptul comunitar</TXT></NP></TI>2.Prevederile relevante ale articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71:

Prezentul regulament se aplică tuturor legislaţiilor referitoare la următoarele domenii de securitate socială:

[...]

(c)prestaţii pentru limită de vârstă;

[...]

3.Articolul 4 alineatul (2a), introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 1247/92

Regulamentul (CEE) nr. 1247/92 al Consiliului din 30 aprilie 1992 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii (JO L 136, p. 1).

, are următorul cuprins:

Prezentul regulament se aplică şi prestaţiilor speciale necontributive care sunt acordate în baza unei legislaţii sau a unor regimuri diferite de cele prevăzute la alineatul (1) sau care sunt excluse în temeiul alineatului (4), dacă aceste prestaţii sunt destinate:

(a)fie să acopere, cu titlu suplimentar, complementar sau accesoriu, riscurile care corespund ramurilor de securitate socială prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(h)(b)sau să asigure numai o protecţie specifică a persoanelor cu handicap.

4.Prevederile relevante ale articolului 4 alineatul (4):

Prezentul regulament nu se aplică asistenţei sociale sau medicale [...].

5.Articolul 10 alineatul (1), care prevede renunţarea la clauzele de rezidenţă, are următorul cuprins:

Dacă prezentul regulament nu prevede altceva, prestaţiile de invaliditate, de limită de vârstă sau de urmaş în numerar, indemnizaţiile pentru accidente de muncă sau boli profesionale şi ajutoarele de deces obţinute în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre nu sunt supuse niciunei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări pe motiv că beneficiarul are reşedinţa pe teritoriul altui stat membru decât cel în care se află instituţia debitoare.

6.Articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71

Introdus prin Regulamentul nr. 1247/92, citat la nota de subsol 3.

 prevede:

Prestaţiile speciale necontributive

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 10 şi titlului III, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de prestaţiile speciale necontributive în numerar prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) numai pe teritoriul statului membru în care îşi au domiciliul, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, cu condiţia ca aceste prestaţii să fie enumerate în anexa IIa. Aceste prestaţii se acordă de către şi pe cheltuiala instituţiei de la locul de reşedinţă.

7.Anexa IIa, care a fost adăugată regulamentului cu ocazia introducerii articolului 4 alineatul (2a) şi a articolului 10a, poartă titlul: Prestaţii speciale cu caracter necontributiv (articolul 10a din regulament). în această anexă, punctul E. Franţa litera (a) menţionează:

Alocaţie suplimentară din Fondul naţional de solidaritate (legea din 30 iunie 1956).

<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Dreptul naţional</TXT></NP></TI>8.în 1956, a fost creat în Franţa Fonds national de solidarité (Fondul naţional de solidaritate, denumit în continuare FNS), cu scopul de a dezvolta o politică globală menită să ofere persoanelor în vârstă o protecţie sporită, în special prin îmbunătăţirea pensiilor, a rentelor şi a alocaţiilor pentru limită de vârstă. FNS a devenit, la 1 ianuarie 1994, Fonds de solidarité vieillesse (Fondul de solidaritate pentru limită de vârstă, denumit în continuare FSV). Acest fond acordă alocaţii suplimentare persoanelor care beneficiază de alocaţii pentru limită de vârstă şi pentru invaliditate ale căror venituri sunt insuficiente.9.Condiţiile pentru a beneficia de aceste alocaţii sunt prevăzute la articolele L 815-1-L 815-11 din Codul securităţii sociale (code de la sécurité sociale, denumit în continuare CSS). în conformitate cu aceste prevederi, alocaţia suplimentară este acordată persoanei interesate, indiferent dacă aceasta a fost anterior salariată sau a desfăşurat o activitate independentă. Această alocaţie este acordată în completarea veniturilor de orice natură, inclusiv alocaţiile cu caracter contributiv, până la un nivel apreciat ca fiind indispensabil prin raportare la costul vieţii în Franţa. în plus, articolul L 815-11 prevede că persoanele care îşi transferă reşedinţa în afara teritoriului francez pierd dreptul la alocaţia suplimentară respectivă

A se vedea si rapoartele de şedinţă pentru hotărârea Curţii din 24 februarie 1987, Giletti şi'alţii (379/85-381/85 şi 93/86, Rec, p. 955), si hotărârea din 12 iulie 1990, Comisia/Franţa (C-236/88, Rec, p. I-3163).

.<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Situaţia de fapt şi procedura</TXT></NP></TI>10.Reclamantul din acţiunea principală, domnul Perez Naranjo, născut la 27 septembrie 1931, este un resortisant spaniol care locuieşte în prezent în Spania. El a lucrat în Franţa în perioada 1957-1964. Acesta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului francez de la 1 noiembrie 1991.11.Reclamantul a solicitat plata alocaţiei suplimentare din Fonds national de solidarité, cerere care i-a fost respinsă prin decizia din 5 august 1999. Reclamantul a formulat o acţiune împotriva acestei decizii de respingere, iar cour d'appel (Curtea de Apel) a respins acţiunea formulată de domnul Perez Naranjo, pentru motivul că alocaţia suplimentară în litigiu reprezintă o prestaţie specială necontributivă, în sensul articolului 10a din Regulamentul nr. 1408/71, prestaţie care, în conformitate cu acest articol, nu poate fi acordată persoanelor care au reşedinţa obişnuită într-un alt stat membru decât Republica Franceză.12.Ca urmare, reclamantul a formulat recurs în faţa Cour de cassation (Curtea de Casaţie), care a suspendat judecarea cauzei şi a adresat Curţii următoarea întrebare preliminară:

Dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că alocaţia suplimentară în litigiu, înscrisă în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71, prezintă un caracter special şi un caracter necontributiv care exclud, prin aplicarea articolelor 10a şi 95b din Regulamentul nr. 1408/71, acordarea sa solicitantului nerezident care nu îndeplinea condiţia de vârstă la 1 iunie 1992 sau în sensul că, fiind considerată o prestaţie de securitate socială, această alocaţie trebuie acordată, în aplicarea articolului 19 alineatul (1) din acelaşi regulament, persoanei care îndeplineşte condiţiile de acordare, oricare ar fi statul membru în care are reşedinţa aceasta?

13.Reclamantul, guvernele francez, spaniol, finlandez, italian şi cel al Regatului Unit, precum şi Comisia Comunităţilor Europene au depus observaţii scrise. Guvernul francez, guvernul spaniol, guvernul Regatului Unit şi Comisia şi-au prezentat oral poziţia, în şedinţa din 20 iunie 2006.<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Observaţiile părţilor interesate</TXT></NP></TI>14.Reclamantul din acţiunea principală susţine că alocaţia suplimentară franceză nu este o prestaţie specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, ci o prestaţie de securitate socială, deoarece aceasta se acordă beneficiarilor unei prestaţii pentru limită de vârstă, dincolo de orice apreciere individuală şi discreţionară a nevoilor personale. în plus, potrivit reclamantului, care, sub acest aspect, este susţinut de guvernul spaniol, alocaţia suplimentară este finanţată în mod indirect din cotizaţiile sociale. Alocaţia este plătită din FSV, care, la rândul său, este finanţat în principal din contribuţia socială generală (contribution sociale généralisée, denumită în continuare CSG). Prin urmare, alocaţia suplimentară trebuie plătită, indiferent de locul de reşedinţă al beneficiarului.15.Guvernul francez apreciază că prestaţia în cauză trebuie considerată ca fiind o prestaţie specială cu caracter contributiv, în sensul articolului 4 alineatul (2a) şi al articolului 10a din regulament.16.Potrivit guvernului francez, alocaţia suplimentară este o prestaţie specială, pentru că prezintă atât caracteristicile unei prestaţii de securitate socială, cât şi pe acelea ale unei prestaţii de asistenţă socială.17.în primul rând, prestaţia prezintă caracteristicile securităţii sociale. Aceasta se acordă numai beneficiarilor unei pensii pentru limită de vârstă care au împlinit vârsta de 65 de ani sau de 60 de ani în caz de incapacitate de muncă. Ea corespunde unei prestaţii pentru limită de vârstă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71, pentru că este acordată ca un supliment la pensie. în plus, ea se acordă, dincolo de orice apreciere individuală şi discreţionară a nevoilor personale, beneficiarilor uneia sau mai multor prestaţii pentru limită de vârstă, în temeiul unor împrejurări stabilite de lege, respectiv la articolul L 815-2.18.în al doilea rând, alocaţia prezintă caracteristicile asistenţei sociale. Aceasta urmăreşte să asigure beneficiarului un nivel de viaţă minimal, în cazul în care pensia sa nu este suficientă. Acest supliment este acordat persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare şi ale căror venituri cumulate sunt inferioare unui prag minim fixat de lege. Acordarea sa nu este supusă niciunei condiţii referitoare la perioadele de vechime în muncă sau la plata cotizaţiilor.19.Guvernul francez consideră, de altfel, că prestaţia în cauză nu prezintă caracter contributiv. Prestaţia se referă la o alocaţie de solidaritate, finanţată din venituri fiscale şi plătită prin intermediul FSV. Aceste venituri fiscale sunt alcătuite din contribution sociale de solidarité à la charge des sociétés

Contribuţia socială de solidaritate în sarcina societăţilor comerciale.

, din CSG şi din contribuţia socială obligatorie de 2 %. Prin urmare, alocaţia suplimentară este finanţată exclusiv din contribuţii obligatorii destinate să acopere cheltuielile publice generale.20.Comisia şi guvernul italian au exprimat acelaşi punct de vedere ca şi guvernul francez. Comisia menţionează şi faptul că alocaţia suplimentară este plătită de casa de asigurări de sănătate, suma reprezentând alocaţia fiind apoi rambursată de FSV. Prin urmare, sarcina acestei prestaţii incumbă în final respectivului fond, iar nu casei de asigurări de sănătate. în plus, modalităţile de calcul şi condiţiile de atribuire nu depind de o contribuţie din partea beneficiarului.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Admisibilitate</TXT></NP></TI>21.Guvernul finlandez susţine, în observaţiile sale scrise, că există motive pentru declararea ca inadmisibilă a întrebării preliminare adresate de instanţa de trimitere, deoarece decizia de trimitere nu precizează cadrul juridic în care se situează întrebarea adresată, ci se mulţumeşte să facă referire la prevederile interne relevante. Guvernul finlandez apreciază că datele furnizate în decizia de trimitere nu sunt suficiente pentru a permite Curţii să dea un răspuns util, după cum nu sunt suficiente nici pentru a da posibilitatea guvernelor statelor membre şi celorlalte părţi interesate să depună observaţii în conformitate cu articolul 20 din Statutul Curţii

Ordonanţa Curţii din 2 martie 1999, Colonia Versicherung si alţii (C-422/98, Rec, p. I-1279, punctul 5).

.22.Este întemeiată observaţia guvernului finlandez potrivit căreia contextul juridic expus în decizia de trimitere este unul din cele mai sumare. Instanţa de trimitere s-a mulţumit să menţioneze numerele articolelor în discuţie. Lipseşte mai ales o explicaţie referitoare la condiţiile de acordare a alocaţiei suplimentare, o prezentare a scopului acestei alocaţii, precum şi a modalităţii de finanţare. Din acest motiv, Curtea a solicitat instanţei de trimitere precizări privind legislaţia franceză. Acestea au fost înaintate prin scrisoarea din 10 mai 2006. Părţile interesate au putut pune concluzii pe fond, pe baza acestor observaţii, în şedinţa din 20 iunie 2006.23.Dat fiind faptul că guvernele statelor membre şi celelalte părţi interesate au avut oricum posibilitatea de a-şi preciza poziţia cu privire la informaţiile suplimentare în timpul şedinţei, apreciem că nu există niciun motiv pentru a declara inadmisibilă întrebarea preliminară în cauză.<TI><NP><NO.P>VI —</NO.P><TXT>Apreciere juridică</TXT></NP></TI>24.Prezenta cauză ridică întrebarea dacă alocaţia suplimentară franceză este o prestaţie specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) din regulament. Dacă prestaţia în litigiu poate fi considerată o prestaţie specială necontributivă, dreptul la alocaţia suplimentară poate fi limitat la persoanele care au reşedinţa în respectivul stat membru, în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din regulament, în măsura în care respectivele prestaţii sunt înscrise în anexa IIa la acest regulament. Dimpotrivă, dacă alocaţia în litigiu trebuie considerată o alocaţie de securitate socială, sunt aplicabile regulile generale, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 1408/71, condiţia reşedinţei nu este aplicabilă.25.Problema aplicării articolului 10a depinde de aceea dacă prestaţia în litigiu poate fi considerată o prestaţie specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a). Pentru a stabili caracteristicile unei astfel de prestaţii, trebuie mai întâi să analizăm Regulamentul nr. 1247/92, care a introdus atât articolul 4 alineatul (2a) şi articolul 10a, cât şi anexa IIa în Regulamentul nr. 1408/71. Al treilea şi al patrulea considerent din Regulamentul nr. 1247/92 oferă o privire de ansamblu asupra contextului şi obiectivelor acestui regulament. Acestea au următorul cuprins:

întrucât este, de asemenea, necesar să se ţină seama de jurisprudenţa Curţii de Justiţie potrivit căreia anumite prestaţii prevăzute de legislaţiile naţionale pot ţine simultan de securitatea socială şi de asistenţa socială, având în vedere domeniul lor specific de aplicare, obiectivele şi modalităţile lor de aplicare;

întrucât Curtea de Justiţie a hotărât că, prin unele dintre caracteristicile lor, legislaţiile în temeiul cărora sunt acordate asemenea prestaţii ţin de asistenţa socială, în măsura în care necesitatea constituie un criteriu esenţial de aplicare şi în care condiţiile de acordare fac abstracţie de orice cerinţă referitoare la cumulul unor perioade de încadrare în muncă sau de cotizare, în timp ce, prin alte caracteristici, se apropie de securitatea socială, în măsura în care nu există nicio putere discreţionară în modul în care aceste prestaţii, aşa cum sunt ele prevăzute, sunt acordate şi în faptul că le conferă beneficiarilor o poziţie definită din punct de vedere juridic, [traducere neoficială]

26.Considerentele Regulamentului nr. 1247/92 indică faptul că modificările aduse de acest regulament au fost în mare măsură determinate de jurisprudenţa Curţii, în cadrul căreia Curtea a declarat că anumite prestaţii prevăzute în legislaţia naţională pot să aparţină simultan securităţii sociale [care se încadrează în domeniul de aplicare al regulamentului în temeiul articolului 4 alineatul (1)] şi asistenţei sociale [care este exclusă din domeniul de aplicare al regulamentului în temeiul articolului 4 alineatul (4)], din cauza domeniului lor de aplicare ratione personae, obiectivelor şi modalităţilor de aplicare a acestora. Prestaţiile de această natură sunt, prin urmare, mixte sau hibride.27.Una dintre primele cauze în care Curtea s-a exprimat cu privire la prestaţiile mixte este hotărârea Giletti şi alţii, din 1987. Curtea a analizat în această cauză problema dacă o alocaţie suplimentară franceză plătită titularilor pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de urmaş şi pensiilor de invaliditate se încadra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71

Citată la nota de subsol 5, punctul 11.

. în această cauză, Curtea a hotărât că alocaţia vărsată de FNS - care urmărea să garanteze, pe de o parte, un minim de mijloace de subzistenţă persoanelor care se află în nevoie şi să asigure, pe de altă parte, un venit complementar beneficiarilor unei prestaţii de securitate socială insuficiente - aparţine sistemului de securitate socială în sensul Regulamentului nr. 1408/71.28.Decizia citată anterior se referea la alocaţia suplimentară franceză - plătită titularilor de pensii pentru limită de vârstă, de pensii de urmaş sau de invaliditate - care face şi obiectul prezentului litigiu. Această alocaţie a făcut, de altfel, şi obiectul unei proceduri ulterioare în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor îndreptate împotriva Republicii Franceze

Hotărârea Curţii din 12 iulie 1990, Comisia/Franţa (C-236/88, Rec, p. I-3163, punctul 6).

, al cărei element central îl reprezenta din nou menţinerea condiţiei reşedinţei pentru acordarea alocaţiei suplimentare destinate să garanteze un minim de mijloace de subzistenţă în Franţa. în această hotărâre, Curtea s-a întemeiat pe hotărârea Giletti şi alţii

Curtea s-a întemeiat totodată pe hotărârea Biason. Această hotărâre se referea la o alocaţie suplimentară plătită titularilor unei pensii de invaliditate care a fost retrasă reclamantei din acţiunea principală după ce aceasta s-a mutat într-un alt stat membru. Potrivit Curţii, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 1408/71, pentru acordarea anumitor alocaţii (inclusiv pensii pentru limită de vârstă şi de invaliditate), statele membre nu pot impune condiţia ca beneficiarul alocaţiei să aibă reşedinţa în statul membru care o plăteşte (hotărârea Curţii din 9 octombrie 1974, Caisse regionale d'assurance maladie/Biason, C-24/74, Rec, p. 999).

 şi s-a pronunţat în sensul constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către Republica Franceză.29.Tocmai ca urmare a acestei hotărâri, Regulamentul nr. 1408/71 a fost modificat prin Regulamentul nr. 1247/92, pentru ca prestaţiile speciale necontributive să fie incluse în mod expres în domeniul de aplicare al regulamentului. însă, având în vedere legătura care există între aceste prestaţii şi asistenţa socială, acestea reprezintă o excepţie de la regula generală potrivit căreia prestaţiile de securitate socială sunt exportabile.30.Aşa cum am indicat la punctul 25 de mai sus, de la regula exportabilităţii prestaţiilor de securitate socială fac excepţie numai prestaţiile care îndeplinesc condiţiile din articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, şi anume prestaţiile speciale şi necontributive, care sunt menţionate în anexa IIa la acest regulament.31.Potrivit jurisprudenţei, o prestaţie specială, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, se defineşte prin finalitatea sa. Aceasta trebuie să completeze sau să înlocuiască o prestaţie de securitate socială şi să prezinte caracterul unui ajutor social întemeiat pe motive economice şi sociale şi instituit printr-o prevedere care stabileşte criterii obiective

Hotărârea Curţii din 29 aprilie 2004, Skalka (C-160/02, Rec, p. I-5613, punctul 25).

. O prestaţie este considerată necontributivă dacă este suportată exclusiv din contribuţii obligatorii destinate să finanţeze cheltuielile publice generale. Criteriul determinant în această materie este cel al modului efectiv de finanţare a prestaţiei. Curtea analizează dacă această finanţare este asigurată în mod direct sau indirect prin intermediul cotizaţiilor sociale sau din venituri publice

A se vedea în special hotărârea Skalka, citată anterior, punctul 28.

.32.în rândul prestaţiilor pe care Curtea le-a considerat prestaţii speciale necontributive, după adoptarea Regulamentului nr. 1247/92, se numără o alocaţie de întreţinere pentru persoanele cu handicap

Hotărârea Curţii din 4 noiembrie 1997, Snares (C-20/96, Rec, p. I-6057).

, o alocaţie pentru asistenţa persoanelor cu handicap

Hotărârea Curţii din 11 iunie 1998, Patridge (C-297/96, Rec, p. I-3467).

, un ajutor social

Hotărârea Curţii din 25 februarie 1999, Swaddling (C-90/97, Rec, p. I-1075).

 şi un supliment compensatoriu pentru lucrătorii independenţi pensionaţi

Hotărârea Skalka, citată la nota de subsol 12.

, în rândul prestaţiilor pe care Curtea nu le-a considerat prestaţii speciale necontributive se numără o alocaţie de maternitate din Luxemburg

Hotărârea Curţii din 31 mai 2001, Leclere şi Deaconescu (C-43/99, Rec, p. I-4265).

 şi o alocaţie de îngrijire din Austria

Hotărârea Curţii din 8 martie 2001, Jauch (C-215/99, Rec, p. I-1901).

.33.Alocaţia suplimentară care face obiectul prezentului litigiu este menţionată în lista prestaţiilor speciale necontributive, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, care figurează în anexa Ila la acest regulament.34.în speţă, nu se contestă faptul că alocaţia suplimentară franceză prezintă caracteristicile securităţii sociale. Alocaţia este acordată pentru a majora pensiile de securitate socială. Aceasta este legată de prestaţiile pentru limită de vârstă menţionate în articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71. Pe de altă parte, aceasta conferă beneficiarului o poziţie definită din punct de vedere legal, deoarece instituţiile de securitate socială care au competenţa de a acorda această alocaţie nu dispun de o putere discreţionară de apreciere în raport cu situaţia persoanei sau cu nevoile sale personale. Din momentul în care cel interesat îndeplineşte condiţiile impuse, el are dreptul la alocaţia suplimentară.35.Totuşi, părţile interesate nu sunt de acord asupra împrejurării dacă alocaţia suplimentară franceză prezintă caracteristicile asistenţei sociale. Cu excepţia reclamantului, toate părţile susţin aceasta. Reclamantul contestă această opinie, dar nu invocă niciun argument în susţinerea punctului său de vedere.36.Spre deosebire de reclamant, apreciem că alocaţia suplimentară prezintă caracteristicile asistenţei sociale. Această alocaţie urmăreşte să garanteze beneficiarului un minim de mijloace de subzistenţă în cazul în care pensia este insuficientă. Acest supliment se acordă persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare şi ale căror resurse cumulate sunt inferioare unui minim fixat de lege. Acordarea alocaţiei suplimentare nu este supusă niciunei condiţii referitoare la perioadele de încadrare în muncă sau de cotizare.37.Rezultă, aşadar, din cele ce precedă că alocaţia suplimentară franceză are o natură mixtă şi trebuie considerată o prestaţie specială.38.Trebuie analizat în continuare dacă respectiva alocaţie prezintă un caracter necontributiv.39.în prealabil, trebuie observat că din înscrisurile adiţionale şi din observaţiile guvernului francez rezultă că alocaţia suplimentară este plătită în Franţa titularilor pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de urmaş şi pensiilor de invaliditate de către FSV, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, şi că FSV - şi, prin urmare, indirect, alocaţia suplimentară - beneficiază de trei surse de finanţare. Această finanţare este asigurată mai întâi de contribution sociale de solidarité à la charge des sociétés, bazată pe impozitul pe cifra de afaceri a societăţilor supuse impozitării. Apoi, finanţarea se asigură şi din contribuţia socială obligatorie de 2 % din veniturile din capital şi veniturile din investiţii ale persoanelor fizice rezidente în Franţa. în sfârşit, a treia sursă de finanţare este CSG, care se aplică veniturilor din capital, veniturilor din investiţii şi câştigurilor la jocurile de noroc, precum şi veniturilor din activităţi şi veniturilor substitutive ale persoanelor fizice.40.Reclamantul din acţiunea principală este de părere că alocaţia suplimentară trebuie considerată o prestaţie contributivă, pentru că este finanţată în parte, în mod indirect, de CSG. în susţinerea poziţiei sale, reclamantul invocă hotărârea Comisia/Franţa, în cuprinsul căreia CSG era un element central

Hotărârea Curţii din 15 februarie 2000 (C-169/98, Rec, p. I-1049).

.41.în această cauză, Comisia introdusese o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor ca urmare a aplicării CSG la veniturile obţinute din muncă şi la veniturile substitutive ale lucrătorilor salariaţi şi ale celor independenţi, rezidenţi în Franţa, dar cărora nu le este aplicabilă legislaţia de securitate socială. Curtea a apreciat că, spre deosebire de taxele destinate finanţării cheltuielilor generale ale autorităţilor publice, CSG este afectată în mod specific şi direct finanţării securităţii sociale în Franţa, sumele încasate corespunzătoare fiind repartizate către Caisse nationale des allocations familiales, către FSV şi către sistemele de asigurare de sănătate obligatorii. Potrivit Curţii, obiectul CSG este, prin urmare, de a finanţa mai ales ramurile care privesc prestaţiile pentru limită de vârstă, prestaţiile de urmaş, prestaţiile de boală şi prestaţiile familiale prevăzute de articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71.42.Potrivit guvernului francez, Curtea nu s-a pronunţat în hotărârea citată anterior asupra chestiunii dacă CSG ar trebui calificată ca fiind o taxă

Hotărârea Curţii Comisia/Franţa (C-169/98, citată anterior, punctul 32).

. Curtea a hotărât numai că CSG prezintă o legătură directă şi suficientă cu prevederile legale care reglementează ramurile de securitate socială enumerate în articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 şi, în consecinţă, ar trebui considerată o taxă căreia îi este aplicabilă interdicţia dublei cotizări.43.Aşa cum în mod întemeiat a observat guvernul francez, examinând existenţa unei eventuale încălcări a articolului 13 din regulament, Curtea nu a abordat în hotărârea Comisia/Franţa chestiunea dacă taxa în discuţie ar trebui considerată ca fiind un impozit sau o cotizaţie.44.în opinia noastră, CSG nu poate fi considerată o primă sau o cotizaţie pentru alocaţia suplimentară franceză. într-adevăr, persoanele care plătesc CSG nu sunt îndreptăţite la o alocaţie de securitate socială în schimbul cotizaţiei plătite, în timp ce toate persoanele care locuiesc în Franţa, indiferent dacă exercită sau nu o activitate, pot beneficia, în temeiul acestei rezidenţe, de alocaţii sociale finanţate prin CSG care se înscriu în cadrul solidarităţii naţionale, şi anume alocaţiile din FSV. în consecinţă, plata CSG nu dă dreptul la o contraprestatie directă şi care să poată fi identificată sub forma unei alocaţii.45.Rezultă din aceasta că alocaţia suplimentară franceză trebuie considerată o prestaţie specială cu caracter necontributiv, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71.46.Pe de altă parte, dorim să analizăm în detaliu argumentul Comisiei potrivit căruia reclamantul ar putea să se prevaleze de dispoziţiile tranzitorii ale articolului 95b din Regulamentul nr. 1408/71

Astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3095/95/CE al Consiliului din 22 decembrie 1995 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 care stabileşte procedura de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, a Regulamentului (CEE) nr. 1247/92 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1408/71 şi a Regulamentului (CEE) nr. 1945/93 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1247/92 (JO L 335, p. 1, Editie specială, 05/vol. 3, p. 142).

.47.Articolul 95b alineatul (9) prevede că aplicarea articolului 1 din Regulamentul nr. 1247/92 nu poate duce la respingerea unei cereri pentru o prestaţie specială cu caracter necontributiv, acordată ca supliment la pensie, prezentată de către persoana interesată care a întrunit condiţiile privind acordarea acestei prestaţii înainte de 1 iunie 1992, chiar dacă persoana respectivă are reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru competent, cu condiţia ca cererea pentru acordarea prestaţiei să fie introdusă în termen de cinci ani cu începere de la 1 iunie 1992.48.Din decizia de trimitere rezultă că cererea de acordare a alocaţiei suplimentare formulată de reclamant a fost respinsă deoarece acesta nu îndeplinea la 1 iunie 1992 condiţia de vârstă prevăzută la articolele L. 815-2 şi R. 815-2 din CSS, aplicabile la data respectivă. Alocaţia suplimentară se acordă beneficiarilor unei pensii pentru limită de vârstă care au atins vârsta de 65 de ani sau de 60 de ani în caz de incapacitate de muncă. Reclamantul beneficia, de la 1 noiembrie 1991, de o pensie pentru limită de vârstă în sistemul francez, în regim obişnuit, iar nu pentru incapacitate de muncă, astfel că este aplicabilă limita de vârstă de 65 de ani.49.Potrivit Comisiei, în prezenta cauză ar trebui avută în vedere mai degrabă limita de 60 de ani decât cea de 65 de ani. Din lucrările dosarului ar rezulta, într-adevăr, că reclamantul ar fi în posesia unui raport medical spaniol care precizează că acesta este în incapacitate de muncă din 1991, dar acest raport nu a fost considerat de instanţa judecătorească naţională ca fiind un document care poate produce efecte juridice. Or, dacă ar fi fost aplicabilă limita de vârstă de 60 de ani, reclamantul s-ar fi putut prevala de articolul 95b alineatul (9) din Regulamentul nr. 1408/71, deoarece îndeplinea condiţiile de acordare a prestaţiei suplimentare, respectiv atinsese vârsta de 60 de ani înainte de 1 iunie 1992.50.Trebuie să amintim mai întâi jurisprudenţa constantă potrivit căreia, în cadrul repartizării funcţiilor jurisdicţionale între instanţele naţionale şi Curte, în temeiul articolului 234 CE, instanţa naţională, singura care cunoaşte în mod direct situaţia de fapt din speţă, precum şi argumentele invocate de părţi, fiind şi cea care poartă răspunderea pentru hotărârea judecătorească care se va pronunţa, este în poziţia cea mai potrivită pentru a aprecia, în deplină cunoştinţă de cauză, pertinenţa problemelor de drept pe care le ridică litigiul cu care este sesizată, precum şi necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe hotărârea în cauză. Cu toate acestea, în cazul în care întrebările au fost formulate necorespunzător sau depăşesc cadrul puterilor care i-au fost conferite prin articolul 234 CE, Curtea de Justiţie are libertatea de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanţa naţională, şi mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele de drept comunitar care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului

A se vedea în special hotărârea Curţii din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board (C-83/78, Rec., p. 2347, punctele 25 şi 26), si hotărârea Curţii din 22 iunie 2000, Marca Mode (C-425/98, Rec, p. I-4861, punctul 21).

.51.Astfel, pentru a putea oferi un răspuns util instanţei care i-a adresat o întrebare preliminară, Curtea poate fi pusă în situaţia de a lua în considerare norme de drept comunitar la care instanţa naţională nu a făcut referire în enunţul întrebării sale. în schimb, instanţa naţională este cea care are sarcina de a hotărî dacă norma comunitară, astfel cum a fost interpretată de Curte în temeiul articolului 234 CE, îşi găseşte sau nu aplicarea în cauza care a fost supusă aprecierii sale

A se vedea în special hotărârea Curţii din 20 martie 1986, Tissier (C-35/85, Rec, p. 1207, punctul 9).

.52.Astfel cum Comisia a menţionat în mod întemeiat, există posibilitatea ca reclamantul să se poată prevala de articolul 95b din Regulamentul nr. 1408/71 şi de articolul 51 alineatul (1) literele (b) şi (f) din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii

JO L 74, p. 1., Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 74.

. Această ultimă prevedere are următorul cuprins:

în cazul în care beneficiarul, în special:

[...]

(b)prestaţiilor pentru limită de vârstă acordate în cazul incapacităţii de muncă,

[...]

(f)prestaţiilor acordate, cu condiţia ca mijloacele beneficiarului să nu depăşească o limită stabilită,

locuieşte sau are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care este situată instituţia debitoare, controlul administrativ sau medical se efectuează, la cererea acelei instituţii, de către instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă al beneficiarului, în conformitate cu modalităţile prevăzute de legislaţia aplicată de aceasta din urmă. Cu toate acestea, instituţia debitoare îşi rezervă dreptul de a proceda la examinarea beneficiarului de către un medic la alegerea acesteia.

53.De altfel, în hotărârea Dafeki, Curtea a precizat că în procedurile având ca scop stabilirea drepturilor la prestaţii sociale ale unui lucrător migrant resortisant comunitar, instituţiile naţionale competente în materia securităţii sociale şi instanţele naţionale ale unui stat membru sunt obligate să respecte certificatele şi actele similare referitoare la starea persoanei care emană de la autorităţile competente din alte state membre, cu excepţia cazului în care exactitatea acestora este serios zdruncinată de indicii concrete care se raportează la cazul individual în speţă

Hotărârea Curţii din 2 decembrie 1997 (C-336/94, Rec, p. I-6761, punctul 21).

.54.Din cele ce precedă, rezultă că o instanţă naţională este obligată să respecte înscrisurile întocmite de autorităţile competente din alte state membre referitoare la începutul şi la durata incapacităţii de muncă.55.Instanţa naţională este cea care trebuie să stabilească dacă articolul 95b din Regulamentul nr. 1408/71 coroborat cu articolul 51 alineatul (1) literele (b) şi (f) din Regulamentul nr. 574/72 este sau nu aplicabil în cauza care a fost supusă aprecierii sale.<TI><NP><NO.P>VII —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>56.Potrivit opiniei noastre, Curtea ar trebui să răspundă întrebării adresate de instanţa de trimitere după cum urmează:

Dispoziţiile articolului 10a din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, în versiunea sa modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, şi ale anexei IIa la acest regulament trebuie interpretate în sensul că alocaţia suplimentară prevăzută de Codul securităţii sociale este o prestaţie specială cu caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) din acelaşi regulament.