HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
11 iunie 2026 ( *1 )
„Trimitere preliminară – Politica socială – Transfer de întreprinderi – Menținerea drepturilor lucrătorilor – Directiva 2001/23/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Transferul către cesionar al obligațiilor care rezultă dintr‑un contract de muncă existent la data transferului întreprinderii – Posibilitatea statelor membre de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului – Articolul 8 – Aplicarea unor dispoziții naționale mai favorabile lucrătorilor – Transferul obligației de plată a drepturilor salariale neachitate de către cedent – Posibilitate de a aplica o dispoziție națională care condiționează transferul unei obligații de acordul creditorului”
În cauza C‑216/25,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Constanța (România), prin decizia din 18 martie 2025, primită de Curte la 19 martie 2025, în procedura
ZN
împotriva
GSP Offshore SRL,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul J. Passer, președinte de cameră, doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), președinta Camerei a cincea, și domnul B. Smulders, judecător,
avocat general: domnul R. Norkus,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
|
– |
pentru Comisia Europeană, de S. Delaude și L. Nicolae, în calitate de agenți, |
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
|
1 |
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 8 din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 2001, L 82, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20). |
|
2 |
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ZN, pe de o parte, și GSP Offshore SRL, fostul său angajator, pe de altă parte, în legătură cu plata drepturilor salariale corespunzătoare muncii pe care ZN a prestat‑o pentru această societate anterior datei transferului de întreprindere care a avut loc conform unui acord încheiat între aceasta și o altă societate. |
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
|
3 |
Potrivit considerentelor (3) și (8) ale Directivei 2001/23:
[…]
|
|
4 |
Articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2001/23 prevede:
|
|
5 |
Articolul 3 din această directivă prevede: „(1) Drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului. Statele membre pot prevedea ca, după data transferului, cedentul și cesionarul să fie responsabili, împreună și separat, de obligațiile care au decurs anterior datei transferului dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului. […] (4)
[…]” |
|
6 |
Articolul 8 din directiva menționată enunță: „Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile pentru salariați sau de a promova ori de a permite convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali mai favorabile salariaților.” |
Dreptul român
Codul muncii
|
7 |
Articolul 173 alineatul (2) din Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 privind Codul muncii (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Codul muncii”), prevede: „Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr‑un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.” |
Legea nr. 67/2006
|
8 |
Potrivit articolului 5 alineatul (1) din Legea nr. 67 din 22 martie 2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, denumită în continuare „Legea nr. 67/2006”): „Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.” |
Codul civil
|
9 |
Articolul 1.605 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil al României (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, denumită în continuare „Codul civil”) prevede: „Preluarea datoriei convenită cu debitorul își va produce efectele numai dacă creditorul își dă acordul.” |
Litigiul principal și întrebările preliminare
|
10 |
ZN era angajat de GSP Offshore pe o platformă petrolieră. |
|
11 |
Printr‑o notificare din 21 februarie 2024 adresată tuturor salariaților săi, inclusiv lui ZN, GSP Offshore a anunțat că personalul său va fi preluat de OMV Petrom Energy Solutions SRL (denumită în continuare „OMV Petrom”) ca urmare a unui transfer de întreprindere, conform acordului încheiat între aceste două societăți la 8 februarie 2024 (denumit în continuare „transferul în cauză”). OMV Petrom a devenit astfel noul angajator al salariaților respectivi. |
|
12 |
OMV Petrom i‑a comunicat avocatului lui ZN că, în opinia sa, drepturile salariale datorate de GSP Offshore la data transferului în cauză, corespunzătoare muncii pe care ZN o prestase pentru această din urmă societate înainte de respectiva dată, rămân în sarcina societății menționate, astfel încât OMV Petrom nu urma să își asume obligația de plată a acestor drepturi salariale. |
|
13 |
ZN a introdus o acțiune la Tribunalul Constanța (România), având ca obiect obligarea GSP Offshore la plata drepturilor salariale menționate. |
|
14 |
Prin sentința din 11 octombrie 2024, instanța respectivă a respins acțiunea pentru motivul că, în urma transferului în cauză, toate drepturile și obligațiile cedentului sunt transferate cesionarului, și anume OMV Petrom, astfel încât GSP Offshore, în calitate de cedent, a fost eliberată de orice obligație de plată a drepturilor salariale solicitate. |
|
15 |
ZN a formulat apel împotriva acestei sentințe la Curtea de Apel Constanța (România), care este instanța de trimitere, susținând că GSP Offshore a rămas obligată la plata acestor drepturi salariale și invocând faptul că OMV Petrom nu își asumă obligația de plată a drepturilor salariale menționate. ZN contesta, așadar, că obligațiile referitoare la aceleași drepturi salariale ar fi fost transferate de GSP Offshore către OMV Petrom. |
|
16 |
Instanța menționată arată că, în alte litigii cu același obiect între GSP Offshore și alți foști salariați ai acesteia, ea a statuat că societatea respectivă, în calitate de cedent, rămâne obligată la plata drepturilor salariale restante, întrucât acestea nu se transferă cesionarului. |
|
17 |
Ea arată că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23, drepturile și obligațiile cedentului care decurg din contractele de muncă existente la data transferului de întreprindere sunt transferate integral cesionarului, astfel încât, în temeiul dispoziției amintite, are loc o veritabilă cesiune de datorie ca urmare a acestui transfer. Dispoziția menționată ar fi fost transpusă în dreptul național prin articolul 5 alineatul (1) din Legea nr. 67/2006, precum și prin articolul 173 alineatul (2) din Codul muncii. |
|
18 |
În schimb, legiuitorul român nu ar fi exercitat în reglementarea națională posibilitatea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din această directivă, conform căruia statele membre pot prevedea ca, după data transferului de întreprindere, cedentul și cesionarul să fie responsabili, împreună și separat, de obligațiile care au decurs anterior datei transferului dintr‑un contract de muncă existent la data transferului. |
|
19 |
În acest context, instanța de trimitere face trimitere la Hotărârea din 5 mai 1988, Berg și Busschers (144/87 și 145/87, EU:C:1988:236), în care Curtea a interpretat articolul 3 alineatul (1) din Directiva 77/187, care a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2001/23. |
|
20 |
În acea hotărâre, Curtea a declarat că dispoziția respectivă trebuie interpretată în sensul că, după data transferului de întreprindere, cedentul este eliberat de obligațiile sale rezultate din contractul sau din raportul de muncă prin simplul fapt al transferului, chiar dacă lucrătorii angajați în întreprindere nu își dau acordul sau se opun la acesta, sub rezerva însă a posibilității statelor membre de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului după data transferului. |
|
21 |
Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră că aprecierile Curții din hotărârea menționată trebuie înțelese având în vedere contextul raporturilor de muncă existente la momentul pronunțării. Or, în prezent ar trebui să se țină seama atât de evoluția jurisprudenței Curții, în special în privința noțiunii de „transfer de întreprindere” în sensul Directivei 2001/23, cât și de evoluția relațiilor de muncă, care ar dovedi că prevederile acestei directive ar putea fi invocate într‑un scop contrar celui pe care ea îl urmărește, respectiv pentru a lipsi salariații de protecția drepturilor lor în cadrul unui transfer de întreprindere, iar nu pentru a garanta această protecție. |
|
22 |
În ceea ce privește noțiunea de „transfer de întreprindere”, instanța de trimitere afirmă că, la data adoptării Directivei 77/187, soluția potrivit căreia cesionarul urma să preia datoriile cedentului născute anterior transferului întreprinderii era una logică, cesionarul preluând mijloacele afacerii, contractele și creanțele pentru a putea asigura plata drepturilor salariale restante. Totuși, ulterior Curtea ar fi statuat, printre altele în Hotărârea din 11 martie 1997, Süzen (C‑13/95, EU:C:1997:141), că preluarea unui grup de lucrători poate constitui un transfer de întreprindere, fără a fi necesară preluarea și a unui ansamblu de bunuri materiale, mijloace de producție sau a altor elemente de patrimoniu. |
|
23 |
Astfel, ar fi posibil ca un transfer de întreprindere să presupună exclusiv preluarea unui anumit număr de salariați, cu excluderea oricărui element patrimonial, precum în cazul litigiului principal, și ca cedentul să fie exonerat de orice obligație de plată a unor drepturi salariale restante, care ar fi transferate, fără acordul salariaților, cesionarului. |
|
24 |
Referitor la prezentul litigiu, instanța de trimitere afirmă că din informațiile publice privind OMV Petrom rezultă că această societate are un capital social de 2000 de lei românești (RON) (aproximativ 400 de euro), ceea ce nu ar permite acoperirea drepturilor salariale datorate tuturor salariaților transferați. |
|
25 |
Potrivit acestei instanțe, într‑o asemenea situație, este necesar să se considere că obiectivul Directivei 2001/23 nu este atins. Dimpotrivă, prevederile articolului 3 alineatul (1) din această directivă ar constitui mijlocul prin care salariații sunt lipsiți de garanțiile plății drepturilor salariale restante. |
|
26 |
În acest context, pe de o parte, instanța menționată ridică problema dacă poate considera că o dispoziție cu caracter general, precum articolul 1.605 din Codul civil, care condiționează cesiunea datoriei de acordul creditorului, constituie transpunerea în dreptul național a posibilității prevăzute la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/23. |
|
27 |
Pe de altă parte, aceeași instanță amintește că articolul 8 din directiva menționată permite statelor membre să aplice acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile pentru salariați. În această privință, ea afirmă că articolul 1.605 din Codul civil ar fi mai favorabil salariatului care, considerând că norma prevăzută la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din aceeași directivă este în realitate păgubitoare pentru el, ar opta pentru chemarea în judecată a cedentului, iar nu a cesionarului. |
|
28 |
Astfel, instanța de trimitere își pune problema dacă, pentru a asigura salariaților posibilitatea de a recupera drepturile salariale neplătite de către cedent înainte de transferul întreprinderii, poate aplica articolul 1.605 din Codul civil, ceea ce ar implica faptul că, în lipsa acordului creditorului, și anume salariatul, pentru cesiunea debitului privind aceste drepturi salariale, cedentul nu ar fi considerat eliberat de obligația de plată a acestora. |
|
29 |
Potrivit respectivei instanțe, o asemenea posibilitate ar putea fi reținută, în primul rând, în ipoteza în care opțiunea statelor membre de a pune în aplicare articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/23 ar putea fi transpusă în dreptul național prin intermediul unor norme cu caracter general, precum cele din Codul civil, iar nu doar prin intermediul unor norme cu caracter special care indică în mod expres că urmăresc transpunerea acestei directive. |
|
30 |
În cazul în care s‑ar considera că această posibilitate nu poate fi instituită printr‑o normă cu aplicabilitate generală, s‑ar pune problema, în al doilea rând, dacă articolul 8 din directiva amintită permite instanțelor naționale să aplice o astfel de normă cu caracter general ca fiind o normă mai favorabilă lucrătorilor decât cea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din directiva menționată. |
|
31 |
În aceste condiții, Curtea de Apel Constanța a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
|
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
|
32 |
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării, în cadrul unui transfer de întreprindere în sensul acestei directive și în privința plății drepturilor salariale neachitate de către cedent, a unei dispoziții naționale care condiționează transferul unei obligații între doi debitori de acordul creditorului, astfel încât transferul către cesionar al obligațiilor cedentului de plată a acestor drepturi salariale să fie supus acordului lucrătorului în cauză, și dacă faptul că dispoziția națională menționată are caracter general sau caracter special are vreo incidență în această privință. |
|
33 |
Trebuie amintit că acest articol 3 alineatul (1) prevede la primul paragraf că drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau un raport de muncă existent la data transferului întreprinderii, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului. |
|
34 |
În plus, articolul 3 alineatul (1) menționat dispune la al doilea paragraf că statele membre pot prevedea ca, după data transferului de întreprindere, cedentul și cesionarul să fie responsabili, împreună și separat, de obligațiile care au decurs anterior datei transferului dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului. |
|
35 |
De la bun început, trebuie arătat că din cererea de decizie preliminară reiese că legiuitorul român a transpus articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23 atât prin articolul 5 alineatul (1) din Legea nr. 67/2006, cât și prin articolul 173 alineatul (2) din Codul muncii, dar că nu a exercitat în aceste dispoziții naționale posibilitatea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din respectiva directivă. |
|
36 |
În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă îi este permis să considere că această posibilitate a fost exercitată prin intermediul unei dispoziții naționale cu caracter general, precum articolul 1.605 din Codul civil, care condiționează preluarea datoriei de acordul creditorului. Astfel, ea tinde să considere că, în cadrul transferului în cauză, ar trebui să se statueze că obligația de plată a drepturilor salariale datorate de cedent lucrătorului în cauză înainte de data acestui transfer nu a fost transferată cesionarului, în lipsa acordului acestui lucrător. |
|
37 |
În această privință, în primul rând, trebuie amintit că, la punctul 11 din Hotărârea din 5 mai 1988, Berg și Busschers (144/87 și 145/87, EU:C:1988:236), Curtea a statuat, în ceea ce privește articolul 3 alineatul (1) din Directiva 77/187, care era în esență echivalent cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23, că transferul unei întreprinderi determină transferul de drept de la cedent către cesionar al obligațiilor care rezultă pentru angajator din contractul de muncă sau din raportul de muncă, sub rezerva însă a posibilității statelor membre de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului după transfer. Curtea a dedus de aici că, exceptând cazul în care statele membre utilizează această posibilitate, cedentul este exonerat de obligațiile sale în calitate de angajator prin simplul fapt al transferului și că acest efect juridic nu este condiționat de acordul lucrătorilor în cauză. |
|
38 |
La punctul 12 din acea hotărâre, Curtea a constatat că o astfel de interpretare este conformă cu obiectivul urmărit de Directiva 77/187, care constă în asigurarea menținerii drepturilor lucrătorilor în cazul schimbării angajatorului, permițându‑le să rămână în serviciul noului angajator în aceleași condiții precum cele convenite cu cedentul. |
|
39 |
În plus, la punctul 13 din hotărârea menționată, Curtea a arătat că, prevăzând un asemenea transfer de drept al obligațiilor care decurg din contractul de muncă, această directivă înlătura principiul – invocat de reclamanții din litigiul principal în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre – potrivit căruia schimbarea debitorului nu se poate face decât cu acordul creditorului. Curtea a adăugat că, dând statelor membre posibilitatea de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului după transfer, articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată le permitea să concilieze regula transferului de drept al obligațiilor care decurg din contractul de muncă cu principii din ordinile lor juridice interne. |
|
40 |
Astfel, Curtea a declarat că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 77/187 trebuie interpretat în sensul că, după data transferului de întreprindere, cedentul este exonerat de obligațiile rezultate din contractul sau din raportul de muncă prin simplul fapt al transferului, chiar dacă lucrătorii angajați în întreprindere nu își dau acordul sau se opun la aceasta, sub rezerva însă a posibilității statelor membre de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului după data transferului (Hotărârea din 5 mai 1988, Berg și Busschers, 144/87 și 145/87, EU:C:1988:236, punctul 14). |
|
41 |
Or, așa cum reiese din cuprinsul punctului 35 din prezenta hotărâre, legiuitorul român nu a exercitat în dispozițiile naționale vizate la acest punct posibilitatea respectivă de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului, în temeiul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/23. |
|
42 |
În al doilea rând, trebuie amintit că Curtea a statuat de asemenea că exercitarea drepturilor conferite lucrătorilor prin Directiva 2001/23, în special prin articolul 3 alineatul (1) din aceasta, nu poate fi condiționată nici de acordul cedentului sau al cesionarului, nici de cel al reprezentanților lucrătorilor sau ai lucrătorilor înșiși, cu singura rezervă, în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, a posibilității pe care o au de a decide în mod liber să nu continue raportul de muncă cu noul angajator ulterior transferului menționat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 25 iulie 1991, d’Urso ș.a., C‑362/89, EU:C:1991:326, punctul 11, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Temco, C‑51/00, EU:C:2002:48, punctele 35 și 36, precum și Hotărârea din 26 mai 2005, Celtec, C‑478/03, EU:C:2005:321, punctul 37). |
|
43 |
În această privință, este necesar să se arate că această din urmă rezervă nu pare pertinentă în cadrul cauzei principale. Astfel, potrivit precizărilor care reies din cererea de decizie preliminară și care, dacă este cazul, trebuie confirmate de instanța de trimitere, în speță, lucrătorul în cauză nu contestă continuarea raportului său de muncă cu cesionarul, ci numai faptul că, în urma transferului în cauză, cedentul va fi fost eliberat de obligațiile de plată a drepturilor salariale corespunzătoare muncii pe care lucrătorul o prestase pentru acest cedent. |
|
44 |
În al treilea și ultimul rând, din jurisprudență rezultă că transferul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 include toate drepturile lucrătorilor, cu condiția ca ele să nu intre sub incidența uneia dintre excepțiile de la aplicarea acestei dispoziții prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din directiva menționată (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 ianuarie 2015, Gimnasio Deportivo San Andrés, C‑688/13, EU:C:2015:46, punctul 52 și jurisprudența citată), independent de faptul că aceste drepturi s‑au născut ulterior sau anterior transferului întreprinderii (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 februarie 1985, Abels, 135/83, EU:C:1985:55, punctele 37 și 38). |
|
45 |
Curtea a precizat de asemenea că, în măsura în care articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată autorizează statele membre să prevadă că cedentul și cesionarul sunt, „după data transferului”, responsabili împreună și separat de obligațiile care au decurs anterior datei transferului dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului, îi revine în primul rând cesionarului responsabilitatea de a face față obligațiilor rezultate din drepturile lucrătorilor existente la momentul transferului (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 februarie 1985, Abels, 135/83, EU:C:1985:55, punctul 36). |
|
46 |
În consecință și având în vedere și jurisprudența amintită la punctele 39 și 44 din prezenta hotărâre, este necesar să se înlăture relevanța pentru interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 a unui principiu precum cel căruia îi corespunde norma prevăzută la articolul 1.605 din Codul civil, potrivit căruia debitorul nu își poate transfera datoriile către un terț fără acordul creditorilor săi, nici atunci când este vorba despre transferul obligației de plată a drepturilor salariale datorate de cedent lucrătorului în cauză înainte de data transferului întreprinderii, sub rezerva însă a posibilității statelor membre, prevăzută la al doilea paragraf al acestui articol 3 alineatul (1), de a prevedea răspunderea solidară a cedentului și a cesionarului după această dată. |
|
47 |
În ceea ce privește mai precis acest al doilea paragraf, trebuie subliniat că el nu urmărește să deroge de la principiul de bază prevăzut la primul paragraf al articolului 3 alineatul (1) menționat, potrivit căruia, ca urmare a transferului, cesionarul va fi responsabil pentru obligațiile care decurg din contractul de muncă, ci urmărește să permită completarea aplicării acestui principiu de bază prevăzând că această răspundere poate continua să revină cedentului, în plus față de cesionar. |
|
48 |
Astfel, al doilea paragraf al articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 nu permite să se împiedice aplicarea principiului de bază menționat, conform căruia obligațiile care rezultă din contractul de muncă sunt transferate de drept cesionarului, chiar dacă lucrătorii angajați în întreprindere nu își dau acordul sau se opun la acesta, după cum reiese din jurisprudența menționată la punctul 40 din prezenta hotărâre. |
|
49 |
Rezultă că această dispoziție nu poate fi pusă în aplicare în niciun caz prin intermediul unei norme care are ca efect condiționarea transferului acestor obligații de acordul lucrătorului, independent de faptul, evidențiat în prima întrebare, că o asemenea normă este prevăzută de o dispoziție națională cu caracter general sau cu caracter special. |
|
50 |
Mai trebuie arătat că această interpretare a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 nu poate fi repusă în discuție de elementele invocate de instanța de trimitere în cererea sa de decizie preliminară, așa cum sunt amintite la punctul 21 din prezenta hotărâre. |
|
51 |
Astfel, primo, această instanță afirmă că, de la Hotărârea din 5 mai 1988, Berg și Busschers (144/87 și 145/87, EU:C:1988:236), jurisprudența Curții referitoare la noțiunea de „transfer de întreprindere” a evoluat, după cum ar demonstra Hotărârea din 11 martie 1997, Süzen (C‑13/95, EU:C:1997:141). |
|
52 |
În această privință, este suficient să se arate că principiul potrivit căruia drepturile și obligațiile care rezultă din contractele de muncă existente la data transferului de întreprindere sunt transferate de drept cesionarului, fără ca un astfel de efect să poată fi condiționat printre altele de acordul lucrătorilor, este un principiu consacrat în jurisprudența Curții ulterioară Hotărârii din 5 mai 1988, Berg și Busschers (144/87 și 145/87, EU:C:1988:236), după cum arată în special jurisprudența citată la punctul 42 din prezenta hotărâre. |
|
53 |
În orice caz, așa cum rezultă din considerentul (8) al Directivei 2001/23, deși este adevărat că, din considerente de securitate și transparență juridică, a fost necesară clarificarea noțiunii de „transfer” în lumina jurisprudenței Curții, totuși, o asemenea clarificare, ce figurează la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, nu a avut ca efect modificarea domeniului de aplicare al Directivei 77/187 și nici, în consecință, a celui al Directivei 2001/23. |
|
54 |
Secundo, instanța de trimitere afirmă că evoluția relațiilor de muncă dovedește că prevederile Directivei 2001/23 ar putea fi invocate într‑un scop contrar celui urmărit de aceasta, și anume pentru a lipsi lucrătorii de protecția drepturilor lor în cadrul unui transfer de întreprindere, iar nu pentru a garanta protecția respectivă. |
|
55 |
În această privință, trebuie amintit că, așa cum s‑a arătat la punctul 38 din prezenta hotărâre, după cum reiese din articolul 3 interpretat în lumina considerentului (3) al acesteia, directiva urmărește să protejeze lucrătorii, asigurând menținerea drepturilor lor în cazul schimbării angajatorului, permițându‑le să rămână în serviciul noului angajator în aceleași condiții precum cele convenite cu cedentul. Obiectul aceleiași directive este de a asigura, în măsura în care este posibil, continuarea contractelor sau a raporturilor de muncă, fără modificări, cu cesionarul, pentru a evita ca lucrătorii în cauză să fie plasați într‑o poziție mai puțin favorabilă doar ca urmare a transferului de întreprindere (Hotărârea din 9 septembrie 2020, TMD Friction și TMD Friction EsCo, C‑674/18 și C‑675/18, EU:C:2020:682, punctul 48, precum și jurisprudența citată). În aceste condiții, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 37 și 38 din prezenta hotărâre, un asemenea transfer are de asemenea ca efect, sub rezerva exercitării posibilității prevăzute la al doilea paragraf al alineatului (1) al acestui articol 3, nerelevantă în speță, să îl exonereze pe cedent de obligațiile sale în calitate de angajator. |
|
56 |
Or, astfel cum arată și Comisia Europeană în observațiile sale scrise, trebuie amintit că aplicarea reglementării Uniunii nu poate fi extinsă până la a acoperi operațiunile care sunt realizate cu scopul de a beneficia în mod fraudulos sau abuziv de avantajele prevăzute de dreptul Uniunii. Reiese dintr‑o jurisprudență consacrată că proba unei practici abuzive necesită, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea aplicabilă a Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (Hotărârea din 30 octombrie 2025, Mercedes‑Benz Bank și Volkswagen Bank, C‑143/23, EU:C:2025:837, punctele 79 și 81, precum și jurisprudența citată). |
|
57 |
În definitiv, revine instanței naționale sarcina de a verifica existența unei practici abuzive în litigiul pendinte în fața sa, luând în considerare toate faptele și circumstanțele speței, inclusiv pe cele ulterioare operațiunii al cărei caracter abuziv este invocat (Hotărârea din 30 octombrie 2025, Mercedes‑Benz Bank și Volkswagen Bank, C‑143/23, EU:C:2025:837, punctul 82, precum și jurisprudența citată). |
|
58 |
Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării, în cadrul unui transfer de întreprindere în sensul acestei directive și în privința plății drepturilor salariale neachitate de către cedent, a unei dispoziții naționale care condiționează transferul unei obligații între doi debitori de acordul creditorului, astfel încât transferul către cesionar al obligațiilor cedentului de plată a acestor drepturi salariale să fie supus acordului lucrătorului în cauză, independent de faptul că această dispoziție națională are caracter general sau caracter special. |
Cu privire la a doua întrebare
|
59 |
Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 8 din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că permite aplicarea, în cadrul unui transfer de întreprindere în sensul acestei directive și în privința plății drepturilor salariale neachitate de către cedent, a unei dispoziții naționale care condiționează transferul unei obligații între doi debitori de acordul creditorului, astfel încât transferul către cesionar al obligațiilor cedentului de plată a acestor drepturi salariale să fie supus acordului lucrătorului în cauză. |
|
60 |
Acest articol 8 prevede că directiva menționată nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile pentru salariați sau de a promova ori de a permite convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali mai favorabile salariaților. |
|
61 |
În această privință, trebuie amintit că aceeași directivă nu urmărește decât o armonizare parțială a domeniului în discuție, extinzând în esență protecția garantată lucrătorilor în mod autonom prin dreptul diferitelor state membre și la ipoteza unui transfer de întreprindere. Ea nu urmărește să instituie un nivel de protecție uniform pentru întreaga Uniune Europeană pe baza unor criterii comune (Hotărârea din 11 septembrie 2014, Österreichischer Gewerkschaftsbund, C‑328/13, EU:C:2014:2197, punctul 22 și jurisprudența citată). |
|
62 |
Cu toate acestea, aplicarea unor dispoziții naționale mai favorabile lucrătorilor, în temeiul articolului 8 din Directiva 2001/23, nu poate avea ca efect să aducă atingere protecției minime garantate lucrătorilor de directiva respectivă și în special de articolul 3 alineatul (1) din aceasta, în conformitate cu care drepturile și obligațiile care decurg din contractul de muncă sunt transferate de drept cesionarului (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C‑609/17 și C‑610/17, EU:C:2019:981, punctul 35, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 martie 2023, MÁV‑START, C‑477/21, EU:C:2023:140, punctul 51). |
|
63 |
Aplicarea unor asemenea dispoziții naționale nu poate aduce atingere nici coerenței directivei menționate sau obiectivelor pe care le urmărește (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C‑609/17 și C‑610/17, EU:C:2019:981, punctul 51, precum și Hotărârea din 12 iunie 2025, Tallinna linn, C‑219/24, EU:C:2025:442, punctul 48). |
|
64 |
Or, chiar presupunând că o dispoziție națională care condiționează transferul unei obligații între doi debitori de acordul creditorului, precum articolul 1.605 din Codul civil, constituie o dispoziție mai favorabilă lucrătorilor decât articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23, trebuie să se constate că aplicarea unei asemenea dispoziții naționale ar încălca principiul de bază pe care se întemeiază acest articol 3 alineatul (1), potrivit căruia, ca urmare a transferului, cesionarul va fi responsabil de drept pentru obligațiile care rezultă din contractul de muncă, chiar și atunci când lucrătorii în cauză nu își dau acordul sau se opun la aceasta, astfel cum rezultă din răspunsul dat la prima întrebare. În aceste condiții, aplicarea unei asemenea dispoziții naționale ar aduce atingere coerenței directivei amintite, precum și protecției minime garantate lucrătorilor de aceasta, în special de articolul 3 alineatul (1) menționat. |
|
65 |
Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 8 din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării, în cadrul unui transfer de întreprindere în sensul acestei directive și în privința plății drepturilor salariale neachitate de către cedent, a unei dispoziții naționale care condiționează transferul unei obligații între doi debitori de acordul creditorului, astfel încât transferul către cesionar al obligațiilor cedentului de plată a acestor drepturi salariale să fie supus acordului lucrătorului în cauză. |
Cu privire la cheltuielile de judecată
|
66 |
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări. |
|
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară: |
|
|
|
Semnături |
( *1 ) Limba de procedură: româna.