Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii /* COM/2010/0378 final */
ro || COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 13.7.2010 COM(2010) 378 final 2010/0209 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
ȘI A CONSILIULUI privind condițiile de intrare și de
ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul
unui transfer în cadrul aceleiași companii {SEC(2010) 884}
{SEC(2010) 885}
EXPUNERE DE MOTIVE 1) Contextul propunerii · Motivele și obiectivele propunerii Prezenta propunere se înscrie în eforturile UE
de a elabora o politică amplă în domeniul migrației. În
Programul de la Haga din noiembrie 2004 se recunoaște faptul că
„migrația legală va avea un rol important în consolidarea economiei
bazate pe cunoaștere în Europa, în intensificarea dezvoltării
economice, contribuind astfel la punerea în aplicare a Strategiei de la
Lisabona”, Comisia fiind solicitată să prezinte un plan în domeniul
politicii privind migrația legală „care să includă
proceduri de admisie care să răspundă cu promptitudine
fluctuației de pe piața muncii a cererilor de forță de muncă
provenind din migrație”. Următoarea Comunicare a Comisiei din
decembrie 2005 intitulată Planul în domeniul politicii privind
migrația legală [COM(2005) 669] a prevăzut adoptarea a
cinci propuneri legislative privind imigrația forței de muncă,
care au inclus o propunere de directivă privind persoanele transferate în
cadrul aceleiași companii în perioada 2007-2009. Pactul european privind imigrația și
azilul, adoptat de Consiliul European la 15 -16 octombrie 2008, exprimă
angajamentul Uniunii Europene și al statelor sale membre de a
desfășura o politică echitabilă, eficace și
coerentă pentru a face față provocărilor și
oportunităților create de migrație. Programul de la Stockholm, adoptat de
Consiliul European din 10 și 11 decembrie 2009, recunoaște că
migrația forței de muncă poate contribui la creșterea
competitivității și a vitalității economice și
că, în contextul provocărilor demografice importante cu care se va
confrunta UE în viitor, în contextul unei cereri crescute de forță de
muncă, politicile flexibile în domeniul migrației vor avea o
contribuție importantă la dezvoltarea economică și
performanța UE pe termen mai lung. Astfel, Comisia și Consiliul sunt
chemate să aplice în continuare Planul din 2005 în domeniul politicii
privind migrația legală. Propunerile privind lucrătorii cu
înaltă calificare („Cartea albastră a UE”) și o
directivă-cadru generală au fost prezentate în octombrie 2007[1].
Consiliul a adoptat prima propunere la data de 25 mai 2009; a doua propunere se
află în stadiul de negociere la Parlamentul European și la Consiliu. Având în vedere obstacolele cu care se
confruntă întreprinderile în ceea ce privește complexitatea și
diversitatea normelor, directiva își propune, în special, să
faciliteze transferurile, în cadrul aceleași companii, de competențe
atât către UE cât și în cadrul UE, astfel încât să fie
stimulată competitivitatea economiei UE și să fie adăugate
măsuri noi la setul de măsuri pe care UE le introduce în vederea
îndeplinirii obiectivelor prevăzute de Strategia UE 2020. Directiva
își propune în mod special să ofere un răspuns eficient și
prompt la cererea de personal de conducere și de personal calificat pentru
sucursalele și filialele companiilor multinaționale, prin instituirea
unor condiții transparente și armonizate privind admiterea acestei
categorii de lucrători, prin crearea unor condiții mai atractive de
ședere temporară a persoanelor transferate în cadrul aceleași
companii și a familiilor acestora și prin promovarea unei alocări
și realocări eficiente a persoanelor transferate între
entitățile UE. Realizarea acestui obiectiv ar contribui, de asemenea,
la respectarea angajamentelor UE în domeniul comerțului
internațional, inclusiv a normelor specifice referitoare la persoanele
transferate în cadrul aceleiași companii. Promovarea unei asemenea
mobilități transnaționale necesită un climat de
concurență echitabilă și de respect pentru drepturile
lucrătorilor, inclusiv crearea unui statut juridic sigur pentru persoanele
transferate în cadrul aceleași companii. · Contextul general Ca o consecință a globalizării
afacerilor, a intensificării schimburilor comerciale internaționale,
a dezvoltării și răspândirii companiilor multinaționale,
precum și a procesului continuu de restructurare și consolidare a
multor sectoare, în ultimii ani mobilitatea personalului de conducere și
tehnic din sucursalele și filialele corporațiilor
multinaționale, relocat temporar pentru misiuni pe termen scurt în alte
unități ale companiei, a devenit un aspect crucial. Este
esențială capacitatea mediului de afaceri de a reacționa mai
rapid la noile provocări, de a transfera know-how viitoarelor cadre de
conducere și de a armoniza calificările în fiecare țară în
care își desfășoară activitatea compania respectivă.
De asemenea, evoluțiile privind organizarea muncii și alocarea în
cadrul companiilor necesită o mobilitate sporită. Cu toate acestea, o serie de factori
limitează în prezent oportunitățile de care dispun companiile
internaționale pentru a se baza pe mobilitatea persoanelor transferate în
cadrul aceleași companii. Multe dintre companiile multinaționale care
doresc să-și transfere personalul s-au confruntat cu atitudini
inflexibile și cu restricții, inclusiv cu lipsa unor sisteme
specifice clare în majoritatea statelor membre UE, complexitatea cerințelor,
costurile și întârzierile în acordarea vizelor sau permiselor de
muncă, precum și cu nesiguranța în materie de norme și
proceduri. În plus, există diferențe majore între statele membre în
ceea ce privește condițiile de admisie și restricțiile
privind drepturile familiei. · Dispozițiile existente în domeniul de aplicare a propunerii Instrumentul UE existent care prevede
condițiile de admisie a persoanelor transferate în cadrul aceleiași
companii în contextul prestării unui serviciu îl reprezintă
Rezoluția Consiliului din 1994 privind restricțiile de admisie a
resortisanților din țările terțe pe teritoriul statelor
membre în vederea ocupării unui loc de muncă[2],
adoptată în temeiul articolului K.1 din Tratatul CE. Această
rezoluție a stabilit definițiile și principiile care
reglementează admisia acestei categorii de migranți. Directiva 96/71/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea
lucrătorilor de către întreprinderile stabilite într-un stat membru
în contextul furnizării de servicii este legată, de asemenea, de
actuala propunere, întrucât la articolul 1 alineatul (4) din directiva
menționată se prevede că „Întreprinderile stabilite într-un
stat care nu este membru al UE nu trebuie să beneficieze de un tratament
mai favorabil decât întreprinderile stabilite într-un stat membru”. În
consecință, această propunere asigură că
întreprinderile stabilite într-un stat care nu este membru al UE și care
detașează lucrători într-un stat membru în contextul
furnizării de servicii la nivelul aceleiași companii nu obțin un
avantaj concurențial. Angajamentele asumate de UE-25 în cadrul
Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS)[3],
creează posibilitatea de a se recurge la persoane transferate în cadrul
aceleași companii în domeniul serviciilor și în contextul
furnizării de servicii, însă fără a se recurge la un test
pentru evaluarea necesităților economice, de obicei pe o
perioadă maximă de trei ani (cadre de conducere și specialiști)
sau de un an (pentru stagiari cu studii superioare), cu condiția ca
aceștia să îndeplinească cerințele prevăzute în
programul relevant, cum ar fi angajarea anterioară pe o perioadă de
un an. Acordul de asociere UE-Chile încheiat în 2002 și Acordul de
parteneriat economic (EPA) încheiat cu țările CARIFORUM în 2008 au
inclus, de asemenea, dispoziții referitoare la transferurile în cadrul
aceleași companii, întemeiate pe angajamentele asumate în cadrul GATS.
Angajamentele comerciale asumate în cadrul GATS, precum și acordurile
bilaterale, nu sunt menite să acopere în mod exhaustiv condițiile de
intrare, ședere și muncă. Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22
septembrie 2003 stabilește condițiile în care poate fi exercitat
acest dreptul la reîntregirea familiei. Actuala propunere extinde cadrul directivei,
întrucât prevede condiții mai favorabile pentru reunificarea familiei. Regulamentul (CE) nr.1030/2002 stabilește
formatul permiselor de ședere pentru resortisanții țărilor
terțe, fiind aplicabil prezentei propuneri. Directiva 2005/71/CE a Consiliului din 12
octombrie 2005 privind o procedură specifică de admisie a
resortisanților țărilor terțe în scopul
desfășurării unei activități de cercetare
științifică stabilește condițiile de admisie în statele
membre a cercetătorilor din țări terțe în vederea
desfășurării unui proiect de cercetare în cadrul unor acorduri
de primire încheiate cu instituțiile de cercetare aprobate în acest scop
de către statul membru în cauză. Întrucât există posibilitatea
unor suprapuneri între domeniile de aplicare ale celor două instrumente
și pentru a se menține un set de norme coerente pentru
cercetătorii resortisanți ai țărilor terțe, actuala
propunere prevede în mod expres că nu se aplică resortisanților
țărilor terțe care solicită șederea într-un stat
membru în calitate de cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE, în
vederea desfășurării unui proiect de cercetare. În plus, propunerea de directivă-cadru[4],
prezentată la 23 octombrie 2007 [COM(2007)638] prevede două excluderi: persoanele care intră pe teritoriul
unui stat membru în baza angajamentelor prevăzute de un acord
internațional de facilitare a intrării și șederii temporare
a anumitor categorii de persoane fizice care desfășoară o
activitate în domeniul comercial sau al investițiilor; resortisanții
țărilor terțe care sunt detașați, indiferent dacă
întreprinderea din care fac parte este stabilită sau nu într-un stat
membru sau într-o țară care nu este membră a UE. Prin urmare,
persoanele transferate în cadrul aceleași companii, detașate în baza
unui contract de muncă încheiat cu o întreprindere a unei țări
terțe, din care fac parte persoanele care intră într-un stat membru
în cadrul unor angajamente ca cele menționate anterior, sunt excluse din
domeniul de aplicare a directivei și, în consecință,
beneficiază de dispoziții specifice cu privire la aceste aspecte. Directiva referitoare la „Cartea
albastră” prevede aceeași excludere ca și directiva-cadru în
ceea ce privește categoriile de persoane care intră sub
incidența acordurilor comerciale. În plus, solicitanții trebuie
să prezinte contracte de muncă. Prin urmare, persoanele transferate
în cadrul aceleași companii sunt excluse din domeniul de aplicare a
directivei. · Coerența cu alte politici și obiective ale UE Măsurile menite să atragă
resortisanți cu înaltă calificare ai țărilor terțe,
cum ar fi personalul-cheie din corporațiile transnaționale, fac parte
dintr-un cadru mai amplu identificat de Strategia UE 2020, care a stabilit
obiectivul ca Uniunea să devină o economie bazată pe
cunoaștere și inovare, să reducă sarcina
administrativă a companiilor și să coordoneze mai bine cererea
cu oferta de forță de muncă. Facilitarea transferurilor în
cadrul aceleiași companii reprezintă, de asemenea, un obiectiv comun
al politicii comerciale a UE. Prezenta propunere respectă drepturile
fundamentale, în special articolele 15, 21 și 31 (tratament echitabil
și în condiții de egalitate), 12 (libertatea de asociere și
afiliere), 34 și 7 (respectarea vieții private și de familie),
consacrate de Carta drepturilor fundamentale, întrucât recunoaște și
garantează principiul tratamentului în condiții de egalitate a
persoanelor transferate în cadrul aceleași companii și include
garanții procedurale, precum și dreptul la viața de familie. Datele cu caracter personal pe care
autoritățile trebuie să le prelucreze atunci când pun în
aplicare prezenta propunere vor fi tratate în conformitate cu Directiva 46/95/CE
privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal. 2)
Consultarea părților interesate și evaluarea impactului ·
Consultarea părților interesate Metodele de consultare, principalele sectoare vizate și profilul general al respondenților A fost întreprinsă o consultare cu privire la Cartea verde referitoare la o abordare la nivelul UE privind gestionarea migrației din domeniul economic, inclusiv o audiere publică la 14 iunie 2005. Alte consultări au fost organizate în cadrul unor seminare și ateliere. Statele membre au fost consultate în cadrul Comitetului pentru imigrare și azil al Comisiei. Studiul extern comandat pentru susținerea analizei de impact a inclus, de asemenea, consultarea principalelor părți interesate, pe baza chestionarelor și a discuțiilor. Sinteza răspunsurilor și modul în care acestea au fost luate în considerare Analiza celor 130 de contribuții trimise pe durata consultării publice au evidențiat susținerea generală pentru o politică UE comună în domeniul imigrației economice, deși există diferențe importante privind abordările care trebuie urmate și rezultatele scontate. De asemenea s-a formulat cu claritate cererea de a se propune soluții simple, nebirocratice și flexibile. Multe state membre nu au fost de acord cu o abordare orizontală, de aceea Comisia a considerat că o abordare sectorială era mai realistă și că ar răspunde mai bine cerințelor de flexibilitate. · Obținerea și utilizarea expertizei Nu a fost necesară consultarea
experților externi. · Evaluarea impactului Au fost examinate următoarele
opțiuni: Opțiunea 1: Status quo. Evoluțiile actuale din statele membre ar continua în cadrul
juridic existent. Totuși, acest lucru ar însemna că UE în ansamblul
ei nu ar fi atractivă pentru întreprinderi și companii, care s-ar
confrunta în continuare cu dificultăți privind valorificarea
optimă a personalului de care dispun, cu toate că va crește
necesarul de personal cu înaltă calificare. Opțiunea 2: Directivă care
să prevadă condițiile de intrare și ședere a
persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii. Legislația UE va stabili o definiție comună privind
persoana transferată în cadrul aceleiași companii, fie prin vizarea
unor poziții specifice în cadrul corporației transnaționale, ca
și în cazul schemelor anexate la GATS, fie prin identificarea
personalului-cheie pe baza criteriilor privind salarizarea și
calificările, ca în cazul directivei privind cartea albastră. De
asemenea, legislația va prevedea criterii armonizate de intrare, un set
comun de drepturi, durata maximă de ședere și dispoziții cu
privire la anumite drepturi sociale și economice. Această
opțiune ar crea un cadru juridic mai transparent. Cu toate acestea, ar mai
exista diferențe între normele statelor membre din punct de vedere
procedural și al drepturilor familiei, și nici nu ar fi
prevăzută mobilitatea în cadrul UE. Opțiunea 3: Directivă care
prevede mobilitatea în cadrul UE a persoanelor transferate în cadrul
aceleiași companii. În plus față de
punctele evidențiate în opțiunea 2, ar fi introduse dispoziții
care să permită persoanelor transferate în cadrul aceleiași
companii să se deplaseze în interiorul UE și să muncească
în mai multe sedii amplasate în diferite state membre. Cu toate acestea, nu ar
fi asigurat transferul rapid și fără dificultăți din
țările terțe la companiile UE și nu ar fi soluționate
problemele referitoare la familie. Opțiunea 4: Directivă de facilitare
a reîntregirii familiei și accesul la un loc de muncă al
soțului/soției. Prin derogare de la
Directiva 2003/86/CE, pentru reîntregirea familiei nu s-ar impune condiția
de a se dobândi dreptul la ședere permanentă și nici
condiția unei perioade minime de ședere a persoanei transferate în
cadrul aceleiași companii. Permisele de ședere pentru membrii de
familie ar fi acordate mai rapid și, în ceea ce privește accesul la
piața muncii, nu s-ar permite statelor membre să aplice perioada
limită de 12 luni. În consecință, companiile ar avea
posibilitatea de a atrage mai ușor persoane transferate în cadrul
aceleiași companii. Cu toate acestea, dreptul la muncă al
soților ar putea intra în conflict cu principiul preferinței pentru
cetățenii comunitari exprimată în tratatele de aderare. Opțiunea 5: Directivă de
stabilire a procedurilor comune de admisie. În temeiul
acestei directive s-ar emite un document unic pe baza căruia titularul
acestuia ar avea dreptul de muncă în calitate de persoană
transferată în cadrul aceleiași companii și de ședere pe
teritoriul statului membru respectiv. În paralel ar fi stabilită o
perioadă maximă de prelucrare a cererilor (de exemplu, o lună).
Această opțiune ar spori semnificativ capacitatea de a transfera
fără dificultăți și cu rapiditate personalul cu
atribuții cheie și de a reduce termenele și costurile necesare
pentru atragerea persoanelor care să fie transferate în cadrul
aceleiași companii. Opțiunea 6: Comunicare, coordonare
și cooperare între statele membre. Această
opțiune ar contribui, într-o oarecare măsură, la apropierea
practicilor naționale privind transferul pe teritoriul UE, în cadrul
aceleiași companii, a resortisanților țărilor terțe
și la crearea unui cadru juridic cu un grad mai mare de armonizare. Cu
toate acestea, este posibil ca impactul să fie foarte limitat, în cazul în
care măsurile nu sunt obligatorii. Comparând
opțiunile și impactul acestora, rezultă că opțiunea
preferată este o combinație între opțiunile 2, 3, 4 și 5. O definiție armonizată privind persoana transferată în
cadrul aceleiași companii, precum și condiții armonizate de
intrare și ședere, dispoziții care să asigure anumite
drepturi sociale și economice (opțiunea 2), mobilitatea în interiorul
spațiului UE (opțiunea 3), drepturi sporite privind familia
(opțiunea 4), fără acces la piața muncii pentru parteneri)
și proceduri simplificate (opțiunea 5) ar contribui la o mai
bună repartizare a personalului din companii în entitățile
țărilor terțe și ale UE, și ar spori atractivitatea UE
pentru personalul cu atribuții-cheie din corporațiile
multinaționale, resortisanți ai țărilor terțe, în
același timp oferindu-se garanții împotriva concurenței
neloiale. 3) Elementele juridice ale propunerii · Rezumatul acțiunii propuse Propunerea
stabilește o procedură transparentă și simplificată de
admisie a persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, pe baza
unei definiții comune și a criteriilor armonizate: persoana
transferată trebuie să ocupe un post de conducere, specialist ori
stagiar cu studii superioare, astfel cum se prevede în angajamentele CE asumate
în cadrul acordurilor GATS; persoana respectivă trebuie să fi
lucrat înainte de transfer în cadrul aceluiași grup de întreprinderi pe o
durată minimă de 12 luni, dacă statul membru impune acest lucru;
trebuie prezentată o scrisoare de numire care să confirme că
resortisantul țării terțe este transferat în țara
gazdă și care să prevadă remunerația primită. În
afara cazului în care această condiție vine în contradicție cu
principiul preferinței pentru cetățenii comunitari, astfel cum
se prevede în dispozițiile relevante din Actul de aderare, nu se va
efectua nicio testare a pieței.
Se are în vedere un regim specific pentru stagiarii cu
studii superioare. Persoanele transferate în cadrul aceleiași companii ar
primi un permis de ședere specific (cu mențiunea „persoană
transferată în cadrul aceleiași companii”), pe baza căruia
să-și poată îndeplini atribuțiile în diferitele
entități aparținând aceleiași corporații
transnaționale, inclusiv, în anumite condiții, în
entitățile care au sediul într-un alt stat membru. De asemenea, în
baza acestui permis ar beneficia de condiții mai favorabile pentru
reunificarea familiei în primul stat membru. 4) Temeiul juridic Prezenta propunere
se referă la condițiile de intrare și de ședere a
resortisanților din țările terțe, precum și la normele
privind procedurile de eliberare a permiselor necesare. De asemenea aceasta
stabilește condițiile de ședere în al doilea stat membru a
resortisantului unei țări terțe. În consecință, temeiul
juridic adecvat este articolul 79 alineatul (2) litera (a) și litera (b)
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). 5) Principiul subsidiarității Principiul
subsidiarității se aplică în măsura în care propunerea nu
intră în sfera competenței exclusive a Uniunii. Obiectivele
propunerii nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de
către statele membre, din următoarele motive: - tratamentul
acordat persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii la nivelul
UE, plus condițiile și procedurile care reglementează astfel de
detașări, au un impact asupra atractivității UE în
ansamblul, influențând în același timp deciziile companiilor
multinaționale de a demara o afacere sau de a investi într-un anumit
domeniu; - inflexibilitatea
în ceea ce privește transferarea persoanelor străine în cadrul
aceleiași companii de la un sediu al companiei aflat în Europa la alt
sediu este extrem de importantă pentru companiile multinaționale. Acțiunea
la nivelul UE este singura cale de a contracara această inflexibilitate. - un cadru juridic
comun de stabilire a condițiilor de admisie a persoanelor transferate în
cadrul aceleiași companii, inclusiv din punct de vedere al drepturilor
sociale și economice, ar preveni riscul concurenței neloiale. - diferențele
majore dintre statele membre din punct de vedere al procedurilor de intrare
și al drepturilor la ședere temporară ar putea împiedica
aplicarea unitară a angajamentelor internaționale asumate de UE
și de statele membre ale acesteia la negocierile din cadrul OMC. Prin urmare,
propunerea respectă principiul subsidiarității. 6) Principiul
proporționalității Propunerea este
conformă cu principiul proporționalității din
următoarele motive: Instrumentul ales
este o directivă, care oferă statelor membre un nivel ridicat de
flexibilitate în ceea ce privește punerea în aplicare. Directiva este instrumentul adecvat pentru
această acțiune: directiva stabilește norme obligatorii minime,
însă oferă statelor membre flexibilitate în ceea ce privește
forma și metoda de transpunere a principiilor respective în sistemul
juridic intern, precum și contextul general. Măsurile neobligatorii
ar avea un efect prea limitat, întrucât PTC potențiale și companiile
gazdă ale acestora din UE s-ar confrunta în continuare cu o mare varietate
de norme de admisie. Acțiunea se limitează la ceea ce
este necesar pentru îndeplinirea obiectivului menționat anterior. Normele
propuse se referă la condiții, procedură de admisie și
permis de ședere, precum și la drepturile PTC, inclusiv mobilitatea
în cadrul UE, prin urmare acele domenii care constituie elementele unei
politici comune în domeniul imigrării, conform articolului 79 din tratat.
Sarcina administrativă impusă statelor membre în ceea ce
privește modificarea legislației (elaborarea unor norme specifice
privind transferul în cadrul aceleiași companii) și cooperarea ar fi
moderată, întrucât persoanele transferate sunt deja identificate separat
prin instrumentele comerciale și această sarcină ar fi compensată
de marile beneficii care ar rezulta din posibilitatea sporită de a
transfera cu ușurință persoanele din cadrul unei companii
dintr-un stat membru în altul. 7) Implicațiile bugetare Propunerea nu are
implicații asupra bugetului UE. 8) Informații suplimentare · Clauza de reexaminare/revizuire/privind încetarea de drept a efectelor
juridice Propunerea
cuprinde o clauză de reexaminare. · Tabel de corespondență Statele membre
trebuie să comunice Comisiei textul dispozițiilor naționale prin
care este transpusă directiva, împreună cu un tabel de corespondență
între aceste dispoziții și directivă. 9) Explicarea detaliată a propunerii Articolul 1 Propunerea se
încadrează în eforturile UE de a institui o politică amplă în
domeniul imigrației, care să includă norme comune privind
migrația economică. Propunerea are două obiective specifice.
Primul obiectiv este de a introduce o procedură specială de intrare
și de ședere, precum și norme privind eliberarea de către
statele membre a permiselor de ședere pentru resortisanții
țărilor terțe care solicită șederea în UE în vederea
unui transfer în cadrul aceleiași companii [articolul 79 alineatul (2)
litera (a) din TFUE]. Al doilea obiectiv este de a pune în aplicare
dispozițiile articolului 79 alineatul (2) litera (b) din TFUE și de a
stabili drepturile resortisanților țărilor terțe cu
ședere legală într-un stat membru, în condițiile stabilite de
prezenta propunere, precum și de a stabili condițiile în care au
dreptul la ședere în alte state membre. Articolul 2 Propunerea nu se
aplică cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora,
inclusiv cetățenilor al căror drept de a ocupa un loc de
muncă într-un anumit stat membru este restricționat prin
dispoziții tranzitorii. Prezenta directivă se aplică numai
resortisanților țărilor terțe care au reședința
în afara teritoriului unui stat membru și solicită să fie
admiși pe teritoriul unui stat membru, în contextul unui transfer în
cadrul aceleiași companii. Având în vedere că pot exista eventuale
suprapuneri între domeniul de aplicare al Directivei 2005/71 din 12 octombrie 2005
privind cercetătorii care sunt resortisanți ai țărilor
terțe și actualul instrument, acest articol exclude în mod expres din
domeniul de aplicare al directivei pe resortisanții țărilor
terțe care solicită șederea într-un stat membru în calitate de
cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE, în vederea
desfășurării unui proiect de cercetare. Prezenta directivă
exclude, de asemenea, persoanele care beneficiază de același drept la
liberă circulație ca și cetățenii UE ori sunt angajați
de o întreprindere stabilită într-o țară terță, precum
și resortisanții țărilor terțe detașați de
întreprinderile care au sediul într-un stat membru în cadrul prestării de
servicii în conformitate cu articolul 56 din tratat și cu Directiva 96/71/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind
detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Articolele 3
și 4 Propunerea
definește conceptul de „persoană transferată în cadrul
aceleiași companii”. Această definiție se întemeiază pe
angajamentele specifice ale UE-25 asumate în cadrul GATS și pe acordurile
comerciale bilaterale, având la bază: - existența
unei corporații transnaționale, inclusiv a uneia una sau a mai multor
entități stabilite în afara teritoriului unui stat membru, precum
și a uneia sau mai multor entități cu sediul în statele membre
(„entități gazdă”); - detașarea
temporară a unui resortisant dintr-o țară terță de la
întreprinderea cu sediul în acea țară terță, față
de care resortisantul este legat prin contract de muncă, la o entitate a
UE care aparține aceluiași grup de întreprinderi. Acest transfer nu
are loc în mod obligatoriu în sectorul serviciilor sau în contextul
prestării unui serviciu și poate proveni dintr-o țară
terță care nu este parte la un acord comercial: prin urmare, domeniul
de aplicare al acestei propuneri este mai amplu decât cel pe care îl
implică angajamentele comerciale. De asemenea, acest
articol definește conceptele de „cadru de conducere”, „specialist” și
„stagiar cu studii superioare”. Definițiile existente se întemeiază
pe planul de angajamente ale UE asumate în cadrul GATS, întrucât aceste
definiții sunt cunoscute deja de către statele membre. În plus,
definiția referitoare la „stagiar cu studii superioare” a fost
menționată pentru a se clarifica faptul că formarea trebuie
să vizeze pregătirea pentru un post de conducere a persoanei
transferate. Alte
definiții fac trimitere la instrumentele existente ale UE, cum ar fi
Directiva 2003/86/CE a Consiliului sau Directiva 2009/38/CE a Consiliului. Aceste articole
permit statelor membre să mențină ori să introducă
dispoziții care sunt mai favorabile pentru resortisanții
țărilor terțe, cu condiția ca acestea să fie mai
favorabile persoanelor cărora li se aplică aceste dispoziții. De
exemplu, statele membre au opțiunea de a pune în aplicare proceduri mai
favorabile sau dispoziții privind membrii de familie. Articolul 5 Acest articol
prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
solicitantul, cele specifice prezentei propuneri fiind prezentate în continuare. Trebuie să se
prezinte dovada că transferul a avut loc în mod real între
entități ale aceluiași grup de întreprinderi. Având în vedere
că admisia este determinată de cerere, trebuie prezentat un document
care să descrie atribuțiile primite și să menționeze
remunerația, care trebuie să fie conforme cu termenii și
condițiile de angajare, astfel cum se prevede la articolul 3 din Directiva
96/71/CE. De regulă, acest document se eliberează sub forma unei
scrisori de numire în funcție. Documentul respectiv trebuie să
menționeze locul sau locurile și durata numirii și să ofere
dovada că persoana transferată va ocupa în entitatea gazdă un
post de conducere, de specialist sau de stagiar cu studii superioare. Acest
sistem vizează personalul cheie, astfel cum s-a stabilit în general în
angajamentele UE în domeniul comerțului, întrucât se consideră
că aceste persoane aduc cu ele tehnologii noi și inovare ori servesc
drept vehicul pentru cultura corporativă în diverse locații și
contribuie la stabilirea unor operațiuni în piețele emergente, în
final rezultatul fiind o competitivitate sporită a întreprinderilor UE.
Pentru a se asigura că toate competențele persoanei transferate în
cadrul aceleiași companii sunt specifice entității gazdă
și conforme cu angajamentele UE în domeniul comerțului, există
posibilitatea ca statele membre să solicite o perioadă de 12 luni
înainte de angajarea în cadrul grupului de întreprinderi. Având în vedere
că acest sistem vizează în mod expres migrația temporară,
solicitantul trebuie să prezinte dovada conform căreia resortisantul
țării terțe se va putea transfera înapoi într-o entitate care
face parte din același grup și că se stabilește într-o
țară terță la încheierea detașării. Resortisantul
țării terțe trebuie să îndeplinească toate condițiile
stabilite de dreptul intern pentru ca cetățenii să poată
exercita profesia reglementată menționată în scrisoarea de
numire pe post și, în cazul profesiunilor nereglementate, să prezinte
documentele din care să rezulte calificările profesionale (de obicei,
un curriculum vitae). În cazul stagiarului cu studii superioare,
solicitantul trebuie să prezinte dovezi ale calificărilor superioare
necesare, astfel cum se prevede în angajamentele UE în domeniul
comerțului. În plus,
resortisanții țărilor terțe care solicită să fie
admiși ca stagiar cu studii superioare trebuie să prezinte documente
care să ateste că vor beneficia de o formare profesională
reală și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți.
Prin urmare, este necesar un contract de formare profesională care să
prevadă o descriere a programului de formare, durata acestuia și
condițiile în care stagiarii vor fi supervizați în cadrul
programului. Pentru facilitarea
verificărilor, în cazul în care transferul implică mai multe
locații în diferite state membre, autoritățile competente ale
entităților gazdă auxiliare trebuie să fie informate de
către solicitant cu privire la acest lucru. Nu este
necesară testarea pieței forței de muncă, întrucât acest
criteriu ar fi în contradicție cu obiectivul instituirii unui sistem
transparent și simplificat de admisie a persoanelor cu înalte
competențe, transferate în cadrul aceleiași companii. În plus, în
cazul persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii și care
intră sub incidența sistemului, această condiție ar fi
contrară angajamentelor UE asumate în cadrul GATS și al
angajamentelor asumate în cadrul acordurilor comerciale bilaterale. Cu toate
acestea, având în vedere că legislația primară prevalează,
în cazul statelor membre care impun o perioadă de tranziție noilor
state membre, trebuie să se aplice principiul preferinței pentru
cetățenii comunitari. Articolele 6, 7
și 8 Propunerea nu
creează un drept de admisie, întrucât prezenta directivă nu aduce
atingere dreptului statelor membre de a stabili volumele de admisie a
resortisanților țărilor terțe care intră pe
teritoriile lor în vederea unui transfer în cadrul aceleiași companii.
Totuși, acest drept ar trebui utilizat în conformitate cu angajamentele
care rezultă din acordurile internaționale care facilitează
intrarea și șederea temporară a anumitor categorii de persoane
fizice din domeniul comerțului și al investițiilor. Aceste
dispoziții stabilesc motivele obligatorii și potențiale de refuz
(și, de asemenea, pentru retragere și refuzul reînnoirii), în special
neîndeplinirea criteriilor și sancționarea angajatorului pentru
nedeclararea angajării sau pentru angajare ilegală, în conformitate
cu Directiva 2009/52/CE din 18 iunie 2009 privind sancțiunile, precum
și stabilirea contingentelor. În eventualitatea nerespectării
condițiilor stabilite la articolul 5, statele membre ar trebui să
prevadă sancțiuni adecvate, de exemplu sancțiuni financiare
impuse entității gazdă, care vor răspunde pentru
această încălcare. Articolele 9, 10,
11 și 12 Solicitanții
care îndeplinesc condițiile de admisie vor primi un permis de ședere
specific, care va conferi deținătorului dreptul de a lucra în
calitate de persoană transferată în cadrul aceleiași companii,
în condițiile menționate la articolul 14. Nu poate fi solicitat un
permis de muncă suplimentar. Fiecare stat membru trebuie să desemneze
autoritatea competentă să primească solicitările și
să emită permisele. Această desemnare se va aplica
fără a se aduce atingere rolului și
responsabilităților altor autorități naționale cu
privire la examinarea cererilor și la deciziile adoptate în
legătură cu acestea. În plus, desemnarea autorității
competente de a primi cererile și de a emite permisele nu trebuie să
împiedice statele membre să numească alte autorități (de
ex., oficiile consulare) căruia resortisantul țării terțe
sau viitorul angajator îi poate prezenta cererea și care poate emite
permisul. Valabilitatea
permisului de ședere va fi limitată la o perioadă de trei ani
pentru cadre de conducere și specialiști și la un an pentru
stagiarii cu studii superioare. Se acordă o perioadă scurtă (30
de zile) pentru procesarea cererilor, la care se adaugă diferite
garanții procedurale, inclusiv posibilitatea inițierii unei
acțiuni în justiție împotriva deciziilor prin care se respinge o
cerere, precum și condiția ca autoritățile să prezinte
justificările care au stat la baza unor asemenea decizii. Trebuie să
se pună la dispoziție informații cu privire la condițiile
de intrare, inclusiv cu privire la condițiile de muncă. Poate fi instituită
o procedură rapidă pentru grupurile de întreprinderi care au fost
recunoscute pentru acest scop. Articolele 13 și 14 Pentru a asigura
egalitatea de tratament a lucrătorilor detașați la care se
referă Directiva 96/71, drepturile acordate persoanelor transferate în
cadrul aceleiași companii în ceea ce privește condițiile de
muncă sunt aliniate cu drepturile de care beneficiază deja
lucrătorii detașați. Articolul stabilește, de asemenea,
domeniile în care trebuie recunoscută egalitatea de tratament. Având în
vedere caracterul temporar al transferului în cadrul aceleiași companii,
egalitatea de tratament cu privire la educație și formare
profesională, locuințe sociale și servicii de consiliere din
partea serviciilor de ocupare a forței de muncă au fost considerate
nerelevante. Se aplică în continuare acordurile bilaterale, în special în
domeniul securității sociale. În cazul mobilității între
statele membre, ca regulă generală se aplică Regulamentul (CE)
nr. 859/2003. Permisul de ședere acordat persoanelor transferate în cadrul
aceleiași companii le permite să muncească, în anumite
condiții, în toate entitățile care fac parte din același
grup de întreprinderi. Articolul 15 Acest articol
conține derogări de la Directiva 2003/86/CE, considerate necesare
pentru stabilirea unui sistem atractiv pentru persoanele transferate în cadrul
aceleiași companii, urmând o logică diferită de cea a directivei
privind reîntregirea familiei, care este un instrument de promovare a
integrării resortisanților țărilor terțe care ar putea
deveni, în mod întemeiat, rezidenți cu ședere permanentă. În
concordanță cu sistemele similare care există deja în statele
membre și în alte țări, se prevede reîntregirea imediată a
familiei în primul stat de ședere. Pentru a atinge acest obiectiv, se
prevede, de asemenea, că eventualele măsuri naționale de
integrare pot fi impuse numai atunci când membrii de familie se află deja
pe teritoriul UE. Articolul 16 Acest articol
prevede mobilitatea geografică a persoanelor transferate în cadrul aceleiași
companii și permite acestor persoane să lucreze în diferite
entități ale aceleiași companii internaționale situate în
diferite state membre și la sediile clienților acestora. În
consecință, se poate permite resortisantului unei țări
terțe care a fost admis ca persoană transferată în cadrul
aceleiași companii să desfășoare o parte din atribuții
într-o entitate din același grup situată în alt stat membru, pe baza
primului permis de ședere și a unui document suplimentar în care sunt
enumerate entitățile grupului de întreprinderi în care resortisantul
este autorizat să lucreze. Al doilea stat membru trebuie să fie
informat cu privire la principalele condiții ale acestei
mobilități. Statul respectiv poate impune existența unui permis
de ședere în cazul în care durata de muncă depășește 12
luni, însă nu poate impune ca persoana transferată în cadrul
aceleiași companii să iasă de pe teritoriul acestui stat pentru
a depune cereri în acest scop. Articolele 17, 18, 19, 20, 21 și 22 Sunt stabilite
dispozițiile uzuale privind punerea în aplicare, statisticile anuale
și punctele naționale de contact. 2010/0209 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
ȘI A CONSILIULUI privind condițiile de intrare și de
ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul unui
transfer în cadrul aceleiași companii PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 79
alineatul (2) litera (a) și litera (b), având în vedere
propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere
avizul Comitetului Economic și Social European[5], având în vedere
avizul Comitetului Regiunilor[6], hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, întrucât: (1) Pentru stabilirea
treptată a unui spațiu de libertate, securitate și
justiție, tratatul prevede adoptarea de măsuri în domeniul
migrației, care sunt echitabile față de resortisanții
țărilor terțe. (2) Tratatul prevede că
Uniunea urmează să dezvolte o politică comună în domeniul
migrației care vizează să asigure, în toate etapele, gestionarea
eficientă a fluxurilor de migrație și un tratament echitabil
față de resortisanții țărilor terțe cu
ședere legală în statele membre. În acest scop, Parlamentul European
și Consiliul urmează să adopte măsuri privind
condițiile de intrare și de ședere, precum și norme privind
emiterea de către statele membre a vizelor pe termen lung și a
permiselor de ședere, precum și definirea drepturile
resortisanților țărilor terțe cu ședere legală
într-un stat membru, inclusiv condițiile care reglementează
libertatea de circulație și de ședere în alte state membre. (3) Comunicarea Comisiei
intitulată „Europa 2020: O strategie pentru o creștere
inteligentă, durabilă și incluzivă[7]
stabilește obiectivul Uniunii de a deveni o economie întemeiată pe
cunoaștere și inovare, de a reduce sarcina administrativă a
companiilor și de a corela mai bine oferta cu cererea de forță
de muncă. Măsurile menite să faciliteze intrarea în Europa a
cadrelor de conducere, a specialiștilor sau stagiarilor cu studii
superioare în cadrul unui transfer în cadrul aceleiași companii ar trebui
considerate în acest context mai amplu. (4) Programul de la Stockholm,
adoptat de Consiliul European la reuniunea din 10 și 11 decembrie 2009,
recunoaște că migrația forței de muncă poate contribui
la creșterea competitivității și a vitalității
economice și că, în contextul provocărilor demografice
importante cu care se va confrunta Uniunea în viitor, în contextul unei cereri
crescute de forță de muncă, politicile flexibile în domeniul
imigrației vor avea o contribuție importantă la dezvoltarea
economică a Uniunii și la performanța acesteia pe termen mai
lung. Astfel, Comisia și Consiliul sunt chemate să aplice în
continuare Planul din 2005 în domeniul politicii privind migrația
legală[8]. (5) Ca o consecință a
globalizării afacerilor, a creșterii schimburilor comerciale, a
creșterii și răspândirii companiilor multinaționale, în
ultimii ani mobilitatea personalului de conducere și a celui tehnic din
sucursalele și filialele corporațiilor multinaționale, relocat
temporar pentru misiuni pe termen scurt în alte unități ale
companiei, a luat amploare. (6) Aceste transferuri ale
personalului cheie în cadrul aceleiași companii au drept rezultat
apariția de noi competențe și cunoștințe, inovare
și oportunități economice sporite pentru companiile gazdă,
ceea ce contribuie la progresul economiei bazate pe cunoaștere în Europa,
stimulând în același timp fluxurile de investiții pe teritoriul
Uniunii. De asemenea, transferurile bine gestionate dinspre țări
terțe au potențialul de a facilita transferurile dinspre UE spre
companiile țărilor terțe și de a situa Uniunea pe o
poziție mai puternică în relația acesteia cu partenerii internaționali.
Facilitarea transferurilor în cadrul aceleiași companii permite grupurilor
multinaționale să valorifice în mod optim resursele umane pe care le
dețin. (7) Setul de măsuri stabilit
prin această directivă este avantajos, de asemenea, pentru
țările de origine ale „migranților”, întrucât această
migrație temporară stimulează transferurile de competențe,
cunoștințe, tehnologie și know-how. (8) Această directivă
ar trebui să fie pusă în aplicare fără a se aduce atingere
principiului priorității UE în ceea ce privește accesul la
piața forței de muncă a statelor membre, astfel cum este
exprimat în dispozițiile relevante din Actele de aderare. În conformitate
cu acest principiu, în cursul oricărei perioade de aplicare a măsurilor
naționale sau a celor care rezultă din acordurile bilaterale, statele
membre trebuie să acorde prioritate, din punct de vedere al accesului la
propriile piețe ale forței de muncă, lucrătorilor care sunt
cetățeni ai statelor membre, față de lucrătorii care
sunt resortisanți ai țărilor terțe. (9) Prezenta directivă
stabilește o procedură transparentă și simplificată de
admisie a persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, pe baza
unor definiții comune și a criteriilor armonizate. (10) În sensul prezentei directive,
din categoria persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii fac
parte cadrele de conducere, specialiștii și stagiarii cu studii
superioare. Definirea acestei categorii se întemeiază pe angajamentele
Uniunii asumate în cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii[9] (GATS)
și în cadrul acordurilor comerciale bilaterale. Angajamentele asumate în
cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii nu se referă la
condițiile de intrare, de ședere și de muncă. Prin urmare,
directiva completează și facilitează aplicarea acestor
angajamente. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al transferurilor în cadrul
aceleiași companii la care se referă prezenta directivă este mai
amplu decât domeniul de aplicare al angajamentelor comerciale, întrucât
transferurile nu au loc în mod obligatoriu în sectorul serviciilor și pot
avea originea într-o țară terță care nu este parte la un
acordul comercial. (11) Persoanele transferate în
cadrul aceleiași companii ar trebui să beneficieze de aceleași
condiții de lucru cu cele ale lucrătorilor detașați al
căror angajator este stabilit pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum
se prevede în Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul
prestării de servicii[10].
Această condiție are rolul de a proteja lucrătorii și de a
garanta concurența loială între întreprinderile stabilite într-un
stat membru și întreprinderile stabilite într-o țară
terță, întrucât asigură că acestea din urmă nu vor
beneficia de standarde de muncă mai scăzute pentru a obține
avantaje concurențiale. (12) Pentru a asigura că
persoana transferată în cadrul aceleiași companii are
competențele specifice entității gazdă, statele membre pot
solicita ca persoana transferată să fi fost angajată în cadrul aceluiași
grup de întreprinderi pe o perioadă minimă de 12 luni anterioare
transferului. (13) Având în vedere că
transferurile în cadrul aceleiași companii constau într-o migrație
temporară, solicitantul trebuie să prezinte dovada conform
căreia resortisantul țării terțe se va putea transfera
înapoi într-o entitate care face parte din același grup și că se
stabilește într-o țară terță la încheierea
detașării. Această dovadă poate consta din
dispozițiile relevante prevăzute prin contractul de muncă.
Trebuie să se prezinte o scrisoare de numire pe post care să ateste
că persoana cu funcția de conducere sau specialistul care este
resortisantul unei țări terțe deține calificările
necesare în statul membru în care a fost admis să ocupe postul sau
profesia reglementată. (14) Resortisanții
țărilor terțe care solicită să fie admiși în
calitate de stagiari cu studii superioare trebuie să prezinte dovada
calificărilor superioare necesare, și anume o diplomă, un
certificat sau altă dovadă a calificărilor dobândite în mod
oficial, care atestă absolvirea unui program de studii superioare
post-liceale de cel puțin trei ani. În plus, aceste persoane trebuie
să prezinte un contract de formare profesională, inclusiv descrierea
acestui program de formare profesională, durata programului și
condițiile în care stagiarii vor fi supervizați, care să ateste
că aceștia vor beneficia de o formare profesională reală
și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți. (15) Sub rezerva cazului în care
această condiție vine în contradicție cu principiul
preferinței pentru cetățenii comunitari menționat anterior,
astfel cum se prevede în dispozițiile relevante din actele de aderare, nu
este necesară nicio testare a pieței, întrucât acest criteriu ar fi
în contradicție cu obiectivul de a se stabili un sistem transparent
și simplificat de admisie a persoanelor transferate în cadrul
aceleiași companii. (16) Pentru facilitarea
verificărilor, în cazul în care transferul implică mai multe
locații în diferite state membre, autoritățile competente din statele
membre în care se află entitățile gazdă auxiliare trebuie
să primească din partea solicitantului informații relevante. (17) Prezenta directivă nu
aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili măsura în care
acceptă resortisanții din țările terțe care intră
pe teritoriile lor în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii
și nu trebuie să acorde permise de ședere pentru ocuparea unui
loc de muncă, în general, sau în anumite profesiuni, sectoare economice
sau regiuni. (18) Statele membre trebuie să
prevadă sancțiuni adecvate, de exemplu sancțiuni financiare,
care să fie impuse în eventualitatea nerespectării condițiilor
stabilite în prezenta directivă. Aceste sancțiuni ar putea fi impuse
entității gazdă. (19) Dispozițiile privind
instituirea unei proceduri unice care să conducă la un singur titlu
combinat, incluzând atât permisul de ședere, cât și cel de
muncă, ar trebui să contribuie la simplificarea normelor care se
aplică în prezent în statele membre. (20) Poate fi instituită o
procedură rapidă pentru grupurile de întreprinderi care au fost
recunoscute pentru acest scop. Recunoașterea trebuie acordată pe baza
criteriilor obiective puse la dispoziție publicului de către statul
membru, asigurându-se egalitatea de tratament a solicitanților.
Recunoașterea trebuie acordată pentru o perioadă maximă de
trei ani, întrucât criteriile trebuie reevaluate cu regularitate. O astfel de
recunoaștere trebuie limitată la corporațiile
transnaționale care prezintă acte doveditoare din care rezultă
capacitatea acestora de a-și respecta obligațiile și care
furnizează informații cu privire la viitoarele transferuri în cadrul
aceleiași companii. Orice modificare majoră de natură să
afecteze capacitatea corporației respective de a-și respecta
obligațiile, precum și orice informații suplimentare privind
viitoarele transferuri trebuie raportate fără întârziere
autorității relevante. Trebuie prevăzute sancțiuni
adecvate, de exemplu sancțiunile financiare, posibilitatea de a se retrage
recunoașterea, precum și respingerea cererilor viitoare de permise. (21) Odată ce un stat membru a
decis să admită un resortisant al unei țări terțe care
îndeplinește criteriile stabilite de prezenta directivă,
resortisantul țării terțe trebuie să primească un permis
de ședere specific (permis de persoană transferată în cadrul
aceleiași companii) pe baza căruia posesorul acestuia oaste
desfășura, în anumite condiții, atribuțiile care îi revin,
în diferite entități care aparțin aceleiași corporații
transnaționale, inclusiv entitățile cu sediul în alt stat
membru. (22) Prezenta directivă nu
trebuie să afecteze condițiile privind furnizarea de servicii în
conformitate cu dispozițiile articolului 56 din tratat. În special,
prezenta directivă nu trebuie să afecteze termenii și
condițiile privind angajarea care, conform Directivei 96/71/CE, se
aplică lucrătorilor detașați de o întreprindere
stabilită într-un stat membru pentru a presta un serviciu pe teritoriul
altui stat membru. Prezenta directivă nu se aplică
resortisanților țărilor terțe detașați de
întreprinderile stabilite într-un stat membru în cadrul unei prestări de
servicii, în conformitate cu Directiva 96/71/CE. În consecință,
resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de
persoană transferată în cadrul aceleiași companii nu se pot
prevala de dispozițiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea
lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Prezenta directivă
nu trebuie să confere întreprinderilor stabilite într-o țară
terță un tratament mai favorabil decât în cazul întreprinderilor
stabilite într-un stat membru, conform articolului 1 alineatul (4) din
Directiva 96/71/CE. (23) Trebuie să se asigure
egalitatea de tratament, în temeiul dreptului intern, sectoarelor de securitate
socială definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/04 al
Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
coordonarea sistemelor de securitate socială[11]. Prezenta directivă nu aduce atingere
dispozițiilor prevăzute de acordurile bilaterale, astfel încât
drepturile în materie de securitate socială de care beneficiază
resortisanții țărilor terțe care sunt persoane transferate
în cadrul aceleiași companii pe baza acordurilor bilaterale încheiate
între statul membru în care această persoană a fost admisă
și țara de origine a acesteia, ar putea fi consolidate în raport cu
drepturile în materie de securitate socială care ar fi acordate, în
temeiul dreptului intern, persoanei transferate. Prezenta directivă nu
trebuie să confere mai multe drepturi decât cele pe care legislația
comunitară existentă în domeniul securității sociale le
acordă deja în cazul resortisanților din țările terțe
care desfășoară activități transfrontaliere între
statele membre. (24) Pentru ca acest set de norme
specific introdus de prezenta directivă să fie mai atractiv, astfel
încât să producă toate avantajele scontate în ceea ce privește
competitivitatea mediului de afaceri în Uniune, resortisantului țării
terțe care este persoană transferată în cadrul aceleiași
companii trebuie să i se acorde condiții mai favorabile pentru
reîntregirea familiei în statul membru care acordă pentru prima dată
permisul de ședere în baza prezentei directive. Acest drept ar fi de
natură de a înlătura în mod real un obstacol important în ceea ce
privește acceptarea unei misiuni de către persoanele care vor fi
transferate în cadrul aceleiași companii. Pentru a se menține
unitatea familiei, membrii de familie trebuie să aibă posibilitatea
de a se alătura persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în
alt stat membru, în condițiile stabilite de legislația
națională a statului membru respectiv. (25) Prezenta directivă nu se
aplică resortisanților țărilor terțe care
solicită șederea într-un stat membru în calitate de cercetători
pentru desfășurarea unui proiect de cercetare, întrucât aceștia
intră sub incidența domeniului de aplicare a Directivei 2005/71/CE a
Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de
admisie a resortisanților țărilor terțe în scopul desfășurării
unei activități de cercetare științifică[12]. (26) Având în vedere că
obiectivele de introducere a unei proceduri speciale de admisie și de
adoptare a condițiilor de intrare și ședere în vederea unor
transferuri în cadrul aceleiași companii de către resortisanții
țărilor terțe nu pot fi realizate în mod satisfăcător
de către statele membre și, prin urmare, din motive legate de
amploarea și efectele acțiunii, aceste obiective pot fi îndeplinite
mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri conforme cu
principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul
privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul
proporționalității enunțat la articolul respectiv, prezenta
directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru
îndeplinirea obiectivelor în cauză. (27) Prezenta directivă
respectă drepturile fundamentale, precum și principiile recunoscute
în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. (28) [În conformitate cu articolele
1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a
Irlandei cu privire la Spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și fără a
aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre
nu participă la adoptarea prezentei directive și nu au nicio
obligație în temeiul acesteia, nici nu fac obiectul aplicării sale.] (29) În conformitate cu articolele 1
și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul
privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii,
nu are obligații în temeiul acordului și nu face obiectul
aplicării acestuia, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: CAPITOLUL
I DISPOZIȚII
GENERALE Articolul 1
Obiect Prezenta
directivă stabilește: (a) condițiile de intrare
și de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul
statelor membre a resortisanților țărilor terțe și a
membrilor de familie ai acestora, în contextul unui transfer în cadrul
aceleiași companii; (b) condițiile de intrare
și ședere pe o perioadă mai mare de trei luni a
resortisanților țărilor terțe menționați la
litera (a), în state membre altele decât statul membru care a acordat pentru
prima dată un permis de ședere unui resortisant al unei
țări terțe, în temeiul prezentei directive. Articolul 2
Domeniu de aplicare 1. Prezenta directivă se
aplică resortisanților țărilor terțe cu ședere în
afara teritoriului unui stat membru, care solicită să fie admiși
pe teritoriul unui stat membru în contextul unui transfer în cadrul
aceleiași companii. 2. Prezenta directivă nu se
aplică: (a) resortisanților țărilor
terțe care solicită să aibă drept de ședere într-un
stat membru în calitate de cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE,
în vederea desfășurării unui proiect de cercetare; (b) resortisanților țărilor
terțe care beneficiază, în temeiul acordurilor dintre UE și
statele sale membre și țările terțe, de dreptul la
liberă circulație echivalent cu dreptul cetățenilor Uniunii
ori sunt angajați de o întreprindere stabilită în țările
terțe respective; (c) resortisanții țărilor
terțe care desfășoară activități în numele
întreprinderilor stabilite într-un stat membru în cadrul unei prestări de
servicii în sensul articolului 56 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, inclusiv resortisanții care sunt detașați în
cadrul prestării de servicii de întreprinderile stabilite într-un stat
membru, în conformitate cu Directiva 96/71/CE. Articolul 3
Definiții În sensul prezentei directive, se aplică
următoarele definiții: (a) „resortisantul unei țări
terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean
al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene; (b) „transfer în cadrul aceleiași
companii” înseamnă detașarea temporară a unui resortisant al
unei țări terțe de la o întreprindere stabilită în afara
teritoriului unui stat membru față de care resortisantul țării
terțe este obligat prin contract de muncă, la o entitate care
aparține întreprinderii sau aceluiași grup de întreprinderi stabilite
în interiorul acestui teritoriu; (c) „persoană transferată în
cadrul aceleiași companii” înseamnă orice resortisant al unei
țări terțe care face obiectul unui transfer în cadrul
aceleiași companii; (d) „entitate gazdă” înseamnă
entitatea, indiferent de forma juridică, stabilită pe teritoriul unui
stat membru în care este transferat un resortisant al unei țări
terțe; (e) „cadru de conducere” înseamnă
orice persoană care lucrează într-o funcție de conducere,
responsabilă, în principal, de gestionarea entității gazdă
sub conducerea generală sau îndrumarea consiliului de administrație,
în principal, sau a acționarilor întreprinderii sau a echivalentului
acestora; această acțiune include: conducerea entității
gazdă sau a unui departament sau a unei subdivizii a entității
gazdă, supervizarea și controlarea activității altor
angajați cu atribuții de supervizare, profesionale sau de conducere,
având în același timp autoritatea de a face angajări și de a
concedia sau recomanda angajarea ori concedierea sau alte acțiuni în
domeniul resurselor umane; (f) „specialist” înseamnă orice
persoană care deține cunoștințe speciale, esențiale
și specifice pentru entitatea gazdă, fiind luate în considerare nu
numai cunoștințele specifice entității gazdă, ci
și faptul dacă persoana în cauză deține un înalt nivel de
calificare legat de tipul de activitate sau de ocupație care necesită
cunoștințe tehnice specifice; (g) „stagiar cu studii superioare” înseamnă
orice persoană cu studii superioare care este transferată în vederea
dezvoltării cunoștințelor și a experienței în cadrul
unei companii pentru a se pregăti să ocupe o funcție de
conducere în compania respectivă; (h) „studii superioare” înseamnă
orice diplomă, certificat sau alt document care atestă
calificările dobândite într-o instituție de învățământ
superior, emis de către o autoritate competentă care certifică
absolvirea unui program de învățământ superior, și anume o
serie de cursuri furnizate de o instituție de învățământ
superior recunoscută drept instituție de învățământ
superior de către statul în care se află; (i) „membri de familie” înseamnă
resortisanții unei țări terțe, conform definiției
prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE a
Consiliului[13];
(j) „permis pentru persoană
transferată în cadrul aceleiași companii” înseamnă orice
autorizație care menționează textul „persoană
transferată în cadrul aceleiași companii” și care conferă
posesorului acesteia dreptul la ședere și la muncă pe teritoriul
unui stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentei directive; (k) „procedură unică de
solicitare ” înseamnă procedura care atrage după sine, în baza unei
solicitări de autorizare a șederii unui resortisant al unei
țări terțe și ocupării unui loc de muncă pe
teritoriul unui stat membru, o decizie privind solicitarea în cauză”; (l) în sensul prezentei
directive, „grup de întreprinderi” înseamnă două sau mai multe
întreprinderi recunoscute ca fiind legate, în temeiul dreptului intern, astfel:
o întreprindere, legată direct sau indirect de altă întreprindere;
deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; sau
controlează majoritatea voturilor atașate acțiunilor emise de
întreprindere; sau poate numi mai mult de jumătate din membrii consiliului
de administrație, de conducere sau de supraveghere a întreprinderii; (m) „primul stat membru” înseamnă
statul membru care acordă primul permisul de ședere resortisantului
unei țări terțe, în baza prezentei directive; (n) „acord colectiv cu aplicare
universală” înseamnă un acord colectiv care trebuie respectat de
către toate întreprinderile din raza geografică și din
profesiunea sau ramura industrială relevante. În absența unui sistem
de declarare a acordurilor universale cu aplicabilitate universală,
statele membre se pot întemeia pe acordurile colective aplicabile în ansamblu
tuturor întreprinderilor similare din raza geografică și din
profesiunea sau ramura industrială relevante și/sau acordurile colective
încheiate de organizațiile cele mai reprezentative la nivel național
ale angajatorilor sau ale angajaților, aplicate pe teritoriul
național respectiv. Articolul 4
Dispoziții mai favorabile 1. Prezenta directivă se
aplică fără a aduce atingere dispozițiilor mai favorabile
prevăzute de: (a) dreptul comunitar, inclusiv de acordurile
bilaterale și multilaterale încheiate între Uniune și statele membre,
pe de o parte, și una sau mai multe țări terțe, pe de
altă parte; (b) acordurile bilaterale sau multilaterale
încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe
țări terțe. 2. Prezenta directivă nu
afectează dreptul statelor membre de a adopta sau de a emite
dispoziții mai favorabile pentru persoanele care intră sub
incidența articolului 3 litera (i), articolelor 12, 14 și 15. CAPITOLUL II
CONDIȚII DE ADMISIE Articolul 5
Criterii de admisie 1. Fără a se aduce
atingere articolului 10, resortisantul unei țări terțe care
solicită să fie admis în condițiile prevăzute de
directivă trebuie: (a) să prezinte dovada că entitatea
gazdă și întreprinderea stabilită într-o țară
terță aparțin de aceeași întreprindere sau grup de
întreprinderi; (b) să prezinte dovada angajării în
același grup de întreprinderi timp de cel puțin 12 luni în perioada
care precede imediat data transferului în cadrul aceleiași companii,
dacă se prevede astfel de către dreptul intern și că
persoana în cauză va putea reveni într-o entitate care aparține
grupului de întreprinderi respectiv și se află într-o țară
terță la încheierea detașării; (c) să prezinte o scrisoare de numire pe
post care să includă: (i) durata transferului și localizarea
entității gazdă sau a entităților gazdă ale
statului membru în cauză; (ii) să facă dovada că
ocupă o poziție de conducere, de specialist sau de stagiar cu studii
superioare în entitatea gazdă sau în entitățile din statul
membru respectiv; (iii) remunerația acordată în
perioada transferului; (d) să prezinte dovada că
deține calificările necesare în statul membru în care a fost
admisă pentru postul de conducere, de specialist sau, în cazul stagiarilor
cu studii superioare, calificările necesare, dobândite prin absolvirea
unei instituții de învățământ superior; (e) să prezinte documentația care
certifică faptul că îndeplinește condițiile stabilite de
legislația națională pentru ca cetățenii Uniunii
să-și exercite profesia reglementată pe care o va
desfășura persoana transferată; (f) să prezinte un document de
călătorie valabil, astfel cum prevede legislația
națională, precum și o cerere de viză sau o viză,
dacă este cazul; (g) fără a se aduce atingere
acordurilor bilaterale în vigoare, să prezinte dovezi că deține
sau, dacă se prevede astfel în legislația națională,
că a solicitat asigurare de sănătate pentru toate riscurile
prevăzute în mod normal de cetățenii statului membru în
cauză pentru perioade în cazul cărora nu este prevăzută o
astfel de acoperire a riscului prin asigurare și dreptul la prestații
corespunzătoare în legătură cu contractul de muncă sau ca
efect al contractului de muncă; (h) să nu fie considerat drept o
amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau
sănătatea publică. 2. Statele membre solicită
să fie îndeplinite toate condițiile privind remunerarea acordată
în timpul transferului, prevăzute de actele cu putere de lege sau actele
administrative și/sau acordurile colective cu aplicabilitate
universală referitoare la detașarea lucrătorilor aflați
într-o situație similară în ramurile profesionale relevante. În absența unui sistem pe baza căruia
să se declarare aplicabilitatea universală a acordurilor colective,
statele membre se pot baza, dacă decid astfel, pe contractele colective
aplicabile în ansamblu tuturor întreprinderilor similare din raza
geografică și din profesiunea sau ramura industrială relevante
și/sau contractele colective încheiate de organizațiile cele mai
reprezentative la nivel național ale angajatorilor sau ale
angajaților, aplicate pe teritoriul național respectiv. 3. Pe lângă documentele de
atestare prevăzute la alineatele (1) și (2), orice resortisant al
unei țări terțe care solicită să fie admis în calitate
de stagiar cu studii superioare trebuie să prezinte un contract de formare
profesională, precum și descrierea programului de formare, durata
acestuia și condițiile în care solicitantul este supervizat în cadrul
programului. 4. În cazul în care transferul
vizează entități gazdă cu sediul în mai multe state membre,
orice resortisant al unei țări terțe care solicită să
fie admis în condițiile stabilite de prezenta directivă trebuie
să prezinte dovada notificării necesare în conformitate cu articolul 16
alineatul (1) litera (b). 5. Orice modificare care
afectează condițiile de admisie stabilite în prezentul articol se
notifică autorităților competente din statul membru în
cauză. Articolul 6
Motive de refuz 1. Statele membre resping o
solicitare atunci când nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la
articolul 5 sau atunci când documentele prezentate au fost dobândite prin
fraudă, care au fost falsificate sau modificate. 2. Statele membre resping o
solicitare în cazul în care angajatorul sau entitatea gazdă au fost
sancționate în temeiul legislației naționale pentru muncă
nedeclarată și/sau angajare ilegală. 3. Statele membre pot respinge o
solicitare din cauza volumelor de admisie a resortisanților
țărilor terțe. 4. Atunci când transferul
vizează entități gazdă din mai multe state membre, statul
membru în care se depune solicitarea va limita dimensiunea geografică a
valabilității permisului la acele state membre în care sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 5. Articolul 7
Retragerea sau refuzul reînnoirii permisului de ședere 1. Statele membre pot retrage
sau pot refuza reînnoirea unui permis pentru persoana transferată în
cadrul aceleiași companii în următoarele cazuri: (a) dacă a fost dobândit prin
fraudă, a fost falsificat ori a fost modificat;
sau (b) atunci când posesorul permisului are
șederea într-un stat membru în alte scopuri decât cele pentru care i s-a
acordat autorizația de ședere. 2. Statele membre pot retrage
sau pot refuza reînnoirea permisului de persoană transferată în
cadrul aceleiași companii, în următoarele cazuri: (a) atunci când condițiile
prevăzute la articolul 5 nu sunt îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite;
sau (b) din motive de ordine publică,
siguranță publică sau sănătate publică. Articolul 8
Sancțiuni Statele membre pot face
răspunzătoare entitatea gazdă și pot să prevadă
sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de admisie.
Sancțiunile respective trebuie să fie eficiente, proporționale
și disuasive. CAPITOLUL III
ROCEDURA ȘI PERMISUL Articolul 9
Accesul la informații Statele membre iau măsurile necesare
pentru a pune la dispoziție informații referitoare la intrare și
la ședere, inclusiv la drepturile aferente, precum și toate actele
doveditoare necesare în vederea prezentării unei cereri. Articolul 10
Cererile de admisie 1. Statele membre stabilesc
dacă solicitările urmează să fie efectuate de resortisantul
țării terțe sau de către entitatea gazdă. 2. Cererea este luată în
considerare și este examinată numai atunci când resortisantul țării
terțe are șederea în afara teritoriului statului membru pentru care
se solicită admisia. 3. Solicitarea se prezintă
pe teritoriul statului membru în care va avea loc, în principal, transferul în
cadrul aceleiași companii. 4. Statele membre
desemnează autoritatea competentă să primească cererile
și să emită permisul pentru persoană transferată în
cadrul aceleiași companii. 5. Cererea privind admisia se
prezintă în cadrul unei proceduri unice de solicitare. 6. Statul membru în cauză
acordă resortisanților țărilor terțe a căror
cerere de admisie a fost acceptată toate facilitățile pentru
obținerea vizei necesare. 7. Pot beneficia de proceduri
simplificate grupurile de întreprinderi care au fost recunoscute în acest scop
de către statele membre, în conformitate cu legislația internă
sau cu practica administrativă internă. Recunoașterea se acordă pentru o
perioadă maximă de trei ani, pe baza următoarelor
informații: (a) informații privind situația
financiară a grupului de întreprinderi pentru a se asigura că
persoanei transferate în cadrul aceleiași companii i se va garanta nivelul
necesar de remunerare și drepturile, conform articolului 14; (b) dovezi din care să rezulte că au
fost respectate condițiile de admisie privind transferurile anterioare; (c) dovezi din care să rezulte că
legislația și regulamentele în domeniul fiscal au fost respectate în
țara gazdă; (d) informații referitoare la transferurile
avute în vedere. 8. Procedurile simplificate
prevăzute la alineatul (7) cuprind: (a) scutirea solicitantului de a prezenta
documentele menționate la articolul 5 în cazul în care au fost prezentate
anterior și sunt valabile în continuare; (b) o procedură rapidă de admisie
pe baza căreia permisele pentru persoana transferată în cadrul
aceleiași companii să poată fi emise într-o perioadă de
timp mai scurtă decât cea prevăzută la articolul 12 alineatul (1)
sau (c) facilități specifice în materie
de vize. 9. Un grup de întreprinderi care
a fost recunoscut în conformitate cu alineatul (7) notifică
autorității relevante orice modificări de natură să
afecteze condițiile de recunoaștere. 10. Statele membre prevăd
sancțiuni adecvate, inclusiv revocarea recunoașterii, în cazul în
care nu se respectă obligația de a se furniza dovezile și
informațiile menționate la alineatul (7). Articolul 11
Permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii 1. Persoanele transferate în
cadrul aceleiași companii care îndeplinesc criteriile prevăzute la
articolul 5 și în legătură cu care autoritățile
competente au luat o decizie pozitivă primesc un permis pentru
persoană transferată în cadrul aceleiași companii. 2. Perioada de valabilitate a
permisului pentru persoana transferată în cadrul aceleiași companii
este de cel puțin un an sau durata transferului în teritoriul statului
membru în cauză, oricare dintre cele două este mai scurtă,
și poate fi extinsă la o durată maximă de trei ani pentru
cadrele de conducere și pentru specialiști și la un an pentru
stagiarii cu studii superioare. 3. Permisul pentru persoana
transferată în cadrul aceleiași companii se emite de către
autoritățile competente ale statului membru prin utilizarea
formatului uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului[14]. În
conformitate cu punctul 7.5-9 litera (a) din anexa la regulamentul
menționat, statele membre înscriu în permisul de ședere toate
informațiile privind permisiunea de a munci în condițiile stabilite
de articolul 13. 4. Sub rubrica „tip de permis”, statele membre
menționează „persoană transferată în cadrul aceleiași
companii”, precum și numele grupului de întreprinderi în cauză.
Statele membre eliberează persoanei care deține un permis de
persoană transferată în cadrul aceleiași companii un document
suplimentar în care se prevede lista entităților autorizate să
primească resortisantul țării terțe și revizuiesc
acest document atunci când se modifică lista. 5. Statele membre nu emit
permise suplimentare, în special permise de muncă, indiferent de natura
acestora. Articolul 12
Garanții procedurale 1. Autoritățile
competente ale statelor membre în cauză adoptă o decizie cu privire
la cererea de admisie într-un stat membru în calitate de persoană
transferată în cadrul aceleiași companii sau la revizuirea
documentului suplimentar menționat la articolul 11 alineatul (4) și
notifică în scris solicitantul, în conformitate cu procedurile de
notificare stabilite de legislația națională a statului membru
în cauză, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii complete. În
cazuri excepționale care implică cereri complexe, inclusiv cereri
privind entități gazdă din mai multe state membre, termenul
poate fi extins pentru o perioadă maximă de 60 de zile suplimentare. 2. În cazul în care
informațiile furnizate pe care se întemeiază cererea sunt
necorespunzătoare, autoritățile competente îi comunică
solicitantului, în timp util, informațiile suplimentare cerute și
stabilesc un termen rezonabil pentru trimiterea acestora. 3. Orice decizie prin care se
respinge o cerere, precum și orice decizie de reînnoire sau de retragere a
permiselor pentru persoană transferată în cadrul aceleiași
companii se notifică în scris solicitantului și pot fi atacate în
instanță în statul membru respectiv, în conformitate cu dreptul
intern. Notificarea trebuie să precizeze motivele care au stat la baza
deciziei, posibilele căi de atac de care dispune solicitantul și
termenul de introducere a căilor de atac. CAPITOLUL IV
DREPTURI Articolul 13
Drepturi conferite de permisul pentru persoană transferată în cadrul
aceleiași companii În perioada de valabilitate a unui permis
pentru persoană transferată în cadrul aceleiași întreprinderi,
posesorul acestuia beneficiază de cel puțin următoarele
drepturi: 1. dreptul de intrare și de
ședere pe teritoriul statului membru care emite permisul; 2. accesul neîngrădit la întreg
teritoriul statului membru care emite permisul, în limitele prevăzute de
legislația națională; 3. dreptul de a exercita activitatea
specifică locului de muncă, autorizată pe baza permisului, în
conformitate cu dreptul intern, în orice altă entitate care aparține
de grupul de întreprinderi menționat pe lista din documentul suplimentar
prevăzut la articolul 11 alineatul (4), în conformitate cu articolul 16; 4. dreptul de a-și exercita
atribuțiile la sediul clienților acelor entități care
aparțin de grupul de întreprinderi menționate în documentul
suplimentar prevăzut de articolul 11 alineatul (4), atâta timp cât
relația de muncă este menținută cu întreprinderea
stabilită într-o țară terță. Articolul 14
Drepturi Oricare ar fi
legea aplicabilă relației de muncă, persoanele transferate în
cadrul aceleiași întreprinderi au dreptul la: 1. termenii și condițiile de
ocupare a unui loc de muncă aplicabile lucrătorilor
detașați într-o situație similară, astfel cum se prevede în
actele cu putere de lege și în actele administrative și/sau în
acordurile colective cu aplicabilitate universală din statul membru în
care aceste persoane au fost admise în temeiul prezentei directive. În absența unui sistem pe baza căruia
să se declarare că acordurile colective au aplicabilitate universală,
statele membre se pot prevala, dacă decid astfel, de acordurile colective
aplicabile în ansamblu tuturor întreprinderilor similare din raza
geografică și din profesia sau ramura industrială relevante
și/sau acordurile colective încheiate de organizațiile cele mai
reprezentative la nivel național ale angajatorilor sau ale
angajaților, aplicate pe teritoriul național respectiv. 2. acordarea unui tratament egal cu al
cetățenilor statului membru de primire, în ceea ce privește: (a) libertatea de asociere, afiliere și
participare la o organizație de reprezentare a lucrătorilor sau
angajatorilor sau la orice organizație ai cărei membri
desfășoară o ocupație specifică, inclusiv avantajele
conferite de astfel de organizații, fără a se aduce atingere
dispozițiilor de drept intern privind ordinea publică și
securitatea publică; (b) recunoașterea diplomelor,
certificatelor și a altor calificări profesionale, în conformitate cu
procedurile naționale aplicabile; (c) fără a se aduce atingere
acordurilor bilaterale existente, dispozițiile din dreptul intern
referitoare la sectoarele securității sociale definite la articolul 3
din Regulamentul (CE) nr. 883/04. În eventualitatea circulației între
statele membre și fără a se aduce atingere acordurilor
bilaterale în vigoare, se aplică în mod corespunzător Regulamentul
(CE) nr. 859/2003 al Consiliului[15]; (d) fără a se aduce atingere
Regulamentului (CE) nr. 859/2003 și acordurilor bilaterale existente,
plata prestațiilor aferente pensiei cuvenite de drept la data
plecării într-o țară terță în baza
activității salariale desfășurate anterior de
lucrător; (e) accesul la bunuri și servicii
și la furnizarea bunurilor și serviciilor puse la dispoziția
populației, cu excepția serviciilor de obținere a
locuințelor publice și la asistența acordată de serviciile
de ocupare a forței de muncă. Dreptul la egalitatea de tratament prevăzut
la alineatul (2) nu aduce atingere dreptului statului membru de a retrage sau
de a refuza reînnoirea permisului, în conformitate cu articolul 7. Articolul 15
Membrii de familie 1. Se aplică Directiva 2003/86/CE
a Consiliului, cu derogările stabilite de prezentul articol. 2. Prin derogare de la articolul
3 alineatul (1) și articolul 8 din Directiva 2003/86/CE, reîntregirea
familiei în primul stat membru nu este condiționată de cerința
ca posesorul permisului emis în temeiul acestei directive să aibă
perspective întemeiate de a obține dreptul de ședere permanentă
și de a fi avut o perioadă minimă de ședere. 3. Prin derogare de la articolul
4 alineatul (1) ultimul paragraf și de la articolul 7 alineatul (2) din
Directiva 2003/86/CE, măsurile de integrare menționate în acest
document pot fi aplicate de către primul stat membru numai după ce
persoanelor în cauză li s-a acordat dreptul la reîntregirea familiei. 4. Prin derogare de la articolul
5 alineatul (4) primul paragraf din Directiva 2003/86/CE, permisele de
ședere pentru membrii de familie se acordă de către primul stat
membru, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru reîntregirea
familiei, în cel mult două luni de la data la care a fost depusă
cererea. 5. Prin derogare de la articolul
13 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/86/CE, durata perioadei de
valabilitate a permiselor de ședere ale membrilor de familie în primul
stat membru este aceeași cu a permisului de ședere eliberat persoanei
transferate în cadrul aceleiași companii, în măsura în care acest
lucru este posibil în baza perioadei de valabilitate a documentelor de
călătorie ale acestora. CAPITOLUL V
MOBILITATEA ÎNTRE STATELE MEMBRE Articolul 16
Mobilitatea între statele membre 1. Resortisanții
țărilor terțe cărora li s-a acordat permisul de
persoană transferată în cadrul aceleiași companii într-un prim
stat membru și care îndeplinesc criteriile de admisie stabilite la
articolul 5 și solicită eliberarea unui permis de persoană
transferată în cadrul aceleiași companii în alt stat membru au
dreptul de a lucra în orice altă entitate care face parte din același
grup de întreprinderi și este stabilită în statul membru respectiv,
precum și la sediile clienților entității gazdă
dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 13 alineatul
(4), pe baza permisului de ședere emis de primul stat membru și a
documentelor suplimentare prevăzute la articolul 11 alineatul (4), cu
condiția ca: (a) durata transferului în celălalt stat
membru (celelalte state membre) să nu depășească 12 luni; (b) înainte de transferul în acel stat
membru, solicitantul să fi depus la autoritatea competentă din
celălalt stat membru documentele menționate la articolul 5 alineatele
(1), (2) și (3) referitoare la transferul în statul membru respectiv
și să fi prezentat dovada depunerii acestor documente în primul stat
membru. 2. În cazul în care durata
transferului în celălalt stat membru depășește 12 luni,
celălalt stat membru poate solicita să se prezinte o cerere nouă
pentru un permis de ședere în acel stat membru în calitate de
persoană transferată în cadrul aceleiași companii. În cazul în care legislația relevantă
prevede necesitatea unei vize sau a unui permis de ședere în vederea
exercitării mobilității, viza sau permisul respectiv se
acordă în timp util într-un interval care nu împiedică
desfășurarea misiunii, lăsând în același timp
autorităților competente timp suficient pentru prelucrarea cererilor. Statele membre nu solicită persoanelor
transferate în cadrul aceleiași companii să-și
părăsească teritoriul pentru a depune cereri de viză sau de
permise de ședere. 3. Durata maximă a
transferului în Uniunea Europeană nu trebuie să
depășească trei ani pentru cadre de conducere și
specialiști și doi ani pentru stagiari cu studii superioare. CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINALE Articolul 17
Date statistice 1. Comisiei i se comunică
de către statele membre datele statistice privind numărul de permise
de ședere emise pentru prima dată sau reînnoite și, pe cât
posibil, numărul de permise de ședere retrase în cazul transferului
în cadrul aceleiași companii al persoanelor care sunt resortisanți ai
țărilor terțe, date defalcate în funcție de
cetățenie, vârstă și sex, de poziția ocupată de
persoana transferată (cadru de conducere, specialist și stagiar cu
studii superioare), precum și în funcție de durata
valabilității permisului și de sectorul economic. 2. Datele statistice
menționate la alineatul (1) se comunică în conformitate cu Regulamentul
(CE) nr. 862/2007 al Comisiei[16]. 3. Datele statistice
menționate la alineatul (1) se referă la perioade de
referință de un an calendaristic și se furnizează Comisiei
în termen de șase luni de la încheierea anului de referință. Primul
an de referință este […….]. Articolul 18
Raportare În cel mult [trei ani de la data transpunerii
prezentei directive] și în continuare din trei în trei ani, Comisia
prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire
la punerea în aplicare a prezentei directive în statele membre, precum și
orice propunere pe care o consideră necesară. Articolul 19
Puncte de contact 1. Statele
membre numesc puncte de contact a căror responsabilitate este de a primi
și de a transmite informațiile necesare pentru punerea în aplicare a
dispozițiilor prevăzute la articolul 16. 2. Statele membre asigură
cooperarea corespunzătoare în ceea ce privește schimbul de
informații și de documente prevăzute la alineatul (1). Articolul 20
Transpunere 1. Statele membre pun în
aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru
a se conforma prezentei directive până la [doi ani de la intrarea în
vigoare]. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor
acte, precum și un tabel de corespondență între respectivele
acte și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste
acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt
însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale.
Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. 2. Comisiei îi sunt comunicate
de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept
intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta
directivă. Articolul 21
Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare
în a […] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Articolul 22
Destinatari Prezenta directivă se adresează
statelor membre, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Adoptată la Bruxelles, [...] Pentru Parlamentul European Pentru
Consiliu Președintele Președintele
[1] COM(2007)
637 și 638, 23.10.2007. [2] JO C 274,
19.9.1996, p. 3. [3] Doc. OMC
S/L/286 și S/C/W/273 supl. 1 din 18 decembrie 2006. [4] Propunere
de directivă a Consiliului privind o procedură unică de
solicitare a unui permis unic pentru resortisanții din țări
terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă
pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru
lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe
teritoriul unui stat membru. [5] JO C […], […], p. […]. [6] JO C […], […], p. […]. [7] COM(2010) 2020. [8] COM(2005)
669. [9] Doc. OMC
S/L/286 și S/C/W/273 supl. 1 din 18 decembrie 2006. [10] JO L 18, 21.1.1997, p. 1. [11] JO L 166, 30.4.2004, p. 1. [12] JO L 289, 3.11.2005, p. 15. [13] JO L 251, 3.10.2003, p. 12. [14] JO L 157, 15.6.2002, p. 1. [15] JO L 124, 20.5.2003,
p. 1. [16] JO L 199, 31.7.2007,
p. 23.