|
11.9.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 240/32 |
DECIZIA COMISIEI
din 10 septembrie 2009
de recunoaștere, în principiu, a integralității dosarului prezentat pentru examinare detaliată în vederea posibilei includeri a substanței bixafen în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului
[notificată cu numărul C(2009) 6771]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2009/700/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special articolul 6 alineatul (3),
întrucât:
|
(1) |
Directiva 91/414/CEE prevede elaborarea unei liste comunitare cu substanțe active a căror includere în produsele de protecție a plantelor este autorizată. |
|
(2) |
Bayer CropScience a înaintat autorităților din Regatul Unit, la 8 octombrie 2008, un dosar privind substanța activă bixafen, însoțit de o cerere în vederea obținerii includerii acesteia în anexa I la Directiva 91/414/CEE. |
|
(3) |
Autoritățile Regatului Unit au informat Comisia că, în urma unei examinări preliminare, rezultă că dosarul privind substanța activă în cauză pare să îndeplinească cerințele în materie de date și de informații prevăzute în anexa II la Directiva 91/414/CEE. De asemenea, dosarul transmis îndeplinește cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa III la Directiva 91/414/CEE în ceea ce privește un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă în cauză. În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, dosarul a fost transmis ulterior de către solicitantul în cauză Comisiei și celorlalte state membre și a fost înaintat Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. |
|
(4) |
Prin prezenta decizie, ar trebui să se confirme în mod oficial la nivel comunitar că dosarul este considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele referitoare la date și informații menționate în anexa II și, cel puțin în cazul unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă în cauză, cerințele prevăzute în anexa III la Directiva 91/414/CEE. |
|
(5) |
Prezenta decizie nu ar trebui să aducă atingere dreptului Comisiei de a cere solicitantului să prezinte date sau informații suplimentare în scopul clarificării anumitor aspecte din dosar. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din Directiva 91/414/CEE, dosarul privind substanța activă care figurează în anexa la prezenta decizie și care a fost transmis Comisiei și statelor membre în vederea includerii acestei substanțe în anexa I la directiva menționată anterior îndeplinește, în principiu, cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa II la directiva respectivă.
De asemenea, dosarul îndeplinește cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa III la directiva menționată anterior, în ceea ce privește un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă respectivă, ținând cont de utilizările propuse.
Articolul 2
Statul membru raportor continuă examinarea detaliată a dosarului menționat la articolul 1 și comunică Comisiei concluziile acestei examinări, însoțite de o recomandare privind includerea sau nu în anexa I la Directiva 91/414/CEE a substanței active menționate la articolul 1, precum și orice condiții privind respectiva includere, în cel mai scurt termen posibil și nu mai târziu de un an de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 10 septembrie 2009.
Pentru Comisie
Androulla VASSILIOU
Membru al Comisiei
ANEXĂ
SUBSTANȚA ACTIVĂ CARE FACE OBIECTUL PREZENTEI DECIZII
|
Denumire comună, număr de identificare CIPAC |
Solicitant |
Data cererii |
Statul membru raportor |
|
Bixafen Nr.-CIPAC: încă neatribuit |
Bayer CropScience |
8 octombrie 2008 |
Regatul Unit |